Arhiva
Cui servește dezinformarea PROTV-ului?
ȚARA lui Petrică Bogatu
De câteva ore de când am aflat vestea devastatoare despre moartea lui Petru Bogatu nu pot să mă adun pentru a-mi exprima imensa durere din suflet.
Acum două zile Petrică era activ pe Fb, îmi exprimam, printr-un like, susținerea pentru o replică usturătoare a dânsului dată lui CTP (Cristian Tudor Popescu).
Nervul și precizia frazelor cu care Petrică dezgolea „extravaganța vampirică” și „fanatismul anticreștin” manifestate de exponenții neomarxismului în abordarea urmărilor pandemiei de coronavirus nu m-au lăsat să înțeleg că fostul nostru coleg de la ziarul ȚARA se află în grea suferință pe patul de spital.
Așa a fost Petrică de când ne-am cunoscut: modest și smerit, dar ferm și necruțător cu vânzătorii de neam, ateii și „idioții utili”!
Acesta a fost motivul de bază pentru care sistemul nu l-a suferit!
Anume din acest considerent, în 1994, sistemul, revigorat odată cu venirea la putere a agrarienilor lui Lucinschi și Diacov, l-au eliminat de la microfonul Televiziunii Naționale, unde muncea din timpul regimului sovietic! Nici chiar stăpânii bolșevici de atunci nu se încumetaseră a-i interzice verbul și prezența sa, seară de seară, la micul ecran.
Dar poate acest gest grobian al sistemului a grăbit apropierea lui Petrică de inimoasa și luptătoarea echipă a ziarului nostru de suflet românesc ȚARA, acolo unde munceam și eu după ce eram înlăturat, în primăvara aceluiași an 1994, de la alt microfon, cel al postului național de radio.
Toți înlăturații se adunau la ȚARA!
Nu-mi ajung, în această clipă, puterile ca să-i strig, acolo-n cer, pe Virgil Bohanțov, pe Nelu și Stela Butnaru, pe Vicu Tomencu, pe Oleg Galițev, pe Sergiu Cucuietu, pe Petrică Poiată, frații mei de la ȚARA și de la Front, ca să-i anunț că-n drum înspre ei a plecat și Petrică Bogatu!
Să-i deschidă larg ușile, că vine nerăbdător și dornic să-i vadă cu toți îngerii după el.
Să-i rog să-i spună lui Petrică, când ajunge la ei, să mă ierte!
Că nu am reușit a ne întâlni în ultimul timp pentru a ne ierta pentru cuvintele grele pe care ni le-am aruncat din cauza bandiților politici din ultimii ani care au pus stăpânire pe Basarabia și pe toată România!
Iar dacă vor insista cu tot dinadinsul să afle de la Petrică dacă ȚARA NOASTRĂ ROMÂNIA este tot așa, cu hotar la Prut, să nu-l mai întrebe că-l vor amărî și mai mult!
Că ȚARA asta încă este cu hotar la Prut!
Că ȚARA asta este cu coronavirus la Prut!
Lumină lină, Petrică, spre frații noștri născuți în cer!
Bunul Dumnezeu să te ierte și să te aibă în ceata celor drepți!
Neculai Moghior nu are cum să-mi mai răspundă de pe contul său de Fb
Ce trist este să afli după mai multe luni de zile că unul dintre prietenii tăi dragi (de pe Fb și din viața asta) nu mai este în viața asta, ne-a părăsit, a plecat la Domnul de multă vreme, iar eu stau nedumerit și mă întreb de ce prietenul meu drag nu mai iese la întâlnire pe Fb, de ce nu mai reacționează așa cum reacționa la intervențiile mele publice referitoare la problemele din Basarabia de care el era preocupat din toată inima lui de când ne-am cunoscut!
Ce trist este să aflu că distinsul istoric si muzeograf militar de la București, Neculai Moghior, nu are cum să-mi mai răspundă pe contul său de Fb, deși acesta este activ până în această clipă!
Am înțeles azi, a câta oară, că Fb-ul ăsta ne oferă un avantaj: lasă lumea să afle dacă mai ești viu sau dacă ai murit aici și te-ai născut în ceruri!
Ne-am cunoscut și împrietenit, cu el, Niculae Moghior, și cu un alt distins istoric militar român, Jipa Rotaru, la începutul anilor nouăzeci în cadrul unei vizite pe care, subsemnatul, în calitate de redactor-șef al publicaiei ȚARA, am avut-o la Ministerul Apărării Naionale al României, unde am încheiat un contract de colaborare cu Muzeul Armatei Române, acolo unde ambii istorici și muzeografi munceau.
Au urmat zeci de materiale de o importanță inestimabilă, scrise de istoricii militari români Neculai Moghior și Jipa Rotaru, despre istoria glorioasă a Armatei Române, inclusiv despre rolul ei în eliberarea Basarabiei și celorlalte teritorii româneștii aflate sub ocupația sovietică, pe care le-am publicat în ziarul ȚARA!
Au urmat, bineînțeles, vizitele acestor doi istorici valoroși la redacția ȚARA și întâlnirile de suflet pe care le-am avut cu cititorii noștri (nu reușesc acum să postez aici și o imagine de la aceste întâlniri pentru că toată arhiva ȚĂRII, inclusiv cea foto, a fost dată recent la cuțit la ordinul uneltei rusești, trădătorului I. Roșca).
Ce rău îmi pare să aflu, în această clipă, că fratele nostru de dincolo de Prut, inimosul istoric militar Neculai Moghior nu mai este printre noi!
Dumnezeu să-l odihnească în pace cu drepții!
Răspuns „deținutului politic” Ilie Ilașcu
ȚARA noastră, tinerețea noastră!
De Centenar, nu pot să nu-mi amintesc cu pioșenie de toți colegii din echipa Redacției publicației noastre profund românești, ȚARA!
Vă îmbrățișez din toată Inima, Lilia Stegărescu, Liliana Armașu, Grubii Lilia, Elena Stratulat, Mihai Pascaru, Petru Bogatu, Ion Preașcă, Aureliu Cornescu, Ludmila Gorgos, Marcela Gafton, Viorica Zaharia, Iurie Babii, Elena Viziru, Elena Sajin, Andrei Grumeza, Pavel Brădescu, Margareta Apostol, Leonid Andrieș, Sergiu Mocanu, Veaceslav Plugaru, Gheorghe Budeanu, Ilie Lupan, Mihai Molodoi etc, etc (să mă ierte cei numele cărora îmi scapă în aceste clipe…).
Gândul meu se îndreaptă de asemenea către confrații noștri de la ȚARA, care au plecat atât de tineri de printre noi: Virgil Bohanțov (cel care a „extras” din publicistica lui Eminescu citatul emblematic „Suntem români și punctum!” și a insistat să-l imprimăm pe harta României Mari de pe frontispiciul publicației, pentru care am fost dați în judecată de prietenul lui Roșca, dughinistul Boris Marian), Ion (Nelu) și Stela Butnaru, Vicu Tomencu, Sergiu Cucuietu, Petru Poiată, Oleg Galițev (redactorul ediției de limbă rusă a ȚĂRII)…
Dumnezeu să-i odihnească!
ȚARA noastră, tinerețea noastră!
La mulți ani, România!
1 Decembrie 2018
Răspuns domnului Dumitru Diacov
Donald Trump al Basarabiei
Am ajuns s-o vedem (auzim) și pe asta: la Chișinău, voit sau nevoit, un reputat analist politic face paralela între Președintele SUA Donald Trump și „coordonatorul” din umbră al unui stat dezmiliardizat pe nume Republica Moldova, Vladimir Plahotniuc.
Iată ce scrie pe contul său de Fb Petrică Bogatu:
„Constat cu satisfacție că mulți dintre cei care până acum l-au făcut cu ou și cu oțet pe Donald Trump, printre ei numărându-se și reputați analiști politici, astăzi sunt fericiți că președintele SUA l-a pus l-a respect pe Putin așa cum nu a făcut-o nimeni până acum. Poate că, învățând această lecție, vor trage niște concluzii autocritice și vor încerca să trateze cu discernământ țintele la fel de false pe care le lovesc într-o veselie la Chișinău?”
De acord cu ce spune fostul meu coleg de la „ȚARA” în prima frază.
Ar fi fost minunat dacă se oprea aici.
Cea de-a doua frază, interogativă, este una prin care Petrică Bogatu încearcă să manipuleze persuasiv.
Dar eu vreau ca prietenul meu Petrică Bogatu să nu manipuleze persuasiv, chiar dacă nu nominalizează „ținta falsă” din postarea sa.
Pentru că niciodată un reputat și redutabil analist politic nu se va încumeta să facă vreo paralelă între un lider american ajuns în fruntea SUA prin luptă și concurență politică onestă și briganzii obscuri de pe malul Bâcului, care-ntunecă viața basarabenilor de câțiva ani buni prin scheme murdare de furt și banditism politic și de stat.
8 aprilie 2017
Un apărător al basarabenilor, Nicolae Lupan
Tudor Strișcă a luptat şi a crezut în victoria românismului
Pe data de 13 iunie 1995, o moarte tragică l-a răpit dintre noi pe camaradul nostru de luptă politică, Tudor Strişcă, membru al Sfatului Frontului Popular Creștin Democrat de atunci și preşedinte al secţiei Botanica (Chișinău) a F.P.C.D.
Reiau aici un text din publicația „ȚARA” despre pierderea unuia dintre miile de luptători pentru cauza românească din Basarabia din anii nouăzeci ai secolului trecut.
Pentru mine moartea lui Tudor Strișcă rămâne a fi învăluită încă de mister, așa cum învăluită de mister a rămas pentru mine moartea atâtor confrați de-ai noștri frontiști: Dumitru Moldovanu, Valentin Ciobanu, Simion Gurghiș, Stan Petcu, Constantin Oglinzeanu, Sergiu Cucuietu, Grigore Petelcă, Petru Poiată, Nicolae Stratulat etc.
Regretul meu este și mai apăsător din cauza că nu am izbutit a găsi, acum, peste ani, o poză cu Tudor Strișcă pentru a o plasa alături de acest material. Nici internetul nu mi-a fost de folos în acest sens.
„Cu adâncă durere, anunţăm plecarea la Domnul şi întoar-cerea întru Fiinţă a fratelui nostru Tudor Strişcă, a cărui viaţă pământească poate servi drept exemplu pentru fiecare dintre cei care, prin voinţa Celui de Sus, au venit pe lume în acest spaţiu românesc, aflat în bătaia sălbatică a crivăţului rusesc. Şi dacă unii au socotit acest dat drept o tragedie, Tudor Strişcă l-a con-siderat drept ceva firesc, lăsat de Dumnezeu întru întărirea în Duh şi Credinţă.
Tudor Strişcă s-a născut în Satu Nou, Cimişlia, în 1953. Şcoala medie o absolveşte în satul natal şi, între anii 1972-1977, studiază la Facultatea de Geografie a Institutului Pedagogic din Tiraspol. Face doctorantura la Universitatea „M. Lomonosov” din Moscova şi susţine, în 1983, teza de doctorand cu tema „Geografia comerţului”, la acel moment – prima teză de acest gen din spaţiul sovietic. Din 1982 şi până în 1985, este lector superior la Catedra Geografie Economică a Universităţii de Stat din Moldova, iar între 1985 şi 1990 – lector superior la catedra omonimă a Institutului Pedagogic din Tiraspol.
În Mişcarea de eliberare naţională se încadrează din 1989. A fost preşedinte al secţiei F.P.M. de la Institut şi unul dintre colegii de luptă ai lui Ilie Ilaşcu. Refugiat la Chişinău, în perioada 1990-1991, activează în calitate de şef al Direcţiei eco-nomice a Departamentului de Stat pentru Ecologie, iar în ultima perioadă a vieţii (1992-1995), este conferenţiar la Catedra Geografie şi Istorie a Economiei a Academiei de Studii Eco-nomice.
Tudor Strişcă este autorul a peste 30 de lucrări ştiinţifice şi a numeroase materiale publicistice despre geografia comerţului şi relaţiile economice externe.
A fost întotdeauna onest, dârz şi demn. Numai în faţa Domnului şi-a plecat fruntea şi inima. A luptat şi a crezut în victoria românismului. Acolo, în ceruri, Tudor Strişcă va fi mesagerul cauzei noastre, a celor pe care ne-a lăsat – alături de soţia Nina, feciorul şi fiica – îndureraţi de această prematură plecare.
Fie-i veşnică amintirea.
Dumnezeu să-l odihnească în pace cu drepţii!
Frontul Popular Creştin Democrat,
Colectivul Redacţiei „ŢARA”.
Ziarul Ţara, 16.06.1995”
PPCD și actul respirației sale (I): DECAPITAREA
Toamna anului trecut, după ce postasem pe blog o ”poveste” despre ”doi plămâni diferiți” pe care a descoperit că-i are politicianul și fostul meu prieten de pe Facebook, Iurie Roșca, mai mulți ziariști de la diferite surse media m-au asaltat cu rugăminți să le dau explicații pe marginea celor scrise de mine. Unii mi-au reproșat că, deși fac parte din breasla slujitorilor presei, nu am fost deloc ”prietenos” cu aceasta, mai ales în perioada în care am exercitat funcția de vicepreședinte al Partidului Popular Creștin Democrat, dar și cea de deputat. Recunosc, în viața mea nu prea am ”acordat interviuri”, de cele mai multe ori evitând contactul cu presa. Dar asta nu a însemnat în niciun fel că m-am supărat pe ea. Din contră. ”Munca neagră” la ziar (În 1976, la vârsta de 17 ani, am fost angajat în calitate de corector al publicației locale din Cahul, iar după un an de zile eram ”trecut” deja în funcția de secretar general de redacție. Experiența de la Cahul mi-a fost de mare folos mai târziu, în 1990, la fondarea și editarea publicației ”ȚARA”), dar și sentimentul datoriei pe care l-am moștenit cu precădere de la mama, m-au făcut să fiu prea ”cumsecade”, adică să muncesc fără a-mi etala efortul depus. De aici și atitudinea mai rezervată pe care o am față de orice lucru făcut ”cu ostentație”, mai ales atunci când trebuie să ne expunem pe marginea activității uneia dintre cele mai importante entități politice din Republica Moldova, Partidul Popular Creștin Democrat. Înțeleg, interesul față de ”sinceritățile” subsemnatului legate de activitatea și soarta PPCD-ului, este enorm. Dar asta nu va însemna sub nici o formă că orice afirmație lansată de mine pe marginea acestui subiect va deveni neapărat și senzație, așa cum au așteptat mulți dintre colegii mei de breaslă. Iată de ce am preferat ca răspunsurile la întrebările care mi-au fost puse de reprezentanții mass media după apariția pe blogul meu a nevinovatei Povești despre un politician cu doi plămâni diferiți să le inserez tot pe blog, fără a nominaliza autorii acestora și organismul de presă pe care îl reprezintă. Sper să nu vă supărați, stimați colegi ziariști.
– Domnule Secăreanu, ați plecat din Partidul Popular Creștin Democrat?
– Nu! N-am plecat! Partidul Popular Creștin Democrat, succesorul de drept al Frontului Popular din Moldova, este Patria mea. Împreună cu zecile, sutele, miile de membri și simpatizanți de-ai noștri am constituit și facem parte din una dintre cele mai viguroase și mai frumoase echipe politice din Republica Moldova. Aici mi-am dedicat cei mai luminoși ani din viața mea. Sediul nostru de pe Nicolae Iorga nr.5 este casa mea de Inimă. De aici și-a luat avântul Mișcarea noastră de Eliberare Națională. Aici a fost și sediul publicației ”ȚARA” la care am muncit începând cu 1990.
Am aflat cu stupefacție zilele acestea că sediul nostru istoric de pe Nicolae Iorga este ”pregătit” pentru a fi dat în arendă! Toți angajații care mai rămăseseră acolo au fost evacuați și mutați în fostul sediu al redacției ”Flux” din strada Corobceanu și la Tipografia ”Prag” de la Petricani. A fost dată jos de pe sediu și inscripția ”Partidul Popular Creștin Democrat”. Tot în strada Corobceanu a trecut ”cu traiul” și ”stăpânul” PPCD-ului, Iurie Roșca. Acesta locuiește aici împreună cu tânăra sa soție. Din câte cunosc, o parte din sediul de la Corobceanu, acolo unde am muncit, o perioadă de timp, cu colegii mei de la ”ȚARA”, a fost transformată în locuință pentru tinerii însurăței.
Îmi pare rău să constat aceste lucruri, dar asta-i realitatea. Unii au înțeles că a fi lider de partid înseamnă să-ți însușești partidul, să-l trfanformi în proprietate a ta.
– Ce v-a determinat, atunci, să-i dedicați o postare pe blog lui Iurie Roșca în care să ziceți că fostul Dvs. șef „are doi plămâni”, unul rusesc și altul românesc?
– Nu pot să fiu superficial atunci când vine vorba despre actul respirației la om! Se spune că, dacă dorești să afli cât de sănătos este cel ce-ți stă în față, ascultă-i respirația. Am citit asta la un biolog rus, Vladimir Frolov, care a învins cancerul doar învățând a respira corect. În acest sens, a construit, împreună cu un alt cercetător, academicianul Evgheni Kustov, și un aparat pentru corectarea respirației, care se numește ”Fenomenul Frolov” sau ”Tretie dâhanie” (”A treia respirație”). Am obținut acest aparat de la firma care îl produce după ce i-am contactat pe specialiștii și medicii de acolo. Potrivit lor, toate bolile care se abat asupra noastră sunt rezultatul respirației incorecte pe care o însușim pe parcursul anilor. Doar respirând corect, organismul uman își poate recăpăta capacitatea uimitoare de a se oxigena endogen, la nivel celular, asemenea pruncului în perioada celor nouă luni ale facerii! Doar astfel îți poți pune pe picioare sistemul imunitar care este capabil să vindece boala evitând medicamentul, chimicalele. Ei, iată cum s-ar explica sensibilitatea mea față de actul respiratoriu și, implicit, față de cei doi plămâni pe care Dumnezeu ni i-a dat să respirăm corect!
Acum câțiva ani, prin 2010, dacă nu mă înșel, în cadrul unei acțiuni dedicate lui Vâsoțki, l-am auzit pentru prima dată pe Iurie destăinuindu-se că plămânii lui respiră diferit – unul românește și altul rusește. Am crezut atunci că expresiile utilizate de el în graiul lui Vâsoțki (vorbea rusește) sunt doar niște figuri de stil (Stăpânește perfect verbul rusesc, noi, ceilalți, fiind ceva mai neîndemânatici, mai inexpresivi și mai ”cu accent” la acest capitol. De, copii crescuți mai la ”coada vacii”, cum s-ar spune, el copilărind mai mult într-un mediu urban, mai rusificat, la Botanica, pe la Muncești, după cum ne-a mărturisit, de unde i-au rămas întipărite și foarte multe din expresiile și jargoanele rusești), menite să dea forță și profunzime expunerii sale despre marele artist. Ca forță politică de respirație națională, aflată permanent în opoziție față de puterea oficială izvorâtă din vechea nomenklatură sovietică, am simțit întotdeauna nevoia de a fi în stare să ne rupem din țarcul extremismului păgubos în care eram băgați cu premeditare și rea voință, făcându-se din noi o sperietoare mai ales pentru mediul rusofon din Republica Moldova. În acest sens, da, mai admiteam în acel moment că expresiile de mai sus își puteau găsi locul și explicația.
După asta, însă, mi-am dat seama că gluma se îngroașă. Cu trecerea zilelor, am înțeles că expresiile în cauză nu au fost doar niște procedee stilistice ocazionale, ele constituindu-se de fapt într-un punct de lansare a unei platforme politice pe care liderul nostru o anunța cu ostentație și pe care întreaga noastră echipă ar fi trebuit sau, mai bine zis, era obligată s-o îmbrățișeze și s-o promoveze. Sub paravanul apărării valorilor creștine, PPCD-ul, în formula sa actuală, a fost transformat de fapt într-o unealtă de promovare a panslavismului.
– Să însemne asta că acțiunile proromânești inițiate de liderul PPCD Iurie Roșca la Chișinău de la Independență încoace nu erau decât niște planuri subversive ale Rusiei?
– Toate acțiunile patriotice desfășurate pe parcursul activității noastre au fost inițiate de echipa Partidului Popular Creștin Democrat, nu de Roșca sau altcineva, și în nici un caz acestea nu puteau fi planuri subversive ale Moscovei. Subversive au fost piedicile pe care le-am întâmpinat în realizarea acțiunilor noastre. Subversiv a fost războiul de la Nistru declanșat de Moscova cu sprijinul uneltelor sale de la Tiraspol și Chișinău, război în care au fost uciși sute de luptători, bărbați ai neamului, foarte mulți dintre ei simpatizanți și membri marcanți ai Frontului Popular.
Subversive au fost acțiunile criminale în urma cărora au fost uciși unii camarazi de ai noștri pe timp de pace, cum s-ar spune. Să ne amintim doar de cazul liderului nostru de la Botanica, Valentin Ciobanu, ucis ziua în amiaza mare în fața blocului casei sale în toamna anului 1998. Caz rămas nedescoperit de organele de drept. Sau de cazul ziaristului Stan Petcu, care scria pentru pagina creștină a publicației ”ȚARA” (era și preot al Mitropoliei Basarabiei) și care a fost găsit mort într-un parc al unui oraș din sudul Basarabiei, în Ucraina de azi, acolo unde era baștina lui. Sau de cazul unui alt colaborator al paginii creștine a ”ȚĂRII”, Constantin Oglinzeanu, tot preot al Mitropoliei Basarabiei, mort subit în împrejurări suspecte. Subversive au fost acțiunile criminale îndreptate împotriva mai vechilor noștri colegi de partid, Mircea Ciobanu, fost viceministru al Educației, și Dumitru Osipov, ambii bătuți crunt, acum 12-13 ani, în preajma caselor lor de persoane neidentificate până astăzi. Aceeași soartă a avut-o și fostul nostru camarad de luptă politică, Nicolae Stratulat, lider al filialei noastre de la Strășeni, trecut în lumea celor drepți acum un an și ceva, bătut cu bestialitate în anul 2003 de un grup de indivizi neidentificați și aruncat fără cunoștină pe marginea drumului din preajma satului Cojușna.
Subversiv a fost focul de armă tras în primăvara anului 1994 în mașina redacției ”ȚARA” de pe acoperișul unui bloc de pe strada Albișoara din capitală, în urma căruia a fost rănit șoferul redacției. Cazul nu a mai fost descoperit.
Subversive au fost foarte multe din acțiunile provocatoare din timpul protestelor anticomuniste organizate de PPCD în iarna și primăvara anului 2002, cu precădere în ”Orășelul Libertății” din fața Președinției și a Parlamentului…
Subversive au fost multe acțiuni îndreptate împotriva unui organism politic bine închegat, viguros și disciplinat, care nu trebuia admis în niciun fel să acceadă la putere…
– În ce relație sunteți acum cu Iurie Roșca?
– În nicio relație. Nu ne-am întâlnit din 7 ianuarie 2011, când trecusem ultima dată pragul sediului nostru din Nicolae Iorga. După asta ne vedeam doar pe Facebook. Dar, după prima mea postare de pe blog cu accente critice la adresa lui, m-a exclus din lista de prieteni de pe această rețea de socializare. Am râs și eu, ce eram să fac…
– Dar cu Vlad Cubreacov?
– Cu Vlad suntem în cele mai strânse relații. Amândoi venim de la Cahul. Am absolvit aceeași instituție de învățământ – școala-internat nr.1 din Cahul, evident în promoții diferite. Am avut aceiași profesori. Suntem legați sufletește prin locul luminos al copilăriei și adolescenței noastre. Acolo, la Cahul, am sorbit, în toiul regimului sovietic, aceleași cărți cu grafie latină din biblioteca profesorului nostru de limbă și literatură, Alexandru Tecuci. Mai apoi, am absolvit aceeași facultate de jurnalism din cadrul Universității de Stat ca, după câțiva ani, în 1988, să ne reîntâlnim în sânul Frontului Popular. Locuim în același bloc, la aceeași scară și la același etaj.
– Care a fost cauza răcirii relației în „troika pepecedistă”, așa cum erau numiți Roșca, Secăreanu și Cubreacov până acum câțiva ani?
– Din zi în zi mă întăresc în convingerea că, eu și colegii mei din PPCD, am fost de fapt trădați, că foarte multe dintre încercările prin care a trecut PPCD-ul în zbuciumata sa istorie de peste 25 de ani, provocări, evenimente dramatice sau chiar tragice, nu au fost deloc întâmplătoare, că personajul parașutat și menținut cu insistență la cârma organizației nu este altcineva decât unealta prin care structurile secrete au aplicat în raport cu PPCD-ul principiul kgb-ist ”Vozglaviti, citobî obezglaviti” (Fă-te cap pentru a decapita), că votul din 4 aprilie 2005 a fost capcana întinsă echipei noastre cu sprijinul lui direct…
TIMPUL ŢUCĂLARILOR
Fără îndoială, mardeala bandiţilor, adică războiul dintre păpuşari şi gangsteri, pe mâinile cărora a ajuns ţara asta după lovitura de stat din 7 aprilie 2009, a atins cote înspăimântătoare. Anticomunismul lor răsunător, de paradă, pictat cu ostentaţie pe feţele de lumpen ale devastatorilor celor două edificii ale statului din centrul Chişinăului, dar şi pe lozincile colorate cu care şi-au înfăşurat până acum muşchii, se risipeşte de-a binelea. În ochii alegătorilor amăgiţi rămân dezgolite chipul şi făpturile unor briganzi ordinari care se păruiesc până la sânge din cauza că nu pot să împărţească lucrurile tâlhărite. Peisajul este unul dezgustător!
Dar şi mai dezgustătoare în această chelfăneală pe viaţă şi pe moarte sunt balele care curg şiroaie din gura slobodă a ţucălarilor. În aceste zile ei sunt de servici pe baricadă, fie că-i post TV sau radio, fie că-i gazetă, portal de ştiri sau funcţie de purtător de cuvânt plătită din banii publici. În aceste zile ei se execută fără crâcnire şi fără scrupule. Sunt zeloşi din cale afară, mai atenţi ca niciodată la tot ce zice, ce face sau ar trebui să facă stăpânul lor, adică păpuşarul sau gangsterul. Lupta este una sfântă, deaceea ei şi-au răsuflecat arătos mânecile, şi-au ascuţit peniţa, au devenit mai operativi, reacţionează prompt la tot ce se face şi se spune despre stăpânul lor. Când asupra păpuşarului sunt îndreptate rafalele gangsterului, ţucălarii celui dintâi sunt răi de gură, arţăgoşi, umflaţi în pene, mai pe scurt, gata să-şi dea viaţa pentru păpuşar. Şi tot aşa, când obuzele păpuşarului curg ameninţător asupra gangsterului, ţucălarii acestuia îşi deschid larg piepturile ca să-şi apere stăpânul.
Nu poţi spune că ţucălarul ar fi în stare să rămână profund ataşat unei doctrine politice atunci când îl serveşte orbeşte pe stăpânul său aflat la putere şi care, după cum e moda acum, are o anumită culoare politică. Ţucălarul nu are culoare politică şi nu respectă vreo deontologie, în cazul nostru ar fi vorba de cea a ziaristului. Doctrina ţucălarului este una: slugărnicia! Azi el poate duce ţucalul unuia care a venit sau este gata să vină la putere, mâine îl va lepăda pe acesta şi va duce ţucalul altuia, mai vânjos şi cu bani mai mulţi. Acum doi ani ţucălarul de la o gazetă turna macaroane pe urechile cititorilor justificându-şi fariseic ataşamentul faţă de gangster. Era verde-verde în tot ce dădea din peniţa lui de editorialist. Astăzi, însă, avertizându-şi cititorii asupra „capcanelor” pe care le-ar pregăti gangsterul ziariştilor, ia apărarea păpuşarului şi explică tăios, de pe poziţiile acestuia, de ce gangsterul nu mai poate deveni prezident.
În 1994, după ce lucrasem timp de 11 ani crainic al postului de radio Chişinău, calitate obţinută în 1983 printr-un concurs riguros, şefii de la Teleradiodifuziune, păstraţi în funcţii de regimul agrarian de atunci, m-au dat afară de la radio din cauza că în sâmbăta de 30 aprilie din acel an îndrăznisem să bag în buletinul informativ de la ora 19.00 şi să transmit pe post o ştire despre atitudinea exprimată de Frontul Popular din Moldova faţă de o întâlnire secretă a şefului statului de atunci cu criminalul separatist de la Tiraspol în restaurantul „Foişor” situat pe malul stâng al Nistrului. După lovitura de stat din 7 aprilie 2009, unul dintre cei doi şefi de atunci este reinstalat în funcţie de către AIE. Ţucălarul, cu diplomă a scolii superioare de partid de la Rostov pe Don, cu o experienţă bogată de cenzor acumulată în timpul regimului sovietic, a avut prioritate atunci, sub regimul de ocupaţie, în 1994, sub regimul agrarienilor, şi, evident, acum, sub regimul AIE. Desigur, faptul în sine fusese doar un pretext care era căutat de mai mult timp. Motivul adevărat însă al demiterii mele era altul: din 1988 eram angajat plenar în Mişcarea de Eliberare Naţională care se numea Frontul Popular din Moldova, reuşind să fondez şi o celulă a acesteia în cadrul Teleradiodifuziunii, iar din 1990 mai deţineam şi funcţia de redactor-şef al ziarului „Ţara”, publicaţie care a înfierat comunismul şi regimul de ocupaţie şi a promovat consecvent românismul! Calitatea de promotor al românismului nu putea fi compatibilă cu cea de crainic al postului naţional de radio, adică al statului, stat care renunţase de curând la Imnul „Deşteaptă-te, române!”.
Aşa se face că foarte mulţi dintre ţucălarii păpuşarilor şi gangsterilor veniţi la putere în Republica Moldova după lovitura de stat din 7 aprilie 2009 sunt absolvenţi ai scolilor superioare de partid din timpul URSS de la Rostov pe Don, Leningrad, Minsk sau Kiev. Nu este secret că aceştia erau trecuţi riguros prin toate filtrele regimului sovietic şi în primul rând prin cel al KGB-ului! Unii dintre ei au deţinut funcţii foarte importante, decidente, în cadrul puterii sovietice, au fost şefi ai Teleradiodifuziunii de stat, şefi de redacţii ale Teleradiodifuziunii, mai ales ale celor mai importante redacţii, cele de ştiri! (În primăvara lui 1988, odată cu istoricele acţiuni de protest pentru limba română şi revenirea ei la grafia latină, organizate de Frontul Popular, lua amploare pe tot teritoriul RSSM de atunci şi campania de colectare a semnăturilor cetăţenilor în acest sens. Sute de mii de cetăţeni şi-au pus semnăturile atunci pe petiţii adresate puterii comuniste de la Chişinău. Deţin până acum lista cu 444 de semnături ale colaboratorilor de la Teleradiodifuziune pe care am colectat-o împreună cu un grup de foşti colegi. Niciunul dintre conducătorii Teleradiodifuziunii şi niciunul dintre redactorii-şefi ai redacţiilor principale ale Teleradiodifuziunii nu a semnat petiţia pentru limba română şi trecerea ei la grafia latină. Singurul şef de atunci care a avut curajul să semneze a fost un redactor-şef adjunct al redacţiei muzicale radio. Şi atât! Evident, nici nu putea fi vorba de participarea lor la protestele stradale , aşa cum făceau zecile de mii de basarabeni simpli veniţi în fiecare duminică la Chişinău, cu Tricolorul în mâini, din toate zonele republicii.). Au fost redactori şefi ai organelor de presă ale partidului comunist. Toţi până la unul au fost membri ai PCUS. Culmea ironiei, astăzi ăştia se erijează în postura de mari anticomunişti, ocupă deja funcţii de conducere în cadrul instituţiilor private de radio sau TV, mai ales cele declarate cu ostentaţie proromâneşti, sau au ajuns să se afle în fruntea redacţiilor locale ale unor posturi occidentale.
Este adevărat, de curând toţi aceştia au nimerit într-o situaţie penibilă: sunt nevoiţi a se afla în două tabere beligerante – în cea de ţucălari ai păpuşarului şi în cea de ţucălari ai gangsterului! Cei ai păpuşarului nu mai pot să dezvăluie capcanele gangsterului, iar cei ai gangsterului, preocupaţi îndelung de „sexul îngerilor”, nu mai sunt în stare să descurce schemele păpuşarului.
Sărmană ţară, pe ce mâini ai ajuns!
Ştefan Secăreanu
29 iunie 2011
Comentarii recente