Arhiva

Posts Tagged ‘Stefan Secareanu’

Iată cine trebuie să fie Președintele României

octombrie 18, 2018 Un comentariu

 

Pe cine mi l-aș dori în calitate de Președinte al României?

Pe Acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, care atrage atenția asupra unor lucruri fundamentale inclusiv pentru noi, basarabenii:

–  „Prin atacurile la adresa Bisericii, familiei şi ţării se urmăreşte să cădem în dezunire şi să cinstim unirea noastră în dezunire”.

– „Se doreşte distrugerea edificiului naţional şi odată cu el şi a poporului românesc, pentru că dacă îi iei poporului încrederea în instituţiile fundamentale îi iei încrederea în el însuşi”.

– „Cei care ne acuză că nu trebuie să avem grija ţării că ţara este, se înşală. Ţara are nevoie de grijă în fiecare clipă şi noi suntem purtătorii de grijă şi avem datoria să-i întoarcem pe cei rătăciţi pe calea aceasta a sprijinirii adăpostului nostru naţional care se cheamă România”.

– „În 2018 nu sărbătorim de fapt România, pentru că românii există de o mie de ani sub forma Ţărilor Româneşti, ci sărbătorim Marea Unire, terminarea unui proces şi ridicarea acestui edificiu naţional frumos pe care de la Mihai Viteazul încoace îl făurim, îl refăurim, îl îngrijim şi vrem să-l ducem mai departe”.

Doar un asemenea Președinte al României, cu o asemenea gândire și grijă față de Țară, mai poate salva și Basarabia!

 

Reclame

Sultanul Erdogan pe „pământ găgăuzesc”

octombrie 18, 2018 Lasă un comentariu

 

 

La Comrat, nicio lozincă în limba română, oficială în RM, la întâlnirea cu sultanul.

Doar în turcă (găgăuză)!

Nimic surprinzător: în 1994, la adoptarea legii cu privire la autonomie, KGB-ul (Lucinschi era atunci președinte de Parlament, iar Diacov deputat agrarian cu misiune clară) le-a oferit găgăuzilor și teritoriul în cauză – Gagauz Yeri în română înseamnă pământ găgăuzesc”.

Procesul de federalizare se desfășoară după planul stabilit.

Iar noi, basarabenii, chiar nu putem face nimic: sultanul, după ce și-a lăsat amprentele pe instituția prezidențială a Republicii Moldova (a fost dezvelită oficial inscripția privind cheltuielile turcești de reparație a clădirii prezidențiale), după ce și-a mai lăsat niște amprente pe la Comrat, i-a adus în dar KGB-ului de autonomii de la Chișinău și două vehicule pentru combaterea demonstrațiilor în masă (TOMA)!

Așa ne trebuie după ce ni s-a impus alegerea președintelui de pe PLATFORMĂ, adică „de tot poporul”.

Așa pățește, de fapt, un „popor” cu un președinte idiot!

 

ILIE BRATU, „unionistul pur și dur”

octombrie 15, 2018 Lasă un comentariu

 

 

Mai ieri, un strateg „de serviciu” în probleme basarabene însăila pe Fb niște „formule de aglutinare a opoziției” de dincoace de Prut în vederea unor „poziționări de perspectivă” ale electoratului de aici indicând că „unioniștii puri și duri rămân a fi apanajul noului partid al lui Anatol Șalaru, cu steagul identitar românesc reprezentat de fostul președinte Traian Băsescu”.

„Strategul”, absorbit, în toată lungimea/înălțimea lui, de acuitatea strategică a „formulelor” sale „de aglutinare”, comitea însă în clipa sa de creație un lapsus: nu era clar în ce „formulă de poziționare” au fost „aglutinați” „unioniștii puri și duri” (înțeleg, fără „steag identitar românesc”) care, dintr-un motiv sau altul, nu sunt „apanajul lui Șalaru”?

Unul dintre acești „unioniști puri și duri” este domnul Ilie Bratu!

Românul basarabean Ilie Bratu, „unionistul pur și dur” care a împlinit zilele acestea o frumoasă vârstă, 70 de ani!

Ilie Bratu, unul dintre basarabenii cei mai sinceri, mai devotați și mai dedați ideii și cauzei de unitate românească!

Ilie Bratu, deputatul de la Cojușna în primul Parlament care a votat ruperea noastră de fostul (și actualul) „imperiu al răului”!

Ilie Bratu, cel care a fost (și a rămas) bătaia de cap pentru agrarieni și pentru tot sistemul de ocupație dintr-un motiv care este unul de principiu, fundamental: a pledat, deschis și consecvent, cu toată făptura lui, pentru privatizarea pământului altfel decât aceștia au făcut-o – privatizarea prin restituirea pământului foștilor proprietari, adică „boierilor români”!

Ilie Bratu cu chipul său nestăpânit de om al adevărului „pur și dur”, neiubit de „patrioții” și „românii” din oficiu, cei deprinși să slujească cu același servilism puterea de ieri și puterea de azi, cărora le boțește sau chiar le azvârle cu totul masca de pe față prin ținută și discurs!

Ilie Bratu, pur și simplu românul basarabean născut în peroada de ocupație ruso-bolșevică ca atâtea sute, mii, zeci de mii, sute de mii, milioane de români basarabeni care și-au purtat pe buze numele de român și numele Țării lor pentru că nu au avut dreptul s-o iubească!

Ilie Bratu, pur și simplu unionistul „pur și dur”, care nu are cum să fie „apanajul” unei făcături de partid al lui Șalaru pentru că el este „apanajul” Basarabiei înstrăinate și al Patriei sale cu numele România.

La mulți ani, frate Ilie!

Cu tot Neamul laolaltă!

15 octombrie 2018

Celor care mă întreabă despre accidentul de mașină cu Dodon…

septembrie 10, 2018 Lasă un comentariu

Celor care insistă să le spun ce cred despre accidentul de mașină cu Dodon…

Trebuie să ne rugăm în continuare, neîncetat și din toată inima, ca Dumnezeu să aibă în grija Sa poporul român…

Cel ce neagă, urăște și hulește Neamul Românesc din care face parte, îL neagă, îL urăște și-L hulește pe Dumnezeu…

Categorii:Fără categorie Etichete:, , ,

Ortodoxie sau globalism. Sfinţii închisorilor sau reţelele neokominterniste

august 28, 2018 Lasă un comentariu

 

 

Astăzi, când se pune din nou problema limitării grave a libertăţii noastre, trebuie să căutăm spre modelele exemplare ale românilor. Istoria românilor e supusă unui proces de lichidare, afirma de curând un reputat istoric. Marii domnitori sau eroii noştri sunt supuşi unui amplu demers de demitizare, conceput de intelectualii-anexă unor reţele care ţintesc des-fiinţarea reperelor noastre fundamentale, a celor care ştiu că cine controlează trecutul, controlează viitorul. Cum ei controlează prezentul, controlează şi trecutul. Uitaţi-vă numai la uriaşul arsenal care este aruncat în luptă pentru confiscarea şi falsificarea gravă a sensurilor şi simbolurilor autentice ale rezistenţei româneşti anticomuniste. Intelectuali fără operă, descendenţi ai reţelelor Kominternului, condamnă regimul comunist din România, încercând să acopere crimele fizice şi spirituale pe care regimul ateo-comunist le-a comis asupra poporului român. Urmaşii ilegaliştilor comunişti, odraslele ofiţerilor sovietici care au impus comunismul cu tancurile, dizidenţi de operetă, creaţi de biroul de cadre al Partidului Comunist Român, foşti activişti notorii lipsiţi de orice merite profesionale populează diversele comisii pentru condamnarea dictaturii comuniste sau institute pentru studierea crimelor comuniste. Edificator este că nicio personalitate marcantă din lumea foştilor deţinuţi politic sau a luptătorilor cu arma în mână împotriva comunismului nu a fost invitată să facă parte din aceste instituţii suculent subvenţionate de la bugetul de stat. 

În ultimul timp, uzurpatorii confiscă până şi locurile sacre ale suferinţei româneşti: închisorile comuniste, în care s-au jertfit şi au mărturisit înaintaşii noştri. Care sunt consecinţele? Extrem de grave. Cercetaţi rapoartele şi studiile acestor piloţi orbi, cum i-ar fi numit Mircea Eliade, şi veţi vedea cum este tratată rezistenţa creştină a românilor la această experienţă cumplită care a fost comunismul. Vă asigur că nu veţi afla nimic despre experimentul satanic petrecut în închisoarea de la Piteşti asupra studenţilor creştini, care urmărea în final renegarea Mântuitorului de către aceşti tineri. Nu veţi afla nimic despre crezurile şi idealurile studenţilor, militarilor sau ţăranilor care au luptat în munţi, cu arma în mână, pentru a arăta lumii că exista un colţ din pământul românesc care nu-şi plecase capul de bunăvoie în faţa comuniştilor, cu credinţa că jertfa lor le va permite românilor să păşească cu fruntea sus pe acest pământ, după cum mărturisea Ion Gavrilă Ogoranu, legendarul lider al grupului de luptători din Munţii Făgăraşului. Nu veţi afla nimic despre rezistenţa ţăranească (majoritatea ţăranilor nu înţelegeau că milostenia creştină, această mare virtute creştină, ajunsese o infracţiune). Dar, mai ales, nu veţi afla nimic despre rezistenţa ortodoxă, mucenicia şi sfinţenia mirenilor, preoţilor sau monahilor din temniţele comuniste. De ce nu trebuie să ştim nimic despre cei care prin cuvântul, dar mai ales prin faptele lor, ne duc cu gândul la icoana întâilor creştini? Cei care rugându-se au vărsat lacrimi sfinte pentru neamul românesc trebuie uitaţi. Pentru a nu deveni imbold sau model pentru noi. Resursele de putere ale acestui neam trebuie întinate. Şi atunci pun etichete. Îi acuză că au făcut politică. Omit să spună că ţelul politicii lor a fost apărarea credinţei creştine. Sfântul închisorilor, aşa cum l-a numit Părintele Nicolae de la Rohia pe Valeriu Gafencu, înainte de moarte mărturisea că nu regretă activitatea sa politică, dar că regretă că nu a purtat toată viaţa cămaşa lui Hristos. Mântuirea personală şi a neamului românesc a fost ţelul lor. Şi au demonstrat-o cu prisosinţă Părinţii Justin Pârvu, Arsenie Papacioc, Adrian Făgeţeanu, Liviu Brânzaş, dar şi mirenii Ioan Ianolide, Virgil Maxim, Costache Oprişan şi atâţia alţii. Nemaivorbind că alţii, cum ar fi Părintele Arsenie Boca, Părintele Ioan Iovan, Părintele Daniil Sandu Tudor, Părintele Dumitru Stăniloae sau Mircea Vulcănescu, care, deşi nu au făcut niciodată politică partizană, sunt acuzaţi de legionarism. Şi sunt din nou condamnaţi. Dar, indiferent ce urzesc vrăjmaşii, lucrarea lui Dumnezeu nu poate fi tăinuită. Ea se arată cu întreaga ei forţă. Jertfele celor din închisori ne-au arătat că harul lui Dumnezeu lucrează în neamul românesc şi în Biserică.

Părintele Arsenie Papacioc îl clătina pe anchetatorul care încerca să-l facă să nege existenţa lui Dumnezeu. „Şi dacă există?”, îi răspundea acesta, punându-i serioase probleme de conştiinţă. Acolo, în temniţele comuniste a înţeles Părintele că „Iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu”. De atunci şi până azi recomandă tuturor să moară şi să învieze în fiecare zi. Aşa cum a făcut-o ca nimeni altul Părintele Gheorghe Calciu. Un alt duhovnic ortodox, Părintele Mina Dobzeu, îl boteza pe Nicolae Steinhardt cu apa dintr-un ibric. Părintelui Arsenie Boca până şi Securitatea îi recunoştea minunile săvârşite. Părintele Sofian Boghiu, prigonit din Basarabia ocupată de ruşi, sublinia, de câte ori avea prilejul, atmosfera creştină din detenţie.

Părintele Justin Pârvu crede că Dumnezeu ne pedepseşte pentru că nu recunoaştem jertfa. Pilda acestor mărturisitori trebuie să fie ziditoare de suflet pentru toţi credincioşii români ortodocşi. Punând în lucrare latenţele sufletului românesc ne vom redescoperi misiunea pe care Dumenzeu ne-a încredinţat-o pe acest pământ.

Unul dintre intelectualii înstrăinaţi, care se află la conducerea Institutului Cultural Român, spunea că „fenomenul Piteşti” este o expresie a specificului românesc, făcând referire la satanica reeducare din această închisoare. Unul dintre supravieţuitorii miraculoşi ai Piteştiului, blândul şi smeritul meşter popular Nicolae Purcărea, îmi povestea cum, după numeroase anchete, în care erau bătuţi într-un mod pe care mintea omenească aproape că nu poate să-l perceapă, fiind întrebaţi de Ţurcanu, şeful reeducatorilor, dacă mai cred în Dumnezeu, el, împreună cu câţiva camarazi ai săi, ridicau mâna afirmativ, stârnind mânia călăului, care ducea la reînceperea torturii, deoarece „bandiţii” nu se curăţaseră de „putregaiul” credinţei în Dumnezeu. Dar despre faptele de eroism şi de mărturisitorii creştini, „elitiştii” noştri, educaţi în cadrul Grupului pentru Dialog social sau a Colegiului Noua Europă, nu scot un cuvinţel. Şi ar mai trebui subliniat un fapt. De câte ori vorbesc despre universul concentraţionar românesc, încearcă să şocheze cu tot felul de scene „hard”, dar aproape niciodată nu fac referinţă la faptele de înălţime creştină. Mentorul lor, Silviu Brucan, care a supravegheat îndeaproape înfiinţarea GDS, într-una din cărţile sale, scria despre nedreptăţile pe care le-au făcut activiştii comunişti filosofului Petre Ţuţea, dar trecea sub tăcere că s-a aflat printre conducătorii revistei „Scânteia”, care cerea condamnarea la moarte a „criminalilor de război”, cum îi etichetau comuniştii pe cei care se opuneau instaurării regimului comunist în România. În opinia noastră, aceşti intelectuali de carton au ca miză ascunderea vinovăţiilor reale ale celor care au declanşat holocaustul comunist împotriva poporului român, a credinţei, culturii şi civilizaţiei româneşti.

Doctorul Teofil Mija, care a îndurat la rândul său 17 ani de temniţă grea, îmi povestea că înainte de a fi arestat a văzut un film sovietic din care a reţinut un lucru semnificativ. Tătucul Stalin îi învăţa pe activişti cum să călărească nişte cai nărăvaşi. „Mai întâi îi înfometaţi, apoi îi obosiţi, şi când vor cădea în genunchi, îi veţi călări cum doriţi”, îi învăţa Tătucul. Părintele Justin Pârvu avertiza că, dacă până acum slugile Domnului au vrut să ne lepădăm de credinţă, ceea ce va urma va fi satanizarea omului. Se aproprie vremurile, Dumnezeu ştie când vor veni, când se va plini cuvântul Mântuitorului: „Căci va fi atunci strâmtoare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa niciun trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile”. (Matei 24: 21-22). Tot Părintele spune că lumea întreagă a devenit un Piteşti uriaş. În închisoarea Piteşti, generaţia de la 1948 a fost supusă unui experiment satanic, care a urmărit transformarea omului în contrariul său. Blasfemierea răstignirii şi Învierii lui Hristos au întrecut imaginaţia umană. Tinerii au fost obligaţi să declare că Biserica este „sursă inepuizabilă de otravă care a înveninat sufletele oamenilor, adormindu-le raţiunea”, familia din care proveneau era „un cuib de viespi”, şcoala românească era „un instrument de pervertire a educaţiei”, patria reprezenta „un amalgam de etnii”. Astăzi, nu întâmplător, pentru că artizanii globalismului şi ai comunismului sunt aceiaşi, atacul nu se mai face în mod violent, făţiş, ci prin forme subtile, soft. Ţinta este sufletul omului, dezlipirea lui de cer. Alexandre de Marenches, fostul şef al SDCE-ului francez, spunea: „În ziua de azi nu se mai cuceresc teritorii pentru a stăpâni oamenii, se cuceresc suflete”.

Am văzut cum s-au salvat cei din închisorile comuniste: prin credinţă, prin nădejde şi prin dragoste. Să ne întoarcem deci la izvoare, la Sfinţii Părinţi, la creştinismul cosmic al ţăranului român. Să nu căutăm soluţii în exterior, ci în ortodoxia noastră. Etnogeneza noastră coincide cu încreştinarea noastră. Suntem români fiindcă suntem ortodocşi şi suntem ortodocşi fiindcă suntem români. Suntem neam apostolic, deoarece am primit cuvântul Evangheliei de la Apostolii lui Hristos, Andrei şi Filip. Faptul că suntem popor latin ortodox ne conferă unicitate. Nu spunem aceasta din orgoliu, ci cu convingerea că nu ne putem regăsi ca popor decât în ortodoxie. Înstrăinarea de ortodoxie duce la pierderea identităţii noastre. Şi, pentru asta, vom da socoteală în faţa lui Dumnezeu pentru că la Marea Judecată răspundem atât ca persoane, cât şi ca neam.

Globalismul, acest nou Turn al Babilonului, continuator al ideologiei revoluţiei franceze, al pozitivismului, al darwinismului şi al marxismului, toate caracaterizate printr-un ateism radical, ne obligă să ne închinăm raţiunii. Cea mai amară deziluzie a nefericitei noastre lumi, după cum spunea Nichifor Crainic. O raţiune care exclude minunile, tainele, sfinţii, faptul că la Sfânta Liturghie ne întâlnim cu morţii noştri.

Sfinţii Părinţi spun că cel mai înţelept în răutăţi este diavolul. Dar noi nu ne temem. Un sfânt al închisorilor, Părintele Ioan Iovan, ne îndemna să semnăm hotărârea de a iubi pe Dumnezeu şi neamul românesc mai mult decât însuşi fiinţa noastră, căci asta ne va duce la mântuire.

Florin Palas
Veghea, aprilie 2009

Biserica Neamului ne înalță în slavă Centenarul!

august 24, 2018 Un comentariu

 

Starea României de azi se aseamănă foarte mult cu a Daciei părăsite: autoritatea statului prăbuşită, fără armată, fără administraţie, cu populaţia redusă la bătrâni, bolnavi şi copii, cu toată partea activă dusă în străinătate (bărbaţii construiau în Anglia acel zid chinezesc zis al lui Hadrian care mai există şi azi), cu hoarde după hoarde, mai rapace decât lăcustele, năvălite asupra lor, răzându-le din bătătură tot ce putea fi mâncat aşa cum sovieticii îi împuşcau pe basarabeni dacă mai aveau un ştiulete de păpuşoi nepredat.

Toate datele părinţilor noştri de atunci indicau un singur punct: pieirea neamului.

Afară de una: religia creştină care indica punctul opus, dăinuirea neamului.

Cu ochii în lacrimi, nu ştiai cât provocate de fumul care mistuia bisericuţa de lemn şi cât de fumul din interior al durerii, preotul în iţari, suman şi opinci, dar pe frunte cu mirul sfinţit, îşi lua antimisul cu sfintele moaşte şi o apuca pe câte un pârâu ascuns în pădure, cu femeile acelea cu pruncii în copaie şi furca în brâu, cu bătrânii sprijiniţi în toiag după el.

Unde găseau o stâncă netedă o făceau sfânta masă, pădurea biserică şi ciobul de cer altar.

Unde aţi fost o mie de ani, suntem mereu întrebaţi ca la interogatoriu, că prin marile cancelarii n-aţi fost înregistraţi, prin palatele aurite n-aţi fost văzuţi, cât despre încuscriri prin încâlcitele genealogii imperiale nici vorbă? Unde aţi fost o mie de ani?

Iată unde! Şi le arătăm un bolovan teşit, nişte goruni şi o ţandără de cer: aici am fost, la biserică.

Azi, când am fost împinşi în prăpastie atât de adânc încât să nu mai fim în stare să ne sărbătorim ceasul împlinirii noastre ca ţară, tot Biserica vine şi ne spune: Nu fiţi disperaţi! Lăsaţi-i pe ei să-şi vadă de viloaiele lor, de conturile lor prin străinătăţuri, de pensiile lor obeze. Eraţi amărâţi că nu-i puteţi nici jeli nici preamări pe bunicii voştri care şi-au dat viaţa ca să vă lase vouă o ţară mare, puternică şi prestigioasă. Dar aveţi unde:

La cea mănăstire,
Falnică zidire,
Mănăstire naltă
Cum n-a mai fost altă…

Vă terfelesc ei în noroi Centenarul? Biserica vi-l înalţă în slavă.

 

Dacia Edenica

Categorii:Fără categorie Etichete:, , , ,

„Tentativele de asasinat” de pe cele două maluri ale Prutului

august 22, 2018 Lasă un comentariu

Mai ieri, mi se spunea la televizor, un grup de „persoane străine” săvârșeau o „tentativă de asasinat” asupra lui Plahotniuc la Chișinău.

Azi aflu, tot de la televizor, că un grup de „persoane străine” au săvârșit anul trecut o „tentativă de asasinat” asupra lui Dragnea la București.

Ingrații de noi, cum de nu ne-am dat seama până acum cât de „asasinabili” au fost și sunt cei doi conducători români ai celor două maluri de Prut!

Dac-am fi știut, luam și noi cumva niște măsuri pentru a-i proteja!

Ne-narmam și noi barem cu niște bastoane, cu niște șpreiuri lacrimogene!

Ca să-i descurajăm pe toți atentatorii străini și să-i facem să plângă de nefericirea noastră!