Arhiva

Posts Tagged ‘Ștefan Secăreanu’

Cum să dezumflăm coronavirusul de la PROTV

noiembrie 26, 2020 Lasă un comentariu
Lorena Bogza de la PROTV Chișinău, ca și Andreea Esca de la PROTV București acum câteva luni, înșiră cu lux de amănunte pe Fb cum „l-a învins pe nenorocitul” ăsta de COVID. A făcut chiar un jurnal al bolii.
 
Îi doresc și eu multă sănătate Lorenei.
 
Îi doresc de asemenea multă sănătate colegei sale de la București.
 
Am stat și eu o lună de zile cu COVID închis în casă. Am avut aproape toate simptoamele descrise de Lorena.
 
Am luat tratamentul sub îndrumarea telefonică a medicului de familie, care înfrunta și ea același coronavirus stând izolată acasă.
 
Care-s concluziile pe care le-am tras?
 
„Nenorocitul ăsta de COVID” este o boală ca și toate celelalte boli care vin peste nenorociții de noi, chiar dacă a fost gândit și lansat răuvoitor de autorii lui chinezi sau de pe unde or fi ei.
 
Este perfid și necruțător!
 
Dar și mai perfizi și mai necruțători decât nenorocitul ăsta de „covid chinezesc”, cum îl numește actualul președinte american Donald Trump, sunt cei care au făcut și fac politică și isterie mediatică din el!
 
M-am convins, din ceea ce am simțit și din ceea cu ce m-am confruntat în cele aproape 30 de zile de luptă cu coronavirusul, că moartea multora dintre noi despre care ni se spune că au murit de coronavirus este provocată mai mult de această politică și de această isterie mediatică inumană stârnită în jurul acestei pandemii.
 
După ce am fost confirmat pozitiv și după ce, la a zecea zi de tratament la domiciliu, mi-au reapărut toate simptoamele bolii, am întrebat speriat medicul ce este de făcut că nu-mi trece!
 
Evident, trebuie să facem un control la plămâni și niște analize ale sângelui, mi-a spus medicul la telefon, care se lupta și ea cu aceeași boală!
 
Dar unde și cum să fac eu acest control, pentru că trebuie să stau în carantină, iar să sun la 112 nu vreau pentru că nu stau nemișcat la pat și pur și simplu nu vreau să merg la spital?, întreb eu speriat.
 
Mi se dă de înțeles că la policlinica noastră nu mi se va permite să merg să-mi fac o radiografie la plămâni sau să fac niște analize dacă sunt testat pozitiv, că în această situație cel mai bine ar fi să merg la o clinică privată.
 
Asta am și făcut, am mers la o clinică privată pentru un control banal, dar contracost, recomandat de medic, control care ar trebui, bineînțeles, să-l trec la policlinica noastră de stat.
 
În felul ăsta am intrat în cea de-a doua fază a tratamentului când, în urma analizelor, am fost nevoit să reiau tratamentul.
 
Nedumerirea este asta: cum lupți tu cu coronavirusul ăsta în situația în care dacă ești testat pozitiv nu mai ai dreptul a intra în policlinica ta de sector pentru a fi supus controlului și tratamentului necesar?
 
De ce să provocăm atâta frică în sufletele oamenilor în situația în care nenorocitul ăsta de virus chinezesc poate fi învins prin tratament normal și firesc, adică neisterizat și nemediatizat, ca orișce boală?
 
De ce să umflăm coronavirusul, inclusiv sau mai ales la PROTV, când el trebuie pur și simplu dezumflat pentru a nu ne mai ucide?
Categorii:Fără categorie Etichete:, , , , ,

Cui servește dezinformarea PROTV-ului?

noiembrie 24, 2020 Lasă un comentariu
Cum naiba să nu fie moldovenii noștri dezinformați cu privire la rezultatele alegerilor din SUA când presa neomarxistă de la noi îi dezinformează?
 
PRO TV Chișinău, de exemplu, transmite triumfător la știrile de la ora 17.00:
 
„Comisia electorală din statul Michigan a certificat rezultatul alegerilor”!
 
Dar tot PROTV Chișinău nu vrea să transmită o altă știre referitoare la felul cum decurg lucrurile în acest stat american.
 
Bunăoară, site-ul ziarului românilor americani din Chicago, TRIBUNA ROMÂNEASCĂ, informează exact la aceeași oră ca și PROTV Chișinău, prin știrea sub titlul „Campania Trump obține victorii legale în Michigan și Pennsylvania”, că forul legislativ din acest stat nu a certificat rezultatul alegerilor, parlamentarii de aici fiind de acord „să organizeze o audiere despre neregulile electorale din stat”.
 
TRIBUNA ROMÂNEASCĂ o mai citează pe consilierul juridic al campaniei Trump, Jenna Ellis, care declară:
 
„Suntem recunoscători parlamentarilor din Michigan că nu s-au grăbit să certifice rezultatul alegerilor incorecte”!
 
„Suntem încrezători că și ei vor împărtăși aceleași preocupări odată ce vor vedea amploarea fraudei și nerespectarea legii care au avut loc în Michigan și în întreaga țară. Fiecare american ar trebui să afle adevărul”, mai spune Ellis.
 
Tot TRIBUNA ROMÂNEASCĂ precizează, cu referire PJ Media, în legătură cu o altă știre îmbucurătoare: o curte federală de apel a fost de acord cu o revizuire rapidă a alegerilor din Pennsylvania!
 
Spuneți-mi și voi, stimați români moldoveni, eu, de aici din Basarabia, cui să-i dau crezare: PROTV-ului de la Chișinău sau românilor noștri de la TRIBUNA ROMÂNEASCĂ, stabiliți de mulți ani în SUA și pe care îi cunosc încă din anul 1990 de când începusem a edita la Chișinău publicația noastră de suflet ȚARA iar ei erau cei mai fideli cititori și sprijinitori ai ȚĂRII și ai întregii Mișcări de Renaștere Națională din Basarabia?
 
Cui servește dezinformarea PROTV-ului și a altor surse media neomarxiste și mincinoase?
 
 

Excesul de zel al unui marinar neomarxist

noiembrie 21, 2020 Lasă un comentariu
Cineva de peste Prut mă întreabă ce înseamnă cuvântul „moreak” din sintagma „moreakul Băsescu”, folosită de mine în postarea de ieri despre insulta fostului Președinte al României la adresa actualului Președinte american, D. Trump, pe care acesta și-a permis să-l compare, într-o intervenție pe Fb, în chipul cel mai perfid posibil, cu o căzătură umană ca I. Dodon.
 
„Moreak” este echivalentul în rusă al românescului „marinar”, adică „moreakul Băsescu” înseamnă „marinarul Băsescu”.
 
Sau pur și simplu „moreakul/marinarul Petrov”.
 
Ce mult îmi place că în toată această agresiune oarbă împotriva lui D. Trump ies la iveală toți „morecii/marinarii” rețelei neomarxiste, pe care aceasta îi aliniază, prin ordin, în prima linie de atac.
 
Moreakul/marinarul Băsescu s-a executat imediat, debordând o cantitate prea mare, până la scârboșenie, de exces de zel în acest sens, astfel încât întreaga nomenklatură neomarxistă de la Bruxelles să-l observe cu ochiul liber și să-l laude pentru asta.
 
Ticăloșenia și gradul de slugărnicie ale moreakului/marinarului Băsescu/Petrov au atins cote atât de înspăimântătoare încât acesta a ajuns să-l pună pe cel mai puternic om al planetei, D. Trump, cel care, prin politica și acțiunile sale hotărâte și instransigente, a zdruncinat din temelii deep state-ul și întregul embranchement globalist de stânga (situație ce se constituie, bineînțeles, într-o amenințare reală pentru statul paralel instalat de Băsescu la București) în rând unul ca I. Dodon!
 
Eu cred că, în aceste circumstanțe, politice și geopolitice, anume unul ca Băsescu trebuie pus în rând sau comparat cu Dodon. Ambii înregistrează același grad de slugărnicie față de stăpânii lor din exterior, care acționează conștient și metodic împotriva intereselor noastre românești.

De ce nu voi vota PMP-ul lui Băsescu

noiembrie 20, 2020 Lasă un comentariu
Ieri, cineva încerca să ne convingă pe Fb că PMP-ul lui Băsescu ar fi, la alegerile parlamentare din 6 decembrie, „șansa conservatorismului” din România.
 
Era gata-gata să mă convingă să votez și în acest an, cu toată familia, pentru PMP. Unde mai pui că aici sunt și câțiva basarabeni de treabă, inclusiv fostul deținut politic al regimului de la Tiraspol, frontistul Alexandru Leșcu, la care țin foarte mult.
 
Astăzi am citit însă, tot pe Fb, o mare și ticăloasă insultă a lui T. Băsescu la adresa celui care reprezintă adevărata „șansă a conservatorismului” în toată lumea, inclusiv în tot spațiul românesc, președintele SUA, D. Trump.
 
 
Eu cred că „o umilire a Americii”, dar și a românilor care cred în viitorul creștin al Americii și României este stânga neomarxistă și atee cu care luptă acum Președintele D. Trump, apărându-și țara, și toți exponenții ei din afara Statelor Unite, inclusiv din România unde cel mai perfid dintre aceștia este fostul președinte de la Cotroceni, T. Băsescu!
 
Acum mă conving o dată în plus ce mare nenorocire pe capul românilor, inclusiv pentru noi basarabenii, a fost și mai este încă unul ca T. Băsescu!
 
După gestul scârbos al acestuia de a-l insulta pe D. Trump, evident, la 6 decembrie, nu mai am cum să votez cu PMP-ul lui T. Băsescu.
 
Nu cred și nici nu voi mai crede vreodată că unul ca Băsescu ar putea fi considerat că reprezintă dreapta conservatoare.
 
Din contră, m-am convins și v-ați convins că este unul dintre cei mai perfizi exponenți ai stângii anticreștine.
Categorii:Fără categorie Etichete:, , , , ,

Dorin Chirtoacă a luat legătura cu Alexei Navalnâi încă înainte alegeri!

noiembrie 18, 2020 Lasă un comentariu

Dorin Chirtoacă scrie victorios pe Fb:

„Am luat legatura cu echipa lui Alexei Navalnii, inca inainte de alegeri. Ei au urmarit ceea ce se intampla la noi. Multumim lui Alexei pentru felicitari, ii dorim insanatosire grabnica si recuperare completa!”.

Iată și felicitarea opozantului rus:

„Felicitări Maya Sandu pentru victorie, și întregii Republici Moldova cu prima femeie președinte. Moldova are totul pentru o dezvoltare de succes. Singurul lucru care lipsește a fost un președinte care ar lupta împotriva corupției. Acum este și ea. Asta e grozav!”.

Nu știam până în această clipă că „singurul lucru” care le-a lipsit basarabenilor este „un președinte care ar lupta împotriva corupției”!

Este minunat să avem un președinte necorupt!

Dar, în același timp, eu cred că cel mai important lucru care le lipsește basarabenilor este un președinte care și-ar afirma cu mândrie identitatea românească și ar lupta împotriva ocupației rusești!

Eu cred că basarabenii ar avea nevoie ca de aer de un președinte care ar fi capabil să-i pună piciorul în prag atât lui Putin, cât și opozantului acestuia A. Navalnâi, care nu se deosebește prin nimic de Putin în ceea ce privește dominația rusească asupra noastră.

Să ne amintim doar care a fost și a rămas punctul de vedre al lui Navalnâi referitor la cea mai spinoasă problemă cu care se confruntă moldovenii, problema transnistreană, ca să ne dăm seama că spiritul șovin și expansionismul barbar, întâi de toate cel în raport cu noi, românii, sunt proprii rușilor laolaltă, fie că aceștia sunt în Rusia propriu-zisă, în Ucraina sau Bielorusia, fie că aceștia reprezintă puterea politică sau opoziția din imensul spațiu slav!

„Situațiile din Transnistria și din Crimeea sunt absolut diferite. Aceasta pentru că Transnistria de la bun început a fost „independentă” de Republica Moldova, iar Crimeea s-a aflat în componența Ucrainei”, afirma acum trei ani, cu vădită seninătate, liderul opoziției ruse, A. Navalnâi, într-un interviu pentru postul rus de televiziune TV Rain!

Repet acum ceea ce am mai spus într-o postare pe Fb și pe blogul meu:

Niciodată puterea politică de la Moscova, fie că este a lui Putin sau fie că va fi eventual a unui opozant Navalnâi, nu va ceda un milimetru în ceea ce privește spiritul ei expansionist și antiromânesc!

Rusia este aceeași cel puțin de peste două sute de ani de când a ocupat Basarabia și a rămas aceeași și azi!

Nu cred într-o Rusie opozantă pentru că ea nu poate să se opună ei înseși!

Nu cred într-o Rusie democratică pentru că nu am văzut până în această clipă vreun Navalnâi rus să-și rupă hainele de pe el în Piața Roșie în semn de protest față de antihristul Lenin, ținut acolo de o sută de ani în loc de Dumnezeu!

Dumnezeul rușilor este Lenin, nu este Mântuitorul Iisus Hristos, așa cum caută să ne demonstreze ortodoxia de paradă a lui Dughin și a lui Putin!

Unde ați mai văzut ca un criminal, un ucigător al Credinței să fie ținut îmbălsămat o sută de ani și unde ați mai văzut ca o nație să-l venereze cu atâta dobitocie pe acest criminal decât în Rusia!

Doar o Rusie care se închină lui Lenin, o Rusie anticreștină a fost capabilă să fure din trupul nostru românesc și din sufletul nostru!

Câtă dreptate a avut marele nostru jurnalist și om politic, Mihai Eminescu, care scria:

„Rusia nu se mulţumeşte de a fi luat o parte mare şi frumoasă din vatra Moldovei, nu se mulţumeşte de a fi călcat peste graniţa firească a pământului românesc, ci voieşte să-şi ia şi sufletele ce se află pe acest pământ şi să mistuiască o parte din poporul român. Rusia nu a luat această parte din Moldova pentru ca să-şi asigure graniţele, ci pentru ca să înainteze cu ele, şi nu voieşte să înainteze decât spre a putea stăpâni mai multe suflete. Tocmai puşi faţă în faţă cu viaţa rusească românii au început a fi cu atât mai vârtos pătrunşi de farmecul vieţii lor proprii, de bogăţia şi superioritatea individualităţii lor naţionale; tocmai fiind puşi în contact cu ruşii, românii erau mândri de românitatea lor. E nobil răsadul din care s-a prăsit acest mic popor românesc, şi, deşi planta nu e mare, rodul e frumos şi îmbelşugat; cele două milioane de români au adunat în curgerea veacurilor mai multe şi mai frumoase comori decât nouăzeci de milioane de ruşi vor putea să adune cândva”.

Eu nu cred în Rusia lui Putin, așa cum nu cred în Rusia lui Navalnâi!

Nu înțeleg cum de liderul blocului Unirea, Dorin Chirtoacă, poate manifesta, cu atâta exces de zel, atâta încredere în A. Navalnâi și în „echipa lui A. Navalnâii”, cu care „a luat legătura încă înainte de alegeri”?

A expus cumva Navalnâi vreun demers pentru retragerea trupelor rusești aflate ilegal pe teritoriul Republicii Moldova sau pentru recunoașterea identității românești a teritoriilor din stânga Prutului ocupate de Rusia în urma Pactului banditesc dintre Rusia și Germania, și noi nu știm, încât să manifestăm atâta încredere și încântare față de el?

La unii, din păcate, grija pentru unitatea rândurilor globaliste, inclusiv cele din Rusia, pare a fi mai mare decât grija pentru unitatea de afirmare a identității noastre românești.

 

 

Mircea ELIADE: Fac parte din generaţia cea mai norocoasă pe care a cunoscut-o până acum istoria României

noiembrie 13, 2020 Lasă un comentariu
Fac parte din generaţia cea mai norocoasă pe care a cunoscut-o până acum istoria României. Nici înainte, nici după generaţia noastră, România n-a mai cunoscut libertatea, belşugul şi disponibilitatea de care ne-am bucurat noi, cei care am scris între 1925 şi 1940. Generaţia lui Nicolae Iorga fusese aproape pe de-a întregul confiscată de profetismul naţional şi cultural care trebuia să pregătească războiul pentru întregirea neamului. Generaţia frontului fusese sacrificată ca să găsim noi o Românie mare, liberă şi bogată. Când am început noi să scriem, prin 1925, nici un „ideal naţional” nu ne solicita imediat. Am fost cei dintîi români care puteam face şi altceva decât istorie naţională, filologie românească şi profetism cultural – fără să avem sentimentul că trădăm cauza neamului. Am avut o libertate care se cucerise cu foarte mult sânge şi cu foarte multe renunţări, şi nu ştiu dacă eram întotdeauna conştienţi de imensele sacrificii făcute de înaintaşii noştri pentru ca noi să putem pleca în India sau în Statele Unite, să-i putem discuta pe Freud sau pe Andre Gide la „Fundaţia Carol” în faţa a două mii de persoane, să putem vorbi de autonomia culturii, de primatul spiritualului, de neangajare şi aşa mai departe.
Îmi aduc întotdeauna aminte cu emoţie de o scrisoare a lui Radu Dragnea (pe care nu l-am cunoscut niciodată personal), trimisă prin 1927, când scriam la „Cuvântul” nenumărate articole despre „tânăra generaţie” şi publicasem deja un itinerar spiritual în douăsprezece foiletoane. Radu Dragnea ne saluta pe noi, „tinerii”, cam aşa: „Ferice de voi că vă puteţi dedica spiritualului, dar ferice şi de mine că am trăit să văd minunea asta în România noastră Mare … “. Avea dreptate: eram cei dintâi care culegeam roadele atâtor generaţii mai mult sau mai puţin sacrificate. Imperiile Habsburgilor şi al ţarilor se prăbuşiseră – şi, în acei cincisprezece ani care au precedat pactul Stalin-Hitler, noi am putut respira liniştiţi. Cred că am fost singurii români care s-au bucurat de un răgaz atât de lung.
Generaţia care se ridica prin 1940, deja tulburată de tensiunile politice care începuseră după 1934, a plecat în Rusia, şi cei care s-au mai întors s-au întors cu ruşii după ei. Culturaliceşte, a fost o generaţie pe de-a întregul sacrificată. Noi am cunoscut singurul miracol care a fost posibil în istoria politică: „neutralismul” sau, mai exact, dialogul liber între oameni de credinţe politice opuse. A f ost fenomenul „Criterionului”, unde, la „Fundaţia Carol” şi sub preşedinţia unui profesor universitar, discutau pe Lenin comunişti ca Belu Silber şi Lucreţiu Pătrăşcanu, legionari ca Mihail Polihroniade şi Alexandru Tell, burghezi ca Mircea Vulcănescu şi Mihail Sebastian – şi simpozionul acesta era posibil. Începând din 1934, dialogul a fost rupt. În acel an, tipăream Întoarcerea din rai .„Raiul” ţinuse exact trei ani: într-un fel sau altul, am avut toţi sentimentul că am fost izgoniţi dintr-un „paradis atemporal” şi zvârliţi brutal în Istorie. Ceea ce s-a şi întîmplat curând după aceea.
Am avut norocul să aparţin singurei generaţii „necondiţionate istoriceşte” şi am profitat cât am putut de acest noroc. Ceea ce Petru Comarnescu numea „experienţialismul” meu nu era decât traducerea într-un barbarism strident (aşa cum numai el avea talentul să inventeze) a nevoii mele lăuntrice de a cunoaşte cât mai mult şi cât mai repede. Mai ales asta: cât mai repede – pentru că presimţeam de mult că nu vom avea timp, că libertatea de care ne bucurăm e provizorie, iar siguranţa – iluzorie, că, foarte curând, Istoria ne va confisca din nou.
Cât ar părea de ciudat, mi-a fost teamă de cataclismul istoric încă din 1927. Am scris atunci în „Cuvântul” un patetic foileton: Anno Domini, care i-a impresionat, între alţii, pe Simion Mehedinţi şi Perpessicius. Evocam acolo spectrul războiului apropiat şi, adresându-mă (ca de obiceil) „generaţiei tinere”, spuneam că fiecare din noi trebuie să-şi repete în fiecare zi că va mai trăi numai un an şi să încerce să facă tot în acest ultim an de viaţă.
Încă din universitate, eram obsedat de timp şi de istorie. Mi se părea că dacă românul se arăta atât de indiferent faţă de timp este şi pentru motivul că niciodată n-a avut timp destul ca să facă ceva. Istoria îl îndrăgise într-atît, încât nu-l mai lăsa din braţe. Îl tot strîngea aşa, de vreo mie de ani, de nu mai apuca să respire. Noi, privilegiaţii, cunoşteam bucuria de a respira liber şi, cel puţin în ce mă priveşte, tremuram că o vom pierde într-o zi…
În afară de acest noroc – care a fost al generaţiei mele -, am mai avut alte nenumărate noroace, asupra cărora nu e locul să mă opresc aici. Dar aş vrea să notez numai atâta: bucurându-mă de foarte tânăr de ceea ce se numeşte „succes literar”, nu l-am mai dorit şi n-am făcut nimic ca să-l întreţin. Dimpotrivă, după primejdiosul succes al lui Maitrey, am publicat o seamă de cărţi dure (una din ele, ilizibilă: Lumina ce se stinge), ca să-mi descurajez admiratorii.
Şi încă ceva: plecând în 1940 din ţară, am avut prilejul să urmăresc, până în 1945, cam ce soartă post-mortem îl aşteaptă pe un scriitor, vedeam bunăoară, cum absenţa mea prelungită din publicistica literară bucureşteană sfârşeşte prin a mă împinge în umbră – şi asta mi-a fost cea mai bună lecţie: am înţeles de ce poate depinde actualitatea literară: depinde, în primul rând, de o prezenţă fizică. Ziarele şi revistele vorbesc mai ales de cei ce sunt acolo: când nu mai eşti, cel mult ţi se citesc cărţile, dar nu mai răzbeşti în „actualitate”. Or, tocmai situaţia aceasta din urmă îmi convenea: să fiu citit pentru meritele cărţilor, nu pentru actualitatea pe care le-o dădea prezenţa mea. De foarte mulţi ani mă consider un scriitor român postum, viu n-a rămas decât autorul cărţilor care apar în limbi străine.
Mircea ELIADE
Paris, 24 martie 1953

Vasile BĂNCILĂ: Naţionalismul şi misiunea românească

noiembrie 13, 2020 Lasă un comentariu
Naţionalismul caracterizat în tarile române a apărut sub forma istorică şi filologică. E romantismul nationalist şi viril al discuţiilor despre originile noastre, naţionalismul latin al şcolii ardelene şi curentului latinist – splendidă izbucnire gospodarească, in mijlocul unui ocean de slavism şi de grecism, a instinctului de a trăi al poporului nostru. A urmat naţionalismul cultural al lui Eliade şi Asachi, pe un plan, şi, pe altul, revolutionarismul social şi national al lui Vladimirescu. La scurt interval, a apărut naţionalismul reprezentat de Bălcescu: revolutionarism social, pe baze istorice şi umanitare, pe deoparte, ideal mistic de unitate a tuturor Românilor prin conceperea unui dinamism militar la înăltimea eroismului străbun, pe de alta. In Bălcescu, toate formele de nationalism de până la el îşi găsesc o nobilă şi neadormită sinteză, adăugând dela sine grija pentru religie, pentru o reprezentare creştină a vieţii, ideia reînfiintării armatei naţionale şi insistând vizionar asupra visului de unire a tuturor Românilor. Naţionalismul lui Bălcescu, incă nestudiat pe larg şi nevalorificat complect pentru nevoile zilei de azi, e un model viu, filozofic, istoric şi patetic, la care trebue să ne întoarcem pentru documentarea luptei ce ne aşteaptă. Intuiţia anticipatoare a lui Nichifor Crainic a atras încă de acum aproape zece ani atenţia asupra nobletei creştine şi naţionaliste a lui Bălcescu, care azi capătă o mare actualitate. După Bălcescu, a venit Kogălniceanul cu naţionalismul sau politic şi armonios, a venit, adică, realizatorul, in unire cu naţionalismul eroic al lui Voda Cuza. Când a apărut Eminescu, Societatea noastră intrase pe calea constitutională şi a primelor acomodări cu burghezia. Eminescu a adus o conceptie sociologică şi de filozofie politică, o poezie a trecutului, o intuiţie uimitor de justă şi de originală a naturii economiei clasei de mijloc dintr’o societate, o întelegere plină de pasiune a tăranului şi culturii lui, o cunoaştere profundă a Românilor de peste granite, o desinteresare de mucenic, o muncă şi o dăruire de erou, o iubire nesfârşită şi, câteodată, o ură sacră, o scârbă imensă şi incisivă de tot ce era parazitism fie din partea ciocoilor proprii, fie din partea străinilor aciuaţi in tara noastră… Nationalismul cultural şi filozofic al lui Eminescu, gândit cu maximum de stringenţă, a constituit un corp de doctrină, de la care au plecat toţi cei ce au gândit nationalist de atunci incoace. După Eminescu, apare la noi aşa numitul socialism generos, moment important fiindcă in legătură cu el începe altă serie istorică a naţionalismului in România. Societatea românească îşi destrăma compoziţia feudală. Peste clasa marilor cultivatori de părnânt, începură să apară potentatii anonimi şi întreprizi, deocamdată încă modeşti, ai capitalismului urban, sprijiniti de stat, pe care au ştiut să-l ia in exploatare încă dela început. Paralel cu acest fenomen, imigraţia evreească îşi măreşte volumul. Evreii erau atraşi atât de moşiile boierilor, unde încăpeau ca administratori, orândari şi apoi ca arendaşi, cât şi de burghezismul incipient al târgurilor. Acum îşi face apariţia criticul Dobrogeanu-Gherea, care e port-aparola ideologică a acestor fenomene. Estetismul transcendental, dispretul şi răceala lui Maiorescu, au înlesnit indirect succesul criticului evreu, căruia nu i se puteau tăgădui o mare pasiune pentru problemele lui, o firmă ştiintifică de ultima oră şi oarecare putere de atracţie a tinerelor talente, cari simţeau mai mult ca oricând nevoia unui suflu şi fără canoane rigide. Iar un Haşdeu, mare patriot şi om cu daruri zeeşti, era un singuratic şi o apariţie deconcertantă prin diversitatea preocupărilor, pentru ca să poată aduna tineretul in jurul sau. Prin Gherea deci, legătura între socialism şi evreism s’a făcut imediat. In cultura noastră, tinerii generoşi, atraşi de noile formule, au militat o bucată de vreme, in timp ce consumau renta pământului ori subvenţiile trimise de părinti, pentru un socialism platonic, până au trecut aproape toţi in rândurile partidului liberal. Dar totul, şi ce e mai însemnat, nu s’a terminat aici. In Societatea largă, acolo unde istoria nu se scrie dar se face, ideile socialiste au început a fi asimilate in grabă, când mai rău când mai bine, de rari şi mici apostoli naivi, dintr’ai noştri, de multi şi insinuanti tineri evrei. Instinctiv, Evreii şi-au dat seama că socialismul poate deveni platforma lor de existenţa in România ca şi aiurea. Gherea a fost mai mult un semnal. Când difuzarea ideilor socialiste s’a accentuat, reacţia s’a produs şi noul nationalism a început. Cari au fost ideile ce au intrat in doctrina acestui nationalism, se vede din însuş procesul formării lui. Lupta contra socialismului şi lupta contra Evreilor, prin cari venea primejdia, erau ideile cari însufleţeau pe naţionalişti. La aceste idei, s’a adăogat idealul unirii tuturor Românilor, precum şi probleme sociale cum a fost in primul rând problema tăranilor obijduiti, revoluţia dela 1907 găsind mare ecou in sufletele nationaliştilor. Două erau însă problemele mari, ce constituiau oarecum cei doi poli ai doctrinei şi activitătii nationaliste până la marele răzoiu: antisemitismul şi unitatea natională. Niciodată cuvintele sintetice: “România a Românilor, numai a Românilor şi a tuturor Românilor” n’au fost mai mult invocate şi trăite ca atunci. Aceşti doi poli s’au egalat adesea. Uneori însă unul din ei cântărea mai greu: aşa, de exemplu, in preajma războiului de întregire naţională, era natural ca idealul unităţii să vrăjeasca mai mult, fără însă a se părăsi interesul pentru problema antisemitismului. Acestor doi poli ai doctrinei naţionaliste le-au corespuns din fericire şi oameni mari, in cultura română, cari i-au servit cu înaltă şi eroică pasiune şi cu talent la înălţimea problemelor: A. C. Cuza si Nicolae Iorga. Doi poli doctrinari, doi oameni, îndoită viziune şi dublă eroicitate… Naţionaliştii de ieri au cunoscut multe încercări, dar fericiţi oameni au fost, fiindcă au găsit, in galeria Românilor mari, suflete şi minti clarvăzătoare şi unite, cari să dea expresie integrală, fără rest, naţionalismului şi idealului românesc! Cei doi bărbati, cari se confundau in nationalismul românesc şi in cari se confunda nationalismul românesc, se gândeau amândoi atât la unitatea naţională, cât şi la pericolul evreesc. Totuşi unul reprezenta mai ales antisemitismul, celălalt in primul rând mistica natiunii române integrale. Această relativă şi elocventă specializare reuşea să servească mai efectiv drumurile nationalismului românesc.
In sfârşit războiul a venit. El a ridicat, pe traiectoria istoriei româneşti, un monument de legitimitate, la care au colaborat eroismul popular şi eroismul intelectualilor nationalişti, într’o sinteză operată la înaltă temperatură etică. Dar după mari încercări şi mari izbânzi, vine acalmia. Primii ani de după războiu, in desfătarea lor obosită şi lăsătoare, cloroformizată, pe deasupra, de falsa prosperitate economică de atunci, au întins nationalismului românesc o dublă cursă: pe deoparte, unitatea naţională era făcută aproape aşa cum visaseră multi şi mai mult chiar de cum crezuseră unii; pe de alta, tratatele de pace dăduseră drepturi depline Evreilor. Aceasta a făcut pe multi Români, şi chiar dintre nationalişti, să creadă că nu mai avem a ne ocupa nici de problema integrităţii neamului românesc şi nici de problema evreească. Funestă greşeală. Au trecut in acest chip câtiva ani de relaxare, de oarecare suspendare a idealismului nationalist. Românii au început să se ocupe mai mult cu chestiuni sociale, economice, culturale… Funcţia naţionalistă in societatea noastră se voalase oarecum, de altfel cu cele mai bune intentii, până când într’un timp, s’a putut chiar ca vechi nationalişti să se coalizeze şi cu socialiştii pentru un program de guvernare. Aceşti câtiva ani de după războiu, pierduţi in parte pentru viata nationalismului in România, reprezentă un lapsus foarte greu de împlinit. Interventia lui, la un moment dat, a lăsat urme, cari nu s’au şters încă şi nu se vor şterge curând. In evolutia problemelor şi societăţilor sunt goluri, cari riscă să ramână constituţionale pentru toată istoria ulterioară. La neajunsul in chestiune, s’a adăugat un altul: cei doi vâslaşi prestigioşi ai nationalismului românesc de până la războiu, nu mai erau acum uniti. Frătia lor de cruce nu mai funcţiona. Ceea ce fusese mai de pret, era însăsi unirea lor, iar acum această unire dispăruse. Aceste două neajunsuri au făcut ca tineretul intelectual al acestei tări să rămână mai mult singur şi, in lipsă de conducători deplini pentru sufletul lui, care acum era mai complicat decăt înainte de războiu, să se blazeze, să se pervertească, sau, in cazurile cele mai bune, să încerce să se formeze singuri; in adevăr, destinul naţionalismului a trecut de data aceasta in mâna studentilor, a minorităţii celei mai bărbate şi mai istorice dintre studenti. Seismograful spiritual al vremii functiona mai bine printre cei foarte tineri. In istorie, sunt ciudate analogii. In prima jumătate a secolului al nouăsprezecelea, nationalismul românesc era reprezentat mai mult de studenţi sau de oameni, cari rămăseseră studenţi in firea lor. După aproape o sută de ani, iniţiativa naţionalistă şi vestitoare de noi aşezări a trecut iarăş in mâna studentilor. Epoca ce a urmat celor dintâi ani de după război, aducea un peisagiu aproape radical schimbat, orizonturi atât de noi, încât păreau lipsite de sens, primejdii atât de mari, încât adormeau vigilenta celor mai multi din cei obosiţi de viată, diferenţieri atât de variate, încât nu mai încăpeau in registrul aperceperei traditionale… Şi atunci rămâneau studenţi, cari dacă nu întelegeau precis mai mult, dar simţeau in însăş substanta lor, fiindcă ei erau copiii timpului nou. Si astfel, nationalismul românesc de după războiu este in esenţă cel reluat de mişcările studenteşti, iar pragul lui cel mai dârz şi mai novator e aşa numita generaţie de la 1922. Astăzi mişcarea naţionalistă e bogată şi fremătătoare, ca o furtună ce vine de pe mai multe văi. Astăzi ea are doctrinari in deplin acord cu sensibilitatea spirituală a timpului nou: un Nichifor Crainic, un Nae Ionescu… şi, ceeace este demn de semnalat, caută argumente şi hrană a duhului in istoria nationalismului românesc din toată ultima sută de ani. O întoarcere la izvoare, unită cu un spirit îndrăznet de inovaţie, caracterizează nationalismul românesc de azi.
Noua luare de conştiintă naţionalistă trebue să ţină seama de situatia actuală a poporului românesc fată de cea de dinainte de răzoiu şi de acum treizeci – patruzeci de ani, trebue să tină seama de coacerea naturală a problemelor prin însăş trecerea timpului şi trebue să ţină seama de situatia in care se găseşte azi lumea de pe tot globul.
Considerând aceşti trei factori şi raportând configuraţia naţionalismului de acum la doctrina nationalismului român de înaintea războiului, se poate spune că e o deasebire de cadru şi una de structură. Deosebirea de cadru e formată, pe deoparte, de complexitatea preocupărilor naţionaliste actuale, pe de alta, de amploarea mai mare a problemelor. Azi au apărut probleme cari nu erau înainte: problema stilismului, sectelor, “culturalizării”, şomajului, problema “renaşterii religioase”, care interesează şi nationalismul, problema filozofiei culturii române între orient şi occident, care exista şi înainte dar nu atât de adâncită ca astăzi, problema politicii internationale, care a devenit o chestiune de viată şi de grijă aproape cotidiană, etc. Atât de complex apare azi nationalismul, încât el tine să coincidă cu înseşi problemele vieţii şi să se constitue într’o filozofie generală. Pe de altă parte, amploarea problemelor şi pateticul lor se ridică până la dramă sau deschid perspective ademenitoare ori ametitoare. In acest sens, se poate spune că aproape toate problemele de mai înainte ale naţionalismului capătă un aspect nou, căci in câteva zeci de ani omenirea a mers cât in câteva secole. In doctrina nationalismului, sunt deci probleme noi, ce se adaugă, şi sunt probleme vechi cu aspect nou! Dintre cele din urmă, cine ar putea spune că fracmasoneria, de exemplu, nu are un aspect mult mai grav decât acum 20-30-40 de ani? Cine ar putea spune că diferitele doctrine sociale nu trebuesc azi cunoscute în fond de toată lumea, ceea ce nu era obligator odinioară? Cine ar putea spune că problema tarănească nu ameninţă să devină un fel de cuadratura a cercului, prin faptul că in viitor va lipsi pământul, care să fie împărţit taranilor ce se vor înmulţi? Cine ar putea spune că socialismul nu mai e o primejdie mai mult teoretică, ci a început să vină spre noi ca pădurea din Macbeth? Cine ar putea spune că problema evreească nu e astăzi mult mai apăsătoare şi mai greu de soluţionat, azi când Evreii de pretutindeni sunt mai exasperati şi mai solidari ca oricând, azi când la Evreii vechi au căpătat şi loturile încărcate de Evrei din noile provincii, precum şi pe cei veniţi de la războiu încoace, azi când toate statele au făcut front contra Evreilor şi nu-i mai primesc, ei nemaiputând merge nici in Palestina, unde dau de Arabi?… Câte probleme, atâtea drame ideologice, cari dau situatiei actuale un patetism cumplit! Fată de acestea, sunt foarte puţine problemele naţionalismului de până la războiu, cari şi-au scăzut ceva din volumul de gravitate, cum ar fi chestiunea unităţii tuturor Românilor într’un singur stat, chestiune care nu dispare, ci, puţin diminuată, se pune altfel! – Dar nu e numai atât. Sunt împrejurări şi de altă natură, cari dau naţionalismului semnificaţii noi. In filozofia de azi, de pildă, creşte realismul metafizic, interesul pentru ideile generale, pentru tipuri esenţiale şi existenţe generice, pentru realităţi oculte, mai mult sau mai puţin transcendente, dar cu atât mai vii, şi scade interesul pentru tot ceeace este empiric, aparentă, şi pentru individualism. Aceasta înseamnă că filozofia nouă oferă naţionalismului putinţa unei fundări adânci, cum n’a avut-o niciodată până acum in istorie, fiindcă filozofia nouă proclamă, pentru toţi cei cari simt ritmul nou al spiritului, existenţa realităţilor generice, colective, ca ceva substantial şi unitar, comportându-se în foarte mare parte ca ceva aprioric, faţă de care indivizii devin existente cu totul secundare. E adevărat că această perspectivă filozofică poate fi exploatată şi de socialism, dar tocmai din acest fapt se vede ce încordată şi profundă e lupta ideologică astăzi. Esential pentru noi e că gândirea filozofică recentă oferă motivele de a considera naţiunile ca nişte fiinţe substanţiale şi până la un punct transcendente: o viziune, pe care vechiul nationalism nu şi-o putea permite decăt pe cale sentimentală, pur mistică, iar nu intelectuală, ştiinţifică. In legătură cu această revenire a realismului metafizic, e şi renaşterea religioasă actuală, existenţă cel puţin in unele cercuri. Noul nationalism trebue să se integreze in ea. Religia pentru noul nationalism e o condiţie de înalta spiritualitate, iar pentru adeptul nationalist un adevărat examen, cel mai greu, de gândire filozofică şi de consecventă şi plenitudine a vietii morale, atât intime cât şi publice. Religia – pentru noi, Românii, creştinismul ortodox – urmează să fie, nu motivul idilic şi istoric, cum era cele mai adesea pentru nationalismul de înaintea războiului; nu mai mult instrument politic bun de exploatat de interesul imperialist al acţiunii naţionaliste, cum e pentru o anume formaţie patriotică din Franţa şi chiar azi pentru unii agitatori români; nu ceva la discretia nationalismului, ci tematica metafizică ultimă, căreia să i se subordoneze şi care să-i dea sublimarea şi tăria veşnică. Tot aşa, filozofia actuală oferă ceva nou in ceeace priveşte etica. Azi nu mai e timpul atitudinilor lirice şi al măsurilor întotdeauna elegante şi academice. Morala nouă cere, pe deoparte, studiul tehnic, pozitiv şi complect al realităţii asupra căreia vrei să lucrezi, pe de altă poate cere, cel mai adesea, să treci la măsuri energice, la fapte concrete şi sustinute cu îndârjire. Toate acestea spun mult pentru metoda noului nationalism. Tehnică şi energie sunt cele două conditii imperative ale acestei metode. Să mai pomenim apoi că izbânda naţionalismului in unele tari din Occidentul Europei, a dat un nou curaj şi o nouă amploare mişcărilor nationaliste de pretutindeni, deci şi de la noi? Dacă acelaş lucru se poate spune şi despre socialişti şi comunişti, stimulaţi de ceeace se petrece in Franta şi Rusia, aceasta nu face decat să reliefeze încă odată concluzia noastră de mai sus: mişcările de ideologie sunt azi neasemănat mai intense, ele devenind o preocupare aproape ca şi hrana zilnică – iar printre ele, in chip vajnic, e şi doctrina nationalismului!
In ceeace priveşte deosebirea de structură între nationalismul anterior războiului şi cel actual, din România, sunt lucruri cari solicită şi mai mult atenţia noastră. Era fatal ca multimea şi amploarea problemelor nationaliste să aducă altă organizare interioară in doctrina şi atitudinea nationalistă şi să ceară chiar o idee supremă, in raport cu care toate celelalte să se ierarhizeze şi să-şi capete unitatea de atmosferă şi transfigurarea – aducă să aducă altă structură. Dar care e ideea supremă, conceptul august, imperativul fundamental, care comandă noua structură, îi dă sensul de ansamblu şi mersul dinamic in lume? Iată întrebarea întrebărilor, iată chestiunea cea mai obsedantă şi mai vitală a nationalismului românesc actual, de soarta căreia depinde tot viitorul poporului nostru! Inainte de războiu, nationalismul avea câteva obiective limpezi, pe cari le urmărea gospodăreşte pe rând şi după împrejurări, pe când azi multimea, patosul şi dificultatea preocupărilor nationaliste cer neapărat o idee-rege, un concept suveran. Acest concept istoric şi salvator ni se pare a fi, pentru neamul nostru, ideea de misiune a românismului. Iată polul, de data aceasta unic, al nationalismului românesc, polul magnetic, in câmpul de fortă al căreia valorile naţionaliste trebue să-şi găsească ierarhizare şi valorificare. Lăsăm pe seama filozofilor şi viitorului apropiat să arate precis in ce constă misiunea românismului. Deocamdată, luăm această idee in sensul valabilitătii ei formale şi o tratăm in consecinţă, căci mai important ni se pare acum să arătăm necesitatea ideii de misiune românească şi rolul ei in economia doctrinei nationaliste, decât in ce constă ea.
Această idee e necesară pentru organizarea nationalismului românesc, fiindcă nu poate fi o idee mai înaltă, ea fiind ideea supremă prin excelentd; e necesară, pentrucă e cea mai potrivită idee pentru a trezi energia unui neam şi a o angaja in cursa lungă a istoriei, din care nu există întoarcere, ci izbândă sau prăbuşire! Şi e, in sfârşit, necesară, pentru un motiv in legătură cu trecutul şi cu noile obişnuinte, pe cari trebue să le capete Românii in lumea nouă de azi. Până acum, idealul nationalist românesc putea avea o reprezentare oarecum corectă, spatială. Era vorba de chestiunea ţărănească? Idealul era să se împartă pământul la ţărani. Era vorba de clasa de mijloc şi de Evrei? Idealul era ca locurile să fie ocupate de Români şi străinii izgoniti. Era vorba de unitatea natională? Idealul era să se împingă granitele cât mai mult! In toate cazurile deci, idealul lua o reprezentare spaţială. Greutătile de conceptie nu erau mari. Dar azi, când nu msi e pământ de dat la ţărani, când graniţele statului sunt aproximativ fixate, când n’a mai rămas decat chestiunea clasei de mijloc, care are mult din aspectul vechiu, ar insemna ca idealul nationalist ne msi putând fi spatial, ori numai in psrte spatial, să nu mai existe sau să-şi reducă mult întinderea! Făcând ipoteza că într’o bună zi s’ar rezolva complect chestiunea clasei de mijloc, ar urma să dispară şi idealul nationalist! Se poate ceva mai absurd? De aceea idealul nostru trebue să-si schimbe caracterul şi din concret, spatial, să devină abstract şi temporal. Acesta este idealul misiunii românismului, halucinant idealism colectiv, aplicabil in misterul viitor al timpului. Dar Românii n’au această obişnuintă de a considera lucrurile pe plan abstract. Au trăit in mijlocul naturii şi toate valorile vietii le-au văzut şi le-au mângâiat in fata ochilor: casă, turme de vite, pământ, familie, obiceiuri pitoreşti. Până şi pe Dumnezeu îl vedeau, in mare parte, in natură şi chiar şi pe morti continuau să-i vadă, să-i simtă aproape, in pacea cuvioasă a tintirimului îngrijit ca o livadă domestică. Lucruri foarte frumoase, dar cari nu trebue să ne impiedice să căpătăm şi obişnuinţe noi, necesare vieţii de dialectică abstractă, ce caracterizează viaţa modernă aşa de necrutătoare pentru nimeni. Idealul de misiune e un ideal de pură abstractie, dar de densă şi dinamică aderare. A venit vremea, acum, ca noi Românii să ne îmbrăcăm cu haina de foc a acestui ideal şi să ardem împreună. Odată şi odată va rămâne după noi cenuşă, cum rămâne după orice pe lume, dar va fi rămas şi o flacără de lumină, care va fi trecut prin noaptea existentei şi pe care, in felul nostru, n’o fi mai avut nimeni… Nu cunoaştem altceva, care să dea vietii noastre ca neam un preţ mai înalt, un sens, o melodie spirituală prin veacuri, o tainică şi aspră aromă, o ridicare hotărîtă de pe planul biologic-etnografic-psihologic, pe planul spiritului, in care din când in când veşnicia vine şi-si intonează cântecul ei de deasupra veacurilor – decât ideea de misiune! In orice caz, trebue să înţelegem că aşa cum am trăit, chiar dacă era comod şi frumos, nu mai putem trăi. Nu există decât moarte sau mers înainte. Iar înainte nu putem merge decât dacă ne acordăm o misiune sau, mai bine zis, decât dacă începem să descifrăm misiunea pe care lucrurile au pus-o in noi, colaborând activ cu această misiune şi lăsându-ne modelati de ea. De aceea s’a spus la noi, in anii din urmă, că idealul românesc, spre deosebire de ce era înainte, începe să capete universalitate, ceea ce dacă este o exprimare, care aminteşte încă vechile noastre obişnuinte spatialiste, arată totuşi, in fond, că prin aceasta se urmăreşte intrarea noastră in lumea abstractă şi veşnică a duhului, idealul national fiind vehicularea creatoare a acestei intrări. Ideea de misiune fiind ideea, in care trebue să se nască de acum încolo toti Românii ce vor veni pe lume, fiind ideea care trebue să cuprindă toată vista neamului şi atitudinea fată de viată a fiecărui Român, urmează să fie obiectul nostru intim şi organic de studiu, de familiarizare cu ea, de adâncire in ea, de bănuire a sensurilor ei, a destinului pe care-l ascunde şi mai ales de cunoaştere a comandamentelor ei imediate. In adevăr, ce decurge din ideea de misiune? Decurg un număr de norme sau de legi, menite să formeze meridianele vietii noastre de acum înainte. Intâi, norma stimulării, creşterii, fanatizării energiei etnice, crearea misticei nationale, punerea eului etnic in conditii ca să-şi acorde o înaltă demnitate, provocarea acestui eu ca să-şi dea înăltime. Izbânda in viată atât a indivizilor, cât şi a popoarelor, depinde in primul rând de înăltimea, pe care şi-o acordă singuri, de nivelul de la care privesc lumea! Eul national trebue să stea la un nivel înalt, iar nu la un nivel deprimat. Luarea de altitudine e legea leonină şi indispensabilă a misiunii românismului. Al doilea, ideea de misiune implică stringent norma autocunoaşterii etnice. E tot ce poate fi mai logic şi mai imperios. Ca să poti avea o misiune aparte, trebue să cunoşti calităţile specifice, singurele care pot da o creaţie originală. Nu e vorba însă de o cunoaştere pur istorică şi filozofică a neamului nostru. Aceasta e numai pregătitoare şi am avut-o şi până acum. Ci de o cunoaştere filozofică, a esentelor spirituale, a felului cum etnica românească organizează experienţa umană. Al treilea, conştiinta misiunii proprii in mijlocul popoarelor de azi, dintre care unele sunt foarte înaintate, cere multă subtilitate, spirit critic, ştiinţă in toate domeniile şi dibăcii multiple, fiindca numai de aci poate rezulta o conduită, care să fie luată in seamă, o metodă efectivă. Simpla încredere haotică in noi, presupunând că s’ar produce, nu poate crea nimic şi nu poate impune nimănui, dacă nu aduce această subtilitate de comportare, această metodă energică dar diferentiată. Al patrulea, şi aceasta e poate norma cea mai însemnată, ideea de misiune pretinde, ca o conditie sine qua non, iniţierea unui proces înfricoşător de profund şi de hotărît de autoeducaţie! O spunem fără ocol: cea mai însemnată condiţie şi forma cea mai proprie de acţiune nationalistă, astăzi, este autoeducaţia. Sensul fundamental al exercitiului nationalist, in această fază a istoriei româneşti, este un sens pedagogic. Fiecare pentru sine şi toţi împreună trebue să ne facem educaţia, trebue să ne pregătim pentru misiunea a cărei realizare întreagă o aşteptăm. Din nou deci ne întâlnim cu un proces abstract. Dacă ideea de misiune era o abstractie in timp, autoeducaţia e o abstractie, care se referă la interiorul persoanei noastre. Si aici apare o altă dificultate, tot in legătură cu trecutul şi psihologia românească.
Românii au suferit mult dealungul secolelor şi au creat, fără să-şi fi dat seama in chip formal, chiar valori etice şi educative de mare pret. Totuşi, putem spune că Romănul a dus o viată mai mult ornamentală, contemplativă, idilică, o viată când de suferinţă atroce dar resemnată, intrată parcă in lucruri, când de desfătare pitorească între lucruri. Deci in viata Romănului a fost un fel de exteriorism, de obiectivism, care dacă are o mare valoare morală şi religioasă nu e mai puţin adevărat că l-a făcut adesea pe Român să uite că are un eu propriu, de care trebue să se îngrijească, pe care trebue să-l ia puternic in primire, sa-l organizeze, să-i facă educatia, sa-l pună in valoare, să-l transforme într’un factor metodic şi sigur de acţiune ori de creaţie. Ceea ce a constituit faptul revolutionar al Occidentului şi succesul lui de până acum, adică personalitatea, a lipsit Românului. Omul din Occident, chiar omul comun, adeseori, se ia singur in antrepriză, îşi dictează o lege şi se tine de ea, căutând să fie puternic prin aceasta. Românul însă a crescut şi creşte încă la întâmplare sau după legi mai mult cosmice şi etnografice, ceeace e splendid din punct de vedere geografic şi literar, dar pentru istoria modernă nu mai ajunge. Viaţa Românilor a produs tipuri admirabile, cari fac concurentă peisagiilor şi plantelor din natură, dar aceste tipuri abea dacă aveau conştiintă de ele! Viaţa intensivă de azi, care ni se impune ca o fatalitate, sub pedeapsa disparitiei, cere să creiăm între noi problema personalităţii. Trebue să alegem între a deveni un popor colonial sau un popor cu destin propriu. Şi fiindcă venim in urma unei experienţe, pe care a făcut-o Apusul, noi putem să alegem mai bine. Apusul a trăit pe categoria personalităţii. In aceasta au constat şi mărirea şi decăderea lui. Căci Apusul a creat personalitatea, dar a făcut greşeala de a-i fi dat cele mai acesea un scop individualist, ceea ce a dus la atomizarea şi artificializarea lui, in cari se sbate astăzi şi din cari face sfortari să iasă. Noi Românii, să creiăm personalitatea, dar să-i dăm ca ideal un scop general! Să facem o sinteză, păstrând din trecutul nostru inclinarea spre ceva mare, exterior, dar adăugând conceptul modern al personalităţii. Fără a renunta la puterea de a ne obiectiva in lucruri, să încercăm munca privirii înlăuntrul nostru, in persoana proprie, unde vom descoperi o lume întreagă, care trebue descrisă, inventariată pe cât posibil şi, mai ales educată. Aceasta e porunca naţionalismului actual in România. Cine vrea azi la noi să se numească nationalist, trebue să înceapă prin a se educa pe sine. Propaganda in afară e lucru important, dar e secundar pe lângă aceasta. Căci aici venim in atingere cu o trăsătură a psihologiei româneşti traditionale, pe care trebue s’o rezolvăm odată. Din cauza felului Românului de a privi in afară şi nu la lumea valorilor lăuntrice, au ieşit şi unele lucruri bune, după cum am văzut, dar au ieşit şi lucruri rele. Dacă între Români sunt multe vanităţi, dacă e dorinta de avere, de onoruri, e şi din cauza acestei înclinări de a judeca viata cuiva după ceea ce zice lumea din afară şi după ceea ce se vede in afară! Aceasta e un lucru foarte important, fiindcă, lăsând la o parte răul pe care l-au adăugat străinii, aceasta e la baza politicianismului românesc, care e o sinteză de vanitate şi materialism. Politicianismul îşi găseşte deci o întemeiere psihologică şi pe ceva vechiu românesc şi de aceea e atât de greu de combătut! Pentru a-l combate cu folos, trebue să introducem cultul vieţii interioare, al valorilor care nu se văd din afară, dar, pentru aceasta, nu-s mai puţin insemnate! Să introducem obişnuinta de a privi înăuntrul nostru, de a ne educa, de a respecta o lume de valori bazate pe convingeri lăuntrice, pentru ca toate acestea la un loc să fie puse apoi in serviciul misticei naţionale! Cu oameni plini de anarhie internă, cu prea multe necunoscute, nemetodici, plini de vanităţi ori de scopuri materialiste nu se poate face nationalism şi, mai ales, nu se poate servi o misiune românească. Să ne descătuşăm de exteriorismul vulgar, cauzator de anarhie şi politicianism, şi să ne retragem in noi, pentru ca la urmă să pătrundem in lumea obiectivă a spiritului. Prin acest ocol de subiectivizare pedagogică, vom ajunge la adevărata şi marea obiectivitate, la impersonalizarea creatoare! Individul făcut, prin proprie educatie, optimă unealtă in slujba idealului general, trebue să fie dogma naţionalismului nostru. Misiunea românismului are nevoie de devotiune activă din partea noastră şi de metoda cea mai proprie, două bunuri cari nu se pot căpăta decât prin autoeducaţie.
Aceste patru norme, de cari am vorbit, formează catehismul misiunii româneşti. Acest catehism trebue studiat, complectat, eventual corectat, dar se impune să fie pus cât mai curând in aplicare. El trebue să ducă la adevărata naştere spirituală a neamului nostru. Până atunci, e uşor de observat ce structură deosebiră aduce nationalismului românesc acest catehism, in comparaţie cu naţionalismul trecutului! Inainte, nationalismul privea mai mult in afară, acum priveşte mai mult la lumea valorilor spirituale, cari se impun conştiinţei noastre. Perspectiva şi organizarea interioară a noului nationalism, sunt cu totul diferite de ceea ce era la naţionalismul vechiu. Iar dacă la această deosebire se adaugă şi cea de cadru, se vede ce formaţie nouă trebue să-şi dea acela, care vrea să-şi servească neamul conform chemărilor timpului de azi. Şi cu toate acestea, ce legătură organică între naţionalismul de odinioară şi cel actual! Toate dar absolut toate elementele insemnate ale vechiului nationalism au intrat in naţionalismul nou, numai că au primit altă organizare, altă ierarhizare, altă valorificare de ansamblu. De aceea ceea ce au gândit naţionaliştii trecutului reprezintă documente de cel mai mare preţ, asupra cărora trebue să se aplice cu pasiune şi discernământ actualul şi viitorul nationalism.
Orice doctrină implică un număr de probleme, asupra cărora îşi variază corpul spiritual şi cărora le dă suveran unitatea de rezolvare. Doctrina naţionalismului românesc de azi trebue să se ocupe cu numeroase şi vitale probleme, cum sunt problema minoritătilor, evrească, a Românilor de peste graniţă, problema tarănească, a burgheziei şi lucrătorilor, a diferitelor doctrine sociale ce se ventilează in vremea noastră, problema filozofiei culturii române, considerată ca o problema de filozofia istoriei şi a culturii, problema mitului existentei noastre in trecut şi a destinului nostru, problema şcolii şi a bisericii, a “culturalizării” masselor, a sectelor religioase, francmasoneriei, politicianismului, a monarhismului, democratiei, politicei internationale, problema celei mai bune metode de educatie şi autoeducaţie naţionalistă, problema filozofiei naţiunii ca atare, precum şi a unei filozofii generale spiritualiste, in care să se încadreze organic şi suprem sensul existentei noastre ca neam şi etica luptei naţionaliste, apoi studiul filozofic al folklorului şi al sufletului ţărănesc, filozofia ortodoxiei, etc… Nu ne ocupăm acum nici măcar schematic de aceste probleme. Declarăm însă, consecvent cu tot ceea ce am spus până aici şi cu ideea centrală a expunerii de fata, că toate aceste probleme naţionaliste şi oricare altele se vor mai pune, trebue studiate in raport cu ideea de misiune a românismului! Această idee va hotărî gravitatea fiecărei probleme, semnificatia ei într’un total şi atitudinea de luat fata de ea, sau, mai pe scurt, indicele ei doctrinar.
Ideea de misiune devine astfel si o metodă de întelegere. Când vom fi făcut acest studiu, se va vedea că problemele nationalismului românesc se luminează reciproc şi, mai ales, se angrenează in ideea de misiune ori se desfac din ea ca nişte falduri. Aşa că ceea ce ne interesează acum, mai presus de toate, e însăşi această idee vizionară a misiunii românismului, in stare să dea viata in duh noului Adam al etnicului românesc. Nu e Român volnic acela, care nu crede in ea. şi nu e nationalist acela, care n’o studiază şi nu luptă pentru ea!
Nationalistul zilelor ce se urzesc acum, trebue să se transforme într’un dublu misionar: pe deoparte să răspândească doctrina naţionalistă, pe de alta, să ştie că însăşi această doctrină se bazează pe ideea de misiune. El va fl deci misionar prin exerciţiu şi prin continut. Dar pentru a reuşi in această severă întreprindere, trebue să înceapă cu el însuşi, cu ceea ce am văzut că e întâia datorie a nationalistului de azi: autoeducatia. Naţionalismul trebue să fie o matcă de eroism. Desigur, ştim, cu multă melancolie, care e natura umană şi conditiile rare şi grele, in cari se poate realiza eroismul. Credem “slăbiciunii omeneşti”, căci nimeni nu se poate lăuda că e un bronz. Omul cel mai eroic e totuşi, din anume puncte de vedere, un biet păcătos. Viaţa te face să fii tolerant. Nu din bunătate şi nici din viciu, ci din cunoaştere. Dar liber e oricine să-şi aleagă apele unde poate naviga şi să nu înfrunte depărtările şi furtuna, dacă-i lipsesc vintrelele tari ale sufletului. Naţionalismul poate că e, in fond, o predestinare, cel putin in vremuri de încercare, deşi aceasta nu înlătură educatia. El este traditionalist in valorile sau in succesiunea valorilor, pe cari le proclamă,dar e revolutionar in viata morală. El nu este nici pentru mălăieţi, oricât ar fi de simandicoşi şi de pitoreşti sau de simpatici, şi nici pentru jivinele profitoare, oricât geniu ar pune in ştiinţa abilităţii. Naţionalismul nu e un stil de juisare şi cu atât mai puţin un stil de rentabilitate personală, fiindcă nu persoana individuală e dogma lui. In domeniul său, se prevăd limite morale, ce nu pot fi in nici un caz depăşite şi se profilează anume trepte eroice, cari trebue neapărat realizate. Căci naţionalismul adevărat e o floare prea albă pentru a putea sta la orice butonieră.
Vasile BĂNCILĂ
Discursul Contemporan, Paris, Tomul I, 1977

Nu poți să-l învingi pe un bolșevic ca Dodon cu minciuni bolșevice despre alegerile din SUA

noiembrie 11, 2020 Lasă un comentariu

Ca trădătorul de țară și coruptul I. Dodon să fie dat jos duminică  din fotoliul de șef de stat, vă rog mult să nu-mi mai arătați pe Fb poza Maiei Sandu alături de poza lui J. Biden!

 

 

Vă mai rog ca săptămâna asta, înainte de cel de-al doilea tur de scrutin, când trebuie să ne mobilizăm pentru ca funcția de președinte al republicii să nu mai nimerească în mâna partidei rusești, să nu mi-l mai arătați pe I. Sturza felicitându-l pe J. Biden în legătură cu victoria în alegerile din SUA, pentru că acesta, J. Biden, nici pe de parte nu este învingător, numărarea și renumărarea voturilor nefiind încă terminate la americani!

 

 

Pentru ca duminică să putem scăpa de Dodon, vă mai rog de asemenea să nu mi-l mai arătați pe V. Filat cum îl felicită, pupincurist, tot pe J. Biden și tot în legătură cu faptul că el ar fi ieșit învingător la alegerile din 3 noiembrie de peste ocean. Eventual, să-i sugerați lui Filat că, pentru a parcurge fără complicații procesul anevoios de reintegrare socială a deținuților eliberați din închisoare, ar fi mai rezonabil să nu-și mai etaleze chipul lui de prim-ministru alături de fostul vicepreședinte american J. Biden, pe când acesta făcea acum câțiva ani o escală la Chișinău. Explicați-i lui V. Filat că imaginile de pe Fb cu îmbrățișările lui cu Biden îi pot întări pe alegătorii americani (ca și pe cei moldoveni!), dar mai ales pe anchetatorii americani care au demarat în ultimele zile investigații ample pe marginea fraudelor electorale și a actelor de corupție în care Biden și familia sa ar fi fost implicați, în convingerea că anume el, contracandidatul lui Trump, ar fi indicat să ajungă, ca și Filat, la pușcărie.

 

V-aș mai sugera, în același scop de a-l învinge duminică pe Dodon, s-o îndemnați cumva pe Lorena Bogza de la PROTV Chișinău, dar și pe Valentina Ursu de la Europa Liberă, să-și retragă în vreun fel de pe Fb cuvintele lor de felicitare, siropoase și adulatoare, adresate, din propria și nevinovata lor initiativă sau la comanda expresă a șefilor de la aceste instituții de presă cu aere de presă liberă și echidistantă, aceluiași neales președinte SUA, J. Biden, în legătură cu presupusa și proiectata lui victorie de către mass media corporative la alegerile din 3 noiembrie. Îndemnul meu îl îndrept cu mare și sinceră preocupare și către toți adoratorii și toate adoratoarele Lorenei Bogza și Valentinei Ursu, în calitatea lor de vedete de presă, proiectate ca și J. Biden, să nu se lase manipulați și dezinformați de știrile false pe care le difuzează constant PROTV Chișinău și postul de radio Europa Liberă în legătură cu evenimentele din SUA desfășurate pe perioada mandatului actualului președinte D. Trump și mai cu seamă în legătură cu rezultatele ultimelor alegeri prezidențiale din SUA.

 

În definitiv, pentru a nu admite ca o sculă a intereselor străine cum este Dodon să ocupe încă patru ani cea mai înaltă funcție în stat, nu trebuie să cădem pradă dubioaselor scenarii puse la cale de înspăimântătoarea rețea neomarxistă și globalistă de stânga din întreaga lume, reprezentată la noi cu fidelitate de foștii prim-miniștri I. Sturza și V. Filat, dar și de un șir întreg de alți lideri politici care afișează ostentativ lozinci și opțiuni democratice, pro-europene și pro-românești, precum și de jurnaliștii de la PROTV Chișinău, postul de radio Europa Liberă, dar și de la alte instituții de presă.

Minciunile lor despre dramatica situație prin care trece poporul american, lansate și răspândite concomitent cu îndemnurile de a o susține la votul de duminică pe Maia Sandu, îi vor deruta și descuraja pe o bună parte din alegătorii cinstiți din stânga Prutului, alegătorii care nu suferă minciuna și sunt hotărâți să iasă la urne și să voteze pentru candidatul PAS.

 

Nu poți să-l învingi pe un bolșevic ca Dodon cu minciuni bolșevice despre alegerile din SUA!

 

Nu poți să te declari de dreapta, făcându-l pe pro-occidentalul, la Chișinău și să fii în același timp cu stânga neofascistă în America!

Un alt oracol al neomarxismului, Ion Sturza!

noiembrie 8, 2020 Lasă un comentariu
Un alt oracol, atoateștiutor, Ion Sturza, sare nepoftit să dea, în chip infailibil, sentința pentru America.
 
„Joe Biden – noul Președinte al SUA”, scrie și el, triumfător, cu aere de mentor al basarabenilor, pe Fb, fără a lăsa barem un semn de îndoială în tot ceea ce afirmă și comentează, fără a fi fost un verdict oficial al instituțiilor abilitate din SUA pe marginea alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie.
 
Asta după ce tot ieri, de ziua revoluției bolșevice din 7 noiembrie 1917, un alt gangster din șleahta neomarxistă a lui Lucinschi de profitori ai tranziției, V. Filat, îl pupa în cur pe J. Biden pe Fb, afișând și fotografiile cu acesta din timpul vizitei lui la Chișinău în calitate de vicepreședinte al SUA pe când el, Filat, era prim-ministru.
 
Ce nu fac gangsterii politici, care tânjesc după fotoliile în care s-au aflat dar pe care lumea pur și simplu nu-i mai ia în calcul, pentru a-și da importanță!
 
Pentru că un lucru nu-l pot înțelege oamenii onești: cum naiba să te dai drept mare povățuitor și apărător al dreptei din Republica Moldova și în același timp să susții stânga globalistă și neomarxistă din America?
 
Doar curvele politice pot proceda în halul ăsta și toți admiratorii lor care le bat din palme, în primul rând cei din presa mainstream.
 
Le-am văzut ieri, tot de ziua loviturii de stat din 7 noiembrie 1917, pe ziaristele Lorena Bogza de la PROTV Chișinău și pe Valentina Ursu de la Europa Liberă, dar și pe alți atâția aplaudaci ai neomarxismului din presa de la Chișinău, cum își exprimau, ca la comandă, alături de Sturza, Filat, Chirtoacă etc., entuziasmul în legătură cu „victoria lui Joe Biden”.
 
Mă întreb: ce vor face acești țucălari ai stângii globaliste în eventualitatea pierderii de către Biden a alegerilor prezidențiale în urma încheierii tuturor procedurilor legale de contestare a fraudelor electorale și unui posibil verdict al instanței de judecată în favoarea Președintelui în funcție al SUA, D. Trump?
 
Cu ce entuziasm vor dezminți toți ăștia informațiile false pe care le răspândesc azi cu intenție și rea-credință?
 

Fericirea lui Dorin Chirtoacă

noiembrie 7, 2020 Un comentariu
Iată că și un mare învingător din primul tur al alegerilor prezidențiale din RM, D. Chirtoacă, își anunță fericirea în legătură cu „victoria” neomarxistului Joe Biden în SUA, înainte ca principala instituție electorală americană să emită vreo decizie în acest sens!
 
Pe lângă niște fraze pupincuriste la adresa antihristului, care-ți trezesc scârba și lehamitea, Dorinel plasează pe Fb și poza Maiei Sandu alături de cea a lui J. Biden îndemnându-ne s-o votăm la 15 noiembrie pe lidera PAS, cea mai reprezentativă tipă a neomarxismului în RM!
 
„Cateva luni in urma, am spus ca Joe Biden va fi noul presedinte al SUA. Am fost criticat pentru asta. Voi explica intro zi cum, de fapt, stau lucrurile, dar asta dupa turul doi”, își încheie Dorin felicitarea și îndemnul din 7 noiembrie 2020!
 
Eu zic, Dorin, că nu este nevoie să ne mai explici ceva! Totul este clar și fără explicațiile adăugătoare pe care ai vrea să le aduci unioniștilor basarabeni în legătură cu dragostea ta față de Joe Biden și neomarxismul lui.
 
Acum, sincer să fiu, chiar îmi pare rău că patru voturi ale familiei mele le-am dat, la 1 noiembrie, pentru tine, făcundu-ne astfel datoria noastră de români și crezând că tu ai tras niște concluzii după criticile care ți s-au adus în urma laudelor aduse de tine lui Biden chiar în discursul tău de lansare în campania electorală.
 
Măcar de-ai fi tăcut din gură în aceste clipe dramatice prin care trecem noi aici în Basarabia și prin care trece America și națiunea americană!
 
Măcar de-ai fi așteptat să se încheie tot zbuciumul electoral de peste ocean, dar să nu te iei după uriașa mașinărie de dezinformare a stângii radicale din SUA și din toată lumea!
 
Ai fi arătat astfel măcar un minim respect pentru unioniștii basarabeni, atâția cât au fost ei, care s-au încumetat totuși să voteze pentru tine în aceste alegeri dar care nu își pot imagina în vreun fel că ar putea să îmbrățișeze vreodată ideologia neomarxistă , de stânga, a idolului tău Joe Biden.
 
Prin asta se și explică de fapt procentul mizer pe care l-ai acumulat în alegeri! O bună parte din alegători nu te-au votat și din cauza că te-ai manifestat în ultimul timp mai mult ca simpatizant al Maiei Sandu și tot ce reprezintă ea decât ca exponent al idealurilor noastre naționale.
 
Artizanii României Mari nu au fost și nici nu aveau cum să fie exponenți ai ideologiei de stânga, bolșevice, (neo)marxiste și ucigătoare a credinței în Hristos Mântuitorul!
 
Mă tem că, după felicitarea ta de astăzi adresată lui Joe Biden odată cu îndemnul de a o sprijini duminica viitoare pe Maia Sandu pentru a scăpa astfel de Dodon, lumea noastră de bună-credință, unioniștii basarabeni sinceri și inimoși vor proceda exact așa cum au făcut-o la 1 noiembrie când au ezitat a te sprijini pe tine.

Felicitarea bolșevikului de la Bruxelles, Siegfried Muresan

noiembrie 7, 2020 Lasă un comentariu
Unul care se dă mare „salvator” al basarabenilor de la Bruxelles, Siegfried Muresan, umblă cu minciuni pe Fb:
 
„Națiunea americană a decis: Joe Biden este viitorul președinte al Statelor Unite ale Americii. Kamala Harris este viitorul vicepreședinte al SUA. Felicitări amândurora și mult succes!, scrie el fără ca instituția americană electorală să emită vreo decizie în acest sens.
 
Voi sunteți mai periculoși și ca PSD-ul, și ca sculele lui Putin care guvernează la Chișinău!
 
Tocmai mă gândeam cine va da felicitarea de ziua loviturii bolșevice de stat a lui Lenin din 7 noiembrie 1917!
 
Umbli cu minciunile și încă vrei să ne „salvezi” și pe noi, basarabenii?!

Categorii:Fără categorie Etichete:, , , , ,

„Echilibrul (in)corect” al Maiei Sandu

noiembrie 6, 2020 3 comentarii

 

Avem noi, românii, o vorbă: „Colac peste pupăză!” sau „Pupăză peste colac!”. Strămoșii noștri o  spuneau (și noi așijderea o spunem!) atunci când peste un necaz pe care-l aveau (avem) deja pe capul lor (nostru)  venea (vine) altul (și mai mare!).

 

Cunoaștem și simțim cu toții necazul care a venit peste noi de patru ani de zile – Igor Dodon și toată ideologia lui bolșevikă, pro-rusească și antinațională promovată de acesta prin partidul său PSRM, de care vrem să scăpăm în cel de-al II-lea tur al alegerilor prezidențiale din 15 noiembrie.

 

Dar, încercând să scăpăm de Dodon, nu suntem siguri că vom fi în stare a ne feri de o altă belea ce stă să vină peste noi – Maia Sandu, contracandidatul lui Dodon, și întreg  arsenalul ideologiei neomarxiste de stânga, atee și globaliste, promovată de aceasta prin diviziile onegiste finanțate de Soros, droaia de consilieri formați la școlile antropologice ale lui Mark Tkaciuk și alte structuri de aceeași respirație care constituie PAS-ul ei, ideologie în aceeași măsură de antinațională și pro-rusească, dar voalat antinațională și pro-rusească.

 

M-am întărit în această convingere o dată în plus citind doar unul dintre mesajele Maiei Sandu afișate sponsorizat zilele acestea pe Fb. Iată ce scrie contracandidata lui Dodon pe care suntem îndemnați cu insistență (și la miez de noapte!) în aceste zile s-o votăm, în chip obligator și fără crâcnire, în duminica de 15 noiembrie:

 

„Pe 15 noiembrie refacem relațiile cu țările lumii și restabilim echilibrul în Moldova. Ca Președinte, voi găsi echilibrul între UE, România, Rusia și Statele Unite”.

 

Părerea mea este că mesajul Maiei Sandu este tot atât de periculos ca și mesajele antinaționale și idioate ale contracandidatului ei Dodon.

 

„Echilibrul în Moldova” pe care îl trâmbițează demagogic Maia Sandu niciodată nu va fi atins manipulând alegătorii și opinia publică cu un alt slogan, dăunător pentru interesele și securitatea națională a Republicii Moldova și de o tâmpenie strigătoare la cer: „Refacem relațiile cu țările lumii”, adică și cu Rusia, și „voi găsi echilibrul”, inclusiv în relațiile cu Rusia!

 

Știe toată lumea (cu care Maia vrea să refacem relațiile!) că, în raport cu Republica Moldova, Rusia este țară ocupantă!

 

Nu spun eu acest lucru ori altcineva din vechea gardă a Frontului Popular din Moldova! Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit acest adevăr și verdict prin decizia ei în cazul grupuli Ilașcu din anii nouăzeci!

 

În afară de asta, același lucru reise din Legea Nr. 173 din 22.07.2005 cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului (Transnistria), prin care Parlamentul de la Chișinău a prevăzut (cu vot unanim!) retragerea necondiționată a trupelor și munițiilor Federației Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova și dintr-un șir întreg de hotărâri ale forului nostru legislativ adoptate în aceeași zi de 22 iulie 2005.

 

Prin urmare,  afirmația precum că Republica Moldova trebuie să-și „refacă relațiile cu Rusia” sunt total deplasate și păguboase pentru interesul și securitatea națională a Republicii Moldova pentru că introduce confuzie și derută în interpretarea și definirea contextului care determină relațiile dintre noi și Moscova. A spune că noi trebuie „să refacem relația cu Rusia” înseamnă că noi am recunoaște că ne facem vinovați de deteriorarea relațiilor cu Rusia în situația în care, știm noi și știe foarte bine toată lumea, că Rusia este cea care se face vinovată de relațiile proaste dintre Chișinău și Moscova prin actele de agresiune pe care le săvârșește continuu de 30 de ani în raport cu noi!

 

Rusia este cea care ne ocupă militar o parte din teritoriul nostru național!

 

Rusia este cea care a provocat, susține și întreține separatismul teritorial în Republica Moldova!

Rusia este cea care desfășoară pe teritoriul nostru o amplă și continuă campanie de îndobitocire a populației noastre prin uriașa ei mașinărie propagandistică ce activează nestingherit, cu acordul tacit al factorilor de decizie din cadrul puterii de la Chișinău și în primul rând al șefului statului!

 

Prin urmare, cu Rusia nu avem cum să discutăm alte chestiuni decât cea fundamentală – starea de ocupație în care ne aflăm din cauza ei!

 

Nu noi trebuie să „refacem relațiile cu Rusia”, ci Rusia trebuie să reface relațiile cu noi prin respectarea de către ea a legilor adoptate de noi, adică prin retragerea necondiționată și ordonată a trupelor și munițiilor sale din stânga Nistrului!

 

Anume asta trebuie să afirme Maia Sandu în calitatea ei de candidat pentru Președinție dacă îmi cere s-o votez, considerând că ar fi mai bună decât un trădător și vânzător de țară ca Dodon.

 

Dacă Maia Sandu nu exprimă acest mesaj în demersul ei electoral atunci când abordează chestiunea privind relația cu Rusia, înseamnă că ea face același joc al Rusiei și nu se deosebește prin nimic de contracandidatul ei!

 

Cel mai grav lucru pe care îl constat însă în această clipă este că poziția Maiei Sandu în atitudinea față de Rusia a rămas neschimbată și este aceeași pe care a promovat-o, împreună cu ministrul ei de Externe, N. Popescu, acum un an în cadrul Alianței Kozak!

 

Nu vă amintiți de insulta pe care a adus-o Guvernul Maia Sandu în primul rând luptătorilor nostri de la Nistru prin felul în care a fost catalogată agresiunea rusească asupra Republicii Moldova din 1992?

 

Nu vă amintiți de afirmațiile năucitoare ale Guvernului Maia Sandu prin care această agresiune a Rusiei a fost numită drept război civil? Adică, noi singur aici ne-am împușcat unul pe altul ca proștii!

 

Ăsta să fie „echilibrul corect” pe care ni-l promite această pupăză a lui Kozak?

 

Ș-apoi unde ați mai auzit că „echilibrul” poate fi „corect”? Dacă spui că-i „corect”, înseamnă că admiți că un echilibru poate fi și „incorect”!

 

Or, noțiunea de „echilibru” presupune doar corectitudine în relațiile noastre cu toată lumea!

 

Ce fel de echilibru poate să-mi asigure Maia Sandu când ea mă vinde ca și Dodon rușilor?

 

Vreau să votez împotriva lui Dodon, iar Maia nu-mi dă voie prin dezechilibrele pe care le induce moldovenilor.

 

Ca și presa bolșevică din regimul sovietic de ocupație, Europa Liberă și PRO TV Chișinău i-au dezinformat pe moldoveni în legătură cu situația din SUA

noiembrie 4, 2020 Lasă un comentariu
După ce  aproape toată „presa liberă” și ONG-urile, extrem de „libere” (sorosiste), din SUA au trădat principiile deontologice de libertate, corectitudine și echidistanță, dezinformând opinia publică americană și internațională în procesul de oglindire a campaniei electorale și alăturându-se stângii radicale neomarxiste și exponentului acesteia Joe Biden, am toate temeiurile să pun la îndoială, și de azi înainte, corectitudinea și bunele intenții afișate de instituțiile de presă americane din Republica Moldova – postul de radio Europa Liberă și postul de televiziune PROTV Chișinău, care s-au dedat, pe parcursul întregii campanii prezidențiale din SUA, acelorași acte de dezinformare a opiniei publice din RM și dovedindu-se a fi părtinitoare și rău intenționate în redarea adevăratei stări de lucruri de peste ocean.
Să am iertare, asemenea grad de dezinformare și manipulare a moldovenilor de către Europa Liberă și PROTV Chișinău nu am mai văzut de pe timpurile regimului sovietic!
Atât de mult vă asemănați cu presa bolșevică de atunci!

Despre cum contribuie neomarxiștii de la București la consolidarea partidei rusești de la Chișinău

noiembrie 3, 2020 Lasă un comentariu
Ce tâmpenie neomarxistă îndrugă unul Sorin Ioniță de la București:
 
„Stilul lui e complet neuzual iar comparaţia cu Trump nu-i degeaba: omul e slobod la gură şi spune orice”, scrie acesta, în contributors.ro, despre R. Usatâi, scula rusească de la Chișinău, insultându-l pe Președintele american Donald Trump!
 
Cum să scăpăm noi, basarabenii, de ocupație străină când partida rusească este consolidată aici cu ajutorul unor secături de la București de-alde Sorin Ioniță?!
 
Cum să ne ferim noi de neokaghebismul dughinist ce vine dinspre Kremlin când suntem atacați din spate de neomarxiștii și ateii de pe Dâmbovița?
 
Cum să trecem peste aceste două valuri antiromânești care tot vin asupra României?
 
În definitiv, cum să-i convingă pe basarabeni, inclusiv pe votanții prorusului Usatâi, să voteze peste două săptămâni pentru Maia Sandu (ca să-l învingem pe Dodon!) un hulitor al Președintelui american (și al poporului american!) și al lui Hristos ca Sorin Ioniță?
 
Anume asemenea specimene fac cel mai mare deserviciu interesului românesc în teritoriile românești înstrăinate și anume prin asemenea cozi de topor Moscova își menține prezența și controlul dincoace de Prut.

„Conștiința” și „înțelepciunea” agenților Moscovei

noiembrie 3, 2020 Un comentariu
Văd cum unii naivi adresează către R. Usatâi apeluri la „conștiință și înțelepciune” pentru turul II al alegerilor.
 
Trebuie să înțelegeți că „înțelepciunea” și „conștiința” unui agent pregătit în laboratoarele securistice ale Kremlinului țin de devotamentul lui față de Rusia, al cărei cetățean este, și angajamentul luat de acesta de a nu admite vreodată reunirea teritoriilor românești înstrăinate în urma ocupației din 1944!
 
Asta este misiunea principală a unui agent al Rusiei care lucrează pe teritoriul RM.
 
În acest sens, concludent este următorul fapt care-mi vine acum în minte: Un fost ștab al Partidului Komunist al Moldovei, mulți ani ocupând funcția de redactor-șef adjunct al organului de presă al acestuia, aflându-se pe patul de moarte (era perioada avântului mișcării de deșteptare națională), le-a indicat celor doi feciori ai săi (unul lucra în cadrul KGB-ului de la Chișinău, ajungând a conduce chiar așa-zisa secție nr.24 a acestei structuri care se ocupa de spionajul contra României; iar altul, jurist fiind, a ajuns deputat în Parlament și unul dintre sfetnicii de bază ai președintelui M. Snegur, evidențiindu-se prin inițierea și coordonarea acțiunilor de adoptare a legii cu privire la autonomia găgăuză, precum și a celor mai belicoase articole din textul Constituției, cum ar fi art. 13 cu „limba moldovenească”, art. legat de neutralitate ș. a.) să facă tot ce le stă în puteri pentru a nu admite în RM noțiunile de „limbă română”, „alfabet latin” și mai ales „unirea cu România”.
 
Deci, împotriva „unirii cu România”, împotriva afirmării identității noastre românești Moscova lucrează prin implicarea celor mai bine pregătite rețele și instituții ale statului, iar persoanele/agenții cu asemenea misiuni au depus jurământ de slujire Rusiei și intereselor rusești!
 
Usatâi în care unii își pun speranțele nu are cum să dea dovadă de „conștiință” și mai ales „înțelepciune” românească.
 
El este soldatul lui Putin, al Rusiei. Neîndeplinirea misiunii de apărare a intereselor rusești în acest teritoriu se pedepsește dur de tot, mai ales dacă te mai au la mână și cu niște dosare deschise de anchetatorii ruși în urma actelor de hoție și banditism.
 
Nu trebuie să ne punem speranțele în oameni ca Usatâi! Mi s-a făcut greață citind azi pe fb un text lingușitor al lui Ion Sturza cu referire la acest personaj!
 
Doar unul ca Ion Sturza crede că poți ademeni un agent al Rusiei aflat în plină misiune pe un teritoriu ocupat de Rusia!
 
Din contră, anume acum, în această perioadă de maximă răspundere, suntem datori a da jos de pe acest personaj toate straiele răpănoase sub care se ascunde adevărata lui față de sculă a unui stat ocupant!
 
Și mai avem datoria de a explica aceste lucruri celor peste 200 de mii de votanți basarabeni care s-au lăsat amăgiți și manipulați de un interlop ca Usatâi astfel încât aceștia să nu-și dea votul peste două săptămâni unei alte scule rusești, I. Dodon.
 
Acest lucru ar trebui să-l facă întâi de toate Maia Sandu, cea care pretinde că reprezintă „conștiința” și „înțelepciunea” „oamenilor buni” din Republica Moldova, și nu să se întâlnească cu Usatâi pentru a-i cerși voturile.
 
Cei cu conștiință și înțelepciune românească nu intră în cârdășie cu agenții Moscovei pentru a le cerși voturile (cu atât mai mult nu intră în alianță de guvernare așa cum au făcut-o maia și năstase în iunie 2019!), ci luptă pentru aceste voturi dezgolindu-i pe aceștia.

R. Usatâi și I. Șor, creaturi ale serviciilor rusești pentru surparea votului majoritar românesc din Basarabia

noiembrie 2, 2020 Lasă un comentariu
Nu vă amintiți cum A. Năstase și Maia îl întâlneau cu flori, prin 2015-2016, pe R. Usatâi pe Platforma lor din Piața Marii Adunări Naționale?
 
Nu vă amintiți?
 
Iacă-tă-l-îi cu 17 %!
Și pe Șor cu aproape 7%!
 
Procente pe care, evident, le vor da Moscovei, adică lui Dodon!
 
Au lucrat ca la carte rușii cu toată rețeaua lor de experți și de sputnici (Roșca cu brigada sa de dughinei): prin Usatâi și Șor, au ademenit și prostit o mare parte din electoratul nostru pro-românesc și pro-european!
 
Pe Șor l-au băgat în cea mai mănoasă zonă românească a Basarabiei, la Orhei! De ani buni, orheienii noștri parc-au înnebunit: toți sau majoritatea votează cu Șor!
 
Uitați-vă câtă lume bună a fost manipulată cu limbajul de cartier, banditesc, plin de rusisme, al unuia ca R. Usatâi! Exact ce-i place moldovănașului nostru la o halbă de bere și la un pahar de vin!
 
Cea mai abilă sculă a serviciilor rusești, Usatâi, a fost folosită, ani la rând, pentru asta!
 
Exact așa cum spunea și cum simțea Mihai Eminescu când venea vorba de ruși:
 

În sfârșit, lumea a scăpat de A. Năstase

noiembrie 2, 2020 Lasă un comentariu
Deputata Maria Ciobanu:
Deci, nu A. Năstase este de vină că a luat un rezultat de râsul curcilor la alegerile de ieri, ci noi, ziariștii, ne facem vinovați pentru eșecul electoral al acestui ins întâmplător în ale politicii!
După logica de găină plouată a țâfnoasei deputate, ar reieși că nu A. Năstase se face vinovat de pierderea și cedarea Primăriei Chișinău pe mâinile pro-rușilor, ci alegătorii chișinăuieni, care nu s-au prea înghesuit la urne să-l voteze pe acest aventurier politic, ar purta răspunderea pentru asta!
Eu mă bucur de un rezultat al alegerilor de ieri pe care foarte multă lume nu prea îl observă:
După alegerile de duminică, politicieni ca Năstase și alții ca el nu mai au ce-și arăta nasul în fața alegătorilor!
În sfârșit, lumea mai scapă de idioții utili care-i mănâncă zilele.

Cea mai mare problemă pentru Maia Sandu și Igor Dodon este Donald Trump

noiembrie 2, 2020 Un comentariu
Cea mai mare problemă pentru cei doi candidați, Maia Sandu și Igor Dodon, ieșiți în turul doi, dar și pentru susținătorii lor (ai Maiei – Ion Sturza și tot detașamentul de neomarxiști de la Chișinău; ai lui Dodon – Moscova lui Putin și toți pro-rușii și anti-românii de la Chișinău), va fi victoria de mâine a lui Donald Trump la alegerile din SUA!
Toți laolaltă, atât Maia, cât și Dodon, dar și susținătorii lor, nu doresc să iasă învingător anti-globalistul Donald Trump!
Ion Sturza, care este unul dintre mentorii Maiei, și-a afișat deschis susținerea pentru neomarxistul Joe Biden, așa cum Moscova (Putin), prin acțiunile ei de compromitere a lui Trump în cârdășie cu binomul Clinton-Obama, și-a divulgat aceeași opțiune.
De aici și concluzia: aproape că nu contează cine va fi învingătorul în turul doi la Chișinău! Contează cine va fi Președintele SUA după 3 noiembrie!

Vrem pui și ouă de la Avicola „FLORENI”!

noiembrie 1, 2020 Lasă un comentariu
Acum mai bine de doi ani, la 9 septembrie 2018, pe traseul Strășeni-Călărași, coloana oficială a președintelui Republicii Moldova era implicată într-un accident rutier.
Potrivit martorilor, un camion al Avicolei „Floreni” intra în mod bizar pe contrasens tamponându-se cu mașina în care se afla președintele Republicii Moldova, aceasta/acesta răsturnându-se. Președintele a fost transportat la spital. În mașină se mai aflau mama lui I. Dodon, precum și un copil al președintelui.
La puțin timp după accident, I. Dodon anunța pe Fb că și el, și ceilalți membri ai familiei cu care era în mașină sunt bine.
„Totul este în ordine, fără traumatisme grave, nici la mine, nici la membrii familiei”, scria acesta.
Mă întreb: Dacă „totul este în ordine”, de ce mașinile de la Avicola „Floreni” nu le mai văd să care pui și ouă?
Cu mască și păstrând distanța socială între ele și mașina președintelui, dar să care pui și ouă!
Vreți cumva să rămânem fără pui și ouă după alegerile de azi?

„Binecuvântarea” komisarului Vladimir Socor

octombrie 31, 2020 Lasă un comentariu
Vladimir Socor la Radio Europa Liberă:
Exact așa acest komisar kominternist ne-a spus despre Voronin în 2005, stând pe capul nostru, al deputaților PPCD, vreo două luni, zi și noapte, pentru a ne convinge și a ne determina să-l votăm pe acesta președinte la 4 aprilie.
În afară de Socor, dar împreună cu el, au mai aterizat la Chișinău pentru a ne convinge să-l votăm pe Voronin președinte la 4 aprilie 2005 consilierii lui T. Băsescu, președinte la București, aceștia fiind însoțiți la întâlnirile cu noi de șeful postului de televiziune PRO TV Chișinău, C. Giosan.
Și, evident, cei care-l promovau insistent atunci pe Voronin erau ziariștii de la Radio Europa Liberă și stăpânii lor din afară.
Ce mai pune la cale Kominternul și la alegerile din acest an de la Chișinău?
Cu ce (cine) ne mai „binecuvântează” el?
Chiar dacă Socor, komisarul, a mai îsurit nițel.