Arhiva

Posts Tagged ‘Stefan Secareanu’

„Banditu ista”, la 65 de ani!

februarie 26, 2020 Lasă un comentariu

 

Noroc de Fb că altfel nu aș fi aflat că astăzi colegul meu de studenție și actualul cunoscut om de afaceri Alexei Repede împlinește 65 de ani, prilej cu care i-am scris azi dimineață un mesaj de felicitare pe messenger.

După ce vara trecută am sprijinit și încurajat public campania Asociației Oamenilor de Afaceri Moldoveni de Pretutindeni, în frunte cu Alexei Repede, privind susținerea fermierilor basarabeni, unii îmi reproșează și acum: „De ce te-ai legat cu banditu ista?”.

Părinții mei m-au învățat să nu țin cont de vorbele de rău, bârfele unora despre omul care îți apare în cale.

Iar „banditu ista” mi-a apărut în cale încă acum câteva zeci de ani, pe timpul sovietic, când ambii eram studenți la aceeași facultate, cea de jurnalism, a Universității din Chișinău.

După Universitate, nu ne-am mai văzut mulți-mulți ani!

Ne-am reîntâlnit, abia în 2017, la înmormântarea colegului nostru de studenie Ion Magu (Dumnezeu să-l odihnească!), după care, în primăvara-vara lui 2019, ne-am intersectat din nou la Chișinău, dânsul fiind preocupat de niște demersuri către Ministerul Agriculturii în vederea organizării Dialogului Agricol Regional România – Republica Moldova, splendidă acțiune de sprijinire a agricultorilor din stânga Prutului.

Am rămas plăcut surprins de planurile colegului meu, care a ținut să mă invite la cele 11 întâlniri de suflet cu fermieri din toate zonele Republicii Moldova, la care au fost prezenți în jur de 10 experți din cadrul Ministerului Agriculturii de la București și în cadrul cărora au fost trasate căi de soluționare rapidă a unui șir întreg de probleme spinoase cu care se confruntă agricultorii basarabeni, au fost încheiate contracte avantajoase, identificate, punctual, oportunități de inițiere și dezvoltare a afacerilor în agricultură prin accesarea fondurilor europene cu sprijinul frățesc al României!

Păcat că experții de la Ministerul Agriculturii de la Chișinău (era Guvernul Maia Sandu atunci) nu și-au manifestat interesul pentru această acțiune!

Păcat că aceeași atitudine o manifestă și actuala majoritate parlamentară PSRM-PD, care nu se grăbește să dea curs solicitării lui Alexei Repede privind modificarea legii 231/2010 în sensul introducerii cotei de raft în proporție de 51% pentru produsele agroalimentare autohtone. Subiectul face parte din Rezoluția Campaniei DAR – Dialog Agricol Regional și consultarea publică a peste 700 de reprezentanți ai mediului antreprenorial agricol, realizat în vara anului 2019 și prezentat Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

Acceptarea unui asemenea demers al Asociației Oamenilor de Afaceri Moldoveni de Pretutindeni ar spulbera cumva lipsa de încredere a fermierilor moldoveni față de guvernările de la Chișinău, care, pe parcursul celor aproape treizeci de ani de la căderea regimului sovietic de ocupație, au promovat cu premeditare scheme criminale de jefuire și sărăcire a populației de la sate.

„Capitalismul și globalizarea sunt bune, însă producătorii moldoveni au devenit mult prea vulnerabili față de concurența externă”, scrie Alexei Repede în replica dată deputatului Dumitru Alaiba, care se pronunță, într-o postare pe Fb, împotriva cotei de 51% pentru produsele autohtone.

„Ceea ce se înțelege din postarea acestui domn este că astăzi, la nivel de legislativ, se dorește distrugerea micului fermier și a agriculturii în general, pentru că interesele sunt prea mari, deoarece comisioanele din afară, primite la plic, pot fi stopate! Agricultura trebuie să fie un sector strategic pentru toată lumea din această țară, mai ales pentru guvernanți! Doar așa am putea dezvolta un avantaj competitiv față de alte state din regiune. În situația Republicii Moldova, statul trebuie să acționeze pe principiul mâinii invizibile. Este obligatoriu ca producătorii autohtoni să fie motivați și încurajați, deoarece anume ei sunt cei care mișcă economia și asigură salarii, inclusiv pentru acest domn Alaiba și tot restul politicienilor!”, mai scrie Alexei Repede.

Anume oameni fermi ca Alexei Repede ar putea rupe zăgazurile puse agriculturii basarabene de anumite grupări cu interese din sânul puterii.

Poate anume această fermitate i-a făcut loc omului de afaceri Alexei Repede printre „oamenii celebri” moldoveni desemnați recent de VIP Magazin.

La mulți ani, Alexei!
Multă sănătate și multă fermitate în continuare îți doresc!

S. Mocanu, cel mai veninos antiromân din Republica Moldova

februarie 7, 2020 Lasă un comentariu
S. Mocanu la ultima lui intervenție online: „Atâta timp cât trăiți cu ideile unui ideal mucegăit din capetele d-stră, atâta timp noi n-avem nicio șansă!”.
Pramatia se referă la unioniști!
Iar „idealul mucegăit”, de care vorbește căzătura de Mocanu, este, bineînțeles, idealul Unirii sau Reunirii tuturor românilor și teritoriilor românești din „capetele d-stră”, adică ale unioniștilor din Basarabia!
Dacă mă veți întreba cine este, la ora actuală, cel mai veninos antiromân din Republica Moldova, eu vă voi răspunde:
Cel mai veninos antiromân din RM nu este Voronin sau Dodon, sau oricare membru ori aliat al șlehtei bolșevice!
Pe ăștia îi cunoaștem!
Cel mai veninos antiromân din RM este această prostituată politică, S. Mocanu!
Mai veninos decât Voronin și decât Dodon, și decât oricare din șleahta lor bolșevică!
Doar o sculă ordinară care îi urăște patologic pe români poate să profereze asemenea insulte la adresa noastră.
Deloc întâmplător că liotcikul Mocanu este preferatul multor televiziuni, inclusiv cele rusești!
„Republica unirii”, sloganul și programul politic al sectei lui Mocanu, este, de fapt, republica neunirii noastre!

„Dreapta prooccidentală” de la Chișinău care nu-i de dreapta

februarie 3, 2020 Lasă un comentariu
Dacă dincolo de Prut, vorba lui Tudor Gheorghe, nu există dreapta, ce să mai vorbim de dreapta de dincoace de Prut?
Ea nu există cu desăvârșire!
PAS-ul Maiei Sandu nu este partid de dreapta, este mai degrabă ceva de stânga, așa cum de dreapta nu poate fi nici Platforma lui Năstase!
Mai ales dacă spui că această „dreaptă” ar fi și „prooccidentală”!
„Dreapta prooccidentală” de la noi se asociază mai degrabă cu stânga neomarxistă și globalistă, care vine tot dinspre occident.
Că sunt de stânga, Maia și Năstase au demonstrat-o cu prisosință deja atunci când au ales să meargă în alianță cu stânga stalinistă a lui Dodon în detrimentul unei alianțe, hai să-i spunem, prooccidentale cu PD-ul, tot de stânga și el.
Ce fel de „dreaptă” poate reprezenta Maia Sandu când, în calitatea ei de prim-ministru, a ales să-l aibă drept sfetnic principal pe unul care este exponentul curentului antiromânesc promovat de Mark Tkaciuk?
„Dreapta” sau „dreapta prooccidentală”, cum mi se spune, urmează să apară și la noi sau ar trebui să apară și la noi.
Dreapta adevărată ar fi partidul lui Eminescu, cum bine zice maestrul Tudor Gheorghe, atacat recent de reprezentanții stângii neomarxiste și antinaționale de la București, susținătorii aprigi ai fostei Alianțe Kozak de la Chișinău!
Partidul lui Eminescu, adică Partidul Conservator!
Sau poate un partid al lui Eminescu cu o altă denumire, dar de aceeași esență și respirație – creștină și națională!
Dar ca să dai naștere unui partid al lui Eminescu la Chișinău sau București, trebuie să-l simți pe Eminescu cu toată ființa și suferința lui!
Trebuie să-L ai în față și în inima ta pe Hristos și pe Neamul tău Românesc și Nemuritor!
Dar ăștia care se dau „de dreapta” la Chișinău nici nu au deschis barem o pagină din Opera Politică a poetului nostru național și nici nu își afirmă identitatea românească!
Cum să fie ei de Dreapta?

Idealurile noastre din cerdacul Bibliotecii „B.P. Hașdeu”

ianuarie 24, 2020 Lasă un comentariu
Ion Stefanita, director la Agentia pentru Inspectarea și Restaurarea Monumentelor, cercetează în aceste clipe cerdacul clădirii în care se află Biblioteca „B.P. Hașdeu” din centrul Chișinăușlui, unde a dat, printre mai multe fotografii, documente și ziare vechi de peste vreo treizeci de ani și aruncate, de această poză, întrebându-mă, pe Fb, dacă cel din imaginea găsită sunt eu sau nu.
I-am recunoscut că sunt eu și că mi-a făcut o surpriză pentru că imaginea îmi amintește de campania electorală, din iarna anilor 1989-1990, pentru primul Parlament, democratic, de la Chișinău, care se desfășura încă în baza legislației sovietice!
Lucrând în calitate de crainic al Postului de Radio Moldova, am candidat atunci din partea Frontului Popular într-o circumscripție din fostul raion Comrat, care cuprindea câteva localități românești – Borogani, Sadâc, Taraclia, Tălpizu, Câietu, Frumușica și, bineînțeles, satul meu de baștină Chioselia Mare.
Am fost inițial cinci concurenți, doi dintre care, inclusiv subsemnatul, am ieșit să ne batem în turul doi.
Contracandidatul meu în turul doi a fost agrarianul Gheorghe Ciobanu, directorul sovhozului din Borogani (am înțeles că nu mai este printre cei vii. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!).
Poza, alb-negru, găsită de Ion Ștefăniță, a fost făcută, din câte îmi amintesc, de fotoreporterul de la Casa Presei (probabil din cadrul fostei agenții oficiale de știri ATEM), Eugen Roșcovanu. Țin minte că eram trimis acolo pentru a fi fotografiat în mod obligatoriu și organizat, după înregistrarea în calitate de candidat pentru alegeri, potrivit unor standarde și reguli ale Comisiei electorale de atunci.
Imaginea mea surpriză a fost singura pe care am avut-o în campania electorală de acum treizeci de ani împreună cu un program electoral bătăios, actual și azi, multiplicat în două limbi, la Tipografia din Comrat.
A fost o bătălie pe cinste în care învingător a ieșit, bineînțeles, la o diferență nesemnificativă de vot, agrarianul de la Borogani.
Eu, care promovam limba română, alfabetul latin, Tricolorul, Imnul național „Deșteaptă-te, române!”, desprinderea de URSS și mă opuneam de atunci ideii de autonomie la Comrat, am trăit bucuria de nedescris de a mă întâlni și a semăna în inimile miilor de basarabeni, cu conștiina mutilată de regimul sovietic de ocupație, adevărul despre identitatea noastră românească!
Din păcate, au trecut peste treizeci de ani de atunci și idealurile noastre românești au rămas doar niște amintiri răscolite în podul unei biblioteci din Chișinău.

Cum se face că l-am lăsat pe Ștefan Petrache, în ultimul său drum, pe mâna unui preot impostor?

ianuarie 16, 2020 Lasă un comentariu
Cum se face că regretatul Ștefan Petrache, fiu al Neamului Românesc, pe care l-a iubit și l-a cântat din toată inima lui, a fost lăsat să fie condus pe ultimul său drum spre Cer de preotul Ciuntu și biserica lui fantomă din centrul Chișinăului, nerecunoscută de nimeni și care nu face parte din Biserica Neamului Nostru Românesc, Biserica Ortodoxă Română?
Cum se face că marile personalități basarabene sunt lăsate în ultimul lor drum pe mâna unui impostor care și-a înregistrat la Ministerul Justiției o biserică pentru a face bani și a amăgi lumea, o biserică care nu respectă principiul comuniunii dogmatice, canonice şi liturgice cu celelalte Biserici Ortodoxe, o organizaţie religioasă ca un SRL, ruptă de Biserica Ortodoxă Universală?
Cum se face că, din ignoranță sau lașitate, cădem în păcatul de neiertat de a-L huli pe Dumnezeu odată ce acceptăm să-l urmăm pe unul care ne amăgește vorbind în numele Domnului?

De ce A. Năstase nu trebuie să scoată crucifixul pe care l-a instalat în sediul MAI

ianuarie 13, 2020 Un comentariu
Presa ne informează azi că „liderul Platformei DA, Andrei Năstase, va trebui să aducă scuze publice și să scoată crucifixul pe care l-a instalat în sediul MAI” în urma unei decizii în acest sens luată de Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității.
Ni se mai precizează că prin instalarea crucifixului și declarațiile precum că „oastea e creștină” sau „toți cei care poartă uniforma Republicii Moldova nu ar putea mișca nici măcar un grăunte fără puterea lui Dumnezeu și a Sfintei Cruci”, Andrei Năstase, în calitate de ministru, prin autoritatea sa, „a încercat intenționat să impună celor care poartă uniforma Republicii Moldova convingerea religioasă pe care acesta o împărtășește”, încălcând astfel „mai multe prevederi din legislația națională și internațională”.
Cu toate greșelile grave pe care liderul Platformei DA le-a comis în urma alianței dezastruoase din vara trecută cu Dodon, greșeli pe care le-am scos în evidență în intervențiile mele publice, și indiferent de scopurile ascunse, să zicem electorale, pe care acesta le-a urmărit prin gestul său ușor ostentativ de instalare a crucifixului în sediul MAI,astăzi, citind „decizia” menționată mai sus, am hotătât să vin în sprijinul lui Năstase îndemnându-l să nu „aducă scuze publice” și să nu „scoată crucifixul pe care l-a instalat în sediul MAI”.
Și iată de ce:
Întâi de toate, pentru că „decizia” Consiliului cu denumire lungă și progresistă de mai sus vine în contradicție cu poziția în acest sens a Marii Camere a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, admițând recursul statului italian la decizia CEDO din 2009 prin care forul european condamna Italia pentru prezenţa însemnelor religioase în instituţiile publice de învăţământ, a considerat crucifixele „ca fiind simboluri religioase pasive, adică nu duc la o îndoctrinare şi nu sunt însoţite de o programă şcolară care să încerce să schimbe convingerile sau credinţele unei anumite persoane. Ele sunt simboluri ale unei tradiţii spirituale şi culturale şi nu sunt nişte obiecte de cult în faţa cărora s-ar săvârşi servicii religioase sau ar impune să li se aducă vreun semn de cinstire”.
Voi menționa că pentru Italia, precum şi pentru numeroase state europene, această hotărâre este extrem de importantă, fiind prima hotărâre care priveşte prezenţa simbolurilor religioase în şcolile publice.
Precizez că pe 3 noiembrie 2009, Italia a fost condamnată pentru prezenţa în şcoli a crucifixelor catolice. CEDO considera, atunci, că aceasta încalcă dreptul la liberă alegere a religiei şi dreptul părinţilor de a-şi creşte copiii în religia dorită. Italia a făcut apel la decizia respectivă, demers în care a fost susţinută de o serie de state europene, între care şi România.
Decizia adoptată este obligatorie pentru toate cele 47 de state semnatare ale Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Are dreptate Andrei Năstase când afirmă că „oastea e creștină” și că „toți cei care poartă uniforma Republicii Moldova nu ar putea mișca nici măcar un grăunte fără puterea lui Dumnezeu și a Sfintei Cruci”!
Nu cumva Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității se va apuca mâine să decidă că Crucea din mâna lui Ștefan cel Mare și Sfânt și acțiunile pline de vitejie ale „oastei creștine” a voievodului nostru pentru apărarea creștinătății „reprezintă instigare la discriminare pe criteriu de convingeri”?
Eu cred că ar trebui sfințite toate instituțiile statului!
Anume din cauza necredinței, din cauza lipsei lui Hristos din inimile celor care reprezintă aceste instituții ne bălăcim în mizerie și nedreptate!

Rănile de după o imagine cu tata…

ianuarie 12, 2020 Lasă un comentariu
Chioselia Mare, Cahul. Ferma sovhozului-fabrică „Iskra”, cred că imaginea e de pe la sfârșitul anilor optzeci!
Taică-meu, Ghiță Secăreanu (al doilea din rândul de jos, cu multe medalii în piept, veteran de război, a fost soldat în Armata Română, iar în 1944 rușii l-au înrolat în armata sovietică trimițându-l, împreună cu frate-său Ionel Secăreanu, primul din același rând, în prima linie a frontului tocmai la Königsberg, a rămas viu ca prin minune; alături de el, în stânga lui, este fratele mamei mele Alexe Boboc, bunicul interpetelor surori Ana Maria Boboc Oțel și Doina Boboc), a lucrat, după colectivizare și pănă la bătrânee, la ferma kolhozului-sovhozului din satul nostru.
Cred că e o imagine cu lucrătorii de la fermă prilejuită de „ziua victoriei” sărbătorită cu mult fast de sovietici, ca și azi, de altfel, unde veteranii, obligai să-și pună medaliile în piept, erau poftiți mai mult în calitate de decor.
Exact ca la războiul provocat de ruși, unde basarabenii erau trimiși în prima linie în calitate de carne de tun, ca să nu se mai întoarcă vii…
Zeci de tineri din satul nostru și din satele din jur au fost duși în 1944, împreună cu taică-meu, în prima linie la Königsberg, de unde s-au întors foarte puțini, cu răni adânci pe care le-au îndurat toată viața lor.
Cât de multă durere ascundea „viața fericită” din kolhozul ocupației sovietice!