Arhiva

Posts Tagged ‘Republica’

MIHAI EMINESCU: TEORIA STATULUI ORGANIC (V). Republica e bună doar când există o clasă de mijloc economiceşte puternică

martie 18, 2012 Lasă un comentariu

 

Din momentul în care s-a instituit domnia ereditară în locul celei elective şi s-a pus puterea supremă a statului la adăpost de înverşunatele lupte de partid, s-a pus, în principiu cel puţin, la adăpost de patimele şi de asprimea intereselor momentane şi trecătoare însăşi ideea statului, adică ideea armoniei intereselor naţionale. Asta este în esenţă deosebirea între monarhia constituţională şi republică.

În republică domneşte îndeosebi interesul individual, în genere interesul de partid. Partidul şi numai partidul alege pe capul statului, el formează voinţa statului în articole de legi, epoca poartă pe deplin caracterul unui grup de interese predomnitoare. Această stare de lucruri e în aceeaşi proporţie lipsită de pericole în care esistă în stat o clasă de mijloc economiceşte puternică şi cultă care să mănţină echilibrul între tendinţele prea înapoiate a simţului istoric a unui popor, reprezentat în genere prin formele existente ale unei civilizaţii trecute, şi tendenţele zgomotoase ale trebuinţelor acute ale prezentului, reprezentate prin nevoile claselor de jos. Unde această clasă nu există decît în mod rudimentar sau unde ea este prea slabă pentru a se împotrivi tendenţelor estreme, republica devine o jucărie a partizilor, o forma de care abuzează şi unii şi alţii, în detrimentul vădit al intereselor generale.

Citește mai mult…

PPCD salută iniţiativele democratice, pozitive şi necesare ale puterii, dar contestă orice derapaj de la interesele naţionale şi normele democratice

Rezoluţia Congresului XII al PPCD cu privire la situaţia politică de moment

Cele două campanii electorale pentru alegerile parlamentare din anul 2009 au arătat în mod izbitor impactul fără precedent al resurselor financiare enorme, de provenienţă dubioasă, mobilizate de piaţa politică şi mediatică din Republica Moldova.

Utilizarea tehnologiilor electorale murdare, manipularea opiniei publice prin procedee de război psihologic, cumpărarea directă a voturilor, în special, în zona rurală, precum şi, mai ales, provocarea din 7 aprilie, soldată cu distrugerea edificiilor Parlamentului şi a Preşedinţiei, au condus în definitiv la schimbarea puterii în Republica Moldova.

Rezultatul electoral final a fost determinat într-o măsură substanţială şi de insistenţa liderilor fostului partid de guvernământ de a menţine titulatura perimată de partid comunist, care a creat un deficit de imagine al acestei formaţiuni şi le-a oferit un plus de imagine formaţiunilor care s-au declarat într-o opoziţie ireconciliabilă, afişând un anticomunism de paradă. Spre regretul nostru, ca urmare a alegerilor, cele două tabere politice din Parlament nu au putut depăşi animozităţile reciproce, depăşire care ar fi permis identificarea unui minim consens, necesar pentru alegerea şefului statului. O asemenea situaţie a extins criza politică şi afectează în mod direct economia naţională, inclusiv prin reţinerea de care dau dovadă potenţialii investitori străini pentru plasarea capitalurilor lor în ţara noastră.

Accederea la putere a celor patru partide din cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană a trezit simpatia unor parteneri occidentali ai ţării, care se manifestă printr-un sprijin politic şi financiar substanţial. Însă pentru a justifica încrederea partenerilor externi, ca şi aşteptările cetăţenilor ţării, actuala guvernare urmează să demonstreze eficienţă în promovarea fermă a reformelor politice, economice şi sociale, astfel încât să fie depăşite cât mai curând posibil toate restanţele la capitolul ajustarea legislaţiei, a instituţiilor publice şi a practicilor de exercitare a puterii la standardele europene.

Măsurile de ordin economic, cu componentele administrativă, fiscală, bugetară, vamală, care presupun şi debirocratizarea relaţiilor funcţionarilor cu companiile private, dar şi eficientizarea justiţiei care să plaseze statul şi oamenii de afaceri în condiţii de egalitate în faţa legii, sunt cele câteva acţiuni care urmează a fi realizate neîntârziat. Alături de acestea se impune stimularea întreprinzătorilor, reorganizarea sistemului bancar pentru a se oferi credite cu dobânzi accesibile, crearea unui climat de afaceri competitiv şi atractiv pentru businessmenii autohtoni şi străini. Depăşirea crizei economice şi combaterea sărăciei, ca şi atingerea unui nivel de dezvoltare comparabil cu cel al ţărilor europene depind în mod direct de voinţa politică şi de competenţa guvernanţilor.

PPCD consideră corect să salute toate iniţiativele democratice, pozitive şi necesare ale actualei puteri şi, în acelaşi timp, să conteste şi să critice orice acţiuni ale puterii care deraiază de la interesele naţionale, de la normele democratice şi opţiunea strategică de integrare europeană a ţării.

Chişinău, 21 februarie 2010