Arhiva

Posts Tagged ‘Ţinutul Herţa’

Neuniți, în fața ocupației rusești!

Mi-e tristă inima azi, la optzeci de ani de ocupație rusească!
Dar mai trist decât atât mă simt din altă cauză: din cauza dezbinării și a incapacității noastre de a fi uniți unul lângă celălalt măcar într-o zi ca asta!
Azi, duminică, la optzeci de ani din clipa când tancurile rusești au intrat peste trupul României, strivind sub ele Basarabia, Nordul Bucovinei și Ținutul Herța, am văzut un grup de basarabeni protestând în fața Ambasadei Rusiei (am înțeles că reprezentau Blocul „Unirea” în frunte cu D. Chirtoacă, Vitalia Pavlicenco ș. a.) și un alt grup de basarabeni – la Monumentul Deportaților din fața Gării Feroviare din Chișinău, deplângând actul ocupației și deportările operate de regimul bolșevic de ocupație (am înțeles că aceștia erau reprezentanții PUN în frunte cu O. Țâcu).
Mă întreb:
De ce românii basarabeni de la porțile Ambasadei Rusiei și românii basarabeni de la Monumentul Deportaților nu se aflau împreună la optzeci de ani de ocupație rusească?
De ce aceste două grupuri de români, la optzeci de ani de ocupație străină, nu și-au întins brațul pentru a se uni barem pentru o singură zi?
De ce sutele de mii de basarabeni cu cetățenie română și fără cetățenie română, care se răspund drept români, dar sunt manipulați și împrăștiați prin tot felul de „partide de orientare proeuropeană”, nu au fost îndemnați de cei ce consideră că reprezintă segmentul politic proromânesc sau proeuropean (cum le place multora) din stânga Prutului să-și întindă brațele și să-și deschidă inimile pentru a se opune împreună, unul lângă celălalt, actului sângeros al ocupației?
De ce cei care i-au susținut în alegeri și sunt gata să-și rupă azi cămășile de pe ei de dragul Maiei și al lui Năstase nu i-au îndemnat, public, pe Maia și Năstase, să se alăture acțiunii comune de condamnare a actului ocupației din 28 iunie 1940?
De ce Maia și Năstase, care pretind că sunt români și părinții cărora au avut de suferit, ca și milioanele de români basarabeni, în urma ocupației, nu au avut și ei inițiativa organizării unei acțiuni comune (cât de uniți erau în 2015 și 2016 în jurul lui Dodon și Usatâi!), de amploare, de condamnare și protest, în legătura cu actul banditesc de acum optzeci de ani, cot la cot cu toți unioniștii din Republica Moldova?
De ce nu v-a ajuns mintea, inima și capul ca acestei zile negre din istoria tragică a poporului român să-i dați lumina iertării și nașterii, înaintea alegerilor din toamnă, a unei largi Mișcări Populare de scoatere a noastră de sub ocupația rusească, ocupație reprezentată azi de Dodon și toate structurile rusești care acționează nestingherit la Chișinău și de-a lungul celor două maluri ale Nistrului?
De ce nu ați acționat ca niște oameni politici responsabili și cu un profund sentiment al apartenenței voastre la marea și mândra națiune română, atacată de hoardele rusești acum optzeci de ani?
De ce, în cele din urmă, un asemenea îndemn nu a fost să vină din cabinetele luxoase ale politicii de la București care-și creează, metodic și grijuliu, partide de toate culorile dincoace de Prut?
Știți de ce?
Pentru că nu sunteți, atât cei de la Chișinău, cât și cei de la București, oameni politici responsabili și cu un profund sentiment al apartenenței la marea și mândra națiune română, asemeni marilor și mândrilor noștri înaintași, care, trăind din străfundul inimii lor acest sentiment, și-au dat viața pentru Țara și Neamul Românesc!
Pentru că marii noștri înaintași, care au fost în stare să facă un asemenea sacrificiu, și-au iubit sincer Țara și Neamul și L-au avut în inimile lor pe Mântuitorul Nostru Iisus Hristos!
Voi, pur și simplu, nu puteți fi oameni politici responsabili!
Pentru că nu vă iubiți sincer Țara și Neamul și nu simțiți în inimile voastre jertfa dureroasă a Mântuitorului Nostru Iisus Hristos!

„România normală” a lui Johannis nu este normală fără Basarabia și celelalte teritorii românești rămase înstrăinate

noiembrie 24, 2019 Un comentariu
A fost în fruntea României un dezertor ordinar și antiromân, Carol II, care a cedat rușilor Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța fără-un foc de armă…
 
Avem azi în fruntea României un alt antiromân și hulitor al României, Johannis, căruia-i în cot de Basarabia, Nordul Bucovinei și Ținutul Herța!
 
A dovedit-o în cei cinci ani cât a fost la Cotroceni.
 
Mai are de azi înainte încă cinci ani să dovedească că-i este-n cot de toate pământurile românești înstrăinate și de românii de acolo.
 
Noi, aici, rămânem tot sub ruși, dar cu o favoare – cu dreptul de a vota, o dată la cinci ani, antiromânii la cârma Țării.
 
„România normală” a lui Johannis nu este normală fără Basarabia și celelalte teritorii românești rămase înstrăinate.

ANTONESCU, ALTFEL (IV). Profesorul Gh. Buzatu prezinta pentru Ziaristi Online un document al Trupelor Romane pe Frontul de Est scos din Arhivele Speciale ale Moscovei

februarie 3, 2013 Lasă un comentariu

 

Ion Antonescu - Colita Timbru via Ziaristi Online

 

Este indiscutabil că, în raport cu rezultatele remarcabile ale istoriografiei contemporane, nu mai este cazul să insistăm asupra războiului României, alături Germania şi aliaţii ei, împotriva URSS declanşat la 22 iunie 1941. Atunci, generalul Ion Antonescu a intervenit pentru eliberarea Basarabiei, Bucovinei de Nord şi Ţinutului Herţa, străvechi ţinuturi româneşti care, la 28 iunie – 3 iulie 1940, fuseseră ocupate, sub ameninţarea forţei, de către forţele militare ale lui I. V. Stalin, acesta beneficiind nemijlocit de asistenţa Reichului lui Adolf Hitler şi de slăbiciunea sau indiferenţa Puterilor Occidentale. Nu se poate pune în discuţie, aşadar, că la un război s-a răspuns cu un altul, al URSS în contra României şi viceversa, ci, obligatoriu, ca urmare a agresiunii neprovocate a lui Stalin, trupele române, aflate sub comanda lui Antonescu, au pornit acţiunea pentru alungarea cotropitorului din Răsărit şi pentru lichidarea pericolului comunist. Aceste obiective nu s-au împlinit, dimpotrivă, România, fiind în eşec, a fost ocupată integral de Armata Roşie (1944-1958), decăzută la nivelul de stat satelit şi pe deplin comunizată de învingătorii de la Kremlin. Ceea ce nu poate avea drept consecinţă ignorarea faptelor de eroism ale trupelor române după 22 iunie 1941, toate cuprinse în inegalabila Epopee a Estului …

Ion Antonescu si Adolf Hitler - Munchen, 12 iunie 1941 - via Ziaristi Online
Ion Antonescu şi Adolf Hitler,

după dezbaterea şi programarea

problemelor Estului (München, 12 iunie 1941)

 

Citește mai mult…

„Prea aproape de Rusia şi prea departe de Dumnezeu”

martie 30, 2012 Lasă un comentariu

Oameni de stat şi militari de elită, scriitori şi diplomaţi, istorici şi geopoliticieni, ziarişti de imens prestigiu şi autoritate morală, dintre care-i reţinem în prima ordine pe M. Eminescu sau N. Iorga, pe M. Kogălniceanu, I. I. C. Brătianu sau N. Titulescu, pe S. Mehedinţi, Pamfil Şeicaru sau Emil Cioran, s-au exprimat adeseori şi în mod categoric în sensul că, pentru ultimele trei veacuri ale istoriei naţionale, a funcţionat cu putere de lege acest blestem neiertător în privinţa poziţiei noastre geopolitice: Românii şi România s-au aflat „prea aproape de Rusia şi prea departe de Dumnezeu”.

Sub acest aspect, câteva date s-au impus ca puncte de referinţă, nu numaidecât pentru evoluţia/involuţia raporturilor româno-ruse ori sovietice, ci şi pe planul istoriei Europei de Sus-Est sau continentale, chiar universale. Să reţinem, în context, anul 1711, când ruşii şi Petru cel Mare, au depăşit graniţa de apus despărţind Imperiul de Moldova pe Nistru, angajând, avându-l alături pe Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei, bătălia cu turcii de la Stănileşti (iulie 1711), pierdută în câteva zile. În consecinţă, Cantemir fu silit să se retragă în Rusia, dar nu putem neglija că, anterior confruntării de la Stănileşti, domnul Moldovei a fost acela care a redactat integral textul Tratatului de alianţă cu Petru cel Mare, ce avea să fie semnat la Luţk în 13/24 aprilie 1711.

Fapt cardinal în desfăşurările istorice, Cantemir, în spiritul „străvechilor legi” ale Ţării Moldovei dar prevăzător la maximum, a inclus în Tratat respectul integrităţii teritoriului Moldovei, ale cărei fruntarii au fost stabilite cu precizie în toate direcţiile, inclusiv, dacă nu cumva în rândul întâi, spre Est, pe Nistru. Drept care, articolul 11 prevedea fără rezerve că: „Pământurile Principatului Moldovei, după vechea hotărnicie moldovenească, asupra cărora domnul va avea drept de stăpânire, sunt cele cuprinse între râul Nistru, Cameniţa, Bender, cu tot ţinutul Bugeacului, Dunărea, graniţele Ţării Munteneşti şi ale Transilvaniei şi marginile Poloniei, după delimitările făcute cu acele ţări”.

Citește mai mult…