Arhiva

Posts Tagged ‘rugăciune’

Alexei MATEEVICI: ROAGĂ-TE

 

 

 

 

Roagă-te în fericire,
În nevoie roagă-te,
Roagă-te în pătimire,
În smintire roagă-te.
Roagă-te obijduit
Şi-n primejdii roagă-te.
Roagă pentru cel iubit,
Pentru duşman roagă-te.
Roagă-te pe când slăbeşti,
Când eşti tare, roagă-te.
Roagă-te când plângi, jeleşti,
Când te bucuri, roagă-te.
Roagă-te-n ceas de ispită,
Şi de patimi, roagă-te.
Roagă-te, când biruită
Îi ispita, roagă-te.
Roagă-te în ceas de moarte,
De iertare roagă-te;
Roagă-te, atunci te iartă
Cel din ceruri, roagă-te!

(Decembrie 1911)

Reclame
Categorii:Fără categorie Etichete:, , ,

Rugăciunea Ninei JOVMIR

martie 15, 2018 Lasă un comentariu

 

Aflu cu tristețe de trecerea la Domnul a celei care a fost Nina Jovmir, un om minunat și o colegă de excepție de la Radio Moldova.

Mi se frânge inima de fiecare dată când mi se aduce vestea despre plecarea de printre noi a foștilor colegi de la Radioteleviziunea din Dealul Schinoasei, acolo unde s-au adunat și de unde au vorbit, au cântat și au plâns ani la rând durerile noastre românești inimi curate și nealinate. 

Noi, basarabenii, am supraviețuit odiosului regim bolșevic de ocupație prin cuvântul rostit.

Adică, prin rugăciune.

Și-acest cuvânt, atunci când eram opriți să-l rostim, îl rosteam în gând, în inima noastră.

Sau îl șopteam, să nu ne audă regimul.

Postul de radio Moldova din timpul ocupației, acolo unde am lucrat mulți ani la rând cu Nina Jovmir și cu atâția alți colegi inimoși, era pentru noi o adevărată biserică în care intram să ne rostim rugăciunile.

Nina Jovmir a fost una dintre credincioasele acestei biserici.

 
Dumnezeu s-o odihnească în rând cu drepții!

Categorii:Fără categorie Etichete:, , , ,

Nu vă e dor de mama?

Sunt mulți copii care-și fac ca mamele să plângă. Nu le mai ascultă, le ignoră ori chiar le uită. Întotdeauna m-am întrebat: ce se întâmplă cu un om când ajunge să-și deteste mama, nu vrea s-o mai vadă, o ocolește, o discreditează sau nici măcar nu-l interesează viața ei? Din ce pricină i se schimonoseşte de ură și nerecunoștință sufletul, uitând mâinile care l-au legănat? Cum s-o neglijeze pe cea care „a trezit mereu îngerii” ca să-l vegheze? Sigur, îngerii nu dorm niciodată, dar atât de grijulie se dovedeşte o mamă, încât stăruie permanent la Cer, mijlocind binecuvântarea asupra neprețuitei sale odrasle.

 

Mânat de unele probleme ale schitului, am mers până în „cetate”. Vremea oarecum prielnică, razele molcome ale soarelui mângâind chipurile oamenilor agitați, grăbiți, îngândurați, toate arătau că ne aflăm la început de primăvară. În zona pieței, o sumedenie de tarabe cu nenumărate flori, mărțișoare ori alte suveniruri de oferit în preajma zilei de 8 martie. Vă mărturisesc că m-a surprins plăcut mulțimea tinerilor, copiilor, chiar a vârstnicilor, roind în jurul comercianților, dorind să achiziționeze un mic dar pentru o femeie dragă lor – probabil, în primul rând, pentru mama. Emoționant, însă firesc, zic eu, cu toate că afecțiunea faţă de cea care ne-a adus pe lume n-ar trebui să se manifeste numai într-o zi convențională, ci în fiecare clipă a vieții. Din acest punct de vedere, bag seamă, efectul „sărbătorii” se dovedeşte benefic. Nu știu dacă mă găsesc în asentimentul dumneavoastră, dar haideţi să ne dăm un răspuns sincer la întrebarea: „Oferim flori ori un cadou mamei de 8 martie deoarece așa spune cutuma” – ce-i drept, nu prea veche – „ori fiindcă simțim nevoia să ne exprimăm în mod concret iubirea față de cea care ne-a împrumutat trup din trupul ei?” Un lucru rămâne cert: ziua femeii, a mamei, nu se celebrează decât de vreo 40 de ani, sărbătoarea instituindu-se abia în 1975. V-ați întrebat cum își demonstrau oamenii dragostea față de ele înainte de această dată? Oare nu li se ofereau flori, daruri, îmbrățișări? Păstrez convingerea că semenii noștri nu simţeau numaidecât trebuința unei zile declarate „a femeii”, „a mamei”, spre a-și arăta în mod concret afecțiunea și gratitudinea față de cele mai iubite ființe pământene. Da! Mamele sunt – aşa s-ar cuveni, cele mai iubite, adorate, respectate. Veți spune: „Da, așa-i!”. Nici nu se poate altfel!

Din păcate, constatăm cu tristețe că există și cazuri când unii și-au cam părăsit și uitat mamele: nu le mai cinstesc, nu-şi amintesc de îmbrățișarile lor duioase din anii copilăriei, au uitat mâinile care i-au legănat, glasul ce le-a alinat suspinele prunciei ori i-a dojenit atunci când giumbușlucurile nevinovate deveneau periculoase. Ba și la vârsta maturităţii noastre, mamele ne poartă aceeași grijă. Ca preot, am întâlnit multe creştine preocupate de neajunsurile din viața odraslelor lor, înălțând rugăciuni, stăruind cu lacrimi pe obraz, implorând mila Domnului precum femeia cananeancă din arhicunoscuta pericopă evanghelică: „Miluiește-mă Doamne! Fiica, fiul meu sunt bolnavi, rătăciţi, dezorientaţi, neîmpliniţi profesional sau familial. Trăiesc pătimaș, impulsiv, neadaptat și încăpățânat, nu socializează, nu merg la biserică, nici nu se roagă, nu țin sărbătorile. De postit, nici atât, nu ascultă de părinți, nu au vreo motivaţie să-și croiască un viitor, se complac în delăsare. Fumează sau consumă alcool. Nu s-au cununat, nici n-au de gând s-o facă, irosesc prea ușor banii, se ceartă cu frații, cred că noi, părinții, le dorim răul”. Asemenea cuvinte le auzim adesea din gurile a nenumărate credincioase care ajung la Hristos, în Biserica Slavei Lui, răvășite de suferință. Am convingerea că mulți preoți au asistat, la fel ca mine, la astfel de scene înduioșătoare, când, o mamă, copleșită de durere și emoție, își scrie pomelnicul pentru dumnezeiasca Liturghie cu mâinile tremurânde, înăsprite de muncă, încredinţându-şi oful hârtiei adeseori stropite cu lacrimi grele. Cu toții am lăcrimat uneori, dar niciodată plânsul mamei nu poate fi confundat, căci este aidoma unui diamant ce taie-n două oglinda unei zile.

Sunt mulți copii care-și fac ca mamele să plângă. Nu le mai ascultă, le ignoră ori chiar le uită. Întotdeauna m-am întrebat: ce se întâmplă cu un om când ajunge să-și deteste mama, nu vrea s-o mai vadă, o ocolește, o discreditează sau nici măcar nu-l interesează viața ei? Din ce pricină i se schimonoseşte de ură și nerecunoștință sufletul, uitând mâinile care l-au legănat? Cum s-o neglijeze pe cea care „a trezit mereu îngerii” ca să-l vegheze? Sigur, îngerii nu dorm niciodată, dar atât de grijulie se dovedeşte o mamă, încât stăruie permanent la Cer, mijlocind binecuvântarea asupra neprețuitei sale progenituri. Ce nu sacrifică pentru odrasla ei? Sigur că şi mama greșeşte uneori faţă de fiii săi, dar nutresc ferma convingere că nicidecum nu o face conștient. Nici o mamă nu poate dori sau înfăptui deliberat răul care să-i afecteze copilul. Dar chiar și atunci situația se cere privită cu îngăduință, iertare, rugăciune, în nădejdea că Domnul o va lumina, îndrepta și izbăvi de unele scăderi. Un caz aparte, pasibil, într-adevăr, de incriminare îl reprezintă abandonul pruncilor. Oare ce fel de inimă au femeile care-și abandonează copiii? La nici o specie de vietăți din regnul animal femela, după ce dă naștere la pui, nu-i părăseşte. Din nefericire, omul a reușit să realizeze și această „performanță.”

Revenind la relația dintre mamă și copii, aș vrea să cred că nu mai există semeni care să nu-și ajute mamele, refuzând să le vadă ori să le audă, să le calce pragul modest al casei sau să le susțină când povara bătrâneților, a sărăciei, le-a transformat viața într-o nesfârșită suferință. Și dacă, totuşi, se mai găsesc astfel de persoane, le amintesc niște versuri, sper, folositoare:

„A venit aseară mama, din sătucu-i de departe,
Ca să-şi vadă pe feciorul, astăzi domn cu multă carte.
«Poate mor, că sunt bătrână şi-a prins dorul să mă-ndrume
Să mai văd o dată, maică, ce mi-e azi mai drag pe lume!
Caierul mi-i pe sfârșite… mâine poate-şi curmă firul
Şi-ntre patru blăni de scânduri să mă cheme cimitirul.
Când şi când, în miezul verii sau de Paşti, să vadă satul,
Cum îmi vine ca-n toţi anii, la căsuţa mea băiatul
Şi-având tihna şi odihna, la venire sau plecare,
S-aprinzi şi la groapa maichii câte-un pai de lumânare!…»
A tăcut apoi bătrâna şi-a plâns mult, cu lacrimi grele,
Ce, curgându-i lin în poală, se-ntâlneau cu ale mele.”
(din poezia Mama, de Vasile Militaru).

 

Arhimandritul Mihail Daniliuc

Doxologia.ro, portal ortodox

Rugăciunea din tot sufletul basarabenilor

 

Văd că niște deștepți s-au apucat a judeca o rugăciune a lui Mihai Ghimpu.

Fără să-i judec pe aceștia, mi-am amintit de îndemnul Sf. Teofan Zăvorâtul: „Spune-I lui Dumnezeu toate nevoile vieţii tale, atât cele lăuntrice cât şi cele din afară, vorbindu-I ca un copil… cu propriile tale cuvinte, fără să mai deschizi cartea de rugăciuni. Poate că aşa va fi mai bine.”

„Nu face pe deșteptul în cuvintele rugăciunii tale! Căci gânguritul simplu și nemeșteșugit al copiilor a înduioșat pe Tatăl cel din ceruri”, ne învață  Sfântul Ioan Scărarul.

I-aș îndemna pe toți „deștepții”, inclusiv pe cei de la deschide.md (al lui Șalaru) cu toți  psihiatrii lor (doar staliniștii au apelat la psihiatri pentru a-i judeca și pedepsi pe atâția confrați ai noștri cuprinși de „depresia” semănată metodic în inimile lor de regimul bolșevic  de ocupație) și toate purtătoarele de cuvânt al CNA-ului, dar și pe un fost prim-ministru, să facă cel mai bine a-și rosti rugăciunea lor cum pot ei mai bine și mai plăcut Celui de Sus, fără a-i judeca pe alții care-și rostesc rugăciunea așa cum știu și cum pot ei mai bine.

După cum spunea Părintele Ilie Cleopa, Rugăciunea „are de toate trei trepte generale: Rugăciunea gurii, a mintii şi a inimii. Celelalte trepte intermediare sunt legate între ele, ca nişte cuie la scară când te sui. Un rugător desăvârşit trece prin toate aceste trepte de rugăciune cu darul lui Dumnezeu. Dar a se sui omul pe aceste trepte, nu este în puterea lui. A omului este numai voinţa. Să voiască, să se roage lui Dumnezeu cum poate!”.

Cred că cel mai important este să ne rugăm!

Dar și mai important este ca rugăciunea noastră să fie sinceră!

Pentru că prin rugăciunea sinceră se păstrează râvna!

 Din rugăciunea sinceră se naște simțământul cald față de Domnul, rugăciunea sinceră se preschimbă în simțirea neîncetată a lui Dumnezeu.

Acest simțământ, spunea un mare duhovnic, este dulce și fericit, și prima sa ivire te îndeamnă să-l dorești și să-l cauți, încât să nu mai părăsească inima ta.

Rugăciunea este maica tuturor faptelor bune, ne mai învață Sfinții Părinți.

Pentru că ea, Rugăciunea, aduce în sufletul nostru Dragostea. 

Doar așa, poate, vom izbândi a stăpâni ura și neîncrederea care ne țin dezbinați pe noi, basarabenii, în aceste timpuri tulbure.

Categorii:Fără categorie Etichete:, , , ,

Poezia detenţiei. Andrei Ciurunga – RUGĂCIUNEA PENTRU OSÂNDIŢII CĂZUŢI

 

 

 

Primeşte, Doamne, fumul rugăciunii
ce se înalţă tremurând în grai
şi urcă până sus, pe scara lunii,
spre scaunul pe care ştim că stai.

Îngenuncheaţi pe lanuri secerate,
rugămu-ne, Stăpâne de apoi,
să-i vindeci cu azur şi bunătate
pe duşii prea devreme dintre noi.

Ei au plecat cu rănile deschise
de sub înalte maluri ce se rup,
cu visele din gând făcute trup,
cu rănile din trup făcute vise.

Şi până ieri i-am tot avut alături,
au stat aici, cu noi, pe vagoneţi,
au dat tribut aceloraşi lopeţi
şi-au ars de friguri sub aceleaşi pături.

La masa cu castroane uniforme
au luat şi dânşii ciorbele la rând,
dar prăbuşiţi sub cizme şi sub norme,
s-au desfăcut de lanţuri mai curând.

Primeşte-i, Doamne, cum primeşti tămâia –
şi dacă-i culci în raiul Tău cu flori,
să pui, ca pe morminte, doi bujori
pe-obrajii storşi şi galbeni ca lămâia.

În ochii goi, plecaţi fără lumină,
sădeşte câte-un pui de viorea.
Ei pot stropi toată grădina Ta
cu cât au plâns aici, pe rogojină.

Şi gurilor care-au strigat în stradă
că vin blesteme mari peste norod,
mai caută-le, Doamne, prin livadă
câte-un cireş întârziat sub rod.

Flămânzi au lunecat spre cele sfinte
şi de ruşine poate nu Ţi-au spus,
de-aceea Te rugăm să-i laşi, Părinte,
să bea din calea laptelui de sus.

Iar dacă n-ai cumva destulă pâine,
în loc de mămăligă ai putea
să le împărţi la masă luna Ta
şi să zideşti o altă lună, mâine.

Iar sfintelor căzute-n rugăciune:
mame, surori, logodnice, soţii,
poartă-le paşii către morţii vii
să le găsească gropile comune.

Şi dă-le tot alintul, toată mierea
din fagurii nescriselor scripturi –
izvoarele, pe frunte, din păduri,
şi din adânc, în suflete, puterea.

Îngenunchind pe lanuri secerate
sau la troiţe scunde de trifoi,
se roagă, Doamne, într-un glas cu noi
un neam întreg de frunţi însângerate.

Sărută rana ţării cu senin
şi miluieşte-i cu odihnă blândă
pe cei ce-au dus a crucilor osândă
şi dorm sub dâmburi fără cruci. Amin.

 
Categorii:Fără categorie Etichete:, , ,

MIHAI EMINESCU: Rugăciunea către Maica Domnului

august 26, 2013 Un comentariu

 

Crăiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire,
Privirea-ţi adorată
Asupra-ne coboară,
O, Maică prea curată
Şi pururea fecioară,
Marie!

Noi, cei din mila sfântului
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor,
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, Maică prea curată
Şi pururea fecioară,
Marie!

(Rugăciune rostită de Papa Ioan Paul al II-lea în Piata Sfintei Catedrale din Roma)

 

Via: certitudinea.ro

„România nu mai există azi decât cu numele” – interviu cu Părintele Iustin Pârvu

februarie 21, 2011 Lasă un comentariu

 

 

Parinte, cu durere observam ca Romania nu mai are puterea si valoarea de altadata, pentru ca ea nu face decat sa execute ordinele marilor puteri ce conduc intreaga omenire, fara sa se mai opuna catusi de putin si se accepta niste masuri impotriva Romaniei, in defavoarea noastra, atat material cat si spiritual. Credeti ca mai exista o Romanie libera?

Romania, azi, nu mai exista decat cu numele, si nu numai Romania, de altfel. Realitatea popoarelor nu mai este controlata de ele insele, ci ele sunt conduse de centrul european. Nu se poate vorbi despre o Romanie libera pentru ca guvernul Romaniei este condus de marile puteri care stau ascunse in spatele Uniunii Europene sau al altor uniuni internationale. Democratia nu exista in realitate, ea este numai in aparenta si ne da noua impresia ca suntem liberi. A ramas doar o rezistenta formala a natiunilor, astfel incat sa le mai poti numi Romania, Bulgaria, Serbia. Realitatea este doar in mainile comitetului central care dirijeaza toata viata popoarelor. Este o evidenta inabusire a vointei popoarelor si o tendinta evidenta de amestecare a neamurilor, ca oamenii sa nu isi mai recunoasca mai intai identitatea ca neam, iar mai apoi identitatea ca om, creatie a lui Dumnezeu. Nu vedeti experimentele americanilor, ca iau un grup de copii dintr-o tara si ii pun sa invete in alta tara , ca sa amestece culturile si obiceiurile natale? Pe ei nu ii intereseaza pacea si bunastarea popoarelor, asta e numai o teorie goala pentru prostimea asta a lumii. Natiunile, la ora actuala, sunt descompuse.

Citește mai mult…