De ce Dodon se vrea „asasinat”?

            Igor Dodon chefuind în beciul prezidențial de la Condrița cu deputatul rus Oleg Poholkov

Atentie mare!

Aflăm din presă, cu o zi înaintea alegerilor de mâîne, despre o presupusă tentativă de asasinat asupra lui Dodon în zilele fierbinți de 7-8 iunie a.c., când se schimba puterea la Chișinău, acțiune care i-ar fi fost adusă la cunoștință lui Dodon abia astăzi de către procurori.

Omul lui Putin se vrea tare erou!

Lansează, cu procurorii sub control, sfârâiacul cu tentativa de asasinare a lui!

Se vrea din nou președinte la anul!

Insul, care a luat mită 3 mil de dolari cash, care introduce ilegal în RM, în urma deplasărilor sale dese la Moscova, câte 1 mln de dolari, tot cash, lunar pentru întreținerea, consolidarea și extinderea rețelei mediatice de propagandă prorusă, care a făcut bani din privatizări și afaceri ilegale cu bunurile statului, cum să nu se teamă că ar putea fi asasinat?

Cum să nu se teamă că, într-o bună zi, va trebui să fie anchetat și el pentru asemenea crime, va trebui să fie reținut sau închis, adică va trebui tras la răspundere, așa cum sunt trași la răspundere Filat, Plahotniuc, Platon, Shor… și toți cei care au intrat în politica de pe Bâc doar pentru a se îmbogăți pe spinarea basarabenilor!

Se impune doar o mică precizare când vine vorba de crimele lui Dodon: acesta va trebui să răspundă și pentru trădarea intereselor naționale ale RM, pentru încurajarea și consolidarea separatismului teritorial în RM, adică, pentru vânzarea de țară!

Vine vremea când toți trebuie să răspundă pentru crimele săvârșite!

Nu ești veșnic președinte, mâine-poimâine se schimbă lucrurile și vor veni alți procurori care nu vor mai fi sub controlul tău și care te vor pofti sau îți vor pune cătușele și te vor aduce la CNA sau la Procuratura anticorupție ca să dai explicații și să fii pus după gratii.

Asta este frica cea mai mare a lui Dodon: frica că se apropie ziua răspunderii în fața legii!

Anume din această cauză, fricoșii născocesc istorii cu tentativa de asasinat asupra lor!

Deținutul politic Ion Moraru: „Eu nu sunt de acord cu Dughin!”

 

Aflu cu tristețe de plecarea la Domnul, la vârsta de 90 de ani, a fostului deținut politic Ion Moraru din s. Mândâc, Drochia, cel care, de la vârsta de 17 ani, s-a opus regimului sovietic de ocupație având următorul crez:

„Cred în bunul Dumnezeu şi în veşnicia Neamului Românesc, urăsc de moarte minciuna ruso-bolşevică şi voi lupta până la moarte împotriva ei”.

Ion Moraru a fost, alături de Vasile Țurcanu și Petre Lungu, fondator al organizației antisovietice „Sabia Dreptății”.

Cu sediul în Liceul Pedagogic (fost Liceul „Ion Creangă”) din Bălți, acest grup de rezistență armată antisovietică a fost activ în oraș în timpul perioadei staliniste.

Grupul „Sabia Dreptății” a fost descoperit de NKVD în 1950, iar membrii săi arestați.

A fost judecat și condamnat în conformitate cu art. 58.10-11 și art. 33 ale Codului penal al URSS, fiind declarat „dușman al poporului, deosebit de periculos social”, stabilindu-i-se, după ispășirea pedepsei, exilarea pe un termen de 10 ani în regiuni îndepărtate ale URSS.

Timp de un an, Ion Moraru a fost întemnițat în același lagăr din Ekibastuz ca și Aleksandr Soljenițin.

A scris și publicat volumele „Pustiirea” (2005), „Treptele infernului” (2007) și „Fata cu miros de busuioc” (2011).

Este decorat cu Ordinul Republicii de către Președintele interimar al RM Mihai Ghimpu.

A fost ales președinte de onoare al PPCD.

În ultimii ani de viață, Ion Moraru s-a detașat de fostul lider al PPCD, I. Roșca, care a trădat organizația, dovedindu-se a fi unealtă a serviciilor rusești și promotor înverșunat al neokaghebismului dughinist!

Iată ce îi declara, în 2015, fostul deținut și disident politic colegului nostru Vlad Cubreacov:

„Credința ortodoxă este profanată de acest Dughin. Acolo unde încep vărsările de sânge și violența se termină creștinismul. Mă doare foarte mult cum au putut Dughin și eurasianismul lui să-l prelucreze pe Iura [Roșca]. Citește, când ai timp, sfârșitul capitolului 11 din Cartea prorocului Daniel, acolo unde se spune despre Regele Nordului. Eu cred că este vorba despre Regatul Mokșa, care se va prăbuși. Iar despre ce face Iura cu acest Dughin, primesc întrebări de la multă lume: „Domnule Moraru, l-ai susținut altădată și iată ce face Iura!”. Da, l-am susținut, dar nu în lucruri ca acestea! Eu nu sunt de acord cu Dughin! Sunt cutremurat de ceea ce face Iura! Vlad, să știi că eu nu respir cu doi plămâni diferiți! La vârsta mea eu am același crez cu care am pornit la drum la 17 ani: credința creștină ortodoxă, limba română și același neam românesc”.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace cu drepții!

Maia Sandu are nevoie de „reflexele noastre de bunătate”

 

Cu ocazia celor o sută de zile ale Guvernului Maia Sandu, scriitorul Ion Bradu postează pe Fb o imagine cu prim-ministra de la Chișinău surprinsă pe timp de iarnă (probabil, în timpul campaniei electorale din februarie), cu mult înaintea alianței cu Dodon, însoțită de următorul comentariu:

„O suta de zile premier. O poza de pe cind era iarna.Iar alianta sinucigasa cu Dodon si zilele amare de azi nu se vedeau.Sa o sustinem, pentru ca e fragila si acum, ca niciodata, are nevoie de reflexele noastre de bunatate”.

Și noi avem nevoie de „reflexele de bunătate” ale Maiei Sandu ca să pună capăt alianței cu Dodon!

Dacă nu face acest lucru, înseamnă că „fragila” prim-ministru își manifestă „reflexele de bunătate” față de Dodon și Rusia, nu față de românii basarabeni!

Prim-miniștrii „fragili” nu au cum să fie prim-miniștri puternici!

Un prim-ministru puternic niciodată nu va accepta cârdășia cu Moscova în detrimentul intereselor noastre românești!

Un prim-ministru puternic nu va alege niciodată „alianța sinucigașă”, pentru că sinuciderea este cel mai mare păcat în fața lui Dumnezeu.

Ori ești cu românii, ori ești cu rușii!

Mi se spune că A Năstase „a înălțat un crucifix la MAI”, invitându-i la eveniment atât pe Vladimir, mitropolit al Moldovei din Biserica Ortodoxă Rusă (necanonică pe teritoriul RM!), cât și pe ÎPS Petru, Mitropolit al Basarabiei, care reprezintă Biserica Ortodoxă Română (canonică pe întreg teritoriul Basarabiei ocupate de ruși!).

La ortodocși Biserica este una cu Neamul! Rușii, dacă sunt ortodocși, își au Biserica lor Ortodoxă, adică Rusă, iar noi, românii, toți laolaltă, avem Biserica Noastră Ortodoxă, adică Română!

Mitropolia Moldovei, a lui Vladimir, reprezintă biserica rusă de ocupație, instalată la noi odată cu puterea bolșevică a lui Stalin!

Mitropolia Basarabiei reprezintă Biserica Neamului Nostru Românesc! Ea a fost scoasă în afara legii de ocupanții ruși în 1940 și 1944, preoții ei fiind deportați și împușcați, iar lăcașele sfinte au fost distruse sau ocupate de agenții Kremlinului în sutană adunați în actuala Mitropolie a Moldovei. Mitropolia Basarabiei a fost reactivată în 1992 după declararea independenței și introdusă în legalitate de Guvernul de la Chișinău abia în 2002!

Deci, noi, ca români, suntem credincioșii unei singure Biserici Ortodoxe, cea Română, și îl avem ca Patriarh pe Preafericitul Părinte Daniel!

În niciun caz nu putem avea doi patriarhi, așa cum crede ministrul de Interne de la Chișinău, A. Năstase, care l-a invitat la înălțarea crucifixului la MAI și pe Vladimir, mitropolitul, ce se supune patriarhului său de la Moscova.

Gestul lui Năstase se dovedește a se constitui de fapt într-o încercare a acestuia (probabil, la sugestia șefului său pe linie politică, Dmitri Kozak) de a legitima într-un fel sau altul plutonul securistic al Kremlinului în frunte cu Vladimir, așa cum se încearcă de mai mulți ani legalizarea prezenței armatei ruse de ocupație de la Tiraspol!

Tak ne poidiot, tovarișci Năstase!

Ori ești cu românii, ori ești cu rușii!

A. Năstase, un alt Iuda care bagă Basarabia sub sutana lui Putin!

Privind la această poză, postată pe Fb de domnul Valentin Dolganiuc, mi-am amintit de Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel la proclamarea solemnă a anului 2018 ca „An omagial al unității de credință și de neam” și „An comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”

„Mihai Eminescu, cunoscând rolul Bisericii și al credinței creștine în dezvoltarea culturii și a limbii române ca veșmânt viu al învățăturilor de credință și al cultului liturgic, a numit Biserica Ortodoxă Română „maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbii și unitatea etnică a poporului””, spune Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române!

Mă întreb, ce are biserica lui Vladimir al Moscovei, căreia i se închină Andrei Năstase, unul din cei doi lideri ACUM, care se dă drept român și chiar are și cetățenie română, cu unitatea Limbii Române și a Neamului Românesc?!

Anul trecut, în campania pentru primăria Chișinău, l-am văzut călcând pragul Mitropoliei Basarabiei, Biserica Noastră Românească, și sărutând mieros Crucea ÎPS Petru, Mitropolit al Basarabiei!

Era sărutul lui Iuda!

Era sărutul electoral al unuia dintre mulții trădători ai idealurilor românești din rândul „politicienilor basarabeni”, unelte ale regimului rusesc de ocupație!

Se mai îndoiește cineva dintre cei care-mi sar la beregată să mă apostrofeze de ce-l „critic„ pe „prostul satului” de faptul că Andrei Năstase „al vostru” nu este altcineva decât o ordinară sculă a Moscovei?

El, Năstase, și Maia au fost plăzmuiți, metodic și îndelung, de structurile securiste ale rușilor pentru a pune capăt „mofturilor românești” de la Chișinău și pentru a încheia readucerea noastră sub sutana lui Putin!

Câtă dreptate avea Mihai Eminescu când scria că „Biserica rusească are veleităţi periculoase de cezaro-papism, de întindere a legii prin mijlocul săbiei pentru augmentarea puterii statului”!

Și câtă dreptate avea marele nostru poet și ziarist când biciuia fără milă pe aceste cozi de topor ale ocupantului, zicându-le drept „netrebnici” sau „elemente nesănătoase”, „fizic şi intelectual stârpituri, neavând nici tradiţii, nici patrie, nici naţionalitate hotărâtă”, pe care „le vedem punându-se la discreţia străinilor”!

Omul Dumitru Matcovschi!

Cu Dumitru Matcovschi la un congres al Uniunii Jurnaliștilor.

Nu țin bine minte anul. Cred că era prin 1993, 1994 sau 1995…

Nici să-mi imaginez că, mai încoace, în toamna lui 2008, unul care se consideră și azi „președinte al Uniunii Jurnaliștilor din Moldova”, V. Saharneanu, avea să emită, cu de la sine putere, un „ordin” sau o „decizie” a dânsului de „excludere” a subsemnatului „din Uniunea Jurnaliștilor”!

Știți care a fost motivul?

Pentru că, în calitatea mea de atunci de deputat și președinte al Comisiei parlamentare pentru Drepturile Omului, am „avut tupeul” să critic, de la tribuna Parlamentului, o instituție de presă – PRO TV Chișinău (pentru faptul de a fi dezinformat opinia publică în legătură cu o presupusă maltratare a unui cameraman al acestei instituții de către polițiștii Comisariatului Buiucani al capitalei, acțiune care, potrivit deciziei instanței de judecată, pur și simplu nu a avut loc!) și să cer, în strictă conformitate cu Statutul Deputatului, tragerea la răspundere a autorilor actului de dezinformare publică, precum și informații exhaustive despre proprietarii acestui post de televiziune!

Am fost pus la zid și stigmatizat ca fiind cel mai mare atacator al „libertății de expresie” și cel care „a cerut închiderea PRO TV-ului”!

Dar nu mă mai preocupă această istorie tristă din viață.

Privind la această imagine cu poetul-martir Dumitru Matcovschi, artizanul Mișcării Românești din Basarabia de la sfârșitul anilor optzeci, care a fost stigmatizat și marginalizat de potentații zilei, dar și de „intelectualii cu ștaif”, de tot felul de „moderniști” și „post-moderniști”, din simplul motiv că era „om al Frontului Popular”, alături de poetul Gheorghe Vodă sau de ilustrul nostru cărturar Valentin Mândâcanu, mi-am amintit ce spunea scriitorul nostru în anul 2011, cand implinea 72 de ani si primea ca recunoaștere Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer din partea Președintelui Traian Băsescu:

„Eu nu sunt martir, nu sunt apostol, nu sunt mesager, sunt om al acestui pământ. Și sper că după ce mă vor petrece în ultimul drum, pe lespedea mea de mormânt prietenii vor lăsa această inscripție, în rol de epitaf: «A fost om!»”.

Mama mea din cer!

 

Zilele acestea s-au împlinit zece ani de la nașterea în cer a mamei mele, Vera.

A fost o femeie puternică și vrednică!

A știut să înfrunte cu stoicism toate vitregiile vieții: de la vârsta de 7 ani când a rămas orfană de mamă (bunica noastră Maria a murit de tânără) până în ultima zi când o boală cruntă a răpus-o.

S-a născut în România Mare! A făcut „patru clase la români”.

De la ea am învățat să citesc și să scriu cu alfabet latin când la școală ni se băga pe gât kirilița.

A fost o femeie foarte frumoasă (în loc de compliment, taică-meu îi zicea în glumă: „Ai avut noroc că eu am fost frumos, altfel nu te mai măritai tu!”).

Și-a iubit bărbatul, casa și copiii (ne-a născut pe 11 – 9 băieți și 2 fete).

L-a petrecut și l-a așteptat pe tuțu (taică-meu) să se întoarcă din două armate: Armata Română și armata lui Stalin, de ocupație, în care a fost luat cu forța (în noaptea când sosi acasă din Armata Română) și dus, în calitate de carne de tun, în prima linie a frontului la Königsberg.

Cu lacrimi în ochi și cu inima frântă s-a despărțit de o parte din rudele noastre care, după revenirea rușilor, au fost nevoite să se refugieze peste Prut.

S-a îmbolnăvit de tifos în timpul foametei din 1946-1947, dar Dumnezeu a avut grijă s-o scape!

A scăpat ca prin minune de deportările ocupanților bolșevici.

A înfruntat colectivizarea blestemându-i pe cei de la „pravlenia” comunistă.

Ne-a iubit și ne-a ocrotit pe toți cum numai ea putea s-o facă.

A avut grijă să ne ducă pe toți, în timpul urgiei bolșevice, la Biserică ca să ne boteze! (La noi, la sud, rămăseseră deschise două biserici: una la Congaz și alta la Bolgrad!).

A plâns ca să n-o vedem noi.

Zi și noapte s-a rugat!

Dumnezeu s-o ierte și s-o țină aproape de-a Dreapta Sa!