Archive

Posts Tagged ‘SUA’

Idioții care echivalează alegerea lui Dodon la Chișinău cu victoria lui Trump în SUA

Noiembrie 15, 2016 1 comentariu

Mă enervează de tot niște scule dughiniste care tot caută să echivaleze alegerea unui Dodon la Chișinău cu victoria lui Trump peste ocean!

Când spunem Dodon, subînțelegem Dughin,

sau Roșca,

sau armata lui Putin la Tiraspol,

sau Găgăuzia independentă de rând cu Transnistria,

sau federalizarea Basarabiei pentru a nu se uni cu România,

sau 50.000 de copii români de peste Nistru obligați de Rogozin să învețe în „limba moldovenească” cu kiriliță,

sau alte zeci de mii de copii români transnistreni prigoniți de ocupanții ruși pentru faptul de a fi mers să învețe în școlile și liceele cu predare în limba română…

Dodon, pentru alegerea căruia a lucrat în recenta campanie electorală Roșca și brigada sa de dughinei, înseamnă Moldova Mare, înseamnă dezbinarea întregii Românii…

Fiți atenți la amenințarea lui Dughin, ideologul lui Putin, după alegerea lui Dodon președinte la Chișinău:

”Despre alegerile din Moldova. Locul Moldovei este doar și exclusiv în Uniunea Eurasiatică. Iar reunirea cu România frățească, dacă și va avea loc vreodată, va avea loc de asemenea în interiorul acestei Uniuni Eurasiatice. Prăbușirea Europei unite este predeterminată, așa că foarte curând va fi de actualitate lozinca: România Mare sau, dacă vă place, Moldova Mare în componența Imperiului Eurasiatic”.

(Originalul rusesc:

”O молдавских выборах.
Молдавии место только и исключительно в Евразийском Союзе. А воссоединение с братской Румынией, если оно и состоится, то также внутри этого Евразийского Союза. Крах Единой Европы предрешен. Так что скоро будет актуален лозунг: Великая Румыния или Великая Молдова (как угодно) в составе Евразийской Империи.”)

Mai degrabă „America profundă” a lui Trump îi va veni de hac unei Rusii kaghebizate, expansioniste și pseudocreștine a lui Putin!

Categorii:Fără categorie Etichete:, , , , , , , , , , ,

Acad. Florin Constantiniu: Nu cred că victoria bandei sovieto-anglo-americane trebuie celebrată

Florin Constantiniu

 

 

Sunt cărți, filme, emisiuni tv etc. care dau corp unor gânduri sau sentimente aflate într-o stare difuză în conștiință. Lucruri la care te-ai gândit îndelung, capătă dintr-odată o limpezire, un riguros contur ideatic, sub impactul unei stări de moment. Așa ceva s-a întâmplat și cu mine, după ce am văzut la televizor filmul regizorului polonez.

De mult timp, ca istoric îmi dădusem seama că al doilea război mondial continuă să fie văzut prin ochelarii învingătorilor. Am scris și am spus la diverse dezbateri despre războiul dintre 1939-1945, că suntem prizonierii viziunii biruitorilor, care au depus toate eforturile pentru a se prezenta – reluând formula lui Herodot despre geți – drept „cei mai viteji și cei mai drepți”. Strania alianță dintre cele două mari democrații occidentale – Marea Britanie și SUA – și Uniunea Sovietică, strânsa colaborare dintre Churchill, Roosevelt și Stalin pun sub semnul întrebării atașamentul primilor doi față de principiile Cartei Atlanticului, în numele cărora susțineau că duc războiul.

Voiau, într-adevăr, Churchill și Roosevelt ca popoarele să fie libere în a-și decide soarta? Cum se împăca o astfel de afirmație cu alianța care-i făcea partenerii unui regim – cel sovietic – la fel de odios ca și cel nazist?

Churchill și Roosevelt au sfârșit prin a ceda în fața exigențelor lui Stalin, hotărât să creeze un mare brâu protector al frontierelor sovietice. Acordul de procentaj Churchill-Stalin, din octombrie 1944, a fost o înțelegere care nu se deosebea, în esența ei cinică, de Pactul Molotov-Ribbentrop.

Cel de-al doilea război mondial nu a însemnat – așa cum se pretinde – o bătălie între bine și rău, o confruntare între libertate și opresiune, ci competiția dintre două bande de răufăcători. În august 1941, Goebbels scria în jurnalul său personal: „O investigație la ambasadele sovietice din Paris și Berlin a scos la iveală surprinzătoare arme de teroare. Aceste ambasade sovietice sunt, în fapt, refugii de criminali. Este inevitabil. Dacă o bandă de criminali ajunge la putere, ea va folosi mijloace criminale pentru a-și desfășura politica. Este bine că se termină cu bolșevismul, odată pentru totdeauna, prin campania noastră din Est. La urma urmei, pe termen lung, nu era loc pentru noi doi în Europa” (David Irving, Hitler’s War, New York, The Viking Press, 1977, p 210).

Liderul nazist, prin formularea sa, exprima, cu sau fără voie, realitatea marelui conflict: lupta între două bande de criminali, una condusă de Hitler, alta de Stalin. Un Stalin, ale cărui crime erau acoperite de cei doi complici ai săi, Churchill și Roosevelt. Nu cred că victoria bandei sovieto-anglo-americane trebuie celebrată. Pentru țările baltice și cele din Europa de Est ea a adus o robie de peste patru decenii. Este momentul să ne întrebăm: victoria cui o sărbătorim la 9 mai 1945? Personal, cred că nu este nimic de sărbătorit.

Academician Florin Constantiniu  (1933 – 2012)

Minciunile democrației și limbajul lor perfid

Februarie 6, 2013 Lasă un comentariu

minciuni-ale-democratieiÎntr-o epocă controlată tot mai mult de mass-media, este esențial modul cum este mânuit limbajul, folosit adesea de autorități pentru a denatura grav sensurile. Răspunzătoare pentru moartea a milioane de oameni începând din 1945, SUA au devenit statul terorii numărul unu din lume. În anii 1980, fostul angajat CIA, John Stockwell, a estimat numărul morților la șase milioane. Conform unui articol recent, de la bombardamentele în masă din Asia de Sud-Est până la trimiterea de „escadroane ale morții” în America de Sud, armata SUA și CIA au fost răspunzătoare, direct și indirect, pentru un număr reestimat la 10 milioane de morți [1]. În zilele noastre, aceasta nu se numește crimă în masă. În mod ironic, SUA a deturnat sensul cuvântului „teroare” pentru a-și justifica tirania prin așa-numitul „război împotriva terorii”.

La acestea zece milioane puteți adăuga nenumărate alte vieți care au fost sacrificate pe altarul profitului urmărit cu orice preț de corporații, care nu se folosesc de armată pentru a bombarda popoarele și țările subjugate lor, ci de anumite politici. Dar aceasta nu este teroare. Este „ajustare structurală”.

Citește mai mult…

ANTONESCU, ALTFEL (2). “Ne-am născut aici, suntem cei dintâi aici şi vom pleca cei din urmă”. Prof. Gh. Buzatu special pentru ZIARISTI ONLINE

Februarie 3, 2013 1 comentariu

 

În cursul anilor 1940-1944, cât timp a fost Preşedinte al Consiliului de Miniştri şi Conducător al Statului Român, Ion Antonescu a fost adeseori considerat – în mediile de stânga ori de dreapta, de „sus” sau de „jos”, civile ori militare, interne sau  externe – tiran ori dictator. Situaţia s-a … deteriorat mai apoi, când, cum se ştie ori se spune, după război mulţi viteji se arată, la „procesul” din mai 1946 ori în presa de după 23 august 1944, în abordările memorialistice ori, mai grav, în rândul istoricilor, Mareşalul avea să fie inclus fără reticenţe în categoria dictatorilor fascişti, alături de Hitler sau Mussolini.

Citește mai mult…

Mareşalul Ion Antonescu: „Faţă de cine să mai falsificăm istoria?”. Prof. Gh. Buzatu: ANTONESCU, ALTFEL (3)

Februarie 3, 2013 Lasă un comentariu

 

Maresalul-Ion-Antonescu-in-fata-plutonului-de-executie-1-iunie-1946 

 Nu falsificăm istoria. Nu aceasta este ceea ce urmărim … Faţă de cine să mai falsificăm istoria?

Faptul nu este ieşit din comun. Înaintea atâtor politicieni sau militari, istorici sau publicişti de după 1944, Ion Antonescu, în cadrul şedinţei Consiliului de Miniştri din 5 septembrie 1941, s-a pronunţat fără rezerve: Nu falsificăm istoria. Nu aceasta este ceea ce urmărim … Faţă de cine să mai falsificăm istoria?” Este cazul să ne întrebăm dacă Mareşalul intuia propriul destin, întrucât Războiul din Est urma dus până la capăt, iar, în funcţie de desfăşurările şi rezultatele acţiunii, detaliile – pe ici-pe acolo, dacă nu cumva în totalitate ori în esenţa lor? – aveau să fie denaturate … Ceea ce s-a întâmplat după 1944, dar şi după luminoasa loviluţie din decembrie 1989 sau în contextul actual al Noii Ordini Internaţionale, pe care fiecare o înţelege cum vrea şi o respinge cum poate.

Citește mai mult…

MOARTEA MAREŞALULUI ANTONESCU, un moment de demnitate istorică

Decembrie 12, 2012 2 comentarii

maresal_ion_antonescu_maxLa data de 17 mai 1946, mareşalul Ion Antonescu a fost găsit vinovat de crime de război şi condamnat la moarte de un Tribunal al Poporului. Regele Mihai a refuzat să-l graţieze, evenimentele şi-au urmat cursul şi execuţia sentinţei a avut loc în după-amiaza zilei de sâmbătă, 1 iunie 1946. A doua zi, pe 2 iunie 1946, mareşalul Antonescu ar fi împlinit 64 de ani.


După judecarea procesului de fond la Tribunalul Poporului din str. Ştirbei Vodă, condamnaţilor din procesul în care a fost judecat mareşalul Antonescu au primit dreptul la recurs. Mareşalul a refuzat să facă acest lucru, fiind convins că, oricum, va fi condamnat la moarte şi executat. Totuşi, la rugăminţile insistente ale colaboratorilor săi şi prin avocaţii familiilor acestora, care voiau să facă recurs, Antonescu a cedat şi a semnat împuternicirea pentru avocaţii desemnaţi de tribunal: Paraschivescu-Bălăceanu şi Eugen Ionescu. Aceştia însă s-au retras, dând procură de substituire avocatului Titus Stoika. Sentinţa era însă hotărâtă cu multă vreme înainte.

După condamnare, singurul om care l-ar mai fi putut salva pe mareşal a fost regele Mihai, care avea drept de graţiere. Mareşalul nu a vrut să înainteze cererea către rege. Mama sa, doamna Baranga, a făcut-o în numele său. Regele Mihai, pentru a se eschiva de la soluţionarea acelei cereri, a dispărut din Bucureşti. În ziua execuţiei, Iuliu Maniu s-a dus la Palat pentru a se prezenta regelui şi a-l convinge să semneze graţierea, dar Mihai I nu a fost de găsit.

Evenimentele şi-au urmat cursul şi execuţia sentinţei a avut loc în după-amiaza zilei de sâmbătă, 1 iunie 1946. A doua zi, pe 2 iunie 1946, mareşalul Antonescu ar fi împlinit 64 de ani.
Către orele 17 în după-amiaza zilei de 1 iunie 1946, cei şapte condamnaţi la moarte, au fost conduşi în capela închisorii Jilava, unde preotul a oficiat un serviciu religios, după care condamnaţii s-au spovedit şi au primit sfânta împărtăşanie. Mareşalul, în costumul său bleumarin, cu care fusese şi la judecată, cu pălăria de fetru neagră într-o mână în care purta şi mănuşa, a primit primul împărtăşania. La sfârşitul slujbei, preotul a scos panglica tricoloră aflată în Sfânta Evanghelie şi i-a dat-o mareşalului, care şi-a prins-o pe piept. În timpul spovedaniei, preotul i-a transmis mareşalului, din partea regelui Mihai, regretul de a nu-i fi putut acorda graţierea cerută de mama sa.
Citește mai mult…

Anghel Rugină despre GRUPUL care conduce lumea

Septembrie 18, 2012 Lasă un comentariu

 

Pe la începutul anilor 2000, exista un talk-show pe ANTENA 1, care se numea: „Marius Tucă Show”. Acest  ziarist invita, în emisiunile sale, cele mai reprezentative personalităţi ale momentului, de la preşedintele statului, primul ministru şi membri ai guvernului, până la sportivi, oameni de cultură sau de ştiinţă… Pe scurt, invita, în fiecare seară, OMUL ZILEI!…

Era unul dintre programele urmărite, întrucât realizatorul nu-şi cruţa câtuşi de puţin invitatul, supunându-l  unui continuu tir de întrebări, care de care mai provocatoare şi mai indiscrete, referitoare la activitatea profesională sau acţiunile publice ale acestuia. Într-o seară de acum circa zece ani, l-a avut ca invitat pe marele nostru economist şi academician Anghel Rugină, profesor universitar de anvergură mondială, care s-a stins din viaţa de curând, din păcate…
Emisiunea de pe Antena 1 din acea seară avea să devină, pentru toţi cei care am urmărit-o, absolut memorabilă.

La un moment dat, cu toată experienţa sa, Marius Tucă a scăpat invitatul de sub control. Personajul de mare calibru din acea seară a pus treptat stăpânire pe emisiune, toată pregătirea acesteia ducându-se pe apa Sâmbetei, deoarece răspunsurile sale la întrebările moderatorului depăşeau cu mult tiparul emisiunii, prin amplitudine, prin modul în care erau documentate şi, mai ales, prin consecinţele lor!… Erau răspunsuri care impuneau de la sine alte întrebări şi tot aşa…

Anghel Rugină a afirmat, la un moment dat, că a fost invitat de George Bush la Casa Albă. Fiica sa era prietenă şi colegă de facultate cu gemenele preşedintelui american, iar acesta a vrut să îl cunoască personal, aşa că l-a invitat la o cină în cel mai bine păzit obiectiv al planetei.

Citește mai mult…