Arhiva

Posts Tagged ‘regim’

MIHAI EMINESCU: TEORIA STATULUI ORGANIC (VII). Delapidarea averii publice

aprilie 2, 2012 Lasă un comentariu

 

Precară este aşadar poziţiunea internaţională făcută nouă pînă astăzi şi nu cunoaştem politica de mîni pe care ne-o va aşterne guvernul.Cît pentru noi, sîntem convinşi că numai întărirea instituţiunilor noastre dinlăuntru poate să ne dea consideraţie în afară. Sîntem convinşi că, întreţinînd bunele relaţii cu toate puterile în general, dar mai ales cu cele limitrofe, conform politicei noastre tradiţionale, ne putem feri de pericolele la care ne-ar espune şi pe viitor o politică aventuroasă.

Întărirea oricărui stat însă, dar mai cu seamă a unui stat tînăr, atîrnă de starea sa de prosperitate internă. Cu durere trebuie să mărturisim că niciodată încă, pînă acum, nu li s-au înfăţişat generaţiunilor prezente starea economică a ţării în condiţii mai îngrijitoare decît astăzi. Una din gravele imputări ce i s-a făcut regimului răsturnat la 11 fevruarie 1866 a fost aceea a delapidării averii publice, a împilării contribuabililor. „De la Vlădică pîn’ la opincă” – se striga în sînul adunărilor – „ţara e sărăcită, contribuabilul îngenuncheat”.Cu toate acestea – în scurtul period de abia patrusprezece ani – bugetele statului s-au sporit peste îndoit, anuităţile datoriilor publice – de la 4-5 milioane cît erau înainte – s-au urcat la aproape cincizeci de milioane. Dar o contrazicere şi mai recentă şi mai frapantă. După agitaţia produsă în ţară de mişcarea numită de la Mazar Paşa, cînd iarăşi, ca motiv de agitaţie se invocă, între altele, înlăuntrul ţării şi în afară de ea, gravitatea stării financiare şi cînd – sub impresiunea momentului – Camera de atunci, fidelă încă angajamentelor luate, redusese bugetul la cifra de 87 milioane cu venituri constatate în sumă de 81 milioane, astăzi – după un scurt timp de abia patru ani de zile – se prezintă ţării bugete pentru peste 116 milioane…

Citește mai mult…

“NU, DOMNULE!” – ÎMPOTRIVIREA ŞI RUGĂCIUNEA: CHEILE REZISTENŢEI

Una din cheile fundamentale de lupta cu orice fel de intrupare a raului – sau, mai exact, partea de lucrarea a omului din cadrul unei solutii duhovnicesti – si unul din principiile de rezistenta la orice sistem concentrationar care te terorizeaza (sau care te ademeneste viclean) pentru a

calciu-blog-7816961.jpg obtine de la tine complicitatea si cedarea – devenind astfel apoi propriul tau acuzator si propriul tau tortionar! – ne este “predata” de catre doi dintre oamenii cei mai sfinti si dintre martirii (in sensul larg) temnitelor comuniste, parintele Gheorghe Calciu si parintele Nicolae Steinhardt. steinhardt.jpg

Monahul de la Rohia de mai tarziu a sintetizat aceasta ‘solutie’ intr-o in formula simpla si de efect: “NU, DOMNULE!”. “A TE IMPOTRIVI, a-l tine pe NU in brate“- in sens moral si duhovnicesc – inseamna a te hotari la modul absolut si categoric sa refuzi cea mai mica negociere cu vrajmasul, chiar cand (sau cu atat mai abitir cand) acesta ia masca mieroasa a prietenului, a celui care “iti vrea binele”; a nu primi nimic de la diavol, nici cea mai mica influenta, a nu accepta din capul locului sa intri in dialog cu el. Este solutia fermitatii neclintite si consecvente, a incapatanarii celei bune, a bunului simt “taranesc”, a simplitatii omului credincios care nu se incurca in artificii sofisticate si nu se lasa prada fantasmelor, delirului, imaginatiei, ci care stie una si buna: NU POT SA TRADEZ!

Nu este nimic complicat, nimic sofisticat, nu ne trebuie facultati si doctorate si nici cine stie ce cunostinte dogmatice si filosofice pentru a intelege si a aplica aceasta solutie (e drept, si cartile ajuta foarte mult, daca stii ce sa iei din ele, cum spun chiar aceiasi parinti – si acesta este si rostul Cuvantului marturisitor – nu sa ne umfle mintea de informatii cu care sa ne trufim si sa epatam, ci sa invatam efectiv din experienta altora; cartile sunt foarte de folos, nu diplomele si titlurile cu care se impauneaza si dupa care alearga unii...). Dar e nevoie totusi, in plus, de cu totul altceva, pentru ca aceasta solutie sa nu dea gres: credinta, smerenie si rugaciune, adica… de ajutorul harului dumnezeiesc, pentru ca a te bizui numai pe puterile tale firesti, oricat de mari si de reale (si cu atat mai mult cand ele nu sunt…) inseamna a-ti pregati o cadere si mai teribila. Sa nu uitam cuvantul cu caracter absolut al Domnului Hristos: “Fara Mine nu puteti face NIMIC“! Parintele Gheorghe Calciu si parintele Nicolae Steinhardt sunt printre cei mai buni si mai credibili “invatatori” a impletirii rugaciunii cu lupta proprie de impotrivire consceventa si nesovaielnica, caci ei au aplicat-o “pe viu” si prin ea si-au salvat sufletele si s-au sfintit!

Citește mai mult…