Arhiva

Posts Tagged ‘presă liberă’

JURNALISMUL CA SACRIFICIU

martie 19, 2015 Lasă un comentariu

jurnalismAu apărut în ultimul timp câteva materiale de investigații serioase ale unor colegi ziariști pe marginea jafului din sistemul bancar și al altor acte criminale.

M-am bucurat.

Cred că o presă cu adevărat liberă, neangajată politic, scăpată de sub controlul și umilința partidelor sau grupărilor mafiote care dețin toată puterea în Republica Moldova, ar reda societății noastre speranța că mai suntem în stare să facem ceva…

Că încă nu este totul pierdut…

Armata de jurnaliști trebuie să se trezească, să se ridice din genunchi, să-și facă datoria…

Dacă toți colegii jurnaliști (bineînțeles, în afară de cei care practică această ocupație din confort și fudulie) și-ar aminti, măcar pentru o clipă, de rostul lor și al meseriei pe care au îmbrățișat-o, indiferent de instituția media la care își câștigă bucata de pâine sau de patronul oficial sau din umbră al acesteia, ne-am pomeni că suntem o forță capabilă să pună pe picioare întregul sistem imunitar al unei societăți grav bolnave…

Jurnalistul care se respectă nu va accepta niciodată să ajungă la condiția de țucălar al sistemului…

Vom fi respectați în măsura în care vom fi în stare să ne apărăm meseria… prin luptă, suferință și sacrificiu…

Ștefan Secăreanu

19 martie 2015

Categorii:Fără categorie Etichete:, , ,

O EXPLICAȚIE ÎN PLUS: DE CE NU MAI APAR LA CANAL2?

februarie 11, 2015 Lasă un comentariu

secareanu-inima-de-aurSunt asaltat din nou cu rugămiți insistente de a explica neparticiparea subsemnatului la emisiunile ”TEMA ZILEI”, reluate ieri de CANAL2.

Stimați prieteni, cunoscuți, telespectatori ai postului TV CANAL2, care mă abordați telefonic sau pe rețelele de socializare cerând explicații în acest sens! Explic din nou:

În toamna anului trecut, CANAL2 mi-a propus să particip în calitate de invitat permanent în cadrul emisiunilor ”TEMA ZILEI” și ”TEMA SĂPTĂMÂNII”. În acest sens, am semnat și contractul de colaborare pe perioada 1 octombrie-31 decembrie 2014 cu înțelegerea că acesta va fi prelungit și în 2015.

La 21 ianuarie 2015, reprezentantul acestei instituții de presă, Ruslan Grabari, m-a înștiințat, telefonic, că emisiunile, cu participarea subsemnatului, vor fi reluate începând cu data de 2 februarie. În seara aceleiași zile am fost invitat să particip cu un comentariu în cadrul programului de știri al acestui post TV fiind prezentat drept invitat permanent al emisiunilor ”TEMA ZILEI” și ”TEMA SĂPTĂMÂNII”.

La 29 ianuarie, reprezentantul aceleiași instituții de presă, Ruslan Grabari, m-a anunțat, telefonic, că relația cu subsemnatul ”este înghețată”.

Nu mi s-a adus nicio explicație pe marginea ”înghețului”.

Consider că un post de televiziune care se respectă și care își respectă telespectatorii și ”invitații” ar fi trebuit el să aducă explicațiile cu pricina în chiar cadrul acestor emisiuni sau înaintea difuzării lor.

 Așa ar fi fost corect și în conformitate cu codul deontologic și cu bunul simț!

Aceasta și pentru ca subsemnatul să nu fie pus în situația jenantă de a ține piept interpretărilor de tot felul și insistențelor de a explica ceea ce nici eu nu înțeleg.

Probabil, unii patroni politici ai respectivului post de televiziune au mizat doar pe impactul ”electoral” al emisiunilor și nu au ținut cont, din cauza ignoranței, și de ”procesul afectiv” și relația de încredere care apar, implicit, între spectator, omul de rând, și instituția în cauză o dată cu ”punerea pe piață” a ”produsului”.

În același timp, consider că adevăratul motiv al ”înghețului” este atitudinea tranșantă a subsemnatului în legătură cu spectacolul politic de prost gust din ultima vreme, declanșat cu bună știință de unele forțe politice fals democratice și fals europene pentru care, recunosc, am fost pus în situația să conving lumea să le voteze la scrutinul din 30 noiembrie chiar de la microfonul acestor emisiuni.

Acuma, m-am întărit și mai mult în ideea că vom fi în stare SĂ NE RIDICĂM DIN GENUNCHI numai cu ajutorul UNEI PRESE LIBERE ȘI INDEPENDENTE capabilă să înfrunte STAREA DE UMILINȚĂ la care a fost adusă de PUTERNICII ZILEI care și-au pierdut cu totul și simțul realității.

Ștefan Secăreanu

11 februarie 2015