Arhiva
Doar unul ca N. Eșanu poate fi scula lui Dodon
Dezoligarhizare înseamnă, de fapt, dodonizarea Republicii Moldova!
Citesc:
Vă întreb: dar ce-ați căutat la Partidul Democrat, dacă „ați fost limitați”? Erau ei la guvernare, mari și tari, de aia v-ați dus acolo?
Nu am văzut niciun primar să se revolte, să-și rupă hainele de pe el că este nedreptățit, șantajat banditește de PD!
În campania electorală de astă iarnă, spre exemplu, primarii din satele de-a lungul Prutului până la Giurgiulești, unde candidam și eu, făceau toți campanie electorală pentru PD, deși au ajuns în funcția de primar reprezentând alte partide.
Acum, că PD-ul a pârlit-o, unii dintre primari încep a se plânge de răul foștilor guvernanți pe care i-au adulat, afișându-se, ca curvele, că sunt gata să se predea cu toate armele noilor guvernanți!
Tragedia acestui fenomen constă în altceva în condițiile ciudate apărute după instalarea partidei rusești la guvernare cu sprijinul și participarea directă a Maiei și a „prostului satului”:
Majoritatea primarilor vor trece acum nu la PAS sau PPDA, ci la Dodon, adică la PSRM!
Toți sunt conștienți de faptul că în această clipă cel care dictează regulile de joc nu este nici Maia, nici „prostul satului”, ci Dodon, adică Putin!
Maia și „prostul satului” sunt doar uneltele de care Dodon, cu Moscova-n spate, se folosește de minune!
Cu asta, de fapt, se va solda toată guvernarea blocului ACUM cu doar 26 de mandate: cu consolidarea partidei rusești!
Anume din acest considerent, după viitoarele alegeri parlamentare anticipate (dar ele sunt iminente!), nu ne vom alege cu o majoritate proeuropeană, cum cred Maia și „prostul satului”, ci cu o majoritate a lui Dodon, deci a Rusiei!
Pericolul și mai mare pentru segmentul proeuropean/proromânesc constă în faptul că Maia și „prostul satului” sunt în aceste clipe absolut inconștiernți de uriașul serviciu pe care-l fac intereselor rusești!
Ei sunt pur și simplu incapabili a realiza că „dezoligarhizarea” din capul lor înseamnă dodonizarea Republicii Moldova!
„Prieten” cu cel de care trebuie să mă apăr
Portalul prorusesc „Noi” scrie:
„Moldova și Rusia vor intensifica cooperarea în domeniul apărării”!
Eu de când am apărut pe fața pământului știu de la taică-meu: basarabenii, de când trăiesc, se apără de ruși!
Cum naiba să-mi intensific „colaborarea în domeniul apărării” cu cel de care trebuie să mă apăr?!
Răspunsul cred că îl cunosc doar Maia și „prostul satului”.
„Holdingul de presă al lui Plahatniuc” și inconștienții de pe malul Bâcului
Partida rusească consolidată de Maia și Năstase
La viitoarele alegeri parlamentare, anticipate sau nu, în urma guvernării Kozak, ne putem trezi cu o majoritate parlamentară a lui Dodon de peste 70 de mandate, asemeni celei din 2001 a lui Voronin (din surse sigure, aflăm că Dodon a reușit până în această clipă să atragă de partea sa un număr de 49 de deputați, în afară de socialiștii lui fiind gata să-l susțină în actualul Parlament deputații lui Shor, o parte din PD și chiar unii din ACUM)!
Concluzia vine după ultimele modificări legislative operate de coaliția PSRM-ACUM prin care este consolidată puterea și influența lui Dodon.
Consolidarea partidei rusești în scopul opririi cursului firesc de integrare românească/europeană a RM este rezultatul final pe care îl așteaptă Kremlinul în urma jafului bancar și economic din ultimii ani, pus la cale și realizat de structurile securiste rusești.
Pericolul cel mai mare în această clipă constă în faptul că o bună parte a basarabenilor se lasă a fi strânsă în chingile unei euforii înșelătoare provocată de elanul răzbunător manifestat de Maia și Năstase în lupta lor proverbială cu Plahotniuc și regimul crunt al acestuia.
Anume o asemenea stare de lucruri le convine de minune lui Dodon și întregii structuri rusești din spatele acestui trădător ordinar, care umblă să prelungească sau să încheie un alt acord cu „idioții utili” conduși de Maia și „prostul satului”.
Din păcate, setea de răzbunare a ultimilor doi este atât de mare încât aceștia sunt pur și simplu incapabili a-și da seama de pericolul pe care îl provoacă.
Comentarii recente