Arhiva

Posts Tagged ‘separatişti’

După ce separatiștii au fost aduși la Condrița, singura soluție este ieșirea în stradă!

 
O întreagă brigadă de criminali, în loc să fie reținuți, arestați și duși la pușcărie, sunt primiți cu onoruri în cea mai înaltă instituție a statului!
 
Acest act de înaltă trădare, de batjocorire a instituțiilor de stat și de umilire a basarabenilor a fost posibil doar după concubinajul scârbos cu Kozak și Dodon la care au mers mai întâi blocul ACUM și apoi PD-ul reprezentat de Diacov, Filip și Babuc.
 
Actul nesăbuit al blocului ACUM și al PD-ului de a guverna, pe rând, alături de PSRM i-a deschis larg lui Dodon, și prin el Moscovei, toate porțile spre acapararea întregii puteri și consolidarea controlului rusesc la Tiraspol și în întreg teritoriul Republicii Moldova până la Prut!
 
Drept urmare, populația românească din regiunile controlate de separatiști, cu precădere copiii cărora le este interzisă, ca pe timpul lui Stalin, studierea în limba română, sau agricultorii cărora li se interzice a-și lucra pământul care le aparține, are de suferit cel mai mult.
 
Din cauza aceluiași concubinaj dintre ACUM și PD cu Dodon nu a mai avut loc niciun fel de reformă a justiției, așteptată atât de mult de întreaga societate, în locul acesteia toate instituțiile de drept trecând sub controlul deplin al lui Dodon, instituții obligate să-i tragă la răspundere, prin litera legii, pe separatiștii pro-ruși care au declanșat războiul din 1992 și de treizeci de ani comit crime împotriva statului.
 
Cea mai mare tragedie a noastră în această clipă nu este coronavirusul, în jurul căruia se fac mari speculații, ci faptul că nu există o forță politică de opoziție capabilă să se opună puterii lui Dodon și să redea populației speranța ieșirii din starea de umilire și de izolare a noastră de România și de restul lumii civilizate.
 
Grupările care pretind că reprezintă opoziția anti-Dodon și proeuropeană (PAS, PPDA, PD etc.) s-au compromis total după ce au ales să facă figurație la guvernare alături de Dodon, asigurând prin asta menținerea la putere a partidei rusești și controlul instituțiilor strategice ale statului de către serviciile secrete ale Moscovei.
 
În această situație singura soluție, cred, nu mai sunt partidele de opoziție, ci ieșirea în stradă și constituirea, din mers, a unei largi mișcări cetățenești, capabilă să le vină de hac trădătorilor și nemernicilor politici!

(Anti)reformă pentru eliminarea indezirabililor regimului PD-ist

A trebuit să se încheie mascarada electorală banditească ca să fiu anunțat azi dimineață de conducerea Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, unde exercit funcția de specialist redactor, că persoana mea nu se mai regăsește în noua structură a acestei instituții în urma unei reforme diabolice pusă la cale de Guvernul Filip și reformatorii din PD-ul lui Plahotniuc.

Adică, mai pe scurt, sunt disponibilizat.

Trăiesc acum exact clipele din 30 aprilie 1994, când, după venirea în forță la putere a agrarienilor în frunte cu Lucinschi și Diacov, am fost dat afară de la postul național de radio, acolo unde lucrasem în calitate de redactor și crainic timp de peste 11 ani, în urma difuzării la microfon a unei știri despre o întâlnire secretă dintre președintele de atunci M. Snegur și separatistul de la Tiraspol I. Smirnov în unul din restaurantele de pe malul Nistrului.

În același timp, actuala șefă a AGEPI, L. Bolocan, a ținut cu tot dinadinsul să-și reangajeze în noua structură a instituției două surori, un cumnat și încă o duzină de verișoare, cumătri și finuțe, majoritatea dintre ei neavând nici în clin nici în mânecă cu ceea ce se cheamă proprietatea intelectuală și nefiind în stare a lega în limba română barem două fraze corecte, dar fiind trimise, pe post de promotori ai instituției, în desele deplasări bine plătite peste hotare.

Cam aceasta a fost și a rămas să fie și după alegerile de ieri mentalitatea celor care constituie actuala și viitoarea putere din RM.

Bineînțeles, nu sunt înfricoșat de cele întâmplate azi.

După splendida acțiune de românism pe care am realizat-o cu cahulenii mei, m-am întărit în ideea că putem schimba fața Basarabiei doar prin continuarea demersului nostru ferm de înlăturare a egoismului și abuzului administrativ, moștenit din regimul bolșevic ateu, și de afirmare neîncetată și profundă a credinței în Mântuitorul Nostru Iisus Hristos și în trăinicia Neamului Românesc Biruitor!

Doamne, ajută!

 

25 februarie 2019

Românismul de la recepție

noiembrie 30, 2018 Lasă un comentariu
Doamna Raisa Sacultan Padurean, inimoasa noastră profesoară și director adjunct de la Liceul românesc „Lucian Blaga” din Tiraspol, care se confruntă cu o gravă problemă de sănătate, scrie cumva mâhnită pe pagina sa de Fb:
 
„Sunt putin trista. In fiecare an primeam invitatie din partea Abasadei României la Chișinău. Aveam o bucurie in suflet si o mândrie ca nu sunt uitata, mergeam la receptia organizata in cinstea Zilei de 1 Decembrie. Anul acesta, probabil din cauza problemelor de sănătate si cei de la ambasada au uitat de mine. Oare de ce?”.
 
Nu vă faceti griji din cauza asta, mult stimată Doamnă profesoară!
 
Nu cred că Țara noastră România, dragostea față de care ați cultivat-o atâția ani și cu atâta dăruire în inimile copiilor români din Transnistria sub amenințarea permanentă din partea separatiștilor ruși, a uitat de Dumneavoastră!
 
E o politică, pe semne, și în selectarea în fiecare an a invitaților la recepția organizată de Ambasada României cu prilejul Zilei noastre naționale.
 
Văd în unele imagini de la acest eveniment atația antiunioniști și hulitori ai României prezenți acolo!
 
Probabil, sunt invitați pentru a-i determina pe aceștia să fie unioniști și buni români.
 
Nici eu nu sunt invitat la asemenea recepții ale Ambasadei României de foarte mulți ani.
 
Dar nu mă supăr deloc!
 
Este bine să meargă acolo, cu ocazia Zilei noastre naționale, cât mai multă lume! Să se bucure și să se mândrească că sunt români!
 
Din păcate, îi cunosc pe unii care merg la asemenea eveniment an de an, neinvitati, cu alte scopuri. Așteaptă tot anul acest eveniment doar pentru a merge să mai facă vreo poză pentru Fb sau pentru „a mânca pe degeaba”.
 
Mersul la receptii de acest fel nu este un indiciu al românismului din noi.
 
Veniti maine, 1 Decembrie, la ora 10.00, la Mitropolia Basarabiei, mai bine zis, la paraclisul Mitropolitan din str. 31 August 161, unde preotii nostri vor săvârși un Te-Deum de mulțumire Lui Dumnezeu, pentru toate binefacerile revărsate asupra întregului popor român!
 
Acesta va fi cel mai frumos gest de cinstire a memoriei artizanilor Marii Uniri de la 1918 și a tuturor martirilor noștri care și-au dat viața apărând Credința în Hristos și în Veșnicia Neamului Românesc!
 
Această Credință să ne unească, nu recepțiile la care, oricum, nu poate să încapă toată nația asta.
 
Multă sănătate vă doresc, scumpă Doamnă!
 
Îmbrățișări frățești tuturor elevilor și profesorilor de la eroicul Liceu Românesc din Tiraspol!
 
Doamne, ajută!

Eroismul românilor transnistreni. Maria ISAICU, omorâtă și aruncată în fântână pentru că purta Tricolorul românesc

martie 1, 2018 7 comentarii

 

 

Câți și-ar da viața pentru tricolor?

Maria Isaicul, învăţătoare (profesoară de istorie) din satul transnistrean Cocieri din R.Moldova a fost omorâtă în 19 decembrie 1991 şi aruncată într-o fântână pentru faptul că purta tricolorul românesc pe drumul spre şcoală. Citisem despre această eroină în articolul scris de E.Nirca în revista Basarabia nr.10/1992, pag.205.

Recent am aflat mai multe din articolele Svetlanei Corobceanu (în Apropo Magazin MD) și Valentinei Ursu (Radio Europa Liberă MD):

Maria Isaicu a fost cea mai mare dintre frați. Fire perfecţionistă, a absolvit Facultatea de Istorie a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău și Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Moldova. Inițial a lucrat profesoară la Dancu, Hâncești, apoi, la rugămintea mamei sale, s-a mutat în satul de baștină, Cocieri. Nu avea familie. A lucrat director adjunct la liceul din satul vecin, Roghi, și avea câteva ore de istorie în școala din satul natal. Iubea nespus de mult elevii și îi antrena în diverse activități extrașcolare.

În septembrie 1991, avea 52 de ani. Alături de câteva sute de oameni din satul natal, a protestat timp de mai multe zile în or. Dubăsari, în fața Executivului raional. „Lozincile pe care le scandam cel mai des erau: ”Noi suntem acasă!” și ”Чемодан, вокзал, Россия!”. Maria organiza lumea la protest, rostea discursuri, arăta că ținem la pământul acesta, că optăm pentru suveranitatea R. Moldova. Se iscau certuri, la un moment dat, a fost atrasă într-o gloată de rusofoni, însă bărbații noștri au sărit și au apărat-o. Protestele au durat până la sfârșitul lui septembrie”, povesteşte colega Mariei, Lidia Cojuşnean.

Potrivit surorii Mariei, Liuba, femeia a primit ulterior câteva scrisori cu amenințări cu moartea. S-au adresat și la poliție. În seara de 19 decembrie Maria era cu mama ei, o femeie în vârstă de 79 de ani. Bătrâna avea să spună a doua zi că o strigase cineva pe fiica ei la poartă și aceasta a ieșit. Nu s-a întors peste o oră, nici peste două, tot așteptând-o, bătrâna a ațipit, apoi s-a trezit, lumina continua să ardă, în geam se iveau zorii. Maria lipsea. Primii trecători din zorii zilei de 20 decembrie aveau să găsească un halat pe un gard de la marginea drumului în preajma unei fântâni de lângă casă.

O vecină avea să spună că a fost mirată să audă noaptea zgomotul valului de la fântână. O fântână adâncă de 52 de metri. Căldarea a coborât cu mare zgomot în apă!
Fratele Tudor se întorcea cu pâine de la magazin când a aflat despre ce s-a întâmplat cu sora sa. Apropiindu-se de fântână, unde era adunat deja întregul sat, a simțit cum nu-l mai ascultă trupul, i s-au înmuiat picioarele, nu şi-a mai recunoscut glasul. A înțeles că femeia care le aducea în casă sărbătoarea, care îi întâmpina în pragul casei mamei, zăcea acolo, jos, fără suflare, cu urme de vânătăi pe brațe și pe gât.

Tudor spune că „Separatiştii au vrut să bage frica în oameni și le-a reușit. Lumea era foarte speriată după aceea. Seara nu mai vedeai pe nimeni pe uliţe. Nu se mai organizau mitinguri. Din decembrie până la 2 martie 1992, am simțit o frică mai mare decât în timpul războiului, căci combatanții au blocat intrările în sat și separatiștii nu puteau intra”, ne spune Ludmila Cușnariov, o altă profesoară din sat.

Avertismente cu moartea a primit și o profesoară de franceză. Crima nu a fost investigată. Unicul anchetator la care s-a adresat sora Mariei, un rus originar din or. Dubăsari, i-a spus acesteia că apa a spălat urmele crimei, sugerându-i că are două fete mari și ar face bine să uite această istorie.

În inimile oamenilor din sat, Maria rămâne femeia cu un suflet mare care, timp de 30 de ani, a învățat elevii cum să îmbrățișeze valorile umane, femeia cu un tragic destin care a servit ca avertisment criminal al structurilor separatiste în preajma Războiului de pe Nistru.

Aurelia Ursu, directoarea din urmă cu câțiva ani a Liceul Teoretic „Vlad Ioviţă” din satul Cocieri, raionul Dubăsari spune că „Profesorii, practic, au fost primii acei care s-au ridicat să apere sediul poliţiei din oraşul Dubăsari, atunci când băieţii au fost încercuiţi de forţele separatiste. Am stat acolo trei zile, eram oameni paşnici, ne-am dus cu cântece să le arătăm că nu dorim să fugărim pe nimeni, să le spunem să plece cei care au venit, dar printre ei, desigur, erau infiltrate şi forţe separatiste, cărora le sunt străine valorile la care ţinem noi. Am avut o profesoară de istorie, dna Maria Isaicul, care a îndrăznit şi a arborat tricolorul şi a costat-o viaţa acest gest, a fost aruncată în fântână de forţele separatiste care s-au furişat în sat pe timp de noapte, mascaţi, au chemat-o afară, dumneaei a ieşit şi dimineaţă am găsit-o în fântâna de lângă casă.”

Ludmila Cuşnariov își amintește și ea: „Chiar în prima zi, făceam lecţii. Lucram atunci profesoară. Directorul şcolii ne-a spus să trimitem copiii acasă, dar să nu meargă pe strada centrală. Eu mi-am luat copiii din clasă şi m-am dus în beci la mine acasă. Puţin am stat. Au început a veni părinţii, au luat copiii şi în vremea asta a trecut o maşină blindată dinspre Dubăsari, împuşcând în toate părţile. Era lume, era dimineaţă, erau răniţi. De atunci s-a început necazurile noastre. La Dubăsari am întrat la magazinul universal şi când mă coboram, m-am întâlnit faţă în faţă cu o învăţătoare, care a activat la noi. Învăţătoare de limbă rusă. Şi ea a început a striga: ”oameni, adunaţi-vă, Frontul Popular. Eu eram Frontul Popular. Eu nici nu ţin minte cum am ajuns acasă, pe care drum.” Până acum încă care au ură pe noi, ne zic că ”voi sunteţi români, duceţi-vă cu România” cu toate că şi acum paşaportul bunicăi, este scrisă cu grafie latină, româneşte este scris. „Până acum. Să nu fi fost armata a 14-a, se rezolva problema de mult”, spune fosta profesoară, colega eroinei Maria Isaicul.

 

Viorel Dolha.

 

https://www.facebook.com/viorel.dolha?hc_ref=ARTPSaHqY6a4x0nLwDPPEQBMPBpGIddDckMSZlPqgi2EZ8tRL6_mrPAlY_UUnFTEhRU