Ziaristul care și-a vândut apartamentul ca să poată cumpăra medicamente pentru luptătorii de la Nistru

În stânga Nistrului, La Coșnița și Cocieri, unde am fost zilele acestea, niște cunoscuți de-ai mei m-au întrebat ce le-am „adus în DAR”.

 

După ce m-au văzut fâstâcit de întrebare, au râs de mine explicându-mi că ei au făcut aluzie la DAR-ul lui Alexei Repede de care au aflat din postările mele pe Fb, dar și din gura unor fermieri din zona lor care au fost prezenți, la 29 iulie a.c., la Criuleni, unde s-au întâlnit cu Alexei Repede în cadrul Dialogului Regional Agricol, un amplu proiect de susținere a agricultorilor din RM, organizat și finanțat de Asociația Oamenilor de Afaceri Moldoveni de Pretutindeni pe care acesta o conduce.

 

Le-am mărturisit prietenilor mei de dincolo de Nistru că Alexei Repede, cu care, ne-am petrecut, prin anii optzeci, studenția la „facultatea de jurnalistică” a USM, chiar este un om al DARULUI!

 

Știți ce a făcut ziaristul Alexei Repede (la începutul anilor 90, a fondat și condus Ziarul De Satiră Și Diivertisment „Post-Scriptum”, la care au colaborat Diviza Ion, Victor Pavliuc, Igor Grosu, regretatul poet Efim Tarlapan etc.) în timpul războiului de la Nistru din 1992?

 

Nici eu nu știam până mai ieri că, în timpul războiului declanșat de Rusia împotriva noastră în 1992, ziaristul Alexei Repede și-a vândut apartamentul în care locuia cu soția și copiii săi, iar pe banii de pe apartament s-a deplasat tocmai peste ocean, în SUA, procurând de acolo medicamente și material medical necesar pentru luptătorii noștri de la Nistru! (Ziarist fiind, avea, direct de la participanții la lupte, informația exactă despre lipsurile de acest fel în toate sectoarele de luptă).

 

Rămas fără casă, și-a mutat familia pentru mai mult timp în sediul Redacției „Post-Scriptum”. (Apropo, aflu acum și o altă istorie: Pentru că a refuzat să i se vândă și să-i cânte în strună lui Lucinschi la alegerile prezidențiale din 1996, ziaristul Alexei Repede s-a pomenit cu sediul Redacției „Post-Scriptum”, deținut de el în proprietate, percheziționat, în modul cel mai barbar posibil, de nimeni altul decât unealta lucinschistă, „bravul luptător cu corupția”, N. Alexei.)!

 

Mă întreb acum de ce eu și alții ca mine nu am știut de fapta bună făcută de colegul nostru ziarist și om de afaceri, Alexei Repede?

 

Pentru că binele lui, DARUL lui, a fost făcut din adâncul inimii sale, și nu ca să placă cuiva!

 

Unul dintre cei mai de seamă duhovnici și predicatori ai noștri, părintele Constantin Galeriu, avea o vorbă care concentra un mare adevăr:

 

„Mult bine face puțin zgo­mot, iar mult zgomot face puțin bine”.

Maia Sandu, un nou prim-ministru fără conștiință românească!

---

 

După ședința și discursurile de ieri dedicate împlinirii a 25 de ani de la adoptarea Constituției RM, m-am convins o dată în plus că noul premier Maia Sandu se înscrie de minune în rândul nomenklaturiștilor sovietici de esență antiromânească care au elaborat și adoptat acest document având grijă să omită din textul lui orice referire la identitatea românească a basarabenilor!

Premiera cu diplomă de la Harvard (așa mi se spune!) nu se deosebește cu nimic de Voronin, Lucinschi, Snegur, Dodon sau Pușcaș.

Prin discursul ținut ieri, dar și prin acțiunile și atitudinile ei (de A. Năstase nu vorbesc, uitați-vă la el ce ținută de Brejnev are în același rând al nomenklaturiștilor regimului sovietic de ocupație!) legate de problemele fundamentale cu care se confruntă la ora actuală RM și cetățenii ei a demonstrat cu vârf și îndesat că este un nou prim-ministru fără conștiință românească, instalat în fruntea unui nou Guvern fără conștiință românească din stânga Prutului de cercurile ostile României și idealurilor noastre de unitate națională!

Păpușa asta, cu stea în frunte de la Harvard și FMI, care se strofolește ca o cățea la toate instituțiile statului pentru a face loc cadrelor lui Dodon în fruntea lor, este expresia clară a instrumentului perfect de spălare a creierelor la basarabeni, de ștergere din sufletele lor a „sentimentului apartenenței”, cum bine spune ilustrul sociolog român, Ilie Bădescu!

Drept pradă a acestor instrumente cade „generația fără identitate”!

Un psiholog umanist american, precizează Ilie Bădescu, a cercetat maladia acestui tipar uman prin ceea ce el a denumit „sand-box syndrom” – sindromul cutiei de nisip – , adică inducția la scara popoarelor a unor modele de viață care amestecă uitarea de sine cu stări ludice capabile să anuleze percepția realistă și gravă, matură a lucrurilor.

(Anti)reformă pentru eliminarea indezirabililor regimului PD-ist

A trebuit să se încheie mascarada electorală banditească ca să fiu anunțat azi dimineață de conducerea Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, unde exercit funcția de specialist redactor, că persoana mea nu se mai regăsește în noua structură a acestei instituții în urma unei reforme diabolice pusă la cale de Guvernul Filip și reformatorii din PD-ul lui Plahotniuc.

Adică, mai pe scurt, sunt disponibilizat.

Trăiesc acum exact clipele din 30 aprilie 1994, când, după venirea în forță la putere a agrarienilor în frunte cu Lucinschi și Diacov, am fost dat afară de la postul național de radio, acolo unde lucrasem în calitate de redactor și crainic timp de peste 11 ani, în urma difuzării la microfon a unei știri despre o întâlnire secretă dintre președintele de atunci M. Snegur și separatistul de la Tiraspol I. Smirnov în unul din restaurantele de pe malul Nistrului.

În același timp, actuala șefă a AGEPI, L. Bolocan, a ținut cu tot dinadinsul să-și reangajeze în noua structură a instituției două surori, un cumnat și încă o duzină de verișoare, cumătri și finuțe, majoritatea dintre ei neavând nici în clin nici în mânecă cu ceea ce se cheamă proprietatea intelectuală și nefiind în stare a lega în limba română barem două fraze corecte, dar fiind trimise, pe post de promotori ai instituției, în desele deplasări bine plătite peste hotare.

Cam aceasta a fost și a rămas să fie și după alegerile de ieri mentalitatea celor care constituie actuala și viitoarea putere din RM.

Bineînțeles, nu sunt înfricoșat de cele întâmplate azi.

După splendida acțiune de românism pe care am realizat-o cu cahulenii mei, m-am întărit în ideea că putem schimba fața Basarabiei doar prin continuarea demersului nostru ferm de înlăturare a egoismului și abuzului administrativ, moștenit din regimul bolșevic ateu, și de afirmare neîncetată și profundă a credinței în Mântuitorul Nostru Iisus Hristos și în trăinicia Neamului Românesc Biruitor!

Doamne, ajută!

 

25 februarie 2019

Al doilea angajament al meu în fața cahulenilor: Repunerea în funcțiune a Aeroportului Cahul!

Sunt întrebat de presa de la Cahul: Ce voi face în calitate de deputat pentru raionul și municipiul Cahul?

– În calitatea mea de deputat, voi face tot ce-mi stă în puteri pentru repunerea în funcțiune a Aeroportului Cahul și readucerea acestui obiectiv strategic din mâinile mafiei de sorginte KGB-istă în patrimoniul celui de-al doilea stat românesc, Republica Moldova!

Distrugerea Aeroportului Cahul a fost programată și inițiată, imediat după declararea Independenței RM, de către grupările KGB-ului cu concursul elementelor lor din sânul puterii de la Chișinău și în special al celei agrariene în frunte cu Petru Lucinschi și Dumitru Diacov.

Am fost informat atunci că anumite persoane din cadrul majorității agrariene din parlament au fost plătite de către structurile Moscovei cu sume importante de bani pentru a influența luarea deciziilor de distrugere a obiectivelor strategice ale Republicii Moldova astfel încât acestea să nu ajungă în proprietatea României în eventualitatea unirii celor două state românești de pe malurile Prutului.

Exact așa s-a procedat și în cazul elaborării și adoptării legii cu privire la autonomia găgăuză!

Acest act banditesc de trădare națională, distrugerea Aeroportului Cahul, a pornit cu decizia Direcţiei Aviaţiei Civile de a transmite Aeroportul Cahul de la balanţa administraţiei centrale la cea a administraţiei publice locale din raionul Cahul, după care, tot printr-o hotărâre de la Chişinău, a Administraţiei Aviaţiei Civile, Aeroportul Cahul a fost închis, deși întrunea toate condițiile de operare a zborurilor, existau câteva rute spre Ucraina, Rusia şi Turcia, administrația locală investind sume importante pentru lucrările de renovare, în special a pistei de decolare-aterizare, și pentru achiziţia de echipamente moderne din străinătate.

La scurt timp după închiderea Aeroportului Internaţional Cahul a fost deschis Aeroportul Ismail!

Astăzi Aeroportul Cahul nu mai există, bunurile lui au fost privatizate, vândute, iar întreprinderea a fost lichidată prin decizie de judecată.

Acest act criminal a fost dus la bun sfârșit și din considerentul că Aeroportul de la Cahul, ca și oricare aeroport funcțional de pe teritoriul RM, reprezintă element de concurență pentru mafia de la guvernare care a pus stâpânire pe Aeroportul Internațional Chișinău!

Acest obiectiv strategic al Republicii Moldova poate fi repus în funcțiune doar prin naționalizarea lui!

Redeschiderea Aeroportului Internațional Cahul va duce inevitabil la redeschiderea unui număr important de locuri de muncă pentru cahuleni și în primul rând pentru specialiștii din domeniul aviației.

Evident, odată cu pașii hotărâți în vederea repunerii în funcțiune a Aeroportului Cahul, trebuie luate măsurile neîntârziate de tragere la răspundere penală a tuturor factorilor de decizie centrali sau locali care s-au dedat la acțiuni criminale de distrugere a acestui obiectiv.

Unul cu frica de pistol mai mare decât frica de Dumnezeu

 

Bunul nostru frontist de la Ștefan Vodă, Alexandru Filimonov, mă întreabă, chiar azi, pe Fb, dacă mă mai văd cu Iu. Roșca și ce mai face el…

Nu, frate Alexandru, nu am mai vorbit cu această persoană de vreo 8-9 ani!

El a trădat organizația noastră.

El lucrează deschis pentru interesele Rusiei în acest teritoriu mult încercat.

Nu mai are rost să-i cerem vreo explicație!

Această secătură a fost și a rămas omul serviciilor rusești!

Tot timpul!

De la începuturile Mișcării noastre românești!

În fiecare clipă a perioadei zbuciumate prin care a trecut organizația noastră:
 atunci când ceream dreptul nostru la Limba Română, la Istoria Românilor, la Tricolor; 
 atunci când ne-am revendicat Independența de Moscova; 
 atunci când am protestat împotriva includerii noastre în CSI; 
 atunci când au provocat marșul spre sud pentru a determina și „justifica” crearea Găgăuziei pe pământul nostru românesc; 
 atunci când erau arestați frații noștri la Tiraspol; 
 atunci când KGB-ul împușca primul nostru polițist la Nistru; 
 atunci când KGB-ul îi ardea de vii pe luptătorii nostri la Nistru; 
 atunci când KGB-ul de la Chișinău și cel de la Moscova trăgeau, ciocnind pahare cu șampanie, harta „Transnistriei separatiste” pe mulți ani înainte astfel încât astăzi, după mai bine de un sfert  de veac, tot sub Moscova să fim; 
 atunci când colegul nostru de la Botanica, Valentin Ciobanu, era lovit mortal cu ranga-n cap; 
 atunci când colegii nostri de la Chișinău și din teritoriu erau molestați și aruncați pe marginea șoselelor; 
 atunci când primarii nostri erau aruncați în fântână; 
 atunci când tinerele noastre erau manipulate, ademenite, intimidate și chiar agresate dacă nu se lăsau supuse pentru a-i satisfice poftele donjuane;
 atunci când era adus Lucinschi, când erau aduși agrarienii, când era adus Voronin; 
 atunci când protestele noastre din 2002 și 2003 erau împânzite cu lumpeni de tot felul pentru a fi compromise; 
 atunci când colegii nostri erau răpiți sau se punea la cale asasinarea unora dintre noi; 
 atunci când am fost aduși în situația de a-l vota pe Voronin;
 atunci când sediul nostru central din str. Nicolae Iorga a fost invadat de elemente străine fiind transformat în centru de coordonare al FSB-ului rusesc; 
 atunci când insul în cauză era una din uneltele Rusiei în organizarea crimelor din 7 aprilie 2009 ca mai apoi, drept răsplată, să accepte, trădând organizația, calitatea de membru al guvernului comunist în frunte cu Greceanâi etc., etc.

Toate crimele împotriva organizației noastre și împotriva colegilor nostri au fost puse la cale de el.

Le-a comis cu premeditare.

Pistolul lui a fost ațintit asupra fiecăruia dintre noi.

Cu zi ce trece mă întăresc în această convingere.

Aparențele ne-au indus în eroare.

Am fost una din victimele acestor aparențe care m-au făcut să-l cred și să greșesc.

Îmi asum această greșeală!

Nu mi-am dat seama și nu am avut voința să acționez astfel încât să-mi anunț echipa că unui om care poartă zi și noapte pistolul cu el îi este mai mare frica de pistol decât frica de Dumnezeu.

Numai unul fără frică de Dumnezeu poate trăda o organizație patriotică exemplară.

Iar cauza principală a dezmățului politic de azi este lipsa acestei organizații patriotice exemplare.

Petru Lucinschi, cetățean al României împotriva căreia a acționat!

 

 

 

 

Petru Lucinschi, simbolul antiromânismului promovat de regimul sovietic în Basarabia ocupată, a devenit cetățean al României!

 

Intuiesc că astfel este răsplătit personajul-cheie al KGB-ului sovietic pentru executatrea exemplară a misiunii pe care acesta a avut-o în declanșarea și desfășurarea pe teritoriul României a tragicelor evenimente din decembrie 1989.

 

În toamna lui 1989, sub umbrela „perestroicii” lui Gorbaciov și a dezghețului „democratic” pe care aceasta l-a provocat în stânga Prutului, Lucinschi, factor de încredere în cadrul conducerii URSS de atunci, este parașutat de Kremlin în fruntea filialei PCUS de la Chișinău, Partidul Comunist al Moldovei (în locul lui Semion Kuzmici Grossu), având ca sarcină „schimbărea la față” a lui și „democratizarea întregii societăți moldovenești”.

 

Aducerea lui Lucinschi la Chișinău a fost precedată de un șir de acțiuni provocatoare puse la cale de KGB-ul local prin intermediul uneltelor sale plasate în rândurile sau chiar în fruntea Frontului Popular, cea mai răsunătoare dintre acestea fiind incendierea, în timpul unei ample demonstrații, a clădirii Ministerului de Interne, unde pe post de ministru se afla un alt ștab comunist, Vladimir Voronin.

 

De fapt, provocările KGB-ului de la Chișinău din toamna lui 1989 se constituiau în pretexte pentru schimbarea lui Grossu cu Lucinschi la conducerea Partidului Comunist al Moldovei, schimbare revendicată mai ales de „intelectualitatea lui Lucinschi” în cadrul acțiunilor de protest organizate de Frontul Popular.

 

Anume în acea toamnă a lui 1989, odată cu aducerea lui Lucinschi la Chișinău cu câteva luni înainte de declanșarea „revoluției” române din 22 decembrie, lua amploare un alt fenomen: invadarea teritoriului României cu „turiști sovietici”, agentura KGB-ului care avea să provoace, împreună cu elementele lui din cadrul structurilor de forță românești, acțiunile diversioniste soldate cu numeroase victime în rândul populației, cu debarcarea și uciderea cuplului Ceaușescu și, în definitiv, cu instalarea la putere pe malul Dâmboviței a FSN-ului în frunte cu „gorbaciovistul” Ion Iliescu. „Turiștii sovietici” din RSS Moldovenească aveau un rol esențial atunci pentru că erau cunoscători ai limbii române.

 

Trecerea Prutului de către „turiștii sovietici” avea să se întețească în chiar timpul evenimentelor „revoluționare” de la București, evenimente care au determinat crearea de către Lucinschi la Chișinău a unui Comitet pentru susținerea Revoluției Române, conducerea căruia era exercitată de prim-vicepreședintele „Sovietului Miniștrilor al RSS Moldovenești”, Mihail Platon. Sub diriguirea acelui Comitet, au fost organizate și trimise peste Prut atunci coloane întregi de TIR-uri cu „ajutoare pentru frații români”. Nu-ți venea a crede ce se întâmpla: peste noapte, ca la un ordin anume, pe cei mai înveterați antiromâni îi pălise dragostea față de „frații români”! Coloanele de TIR-uri erau însoțite, bineînțeles, de echipe bine școlite în ale „frăției românești”.

 

Îmi revin în memorie acele evenimente și dintr-un alt motiv.

 

Pentru că printre cei cărora li s-a permis atunci să treacă nestingherit hotarul de la Prut se aflau mulți ziariști, dar și unii dintre colegii de la Frontul Popular, am încercat și eu, în chiar ziua de Crăciun, 25 decembrie 1989, să trec Prutul. Nutream o dorință de nedescris s-ajung, întâi și-ntâi, la Câmpulung Mușcel, acolo unde se aflau mătușă-mea, sora lui taică-meu, și cele patru fiice ale ei, refugiate din Basarabia în vara lui 1944. Din cei cinci câți ne-am pornit cu un „Jiguli” spre vama Ungheni (Iurie Roșca, Vasile Năstase, Sergiu Burcă, șoferul și proprietarul mașinii, numele căruia îmi scapă acum, și subsemnatul), au trecut Prutul doar primii trei, eu și șoferul făcând cale întoarsă spre Chișinău a doua zi, după ce personajul care ne-a întâmpinat (din câte am înțeles atunci, Roșca „aranjase” călătoria noastră) și care asigura trecerea hotarului (cu locomotiva trenului) , Vasile Pavlovici Calmoi, șeful filialei KGB Ungheni, nu a mai apărut să ne invite să urcăm în locomotiva trenului, așa  cum o făcuse cu ceilalți trei condrumeți ai nostri. Pentru că înghețaserăm de-a binelea de atâta așteptare și eram și obosiți, hotărâsem să  luăm o cameră la hotelul din Ungheni. Acolo am și urmărit la televizor (pe malul Prutului se prindea TVR-ul), în acea noapte de Crăciun,  executarea lui Nicolae și Elena Ceaușescu, crimă care m-a marcat atât de mult încât nu am mai putut închide  un ochi până dimineața când am plecat înapoi spre Chișinău.

 

Voi reveni la subiectul de la Ungheni din 25 decembrie 1989 poate cu altă ocazie. Tot așa cum va trebui să nu trecem cu vederea un alt subiect interesant: Podul de flori din 1990, admis și organizat din „bunăvoința” acelorași structuri ale KGB-ului nu din respect pentru sentimentul profund de frățietate al românilor de pe ambele maluri ale Prutului, ci cu scopul repatrierii miilor de agenți ai KGB-ului care nu apucaseră să revină din misiunea pe care au avut-o de îndeplinit pe teritoriul României începând cu toamna lui 1989 sau poate chiar mult mai de demult!

 

Acum însă continui să mă întreb, cum mă întrebam și atunci, în ziua de Crăciun 1989: de ce unii dintre  basarabeni, printre care și colegi de-ai mei de la Frontul Popular, au fost admiși și ajutați de KGB-ul de la Chișinău să intre pe teritoriul României în timpul „revoluției române” din 1989, iar alții, printe care și eu, nu s-au bucurat de asemenea „privilegii”?

 

Tot așa continui să mă întreb acum, când citesc știrea despre acordarea cetățeniei române lui Petru Lucinschi:

 

De ce un exponent al regimului criminal de ocupație, regim care a exterminat  milioane de români din teritoriile românești ocupate pentru „vina” de a fi români, regim pe ale cărui rădăcini se menține neclintit și azi în stânga Prutului același SISTEM ANTIROMÂNESC, ajunge să obțină calitatea de cetățean (aproape „de onoare”, aceasta este impresia creată după felul în care ne este prezentată știrea însoțită de poze ale Lucinschi cu foștii președinți ai României) al României?

 

Statul român dispune cumva de un criteriu, de o condiție, una fundamentală, care ar fi să fie pusă în fața celui care dorește să-și redobândească cetățenia română: condiția de a nu fi acționat, niciodată în viața lui și sub nicio formă, împotriva României și identității noastre românești?!

 

 

Mitul Maia Sandu din capul basarabenilor

 

I-am auzit azi pe unii lideri de opinie cu apeluri publice către M. Sandu pentru a o convinge să-și schimbe decizia de a-l susține la alegerile din capitală pe A. Năstase și a evita astfel aducerea în fruntea Chișinăului a lui I. Ceban socialistul.

Cred că ar fi bine să ne căutăm de treabă și să nu ne facem iluzii!

Decizia PAS de săptămâna asta de a merge în alegerile pentru Primăria Chișinău cu A. Năstase trebuia să demonstreze și demonstrează cu prisosință un adevăr pe care foarte puțină lume îl poate desluși:

M. Sandu nu îi reprezintă pe cei care și-au creat în mintea și imaginația lor mitul Maia Sandu.

După ce am ascultat-o aseară la PRO TV, m-am întărit în convingerea că lidera PAS reprezintă o altă fațetă a aceluiași sistem.

Este Lucinschi în fustă, cum bine spune unul dintre acești lideri de opinie, S. Mocanu, care vine cu ideea apelurilor de care vorbeam mai sus.

Și dacă este Lucinschi în fustă, de ce să-i ceri acestei arogante să fie altceva decât este – Lucinschi în fustă?!

Ea pur și simplu nu este capabilă să fie altceva decât Lucinschi în fustă.

Înțelegerea de a-l susține pe „prostul satului”, știind bine că acesta nu are cum să-l învingă pe reprezentantul lui Dodon în alegerile pentru Primărie, denotă faptul că ești una cu acest sistem mafiot al lui Dodon, Plahotniuc, Filat, Lucinschi etc.!

Ești complicele lor!

Și mai este clar încă un lucru:

Dacă ai bătut palma pentru a vinde Chișinăul, înseamnă că ai vândut și alegerile de la toamnă pentru Parlament!

Unii nici până astăzi nu sunt în stare a realiza că aici, acum, în acest teritoriu românesc din stânga Prutului problema fundamentală cu care ne confruntăm este PROBLEMA IDENTITARĂ!

Iar mitul Maia, băgat metodic și fariseic în subliminalul basarabenilor, a fost creat de la bun început cu un singur scop: menținerea la putere a sistemului mafiot de sorginte străină pentru amânarea la nesfârșit a afirmării identității noastre românești.

Iată de ce este bine că, după cele îtâmplate săptămâna asta, a prins a se spulbera mitul Maia!

Doar o echipă, o mișcare curată, neimplicată în acest sistem banditesc, poate avea sorți de izbândă în asanarea acestei societăți.