Arhiva
Mitul Băsescu la basarabeni
Niște creatori de mituri mi s-au aruncat în cap după ce ieri am îndrăznit să expun pe fb un punct de vedere al meu, ceva mai reticent, față de fostul președinte român, Băsescu.
Este punctul meu despre unele poziții ale lui Băsescu legate de Basarabia.
Am eu dreptul, basarabean fiind, să exprim anumite rezerve față de fostul președinte român? Cu atât mai mult cu cât aceste rezerve le am nu de azi și nu de ieri.
M-am ars de-atâtea ori încât m-am dezvățat a crea mituri din personaje ușor ciudate care preferă să paraziteze pe necazurile basarabenilor, să facă șouri electorale pe seama acestora…
Vă rog să mă avertizați, începând din această clipă, în legătură cu alte personaje politice de pe ambele maluri ale Prutului despre care eu să vorbesc doar de bine, cum vă place unora dintre voi, sau să nu vorbesc deloc!
Personal, am votat la 4 aprilie 2005 pentru Voronin doar din considerentul că Băsescu, președintele de atunci al țării mele România, mi-a cerut, prin consilierul său și șeful PROTV-ului de la Chisinău, să votez! De dragul României am votat, nu de dragul lui Voronin!
Pentru acest vot, v-ati aruncat în capul nostru, ne-ati stigmatizat, ne-ati dat sentinta!
Iar Băsescu nici n-a catadicsit barem să articuleze niste regrete!
Este omul care a dat cu piciorul in echipa noastră!
Este omul care i-a împărțit pe basarabeni în buni și răi, în oameni care-i plac lui și oameni care nu-i plac lui.
Mă tem că astfel procedează acum cu PL-ul, al cărui membru nu sunt și pe care nu-l apăr, așa cum încearcă unii să insinueze…
Este părerea mea: partidele din România, printre care și cel al lui Băsescu, acum, urmăresc în Basarabia exclusiv interese de partid!
M-am săturat de partidele voastre de baroni!
Vreau să vă văd sufletul vostru de român și de apărător dezinteresat al cauzei românești, nu al celei de gașcă politică.
Românismul ca măsură de pedeapsă
Unul amenință că va mai face un partid unionist! Ca replică din cadrul unui scandal din interiorul PL-ului.
Adică ideea românească este transformată în măsură de pedeapsă!
Scenariul, se pare, este plămădit în anturajul lui Băsescu.
Nu știu cine i-a băgat în cap lui Băsescu că el este salvatorul basarabenilor. Mai ales când emană tot felul de declarații deochiate și provocatoare legate de problema transnistreană, care vin să toarne mai mult apă la moara rusească a lui Putin ca și demersurile lui pentru obținerea cetățeniei RM…
Nu poți să-i unești pe basarabeni în jurul tău atunci când sameni dezbinare!
Lăsați la o parte chipurile voastre de salvatori și puneți în mișcare inima, sufletul din voi!
Ideea românească va izbândi în Basarabia prin suflet, nu prin scenarii dubioase.
Dreptul la Unire și frica de ”institutul” „Elie Wiesel”
Fostul președinte român a declarat, electoral, că vrea referendum privind unirea Republicii Moldova cu România….
Foarte bine! Și eu îmi doresc Unirea, de când m-am născut mi-o doresc… fără referendum…
Dar… Mi-e frică de-un singur lucru: de legea lui Crin Antonescu și a ”institutului” „Elie Wiesel” din subordinea Guvernului României… Marea majoritate a basarabenilor ar cădea sub incidența ei!
Pentru că, potrivit ”justiției” regimului bolșevic de ocupație, dar și a legii „Elie Wiesel” adoptată, astăzi, de Bucureștiul oficial, basarabenii au fost și sunt ”naționaliști extremiști”: toată viața lor și-au apărat, în fața ocupantului criminal și anticreștin, cu prețul vieții lor, CREDINȚA ORTODOXĂ, LIMBA ROMÂNĂ și dreptul lor fundamental de a fi ROMÂNI! Au rezistat cu arma în mâini fiind luptători ai Rezistenței Anticomuniste de dincoace de Prut! Au rezistat șoptindu-și neîncetat RUGĂCIUNEA și făcându-și, pe-ascunselea, SEMNUL CRUCII, și, tot în șoaptă și pe-ascunselea, sorbind din OPERA POLITICĂ a lui EMINESCU, dar și din poemele scrise cu sânge ale lui RADU GYR!
Cei peste 50.000 de copii de români din stânga Nistrului, cărora regimul separatist de sorginte bolșevică de la Tiraspol le interzice, acum, să scrie și să vorbească Limba Română, ar cădea tot sub incidența aceleiași legi antiromânești de la București?…
Ce garanții îmi dă Băsescu mie, basarabeanului, dornic de UNIRE și de ȚARĂ, dar și românilor înstrăinați din stânga Nistrului, că, după UNIREA NOASTRĂ, nu ne va da pe mâna ”institutului” „Elie Wiesel”?
Ștefan Secăreanu
16 august 2015
Câteodată, mai bine ar fi ca Băsescu, pur și simplu, să tacă!
Văd că agențiile de presă transmit cu insistență încă o declarație a fostului președinte român, Traian Băsescu. Acesta a afirmat la o întâlnire cu românii din afară că ”niciodată Federația Rusă nu va mai pleca din Transnistria” (http://independent.md/basescu-federatia-rusa-nu-va-mai-pl…/…)
Ar fi totuși mai bine ca fostul președinte al României, uneori, pur și simplu, să mai tacă, să se abțnă de la asemenea declarații…
Rusia trebuie sa plece din stânga Nistrului si va pleca!
Pentru că fâșia de pământ de acolo este parte a teritoriului național al Republicii Moldova!
Asta ar trebui să spună domnul Băsescu de câte ori are ocazia s-o spună, dar nu să-și dea cu presupusul…
Pentru că asemenea declarații toarnă apă la moara lui Putin!
Si Bucurestiul oficial asta trebuie să facă: să ceară insistent și neîncetat retragerea trupelor ruse din stânga Nistrului! Până-n panzele albe!
Același lucru Bucureștiul ar trebui să-l pună în ”arsenalul” ”simionilor” pe care îi trimite la Chișinău ”să facă Unirea”!
Actul de împlinire națională pe care ni-l dorim cu toții va avea loc atunci când vom obține, prin eforturi frățești și dezinteresate, retragerea Rusiei din stânga Nistrului, așa cum prevede Legea Republicii Moldova din 22 iulie 2005, adoptată în unanimitate de Parlamentul de la Chișinău…
Dacă Rusia va rămâne în stânga Nistrului, așa cum ”înțelege” fostul președinte al României, Unirea nu va mai avea loc încă multă vreme!
Îmi prezint scuzele mele pentru îndrăzneală, domnule președinte Băsescu!
Ștefan Secăreanu
13 august 2015
PICIORUL DE DINCOLO DE PRAG AL LUI FILAT
După umila mea părere, cuvântul hotărâtor în constituirea așa-zisei ”coaliții proeuropene” la Chișinău (cu participarea obligatorie a PL-ului, așa cum așteaptă alegătorii celor trei partide declarat proeuropene) îl are Filat! Partenerul lui Băsescu și al lui Iohannis!
Liderul PLDM a mers, cand a fost chemat, la consultări peste Prut… Și înainte, și după alegeri… Pozele cu Băsescu și Filat erau adevărate lozinci electorale înainte de 30 noiembrie, iar relația cu noul președinte al României a fost una la vedere la alegerile prezidențiale din 16 noiembrie.
Lui Filat, insă, îi convine de minune o guvernare fără Ghimpu! O guvernare confortabilă pe care i-o asigură, de această dată, doar comuniștii!
Se pare că in acest sens are si acordul Bucureștiului, rolul căruia în ”criza de la Chișinău” este mai degrabă de ”comisar” al americanilor, care au declarat, cu gura lui Socor, că ”preferabil” pentru ”alianță” este Voronin, iar Ghimpu ar fi un ”irațional”…
Asta ar explica de fapt și lipsa inopinată a premierului român Victor Ponta de la ”consultările” de marți de la aeroport…
Dacă Filat, președintele unui partid membru PPE, ar dori cu tot dinadinsul să respecte înțelegerile de marți cu ”europenii” privind formarea noii coaliții, așa cum s-ar cădea să procedeze în asemenea situații un lider de partid cu afiliere internațională care ține cont în mod prioritar de părerea partenerilor externi, acesta ar fi trebuit să pună, pur și simplu, piciorul în prag!
Dar noi nu nu ne facem iluzii! Filat nu este în stare să-și respecte propriul alegător de aici, darămite pe niște naivi cu capul în nori de la Bruxelles…
Așa că, vom avea un ”guvern minoritar”, pentru că așa ”s-a convenit”…
Socor a pus toate accentele… când a trebuit.
In rest, totul e spectacol… de prost gust.
Astazi va fi ”aleasă” conducerea Parlamentului… In fruntea lui va fi cineva de la PD… Comuniștilor li se va da un fotoliu de vicepreședinte…
In timpul cel mai apropiat, domnul Ion Păduraru, cavaler al Ordinului Republicii, o va desemna pe Natalia Gherman la funcția de prim-ministru…
Și totul va fi bine la vamă… și la BEM-BEM-BEM…
Ștefan Secăreanu
22 ianuarie 2015
Cum distrugi şi vinzi o ţară în 20 de ani
Îmi amintesc, copil fiind, la şcoală ne învăţau să fim mândri că al nostru drag popor nu a fost un popor de cotropitori. Atunci mă chinuia o mândrie copilărească, specifică fiinţei inocente uşor influenţabilă. Acum, la maturitate, nu pot spune că situaţia este la fel: nu mai am acea mândrie din copilărie, ci un necaz chinuitor; asta pentru că am observat un lucru – cotropitorii (acei războinici de ieri) sunt invadatorii economici de azi, iar aceştia au un standard de viaţă pe care noi îl invidiem; imperiile lor teritoriale de altă dată sunt imperiile economice de azi – asupriţii sunt aceiaşi, adică noi – cu acelaşi trai amărât, iar din când în când mai primim o ciosvârtă să ne astâmpărăm o posibilă sete de revoltă!
Sincer, nu pot să-i condamn pe aceşti invadatori, cred că e în natura biologică a oamenilor să fie împărţiţi precum celelalte vieţuitoare, în prădători şi rumegători. Nu-mi place să constat faptul că, întradevăr, avem comportamentul rumegătoarelor: speriaţi şi dezbinaţi. Urăsc şcoala pentru faptul că m-a învăţat să fiu mândru de statutul meu de necotropitor, urăsc şcoala pentru că mi-a impus statutul de rumegător, dându-mi drept exemplu înţelepciunea ciobanului mioritic; sincer, omul ăsta, ciobanul mioritic, trebuie dat ca exemplu negativ în şcoli, cum e posibil să ştii că unii vin să te omoare pentru a te tâlhări iar tu să te apuci să faci ordine în gospodărie, ca după episodul morţii gospodăria să fie ordonată? Să aibă ăia ce să fure mai bine? Preferam să ştiu că ciobanul mioritic le-a luat-o ălora înainte trimiţându-i el pe ei in mormânt (parcă unul din principiile româneşti spune că paza bună trece primejdia rea).
Ispita rusă sau Ambasadorul României, un fidel sub omoforul Patriarhiei Moscovei
Îşi poate imagina cineva ca, să zicem, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Federaţiei Ruse la Chişinău şi familia sa să frecventeze o biserică a Mitropoliei Basarabiei din cuprinsul Patriarhiei Române? Vi-l puteţi imagina pe Excelenţa Sa, Valeri Kuzmin, cu soţia şi copiii, închinându-se la icoane într-o biserică în care răsună ectenii de sănătate pentru Mitropolitul şi Exarhul Petru Păduraru şi pentru Patriarhul Daniel Ciobotea de la Bucureşti? Întrebările sunt desigur retorice, pentru că nimeni şi niciodată nu va lua în serios o asemenea posibilitate. Există lucruri posibile şi există lucruri imposibile, excluse principial şi categoric.
Dată fiind simetria de percepţie pe care o au românii de la răsărit de Prut şi pentru a avea termenii de comparaţie în faţă, să reluăm întrebarea altfel. Îşi poate imagina cineva ca ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României la Chişinău şi familia sa să frecventeze o biserică a structurii locale de sub jurisdicţia Patriarhiei Ruse? Vi-l puteţi imagina pe Excelenţa Sa, Marius Lazurca, cu soţia şi copiii, închinându-se la icoane într-o biserică în care răsună ectenii de sănătate pentru mitropolitul „întregii Moldove” Vladimir Cantarean şi pentru Patriarhul Kiril Gundiaev de la Moscova? Aici întrebările nu mai sunt retorice, pentru că pornesc de la un caz ieşit din comun, când chiar şeful misiunii diplomatice române la Chişinău a luat în serios o asemenea posibilitate şi… a făcut-o realitate.
Aflăm acest lucru, cu oarecare întârziere, dintr-un interviu acordat de ambasadorul României la Chişinău revistei VIP-magazin. Interviul, apărut în numărul 77 din luna septembrie 2010, este intitulat simplu: „Ambasadorul român topit în peisajul basarabean”. Întrucât subiectul pe care, ca etnic român de confesiune ortodoxă şi cu dublă cetăţenie, moldo-română, încerc să-l abordez aici este unul delicat şi de sensibilitate, este potrivit să cităm puţin din materialul apărut în pretenţioasa revistă chişinăuiană.
Aşadar, aflăm că frecventarea parohiilor de obedienţă rusă este o tradiţie mai veche în familia domnului ambasador. Această tradiţie este continuată şi în spaţiul românesc. VIP-magazin face cunoscut opiniei publice: „Pentru Marius Lazurca, familia este conţinutul vieţii, măsura tuturor lucrurilor. Soţia Mirela, medic de profesie, a renunţat de ceva timp la carieră şi se ocupă de copii. Speră că atunci când soţul său îşi va încheia misiunea la Chişinău, vor vorbi liber rusa. Sunt din şcoală îndrăgostiţi de Tolstoi şi ar vrea să-l citească în original. De aici vin şi numele primilor copii – Vladimir şi Olga. Dar şi de la parohia pariziană unde a fost botezat Vladimir, frecventată de urmaşi ai aristocraţiei ruse din diasporă. Urmează Matei, Toma, Theodora şi Sebastian. Cât vor fi la Chişinău, şcolarii vor merge la „Prometeu”.
Duminica merg cu toţii la parohia „Sf. Dumitru”, la recomandarea „mamei Ala”, doamna care se ocupă de Sebastian şi Theodora. Le-a plăcut. Şi biserica, şi părintele Pavel. „Acolo merge lume foarte diferită, spune ambasadorul. Parohia asta e ca un portret în miniatură al societăţii moldoveneşti”…”
La întrebarea „Ce vă place la Chişinău?”, Excelenţa sa a răspuns simplu: „Oh, sunt foarte multe, e greu să fac o listă exhaustivă. Într-o ordine întâmplătoare, îmi plac: cocoşul matinal al vecinilor, kvasul vândut direct pe stradă, parohia „Sfântul Dumitru”, Asif Chaudry, Casa Herţa, laptele concentrat rusesc şi icrele de lostriţă, şoseaua de la Leuşeni la Chişinău, cafenelele cu reţea wi-fi la discreţie, AIE, consilierii străluciţi ai Premierului Filat (Nicu Popescu, Stela Mocanu, Daniel Diviriceanu), Niagara Orange Fitness, rutierele, Savatie Baştovoi, chipiul larg al poliţiştilor, româna Nataliei Morari, plăcinta cu brânză, cozile la spovedanie…”.
Jurnaliştii de la VIP-magazin au fost curioşi să afle şi alte lucruri din gura Excelenţei sale: „Nu e obositor sa fiţi în permanenţă diplomat? Mă refer la calitate, nu la meserie…” Şi pentru că nu doar plăcerea, ci şi talentul de diplomat, precum şi prudenţa îngemănată şi naturaleţea sunt la mijloc, ambasadorul Lazurca a răspuns astfel la această întrebare: „Se spune despre diplomaţie că e mai curând o artă, decât o meserie. Cred, prin urmare, că diplomaţia solicită tot atât talent, înzestrare nativă, cât cer pictura, muzica, baletul clasic. În alţi termeni, avem de-a face cu o ocupaţie pe care o poţi exercita cel mai bine dacă eşti tu însuţi, dacă eşti firesc, natural în cea mai mare parte a timpului. Am norocul de a fi diplomat fără efort, din simplul motiv că sunt destul de ceremonios şi de prudent din fire. Nu am, deci, prea multe merite.”
De ce ne-a atras atenţia acest interviu cu mărturisirile ambasadorului Lazurca? Pentru că nu e vorba de un cetăţean oarecare, ci de un oficial român aflat în misiune diplomatică. Şi pentru că ţara de acreditare este Republica Moldova, în care un diferend canonic româno-rus marchează profund peisajul în care Excelenţa sa „se topeşte”, ca să rămânem la expresia jurnaliştilor de la VIP-magazin. Orice alegere sau preferinţă canonică se pune în balanţă şi conturează adevărata personalitate şi devotamentul celui împricinat. Interviul ne-a atras atenţia şi pentru că reţinusem bine cuvintele atât de adevărate ale preşedintelui Traian Băsescu, pronunţate în faţa camerelor reunite ale Parlamentului României, la 14 aprilie 2009: „A rosti slujba în limba română şi a oficia într-o biserică aparţinând Mitropoliei Basarabiei a fost, adesea, un act de eroism, deşi libertatea religioasă trebuie respectată ca orice drept universal”. Am spus-o şi voi repeta cât va fi nevoie: Mitropolia Basarabiei reprezintă un adevărat test pentru clasa politică. Şi nu este vorba doar de clasa politică de la Chişinău.
Pentru cei care nu cunosc, trebuie să constatăm cu titlu de precizare că parohia „Sfântul Dumitru” din sectorul Botanica a municipiului Chişinău ţine canonic de mitropolia Chişinăului şi a „întregii Moldove” din cadrul Patriarhiei Moscovei. Parohul bisericii este preotul Pavel Borşevschi.
Parohia este un centru propagandistic important al mitropoliei de obedienţă moscovită, cu care este cofondatoare a publicaţiei „Curierul ortodox” (cu versiunea rusă „Pravoslavnâi vestnik”). Cota de participare la „Curierul ortodox SRL” este următoarea: mitropolia Chişinăului şi a „întregii Moldove” – 70%, parohia „Sf. Dumitru” – 30%. Redacţia acestui organ de presă este din 1995 şi până azi situată în casa parohială a bisericii „Sf. Dumitru”.
Ambasadorul Lazurca ar fi trebuit să cunoască şi faptul că preotul paroh Pavel Borşevschi a fost principalul actor al lucrării de smulgere a parohiei „Sf. Nicolae” din Chişinău (fosta catedrală provizorie a Mitropoliei Basarabiei între 1992 şi 1999) de sub oblăduirea Patriarhiei Române şi înregistrarea ei în subordinea Patriarhiei Moscovei. El a pus la cale şi a dirijat întreaga operaţiune împreună cu ministrul de atunci (şi de acum, din partea PLDM!) de Interne, generalul Victor Catan, un prigonitor pe faţă a Mitropoliei Basarabiei. Anul trecut am scris despre asta în FLUX şi am publicat şi documente doveditoare, pe care, la timpul respectiv, le reţinuse şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ca probe concludente pentru tratamentul discriminatoriu şi destul de sălbatic aplicat Bisericii noastre.
Tot acest preot este mentorul unui grup disident de preoţi din raioanele Călăraşi şi Ungheni care, cu doi ani în urmă (vara lui 2008), au organizat o campanie de denigrare a Înaltpreasfinţitului Petru Păduraru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor.
Pentru mine, ca şi pentru multă altă lume, de la Chişinău şi Bucureşti, cu care am discutat zilele acestea, lucrurile sunt clare. Ambasadorul Lazurca şi familia sa, aflându-se fizic în cuprinsul Patriarhiei Române, şi-au făcut, cu de la sine putere, ieşirea de sub omoforul ei şi s-au adăpostit sufleteşte sub omoforul Bisericii Ortodoxe Ruse, pentru care nutresc o evidentă simpatie. Fascinaţia pentru tot ce este rusesc, de la limbă, literatură, antoponimie, până la laptele concentrat, icrele de lostriţă şi accentul Nataliei Morari, ne este chiar mărturisită! Nu reproşăm însă acest lucru. Luăm act de el şi mergem mai departe la aspectele geoconfesionale.
Faptul că un membru al corpului diplomatic român a intrat sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei din preajma Kremlinului, „topindu-se” în acel mediu pe care l-am numit întotdeauna „prizonierat canonic rus”, arată cât se poate de limpede o lipsă de solidaritate şi comuniune directă cu românii ortodocşi persecutaţi şi nedreptăţiţi în continuare de Biserica Rusă şi de guvernul AIE condus de Vladimir Filat, un alt fidel al Patriarhiei Moscovei. Ambasadorul Marius Lazurca este încântat de AIE şi de guvernul Filat, împănat cu tot felul se securişti mai vechi şi mai noi, uitând cu o suspectă uşurinţă că tocmai acest guvern se arată a fi complice făţiş al mitropoliei „întregii Moldove” împotriva Mitropoliei Basarabiei, căreia refuză să-i recunoască până şi unele drepturi acordate de guvernele anterioare, opunându-se restituirii arhivelor sale şi proprietăţilor spoliate de regimul sovietic de ocupaţie.
Ca român ortodox, nu doar topit aici, ci crescut din solul basarabean, nu-mi pot explica, deocamdată, de ce un ambasador al României în Republica Moldova îşi alege subordonarea canonică „la recomandarea „mamei Ala”, doamna care se ocupă de Sebastian şi Theodor”. Mă întreb legitim şi cu toată îndreptăţirea de ce Excelenţa sa nu este fidel al Mitropoliei Basarabiei, implicit al Patriarhiei Române? Este firesc să aşteptăm un răspuns. Mă mai întreb ce ar fi fost dacă dătătoarea de tonalitate „mama Ala” era de confesiune eterodoxă? Niciodată nu te pui cu gusturile omului, mai ales ale unui ambasador, dar o altă întrebare vine: de ce îi place oare Excelenţei sale Savatie Baştovoi, unul dintre denigratorii activi ai Mitropoliei Basarabiei şi ai Patriarhului Daniel? Sper să nu fi fost iarăşi o „recomandare a mamei Ala”, invocată delicat drept scuză pentru propria alegere canonică într-un spaţiu marcat de uzurparea rusească a drepturilor Bisericii româneşti. Văzând alegerea benevolă a reprezentantului oficial al Statului Român, trebuie să înţeleagă românul de rând de la răsărit de Prut că aflarea în comuniune directă – canonică şi euharistică – cu Patriarhia Moscovei în Republica Moldova este un lucru bun şi de urmat? Că Mitropolia Basarabiei şi Patriarhia Română nu mai contează în interfluviul pruto-nistrean, că pot fi tratate ca şi inexistente aici, de vreme ce până şi trimisul Bucureştiului evită o relaţie de comuniune directă cu ele, la ele acasă? A fost reactivarea Mitropoliei Basarabiei un act reparator de dreptate sau ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României nu pune preţ de două parale pe lucrarea noastră, a basarabenilor, şi a Sfântului, Marelui şi Îndreptătorului nostru Sinod din 1992 şi-şi ghemuieşte sufletul la sânul Bisericii moscovite? Ce crede despre asta Centrala, adică Ministerul Afacerilor Externe al României şi ce crede şeful Statului Român? Vor avea ei oare înţelepciunea, inspiraţia şi curajul să reacţioneze adecvat?
Bineînţeles că partea culturală, confesională, lingvistică şi tot ceea ce ţine de identitate şi suflet privesc domeniul privat. Aceasta este regula generală. Dar probabil nu vom greşi susţinând că ea nu li se aplică şi reprezentanţilor oficiali ai Statului Român peste hotare. Mai ales când acest „peste hotare” nu este şi „în străinătate”, ci în „spaţiul nostru cultural comun”. Bineînţeles că şi relaţiile dintre Bisericile Ortodoxă Română şi Rusă trebuie să reintre odată şi odată în normalitate. Doar că această normalitate, ca stare de împăcare şi de pace în Hristos, nu se poate sprijini decât pe dreptate şi adevăr. Nu cred însă că acest tip de soluţie ar fi posibil prin aruncarea diplomaţilor români în braţele foarte primitoare ale Patriarhiei din preajma Kremlinului şi ale neosteniţilor ei râvnitori din Republica Moldova. Şi am impresia că, oricât de subiectiv aş fi, nu spun un lucru greşit sau nedrept.
Am fost unul dintre oamenii care s-au bucurat sincer la aflarea veştii despre desemnarea lui Marius Lazurca în funcţia de ambasador al României la Chişinău. Am insistat ca FLUXUL să-i facă o prezentare cât mai generoasă şi să-i publice unele dintre eseuri, ceea ce s-a şi întâmplat. Bucuria şi speranţa mea erau legate de faptul că acest ambasador tânăr venea dintr-o misiune la Vatican, că ar fi trebuit să fie pe deplin edificat nu doar în chestiuni de teologie, dar şi de geospiritualitate în general şi de geopolitică a Ortodoxiei în particular. Pe cât de mare au fost bucuria şi speranţa mea la început, pe atât de profundă este dezamăgirea de azi.
Am mai avut un sentiment asemănător în cazul antecesorului lui Marius Lazurca în funcţia de ambasador la Chişinău. Este pentru prima dată când trebuie totuşi să mărturisesc că Excelenţa sa Filip Teodorescu, pe care mi l-am făcut neprieten din cauza veşnicelor lui şicane la adresa Mitropoliei Basarabiei, a fost omul căruia i-am spus în faţă încă acum 3 ani, în ajunul zilei naţionale a României: „Excelenţă, voi fi primul om care se va bucura sincer la încheierea misiunii dumneavoastră la Chişinău. Aştept ziua asta, ca să pot vedea vreodată un ambasador care să iubească Mitropolia Basarabiei cu adevărat”. De ce? Ambasadorul Teodorescu nu ezita să afişeze un soi de dispreţ sincer faţă de Mitropolia Basarabiei, reproşându-i că are pretenţii prea mari, că se dedă ridicării unor „construcţii faraonice”, având în vedere singura Catedrală-mausoleu înălţată în cuprinsul Patriarhiei Române, la Cania, Cantemir, pe Prut, în memoria miilor de ostaşi români căzuţi cu moarte de erou în 1941. I-am spus atunci, cu multă strângere de inimă, ambasadorului Teodorescu: „Excelenţă, nu biserica-mausoleu de la Cania este mare, ci sufletul dumneavoastră este mic”.
De ce oare sufletul ambasadorilor pe care Bucureştiul îi trimite la Chişinău nu poate cuprinde Mitropolia Basarabiei, în care să se topească frumos şi româneşte, chiar dacă în aceste suflete poate încăpea, iată, o întreagă Patriarhie a Moscovei, sora nedreaptă şi prigonitoarea noastră? De ce?
Comentarii recente