Arhiva

Posts Tagged ‘PPEM’

Dumnezeu să-l ierte!

noiembrie 15, 2019 Lasă un comentariu

Aud cu tristețe în suflet de plecarea în ceruri a doctorului Vladimir Hotineanu!

Mă rog Domnului să-l ierte și să-l așeze în rând cu drepții!

Chiar dacă, acum mai bine de trei ani, în calitatea lui de președinte al Comisiei parlamentare pentru învâțâmânt, cultură și mass-media, a votat, împreună cu D. Diacov și alți deputați PD, PLDM, PPEM și, bineînțeles, PSRM, precum și comuniștii lui Voronin, împotriva candidaturii subsemnatului la funcția de membru al Consiliului de observatori Teleradio Moldova.

Asta după ce, cu câteva luni înainte, membrii Consiliului de observatori ai Teleradio Moldova, băgați sub sutana PD-ului în frunte cu Plahotniuc, blocaseră candidatura mea în încă alte două concursuri: cel pentru funcția de Director general al Companiei Teleradio și cel pentru funcția de Director al Postului Național de Radio.

Așa se întâmplă atunci când cauți să respecți condiția esențială în exercitarea meseriei de ziarist: să fii în opoziție cu cel care guvernează!

Chiar și cu doctorii care ajung să guverneze!

Dumnezeu să-l odihnească!

Guleai politic în toată legea la basarabeni!

Mi se spune că „deputatul independent” Ion Groza, fost președinte al raionului Cahul din partea PLDM, trecut mai apoi la PPEM, susținut la alegerile din 24 februarie de PD, unul dintre concurenții mei pe circumscripția uninominală 43, nu era de găsit în timpul „crizei constituționale” de la Chișinău.

Te pomenești că, de azi înainte, va fi anunțat drept „deputat independent PSRM” sau „deputat independent ACUM”, de vreme ce, cu câteva zile în urmă, o majoritate de 19 consilieri raionali din Cahul, compusă din simpatizanții PSRM, ai partidului lui Usatâi, ai comuniștilor și ai ACUM, anunțau și votau victorios sprijinul lor pentru Guvernul M. Sandu.

Te mai pomenești că toate primăriile cu mai toate primărițele de pe malul Prutului până la Giurgulești, ajunse în acest fotoliu cu sprijinul PL, dar care au lucrat vârtos la alegerile din februarie pentru PD și pentru victoria baptistului independent” Groza, se vor declara în curând reprezentante înfocate ale PSRM sau ACUM.

Guleai politic în toată legea la basarabeni!

Pledoarie pentru unitatea noastră

Tragedia noastră, a basarabenilor care-și afirmă cu mândrie identitatea românească și revendică deschis, hotărât și legitim (!) readucerea la trupul României a teritoriilor românești ocupate de ruși, constă în faptul că am ajuns să fim prinși acum între construcțiile a cel puțin două mari șlehte de mafioți, înfiripate și consolidate în anii de după căderea imperiului sovietic, ambele antiromânești sau străine de idealul nostru de reîntregire românească și cu rădăcini adânci în nomenklatura și KGB-ul URSS:
Prima construcție de acest fel este axată pe SHORISM (de la Shor) și este reprezentată de gruparea Plahotniuc cu masca ei politică PD și cu celelalte unelte politice (PPEM-ul lui Leancă, PSRM-ul lui Dodon și alte structuri deochiate ieșite de sub poala PCRM-ului lui Voronin, plus un șir de transfugi cumpărați și șantajați de Plahotniuc), care se află la guvernare și ține sub control absolut toate instituțiile statului, inclusiv justiția și entitățile media publice. Unealta principală prin care această șleahtă mafiotă a jefuit statul, își ține în șah adversarii și corupe și prostește o bună parte de populație este afaceristul Ilan Shor, cu toată țâțâna nomenklaturistă de sub el pornită de la tatăl acestuia. Antiromânismul grupării în cauză este exprimat prin DODONISM (de la Dodon) – tot ce nu-și permite a reda pe față în raport cu România și idealul nostru de Unire PD-ul lui Diacov și Plahotniuc o spune deschis Igor Dodon, înscăunat în funcția supremă de Președinte al Republicii Moldova cu sprijinul camuflat al PD-iștilor.
Construcția celei de-a doua șlehte mafiote este axată pe PLATONISM (de la Platon) și este reprezentată de Platforma DA (PPDA) cu elementele ȚOP-iste din spatele ei, Partidul Nostru (Usatâi), rămășițele PLDM-ului lui Filat și PAS-ul Maiei Sandu care tot de la Filat se trage. În conjunctura politică actuală această grupare are rolul de opoziție. Elementul criminal central prin care aceasta a jefuit statul se numește Veaceslav Platon. Antiromânismul grupării respective este exprimat prin SLIUSARISM (de la Sliusari Alexandru, vicepreședinte al PPDA, ajuns în această poziție după fuzionarea PPDA-ului lui A. Năstase cu Partidul „Forța Poporului” al lui Nicolae Chirtoacă, angajat al GRU, serviciul militar de spionaj sovietic, apoi rusesc, în perioada 1977-1990, unul dintre cei 47 de spioni sovietici expulzați de la Ambasada URSS din Franța în 1983, una dintre persoanele-cheie care a negociat cu Rusia acordul de încetare a focului în 1992, acord rușinos prin care, practic, a fost recunoscută independența Transnistriei și prin care a fost trecută sub „jurisdicția” separatiștilor de la Tiraspol și Tighina românească!).
Ambele grupări, deci, una la putere, alta în opoziție, nu au nici în clin nici în mânecă cu tot zbuciumul nostru pentru reîntregirea teritoriilor românești furate de Rusia lui Stalin.
Ambele grupări au luat parte la jaful sistemului bancar al Republicii Moldova și la celelalte crime de acest fel comise de-a lungul anilor, dar mai ales de la 2009 încoace.
Ambele grupări au adânci conexiuni cu Rusia și cu structurile banditești și securistice din această țară.
Ambele structuri se află într-un permanent și degradant proces de reglare de conturi în urma căruia avem de suferit cu toții!
Ambele grupări antiromânești caută să ademenească, să manipuleze și să flirteze cu segmentul românesc din Basarabia, dar, din păcate, și cu puterea și instituțiile de peste Prut, în scopuri meschine, electorale, de conjunctură politică. Ultimele alegeri din Chișinău se constituie în cel mai elocvent exemplu în acest sens.
Iată de ce, iubiți basarabeni, cei care păstrați Idealurile Românești în inimile voastre, trebuie să punem punct oricărei implicări în activitățile acestor două grupări antiromânești și să ne apucăm a ne îngriji, la modul cel mai serios posibil, de FORTIFICAREA UNEI SINGURE ENTITĂȚI POLITICE DE ORIENTARE ROMÂNEASCĂ (eventual, în baza unei forțe politice cu actele în regulă deja, pentru a nu mai pierde timpul cu formalitățile de înregistrare la Ministerul Justiției), capabilă să participe și să facă față viitoarelor alegeri parlamentare.
Se impune cu necesitate inițierea neîntârziată a negocierilor în acest sens dintre partidele unioniste. Toate „cioburile” fostului Front Popular trebuie să se adune pentru a deveni o forță românească redutabilă.
Urmașii noștri nu ne vor putea ierta peste ani pentru faptul de a fi fost lași și incapabili să REÎNTREGIM ȚARA ASTA.
Doamne ajută!

Când PD-ul ne amenință cu victoria lui Dodon

aprilie 24, 2018 Lasă un comentariu
PD-ul ne amenință azi, prin purtătorul său de cuvânt, că „rezultatele alegerilor locale ar putea fi negative”, făcând aluzie că socialiștii lui Dodon ar putea câștiga alegerile locale din Chișinău.
Ca de obicei, amenințările de acest fel, menite să manipuleze, sunt lansate cu invocarea unui „sondaj intern” pe care PD-ul „nu îl va face public”.
Mai suntem anunțați, lacrimogen, că „PD rămâne dezamăgit în această campanie” și că el „conștientizează foarte bine că aceste alegeri sunt o repetiție pentru alegerile parlamentare din toamnă”, de aceea „nu e târziu ca unii candidați pro-UE să se retragă din cursă”.
În legătură cu asta, vom face următoarele precizări:
– Cei care au provocat actualele alegeri locale în capitală sunt PD-ul lui Plahotniuc și PSRM-ul lui Dodon, plus, bineînțeles, ceilalți, mai mărunței, care i-au susținut: PPEM-ul lui Leancă, comuniștii lui Voronin ș.a. Prin abuzurile și acțiunile lor provocatoare, inclusiv șantajul cu deschiderea dosarelor, și votul comun în consiliul local, a fost înlăturat fostul primar liberal, ales democratic în 2015, cu scopul preluării controlului asupra Primăriei Chișinău.
– Amenințarea prin invocarea „rezultatelor negative” vine să se constituie, de fapt, într-un pretext pentru justificarea victoriei lui I. Ceban după susținerea tacită, dar hotărâtă, a acestuia de către PD, asemeni susținerii lui Dodon în alegerile prezidențiale din toamna lui 2016, în cazul în care nu se va reuși acumularea sprijinului din partea locuitorilor capitalei pentru „candidatul independent” S. Radu, candidat fabricat de gruparea de la guvernare odată cu instalarea abuzivă a acestuia în fotoliul deținut legal de D. Chirtoacă.
– Atât victoria lui I. Ceban, cât și cea a S. Radu sunt variante luate în calcul de binomul Dodon-Plahotniuc pentru preluarea legală a controlului asupra capitalei, așa cum este luată în calcul de către PD și PSRM victoria lor în alegerile de la toamnă în baza votului mixt inițiat și promovat de aceștia.
– Singurul element constructiv din declarațiile de azi ale purtătorului de cuvânt al PD este apelul: „Nu e târziu ca unii candidați pro-UE să se retragă din cursă”.
Aceasta ar fi, de fapt, ultima și cea mai importantă precizare a mea:
„Candidații pro-UE să se retragă din cursă”, dar în favoarea unui alt candidat decât cel fabricat și propulsat de binomul Dodon-Plahotniuc!
Care ar fi acel candidat, urmează să decidă cei care s-au lansat în aceste alegeri, manifestă voință politică și respect pentru alegători și capitala lor și, bineînțeles, nu fac în niciun fel jocul actualei puteri din Republica Moldova.

Despre bărbăția lui Nicolae Negru și Alexandru Tănase

ianuarie 25, 2018 Lasă un comentariu

Îngrijorat de starea justiției din Republica Moldova, analistul Nicolae Negru se tot întreabă:

„Dacă e să comparăm procesele lui Filat, Platon și Șor, este evident că Șor se bucură de o atitudine privilegiată. De ce?

Cu asta ar trebui să înceapă dl Tănase: să clarifice de ce unul nu vede lumina soarelui, i se sechestrează până și pixul, iar altul stă acasă sau chiar călătorește prin Europa, nu i se confiscă niciun fir de ață, beneficiază din plin de banii furați, este ales, prin coruperea și umilirea cetățenilor, primar… De ce un dosar poate fi tradus într-o lună, iar altul – în șapte luni?

Dacă există în spatele acestei discriminări un motiv dictat de mersul anchetei, să ni se explice în ce constă acesta și cât va dura. Dar a pretinde că astfel se face justiție înseamnă a te ascunde după deget și a insulta inteligența cetățenilor. Pentru aceasta PD va plăti în alegerile viitoare.”

Eu cred că atât analistul Nicolae Negru, cât și ministrul Alexandru Tănase cunosc foarte bine răspunsul la întrebările puse mai sus, dar nu le ajunge bărbăția în ei să-l expună public în fața poporului ăsta amăgit.

Acesta este următorul:

„Motivul dictat de mersul anchetei” „constă” în faptul că, de rând cu „Filat, Platon și Șor”, la furtul miliardului/miliardelor din sistemul bancar al RM a participat (și este întâiul beneficiar) și liderul PD Plahotniuc, precum și liderul PPEM, fostul „simplu prim-ministru”, Leancă, cei care reprezintă actuala guvernare de la Chișinău, despre care nu se dorește să se vorbească!

Întrebarea cea mai dificilă pe care și-o pun acum basarabenii este alta:

Republica Moldova va avea vreodată parte de jurnaliști și juriști (mai ales cei aflați în funcții de ministru) curajoși, liberi și independenți în exercitarea meseriei și funcției lor, care să spună adevărul curat și până la capăt despre „furtul miliardului” și autorii și beneficiarii reali ai acestei crime?!

Despre asta este vorba: despre curajul și libertatea noastră de a fi liberi cu adevărat!

Leancă, mai periculos decât Dodon

 

leanca antiharbuzaria

 

Atacurile lui Leancă asupra priumarului general al capitalei sunt mai perfide și mai periculoase decât atacurile lui Dodon.

De la independență încoace Primăria Chișinăului, care a fost și este totuși un bastion al românismului în Basarabia, a fost supusă continuu agresiunilor interfrontului sovieto-rusesc.

Dar ofensiva din ultimele zile asupra Primăriei capitalei și primarului Chirtoacă, organizată de Leancă mână-n mână cu Dodon, întrece orice măsură devenind din ce în ce mai îngrijorătoare!

Aceasta denotă o dată în plus că PPEM-ul este o făcătură ordinară, o sculă a Sistemului!

Dar o sculă și mai perfidă a acestui Sistem se dovedește a fi Leancă!

Ca și cum acest lideraș, făcut în eprubetă și uns cu toate alifiile politico-criminale posibile, nu ar mai purta nicio răspundere pentru criminalizarea și dezmiliardarea țării în timpul mandatului său de prim-ministru.

Să ne lămurim:

Toată lumea spune că Dodon este creatura și unealta lui Putin!

Aceeași lume spune că același Dodon ar fi creatura și unealta lui Plahotniuc!

Întrebarea la care trebuie să răspundem este: a cui creatură și unealtă este Leancă, care lucrează cot la cot cu Dodon împotriva Primăriei românești a capitalei Basarabiei?!

19 mai 2016