Cum a fost dat SIS-ul pe mâna rușilor în schimbul sprijinirii Guvernului Maia Sandu de către PSRM

V-ați aruncat în capul meu pentru că am îndrăznit s-o critic pe Maia Sandu în legătură cu problema Serviciului de Informații și Securitate pe care ea, în calitate de președinte nou ales, și-l revendică de la Dodon!

Pe marginea faptului în cauză trebuie să mai adaug încă niște lucruri, după mine, foarte importante, principiale, aș zice.

Vorba este că chestiunea controlului asupra unei instituții strategice cum este Serviciul de Informații și Securitate a fost, acum un an și jumătate, în iunie 2019, obiect de discuție la masa de întâlnire dintre Maia Sandu și Andrei Năstase, pe de o parte, și trimisul de atunci al Moscovei, Dmitri Kozak , pe de altă parte!

Maia și cu Năstase au negociat trecerea SIS-ului sub controlul lui Dodon, adică al Moscovei, în schimbul votului de susținere pentru Guvernul Sandu din partea PSRM-ului!

Singura și cea mai importantă instituție de informații și securitate a fost pusă sub control străin cu bună știință de către cei doi mari opozanți, Maia și Năstase, care fac astăzi act de eroism din revendicarea aceleiași instituții de la Dodon.

M-am revoltat, public, atunci, în 2019, așa cum mă revolt și astăzi!

Pentru că ceea ce a facut Maia Sandu, alături de A. Năstase, atunci când la întâlnirea cu Kozak și Dodon din iunie 2019 au bătut palma cu aceștia trecând SIS-ul sub controlul lor, nu este o simplă greșeală, cum însearcă să o interpreteze mulți binevoitori care nu obosesc să comenteze sub postările mele!

Pasul Maiei (și al lui Năstase) de a fi mers la întâlnire cu Kozak pentru a bate palma cu el în vederea unei alianțe cu Dodon, adică cu Moscova, sub pretextul luptei cu corupția, este altceva: este act de înaltă trădare!

Adică, trădare de țară!

Cum să dai tu SIS-ul pe mâna rușilor în schimbul sprijinului de a guverna?

Cum să negociezi tu securitatea statului cu ocupantul care-și ține ilegal trupele pe teritoriul tău și-ți provoacă de treizeci de ani separatismul teritorial?!

Iată de ce eu nu cred în „eroismul” ăsta gălăgios al Maiei după ce majoritatea populației a votat-o să exercite cea mai importantă funcție în stat, inclusiv cei care nu și-o doresc în această funcție dar au votat-o pentru a scăpa de un idiot ca Dodon!

Iată de ce eu cred că această pupăză presedinte, Maia Sandu, ar trebui trasă la răspundere, alături de Dodon, pentru înaltă trădare!

Îmi prezint scuzele mele în fața celor cărora nu le vor fi, din nou, pe plac sinceritățile mele.

Asta este realitatea și eu nu am ce să vă fac!

„Banditu ista”, la 65 de ani!

 

Noroc de Fb că altfel nu aș fi aflat că astăzi colegul meu de studenție și actualul cunoscut om de afaceri Alexei Repede împlinește 65 de ani, prilej cu care i-am scris azi dimineață un mesaj de felicitare pe messenger.

După ce vara trecută am sprijinit și încurajat public campania Asociației Oamenilor de Afaceri Moldoveni de Pretutindeni, în frunte cu Alexei Repede, privind susținerea fermierilor basarabeni, unii îmi reproșează și acum: „De ce te-ai legat cu banditu ista?”.

Părinții mei m-au învățat să nu țin cont de vorbele de rău, bârfele unora despre omul care îți apare în cale.

Iar „banditu ista” mi-a apărut în cale încă acum câteva zeci de ani, pe timpul sovietic, când ambii eram studenți la aceeași facultate, cea de jurnalism, a Universității din Chișinău.

După Universitate, nu ne-am mai văzut mulți-mulți ani!

Ne-am reîntâlnit, abia în 2017, la înmormântarea colegului nostru de studenie Ion Magu (Dumnezeu să-l odihnească!), după care, în primăvara-vara lui 2019, ne-am intersectat din nou la Chișinău, dânsul fiind preocupat de niște demersuri către Ministerul Agriculturii în vederea organizării Dialogului Agricol Regional România – Republica Moldova, splendidă acțiune de sprijinire a agricultorilor din stânga Prutului.

Am rămas plăcut surprins de planurile colegului meu, care a ținut să mă invite la cele 11 întâlniri de suflet cu fermieri din toate zonele Republicii Moldova, la care au fost prezenți în jur de 10 experți din cadrul Ministerului Agriculturii de la București și în cadrul cărora au fost trasate căi de soluționare rapidă a unui șir întreg de probleme spinoase cu care se confruntă agricultorii basarabeni, au fost încheiate contracte avantajoase, identificate, punctual, oportunități de inițiere și dezvoltare a afacerilor în agricultură prin accesarea fondurilor europene cu sprijinul frățesc al României!

Păcat că experții de la Ministerul Agriculturii de la Chișinău (era Guvernul Maia Sandu atunci) nu și-au manifestat interesul pentru această acțiune!

Păcat că aceeași atitudine o manifestă și actuala majoritate parlamentară PSRM-PD, care nu se grăbește să dea curs solicitării lui Alexei Repede privind modificarea legii 231/2010 în sensul introducerii cotei de raft în proporție de 51% pentru produsele agroalimentare autohtone. Subiectul face parte din Rezoluția Campaniei DAR – Dialog Agricol Regional și consultarea publică a peste 700 de reprezentanți ai mediului antreprenorial agricol, realizat în vara anului 2019 și prezentat Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

Acceptarea unui asemenea demers al Asociației Oamenilor de Afaceri Moldoveni de Pretutindeni ar spulbera cumva lipsa de încredere a fermierilor moldoveni față de guvernările de la Chișinău, care, pe parcursul celor aproape treizeci de ani de la căderea regimului sovietic de ocupație, au promovat cu premeditare scheme criminale de jefuire și sărăcire a populației de la sate.

„Capitalismul și globalizarea sunt bune, însă producătorii moldoveni au devenit mult prea vulnerabili față de concurența externă”, scrie Alexei Repede în replica dată deputatului Dumitru Alaiba, care se pronunță, într-o postare pe Fb, împotriva cotei de 51% pentru produsele autohtone.

„Ceea ce se înțelege din postarea acestui domn este că astăzi, la nivel de legislativ, se dorește distrugerea micului fermier și a agriculturii în general, pentru că interesele sunt prea mari, deoarece comisioanele din afară, primite la plic, pot fi stopate! Agricultura trebuie să fie un sector strategic pentru toată lumea din această țară, mai ales pentru guvernanți! Doar așa am putea dezvolta un avantaj competitiv față de alte state din regiune. În situația Republicii Moldova, statul trebuie să acționeze pe principiul mâinii invizibile. Este obligatoriu ca producătorii autohtoni să fie motivați și încurajați, deoarece anume ei sunt cei care mișcă economia și asigură salarii, inclusiv pentru acest domn Alaiba și tot restul politicienilor!”, mai scrie Alexei Repede.

Anume oameni fermi ca Alexei Repede ar putea rupe zăgazurile puse agriculturii basarabene de anumite grupări cu interese din sânul puterii.

Poate anume această fermitate i-a făcut loc omului de afaceri Alexei Repede printre „oamenii celebri” moldoveni desemnați recent de VIP Magazin.

La mulți ani, Alexei!
Multă sănătate și multă fermitate în continuare îți doresc!

S. Mocanu, cel mai veninos antiromân din Republica Moldova

S. Mocanu la ultima lui intervenție online: „Atâta timp cât trăiți cu ideile unui ideal mucegăit din capetele d-stră, atâta timp noi n-avem nicio șansă!”.

Pramatia se referă la unioniști!

Iar „idealul mucegăit”, de care vorbește căzătura de Mocanu, este, bineînțeles, idealul Unirii sau Reunirii tuturor românilor și teritoriilor românești din „capetele d-stră”, adică ale unioniștilor din Basarabia!

Dacă mă veți întreba cine este, la ora actuală, cel mai veninos antiromân din Republica Moldova, eu vă voi răspunde:

Cel mai veninos antiromân din RM nu este Voronin sau Dodon, sau oricare membru ori aliat al șlehtei bolșevice!

Pe ăștia îi cunoaștem!

Cel mai veninos antiromân din RM este această prostituată politică, S. Mocanu!

Mai veninos decât Voronin și decât Dodon, și decât oricare din șleahta lor bolșevică!

Doar o sculă ordinară care îi urăște patologic pe români poate să profereze asemenea insulte la adresa noastră.

Deloc întâmplător că liotcikul Mocanu este preferatul multor televiziuni, inclusiv cele rusești!

„Republica unirii”, sloganul și programul politic al sectei lui Mocanu, este, de fapt, republica neunirii noastre!

„Dreapta prooccidentală” de la Chișinău care nu-i de dreapta

Mi se spune că „Maia Sandu, reprezintă singura șansă a dreptei prooccidentale”!

Dacă dincolo de Prut, vorba lui Tudor Gheorghe, nu există dreapta, ce să mai vorbim de dreapta de dincoace de Prut?

Ea nu există cu desăvârșire!

PAS-ul Maiei Sandu nu este partid de dreapta, este mai degrabă ceva de stânga, așa cum de dreapta nu poate fi nici Platforma lui Năstase!

Mai ales dacă spui că această „dreaptă” ar fi și „prooccidentală”!

„Dreapta prooccidentală” de la noi se asociază mai degrabă cu stânga neomarxistă și globalistă, care vine tot dinspre occident.

Că sunt de stânga, Maia și Năstase au demonstrat-o cu prisosință deja atunci când au ales să meargă în alianță cu stânga stalinistă a lui Dodon în detrimentul unei alianțe, hai să-i spunem, prooccidentale cu PD-ul, tot de stânga și el.

Ce fel de „dreaptă” poate reprezenta Maia Sandu când, în calitatea ei de prim-ministru, a ales să-l aibă drept sfetnic principal pe unul care este exponentul curentului antiromânesc promovat de Mark Tkaciuk?

„Dreapta” sau „dreapta prooccidentală”, cum mi se spune, urmează să apară și la noi sau ar trebui să apară și la noi.

Dreapta adevărată ar fi partidul lui Eminescu, cum bine zice maestrul Tudor Gheorghe, atacat recent de reprezentanții stângii neomarxiste și antinaționale de la București, susținătorii aprigi ai fostei Alianțe Kozak de la Chișinău!

Partidul lui Eminescu, adică Partidul Conservator!

Sau poate un partid al lui Eminescu cu o altă denumire, dar de aceeași esență și respirație – creștină și națională!

Dar ca să dai naștere unui partid al lui Eminescu la Chișinău sau București, trebuie să-l simți pe Eminescu cu toată ființa și suferința lui!

Trebuie să-L ai în față și în inima ta pe Hristos și pe Neamul tău Românesc și Nemuritor!

Dar ăștia care se dau „de dreapta” la Chișinău nici nu au deschis barem o pagină din Opera Politică a poetului nostru național și nici nu își afirmă identitatea românească!

Cum să fie ei de Dreapta?

Idealurile noastre din cerdacul Bibliotecii „B.P. Hașdeu”

Ion Stefanita, director la Agentia pentru Inspectarea și Restaurarea Monumentelor, cercetează în aceste clipe cerdacul clădirii în care se află Biblioteca „B.P. Hașdeu” din centrul Chișinăușlui, unde a dat, printre mai multe fotografii, documente și ziare vechi de peste vreo treizeci de ani și aruncate, de această poză, întrebându-mă, pe Fb, dacă cel din imaginea găsită sunt eu sau nu.

I-am recunoscut că sunt eu și că mi-a făcut o surpriză pentru că imaginea îmi amintește de campania electorală, din iarna anilor 1989-1990, pentru primul Parlament, democratic, de la Chișinău, care se desfășura încă în baza legislației sovietice!

Lucrând în calitate de crainic al Postului de Radio Moldova, am candidat atunci din partea Frontului Popular într-o circumscripție din fostul raion Comrat, care cuprindea câteva localități românești – Borogani, Sadâc, Taraclia, Tălpizu, Câietu, Frumușica și, bineînțeles, satul meu de baștină Chioselia Mare.

Am fost inițial cinci concurenți, doi dintre care, inclusiv subsemnatul, am ieșit să ne batem în turul doi.

Contracandidatul meu în turul doi a fost agrarianul Gheorghe Ciobanu, directorul sovhozului din Borogani (am înțeles că nu mai este printre cei vii. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!).

Poza, alb-negru, găsită de Ion Ștefăniță, a fost făcută, din câte îmi amintesc, de fotoreporterul de la Casa Presei (probabil din cadrul fostei agenții oficiale de știri ATEM), Eugen Roșcovanu. Țin minte că eram trimis acolo pentru a fi fotografiat în mod obligatoriu și organizat, după înregistrarea în calitate de candidat pentru alegeri, potrivit unor standarde și reguli ale Comisiei electorale de atunci.

Imaginea mea surpriză a fost singura pe care am avut-o în campania electorală de acum treizeci de ani împreună cu un program electoral bătăios, actual și azi, multiplicat în două limbi, la Tipografia din Comrat.

A fost o bătălie pe cinste în care învingător a ieșit, bineînțeles, la o diferență nesemnificativă de vot, agrarianul de la Borogani.

Eu, care promovam limba română, alfabetul latin, Tricolorul, Imnul național „Deșteaptă-te, române!”, desprinderea de URSS și mă opuneam de atunci ideii de autonomie la Comrat, am trăit bucuria de nedescris de a mă întâlni și a semăna în inimile miilor de basarabeni, cu conștiina mutilată de regimul sovietic de ocupație, adevărul despre identitatea noastră românească!

Din păcate, au trecut peste treizeci de ani de atunci și idealurile noastre românești au rămas doar niște amintiri răscolite în podul unei biblioteci din Chișinău.

Cum se face că l-am lăsat pe Ștefan Petrache, în ultimul său drum, pe mâna unui preot impostor?

Cum se face că regretatul Ștefan Petrache, fiu al Neamului Românesc, pe care l-a iubit și l-a cântat din toată inima lui, a fost lăsat să fie condus pe ultimul său drum spre Cer de preotul Ciuntu și biserica lui fantomă din centrul Chișinăului, nerecunoscută de nimeni și care nu face parte din Biserica Neamului Nostru Românesc, Biserica Ortodoxă Română?

Cum se face că marile personalități basarabene sunt lăsate în ultimul lor drum pe mâna unui impostor care și-a înregistrat la Ministerul Justiției o biserică pentru a face bani și a amăgi lumea, o biserică care nu respectă principiul comuniunii dogmatice, canonice şi liturgice cu celelalte Biserici Ortodoxe, o organizaţie religioasă ca un SRL, ruptă de Biserica Ortodoxă Universală?

Cum se face că, din ignoranță sau lașitate, cădem în păcatul de neiertat de a-L huli pe Dumnezeu odată ce acceptăm să-l urmăm pe unul care ne amăgește vorbind în numele Domnului?

De ce A. Năstase nu trebuie să scoată crucifixul pe care l-a instalat în sediul MAI

Presa ne informează azi că „liderul Platformei DA, Andrei Năstase, va trebui să aducă scuze publice și să scoată crucifixul pe care l-a instalat în sediul MAI” în urma unei decizii în acest sens luată de Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității.

Ni se mai precizează că prin instalarea crucifixului și declarațiile precum că „oastea e creștină” sau „toți cei care poartă uniforma Republicii Moldova nu ar putea mișca nici măcar un grăunte fără puterea lui Dumnezeu și a Sfintei Cruci”, Andrei Năstase, în calitate de ministru, prin autoritatea sa, „a încercat intenționat să impună celor care poartă uniforma Republicii Moldova convingerea religioasă pe care acesta o împărtășește”, încălcând astfel „mai multe prevederi din legislația națională și internațională”.

Cu toate greșelile grave pe care liderul Platformei DA le-a comis în urma alianței dezastruoase din vara trecută cu Dodon, greșeli pe care le-am scos în evidență în intervențiile mele publice, și indiferent de scopurile ascunse, să zicem electorale, pe care acesta le-a urmărit prin gestul său ușor ostentativ de instalare a crucifixului în sediul MAI,astăzi, citind „decizia” menționată mai sus, am hotătât să vin în sprijinul lui Năstase îndemnându-l să nu „aducă scuze publice” și să nu „scoată crucifixul pe care l-a instalat în sediul MAI”.

Și iată de ce:

Întâi de toate, pentru că „decizia” Consiliului cu denumire lungă și progresistă de mai sus vine în contradicție cu poziția în acest sens a Marii Camere a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, admițând recursul statului italian la decizia CEDO din 2009 prin care forul european condamna Italia pentru prezenţa însemnelor religioase în instituţiile publice de învăţământ, a considerat crucifixele „ca fiind simboluri religioase pasive, adică nu duc la o îndoctrinare şi nu sunt însoţite de o programă şcolară care să încerce să schimbe convingerile sau credinţele unei anumite persoane. Ele sunt simboluri ale unei tradiţii spirituale şi culturale şi nu sunt nişte obiecte de cult în faţa cărora s-ar săvârşi servicii religioase sau ar impune să li se aducă vreun semn de cinstire”.

Voi menționa că pentru Italia, precum şi pentru numeroase state europene, această hotărâre este extrem de importantă, fiind prima hotărâre care priveşte prezenţa simbolurilor religioase în şcolile publice.

Precizez că pe 3 noiembrie 2009, Italia a fost condamnată pentru prezenţa în şcoli a crucifixelor catolice. CEDO considera, atunci, că aceasta încalcă dreptul la liberă alegere a religiei şi dreptul părinţilor de a-şi creşte copiii în religia dorită. Italia a făcut apel la decizia respectivă, demers în care a fost susţinută de o serie de state europene, între care şi România.

Decizia adoptată este obligatorie pentru toate cele 47 de state semnatare ale Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

Are dreptate Andrei Năstase când afirmă că „oastea e creștină” și că „toți cei care poartă uniforma Republicii Moldova nu ar putea mișca nici măcar un grăunte fără puterea lui Dumnezeu și a Sfintei Cruci”!

Nu cumva Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității se va apuca mâine să decidă că Crucea din mâna lui Ștefan cel Mare și Sfânt și acțiunile pline de vitejie ale „oastei creștine” a voievodului nostru pentru apărarea creștinătății „reprezintă instigare la discriminare pe criteriu de convingeri”?

Eu cred că ar trebui sfințite toate instituțiile statului!

Anume din cauza necredinței, din cauza lipsei lui Hristos din inimile celor care reprezintă aceste instituții ne bălăcim în mizerie și nedreptate!

Rănile de după o imagine cu tata…

Chioselia Mare, Cahul. Ferma sovhozului-fabrică „Iskra”, cred că imaginea e de pe la sfârșitul anilor optzeci!

Taică-meu, Ghiță Secăreanu (al doilea din rândul de jos, cu multe medalii în piept, veteran de război, a fost soldat în Armata Română, iar în 1944 rușii l-au înrolat în armata sovietică trimițându-l, împreună cu frate-său Ionel Secăreanu, primul din același rând, în prima linie a frontului tocmai la Königsberg, a rămas viu ca prin minune; alături de el, în stânga lui, este fratele mamei mele Alexe Boboc, bunicul interpetelor surori Ana Maria Boboc Oțel și Doina Boboc), a lucrat, după colectivizare și pănă la bătrânee, la ferma kolhozului-sovhozului din satul nostru.

Cred că e o imagine cu lucrătorii de la fermă prilejuită de „ziua victoriei” sărbătorită cu mult fast de sovietici, ca și azi, de altfel, unde veteranii, obligai să-și pună medaliile în piept, erau poftiți mai mult în calitate de decor.

Exact ca la războiul provocat de ruși, unde basarabenii erau trimiși în prima linie în calitate de carne de tun, ca să nu se mai întoarcă vii…

Zeci de tineri din satul nostru și din satele din jur au fost duși în 1944, împreună cu taică-meu, în prima linie la Königsberg, de unde s-au întors foarte puțini, cu răni adânci pe care le-au îndurat toată viața lor.

Cât de multă durere ascundea „viața fericită” din kolhozul ocupației sovietice!

Alianța Kozak, cea mai elocventă expresie a neokaghebismului dughinist

 

Rusia este exemplară în atingerea scopurilor sale expansioniste!

După căderea URSS, Moscova și-a păstrat vii sistemul și procedeiele de identificare, de pregătire, de acoperire și de propulsare a uneltelor sale în spațiul basarabean românesc pentru a-l readuce, după mai bine de 30 de ani, sub același control al ei.

Acestea, uneltele, își fac lecția și atribuțiile la perfecție!

Alianța Kozak a fost cea mai elocventă expresie a neokaghebismului dughinist, lansat de Moscova, prin Roșca, pe cele două maluri ale Prutului.

Prin această Alianță Kozak, a fost adus la putere Dodon și PSRM-ul lui, putere consolidată prin PD-ul (lui Diacov, fără Plahotniuc) de azi, astfel fiind create condițiile perfecte, așteptate de ani de zile de agentura rusească, pentru realizarea planului diabolic de federalizare și de legalizare a prezenței militare rusești și a separatismului transnistrean!

Incapacitatea acestora de a pune în prim plan ideea înlăturării pericolului în cauză și de a-și conjuga, în chip responsabil și dezinteresat, eforturile în acest scop ne face vulnerabili în fața ofensivei Moscovei spre Prut.

Neculai Moghior nu are cum să-mi mai răspundă de pe contul său de Fb

 

Ce trist este să afli după mai multe luni de zile că unul dintre prietenii tăi dragi (de pe Fb și din viața asta) nu mai este în viața asta, ne-a părăsit, a plecat la Domnul de multă vreme, iar eu stau nedumerit și mă întreb de ce prietenul meu drag nu mai iese la întâlnire pe Fb, de ce nu mai reacționează așa cum reacționa la intervențiile mele publice referitoare la problemele din Basarabia de care el era preocupat din toată inima lui de când ne-am cunoscut!

Ce trist este să aflu că distinsul istoric si muzeograf militar de la București, Neculai Moghior, nu are cum să-mi mai răspundă pe contul său de Fb, deși acesta este activ până în această clipă!

Am înțeles azi, a câta oară, că Fb-ul ăsta ne oferă un avantaj: lasă lumea să afle dacă mai ești viu sau dacă ai murit aici și te-ai născut în ceruri!

Ne-am cunoscut și împrietenit, cu el, Niculae Moghior, și cu un alt distins istoric militar român, Jipa Rotaru, la începutul anilor nouăzeci în cadrul unei vizite pe care, subsemnatul, în calitate de redactor-șef al publicaiei ȚARA, am avut-o la Ministerul Apărării Naionale al României, unde am încheiat un contract de colaborare cu Muzeul Armatei Române, acolo unde ambii istorici și muzeografi munceau.

Au urmat zeci de materiale de o importanță inestimabilă, scrise de istoricii militari români Neculai Moghior și Jipa Rotaru, despre istoria glorioasă a Armatei Române, inclusiv despre rolul ei în eliberarea Basarabiei și celorlalte teritorii româneștii aflate sub ocupația sovietică, pe care le-am publicat în ziarul ȚARA!

Au urmat, bineînțeles, vizitele acestor doi istorici valoroși la redacția ȚARA și întâlnirile de suflet pe care le-am avut cu cititorii noștri (nu reușesc acum să postez aici și o imagine de la aceste întâlniri pentru că toată arhiva ȚĂRII, inclusiv cea foto, a fost dată recent la cuțit la ordinul uneltei rusești, trădătorului I. Roșca).

Ce rău îmi pare să aflu, în această clipă, că fratele nostru de dincolo de Prut, inimosul istoric militar Neculai Moghior nu mai este printre noi!

Dumnezeu să-l odihnească în pace cu drepții!

Generalul iranian Soleimani, ucis de americani, și neokaghebismul dughinist

Important de știut:

Potrivit experților, generalul iranian Soleimani, ucis de americani, ca și generalul rus Gherasimov, „a fost adeptul teoriei războiului hibrid, strategie aparent unică, care combină o armată de insurgenți locali, specializați în guerilla warfare, și implicarea clandestină a puterii armate a unui stat.

Această strategie, elaborată de generalul Soleimani, evidentă astăzi în Liban, Siria, Irak și Yemen, și-a avut o sursa în plus de inspirație în războiul hibrid de ocupare a Ucrainei de catre ruși”.

Mai mult decât atât.

Potrivit acelorași experți, „acum câțiva ani, după vizite repetate ale lui Soleimani la Moscova, teoreticianul neo-imperialismului rusesc, național-bolșevicul Alexandr Dughin, scria despre o așa zisă „alianță intre lumea ortodoxă anti-occidentală și puterea șiită de la Teheran”.”

Deunăzi, cineva îmi vorbea despre o imagine cu I. Roșca, scula neokaghebismului dughinist de la Chișinău, îmbrăcat în uniformă militară, aflat într-o misiune în Siria, iar eu nu luai în serios povestea…

Ne putem aștepta ca, marți, Dodon și Roșca ar putea părăsi RM pentru a fi prezenți la funeraliile generalului iranian.

Ionuț ȚENE – Cine l-a asasinat pe Nicolae Iorga, legionarii sau NKVD?

 

Nu voi intra în amănuntele cronicii  asasinării marelui istoric Nicolae Iorga. S-au făcut filme artistice, câteva documentare şi s-au scris zeci de cărţi şi tone de articole de revistă pe această temă. Toate acestea au aruncat, circa 70 de ani, multe minciuni, idiosincrazii ideologice comuniste şi nu numai, pe seama asasinării marelui cărturar.

În noiembrie 1940, România se afla pe terenul confruntării între serviciile de informaţii germane şi sovietice în vederea pregătirii şi pornirii războiului dintre Hitler şi Stalin.

În special Rusia sovietică nu avea niciun interes de stabilitate în ţara noastră şi, aşa cum prevedeau planurile generalului sovietic Suvorov, România urma să fie atacată de URSS în toamna lui 1941, ca stat aliat Germaniei şi pentru a fi anihilate câmpurile petrolifere de pe Valea Prahovei, exploatate în beneficiul Wehrmachtului.

Pe fondul instaurării statului naţional-legionar şi a dorinţei membrilor Mişcării Legionare de a se răzbuna sau a trage la răspundere pe cei vinovaţi de asasinarea, prin sugrumare, a lui C. Z. Codreanu în noiembrie 1938, NKVD a racolat doi agenţi relativ importanţi: Dumitru Grozea, şeful Corpului Muncitoresc Legionar şi pe Traian Boeru, cel care a condus echipa morţii de asasinare a profesorilor Virgil Madgearu şi Nicolae Iorga, în noaptea de 28 noiembrie 1941.

Cel mai bun pretext pentru Stalin, că România era instabilă politic şi trebuia ocupată ori împărţită teritorial cu Germania, aşa cum s-a procedat în 1939 cu Polonia, în urma Pactului Ribbentrop – Molotov. Să nu se uite faptul că, în noiembrie 1940, când Iorga a fost asasinat, Hitler şi Stalin erau buni colaboratori, iar comerţul ruso-german cunoştea o înflorire fără precedent.

Nicolae Iorga este luat de acasă din vila sa de la Sinaia, de lângă soţie, de o echipă din poliţia legionară, condusă de Traian Boeru. Nicolae Iorga nu era iubit de legionari, deoarece a fost unealta lui Armand Călinescu în asasinarea prin sugrumare a lui C. Z. Codreanu, în urma unei scrisori în care îl acuza pe acesta de „necinste sufletească” şi regimul carlist s-a folosit de un proces de ultraj, pentru că Iorga era demnitar, şi l-au închis pe Căpitan.

Mai mult, Iorga a fost văzut de N. Steinhardt cum scuipa şi dădea cu picioarele în cadavrele legionarilor executaţi de poliţie în stradă şi aruncate pe caldarâm, în urma asasinării premierului criminal Armand Călinescu.

Cu toate acestea, legionarii nu doreau moartea marelui cărturar, nu neapărat că-l iubeau, ci intuiau clar consecinţele dezastroase de imagine datorate unui astfel de asasinat.

Horia Sima, în cartea „Era Libertăţii”, descrie cum a încercat cu disperare să-i ajungă din urmă pe asasini şi cum cu o echipă din poliţia legionară a umblat cu maşinile toată noaptea pe Valea Prahovei pentru a preveni asasinatul, după ce au aflat informaţia că Traian Boeru vrea să-l ucidă pe cărturar.

Personal a fost sunat Iorga acasă la Sinaia, de către liderii legionari din Bucureşti, care l-au avertizat că o echipă ieşită de sub control vrea să-l asasineze, dar soţia istoricului nu l-a lăsat pe acesta să fugă. Ciudat? Ea s-a justificat mai târziu la proces că a crezut că telefonul făcea parte din „scenariu”.

Nicolae Iorga moare împușcat în cap la 69 de ani, fiind găsit într-un şanţ, pe şoseaua Ploieşti-Strejnic. Autorii asasinatului sunt Ion Tucan (secretar general al Institutului Naţional al Cooperaţiei), Ştefan Cojocaru (consilier la INC), Traian Baicu (director la INC), Ştefan Iacobete (şofer INC) şi Tudor Dacu (informator al Poliţiei Legionare) sub comanda lui Traian Boieru, agent NKVD infiltrat în structurile legionare.

Paradoxal este faptul că Traian Boeru nu este arestat de Ion Antonescu, ci lăsat liber. Horia Sima l-a anunţat pe generalul Antonescu că făptaşii crimei Iorga-Madgearu au fost prinşi de poliţia legionara şi-l întreabă ce intenţie are cu ei. Antonescu cere să fie duşi imediat la el.

După doua zile asasinii au primit pașapoarte şi au plecat în Germania. Mişcarea Legionară îi eliminase pentru totdeauna din mişcare şi nu mai aveau contact cu legionarii.

Boeru nu a fost închis în lagărul de la Buckenwald, unde erau ceilalti legionari, trăia într-un cămin german, unde avea casă şi masă, iar între timp toţi trei lucrau. El nu avea voie să vorbească cu ceilalţi legionari sau să intre în clădirea Legaţiei române de la Berlin.

La Viena, în 1945, toți legionarii se temeau să discute acest caz şi toţi credeau că la mijloc a fost o mână străină. Dar nimeni nu ştia cine a fost în spatele lui Boeru. După intrarea Rușilor în Austria şi apropierea lor de Viena, legionarii au început să se împrăştie pe drumuri diferite, cât mai spre apus, ca să nu cadă pradă în mâna Ruşilor.

Legionarii, în drum spre Salzburg, l-au întâlnit pe Boeru cu grupul lui, care a spus că el rămâne pe loc: „Pot să vie rușii, noi nu ne temem de ei”. Acest lucru a întărit presupunerea că el fusese un agent al NKVD.

Mai există o mărturie, a generalului Nicuşor Dragomir, care a fost închis după război în Siberia şi care a aflat, de la un general sovietic căzut în dizgraţie, că nu legionarii, ci agentul lor infiltrat în rândurile Mişcării Legionare a pus la cale asasinarea lui Nicolae Iorga, din ordinul lui Stalin, pentru a se crea o imagine proastă noului regim şi a induce instabilitatea în ţară, pretext clasic pentru o intervenţie militară sau o împărţeală a ţării între germani şi ruşi.

Mai ciudat este faptul că, după război „legionarul” Traian Boeru devine un prosper om de afaceri respectabil, care, deşi toată lumea ştia că l-a asasinat pe Iorga, nici justiţia germană şi nici legaţia României comuniste de la Bonn nu a cerut extrădarea sau judecarea lui.

Boeru a decedat în anonimat la începutul anilor 90, fără să fie deranjat cu cereri de extrădare şi judecată, şi nici să fie deranjat de agenţii şefului SRI de atunci, filo-sovieticul Virgil Măgureanu. Traian Boeru a fugit în Germania, în 1941, singur, familia rămânându-i în România, la Constanţa.

Aici s-au petrecut alte două lucruri destul de ciudate: nimeni nu s-a legat în vreun fel de soţia şi copiii lui Traian Boieru după 1944, când, se știe, familiile erau deseori puse în situaţia de a plăti ele pentru crimele reale sau imaginare ale celor fugiţi din ţară, această plată însemnând să suporte felurite tracasări şi persecuţii.

Vecinii s-au mirat că familia lui Traian Boieru nu a fost deranjată de nimeni, adică de autorităţile instalate la putere de Armata Sovietică. În plus,  pe la finele anilor ’50, familia acestuia a primit permisiunea de a părăsi România și de a pleca în Occident, la Traian Boeru! Asta într-un moment când legionarii înfundau închisorile, inclusiv pentru vina de a-l fi „asasinat” pe Nicolae Iorga.

Am convingerea din ce în ce mai certă că, dacă s-ar face cercetări pe linie oficială în arhivele NKVD/KGB de la Moscova, vom avea surpriza, ca şi cu masacrul de la Katyn – o întorsătură istorică cu 180% a faptelor – că 70 de ani am fost minţiţi despre faptul că Nicoale Iorga a fost asasinat de legionari.

În fapt, marele cărturar a fost ucis de o echipă de agenţi NKVD, condusă de un spion înfiltrat: Traian Boeru, care a făcut jocul comuniştilor.

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA 

Voi, ca să vezi, iubiți România, dar sunteți, pe rând, în alianță cu Dodon!

Citesc:

„Deputații Țîcu, Grosu și Sîrbu au adus felicitări României în plenul Parlamenului R. Moldova”.

Nu vă cred!

Dacă ați iubi sincer România, nu v-ați urî atât de mult încât să faceți și unii, și alții, pe rând, alianță cu Dodon!

Dodon guvernează, cu votul vostru, deja de șase luni de zile, iar voi, ca să vezi, iubiți România!

Dodon întărește, cu votul vostru, prezența lui Putin în acest teritoriu românesc, iar voi, ca să vezi, iubiți România!

Insul care a rupt în văzul lumii harta României Unite a fost instalat azi, cu votul vostru, în funcția de vicepreședinte al Parlamentului, iar voi, ca să vezi, iubiți România!

Dodon ne federalizează, cu votul vostru, iar voi, ca să vezi, iubiți România!

Cei care iubesc sincer România, se unesc pentru România!

Vouă vă convine să-l votați pe Dodon ca să guverneze pentru că nu iubiți România!

România, pentru voi, ca și pentru Dodon, ca și pentru mulți alții, înainte de 1 Decembrie, înseamnă doar o recepție!

La mulți ani, România Noastră!

De ce Dodon se vrea „asasinat”?

            Igor Dodon chefuind în beciul prezidențial de la Condrița cu deputatul rus Oleg Poholkov

Atentie mare!

Aflăm din presă, cu o zi înaintea alegerilor de mâîne, despre o presupusă tentativă de asasinat asupra lui Dodon în zilele fierbinți de 7-8 iunie a.c., când se schimba puterea la Chișinău, acțiune care i-ar fi fost adusă la cunoștință lui Dodon abia astăzi de către procurori.

Omul lui Putin se vrea tare erou!

Lansează, cu procurorii sub control, sfârâiacul cu tentativa de asasinare a lui!

Se vrea din nou președinte la anul!

Insul, care a luat mită 3 mil de dolari cash, care introduce ilegal în RM, în urma deplasărilor sale dese la Moscova, câte 1 mln de dolari, tot cash, lunar pentru întreținerea, consolidarea și extinderea rețelei mediatice de propagandă prorusă, care a făcut bani din privatizări și afaceri ilegale cu bunurile statului, cum să nu se teamă că ar putea fi asasinat?

Cum să nu se teamă că, într-o bună zi, va trebui să fie anchetat și el pentru asemenea crime, va trebui să fie reținut sau închis, adică va trebui tras la răspundere, așa cum sunt trași la răspundere Filat, Plahotniuc, Platon, Shor… și toți cei care au intrat în politica de pe Bâc doar pentru a se îmbogăți pe spinarea basarabenilor!

Se impune doar o mică precizare când vine vorba de crimele lui Dodon: acesta va trebui să răspundă și pentru trădarea intereselor naționale ale RM, pentru încurajarea și consolidarea separatismului teritorial în RM, adică, pentru vânzarea de țară!

Vine vremea când toți trebuie să răspundă pentru crimele săvârșite!

Nu ești veșnic președinte, mâine-poimâine se schimbă lucrurile și vor veni alți procurori care nu vor mai fi sub controlul tău și care te vor pofti sau îți vor pune cătușele și te vor aduce la CNA sau la Procuratura anticorupție ca să dai explicații și să fii pus după gratii.

Asta este frica cea mai mare a lui Dodon: frica că se apropie ziua răspunderii în fața legii!

Anume din această cauză, fricoșii născocesc istorii cu tentativa de asasinat asupra lor!

Deținutul politic Ion Moraru: „Eu nu sunt de acord cu Dughin!”

 

Aflu cu tristețe de plecarea la Domnul, la vârsta de 90 de ani, a fostului deținut politic Ion Moraru din s. Mândâc, Drochia, cel care, de la vârsta de 17 ani, s-a opus regimului sovietic de ocupație având următorul crez:

„Cred în bunul Dumnezeu şi în veşnicia Neamului Românesc, urăsc de moarte minciuna ruso-bolşevică şi voi lupta până la moarte împotriva ei”.

Ion Moraru a fost, alături de Vasile Țurcanu și Petre Lungu, fondator al organizației antisovietice „Sabia Dreptății”.

Cu sediul în Liceul Pedagogic (fost Liceul „Ion Creangă”) din Bălți, acest grup de rezistență armată antisovietică a fost activ în oraș în timpul perioadei staliniste.

Grupul „Sabia Dreptății” a fost descoperit de NKVD în 1950, iar membrii săi arestați.

A fost judecat și condamnat în conformitate cu art. 58.10-11 și art. 33 ale Codului penal al URSS, fiind declarat „dușman al poporului, deosebit de periculos social”, stabilindu-i-se, după ispășirea pedepsei, exilarea pe un termen de 10 ani în regiuni îndepărtate ale URSS.

Timp de un an, Ion Moraru a fost întemnițat în același lagăr din Ekibastuz ca și Aleksandr Soljenițin.

A scris și publicat volumele „Pustiirea” (2005), „Treptele infernului” (2007) și „Fata cu miros de busuioc” (2011).

Este decorat cu Ordinul Republicii de către Președintele interimar al RM Mihai Ghimpu.

A fost ales președinte de onoare al PPCD.

În ultimii ani de viață, Ion Moraru s-a detașat de fostul lider al PPCD, I. Roșca, care a trădat organizația, dovedindu-se a fi unealtă a serviciilor rusești și promotor înverșunat al neokaghebismului dughinist!

Iată ce îi declara, în 2015, fostul deținut și disident politic colegului nostru Vlad Cubreacov:

„Credința ortodoxă este profanată de acest Dughin. Acolo unde încep vărsările de sânge și violența se termină creștinismul. Mă doare foarte mult cum au putut Dughin și eurasianismul lui să-l prelucreze pe Iura [Roșca]. Citește, când ai timp, sfârșitul capitolului 11 din Cartea prorocului Daniel, acolo unde se spune despre Regele Nordului. Eu cred că este vorba despre Regatul Mokșa, care se va prăbuși. Iar despre ce face Iura cu acest Dughin, primesc întrebări de la multă lume: „Domnule Moraru, l-ai susținut altădată și iată ce face Iura!”. Da, l-am susținut, dar nu în lucruri ca acestea! Eu nu sunt de acord cu Dughin! Sunt cutremurat de ceea ce face Iura! Vlad, să știi că eu nu respir cu doi plămâni diferiți! La vârsta mea eu am același crez cu care am pornit la drum la 17 ani: credința creștină ortodoxă, limba română și același neam românesc”.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace cu drepții!

Maia Sandu are nevoie de „reflexele noastre de bunătate”

 

Cu ocazia celor o sută de zile ale Guvernului Maia Sandu, scriitorul Ion Bradu postează pe Fb o imagine cu prim-ministra de la Chișinău surprinsă pe timp de iarnă (probabil, în timpul campaniei electorale din februarie), cu mult înaintea alianței cu Dodon, însoțită de următorul comentariu:

„O suta de zile premier. O poza de pe cind era iarna.Iar alianta sinucigasa cu Dodon si zilele amare de azi nu se vedeau.Sa o sustinem, pentru ca e fragila si acum, ca niciodata, are nevoie de reflexele noastre de bunatate”.

Și noi avem nevoie de „reflexele de bunătate” ale Maiei Sandu ca să pună capăt alianței cu Dodon!

Dacă nu face acest lucru, înseamnă că „fragila” prim-ministru își manifestă „reflexele de bunătate” față de Dodon și Rusia, nu față de românii basarabeni!

Prim-miniștrii „fragili” nu au cum să fie prim-miniștri puternici!

Un prim-ministru puternic niciodată nu va accepta cârdășia cu Moscova în detrimentul intereselor noastre românești!

Un prim-ministru puternic nu va alege niciodată „alianța sinucigașă”, pentru că sinuciderea este cel mai mare păcat în fața lui Dumnezeu.

Ori ești cu românii, ori ești cu rușii!

Mi se spune că A Năstase „a înălțat un crucifix la MAI”, invitându-i la eveniment atât pe Vladimir, mitropolit al Moldovei din Biserica Ortodoxă Rusă (necanonică pe teritoriul RM!), cât și pe ÎPS Petru, Mitropolit al Basarabiei, care reprezintă Biserica Ortodoxă Română (canonică pe întreg teritoriul Basarabiei ocupate de ruși!).

La ortodocși Biserica este una cu Neamul! Rușii, dacă sunt ortodocși, își au Biserica lor Ortodoxă, adică Rusă, iar noi, românii, toți laolaltă, avem Biserica Noastră Ortodoxă, adică Română!

Mitropolia Moldovei, a lui Vladimir, reprezintă biserica rusă de ocupație, instalată la noi odată cu puterea bolșevică a lui Stalin!

Mitropolia Basarabiei reprezintă Biserica Neamului Nostru Românesc! Ea a fost scoasă în afara legii de ocupanții ruși în 1940 și 1944, preoții ei fiind deportați și împușcați, iar lăcașele sfinte au fost distruse sau ocupate de agenții Kremlinului în sutană adunați în actuala Mitropolie a Moldovei. Mitropolia Basarabiei a fost reactivată în 1992 după declararea independenței și introdusă în legalitate de Guvernul de la Chișinău abia în 2002!

Deci, noi, ca români, suntem credincioșii unei singure Biserici Ortodoxe, cea Română, și îl avem ca Patriarh pe Preafericitul Părinte Daniel!

În niciun caz nu putem avea doi patriarhi, așa cum crede ministrul de Interne de la Chișinău, A. Năstase, care l-a invitat la înălțarea crucifixului la MAI și pe Vladimir, mitropolitul, ce se supune patriarhului său de la Moscova.

Gestul lui Năstase se dovedește a se constitui de fapt într-o încercare a acestuia (probabil, la sugestia șefului său pe linie politică, Dmitri Kozak) de a legitima într-un fel sau altul plutonul securistic al Kremlinului în frunte cu Vladimir, așa cum se încearcă de mai mulți ani legalizarea prezenței armatei ruse de ocupație de la Tiraspol!

Tak ne poidiot, tovarișci Năstase!

Ori ești cu românii, ori ești cu rușii!

A. Năstase, un alt Iuda care bagă Basarabia sub sutana lui Putin!

Privind la această poză, postată pe Fb de domnul Valentin Dolganiuc, mi-am amintit de Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel la proclamarea solemnă a anului 2018 ca „An omagial al unității de credință și de neam” și „An comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”

„Mihai Eminescu, cunoscând rolul Bisericii și al credinței creștine în dezvoltarea culturii și a limbii române ca veșmânt viu al învățăturilor de credință și al cultului liturgic, a numit Biserica Ortodoxă Română „maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbii și unitatea etnică a poporului””, spune Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române!

Mă întreb, ce are biserica lui Vladimir al Moscovei, căreia i se închină Andrei Năstase, unul din cei doi lideri ACUM, care se dă drept român și chiar are și cetățenie română, cu unitatea Limbii Române și a Neamului Românesc?!

Anul trecut, în campania pentru primăria Chișinău, l-am văzut călcând pragul Mitropoliei Basarabiei, Biserica Noastră Românească, și sărutând mieros Crucea ÎPS Petru, Mitropolit al Basarabiei!

Era sărutul lui Iuda!

Era sărutul electoral al unuia dintre mulții trădători ai idealurilor românești din rândul „politicienilor basarabeni”, unelte ale regimului rusesc de ocupație!

Se mai îndoiește cineva dintre cei care-mi sar la beregată să mă apostrofeze de ce-l „critic„ pe „prostul satului” de faptul că Andrei Năstase „al vostru” nu este altcineva decât o ordinară sculă a Moscovei?

El, Năstase, și Maia au fost plăzmuiți, metodic și îndelung, de structurile securiste ale rușilor pentru a pune capăt „mofturilor românești” de la Chișinău și pentru a încheia readucerea noastră sub sutana lui Putin!

Câtă dreptate avea Mihai Eminescu când scria că „Biserica rusească are veleităţi periculoase de cezaro-papism, de întindere a legii prin mijlocul săbiei pentru augmentarea puterii statului”!

Și câtă dreptate avea marele nostru poet și ziarist când biciuia fără milă pe aceste cozi de topor ale ocupantului, zicându-le drept „netrebnici” sau „elemente nesănătoase”, „fizic şi intelectual stârpituri, neavând nici tradiţii, nici patrie, nici naţionalitate hotărâtă”, pe care „le vedem punându-se la discreţia străinilor”!

Omul Dumitru Matcovschi!

Cu Dumitru Matcovschi la un congres al Uniunii Jurnaliștilor.

Nu țin bine minte anul. Cred că era prin 1993, 1994 sau 1995…

Nici să-mi imaginez că, mai încoace, în toamna lui 2008, unul care se consideră și azi „președinte al Uniunii Jurnaliștilor din Moldova”, V. Saharneanu, avea să emită, cu de la sine putere, un „ordin” sau o „decizie” a dânsului de „excludere” a subsemnatului „din Uniunea Jurnaliștilor”!

Știți care a fost motivul?

Pentru că, în calitatea mea de atunci de deputat și președinte al Comisiei parlamentare pentru Drepturile Omului, am „avut tupeul” să critic, de la tribuna Parlamentului, o instituție de presă – PRO TV Chișinău (pentru faptul de a fi dezinformat opinia publică în legătură cu o presupusă maltratare a unui cameraman al acestei instituții de către polițiștii Comisariatului Buiucani al capitalei, acțiune care, potrivit deciziei instanței de judecată, pur și simplu nu a avut loc!) și să cer, în strictă conformitate cu Statutul Deputatului, tragerea la răspundere a autorilor actului de dezinformare publică, precum și informații exhaustive despre proprietarii acestui post de televiziune!

Am fost pus la zid și stigmatizat ca fiind cel mai mare atacator al „libertății de expresie” și cel care „a cerut închiderea PRO TV-ului”!

Dar nu mă mai preocupă această istorie tristă din viață.

Privind la această imagine cu poetul-martir Dumitru Matcovschi, artizanul Mișcării Românești din Basarabia de la sfârșitul anilor optzeci, care a fost stigmatizat și marginalizat de potentații zilei, dar și de „intelectualii cu ștaif”, de tot felul de „moderniști” și „post-moderniști”, din simplul motiv că era „om al Frontului Popular”, alături de poetul Gheorghe Vodă sau de ilustrul nostru cărturar Valentin Mândâcanu, mi-am amintit ce spunea scriitorul nostru în anul 2011, cand implinea 72 de ani si primea ca recunoaștere Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer din partea Președintelui Traian Băsescu:

„Eu nu sunt martir, nu sunt apostol, nu sunt mesager, sunt om al acestui pământ. Și sper că după ce mă vor petrece în ultimul drum, pe lespedea mea de mormânt prietenii vor lăsa această inscripție, în rol de epitaf: «A fost om!»”.

Mama mea din cer!

 

Zilele acestea s-au împlinit zece ani de la nașterea în cer a mamei mele, Vera.

A fost o femeie puternică și vrednică!

A știut să înfrunte cu stoicism toate vitregiile vieții: de la vârsta de 7 ani când a rămas orfană de mamă (bunica noastră Maria a murit de tânără) până în ultima zi când o boală cruntă a răpus-o.

S-a născut în România Mare! A făcut „patru clase la români”.

De la ea am învățat să citesc și să scriu cu alfabet latin când la școală ni se băga pe gât kirilița.

A fost o femeie foarte frumoasă (în loc de compliment, taică-meu îi zicea în glumă: „Ai avut noroc că eu am fost frumos, altfel nu te mai măritai tu!”).

Și-a iubit bărbatul, casa și copiii (ne-a născut pe 11 – 9 băieți și 2 fete).

L-a petrecut și l-a așteptat pe tuțu (taică-meu) să se întoarcă din două armate: Armata Română și armata lui Stalin, de ocupație, în care a fost luat cu forța (în noaptea când sosi acasă din Armata Română) și dus, în calitate de carne de tun, în prima linie a frontului la Königsberg.

Cu lacrimi în ochi și cu inima frântă s-a despărțit de o parte din rudele noastre care, după revenirea rușilor, au fost nevoite să se refugieze peste Prut.

S-a îmbolnăvit de tifos în timpul foametei din 1946-1947, dar Dumnezeu a avut grijă s-o scape!

A scăpat ca prin minune de deportările ocupanților bolșevici.

A înfruntat colectivizarea blestemându-i pe cei de la „pravlenia” comunistă.

Ne-a iubit și ne-a ocrotit pe toți cum numai ea putea s-o facă.

A avut grijă să ne ducă pe toți, în timpul urgiei bolșevice, la Biserică ca să ne boteze! (La noi, la sud, rămăseseră deschise două biserici: una la Congaz și alta la Bolgrad!).

A plâns ca să n-o vedem noi.

Zi și noapte s-a rugat!

Dumnezeu s-o ierte și s-o țină aproape de-a Dreapta Sa!