Arhiva

Posts Tagged ‘Rusia’

Despre avocații lui Putin din interiorul României

noiembrie 26, 2018 Lasă un comentariu

Ovidiu Hurduzeu scrie pe marginea comentariului meu referitor la recenta amenințare a lui Putin„Hotarele Rusiei nu au limite”:

„Ce tot intoarceti pe fata si pe dos spusele astea a lui Putin. Da, Rusia are vocatie imperiala. Vrea Romania sa i-o schimbe?”.

Răspunsul meu este:

Nu!

N-o mai schimbă nimeni pe Rusia!

Vreau să se schimbe România: să scape, să se curățe de avocați de-ai lui Putin din interiorul ei ca Ovidiu Hurduzeu!

 

26 noiembrie 2017

Categorii:Fără categorie Etichete:, , , , ,

Capitala Basarabiei trece în mâinile partidei rusești Dodon-Plahotniuc

Din păcate, partida rusească, Dodon-Plahotniuc, și-a trecut sub controlul ei și capitala Basarabiei!
 
Unealta perfectă pregătită pentru atingerea acestui scop, Silvia Radu, și-a jucat rolul de minune!
 
În același scop a fost folosit și PUN-ul lui Băsescu, acesta având rolul de segmentare a unioniștilor.
 
În turul II al alegerilor de la Chișinău, toate structurile PD-ului lui Plahotniuc vor fi montate să lucreze pentru victoria candidatului socialiștilor, I. Ceban. Astfel, voturile uneltei S. Radu vor merge spre I. Ceban.
 
Se va repeta scenariul de la alegerile prezidențiale din 2016 când Dodon a ajuns președinte cu sprijinul direct al mașinăriei lui Plahotniuc.
 
Se pare că Maia Sandu nu a înțeles nici azi ce deserviciu mare a făcut Basarabiei prin promovarea lui A. Năstase.
 
Așa cum nu a înțeles (sau poate a înțeles?) Băsescu ce mare unealtă este el în mâinile Rusiei în înaintarea acesteia spre gurile Dunării.
 
Hristos S-a Înălțat!

Bombardarea Siriei și valurile de minciuni între care ne zbatem

aprilie 17, 2018 Lasă un comentariu

 

Mă zbat acum între două valuri de minciuni legate de atacul de sâmbătă asupra Siriei:

Unul vine dinspre „coaliția NATO”, care ține cu tot dinadinsul să mă convingă de justețea bombardării Siriei pe baza unui presupus atac chimic în situația în care nu există dovezi concludente că acest „atac chimic” a avut loc și că ar fi fost ordonat de Putinul sirian, Assad, iar țara este doldora de armament după ce SUA a înarmat grupuri de rebeli sirieni cu afiliere dubioasă. Unde mai pui că bombardarea Siriei a fost ordonată într-un moment delicat când liderului de la Casa Albă i se incriminează infidelitatea (față de SUA) cu prostituate din Rusia.

Al doilea val vine dinspre Rusia, interesată să păstreze cu orice preț regimul Assad, responsabil de atâtea crime, dar favorabil politicii Kremlinului. Aceasta este de fapt o prioritate a politicii  externe a Rusiei, pentru care nu contează dacă regimul Assad respectă drepturile omului atunci când vine vorba de realizarea planurilor sale expansioniste. Cine ca cine, dar noi, basarabenii, știm mai bine ca alții ce înseamnă arma și minciuna rusească. Prin arma și minciuna rusească am fost ocupați la 1812, 1940, 1944. Cu arma și minciuna rusească am luptat în războiul sângeros de la Nistru din 1992, cu arma și minciuna rusească ne confruntăm și azi, după aproape 30 de ani de la destrămarea URSS-ului, când Rusia se ambiționează să devină cea de-a „treia Romă”, formulă care constituie de fapt „oferta spirituală” a neokaghebismului dughinist și ține loc pentru tot ce este mai misterios și mai subversiv în politica Moscovei.

Și eu ce mă fac între aceste valuri de minciuni?

Mai ales dacă mai suntem cufundați și în minciuna noastră de-acasă, de aici din Basarabia și din toată România?

Categorii:Fără categorie Etichete:, , , , , , , , , ,

„Din Siria va începe al treilea război mondial! Rugați-vă neîncetat!”

aprilie 15, 2018 Lasă un comentariu

 

Ultimele evenimente de pe frontul sirian, dar mai ales escaladarea fără precedent a ostilităților, au făcut pe mulți să ia în calcul izbucnirea unui nou război mondial.

Apropierea unui nou război mondial a fost însă, prevăzută, cu ani înainte de izbucnirea conflictului din Siria.  În lumea ortodoxă este binecunoscut avertismentul Sfântului Părinte Paisie Aghioritul( FOTO). Acesta ar fi spus, conform Doxologia.ro,  înainte de trecerea la Domnul:  „Când va începe din Siria … se va generaliza. Din Siria va începe al treilea război mondial! Rugați-vă neîncetat!”.

Ulterior, această profeție a fost atribuită Episcopului grec Antonie, Mitropolit de Sisaniou și Siatistis. Aflat în spital, după ultima operație suferită, Episcopul Antonie ar fi spus:
„Atunci când va începe răul din Siria, să începeți să vă rugați!”. Mărturia a venit din partea unui fiu duhovnicesc al părintelui Ioan Kalaidis, care la rândul său a fost ucenicul Episcopului Antonie.
Interesant este că această profeție a fost postată pe un blog grecesc pe 11 august 2011, când încă în Siria nu izbucnise războiul, ci țara era marcată de proteste și acțiunile de reprimare le regimului. Abia în iulie 2012, ONU a decretat că Siria este în stare de război civil. Autoritățile siriene susțin însă că este vorba de un război antiterorist.
Totuși, controversele despre profeția legată de izbucnirea celui de-al treilea război mondial nu s-au oprit aici. O parte din lumea ortodoxă susține că profeția privind cel de-al treilea război mondial îi aparține totuși părintelui Paisie, dat fiind faptul că acesta a mai profețit pe subiectul războaielor și cuvintele sale s-au adeverit.
În volumul „Cuviosul Paisie Aghioritul. Mărturii ale închinătorilor”,  există mai multe declarații privind profeții făcute de Cuviosul Părinte Paisie Aghioritul care se leagă de izbucnirea unui conflict mondial din cauza Siriei. Iată câteva dintre ele, așa cum au fost transcrise de Cuvântul Ortodox.
Astfel, Karafeizis Vasile, ofițer în rezervă al Armatei Greciei susține că: „Starețul mi-a explicat in continuare că diavolul urmărește distrugerea omului, insă Dumnezeu nu îngăduie să se facă aceasta. Dar ce face El? Îngăduie diavolului să facă rău până la un punct, dar numai atunci când din acest rău va ieși un bine. Apoi a spus că ceea ce a pățit Irakul, va păți și Turcia de la o putere aliată și mai ales de la americani. Își va pierde chiar și prietenii cei mai buni, pe germani.De asemenea, a spus că în Italia va apărea un nou Musolini, în Germania un nou Hitler, iar Comunitatea Europeană se va dizolva”. Toate acestea, în 1992!
Un alt ofițer în rezervă, generalul Alexandru Iconomu, afirmă că starețul i-a spus în 1994: „Tu nu trebuie să te mâhnești și să te temi de Turcia, căci ea se va destrăma. O vor destrăma chiar aliații ei, în Bosnia se va forma un stat musulman (în acea vreme nu exista acest stat – n.n.). Dar acest fapt se va întoarce împotriva lor, a musulmanilor, deoarece în acest fel se va crea mai târziu și statul Kurd în inima ei (a Turciei– n.n.)”.
Dar cea mai interesantă mărturie despre proroocirea Sf. Paisie vine din partea lui Vasilis Stavros, fost ofițer de poliție și teolog. Conform acestuia, încă din 1991 părintele Paisie i-a spus despre soarta Turciei și a Instanbulului (Constantinopol):
„Turcia se va dezmembra. Aceaslă dezmembrare, nouă, grecilor, ne va fi de folos. Atunci ținuturile noastre vor fi eliberate. La fel și Constantinopolul, va fi eliberat și va redeveni oraș grecesc. Biserica Sfânta Sofia se va deschide și se va sluji din nou in ea”.
Tot în 1991, profesorul de educație fizică, Anestis Mavrokefalos, spunea că părintele Paisie l-a avertizat despre războiul care urmează și care va opune Rusia și Turcia:
„Ascultă, dupa provocarea turcilor, rușii vor coborî în strâmtori, dar nu ca să ne ajute pe noi. Ei vor avea alte interese. Insă, fără să vrea, ne vor ajuta pe noi. Atunci turcii, ca să apere strâmtorile, care au importanță strategică, vor concentra acolo și alte forțe. Pentru aceasta vor retrage trupele din teritoriile ocupate. Atunci celelalte țări ale Europei, Anglia, Franța, Italia și încă cinci-șase state ale Uniunii Europene vor vedea că Rusia va ocupa teritorii și își vor spune: „Nu mergem și noi acolo ca să luăm niște teritorii?”. Toți însă vor dori „partea leului”. Și astfel vor intra și europenii în război.
 
Trupele grecești vor păzi doar granițele. Faptul că ele nu vor lua parte la acest război va fi pentru noi o mare binecuvântare a lui Dumnezeu. Căci cei care vor participa la război se vor pierde…Atunci, fiindcă grecii se vor înfricoșa, mulți se vor întoarce la Biserică, la Dumnezeu și se vor pocăi. Și, pentru că va exista pocăința, grecii nu vor păți nimic rău. Dumnezeu se va milostivi de Grecia, deoarece lumea se va întoarce către Biserică, către monahism și vor începe să se roage. Mulți turci se vor boteza creștini”.
Ultima mărturie consemnată în carte datează tot din 1991. Asemănările cu ceea ce se întâmplă aproape 25 de ani mai târziu sunt teribile. Ea aparține unui monah din Sfântul Munte Athos, care a stat de vorbă cu Sf. Paisie:
„Turcii ne vor lovi, dar Grecia nu va suferi prea mult. Nu va trece mult timp dupã atacul turcilor și rușii îi vor lovi pe turci și îi vor cãsãpi.
 
Așa cum rupi o coalã de hârtie tot așa va fi sfâsiatã Turcia. O treime din turci vor fi uciși, o treime se vor încreștina, și o treime va merge în adâncurile Asiei. Folosirea apelor Eufratului de cãtre turci pentru irigații va fi o preînștiințare că a început pregãtirea marelui rãzboi care va urma.
Dupã destrãmarea Turciei, Rusia, va continua rãzboiul pânã va ajunge în Golful Persic si îsi va opri trupele lângã Ierusalim. Atunci puterile occidentale îi vor soma pe ruși și le vor da 6 luni. Rusia însã nu-și va retrage trupele și atunci puterile occidentale vor începe sã aducã trupe pentru a-i ataca pe ruși.
 
Rãzboiul care va izbucni va fi mondial și în cele din urmã vor pierde rușii. Se va vãrsa mult sânge. Marile orașe vor deveni ruine”.
Sursa: Efemeride

Butoiul cu pulbere al lui Roșca sau diversiunea rusească împotriva Marii Uniri

martie 22, 2018 Lasă un comentariu
Odată cu apropierea centenarului Marii Uniri, rețeaua propagandistică a lui Putin, în scopul diminuării importanței și amplorii acestui eveniment istoric din viața tuturor românilor, îi scoate în față pe agenții săi cu ștaif.
 
Având „convingerea propriei sale excepționalități”, unul dintre aceștia, I. Roșca, difuzează un material în care caută să argumenteze, în chip funambulesc, „iraționalitatea” unionismului, tot mai pronunțat pe cele două maluri ale Prutului.
 
Nu am cum să mă opresc acum asupra tuturor stratagemelor utilizate de această unealtă a neokaghebismului putinisto-dughinist în acest scop.
 
Dar câteva dintre tertipurile din arsenalul propagandei otrăvitoare rusești puse în practică de Roșca nu s-ar cuveni să le trecem cu vederea.
 
Este vorba despre amenințările proferate de el la adresa statului român și Republicii Moldova, amenințări  legate de „problema Ardealului” și „problema găgăuză”, dar și a tuturor minorităților din R. Moldova influențate masiv de Rusia.
 
„S-au gândit măcar o clipă unioniștii de pe ambele maluri ale Prutului că forțarea lucrurilor ar putea avea efecte catastrofale atât pentru România, cât și pentru Republica Moldova? De fapt, o eventuală unire ar putea fi un preludiu al destrămării Statului Român, al iugoslavizării sau balcanizării lui. Ca să folosim o expresie în vogă, în mod conștient sau inconștient, unioniștii ne oferă un măr otrăvit, care ar putea dinamita din interior Statul Român. Oare nu are România destule probleme în Ardeal, cu bine cunoscutele tendințe autonomiste și chiar secesioniste, iredentiste? Mai are oare nevoie Bucureștiul alte enclave care să mineze temelia statului, gata să explodeze în orice moment? În aceste condiții, e chiar atât de dificil să se priceapă că unirea poate deveni un catalizator al separatismului, cu efect de tsunami, atât în vestul, cât și estul țării?”, scrie scula lui Putin.
 
„Oare se ține cont de faptul că în Republica Moldova există pături largi ale populației, ostile României? Are nevoie România de un ”arc peste Carpați”, o joncțiune între secui și găgăuzi, bulgari, ucraineni, ruși, dar mulți români (care se autoidentifică drept moldoveni)? Au auzit oare unioniștii de pretutindeni despre Legea Nr. 334 din 23.12.1994 ”Privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri)”? Iată ce stabilește articolul 1 (4) al acestei legi: ”În cazul schimbării statutului Republicii Moldova ca stat independent poporul Găgăuziei are dreptul la autodeterminare externă”. Va dori regiunea autonomă găgăuză să se autoproclame republică independentă, fiind recunoscută instantaneu cel puțin de către Rusia și Turcia sau va prefera să devină direct, fără etape intermediare, parte a unuia dintre cele două state, contează mai puțin. Cea ce e de reținut cu grijă e faptul că în timp ce mai multe țări din Vestul Europei se confruntă cu fenomenul secesionismului, precum Spania, Italia, Marea Britanie, de ce s-ar crede că în cazul României lucrurile vor sta altfel?”, adaugă aceasta.
 
Citind amenințările lui Roșca, dar și îndemnurile sugerate de el găgăuzilor în vederea separării de statul din stânga Prutului, fără să vrei îți trec prin minte amenințările de la începutul anilor noăzeci venite dinspre ștabul de la Kremlin, Lukianov, atunci când noi, basarabenii, ceream insistent să ne rupem de URSS: „Dacă vreți independență, trei republici veți avea pe teritoriul vostru!”. Canalia avea în vedere, bineînțeles, teritoriul „controlat de Chișinău”, Găgăuzia și Transnistria.
 
Vom sublinia că servilismul lui Roșca față de interesul rusesc îl întrece aici chiar și pe cel al lui Lukianov. În enunțul provocator al lui Roșca nu este vorba de trei enclave pe teritoriul R. Moldova dacă aceasta dorește tare să se unească cu România, ci de cinci, el având în vedere și „raionul Taraclia populat cu preponderență de către minoritatea bulgară, dar și zone vaste de localități din nordul țării, unde locuiește o numeroasă minoritate ucraineană”.
 
Cam la asta, înțelegem, se reduce toată „teoria lui Dughin” în raport cu România și Republica Moldova, „teorie” promovată insistent de Roșca în ultimii ani pe cele două maluri ale Prutului.
 
Abia astăzi mulți dintre noi realizează ce rol determinant i-a oferit sistemul rusesc de ocupație lui Roșca în diversiunea „Marșul spre sud” din toamna anului 1990, când insul, îmbrăcat în trenciul lui de enkavedist, îi provoca pe găgăuzii și bulgarii de la Comrat, Taraclia și Cahul prin dezordini, tâlhării și focuri de pistol trase de el pe malul Prutului înspre România. Diversiunea în cauză trebuia să se constituie mai târziu, în 1994, în motiv principal și premisă pentru adoptarea Legii ”Privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri)”, invocată acum de această unealtă a intereselor rusești.
 
De fapt, toată „analiza” „omulețului verde” al lui Putin se reduce la sugestia acestuia adresată unioniștilor de „apropiere față de Rusia”, care „a devenit bastionul dreptei consrvatoare”.
 
„În timp ce în Vestul continentului nostru curentele de opinie și partidele politice axate pe apărarea interesului național sunt prin excelență eurosceptice și antiamericane, pledând concomitent pentru o apropiere față de Rusia, unioniștii, dimpotrivă, sunt eurolatri și americanomani. În timp ce conservatorii autentici ca Pat Buchanan sau Steve Bannon, ca și atâția alții, văd că ”lumea s-a întors cu fundul în sus”, Rusia devenind bastionul dreptei conservatoare, iar SUA – a stângii de factură troțkistă, unioniștii noștri s-au împotmolit până peste cap în mlaștina neoliberalismului și a rusofobiei”, concluzionează Roșca.
 
Cea mai pertinentă replică pe marginea tertipului diversionist „Rusia – bastion al dreptei conservatoare”, cred, este opinia împărtășită de mărturisitoarea Aspazia Otel Petrescu, fiică devotată a Bisericii Ortodoxe Române, care a pătimit timp de paisprezece ani în închisorile comuniste pentru credința în Hristos și iubirea de neam, născută pe 9 decembrie 1923 în localitatea Cotul Ostriței, în Ucraina de astăzi, și trecută la Domnul pe 23 ianuarie 2018.
 
Iată ce spunea această eroină a Rezistenței Anticomuniste într-unul din interviurile acordate presei:
 
„– Ce opinie aveţi despre politica de azi a Rusiei din perspectiva credinţei?
 
– Tot jocul creştin al Rusiei este o capcană KGB-istă. Se vorbeşte despre folosirea ortodoxiei ca mijloc de cucerire a popoarelor răsăritene. Sub comuniști erau două biserici, biserica oprimată şi biserica profitoare. Ei, acum nu! E biserica sfântă, unică și pravoslavnică! Mă gândesc la preoţii noştri buni care spun: “Vai, s-a întors Biserica în Rusia, sfinţii ruşi au revenit în Rusia!”. “Marea” ortodoxie a Rusiei, la care noi ne închinăm astăzi! Au scos sfinţii mari la paradă, l-au sanctificat pe ţar! Totul sub controlul KGB-ului!
 
Am citit profeţiile unui călugăr, care se întâlnesc cu cele ale Sfântului Nicolae Velimirovici, cu privire la ce vor face ruşii la noi, în prima fază a unui posibil război. Vor face prăpăd. Ruşii vor să înghită toată Europa. Vor fi trei imperii, a spus şi Gorbaciov: unul arab, unul eurasiatic şi unul american. Cel euroasiatic, ortodox de „rit vechi”, ar putea fi visul de aur al lui Petru cel Mare. Eu nu am nicio părere proprie în acest domeniu, știu doar că omul propune, dar bunul Dumnezeu dispune.
 
Daniel, din groapa leilor, spunea că cele trei imperii nu se vor mai lipi, aşa cum nu se lipeşte lutul de fier. Deci, oamenii îşi fac planuri, numai că Dumnezeu are planul Lui. În orice caz, dacă se vor încăiera, va fi rău de tot. Ruşii, când vin să cucerească, au metoda lor de luptă: dau drumul oştilor. „Mergeţi, cuceriţi, faceţi ce vreţi, totul e al vostru!”. Aşa au venit şi la noi în timpul celui de-al doilea război mondial: violuri, omoruri, beţie etc.”
 
Ce-ar mai putea răspunde vechea sculă cu ștaif a regimurilor sovietic și rusesc de ocupație pe marginea celor mărturisite de o reprezentantă a Rezistenței Anticomuniste din România când, odată cu trecerea anilor, ies la suprafață tot mai multe amănunte despre implicarea directă a rudelor sale în descoperirea, trădarea, capturarea și „pedepsirea” eroilor Rezistenței Anticomuniste din stânga Prutului după instaurarea puterii bolșevice în Basarabia?
 
Ce-ar mai putea răspunde un ucigaș ordinar, degetul căruia se află încă pe trăgaciul pistolului său de sub haină?

Doamna Aspazia Oţel Petrescu: “Tot jocul creştin al Rusiei este o capcană KGB-istă”

aprilie 21, 2017 Lasă un comentariu

 

 

– Ce opinie aveţi despre politica de azi a Rusiei din perspectiva credinţei?

– Tot jocul creştin al Rusiei este o capcană KGB-istă. Se vorbeşte despre folosirea ortodoxiei ca mijloc de cucerire a popoarelor răsăritene. Sub comuniști erau două biserici, biserica oprimată şi biserica profitoare. Ei, acum nu! E biserica sfântă, unică și pravoslavnică! Mă gândesc la preoţii noştri buni care spun: “Vai, s-a întors Biserica în Rusia, sfinţii ruşi au revenit în Rusia!”. “Marea” ortodoxie a Rusiei, la care noi ne închinăm astăzi! Au scos sfinţii mari la paradă, l-au sanctificat pe ţar! Totul sub controlul KGB-ului!

Am citit profeţiile unui călugăr, care se întâlnesc cu cele ale Sfântului Nicolae Velimirovici, cu privire la ce vor face ruşii la noi, în prima fază a unui posibil război. Vor face prăpăd. Ruşii vor să înghită toată Europa. Vor fi trei imperii, a spus şi Gorbaciov: unul arab, unul eurasiatic şi unul american. Cel euroasiatic, ortodox de „rit vechi”, ar putea fi visul de aur al lui Petru cel Mare. Eu nu am nicio părere proprie în acest domeniu, știu doar că omul propune, dar bunul Dumnezeu dispune.

Daniel, din groapa leilor, spunea că cele trei imperii nu se vor mai lipi, aşa cum nu se lipeşte lutul de fier. Deci, oamenii îşi fac planuri, numai că Dumnezeu are planul Lui. În orice caz, dacă se vor încăiera, va fi rău de tot. Ruşii, când vin să cucerească, au metoda lor de luptă: dau drumul oştilor. „Mergeţi, cuceriţi, faceţi ce vreţi, totul e al vostru!”. Aşa au venit şi la noi în timpul celui de-al doilea război mondial: violuri, omoruri, beţie etc.

 

Preluat Facebook

Imagine: Cristina Nichituș Roncea

Idioții care echivalează alegerea lui Dodon la Chișinău cu victoria lui Trump în SUA

noiembrie 15, 2016 Un comentariu

Mă enervează de tot niște scule dughiniste care tot caută să echivaleze alegerea unui Dodon la Chișinău cu victoria lui Trump peste ocean!

Când spunem Dodon, subînțelegem Dughin,

sau Roșca,

sau armata lui Putin la Tiraspol,

sau Găgăuzia independentă de rând cu Transnistria,

sau federalizarea Basarabiei pentru a nu se uni cu România,

sau 50.000 de copii români de peste Nistru obligați de Rogozin să învețe în „limba moldovenească” cu kiriliță,

sau alte zeci de mii de copii români transnistreni prigoniți de ocupanții ruși pentru faptul de a fi mers să învețe în școlile și liceele cu predare în limba română…

Dodon, pentru alegerea căruia a lucrat în recenta campanie electorală Roșca și brigada sa de dughinei, înseamnă Moldova Mare, înseamnă dezbinarea întregii Românii…

Fiți atenți la amenințarea lui Dughin, ideologul lui Putin, după alegerea lui Dodon președinte la Chișinău:

”Despre alegerile din Moldova. Locul Moldovei este doar și exclusiv în Uniunea Eurasiatică. Iar reunirea cu România frățească, dacă și va avea loc vreodată, va avea loc de asemenea în interiorul acestei Uniuni Eurasiatice. Prăbușirea Europei unite este predeterminată, așa că foarte curând va fi de actualitate lozinca: România Mare sau, dacă vă place, Moldova Mare în componența Imperiului Eurasiatic”.

(Originalul rusesc:

”O молдавских выборах.
Молдавии место только и исключительно в Евразийском Союзе. А воссоединение с братской Румынией, если оно и состоится, то также внутри этого Евразийского Союза. Крах Единой Европы предрешен. Так что скоро будет актуален лозунг: Великая Румыния или Великая Молдова (как угодно) в составе Евразийской Империи.”)

Mai degrabă „America profundă” a lui Trump îi va veni de hac unei Rusii kaghebizate, expansioniste și pseudocreștine a lui Putin!

Categorii:Fără categorie Etichete:, , , , , , , , , , ,

Petre Ţuţea despre ruşi. In Memoriam Nea Petrache (6 octombrie 1902 – 3 decembrie 1991)

octombrie 6, 2016 Lasă un comentariu

image


A încercat să-mi explice mie un diplomat rus precum că Moscova îşi trage rădăcinile de la Roma. I-am spus că nu se poate, pentru că toţi romanii ar fi îngheţat de frig la Moscova. Am fost întotdeauna foarte ostil ruşilor, pentru că şi ei ne-au fost nouă. Îmi aduc aminte că, într-o societate de diplomaţi, mi s-a spus că ruşii sînt un popor mesianic. Le-am răspuns că nu: ruşii sînt un popor numeros cu o obrăznicie mesianică şi care au preluat Bizanţul, considerîndu-se continuatorii strălucirii bizantine.

Ruşii au un fel de umanitate indefinibilă. Am fost la Moscova şi nu pot spune despre ei că sînt individual tirani, deşi au practicat tirania. Pe de altă parte, nu cred să fi întîlnit vreun rus care să fie normal; asta nu mi-o pot explica decît prin faptul că probabil s-au corcit cu tătarii.

Ce-şi închipuie ruşii? C-a fost pus jos Hitler şi ei sînt vaccinaţi? Au intrat într-un teren minat: în spaţiul planetar al intereselor anglo-saxone, al negustorilor ăstora. Dacă eşti în calea unui automobil anglo-saxon, apare războiul. Păi ce-şi închipuie muscalii? Că ăia tolerează să stai în calea lor? Ăia s-au învăţat, anglo-saxonii, să fie stăpînii lumii – şi muscalii zic niet! Ei asta-i… Păi hai să ne batem!

I-am asemănat odată pe ruşi cu vacile care dau douăzeci şi cinci de chile de lapte pe zi şi apoi se baligă în şiştar.

Ruşii sînt la fel de imperialişti ca Germania lui Hitler. Dar ei nu spun asta. Ruşii sînt mai perfizi. Cînd te ocupă şi te declari de acord, spun că eşti progresist, iar cînd le rupi fălcile, că eşti fascist şi reacţionar. Ruşii sînt mai abili politic decît germanii. Dovadă că au reuşit să facă din braşoava asta roşie, din ruşinea asta care e bolşevismul, o supraputere mondială, să impună Statelor Unite situarea bolşevismului la rang de supraputere.

Mă întreba un rus cu ani în urmă: Domnule Ţuţea, cum vă explicaţi dumneavoastră că noi, ruşii, întindem mîna Europei şi ea o refuză sistematic? – Foarte simplu, aveţi un cancer mintal, se cheamă cancer ideologic marxist-leninist.

Rusul e contraindicat la cugetare ca sifilisul la sistemul nervos. Am făcut afirmaţia asta, pe care ulterior am retractat-o (ca să nu se creadă că e vorba de toţi ruşii, de marele popor rus), gîndindu-mă la Gorbaciov. Pentru că el spune: Situaţia economică a Uniunii – vasăzică după 70 de ani de marxism-leninism – e catastrofică. Punct. Şi apoi optează pentru leninism! Adică pentru cadavrul din Piaţa Roşie, care a creat dezastrul ăsta…”

PETRE ŢUŢEA

De la: Rutgers University

Desen de Grapa Daniela

Sursa: MĂRTURISITORII

Amenințarea lui Vladimir Putin și avertismentul mareșalului Ion Antonescu

mai 29, 2016 2 comentarii

Atunci când Putin amenință România, trebuie să ne amintim de avertismentul mareșalului Ion Antonescu cu privire la pericolul rusesc.

Citatul de mai jos ne arată de ce trebuie să continuăm azi „zăgăzuirea ruşilor”… și a neokaghebismului dughinist promovat absolut nestingherit pe ambele maluri ale Prutului de o întreagă megarețea propagandistică care se numește SPUTNIK. Potrivit unor surse, Kremlinul a alocat în acest sens suma uriașă de un miliard de dolari.

Declaraţia Mareşalului Antonescu făcută ziaristului italian Lamberti Sorrentino pentru ziarul „Il Tempo” la 26 ianuarie 1943 :

„… Mă gândesc la ziua de mâine a României şi la eventualitatea că războiul va fi pierdut. Eu lupt cu Rusia, care este un inamic mortal al ţării mele. Jafurile Germaniei le putem îndura, dar sub ameninţarea Rusiei putem sucomba […] Eu lupt întotdeauna cu Rusia, comunismul Uniunii Sovietice este un mijloc, nu sfârşitul imperialismului rus, care vrea Constantinopolul şi poate să ajungă acolo numai traversând sau înghiţind România […] Eu nu fac un joc de trişor, ca vecinii mei unguri, visând prăbuşirea germanilor şi sosirea englezilor eliberatori. Drumul spre Constantinopol nu trece prin Budapesta şi ei nu au motive să se teamă de Rusia. Noi avem. Noi ştim că duşmanul mortal al României este Rusia lui Petru cel Mare şi a Ecaterinei a II-a, cărora Stalin le-a rămas credincios şi [pe care], trebuie să recunoaştem, îi continuă genial. Este ursul rus dintotdeauna, care, înveşmântându-se astăzi în comunism, înaintează în numele unei ideal care corupe intelectualitatea şi, ascunzându-şi colţii după o zdreanţă roşie, atrage masele de muncitori şi ţărani. Eu voi arunca în război, spre a-i zăgăzui pe ruşi, toate forţele pe care voi izbuti să le înarmez, convins că acesta este supremul bine pentru România: zăgăzuirea ruşilor…”

Maresalul-Ion-Antonescu-Regele-Mihai

29 mai 2016

Câteodată, mai bine ar fi ca Băsescu, pur și simplu, să tacă!

august 13, 2015 Un comentariu

basescu-baie-multime-chisinau

Văd că agențiile de presă transmit cu insistență încă o declarație a fostului președinte român, Traian Băsescu. Acesta a afirmat la o întâlnire cu românii din afară că ”niciodată Federația Rusă nu va mai pleca din Transnistria” (http://independent.md/basescu-federatia-rusa-nu-va-mai-pl…/…)

Ar fi totuși mai bine ca fostul președinte al României, uneori, pur și simplu, să mai tacă, să se abțnă de la asemenea declarații…

Rusia trebuie sa plece din stânga Nistrului si va pleca!

Pentru că fâșia de pământ de acolo este parte a teritoriului național al Republicii Moldova!

Asta ar trebui să spună domnul Băsescu de câte ori are ocazia s-o spună, dar nu să-și dea cu presupusul…

Pentru că asemenea declarații toarnă apă la moara lui Putin!

Si Bucurestiul oficial asta trebuie să facă: să ceară insistent și neîncetat retragerea trupelor ruse din stânga Nistrului! Până-n panzele albe!

Același lucru Bucureștiul ar trebui să-l pună în ”arsenalul” ”simionilor” pe care îi trimite la Chișinău ”să facă Unirea”!

Actul de împlinire națională pe care ni-l dorim cu toții va avea loc atunci când vom obține, prin eforturi frățești și dezinteresate, retragerea Rusiei din stânga Nistrului, așa cum prevede Legea Republicii Moldova din 22 iulie 2005, adoptată în unanimitate de Parlamentul de la Chișinău…

Dacă Rusia va rămâne în stânga Nistrului, așa cum ”înțelege” fostul președinte al României, Unirea nu va mai avea loc încă multă vreme!

Îmi prezint scuzele mele pentru îndrăzneală, domnule președinte Băsescu!

Ștefan Secăreanu

13 august 2015

MIHAI EMINESCU: Rusia, muma mîndriei şi a lipsei de cultură (II)

ianuarie 3, 2015 Lasă un comentariu

EminescuDe mult, dar mai cu seamă de o sută cincizeci de ani încoace, ţinta cuceririlor ruseşti sînt ţările răsăritene ale Europei. Nu mai vorbim despre cuvîntul d-lui Aksalvof, care vede întinzîndu-se panslavismul în miezul Europei, în ţările coroanei habsburgice pînă la Marea Adriatică.

C-un cuvînt, în loc de-a desfăşura activitatea înlăuntru, ochii vecinului nostru sînt pironiţi cu flămîngiune asupra Apusului, cercurile culte umplu golul sufletesc cu fantasmagoria unui imperiu care ar ajunge de la Sibir pînă sub zidurile Veneţiei şi apoi mai departe… tot mai departe. Şi această misiune tainică o împlinesc apoi diplomaţii şi baionetele. Existe testamentul lui Petru cel Mare sau nu existe, el există în capetele a mii de oameni visători cari dau tonul în Rusia.

Războiul a fost declarat Porţii pentru a elibera pe creştini în formă, în fond însă pentru a cuceri întreg Imperiul otoman într-un mod care să poată fi înghiţit, mai de voie, mai de nevoie, de Europa. După Turcia urmează Imperiul habsburgic, după dînsul cine mai ştie cine? Scopul fictiv al războiului şi scopul adevărat sînt diametral opuse. Astfel se dăruie un regat splendid celui mai neînsemnat popor din Peninsula Balcanică, bulgarilor. Se stabileşte în Tratatul de la San-Stefano independenţa României şi c-un rînd după aceea se stabileşte c-un al treilea, fără de noi, dreptul de a-şi trece trupele prin ţara noastră, de a o ocupa cu alte cuvinte, doi ani de zile. Doi ani, văzînd şi făcînd, s-ar preface apoi în zece şi în o sută, pentru că splendidul regat bulgar e plăsmuit aşa de frumos pentru ca să rămîie proprietatea ohavnică rusească.

Se stabileşte principiul ca Basarabia să fie cedată prin liberă învoială, ceea ce presupune că sîntem în drept de a o ceda sau de a n-o ceda. Ne hotărîm de a n-o ceda şi Rusia a ocupat-o astăzi pe deplin.
În fine, susţiind dreptul nostru, vedem ivindu-se colţii prieteşugului. Bucureştii sînt împresuraţi de trupe, în Vlaşca cazacii îşi bat joc de populaţie dînd oamenii afară din case, trenurile noastre cu muniţiuni sînt oprite în drum, c-un cuvînt Rusia a început a întrebuinţa mijloacele ei civilizatrice pentru a ne intimida.

Nu deprindem frica şi pace bună. Teamă ne e numai ca Imperiul habsburgic să nu cadă la învoială cu Rusia, căci despre Anglia nu e vorbă. Ea este în stare a ţinea război pînă ce Rusia-şi va fi zvîrlit în vînt cea din urmă rublă metalică. Dar contele Andrassy a făcut propuneri de împărţeală şi aceste propuneri prefac înţelegerea în complicitate şi complicitatea cu Rusia e tot[dea]una fatală.
N-avem nevoie a pomeni exemplul nostru. Oamenii fără simţ istoric, liberalii consmopoliţi, c-un foarte incolor sentiment de patrie, s-au dat în apele Rusiei şi au declarat un război care ne-a costat mii de suflete viteze, zeci de milioane şi poate o provincie. Zicem poate, pentru că Europa e interesată ca şi noi în cestiune.

Se poate ca Rusiei să i se întîmple soarta pe care ne-o pregăteşte nouă.
Guvernul a ales o politică pe care o aprobăm ca directivă, deşi-l găsim foarte inept pentru a o executa. Guvernul liberal a intrat în iţele Rusiei şi e prea angajat, încît vecinii se găsesc în drept de a se rosti nediplomatic faţă de cei ce reprezintă ţara, coroana ei şi pe augustul purtător. Aducem aminte convorbirile dintre principele Gorciacof şi generalul Ioan Ghica, care convorbiri aveau un aer deja neînmănuşat. Nu mai vorbim de altele şi mai rele, dar destul că, în momentul în care Gorciacof se răsteşte, cazacul pradă în Vlaşca. Răstirile diplomatului se traduc în acte de brutalitate cînd ajung în rîndurile din urmă.

Deşi nu s-a născut încă rusul care să fie în stare a ne insufla frică, grijă tot ne inspiră, ba putem zice siguranţa că ne aşteaptă vremi grele. Despre biruinţa cauzei drepte nu ne îndoim, precum nu ne îndoim că, oricare ar fi curentul ce se mişcă în contra civilizaţiei, el trebuie să fie nimicit cu vremea. Dar acea vreme e adesea foarte departe. Deviza noastră este: a nu spera nimic şi a nu ne teme de nimic. Nesperînd nimic, n-avem nevoie de a ne mai încrede în alţii precum ne-am încrezut, ci numai în noi înşine şi în aceia care sînt nevoiţi să ţie cu noi; netemîndu-ne de nimic, n-avem nevoie de a implora, generozitatea în locuri unde ea e plantă exotică.

Articol apărut în TIMPUL pe 7 Aprilie 1878, cu titlul «Tendenţe de cucerire» – fragment

via http://www.certitudinea.ro

LUMPENII ELECTORALI

noiembrie 29, 2014 Lasă un comentariu

rosca si usataiSe spune ca alegerile de maine sunt geopolitice. Stiti ce inseamna asta? Ca noi, alegatorii de pe aceasta aschie de pamant chinuit, suntem intre ciocan si nicovala! Stiti ce inseamna asta? Adica, noi, prostii astia de alegatori, tre sa ne ferim de aceste mutre lumpenizate, care sunt uneltele unei Rusii sangeroase, ca sa votam pentru a asigura continuitatea unei guvernari corupte, care a dat, in mod cu totul fraudulos, pe mana Rusiei doua institutii strategice ale statului, Banca Noastra de Economii si Aeroportul Chisinau, dar care, vezi Doamne, este de orientatre democratica si europeana! E prima data cand tre sa aleg intre luimpeni si corupti! E prima data cand nu vreau sa merg la vot, dar tre sa merg la vot! E prima data cand nu pot sa-mi votez echipa INIMOASA care s-a opus, peste doua decenii la rand, lumpenilor si coruptilor, dar care a fost tradata si distrusa de lumpenul cu plan si cu palos electoral!

Ștefan SECĂREANU

29 noiembrie 2014

Categorii:Fără categorie Etichete:, , , , ,

MIHAI EMINESCU: Înaintarea Rusiei

 Eminescu Gunoaiele societatiiLa începutul veacului XVIII hotarele de la răsărit ale împărăţiei Habsburgilor nu erau statornicite. Banatul Timişoarei, deşi despărţit prin Dunăre şi prin culmile Carpaţilor de celealalte părţi ale împărăţiei otomane, era stăpânit de Turci, încât pe toată întinderea Mureşului, Ungaria era lipsită de graniţe potrivite cu întinderea ei. Această stare de lucruri nu putea să fie decât trecătoare. Ori Turcii trebuia să înainteze peste Mureş, şi să nu se oprească până ce nu vor găsi mai adânc spre apus nişte graniţe mai tari, ori Curtea din Viena trebuia să câştige stăpânirea până la Dunăre, şi până la culmile Carpaţilor.
Pacea de la Carlovăţ nu putea dar să fie încheiată decât pentru deocamdată.
La încheierea tratatului de la Pasarovitz, Curtea din Viena trece peste graniţele fireşti şi ocupă poziţiuni agresive în Serbia şi Oltenia.
În sfârşit, tratatul de pace de la Belgrad statorniceşte graniţele fireşti între cele două împărăţii şi prin aceasta luptele încetează. Austria ocupă poziţiunile din liniile Carpaţilor, ocupă Bucovina, ocupă vechea Orşovă, ocupă în mai multe rânduri chiar întregile ţări româneşti; dar toate aceste ocupaţiuni sunt pentru cuvinte de apărare, o apărare mai mult sau mai puţin legitimă faţă cu Rusia; ele sunt măsuri luate în prevederea şi dreapta cumpănire a unei primejdii statornice şi neîmblîzite.     
După documentele consultate şi după faptele istorice, vedem că altele sunt cuvintele ce împing pe Ruşi spre miazăzi şi răsărit.
Împărăţia rusească nu este un stat, nu este un popor, este o lume întreagă, care, negăsind în sine nimic de o măreţie intensivă, caută mângâierea propriei măriri în dimensiunile mari. Lupta între Turci şi Ruşi este o consecvenţă firească a deosebirilor de credinţe; dar mai mult decât din această deosebire, luptele au urmat din prisosul de putere omenească, ce s-a produs totdeauna în Rusia. Ţarul e puternic şi nu ştie ce să facă cu puterile de care dispune. Chiar înlăuntrul împărăţiei sale, nici prin muncă pacinică, nici prin lucrare sufletească aceste puteri nu se pot consuma; pentru aceea ele dau mereu năvală în afară, – altfel ar trebui să se mistuiască în lupte interne.
Este o lume săracă şi pentru aceea cuprinsă de un neastâmpăr statornic.
Încă Ţaru Petru îşi întemeiază chiar capitala pe pământ cucerit, şi pune astfel marca deosebitoare pe noua împărăţie.
De atunci până în ziua de astăzi Ruşii înaintează mereu atât spre răsărit cât şi spre miazăzi. Popoare puternice odinioară au căzut şi s-au sfărâmat sub pasul lor. Leşii au pierit ca „neam hotărâtor” de pe faţa pământului; cetele de cazaci, cari încă la 1711 luptau alături cu Turcii; au căzut sub stăpânirea Ţarului; până la Nistru Ruşii nu găsesc nicio stavilă destul de puternică.
Aici însă, la Nistru, ei se opresc. Dar nu se opresc decât spre a se pregăti pentru înaintare.
Documentele istorice, relatând fapte netăgăduite, ne dovedesc că Ruşii sunt o putere mistuitoare, mistuitoare nu numai prin puterea braţului, ci şi prin urmările demoralizatoare ale înrâuririi lor.
Polonia nu a fost nimicită prin puterea braţului; Crimeea, înainte de a fi fost cucerită, a fost eliberată.
Ca orice putere mare, Ruşii acolo unde văd că vor întâmpina rezistenţă mare, se opresc şi lucrează cu o răbdare seculară, spre a surpa încet, încet temeliile puterilor ce li se pun împotrivă. Puterea lor în ţările ocupate e blândă, dar plină de o dulceaţă demoralizatoare; şi tot astfel în ţările cucerite la început sunt plini de îngrijire pentru binele cuceriţilor, încetul cu încetul însă ei se înăspresc până ajung de cer, nu averea ci sufletul cuceriţilor.
Urmările ocupaţiunilor ruseşti în ţările româneşti le sunt tuturora cunoscute; viciurile sociale, ce Românii au contractat de la binevoitorii lor, nici până astăzi nu sunt cu desăvârşire stârpite.
Ei nu sunt poporul plin de îndărătnică mândrie, ce provoacă pe alte popoare la luptă dreaptă şi întăritoare; sunt poporul, ce-şi dă mereu silinţa să desarmeze pe celealalte popoare, pentru ca apoi să şi le supună.
Pentru aceea ocuparea pe cât se poate de îndelungată a ţărilor străine este unul dintre semnele deosebitoare ale politicei ruseşti; e peste putinţă ca o ţară să fie timp mai îndelungat ocupată de oştiri străine şi mai ales de oştiri ce au în purtarea lor dulceaţa omorâtoare, fără ca în populaţia ţării să nu scadă energia vitală, fără ca ocupaţia să nu devie o deprindere şi încetul cu încetul o trebuinţă din ce în ce tot mai viu simţită.
În mai multe rânduri, Austria a ocupat ţările româneşti, pentru ca Ruşii să nu le poată ocupa. În mai multe rânduri le-au ocupat Ruşii; dar peste puţin Austria le-a făcut somaţiunea obicinuită şi ei s-au retras.
Astfel, ocuparea în toate formele cerute de dreptul internaţional a teritoriului cuprins între Nistru, Prut şi Dunăre, are pentru Rusia mai mult decât importanţa unei simple cuceriri: prin aceasta Ruşii câştigă poziţiuni, care dominează ţările româneşti şi Dunărea, câştigă Hotinul, de unde dominează intrările dinspre miazănoapte ale Carpaţilor, câştigă în sfârşit, o înrâurire mai directă asupra poporului român.
În tratatul de la Paris, Rusia nu a fost lipsită de nici unul din aceste câştiguri. Punerea poporului român sub ocrotirea puterilor mari şi restituirea unei părţi mici din teritoriul rupt din trupul Moldovei, sunt două câştiguri mari pentru noi, dar pentru Rusia nu sunt decât nişte lucruri supărătoare.

Timpul, 6 mai 1878

MIHAI EMINESCU: ROMÂNIA ÎN LUPTĂ CU PANSLAVISMUL

aprilie 21, 2014 Lasă un comentariu


Eminescu Gunoaiele societatii„Rusia nu se mulţumeşte de a fi luat o parte mare şi frumoasă din vatra Moldovei, nu se mulţumeşte de a fi călcat peste graniţa firească a pamântului românesc, ci voieşte să-şi ia şi sufletele ce se află pe acest pământ şi să mistuiască o parte din poporul român.

Rusia nu a luat această parte din Moldova pentru ca să-şi asigure graniţele, ci pentru ca să inainteze cu ele, şi nu voieşte să înainteze decât spre a putea stăpâni mai multe suflete.

Tocmai puşi faţă în faţă cu viaţa rusească românii au început a fi cu atât mai vârtos pătrunşi de farmecul vieţii lor proprii, de bogăţia şi superioritatea individualităţii lor naţionale; tocmai fiind puşi în contact cu ruşii, românii erau mândri de românitatea lor.

E nobil răsadul din care s-a prăsit acest mic popor românesc, şi, deşi planta nu e mare, rodul e frumos şi îmbelşugat; cele două milioane de români au adunat în curgerea veacurilor mai multe şi mai frumoase comori decît nouăzeci de milioane de ruşi vor putea să adune cândva.

Nu! Înrâurirea firească a Rusiei ne este stricăcioasă, dar ea nu ne poate nimici. Pentru ca să ne ia individualitatea, Rusia ar trebui să ne dea alta în schimb, şi, cel puţin deocamdată, nu suntem copţi pentru o asemenea degenerare.

De câte ori ruşii se vor pune în atingere cu noi, vor trebui să simtă superioritatea individualităţii noastre, să fie supăraţi de acest simţământ şi să ne urască mai mult şi tot mai mult.

Fără îndoială această ură a fost întemeiată pe timpul când între Moldova şi aşa-numita Basarabia comunicaţia era liberă. Ruşii s-au încredinţat că această libertate este primejdioasă numai pentru dânşii şi pentru aceasta au închis graniţele ermeticeşte şi au curmat atingerea între românii de peste Prut şi restul poporului român.

De atunci şi până acum măsurile silnice pentru stârpirea românismului se iau fără de curmare. Administraţia, biserica şi şcoala sunt cu desăvârşire ruseşti, încât este oprit a canta în ziua de Paşti „Hristos a inviat” în româneşte.

Nimic în limba românească nu se poate scrie; nimic ce e scris în limba românească, nu poate să treacă graniţa fără de a da loc la presupusuri şi persecuţiuni; ba oamenii de condiţie se feresc de a vorbi în casă româneşte, pentru ca nu cumva o slugă să-i denunţe; într-un cuvânt, orice manifestaţie de viaţă românească e oprită, rău privită şi chiar pedepsită.

Sute de ani, românii au fost cel puţin indirect stăpâniţi de turci: niciodată însă în curgerea veacurilor, turcii nu au pus în discuţie limba şi naţionalitatea română. Oriunde însă românii au căzut sub stăpânirea directă ori indirectă a slavilor, dezvoltarea lor firească s-a curmat prin mijloace silnice.

Un stat român înconjurat de state slave poate să fie pentru vrăjmaşii poporului român o iluziune plăcută; pentru români însă el este o nenorocire, care ne prevesteşte un nou şir de lupte, o nenorocire, pentru care nu ne mângâie decât conştiinţa trăiniciei poporului român şi nădejdea de izbândă.”

Timpul, iunie 1878

PPCD și actul respirației sale (IV): ASASINATELE UNUI PISTOLAR

ianuarie 19, 2014 4 comentarii

secareanu100

– Iurie Roșca vă consideră un ”plecat”, într-un comentariu al său pe marginea celor publicate de dumneavoastră pe blog. Ce credeți că are în vedere fostul dumneavoastră coechipier?

– Ar fi fost mai indicat să-i adresați această întrebare chiar lui Roșca rugându-l să vă explice care din cele câteva semnificații ale noțiunii în cauză a fost atribuită de el umilei mele persoane.

Dacă, didactic vorbind (am înțeles că, de la o vreme are preocupări preponderent didactice, înregistrând performanțe notabile într-un domeniu foarte agreat de el – limbajul corpului), se referă la primul sens al termenului ”plecat”, înregistrat în Dicționarul Explicativ al Limbii Române –  faptul de a pleca, adică de a părăsi o slujbă, o instituție, voi repeta ceea ce am afirmat deja în serialul de răspunsuri la întrebările adresate subsemnatului de reprezentanții presei, dar și de colegii de partid: Nu am plecat din PPCD! Au plecat din PPCD cei care au transformat partidul într-o unealtă în mâna serviciilor speciale ale Kremlinului!

Dacă vânzătorul de partid (după ce că și-a șters picioarele de bunul nume al PPCD-ului punându-l în slujba intereselor Kremlinului, vinde, cu ajutorul unor  colegi mai tineri, amăgiți și folosiți în mod perfid, tot ce a mai rămas din trupul formațiunii – sediile)  se referă la cel de al doilea sens al cuvântului în discuție –  îndreptat în jos sau într-o parte; încovoiat, curbat; aplecat, atunci, într-adevăr, sunt nevoit să mărturisesc deschis, m-am aplecat foarte serios și de mai multă vreme asupra trecutului nostru comun pentru a pătrunde, cu mintea și cu inima, dedesubturile multor întâmplări și evenimente care au trezit și trezesc încă mari nedumeriri.

Dacă, însă, imaginația vulcanică a traducătorului și propovăduitorului ”fructelor otrăvite ale propagandei Kremlinului” s-a oprit năvalnic asupra altei semnificații a cuvântului ”plecat”supus, ascultător; modest, respectuos, nu voi ezita să recunosc că mi-a plăcut să nu ies niciodată din cuvântul părinților mei care mi-au dat viață. Am crescut într-o familie cu zece copii unde am fost învățat să muncesc, să fiu modest, să mă port cumsecade cu oamenii și să nu spun minciuni! Regimul cumva de cazarmă pe care l-am avut, de la vârsta de șapte ani, în școala-internat de tip sovietic și-a lăsat, neîndoios, amprenta asupra ființei mele, în sensul unei discipline sănătoase și al unui spirit al onoarei. Acolo, de unul singur, fără părinți și frați care să mă apere, am deprins să nu accept să fiu tratat în chip nedrept, să fiu umilit! Tot acolo am mai învățat un lucru: să fiu ferm în căutarea adevărului și să nu-mi fie frică de omul rău!

Și, în cele din urmă, dacă ”pistolarul de la Călărași” a avut în vedere o ultimă semnificație a expresiei amintite – faptul de a muri , voi spune cu mâna pe inimă că nu am murit încă, chiar dacă unii și-ar fi dorit acest lucru, și, creștin fiind, nu mă tem de moarte.

Cu bună seamă, nu voi acorda multă atenție unuia dintre cele mai slabe texte scrise de Roșca vreodată, care, ca de obicei, se crede buricul pământului, raportând tot ce se mișcă pe lumea asta la persoana sa. Scriitura în cauză, fiind trasă de păr și plină de injurii și neadevăruri, denotă aroganța autorului și trezește dezgustul cititorului. În plus, cei care cunosc bine ”scrisul” acestui aventurier ordinar cu ifose de intelectual, vor observa fără prea mult efort câtă frică se revarsă printre rândurile înșiruite de el, de parcă ar fi fost scrise de  mâna tremurândă a lui Ghenadi Ianaev din timpul puciului de la Kremlin din 19 august 1991.

Iată de ce, în ceea ce urmează, îl voi îndemna pe Roșca să își ridice nițel fruntea sa ”conservatoare” de la ”opera” lui Dughin și să-și abată, măcar pentru puțin timp, toate ”curiozitățile intelectuale” și întreaga ”gândire politică” asupra răspunsurilor la următoarele întrebări:

1. Ce a căutat el în timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009 în biroul lui Vladimir Voronin din clădirea Președinției?

2. De ce a înfierat România în textul scris de el pentru discursul lui Vladimir Voronin din 7 aprilie 2009?

3. Care a fost și este rolul sau rostul pistolului pe care îl poartă la șold de câteva decenii? De cine se teme el atât de mult încât să rămână nedespărțit de armă atâta amar de vreme?

4. Cine a pus la cale asasinarea din toamna anului 1998 a liderului PPCD din sectorul Botanica al municipiului Chișinău, Valentin Ciobanu? Cine a organizat agresarea fizică a colegilor noștri Mircea Ciobanu și Dumitru Osipov în anul 2000 și a regretatului Nicolae Stratulat în anul 2003? De ce, în calitățile sale de deputat, de vicepreședinte al Parlamentului, de președinte al subcomisiei parlamentare pentru controlul asupra Serviciului de Informații și Securitate și de vicepremier cu probleme de securitate, deținute atâția ani la rând, nu a întreprins nicio acțiune hotărâtă în vederea descoperirii autorilor acestor crime?

Se impun totuși, în încheiere, câteva precizări pe marginea reacției lui Roșca la cele scrise de mine. Dânsul crede că subsemnatul ”s-a simţit bine-mersi” lângă el ”preţ de două decenii, inclusiv în patru legislaturi succesiv”. Îmi pare rău, dar sunt obligat să-i amintesc acestui ins care îmi dă lecții de moralitate că nimeni, în afară de Bunul Dumnezeu, nu poate ști ce e cu adevărat în sufletul celui care îți este alături! Iar un om cu bun simț niciodată nu va îndrăzni să-și dea cu părerea despre ce simte cu adevărat colegul de alături dacă nici măcar nu l-a întrebat vreodată despre asta! Mare tupeu trebuie să ai crezând și afirmând că toată lumea de lângă tine nu mai poate de fericire aflându-se lângă tine! Mare nesimțit trebuie să fii ca să crezi așa ceva!

Sunt nevoit, din păcate, să reacționez acum și să spun cu tărie că, știindu-l îndeaproape pe Roșca, nu m-am simțit deloc bine vreodată lângă el! Mi-am făcut datoria de ostaș al echipei fără ca să am vreun atașament față de acest om, care, spre regretul meu, nu are prieteni și nici nu poate să-i aibă din simplul motiv că nu știe să respecte pe nimeni. Pentru el, cei din jur nu sunt decât niște ”mecanisme” fără suflet pe care le poți folosi unde-ți trebuie și cât îți trebuie, după care le arunci. Expresia lui preferată despre oricine și oricând, care îi arată adevărata statură morală, este ”idiot util”, preluată din limbajul lui Lenin. Cum pot să mă simt bine lângă un om care îți sărută copiii față de tine, iar pe la spate ți-i numește ”țigani”! (Din ziua în care am aflat de asta, nu mai dădeam drumul din mână copiilor la întâlnirea cu ”șeful”,  încercând să evit pe cât e posibil un nou sărut al lui Iuda). Cum s-ar simți acum zeci și zeci de frontiști de frunte dacă ar afla cum erau etichetați și vorbiți de rău pe la spate de unul ca Roșca? Ce să crezi despre un lider de partid pe care îl vezi cu câtă ură îi tratează pe colegii tăi de partid? (Am rămas uluit de felul cum fusese tratat într-o bună zi regretatul nostru fruntaș de la Strășeni, Nicolae Stratulat. După ce omul, suferind de o boală incurabilă, părăsi  sediul central  de pe Nicolae Iorga, unde veni să se destăinuie asupra problemelor pe care era nevoit să le înfrunte, inclusiv cele financiare, Roșca o tăie răutăcios printre dinți: ”De-ar zdohni ș-aista odată!”). Nu cunosc vreun coechipier, dar absolut niciunul, care ar fi fost tratat altfel decât în acest chip. Bănuiesc, poate la Universitatea Populară (așa se numește acum Partidul Popular Creștin Democrat) tineretul de acolo este tratat și cu un limbaj al sufletului, nu numai cu cel al corpului, cum aflăm din opusul ”consistent” al ”profesorului” Roșca.

Cât privește cele ”patru legislaturi”  în care eu aș fi deținut mandatul de deputat, simțindu-mă bine lângă el, trebuie să-i amintesc acestui aventurier și profitor politic că subsemnatul nu a fost deputat decât în trei legislaturi (1998-2001, 2001-2005, 2005-2009). Ce-i drept, am fost printre cei nouă colegi (inclusiv el) din Frontul Popular din Moldova care am intrat în Legislativ în 1994, dar, după prima ședință a Parlamentului de atunci, dominat de agrarieni, la insistența lui Roșca, mi-am depus mandatul de deputat împreună cu alți trei colegi de ai noștri. Atunci nu puteam înțelege din ce ”curiozități intelectuale” mai tânărul ”combinator”, aflat în misiune, insistase atât de mult asupra demisiei mele din Parlament, acuma îmi dau seama de ce. (După o lună de la depunerea mandatului, fusesem dat afară și de la postul național de radio unde munceam de 11 ani în calitate de crainic. Cu toate acestea, am continuat să editez, în condițiile vitrege de atunci, ziarul nostru ”ȚARA”. După publicarea mai multor dezvăluiri despre fărădelegile comise de guvernarea agrariană, am fost hărțuit într-un șir de procese de judecată, inclusiv unul penal, în care am avut, împreună cu Veaceslav Plugaru, interdicția de părăsire a municipiului Chișinău timp de un an de zile, iar, după înmânarea rechizitoriului prin care Procuratura insista asupra privării noastre de libertate pe un termen de până la cinci ani, a urmat și mascarada de proces penal. Noroc că lui Snegur îi veniseră mințile la cap și ceruse instanței achitarea noastră după ce fusesem forțați să prezentăm scuze pentru ”calomniere”.)

După ce l-am priceput, singurul lucru pe care i l-am datorat lui Roșca în calitatea lui de președinte PPCD a fost loialitatea colegială și statutară, indiferent cum am votat la scrutinele secrete din cadrul Congreselor partidului.

O mică precizare se impune, totuși, și pe marginea următoarei minciuni a lui Roșca, citez: ”E suficient să amintesc faptul că din 2005 până în 2009, el (subsemnatulȘt. S.) s-a simțit extrem de confortabil în poziția de președinte al Comisiei parlamentare pentru drepturile omului, fără a schița un minim gest de dezacord sau disidență.”.  Fără să vreau, sunt pus în situația de a recunoaște că nu m-am simțit deloc confortabil în funcția de președinte al Comisiei pentru Drepturile Omului, pentru că nu am avut posibilitatea să îmi exercit plenar acest mandat nu din cauza comuniștilor, ci din cea a liderului nostru de partid, care se simțea bine-mersi în fotoliul de vicepreședinte al Parlamentului, instalat acolo după votul nostru din 4 aprilie, obținut prin înșelăciune. (Precizez că unul din scopurile urmărite de Roșca în urma votului nostru a fost obținerea cu orice preț și a funcției de președinte al așa-zisei subcomisii  pentru controlul parlamentar al Serviciului de Informații și Securitate din care formațiunea noastră nu avea mare lucru de câștigat, dar care i-ar fi permis doar lui să obțină avantaje. Menționăm de asemenea că acest obiectiv al său figura printre cele zece condiții scrise de el și înaintate lui Voronin în noaptea de 3 spre 4 aprilie, când cei doi au bătut palma cu câteva ore înainte de procedura de vot.). Nu m-am simțit confortabil pentru că nu toate intervențiile mele de la microfon erau pe placul ”șefului”, îi încurcau uneori legăturile cu persoane îndoielnice departe de interesele și aspirațiile PPCD-ului. Mi-am făcut cinstit datoria de deputat în primul rând, apărând, cum puteam eu, multă lume necăjită de mafia de la putere, de justiția coruptă. Dovadă sunt zecile, sutele, miile de demersuri, interpelări și intervenții pe care le-am făcut întru apărarea oamenilor. Dar mare îmi era nedumerirea când, după ieșirea mea la microfon, eram apostrofat să nu mai insist asupra unei sau altei chestiuni pentru că, aflai mai târziu, cineva plătea bani ca eu să tac! Cât efort s-a depus ca să fiu oprit în încercările mele de a interveni pentru eliberarea unui deținut condamnat pe nedrept.

Problema trebuie pusă altfel: A meritat acest om funcția de vicepreședinte al Parlamentului, funcție pe care i-a încredințat-o Partidul Popular Creștin Democrat, pe care l-a trădat și scheletul căruia îl vinde acum ascunzându-se după numele unor tineri naivi și creduli?

Roșca consideră partidul a fi una cu el. Acest aventurier și profitor politic scrie: ”Am reținut că Ștefan recunoaște „liber și neconstrâns de nimeni” că nu mai e colegul nostru de partid, de vreme ce el însuși precizează că n-a mai avut niciun contact cu formațiunea din care a făcut parte încă din ziua de 7 ianuarie 2011”. El răstălmăcește cum îi convine, adică perfid, cuvintele mele. Am spus că nu mai am niciun contact cu Iurie Roșca, nu cu PPCD! Eu nu am rupt legătura cu formațiunea! Am fost, sunt și voi fi în legătură permanentă cu membrii din structurile partidului și, spre deosebire de Roșca, am rămas fidel Programului politic al PPCD și nu m-am pus în slujba unor interese străine!

Cu un singur lucru afirmat de Roșca aș putea să fiu de acord: ”A polemiza cu Ștefan este imposibil!” . Eu aș spune mai mult: este imposibil și inutil!

(Va urma)

Mareşalul Ion Antonescu: „Faţă de cine să mai falsificăm istoria?”. Prof. Gh. Buzatu: ANTONESCU, ALTFEL (3)

februarie 3, 2013 Lasă un comentariu

 

Maresalul-Ion-Antonescu-in-fata-plutonului-de-executie-1-iunie-1946 

 Nu falsificăm istoria. Nu aceasta este ceea ce urmărim … Faţă de cine să mai falsificăm istoria?

Faptul nu este ieşit din comun. Înaintea atâtor politicieni sau militari, istorici sau publicişti de după 1944, Ion Antonescu, în cadrul şedinţei Consiliului de Miniştri din 5 septembrie 1941, s-a pronunţat fără rezerve: Nu falsificăm istoria. Nu aceasta este ceea ce urmărim … Faţă de cine să mai falsificăm istoria?” Este cazul să ne întrebăm dacă Mareşalul intuia propriul destin, întrucât Războiul din Est urma dus până la capăt, iar, în funcţie de desfăşurările şi rezultatele acţiunii, detaliile – pe ici-pe acolo, dacă nu cumva în totalitate ori în esenţa lor? – aveau să fie denaturate … Ceea ce s-a întâmplat după 1944, dar şi după luminoasa loviluţie din decembrie 1989 sau în contextul actual al Noii Ordini Internaţionale, pe care fiecare o înţelege cum vrea şi o respinge cum poate.

Citește mai mult…

ILIE BĂDESCU: ŞTIINŢA FALIMENTĂRII ASISTATE (I). „Aripa de fluture” şi rolul ei în istorie

octombrie 6, 2012 Lasă un comentariu

 

Emil Durkheim a consemnat întâiul acele fenomene care, deşi aproape inefabile în „locul” lor, ar fi capabile să stârnească o furtună în câmpul mai apropiat ori mai îndepărtat faţă de locul în care se produc (teoria haosului a numit acest fenomen efectul „aripii de fluture”). Că este aşa, o dovedeşte, bunăoară, modul în care s-a propagat efectul căderii bahtului tailandez (moneda Tailandei), de la 2 iulie 1997.

O monedă oarecare, într-o ţară mică, ce prin ea însăşi n-avea puterea să influenţeze starea economiei mondiale mai mult decât ar putea să influenţeze aripa de fluture starea atmosferică. Şi totuşi, acea cădere (cu aproape 25%, peste noapte) a declanşat o „furtună” financiară în lume, cum ne-o dovedeşte laureatul Premiului Nobel, Joseph Stiglitz: „Când s-a prăbuşit bahtul tailandez, la 2 iulie 1997, nimeni nu ştia că acesta era începutul celei mai mari crize economice după Marea Criză – una care avea să se întindă din Asia până în Rusia şi America Latină, ameninţând să cuprindă întreaga lume” (Globalizarea, Editura Edon, Bucureşti, 2003, p. 197).

Oare nu tot aşa, adică printr-un fenomen din clasa fâlfâitului „aripii de fluture”, a început dezastrul Europei moderne, cu lucrarea unui grup obscur ca acela al „luminaţilor” ori, încă mai obscur, cu acel gest neînsemnat al unui copil care, la 13 ani, refuza Sfânta Euharistie în Franţa? Acel copil era Saint-Simon şi gestul lui va con-răsuna în ivirea acelor bizare biserici saint simoniene, care, împreună cu cele proudhoniene, vor înfăşura Europa în cea mai deşănţată erezie dintre cele cunoscute de la marile erezii ale epocii patristice timpurii, în frunte cu Arie şi cu nestorianismul.

Cam la fel a început şi dezastrul Rusiei ţarilor, cu manifestări de aceeaşi magnitudine ca fâlfâitul „aripii de fluture”, prin acel Rasputin, care pusese stăpânire pe sufletul feminin al Curţii, ori cu acel gest ce părea cu totul neînsemnat, precum decizia Germaniei de a-l transporta pe Lenin într-un vagon plumbuit în Rusia, o Rusie care, fără lucrul acela obscur, ar fi urmat o cu totul altă linie istorică. Infinitezimal fusese, faţă de amploarea conflagraţiei şi de urieşenia maşinii de război şi a birocraţiei ţariste, vagonul acela plumbuit care-l purta pe Lenin spre Rusia, cum infinitezimal era refuzul acelui copil de 13 ani, cu numele lui întâmplător de Saint-Simon, într-o Franţă cu o uriaşă maşinărie de ordine călugăreşti, de ierarhii bisericeşti, de ritualuri şi puteri, cum neînsemnată spre infinitezimal era moneda Tailandeză pentru Rusia, America Latină, restul lumii (care, evident, nici n-avea cunoştinţă de ea, deci, în planul informaţiei, era o cantitate infinitezimală spre zero); şi totuşi, acestea toate au probat puteri de a stârni mari furtuni în atmosfera socială şi economică planetară.

Citește mai mult…

MIHAI EMINESCU: TEORIA STATULUI ORGANIC (XIV). Pătura superpusă

« Românul » a contractat năravul de-a ne atribui articole pe cari nu noi le-am scris, ci le-am reprodus din alte ziare, şi de-a polemiza apoi cu « Timpul » combătând, ca ale noastre, idei pe cari le împărtăşim poate numai în parte sau cu oarecari rezerve. Astfel se’ntîmplă şi în numărul de sâmbătă, în care vedem că polemizează cu noi pe temeiul unui articol reprodus din « Poşta », privitor la antagonismul dintre moldoveni şi munteni. Nu doar că ne-ar părea rău de-a fi scris acel articol pe care l-am reprodus. Ceea ce însă nu e al nostru, nu e, şi e o apucătură de rea credinţă de-a ne atribui în total şi direct idei pe cari nu le împărtăşim decât în parte sau indirect şi cari au nevoie sau de-o rectificare, sau de tranzi ia printr-un nou punct de vedere.
Noi, de ex., avem în privinţa aşa numitului antagonism dintre moldoveni şi munteni o părere proprie, bazată pe observaţiuni etnologice, care modifică esenţial maniera de-a privi cestiunea.

Nu există, după a noastră părere, nici o deosibire între rasa română din Muntenia, Moldova, din cea mai considerabilă parte a Ardealului şi a Ţării Ungureşti. E absolut aceeaşi rasă, cu absolut aceleaşi înclinări şi aptitudini. Dar în Bucureşti şi în oraşele de pe marginea Dunării s-au ivit un element etnic cu totul nou şi hibrid care ne-au furnizat generaţia actuală de guvernanţi. Acestea sunt rămăşiţele haimanalelor de sub steagurile lui Pasvanoglu şi Ypsilant şi resturile numeroase ale cavalerilor de industrie din Fanar. Din această seminţie nouă fac parte oameni ca Giani, Carada, C.A. Rosetti, Pherekydis, Serurie ş.al. Toată spuma asta de fanarioţi novisimi, cari s-au pripăşit în ţară de 50-60 de ani încoace, formează naturalmente elementul de disoluţiune, demagogia României.

Citește mai mult…

MIHAI EMINESCU: TEORIA STATULUI ORGANIC (XIII). Anglia păstrează şi astăzi vechile forme istorice, pururea reîmprospătate de spiritul modern

Să discutăm cu „Românul” lucruri elementare pentru orice cunoscător al istoriei, să-i facem abecedarul istoriografiei sau fiziologiei statului? Ar fi o misiune de două ori ingrată, întâi pentru că oamenii cu cari discutăm, fie oricât de deştepţi, nu vor găsi în reminiscenţele celor patru clase primare şi a unui curs de violoncel elemente îndestule pentru a ne înţelege, apoi pentru că, coborându-ne noi chiar la nivelul lor intelectual şi copilărindu-ne mintea ca s-o punem pe o treaptă egală cu a lor, totuşi n-ar voi să înţeleagă, pentru că nu e în interesul lor să înţeleagă.

Într-o discuţie cu totul teoretică spusesem, de exemplu, că aristocraţia adevărată are un rol esenţial în viaţa unui stat. Aceasta am spus-o bazaţi pe cele mai strălucite exemple din istorie. Avem Roma, Anglia actuală, republica Veneţiei, Olanda ş.a.

Din această teorie susţinută în genere, ,,Românul” ne atribuie in specie că pentru România voim domnia unei oligarhii aristocratice, deşi tot organul ilustrului Costinescu are imprudenţa de-a cita condiţiile ce le credem noi neapărate pentru existenţa unei aristocraţii adevărate. Se cere a fi istorică am zis noi. Poate însă exista o aristocraţie istorică într-o ţară în care, cu indignare şi ruşine trebuie s-o spunem, un străin ca tatăl d- lui C. A. Rosetti a fost asemenea boier? După epoca vechilor fanarioţi, a Caradalelor, Gianiilor, Cariadgiilor din generaţia întâia, nu mai poate exista aristocraţie istorică în generaţia a doua. Odată ce virusul personificat prin lepădăturile Orientului, lipsite de iubire de adevăr şi de curaj, a intrat în organismul viu al unui popor, nu mai poate fi vorba de aristocraţie istorică. Ea rămâne un ideal de invidiat, pe care puţine popoare l-au ajuns în toată curăţia lui şi de la care alte popoare, a căror viaţă a fost coruptă prin demagogie sau prin despotism, cată să renunţe pentru secole înainte, dacă nu pentru totdeauna. Există în adevăr familii istorice în ţară; numele lor e format în genere după numele vreunui munte din Carpaţi.

Citește mai mult…

MIHAI EMINESCU: Basarabia şi ruşii

mai 19, 2012 5 comentarii

 

BASARABIA este numele medieval al Ţărei Româneşti şi vine de la numele dinastiei Ţărei Româneşti, a Basarabilor […].
Însuşi numele „Basarabia” ţipă sub condeiele ruseşti. Căci Basarabia nu însemnează decât ţara Basarabilor, precum Rusia înseamnă ţara ruşilor, România ţara românilor. Pe la 1370 Mircea I Basarab, care se intitula Despota Dibridicii, adică despotul Dobrogei, Domn al Silistrei şi al ţărilor tătăreşti, întinsese marginile domniei sale până la Nistru de-a lungul ţărmului Mării Negre, cucerind aceste locuri de la tătari. Pentru capătul veacului al patrusprezecelea stăpânirea Valahiei asupra acestor locuri e necontestabilă.
Cu sabia n-a fost luată însă nici Bucovina de austriaci, nici Basarabia de ruşi, ci prin fraudă.
(Timpul, 1 martie 1878)

 

Nimic în limba românească nu se poate scrie; nimic ce e scris în limba românească nu poate să treacă graniţa fără de a da loc la presupusuri şi persecuţiuni; ba oamenii de condiţie se feresc de a vorbi în casă româneşte, pentru ca nu cumva o slugă să-i denunţe; într-un cuvânt, orice manifestaţie de viaţă românească e oprită, rău privită şi chiar pedepsită.
Sute de ani, românii au fost cel puţin indirect stăpâniţi de turci: niciodată însă în curgerea veacurilor, turcii nu au pus în discuţie limba şi naţionalitatea română. Oriunde însă românii au căzut sub stăpânirea directă ori indirectă a slavilor, dezvoltarea lor firească s-a curmat prin mijloace silnice […].
Un stat român înconjurat de state slave poate să fie pentru vrăjmaşii poporului român o iluziune plăcută; pentru români însă el este o nenorocire, care ne prevesteşte un nou şir de lupte, o nenorocire, pentru care nu ne mângâie decât conştiinţa trăiniciei poporului român şi nădejdea de izbândă […].

 

Citește mai mult…