Arhiva

Posts Tagged ‘Transnistria’

Eu nu cred în Rusia lui Putin și Navalnâi!

august 20, 2020 4 comentarii
Eu nu-mi fac iluzii în ceea ce privește opoziția din Rusia în general sau în ceea ce îl privește pe liderul opozant actual, Alexei Navalnâi, aflat în comă după ce regimul criminal Putin l-a otrăvit.
 
Rusia nu a fost niciodată și nici nu va putea fi vreodată un stat cât de cât democratic sau un stat capabil să ofere fostelor popoare aflate sub stăpânire rusească barem un dram de încredere sau garanție a libertății și democrației.
 
Pentru toate popoarele ocupate de fosta URSS, inclusiv noi, românii din teritoriile românești rupte cu forța armelor de Rusia din trupul României, Rusia înseamnă teroare, moarte, sărăcie, deznaționalizare, șovinism, umilință, ură și banditism de stat!
 
Eu nu cred în Rusia lui Putin și nu cred nici în Rusia lui Navalnâi!
 
Rusia este imperiul răului în care nu a existat vreodată o opoziție credibilă, puternică, capabilă să înscrie poporul rus în rândul popoarelor mândre!
 
Ca român care m-am născut și am crescut sub ocupație rusească, nu văd nicio deosebire între Rusia criminalului Putin și Rusia opozantului Navalnâi!
 
Amintiți-vă doar care a fost și a rămas punctul de vedre al lui Navalnâi referitor la cea mai spinoasă problemă cu care se confruntă moldovenii, problema transnistreană, și vă veți da seama că spiritul șovin și expansionismul barbar, întâi de toate cel în raport cu noi, românii, sunt proprii rușilor laolaltă, fie că aceștia sunt în Rusia propriu-zisă, în Ucraina sau Bielorusia, fie că aceștia reprezintă puterea politică sau opoziția din imensul spațiu slav!
 
„Situațiile din Transnistria și din Crimeea sunt absolut diferite. Aceasta pentru că Transnistria de la bun început a fost „independentă” de Republica Moldova, iar Crimeea s-a aflat în componența Ucrainei”, afirma acum trei ani, cu vădită seninătate, liderul opoziției ruse, Alexei Navalnâi, într-un interviu pentru postul rus de televiziune TV Rain!
 
Niciodată puterea politică de la Moscova, fie că este a lui Putin sau fie că va fi a unui eventual opozant Navalnâi, nu va ceda un milimetru în ceea ce privește spiritul ei expansionist și antiromânesc!
 
Rusia este aceeași cel puțin de peste două sute de ani de când a ocupat Basarabia și a rămas aceeași și azi!
 
Nu cred într-o Rusie opozantă pentru că ea nu poate să se opună ei înseși!
 
Nu cred într-o Rusie democratică pentru că nu am văzut până în această clipă vreun Navalnâi rus să-și rupă hainele de pe el în Piața Roșie în semn de protest față de antihristul Lenin, ținut acolo de o sută de ani în loc de Dumnezeu!
 
Dumnezeul rușilor este Lenin, nu este Mântuitorul Iisus Hristos, așa cum caută să ne demonstreze ortodoxia de paradă a lui Dughin și a lui Putin!
 
Unde ați mai văzut ca un criminal, un ucigător al Credinței să fie ținut îmbălsămat o sută de ani și unde ați mai văzut ca o nație să-l venereze cu atâta dobitocie pe acest criminal decâr în Rusia!
 
Doar o Rusie care se închină lui Lenin, o Rusie anticreștină a fost capabilă să fure din trupul nostru românesc și din sufletul nostru!
 
Câtă dreptate a avut marele nostru jurnalist și om politic, Mihai Eminescu, care scria:
 
 
Eu nu cred în Rusia lui Putin!
 
Eu nu cred în Rusia lui Navalnâi!

Un politician responsabil niciodată nu va face alianță cu ocupantul pentru a-și pedepsi oponentul politic, fie el și oligarh sau hoț de miliarde!

Ai dreptate, Olesea, situaia este diferită!
În 2005, PPCD-ul nu a făcut alianță de guvernare cu partida rusească!
PPCD-ul a votat pentru Voronin, intrat în grația americanilor după respingerea memorandumului Kozak în 2003, la cererea insistentă a factorilor occidentali, inclusiv a României (Băsescu!), și la îndemnurile și sugestiile mieroase pe care ni le făceau zilnic Europa Liberă, PRO TV-ul (seful acestei instituții ne-a vizitat atunci de atâtea ori împreună cu consilierii președintelui României pentru a ne determina să-l votăm pe Voronin!).
Deși grupul parlamentar (fără Roșca) al PPCD a decis, pe 1 aprilie, că nu votează, până la urmă, influențați de telefonul insistent al lui Băsescu din dimineața zilei de 4 aprilie, am căzut în capcana întinsă de neprietenii noștri!
Chiar dacă am fost atrași în acest joc murdar, noi, deputații PPCD, nu am trădat interesele naționale ale Republicii Moldova!
Nu am cedat instituțiile statului în mâinile lui Putin și nu am admis consolidarea separatiștilor de la Tiraspol prin vizite ale ministrului Apărării de la Moscova, așa cum au făcut-o cei de la ACUM în doar câteva luni de guvernare alături de Dodon!
Din contră, PPCD-ul a elaborat și a insistat asupra adoptării, cu votul comuniștilor, a unui set întreg de acte legislative, inclusiv Legea din 22 iulie 2005 cu privire la Transnistria, privitoare la retragerea armatei ruse din stânga Nistrului!
Deschideți-le și citiți-le!
În 2019, însă, Maia și Năstase au mers ei la Kozak ca să facă o alianță cu partida rusească!
Aceștia au recurs Ia acest gest de lașitate, antipatriotic și antinațional, în situația în care puteau face o majoritate cu PD-ul (inclusiv cu Plahotniuc!), o majoritate parlamentară, de guvernare, pro-europeană (că pro-românească nu și-au dorit-o niciodată!), astfel încât să deschidă porțile încercuirii și izolării noastre pe plan extern!
Cei care au preferat să meargă cu rușii pentru a-i pedepsi pe hoții miliardului s-au ales (și noi cu toții ne-am ales!) și cu prezența rusească consolidată, și cu hoții nepiedepsiti!
Un politician responsabil, care-și respectă alegătorii și țara, cu o parte a teritoriului aflată sub ocupație rusească, țară pe care o reprezintă sau chiar o conduce, niciodată nu va face aliantă cu ocupantul pentru a-si pedepsi oponentul politic, fie el și oligarh sau hoț de miliarde!
Din contră, în fața ocupantului îi întinzi mâna și hoțului de miliarde, ca să pui, împreună cu el, osul la eliberarea țării de sub ocupație!
Cel care face corp comun cu străinul care-ți ține moșia sub șenilele tancului, este mai rău decât hoțul de miliarde!
Este dușmanul acestui pământ și acestui neam vrednic de luptători care, în 1992, ca și în alte vremuri vitrege, și-au vărsat sângele pentru el!

Ce înseamnă desemnarea noului prim-ministru Chicu?

noiembrie 13, 2019 Lasă un comentariu
Desemnarea lui Chicu pentru funcția de prim-ministru înseamnă:
 
instalarea în mai puțin de o lună de zile a guvernului minoritar PSRM cu voturile deputaților PD în schimbul închiderii de către noul procuror general controlat de Dodon a dosarelor penale inițiate reprezentanților acestui partid;
 
federalizarea RM prin acordarea de către noua majoritate parlamentară a statutului pentru Transnistria cerut de Moscova și votarea „pachetului legilor pentru Găgăuzia” propus de Dodon, menit să ridice statutului Găgăuziei la nivelul celui acordat Tiraspolului;
 
– preluarea de către Guvernul de la Chișinău a tuturor datoriilor Tiraspolului față de Moscova acumulate până în prezent;
 
– legalizarea prezenței militare ruse la Tiraspol;
 
– realegerea lui Dodon în fotoliul de Președinte al „Moldovei reîntregite” (cu participarea plenară a Transnistriei și Găgăuziei) la scrutinul prezidențial din toamna anului 2020.
 
Așa-zisul „guvern tehnocrat” în frunte cu prim-ministrul Chicu va fi, practic, primul guvern de la Chișinău care va fi condus în totalitate, prin Dodon, de către liderul de la Moscova, Putin!
 
Instalarea unui asemenea guvern și transpunerea în fapt a acțiunilor de interes strategic rusesc arătate mai sus vor constitui încheierea preluării de către Moscova a controlului total asupra fostei Republici Sovietice Socialiste Moldovenești și anularea prin aceasta a tuturor eforturilor de afirmare a identității noastre românești!
 
Iată unde ne-a adus gestul criminal al Maiei Sandu și Andrei Năstase de a fi mers, astă-vară, la întâlnirea cu Dmitri Kozak, trimisul lui Putin, și de a fi acceptat, în urma acestei întrevederi, să intre în alianță cu Dodon!
 
Iată cât ne costă aroganța și ignoranța crasă în a face politică la Chișinău!
 
Așa-zisa „luptă anticorupție” transformată în ideologie, adusă la fanatism, lipsa totală de elementară eleganță și flexibilitate politică manifestată de cei doi lideri ai blocului ACUM, Maia Sandu și Andrei Năstase, ignorarea sau chiar sfidarea de către aceștia a sugestiilor și îngrijorărilor exprimate de liderii de opinie, de o bună parte a clasei politice, de cetățenii simpli privitor la pericolul care ne paște pe toți în urma cârdășiei lor politice cu Dodon și întreaga partidă rusească s-au soldat cu readucerea Republicii Moldova sub sutana Moscovei!
 
Ne-am ales și cu miliardele furate, și cu Rusia asupra noastră!
 
Dacă au mai rămas în acest teritoriu românesc înstrăinat măcar unu, măcar doi, măcar zece, o sută, o mie de frontiști adevărați ca s-o putem lua de la capăt, dați-mi de știre!
 
 

Dodon, trădătorul, scoate țara la mezat?!

septembrie 3, 2019 Lasă un comentariu

Dodon ne-anunță, după ultima întâlnire cu Kozak, că „Președinția Republicii Moldova a elaborat un concept prin care Transnistria ar urma să primească statut special sub forma unei autonomii foarte puternice”!

El se laudă că proiectul său va fi propus în scurt timp colegilor săi de guvernare de la ACUM și că lucrurile s-ar putea „mișca foarte repede, deoarece consensul internațional actual privind Republica Moldova este favorabil”.

Idiotul și trădătorul scoate țara la mezat!

Nimic despre retragerea armatei ruse de ocupație, așa cum prevede legea!

Nimic despre separatismul transnistrean întreținut de Rusia!

El crede că tâmpeniile din „conceptele” lui pot fi mai presus de legile Republicii Moldova și de voința poporului!

Iată considerentul de bază pentru care cei de la ACUM trebuie să înceteze orice cârdășie cu Dodon chiar în această clipă!

Dacă nu rup coabitarea cu Dodon, va trebui să-i dăm jos cu tot cu Dodon!

Sângele vărsat la Nistru în 1992 de luptătorii basarabeni ne stă mărturie a faptului că pentru pământul Patriei tale îți dai și viața!

Niciodată Germania nu a apărat interesele naționale ale Republicii Moldova!

 
Cum poți sa-mi impui încrederea fata de ocupant?
 
Oare Germania nu este la curent cu faptul că la Tiraspol se afla ilegal trupe și muniții ale Rusiei?
 
Ati auzit vreodata ca Germania să ceara Rusiei evacuarea armatei și munițiilor sale staționate ilegal în Transnistria, teritoriu național al RM?
 
Niciodată!
 
Din contră, emisarii doamnei Merkel făceau drumuri repetate la Chișinău, după 2005, pentru a ne convinge pe noi, deputații creștin-democrați să abrogăm Legea cu privire la Transnistria, adoptată în unanimitate de Parlamentul de la Chișinău la 22 iulie 2005, care prevede univoc retragerea de pe teritoriul național al RM a trupelor și munițiilor rusești!
 
Germania nu poate să consolideze încrederea între Chișinău și Tiraspol pentru că Germania a făcut întpotdeauna interesul Rusiei în raport cu România și teritoriile ei înstrăinate!
 
A demonstrat-o cu vârf și îndesat pe parcursul istoriei!
 
Nu va amintiti de Ribbentrop și Molotov?!

Da, Frontul Popular! Dar fără Roșca!

În aceste zile am adus în discuție problema renașterii spiritului frontist în Basarabia!

S-au năpustit asupra mea o duzină de doamne/domnișoare/dudui/duduițe etc., acestea făcând spume la gură și rupându-și sutienele de pe ele că nu vor s-audă de Roșca!

Stimate doamne, domnisoare, dudui și duduițe, cele care-l visați pe Roșca zi și noapte, dar mai ales noaptea!

Pe Roșca îl puteți căuta la Putin, la FSB, la Dodon, în Transnistria, în Gagauzia, în Donbas, în toate zonele de expansiune rusească!

Numai nu pe pagina mea de Fb și numai nu în Frontul nostru Popular care trebuie să renască în aceste zile ca să putem să opunem rezistență hidoasei înaintări a Rusiei lui Putin spre Prut!

în ultimul timp îndrăgitul dumneavoastră voinicel Roșca a fost văzut chiar prin Siria într-o misiune a FSB-ului!

Cei care vor sincer sa apere Basarabia prin Renașterea Spiritului Frontist în stânga Prutului, sa uite de Rosca!

Niciodată numele unui trădător nu va putea fi identificat cu Mișcarea Românească din Basarabia.

Doar ideea de unitate prin Front ne poate face puternici în fața expansiunii rusești în Basarabia prin Planul Kozak!

A. Candu și Kozak-2!

februarie 11, 2019 Lasă un comentariu

A trecut aproape neobservată o declarație iresponsabilă și cinică a lui A. Candu pe marginea problemei transnistrene.

Potrivit www.eurointegration.com.ua, citată de Radio Chișinău, întrebat dacă Rusia ar fi interesată de o reintegrare a Transnistriei în cadrul R. Moldova, Andrian Candu a răspuns următoarele:

„Întrebarea este: ce garanții va primi Rusia în schimbul plecării din R. Moldova. Eu personal cred. Noi putem să ne înțelegem. Dacă Rusia va primi garanții că R. Moldova nu va intra în NATO, că nu se va uni cu România, că rușii nu vor fi lipsiți de drepturile garantate de standardele internaționale privind minoritățile, atunci putem să ajungem la un acord privind o misiune internațională de pacificare, privind lichidarea depozitelor imense de muniții care se află acolo ( n.r– în regiunea transnistreană). Iar noi, în același timp, să oferim o autonomie cât mai largă Transnistriei, mai largă decât cea pe care o deține Găgăuzia. Și dacă această înțelegere va obține acceptul internațional sau va fi susținută de principalii actori internaționali, atunci problema transnistreană va fi rezolvată”.

Un Președinte de Parlament, responsabil și apărător al intereselor Republicii Moldova, ar fi răspuns la întrebarea de mai sus, pusă de un jurnalist străin, cu demnitate și respect pentru legile acestui stat, care nu prevăd în problema transnistreană nicio garanție dată vreunui stat de felul celor pe care le dă gura slobodă a lui A. Candu.

Iată ce prevede, domnule Președinte al Parlamentului A. Candu, Legea nr. 173 din 22.07.2005 cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului (Transnistria), la art.1:

„(1) Întru realizarea politicii de reintegrare a Republicii Moldova, sprijinindu-se pe Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 117-XVI din 10 iunie 2005, procesul de negocieri cu Transnistria se desfăşoară în vederea atingerii scopurilor de democratizare şi de demilitarizare a Transnistriei.

(2) După îndeplinirea condiţiilor privind demilitarizarea, stipulate în Hotărârea Parlamentului nr. 117-XVI din 10 iunie 2005, în special a celor referitoare la onorarea de către Federaţia Rusă a obligaţiilor asumate la Summitul OSCE de la Istanbul (1999) privind evacuarea integrală, urgentă şi transparentă a trupelor şi armamentului de pe teritoriul Republicii Moldova, şi după formarea, în Transnistria, a unui sistem al puterii alese în mod democratic, procesul de negocieri se desfăşoară pentru elaborarea în comun şi adoptarea Legii organice a Republicii Moldova cu privire la statutul juridic special al Transnistriei”.

Deci, să fie clar: mai întâi „evacuarea integrală, urgentă şi transparentă a trupelor şi armamentului” Rusiei de pe teritoriul național al Republicii Moldova, domnule Candu, și mai apoi vedem ce este cu „autonomia cât mai largă Transnistriei”, cum îți dorești dumneata!

Deci, nimeni, absolut nimeni, domnule A. Candu, dar cu atât mai mult un demnitar aflat în fruntea Parlamentului, nu are dreptul să facă declarații oficiale (!) care să vină în contradicție cu legea arătată mai sus, lege adoptată cu unanimitate de voturi de către Parlamentul nostru, prevederile căreia pot fi modificate sau completate cu votul a trei cincimi din numărul deputaţilor!

Or, „garanțiile” pe care dumneata dorești să le dai Rusiei – „că R. Moldova nu va intra în NATO, că nu se va uni cu România, că rușii nu vor fi lipsiți de drepturile garantate de standardele internaționale privind minoritățile” – sunt tocmai ștreangurile pe care Rusia ni le-a legat de gât în 1994 prin impunerea autonomiei găgăuze, a art. 13 din Constituției, dar și a neutralității noastre față de NATO, cu sprijinul slugarnic al majorității agrariene de atunci în frunte cu P. Lucinschi și D. Diacov, președintele dumitale de onoare de astăzi!

Or, ștreangurile Rusiei din gâtul Basarabiei sunt tocmai ștreangurile în care voi, guvernarea de astăzi, țineți populația din acest teritoriu românesc înstrăinat!

Sau tocmai acesta vă este planul de federalizare a acestui teritoriu – Kozak 2 – pe care aveți a-l realiza împreună cu Dodon/Putin?

În Germania, la CDU, una mai frumoasă decât alta!

decembrie 8, 2018 Lasă un comentariu

La postarea mea de ieri: „Angela Merkel înlocuită cu Annegret Kramp-Karrenbauer la președinția CDU. Una mai frumoasă ca alta!”, unul dintre „prietenii Fb” îmi răspunde:

„Diferenta intre ele este urmatoarea. Ultima e mai agresiva fata de Federatia Rusa, insista ca nici o nava din rusia sa nu mai intre in porturile Europene”.

Nu prea cred în „agresivitatea” nemților față de ruși!

Noi, basarabenii, am fost și am rămas victime ale unor înțelegeri odioase dintre Moscova și Berlin (fie că aici e Merkel, Hitler sau Kramp-Karrenbauer): Pactul Ribbentrop-Molotov!

Din păcate, această înțelegere dintre ruși și nemți în privința Basarabiei continuă și azi.

Când eram deputat la Chișinău, am fost martorul unor presiuni incredibile făcute de Merkel prin reprezentanții săi asupra grupului parlamentar frontist în vederea abrogării Legii noastre din 2005 cu privire la Transnistria și acceptării de către noi a federalizării RM, așa cum își dorește Moscova!

Iar această Lege prevede fără echivoc că orice statut pentru localitățile din regiunea în cauză poate fi acordat de Parlamentul de la Chișinău doar după retragerea trupelor ruse de pe teritoriul național al RM!

Nemții tot timpul au făcut jocul rușilor în raport cu noi, basarabenii, și cu toată România!

Românismul de la recepție

noiembrie 30, 2018 Lasă un comentariu
Doamna Raisa Sacultan Padurean, inimoasa noastră profesoară și director adjunct de la Liceul românesc „Lucian Blaga” din Tiraspol, care se confruntă cu o gravă problemă de sănătate, scrie cumva mâhnită pe pagina sa de Fb:
 
„Sunt putin trista. In fiecare an primeam invitatie din partea Abasadei României la Chișinău. Aveam o bucurie in suflet si o mândrie ca nu sunt uitata, mergeam la receptia organizata in cinstea Zilei de 1 Decembrie. Anul acesta, probabil din cauza problemelor de sănătate si cei de la ambasada au uitat de mine. Oare de ce?”.
 
Nu vă faceti griji din cauza asta, mult stimată Doamnă profesoară!
 
Nu cred că Țara noastră România, dragostea față de care ați cultivat-o atâția ani și cu atâta dăruire în inimile copiilor români din Transnistria sub amenințarea permanentă din partea separatiștilor ruși, a uitat de Dumneavoastră!
 
E o politică, pe semne, și în selectarea în fiecare an a invitaților la recepția organizată de Ambasada României cu prilejul Zilei noastre naționale.
 
Văd în unele imagini de la acest eveniment atația antiunioniști și hulitori ai României prezenți acolo!
 
Probabil, sunt invitați pentru a-i determina pe aceștia să fie unioniști și buni români.
 
Nici eu nu sunt invitat la asemenea recepții ale Ambasadei României de foarte mulți ani.
 
Dar nu mă supăr deloc!
 
Este bine să meargă acolo, cu ocazia Zilei noastre naționale, cât mai multă lume! Să se bucure și să se mândrească că sunt români!
 
Din păcate, îi cunosc pe unii care merg la asemenea eveniment an de an, neinvitati, cu alte scopuri. Așteaptă tot anul acest eveniment doar pentru a merge să mai facă vreo poză pentru Fb sau pentru „a mânca pe degeaba”.
 
Mersul la receptii de acest fel nu este un indiciu al românismului din noi.
 
Veniti maine, 1 Decembrie, la ora 10.00, la Mitropolia Basarabiei, mai bine zis, la paraclisul Mitropolitan din str. 31 August 161, unde preotii nostri vor săvârși un Te-Deum de mulțumire Lui Dumnezeu, pentru toate binefacerile revărsate asupra întregului popor român!
 
Acesta va fi cel mai frumos gest de cinstire a memoriei artizanilor Marii Uniri de la 1918 și a tuturor martirilor noștri care și-au dat viața apărând Credința în Hristos și în Veșnicia Neamului Românesc!
 
Această Credință să ne unească, nu recepțiile la care, oricum, nu poate să încapă toată nația asta.
 
Multă sănătate vă doresc, scumpă Doamnă!
 
Îmbrățișări frățești tuturor elevilor și profesorilor de la eroicul Liceu Românesc din Tiraspol!
 
Doamne, ajută!

Unul cu frica de pistol mai mare decât frica de Dumnezeu

octombrie 26, 2018 Lasă un comentariu

 

Bunul nostru frontist de la Ștefan Vodă, Alexandru Filimonov, mă întreabă, chiar azi, pe Fb, dacă mă mai văd cu Iu. Roșca și ce mai face el…

Nu, frate Alexandru, nu am mai vorbit cu această persoană de vreo 8-9 ani!

El a trădat organizația noastră.

El lucrează deschis pentru interesele Rusiei în acest teritoriu mult încercat.

Nu mai are rost să-i cerem vreo explicație!

Această secătură a fost și a rămas omul serviciilor rusești!

Tot timpul!

De la începuturile Mișcării noastre românești!

În fiecare clipă a perioadei zbuciumate prin care a trecut organizația noastră:
 atunci când ceream dreptul nostru la Limba Română, la Istoria Românilor, la Tricolor; 
 atunci când ne-am revendicat Independența de Moscova; 
 atunci când am protestat împotriva includerii noastre în CSI; 
 atunci când au provocat marșul spre sud pentru a determina și „justifica” crearea Găgăuziei pe pământul nostru românesc; 
 atunci când erau arestați frații noștri la Tiraspol; 
 atunci când KGB-ul împușca primul nostru polițist la Nistru; 
 atunci când KGB-ul îi ardea de vii pe luptătorii nostri la Nistru; 
 atunci când KGB-ul de la Chișinău și cel de la Moscova trăgeau, ciocnind pahare cu șampanie, harta „Transnistriei separatiste” pe mulți ani înainte astfel încât astăzi, după mai bine de un sfert  de veac, tot sub Moscova să fim; 
 atunci când colegul nostru de la Botanica, Valentin Ciobanu, era lovit mortal cu ranga-n cap; 
 atunci când colegii nostri de la Chișinău și din teritoriu erau molestați și aruncați pe marginea șoselelor; 
 atunci când primarii nostri erau aruncați în fântână; 
 atunci când tinerele noastre erau manipulate, ademenite, intimidate și chiar agresate dacă nu se lăsau supuse pentru a-i satisfice poftele donjuane;
 atunci când era adus Lucinschi, când erau aduși agrarienii, când era adus Voronin; 
 atunci când protestele noastre din 2002 și 2003 erau împânzite cu lumpeni de tot felul pentru a fi compromise; 
 atunci când colegii nostri erau răpiți sau se punea la cale asasinarea unora dintre noi; 
 atunci când am fost aduși în situația de a-l vota pe Voronin;
 atunci când sediul nostru central din str. Nicolae Iorga a fost invadat de elemente străine fiind transformat în centru de coordonare al FSB-ului rusesc; 
 atunci când insul în cauză era una din uneltele Rusiei în organizarea crimelor din 7 aprilie 2009 ca mai apoi, drept răsplată, să accepte, trădând organizația, calitatea de membru al guvernului comunist în frunte cu Greceanâi etc., etc.

Toate crimele împotriva organizației noastre și împotriva colegilor nostri au fost puse la cale de el.

Le-a comis cu premeditare.

Pistolul lui a fost ațintit asupra fiecăruia dintre noi.

Cu zi ce trece mă întăresc în această convingere.

Aparențele ne-au indus în eroare.

Am fost una din victimele acestor aparențe care m-au făcut să-l cred și să greșesc.

Îmi asum această greșeală!

Nu mi-am dat seama și nu am avut voința să acționez astfel încât să-mi anunț echipa că unui om care poartă zi și noapte pistolul cu el îi este mai mare frica de pistol decât frica de Dumnezeu.

Numai unul fără frică de Dumnezeu poate trăda o organizație patriotică exemplară.

Iar cauza principală a dezmățului politic de azi este lipsa acestei organizații patriotice exemplare.

Dodon trebuie tras imediat la răspundere pentru atacul asupra Rezoluției ONU privind retragerea armatei ruse din Transnistria

Pentru că apără interesele Moscovei în detrimentul intereselor naționale ale Republicii Moldova prin atitudinea exprimată pe marginea Rezoluției ONU cu privire la retragerea armatei ruse din Transnistria, Dodon trebuie înlăturat imediat din funcția de Președinte al RM prin votul Parlamentului și tras la răspundere penală potrivit legii pentru comiterea acestei crime!

Orice zi de tergiversare a acestei proceduri ne va întări în ideea că actuala guvernare Plahotniuc urmărește doar să profite în scopuri electorale pe seama documentului de însemnătate excepțională adoptat de către Adunarea Generală a ONU.

Băsescu într-un glas cu nemții

aprilie 30, 2018 Lasă un comentariu

Cineva îmi suflă la ureche că Traian Băsescu ar fi articulat, acum câteva minute, următoarea declarație:

„Germania finanțează în Republica Moldova ONG-uri care fac politică moldovenistă”.

Germania tot timpul a făcut jocul rușilor!

Ar fi fost bine pentru România și pentru noi, basarabenii, ca asemenea declarații să fi fost auzite din gura lui Băsescu în timpul mandatului său de Președinte al României!

Mai ales atunci când Berlinul insista (și insistă încă!), prin diplomații săi, să convingă Chișinăul să-și abroge Legea din 22 iulie 2005 cu privire la Transnistria, lege care stabilește univoc că orice statut pentru localitățile din această zonă poate fi acordat de Parlamentul Republicii Moldova doar după retragerea definitivă a trupelor ruse staționate ilegal în stânga Nistrului!

Or, Băsescu, prin declarațiile lui din ultimii ani despre Transnistria, se pare, tot apă la moara rușilor toarnă.

Nu vă mai amintiți cum agențiile de presă transmiteau cu insistență declarația fostului președinte român de la o întâlnire a acestuia cu românii din afară: „Niciodată Federația Rusă nu va mai pleca din Transnistria!”?

„Alegerea” lui Putin cu sprijinul „autorităților moldovene”

martie 17, 2018 Lasă un comentariu
Agențiile de presă transmit:
 
„Ministrul de externe al Republicii Moldova, Tudor Ulianovschi, a declarat vineri într-un interviu pentru Radio Chişinău că autorităţile moldovene nu recomandă şi sunt împotriva deschiderii unor secţii de vot în regiunea transnistreană, dat fiind faptul că acest teritoriu nu se afla sub controlul Chişinăului.”
 
În legătură cu asta apar un șir de nedumeriri.
 
Dacă „autoritățile moldovene nu recomandă și sunt împotrivă”, de ce aceste „secții de vot” au fost totuși deschise pe teritoriul național al Republicii Moldova fie el și cel care „nu se află sub controlul Chişinăului”?
 
Orice om normal înțelege că „secțiile de vot” ale Federației Ruse sunt deschise pe teritoriul Republicii Moldova de către autoritățile ruse cu acordul „autorităților moldovene”. Autoritățile ruse pot pătrunde în zona separatistă pentru a-și deschide acolo „secțiile de vot” doar prin Chișinău și dinspre Chișinău.
 
Cum naiba se face că aceste autorități ruse, inclusiv funcționarii Ambasadei Rusiei de la Chișinău, se plimbă absolut nestingherit pe teritoriul aflat „sub controlul Chișinăului” cu scopul deschiderii „secțiilor de vot” în zona separatistă în situația în care „autoritățile moldovene” se declară „împotriva deschiderii” unor asemenea „secții de vot”?
 
Dacă asemenea „secții de vot” au fost deschise, înaseamnă că acestora li s-au repartizat și numărul necesar de buletine de vot, tipărite în Rusia și transportate din Rusia la Tiraspol doar prin Chișinău.
 
De ce „autoritățile moldovene” au permis ca asemenea „buletine de vot” să ajungă în zona separatistă?
 
De când ne tot batem cu pumnii în piept că suntem „independenți de fosta URSS”, nu am fost în stare să arătăm măcar o singură dată că suntem capabili să ne opunem eficient pentru a opri barem abuzurile Rusiei legate de deschiderea ilegală a unor secții de vot pe teritoriul nostru național.
 
Iar asta se întâmplă numai dintr-un singur motiv: din motivul că, „autoritățile moldovene”, inclusiv cele de astăzi, reprezentate de PD-ul lui Diacov și Plahotniuc, au avut și au rămas cu adânci rădăcini în vechiul și actualul sistem securistic al Moscovei.
 
Iată de ce și alegerile prezidențiale din Rusia din acest an se constituie într-o amplă acțiune de consolidare a prezenței și controlului rusesc asupra acestui teritoriu cu sprijinul nemijlocit al „autorităților moldovene”.

Eroismul românilor transnistreni. Maria ISAICU, omorâtă și aruncată în fântână pentru că purta Tricolorul românesc

martie 1, 2018 7 comentarii

 

 

Câți și-ar da viața pentru tricolor?

Maria Isaicul, învăţătoare (profesoară de istorie) din satul transnistrean Cocieri din R.Moldova a fost omorâtă în 19 decembrie 1991 şi aruncată într-o fântână pentru faptul că purta tricolorul românesc pe drumul spre şcoală. Citisem despre această eroină în articolul scris de E.Nirca în revista Basarabia nr.10/1992, pag.205.

Recent am aflat mai multe din articolele Svetlanei Corobceanu (în Apropo Magazin MD) și Valentinei Ursu (Radio Europa Liberă MD):

Maria Isaicu a fost cea mai mare dintre frați. Fire perfecţionistă, a absolvit Facultatea de Istorie a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău și Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Moldova. Inițial a lucrat profesoară la Dancu, Hâncești, apoi, la rugămintea mamei sale, s-a mutat în satul de baștină, Cocieri. Nu avea familie. A lucrat director adjunct la liceul din satul vecin, Roghi, și avea câteva ore de istorie în școala din satul natal. Iubea nespus de mult elevii și îi antrena în diverse activități extrașcolare.

În septembrie 1991, avea 52 de ani. Alături de câteva sute de oameni din satul natal, a protestat timp de mai multe zile în or. Dubăsari, în fața Executivului raional. „Lozincile pe care le scandam cel mai des erau: ”Noi suntem acasă!” și ”Чемодан, вокзал, Россия!”. Maria organiza lumea la protest, rostea discursuri, arăta că ținem la pământul acesta, că optăm pentru suveranitatea R. Moldova. Se iscau certuri, la un moment dat, a fost atrasă într-o gloată de rusofoni, însă bărbații noștri au sărit și au apărat-o. Protestele au durat până la sfârșitul lui septembrie”, povesteşte colega Mariei, Lidia Cojuşnean.

Potrivit surorii Mariei, Liuba, femeia a primit ulterior câteva scrisori cu amenințări cu moartea. S-au adresat și la poliție. În seara de 19 decembrie Maria era cu mama ei, o femeie în vârstă de 79 de ani. Bătrâna avea să spună a doua zi că o strigase cineva pe fiica ei la poartă și aceasta a ieșit. Nu s-a întors peste o oră, nici peste două, tot așteptând-o, bătrâna a ațipit, apoi s-a trezit, lumina continua să ardă, în geam se iveau zorii. Maria lipsea. Primii trecători din zorii zilei de 20 decembrie aveau să găsească un halat pe un gard de la marginea drumului în preajma unei fântâni de lângă casă.

O vecină avea să spună că a fost mirată să audă noaptea zgomotul valului de la fântână. O fântână adâncă de 52 de metri. Căldarea a coborât cu mare zgomot în apă!
Fratele Tudor se întorcea cu pâine de la magazin când a aflat despre ce s-a întâmplat cu sora sa. Apropiindu-se de fântână, unde era adunat deja întregul sat, a simțit cum nu-l mai ascultă trupul, i s-au înmuiat picioarele, nu şi-a mai recunoscut glasul. A înțeles că femeia care le aducea în casă sărbătoarea, care îi întâmpina în pragul casei mamei, zăcea acolo, jos, fără suflare, cu urme de vânătăi pe brațe și pe gât.

Tudor spune că „Separatiştii au vrut să bage frica în oameni și le-a reușit. Lumea era foarte speriată după aceea. Seara nu mai vedeai pe nimeni pe uliţe. Nu se mai organizau mitinguri. Din decembrie până la 2 martie 1992, am simțit o frică mai mare decât în timpul războiului, căci combatanții au blocat intrările în sat și separatiștii nu puteau intra”, ne spune Ludmila Cușnariov, o altă profesoară din sat.

Avertismente cu moartea a primit și o profesoară de franceză. Crima nu a fost investigată. Unicul anchetator la care s-a adresat sora Mariei, un rus originar din or. Dubăsari, i-a spus acesteia că apa a spălat urmele crimei, sugerându-i că are două fete mari și ar face bine să uite această istorie.

În inimile oamenilor din sat, Maria rămâne femeia cu un suflet mare care, timp de 30 de ani, a învățat elevii cum să îmbrățișeze valorile umane, femeia cu un tragic destin care a servit ca avertisment criminal al structurilor separatiste în preajma Războiului de pe Nistru.

Aurelia Ursu, directoarea din urmă cu câțiva ani a Liceul Teoretic „Vlad Ioviţă” din satul Cocieri, raionul Dubăsari spune că „Profesorii, practic, au fost primii acei care s-au ridicat să apere sediul poliţiei din oraşul Dubăsari, atunci când băieţii au fost încercuiţi de forţele separatiste. Am stat acolo trei zile, eram oameni paşnici, ne-am dus cu cântece să le arătăm că nu dorim să fugărim pe nimeni, să le spunem să plece cei care au venit, dar printre ei, desigur, erau infiltrate şi forţe separatiste, cărora le sunt străine valorile la care ţinem noi. Am avut o profesoară de istorie, dna Maria Isaicul, care a îndrăznit şi a arborat tricolorul şi a costat-o viaţa acest gest, a fost aruncată în fântână de forţele separatiste care s-au furişat în sat pe timp de noapte, mascaţi, au chemat-o afară, dumneaei a ieşit şi dimineaţă am găsit-o în fântâna de lângă casă.”

Ludmila Cuşnariov își amintește și ea: „Chiar în prima zi, făceam lecţii. Lucram atunci profesoară. Directorul şcolii ne-a spus să trimitem copiii acasă, dar să nu meargă pe strada centrală. Eu mi-am luat copiii din clasă şi m-am dus în beci la mine acasă. Puţin am stat. Au început a veni părinţii, au luat copiii şi în vremea asta a trecut o maşină blindată dinspre Dubăsari, împuşcând în toate părţile. Era lume, era dimineaţă, erau răniţi. De atunci s-a început necazurile noastre. La Dubăsari am întrat la magazinul universal şi când mă coboram, m-am întâlnit faţă în faţă cu o învăţătoare, care a activat la noi. Învăţătoare de limbă rusă. Şi ea a început a striga: ”oameni, adunaţi-vă, Frontul Popular. Eu eram Frontul Popular. Eu nici nu ţin minte cum am ajuns acasă, pe care drum.” Până acum încă care au ură pe noi, ne zic că ”voi sunteţi români, duceţi-vă cu România” cu toate că şi acum paşaportul bunicăi, este scrisă cu grafie latină, româneşte este scris. „Până acum. Să nu fi fost armata a 14-a, se rezolva problema de mult”, spune fosta profesoară, colega eroinei Maria Isaicul.

 

Viorel Dolha.

 

https://www.facebook.com/viorel.dolha?hc_ref=ARTPSaHqY6a4x0nLwDPPEQBMPBpGIddDckMSZlPqgi2EZ8tRL6_mrPAlY_UUnFTEhRU

Pe cine manipulează Chişinăul cu Transnistria: pe Rusia sau pe România?

februarie 26, 2018 Un comentariu

 

Există, dincolo de chestiunea identitară, trei manipulări „de partid şi de stat”, adică oficiale, în Republica Moldova.

Analiză realizată de Dan Dungaciu*

Prima este existenţa binomului Plahotniuc-Dodon, prezentat public sub forma unei confruntări nemiloase. Evident, o denaturare, confirmată definitiv cu ocazia votului mixt adoptat în pofida Europei, un joc de public servit şi Estului şi Vestului, o bătălie de tip „Tom şi Jerry“, în care în final nimeni nu păţeşte nimic. Această confruntare mimată de cele mai multe ori, prezentată ca război geopolitic pe viaţă şi pe moarte, se developează din ce în ce mai pregnant cu trecerea timpului şi va deveni tot mai evident cu ocazia apropierii alegerilor anticipat pentru Primăria Chişinăului (mai 2018) şi a celor parlamentare (noiembrie 2018). Mistificarea am discutat-o deja de-a lungul a câteva episoade şi nu mai stăruim aici.

A doua manipulare, discutată şi ea, ţine de furtul miliardului, despre care, oficial, ni se spune că ar fi principala preocupare a autorităţilor, respectiv că se lucrează intens pentru identificarea vinovaţilor. În realitate, eforturile sunt spre camuflarea, nu spre identificarea vinovaţilor. După aproape cinci ani de zile, nu există niciun oficial vinovat pentru această veritabilă „afacere de stat“ care a fost furtul a cel puţin un miliard din băncile moldoveneşti şi care a lăsat sistemul financiar bancar din republică pe butuci (umorul – fie şi involuntar – nu a dispărut cu totul în stânga Prutului: după ce a rămas fără nicio bancă în picioare, Igor Dodon persistă în ideea că RM poate şi trebuie să devină „a doua Elveţie“!).

A treia este chestiunea transnistreană. De ce o manipulare? Din aceleaşi motive ale jocului la două capete care au marcat politica moldovenească, practic, de la înfiinţarea statului. Inclusiv în relaţia cu Tiraspolul. Rarele episoade de fermitate (respingerea Memorandumului Kozak în 2003) au durat puţin, iar balanţa a înclinat, iarăşi, spre subordonare şi cedări în faţa Moscovei. Astăzi, suntem în aceeaşi duplicitate. Pe de-o parte, claxoane abundente şi ostentative, semnale suveraniste şi solicitare de sprijin pentru confruntarea cu Moscova în regiunea separatistă, pe de alta, frână, rămânerea la jumătatea drumului, paralizie în faţa oricărui gest radical în faţa Moscovei. În plus, recent, cerşitul bunăvoinţei Moscovei şi sarabanda unor concesii nepermise şi care nu e clar unde se vor opri. Acest material este dedicat celei de-a treia formă de manipulare de stat, respectiv chestiunea transnistreană.

Citeste mai mult: adev.ro/p4r2xh

Provocatoare, ideea „fără Transnistria”

februarie 25, 2018 Lasă un comentariu

O foarte insistentă „expertă în ale Unirii”, Diana Marinescu, împrăștie pe Fb niște chestii păguboase și periculoase pentru interesul nostru românesc legate de problema transnistreană. Iată ce scrie ea într-un comentariu adresat lui Ilie Ilaşcu:

„Ati luat-o razna dle Ilascu. Eu ma opun cu vehementa reintegrarii raioanelor din Est! Asa trebuie sa face orice om care vrea sa mentina orientarea pro-Vest a RM. Daca Transnistria e reintegrata, nu vor fi doar 16.000 de voturi Pro Dodon de la transnistreni, ci vor fi 400.000 voturi inplus pro-Rusia la urmatoarele alegeri, prin crearea de circumscriptii electorale si in stanga Nistrului, spatiu aflat sub monopolul informational rusesc. Reintegrarea raioanelor din est ar fi un dezastru pentru viata socio-politica a RM, pentru mentinerea RM pe harta Europei, in Acordul deAsociere, pentru mentinerea in viata a ideii Unirii si pentru reusita Unirii! Cu Transnistria inapoi, suntem condamnati, democratic, prin puterea voturilor, unui alt secol de robie, sub controlul rusilor.”

Ceea ce bate la ochi este faptul că înflăcărata noastră unionistă este montată să insufle și să întrețină asemenea stări de spirit în mediul online.

Niciun om politic care apără interesele noastre românești nu va acționa astfel încât să cedeze barem un milimetru din teritoriul care ne aparține. Aemenea „strâmbe” ni se încerca a fi băgate de propaganda Moscovei încă la începutul anilor nouăzeci.

Ideea „fără Transnistria” face parte din arsenalul propagandistic al Rusiei, care încearcă să-și legalizeze prezența militară la Tiraspol.

A promova asemenea idei înseamnă a lucra în interesul Rusiei.

Idealul nostru sfânt de unitate românească va fi amânat pe totdeauna dacă Rusia își va legaliza prezența la Tiraspol.

 

 

25 februarie 2017

Categorii:Fără categorie Etichete:, , ,

Zdrobiţi şi uitaţi, românii transnistreni

februarie 23, 2018 Lasă un comentariu
MOTTO:
“Cui ne lăsaţi pe noi, moldovenii? De ce suntem rupţi din coasta Moldovei şi trăim pe celălalt mal al Nistrului? Fraţii noştri! Nu ne lăsaţi, nu ne lepădaţi şi nu ne uitaţi! Şi dacă ne veţi uita, noi malul Nistrului îl vom săpa şi vom îndrepta apa pe dincolo de pământul nostru!”
Toma Jalbă,
reprezentant al românilor transnistreni la
Congresul ostaşilor moldoveni
din octombrie 1917
Cred că în această perioadă, în care se pune tot mai mult pe plan diplomatic problema rezolvării situaţiei Transnistriei, respectiv fâşia de teren parte a Republicii Moldova în stânga Nistrului care formează astăzi Republica Nistreană, nerecunoscută de nimeni, scăpată de sub controlul Chişinăului şi întreţinută de Rusia, ar trebui cunoscută la noi şi situaţia românilor transnistreni, reduşi acum cu mult ca şi număr faţă de ceea ce reprezentau odată. Astfel am putea să ne aplecăm cu mai multă atenţie asupra transnistrenilor şi asupra dăinuirii istorice a românilor în zone la est de Nistru mult mai vaste decât teritoriul actual în dispută. Inclusiv faptul că românii (numiţi moldoveni) din actuala regiune nistreană sunt în superioritate relativă (40%) faţă de ruşi şi ucraineni (aproximativ 30% fiecare) spune multe despre caracterul etnic al acestei regiuni, în care cea mai numeroasă populaţie continuă să fie cea românească. Ba mai mult, acest fapt aruncă o lumină şi asupra caracterului etnic de bază, valabil cu câteva decenii în urmă, al regiunii mai extinse de la stânga Nistrului, adevărata Transnistrie, care se întinde între Nistru şi Bug. La aceste consideraţii putem adăuga faptul că din actuala Transnistrie din Republica Moldova, procentul de 30% cât îl ocupă în prezent elementul etnic rus este unul cu totul artificial, format din conducerea politică, Armata a XIV-a rusă cu familiile, pensionarii din armata roşie şi alte elemente căzăceşti stabilite pentru paza şi protecţia regimului comunist ce conduce la Tiraspol.
Românii transnistreni, scurtă retrospectivă istorică
Nu intenţionez să fac o prea lungă incursiune în istoria regiunii, ci doar să amintesc unele repere importante, care demonstrează clar caracterul etnic românesc iniţial al regiunii.
Regiunea dintre Nistru şi Bug, poate şi unele porţiuni dincolo de Bug, către Nipru, a făcut parte din imperiul dac al lui Burebista, la fel ca şi alte întinse regiuni din Balcani sau Câmpia Panonică, la sud şi la vest, precum şi până în Carpaţii Păduroşi, la nord. După cucerirea şi retragerea romanilor din Dacia, populaţia daco-romană era predominantă în regiunile mai sus menţionate, valurile migratoare venind şi trecând, dar populaţia de bază rămânând pe loc, deplasându-se doar cei cu turmele, prin transhumanţă.
Primii vlahi la est de Carpaţi sunt pomeniţi încă din secolul IX, în tăbliţele runice de pe insula Gotland, şi s-ar putea să fie vorba chiar de români de la est de Nistru, deoarece drumurile vikingilor „de la varegi la greci” treceau de la Marea Baltică la Marea Neagră pe Volga, Nipru, Bug, Nistru şi posibil Prut. Dar pomeniri sigure ale românilor transnistreni apar în jurul anilor 1150 în cronicile slave şi bizantine, care îi menţionează între secolele IX şi XIII. Numiţi bolohoveni, aceştia stăpâneau părţi din provinciile Podolia, Volânia, Kiev şi partea nordică a Basarabiei, pe când partea sudică a Basarabiei şi zona transnistreană limitrofă era sub stăpânirea vlahilor numiţi brodnici. Brodnicii, sub conducerea voievodului Ploscânea, participă la bătălia de la râul Kalka (1223), unde mongolii îi strivesc pe ruşi, brodnicii luptând în aripa stângă alături de mongolii conduşi de Tsukir Han şi Teshi Han. Rezultatul acestei bătălii este intrarea ruşilor sub vasalitatea mongolă pentru mai bine de trei sute de ani. Bolohovenii, pentru a putea rezista presiunii Kievului, se aliază cu Batu Han, hanul tătar din Crimeea. Unul dintre cnezii ruşi învinşi la Kalka, Daniil, cneazul Kievului şi el sub suzeranitatea tătară, profitând de invazia mongolă din 1241 în Ungaria la a lui Batu Han, atacă şi distruge unitatea politică a cnezatului bolohovenilor. Ulterior, cronicile nu-i mai menţionează pe brodnici şi bolohoveni, ci doar pe vlahi sau valahi, care este similar cu românii (vezi Români sau valahi, o dezbatere sterilă). Aceste cronici îi menţionează pe aceştia pe ambele maluri ale Nistrului, apar până la Bug şi chiar dincolo de el, aşa cum ne pot dovedi denumiri geografice şi chiar multe sate rămase ca prin minune româneşti în ciuda eforturilor de deznaţionalizare şi exterminare, aşa cum arată şi Vasile Şoimaru în cartea sa Românii din jurul României.
Acest vajnic căutător face parte din tradiţia altor cercetători ai vieţii româneşti de la est de Nistru, începând cu Teodor Burada, folclorist român ce a călătorit mult în a Transnistria în a doua jumătate a secolului XIX, culegând folclor şi identificând multe sate româneşti inclusiv pe valea Bugului, aşa cum menţionează în cele două lucrări ale sale O călătorie în satele Moldoveneşti din gubernia Cherson (1882) şi O călătorie la Românii din gubernia Kamenitz-Podolsk (1884), lăsând o mulţime de observaţii asupra obiceiurilor, portului, limbii acestora, remarcând unitatea sufletească a acestora cu românii basarabeni, transilvăneni sau din România. În 1942 apare monumentala lucrare a sociologului român Anton Golopenţia, Românii de la est de Bug, motiv pentru care acesta este ucis în închisoare de comunişti (1951).
Sursele documentare medievale sunt în general sărace despre regiunea transnistreană, totuşi, găsim suficiente documente care să ateste permanenţa românilor transnistreni, dar şi stăpânirea lor peste porţiuni destul de mari la est de Nistru. Ion Vodă cel Cumplit vorbeşte de ţara Moldovei de dincolo de Nistru şi, de exemplu, la 10 mai 1574, dă un hristov prin care îl împroprietărea pe Ion Golia, marele logofăt al Moldovei, cu moşii dincolo de Nistru, la gura Iahurlucului şi mai sus de Orhei, la capul Peşterei, inclusiv loc de patru mori. Ori, acest lucru nu putea fi realizat decât dacă domnul moldovean chiar stăpânea acele locuri. Mai departe, sunt numeroase documente ulterioare care confirmă stăpânirea ţinuturilor de pe peste Nistru. Tot aşa, la 4 august 1588, Petru Voievod confirmă printr-un hristov împărţirea moşiilor între jupâneasa lui Golia şi a lui Eremia pârcălabul pe Răut, jumătate din satul Oxintia, o moară la Mihăilaşa etc. La 11 august 1593, Ieremia Movilă reînnoieşte un hristov de pe vremea lui Ion Vodă referitor la aceleaşi moşii, iar în 1602 boieri moldoveni vorbesc de neamurile de dincolo de Nistru. Mai mult, trebuie amintită stăpânirea cetăţii Lerici a genovezilor, de la limanul Niprului, ocupată de moldovenii lui Petru Aron la 1454 şi deţinută de Ştefan cel Mare până la 1475. Secolul XVIII cuprinde mult mai multe documente şi acte de vânzare, danii ale moşiilor de peste Nistru, care dovedesc o dată în plus stăpânirea acestor pământuri de către domnii moldoveni, chiar dacă aflaţi sub suzeranitate otomană.
Cazacii români
O scurtă paranteză, pentru a arăta importanţa românilor transnistreni în regiune în această perioadă, menţionez existenţa unor conducători importanţi români chiar şi în rândurile cazacilor. Dau aici un scurt fragment din articolul lui Viorel Dolha despre Transnistria:
Ştefan Bathory într-o scrisoare către înalta Poartă arată că întinderile dintre Bug şi Nipru erau populate cu o adunătură de oameni compusă din poloni litvani, moscali şi români. Cazacii sunt strânşi dintre moscali şi români.. Prin denumirea de cazac, tătarii înţelegeau vagabond. Hatmanul lor Dumitru Vişnovieţchi se cobora dintr-o soră a lui P.Rareş. A pretins şi scaunul Moldovei. După Ioan Vodă cel Cumplit, cazacii vor năvăli în Moldova de mai multe ori aducând cu ei ,,Domnişori”, fii adevăraţi sau închipuiţi de dincolo de Nistru ai domnilor de odinioară ai Moldovei.

Dănilă Apostol
Hatman al Ucrainei
1727 – 1734

 

Ioan Nicoară Potcoavă a fost primul hatman ales de întreaga Sece Zaporojeană. El va reuşi să ocupe pentru scurt timp tronul Moldovei şi acelaşi noroc si-l vor încerca şi alţi români din fruntea cazacilor: Alexandru şi Constantin Potcoavă, Petre Lungu, Petre Cazacu. Rangul suprem de hatman al cazacilor îl vor mai deţine dintre românii transnistrieni Ion Grigore Lobodă, Tihon Baibuza, Samoilă Chişcă, Ion Sârcu, Opară, Trofim Voloşanin (Românul), Ion Şărpilă, Timotei Sgură, Dumitru Hunu şi eroul legendar al cazacilor în lupta pentru independenta Ucrainei, Dănilă Apostol. Pe tot parcursul sec XVI – XVIII, înalte ranguri printre cazaci le-au avut polcovnicii Toader Lobădă, (în Pereiaslav), Martin Puşcariu (în Poltava), Burlă (în Gdansk), Pavel Apostol (în Mirgorod), Eremie Gânju şi Dimitrie Băncescu (în Uman), Dumitraşcu Raicea (în Pereiaslav) comandantul Varlam Buhăţel, Grigore Gămălie (în Lubensc), Grigore Cristofor, Ion Ursu (în Raşcov), Petru Apostol (în Lubensc). Alţi mari comandanţi de unităţi căzăceşti dintre ,,dacii transnistrieni” sunt: Ţopa, Scapă, Ţăranul, Moldovan, Munteanu, Procopie, Desălagă, Drăgan, Gologan, Polubotoc, Cociubei, Turculeţ, Chigheci, Grigoraş, Bogdan, Radul, Focşa, Basarab, Grigorcea, Borcea, etc. Mulţi din ei vor fi semnatari ai documentelor de unire a Ucrainei cu Rusia de la 18 ianuarie 1654, iar alţii precum generalul Ciorbă şi coloneii Mândra, Ghinea şi Brânca vor intra în serviciul Rusiei. (întregul articol aici).

Din secolul XVII la revoluţia rusească
La mijlocul secolului XVII, după moartea lui Bohdan Hmelniţki, Ucraina controlată de cazaci se divide în două părţi, mărginite de Nipru. Partea din stânga, sub hatmanul Samuilovici şi partea din dreapta, sub hatmanul Doroşcenko. Cei din stânga intră sub suzeranitatea rusească a ţarului Alexis Mihailovici, iar cei din dreapta, sub cea otomană, Doroşcenko primind un tratament egal cu cel al hanilor din Crimeea sau al principilor români de sub suzeranitatea sultanului.
La 1681, domnul Moldovei Gheorghe Duca devine domn al Moldovei şi Ucrainei, stăpânirea sa fiind recunoscută de sultan până la Nipru, devenind şi administrator al acestei părţi din Ucraina. Acesta colonizează cu români întinsele teritorii devastate de război, adăugând un nou val de viaţă românească celei existente, dar rarefiate, şi introduce o seamă de reforme pentru a ajuta revenirea vieţii economice, prin privilegiile date din capitala Ucrainei româneşti, Nemirova (Nimirov, pe Bug), la 20 noiembrie 1681. Duca numeşte comandanţi români ai regiunii de dincolo de Nistru şi construieşte cetatea Kanev pe Nipru. Pe lângă hotarul etnic, este împins şi hotarul politic mult dincolo de Nistru. După el, au mai deţinut conducerea Ucrainei şi Ştefan Movilă, Dimitrie Cantacuzino şi Ene Drăghici. Viaţa în Ucraina românească ce cuprindea teritoriul dintre Nistru, Nipru, Camenca (la nord) şi marea Neagră (la sud) era identică cu cea a românilor din Moldova, documentele fiind redactate în limba română şi acolo domnind „jus valahicum”, legea română. Teritoriul era împărţit administrativ în două, de la Nistru la Bug şi de la Bug la Nipru.
Speriat de expansiunea românească, hatmanul cazac de la stânga Niprului face paşi şi mai importanţi către Rusia, şi ea îngrijorată. Expediţiile militare ale lui Petru cel Mare îl aduc pe domnul Moldovei Dimitrie Cantemir în tabăra rusească, iar după bătălia de la Stănileşti, pe Prut (1711), acesta este nevoit să fugă în Rusia împreună cu mulţi boieri de-ai săi care vor juca în continuare un rol important în viaţa românească de la est de Nistru şi chiar în viaţa culturală şi militară rusească.
Porţiunea dintre Nipru şi Bug ajunge sub stăpânirea rusească în urma păcii de la Kuciuk-Kainargi (1774), dar şi până atunci românii, cunoscuţi pentru calităţile lor militare, au fost recrutaţi în armata rusă. De exemplu, în 1740 este format un corp de armată din moldoveni, cu colonelul Horvat, maiorul Filipovici, care avea steagurile decorate cu stema moldavă. Ruşii ating Nistrul în 1792 în urma păcii de la Iaşi, înglobând provincia numită de ei Edisan, între Nistru şi Bug (Transnistria sudică). La 1793 este înglobată în imperiul rus şi Podolia (Transnistria nordică). În Edisan, ruşii găsesc, conform episcopului de la Ecaterinoslav, 67 de localităţi dintre care 49 româneşti (73%), una lipovenească şi 17 armeneşti şi greceşti, niciuna rusească sau ucraineană!
Până atunci ruşii încurajau românii să se stabilească în provinciile ocupate de ei, dar ulterior au trecut la un proces masiv de rusificare, pentru a integra, îngloba şi deznaţionaliza populaţia românească, cea mai veche de pe aceste pământuri, de dinaintea venirii valurilor de migratori dintre care făceau parte şi slavii. Cu toate acestea, populaţia românească a continuat să fie majoritară pe arii extinse şi dincolo de Nistru, mai ales în provinciile mai apropiate de fluviu, unde legăturile cu românii din teritoriul Moldovei erau mai puternice servind ca o piedică serioasă contra rusificării. Ca şi o dovadă elocventă este faptul că la est de Nistru, noua provincie alipită la Rusia în 1792 şi împărţită în patru districte, a fost pusă sub administrarea boierilor români, asta până la consolidarea poziţiei ruseşti, când vor fi anulate toate privilegiile şi se va trece la o rusificare forţată, inclusiv prin colonizarea masivă a elementelor alogene ruse şi ucrainene, dar ţinând cont că aceştia nu erau suficienţi, ruşii vor coloniza cu ce vor găsi, inclusiv cu germani.
În sprijinul existenţei preponderente a elementului românesc la est de Nistru poate fi adus şi argumentul toponimiei şi al etimologiei multor oraşe şi târguri din Transnistria. Movilăul (actual Moghilev) a fost întemeiat de domnitorul Moldovei Ieremia Movilă, Raşcovul (fostă reşedinţă a domniţei Ruxandra, fiica lui Vasile Lupu) de boierul Raşcu, Dubăsari de boierul Jora. Movilăul şi Raşcovul cu regiunile împrejmuitoare au făcut parte din Moldova chiar la 1812, la anexarea rusească a Basarabiei, şi au rămas în componenţa acesteia încă ani buni după 1812. Oceakovul a fost construit cu ajutorul lui Petru Şchiopul, iar Odessa după planurile arhitectului Manole, mâna dreaptă a ducelui Richelieu (de origine franceză), constructorul oraşului. O mare parte din Odessa, cartiere întregi erau româneşti la începuturile acestui oraş, românii primind loc de case în oraş.
De la anexarea Basarabiei, la 1812, şi accentuarea spolierii şi rusificării populaţiei, tendinţa se inversează accelerat, tot mai mulţi români fugind înapoi în Moldova de dincolo de Prut, atât din Bararabia cât şi din Transnistria. Sate întregi se depopulează rapid, autorităţile ruseşti intrând în alertă în faţa unui asemenea exod. Funcţionarul în ministerul de externe rus P. P. Svinin, trimis de ţar la 1815 să verifice informaţiile primite referitoare la abuzurile autorităţilor ruse, raporta ţarului că numai în decurs de un an, din judeţul Tighina au fugit dincolo de Prut 900 de familii, din judeţul Codrilor 290 de familii, iar din judeţul Hotin 3359 de familii. Cu toate acestea, statistica lui Koeppen, profesor de statistică la Universitatea din Petersburg şi membru al academiei ruse, în lucrarea sa Despre harta etnografică a Rusiei europene, apărută sub auspiciile Societăţii imperiale ruse de geografie la Petersburg în 1852, la capitolul Tabelul străinilor, la rubrica românilor găsim 406182 în Basarabia (86% din populaţia Basarabiei), dar şi 75000 în gubernia Kherson, 9858 în gubernia Ecaterinoslav şi 7429 în Podolia. Asta după un adevărat exod care va continua până la revoluţia din 1917.
Unirea Basarabiei şi românii transnistreni
Despre cum s-a realizat şi pregătit unirea Basarabiei cu România, despre acele clipe de frământare, speranţă şi eroism am scris în articolele Curăţirea Basarabiei (I) Renaşterea şi Curăţirea Basarabiei (II) Bătălia, de aceea mă voi referi la partea ce priveşte românii transnistreni în vâltoarea acestor zile de zbucium şi foc.
În condiţiile create de revoluţia rusă, românii moldoveni şi transnistreni încep să se organizeze în urmărirea idealurilor lor naţionale. Zorii libertăţii deschişi de revoluţia din martie vor fi striviţi de cizma bolşevică pentru cea mai mare a fostului imperiu al ţarilor, devenit imperiu comunist cu o apetenţă expansionistă mult mai mare.
Dar până atunci românii mai aveau de luptat pentru idealul naţional, pe ambele maluri ale Nistrului. Românii din stânga Nistrului se organizează pe mai multe planuri, în mai multe grupări, toate urmărind realizarea câtor mai multe deziderate pentru români. Fruntaşii românilor transnistreni se organizează alături de românii ardeleni aflaţi la Kiev dintre foştii prizonieri din Rusia, alături de români din regatul român, soldaţi basarabeni din armata rusă, studenţi români şi alţii. Astfel, în cadrul Radei Ucrainene, în urma demersurilor făcute de societatea românească „Deşteptarea”, i se recunoaşte minorităţii române din Ucraina dreptul de a fi reprezentată în Rada Centrală de 8 deputaţi. Legea cerea ca acest drept să se acorde în urma unui sufragiu făcut în sânul minorităţii, în urmă căruia cel puţin o sută de mii de persoane declarate de o anumită etnie să declare în scris acest lucru şi să declare că vor drepturi naţionale politice şi culturale, iar minorităţile mai mari puteau avea şi un reprezentant în guvern. Strângerea de semnături a început printre românii transnistreni de pe teritoriul ucrainean, iar în acest timp au activat în Rada de la Kiev doi reprezentanţi români, Ion Precul, preşedintele societăţii „Deşteptarea” şi I. Dumitraşcu. În lunile în care a funcţionat Rada ucraineană, până în 1918 când războiul se extinde în această ţară, aceştia şi-au făcut datoria de români. Astfel, la 9 ianuarie 1918, Ion Precul de la tribună cere drepturi pentru cei 800000 de români ce vieţuiesc la stânga Nistrului, iar Dumitraşcu protestează la 20 aprilie 1918 contra pretenţiilor Ucrainei asupra Basarabiei şi ia apărarea României contra căreia Rada a luat decizia de a trimite o moţiune de protest contra unirii Basarabiei cu România. La apariţia bolşevicilor în Ucraina, fruntaşii românilor au fost nevoiţi să se refugieze dincoace de Nistru.
Trebuie menţionat că încă din aprilie 1917, în programul Partidului Naţional Moldovenesc, la punctul 10 se stipula: „Moldovenilor de dincolo de Nistru să li se chezăşuiască aceleaşi drepturi pe tărâm cultural, bisericesc, politic şi economic, pe care le vor avea în Basarabia locuitorii de alt neam.”
În continuare, pe de altă parte, la Congresul ostaşilor moldoveni din Chişinău deschis la 19 octombrie 1917 au luat parte şi delegaţi de dincolo de Nistru. Aici, Pantelimon Halippa cere unirea cu România, iar unul dintre cei care a luat cuvântul a fost Toma Jalbă, în numele românilor din Transnistria:
„Şi aşa, fraţilor, din cuvintele ce le-am auzit aici, văd că v-aţi hotărât cu toţii să vă luaţi ce vi se cuvine, drepturile şi autonomia. Dar eu acum vă întreb pe domniile voastre, fraţilor, fraţii mei şi neamurile mele, că noi suntem moldoveni dintr-un sânge, cui ne lăsaţi pe noi, moldovenii? De ce suntem rupţi din coasta Moldovei şi trăim pe celălalt mal al Nistrului? Noi rămânem ca şoarecii în gura motanului? Fraţii noştri! Nu ne lăsaţi, nu ne lepădaţi şi nu ne uitaţi! Şi dacă ne veţi uita, noi malul Nistrului îl vom săpa şi vom îndrepta apa pe dincolo de pământul nostru!”
Adunarea aplaudă în picioare strigând „Nu vă vom lăsa!” Ion Buzdugan îi răspunde lui Toma Jalbă:
„Când am auzit jeluirea fratelui nostru Toma Jalbă, moldovean de dincolo de Nistru, mi s-a părut că aud bocetul mamei care şi-a pierdut copiii. Cuvintele lui Toma Jalbă sunt o doină, de care plâng văile şi munţii pe tot pământul românesc. În glasul lui Jalbă e toată tânguirea şi deznădejdea neamului nostru. Nu ne lăsaţi! Strigă fratele nostru, eu socot că şi pietrele dacă ar auzi s-ar umple de jale. Nu vă lăsăm, fraţilor, veniţi în braţele noastre! Nistrul îl vom săpa împreună şi vom îndrepta apa lui pe dincolo de hotarul sufletului românesc, pentru ca nimic să nu ne mai despartă!
La 17-18 decembrie 1917 s-a ţinut la Tiraspol Congresul Românilor de peste Nistru, la care au participat ca invitaţi cinci delegaţi ai Sfatului Ţării din Basarabia conduşi de Onisifor Ghibu şi din care făcea parte şi vicepreşedintele Sfatului, Pantelimon Halippa. Unul dintre cei cinci iniţiatori ai congresului era chiar soldatul ţăran Toma Jalbă. Înaintea congresului, Onisifor Ghibu a văzut proiectul de discurs al lui Toma Jalbă, şi după cum el însuşi mărturiseşte, l-a rugat să-l schimbe, iar Toma Jalbă a acceptat cedând preşedinţia congresului lui Ştefan Bulat, un tânăr învăţător şi ofiţer, ceva mai temperat. Motivul ni-l dă chiar Ghibu, într-un articol din revista Moldova Nouă din 1941: „Precauţiunea mea era dată de grija de a nu lăsa să se producă la Tiraspol nimic ce ar putea dăuna pe de-o parte Basarabiei, care deşi era îndrumată relativ binişor în cele politice, totuşi era minată la fiecare pas de anarhia nesăbuită ce se întinsese de la un capăt al său la celălalt, ameninţând în fiecare clipă cu răsturnarea situaţiei de drept şi a ordinei sociale, pe de alta României, care trecea, tocmai în acele vremuri, prin cele mai cumplite încercări din cursul războiului. A te lansa, în aceste împrejurări, la votarea pe faţă a unor rezoluţii care depăşesc prea mult ideologia revoluţionară rusească, putând întărâta pe cei ce dispuneau de situaţie, aceasta o socoteam o greşeală ce ar fi putut deveni fatală şi pe care, tocmai pentru aceea voiam s-o evit, pe cât atârna de mine.”
Totuşi, ridicarea chestiunii unirii teritoriilor româneşti de la est de Nistru cu Basarabia nu a putut fi evitată la acest congres. Ţăranii stăruiau înduioşător „să ne soidinim (unim) cu fraţii” şi „oamenii de la ţară sunt trimişi cu aiastă vorbă: să fim toţi împreună, cu aiastă vorbă ne aşteaptă pe noi oamenii la sate”. Ţăranii Sofron Coldâba şi Ştefan Logut din satul Garmaţcaia au cerut ca „acum să se facă măcar o bucăţică de rezoliuţie că ne soidinim cu Moldova”. Totuşi, nici aceasta nu s-a făcut, doar s-a hotărât ca referitor la această chestiune să se mai ţină un congres special la 8 ianuarie, cu delegaţi din toate satele moldoveneşti din Kherson, Podolia şi Cameniţa. Acest congres nu a mai putut fi ţinut din cauza bandelor bolşevice ce au cuprins în anarhia lor întregul ţinut al Basarabiei şi Transnistriei, făcând necesară intervenţia trupelor române în Basarabia.
Basarabia s-a unit cu România, armata română a trecut Nistrul în 1919 ocupând Dubăsariul, Tiraspolul pentru a acoperi flancul armatei franceze de Dunăre care se retrăgea din Odessa refuzând să lupte contra bolşevicilor. Francezii şi câteva divizii greceşti au trecut Nistrul în sudul Basarabiei, românii au trecut şi ei lăsându-i pe transnistreni, peste un milion de suflete, în afara graniţelor.
Au urmat incursiunile bolşevice peste Nistru, (vezi Lupte antibolşevice după unire şi Moartea unui erou, generalul Stan Poetaş) care au făcut din acest hotar o linie fortificată între România şi barbaria comunistă, dar lăsându-i pe bieţii transnistreni victime sigure ale terorii roşii. Chiar întemeierea Republicii Socialiste Sovietice Moldoveneşti la 11 octombrie 1924, deşi cu scopul principal de a menţine pretenţiile sovietice asupra întregii Moldove româneşti, demonstrează indirect existenţa şi preponderenţa populaţiei româneşti în stânga Nistrului.
Masacrele de la Nistru
Dar calvarul românilor transnistreni era abia la început. Teroarea comunistă îşi lăsa aripa grea asupra imperiului, strivind popoare şi mutilând destine. Românii, cei mai refractari la noua doctrină, sunt printre primii vizaţi, odată cu încheierea războiului civil prin victoria lui Lenin. Un genocid antiromânesc prea puţin cunoscut a avut loc încă înaintea ocupării Basarabiei în 1940, asupra dimensiunii crimelor avem parte doar de informaţii fragmentare şi incomplete.
Românii transnistreni erau arestaţi, schingiuiţi, executaţi, sau deportaţi în lagărele Siberiei pentru vina de a fi români. La început zeci, apoi sute dintre aceştia îşi lăsau tot ce aveau şi încercau să treacă apa Nistrului în România, înfruntând curenţii şi gloanţele grănicerilor sovietici. Câţi au murit în Nistru sau sub gloanţe nu vom putea ştii niciodată, dar putem veni cu date şi exemple cutremurătoare despre masacrele de la Nistru.
Ziariştii occidentali spuneau în 1932 că ceea ce se petrece la graniţa sovieto-română este cu desăvârşire necunoscut lumii. În fiecare noapte, la această graniţă se aud împuşcături, zilnic se găsesc morţi şi răniţi, dintre cei care nu au reuşit să treacă. La început, refugiaţii erau în mare parte din intelectualii români urmăriţi şi pentru activitatea lor proromânească dar câţiva ani mai târziu, după epurarea intelectualilor, teroarea s-a mutat asupra populaţiei rămasă fără îndrumători şi care se opunea colhozurilor. De atunci, şi mai ales de la declanşarea foametei din Ucraina, exodul a luat amploare. Părintele îşi lăsa familia în voia soartei, ascunzându-se prin păduri până prindea momentul prielnic să treacă Nistrul în România. Autorităţile sovietice, pentru a stăvili această fugă generalizată, detaşează în Republica Moldovenească Sovietică agenţi GPU şi trupe speciale menite să zăvorească frontiera. Detaşamentele de grăniceri sunt întărite în aşa fel încât nimic să nu mai poată trece. Totuşi, românii, dar nu numai ei, ci şi ruşi sau ucraineni, încearcă şi uneori reuşesc imposibilul, mai ales în nopţile geroase de iarnă, când puteau păcăli mai uşor vigilenţa grănicerilor şi traversarea se putea face pe gheaţă. Dar victimele erau nenumărate, grănicerii folosind mitralierele pentru a-i opri.

Român împuşcat de sovietici la trecerea Nistrului.
Santinela română şi soţia încearcă să-l ridice
 
Astfel, corespondentul ziarului Cuvântul menţiona la 19 ianuarie 1932 faptul că în ultimele zile au trecut Nistrul peste 80 de familii din Moldova Sovietică, bărbaţi, femei, unele însărcinate, bătrâni, copii. Datorită acestor treceri şi faptului că refugiaţii nu aveau nimic şi nici posibilităţi de întreţinere, se organizează „Comitetul pentru ajutorarea refugiaţilor moldoveni de dincolo de Nistru” condus de Pantelimon Halippa, care preia donaţiile pentru refugiaţi şi se ocupă de cazarea, hrana, îmbrăcarea lor, face eforturi pentru găsirea rudelor, caută locuri de muncă pentru adulţi şi se ocupă cu şcolarizarea copiilor refugiaţi. Între timp, rândurile refugiaţilor se îngroaşă din ce în ce mai mult, dar şi ale victimelor, iar poveştile supravieţuitorilor sunt cutremurătoare: foamea, frigul, ameninţările deportărilor şi comportamentul bestial al autorităţilor i-a făcut să rişte ce le-a mai rămas, viaţa, în încercarea de a trece Nistrul în România.

Grup de refugiaţi adăpostiţi în căminele din Chişinău
Doi refugiaţi români transnistreni răniţi grav la spitalul din Tighina
Soţiile şi copiii lor au fost ucişi de bolşevici la trecerea Nistrului
Pavel Criviţchi şi copilul său au reuşit să treacă
Soţia şi celălalt copil nu, au fost ucişi pe gheaţa Nistrului 
De exemplu, doar în 25 februarie 1932, au trecut Nistrul în România următorii: prin punctul Leucani, Jalea Mitică de 15 ani, rănită de grănicerii sovietici, prin punctul Chiţcani, Nichita Talie cu soţia şi trei copii, prin Tighina, 10 refugiaţi, locuitori din Molovata, printre care Arsenie Zaitur cu soţia şi doi copii, Mihail Cebotaru şi Spiridon Oprea, prin Unghia Boului, au trecut Profirie Tudorache, Grigore Tudorache, Dumitru Mihail Luca M. Mihail, de 18 ani, toţi din satul Stroeşti, Ucraina, prin punctul Lipnic, Ion Borjanu, dezertor din Armata Roşie, regimentul 14, prin punctul Poiana, au reuşit să treacă şase familii din satele Ecaterinovska şi Molovata din raionul Dubăsari, restul de cinci familii (22 de suflete) au fost împuşcate de sovietici.
La 4 martie, la ora 3 după amiază, în faţa Tighinei, Teodor Crăjanov din satul Caragaci cu soţia şi două fiice a reuşit să treacă. Peste două ore, Nichita Bucovanu din acelaşi sat a încercat să treacă împreună cu soţia, fiica şi copilul de cinci luni, cu sania. Sania a fost prinsă în focul grănicerilor în mijlocul râului şi calul a fost ucis. Bucovanu a luat copilul mai mare în braţe şi a luat-o la fugă spre malul românesc, dar un glonţ l-a ucis la câţiva metri de ţărm. Soţia şi copilul mai mic au rămas înţepeniţi în sanie. A doua zi sania a fost ridicată de grănicerii sovietici, iar trupurile îngheţate ale celor doi au fost aruncate pe gheaţă. În aceeaşi zi au mai trecut prin punctul Bârda Vasile Nărăcelu, Evdochia Zidar şi Ana Scodalcu, rănită de grăniceri. Prin pădurea Olăneşti, au sosit din Purcari 36 de refugiaţi.
Români transnistreni împuşcaţi de sovietici la trecerea Nistrului
Fotografii publicate de Geo London în presa occidentală, aprilie 1932

La 5 martie 1932, ora 10 dimineaţa, în apropierea punctului Rezina, judeţul Orhei, au încercat să treacă o familie compusă din soţ, soţie, un fiu de 7 ani şi o fiică de 8 luni. Gloanţele sovietice l-au ucis pe soţ şi au rănit-o pe soţie. Copilul o ia la fugă spre malul românesc strigând „Ajutor!”, dar cade ucis nu departe de ţărm. Soţia cu fiica de opt luni în braţe abia au reuşit să se târască până pe malul românesc unde a fost internată în spitalul din satul Gorna. În acelaşi spital a fost adus ofiţerul Laniţchi rănit de grănicerii de pe malul celălalt, unde a şi murit.

La 11 martie au apărut la punctul Clucat, lângă Şerpeni, doi copii din familia Zenhan, care au relatat că mama (Domnica) cu cinci fiice (Maria, 19 ani, Daria, 17 ani, Natalia, 14 ani, Titiana, 12 ani şi Serafima, 10 ani), au încercat să treacă Nistrul, dar pe partea românească s-a rupt gheaţa, Maria fiind trasă la fund. Mama a alergat să o salveze, alături de celelalte două fiice mai mari, dar toate patru s-au înecat, salvându-se doar cele două fiice mai mici.

Români răniţi de grănicerii sovietici în spitalul din Tighina.
Bătrânul va muri după patru zile, 
cei doi vor rămâne cu picioarele amputate
Dezertor din Armata Roşie, regimentul 124,
rănit de sovietici la Nistru

Familia Şagun a încercat să treacă aproape de Talmaz. Aftenie (30 de ani), soţia de 26 de ani şi copilul de doi ani. Nu departe de malul românesc au fost zăriţi de grăniceri şi s-a deschis focul asupra lor. Copilul a fost ucis şi părinţii au fost răniţi la picioare, fiind salvaţi de grănicerii români şi internaţi în spitalul din Talmaz.

Astfel de cazuri au fost zilnice, o graniţă incomparabil mai însângerată decât Zidul Berlinului de mai târziu. O dată la câteva zile sunt pescuite cadavre ciuruite de gloanţe din apele Nistrului.

Orfani cu părinţii ucişi la trecerea Nistrului de către grănicerii sovietici
În a adoua fotografie, surorile orfane Sărăuţa
 
Dar unul dintre cele mai cumplite masacre de pe Nistru s-a produs la 23 februarie 1932. La ora 12 noaptea, în dreptul comunei Olăneşti, de pe malul sovietic unde era o pădure, se aude o canonadă prelungă de mitraliere şi bubuituri de grenadă. Canonada durează vreo douăzeci de minute, după care încetează cu totul. După un timp pe malul românesc îşi face apariţia un grup de douăzeci de refugiaţi moldoveni îngroziţi, cu privirile rătăcite. Opt dintre ei sunt răniţi de gloanţe. Tremurând de spaimă, povestesc că au fost mai bine de şaizeci de români care au pornit spre malul Nistrului prin pădurea Olăneşti, dar au fost surprinşi de grănicerii sovietici şi agenţii GPU care au deschis focul fără somaţie. Mai bine de patruzeci de români transnistreni din grupul lor au plătit cu viaţa încercarea lor de a trăi în libertate alături de fraţii lor din România. Nimeni nu era înarmat, doreau doar să fugă din „paradisul muncitorilor şi ţăranilor”, dar la ieşirea din pădurea de lângă Purcari, cerul s-a luminat de rachetele sovietice şi s-a dezlănţuit măcelul. Prinşi în focul mitralierelor care secerau vieţi omeneşti, supravieţuitorii au luat-o la fugă, urmăriţi de o unitate GPU care trăgea continuu după ei, fără să le pese de ţipetele victimelor, printre care erau femei şi copii.
Supravieţuitori ai masacrului de la pădurea Olăneşti.
Soţii şi părinţii copiilor au fost ucişi de sovietici 
Acest masacru a ajuns şi în discuţia Parlamentului României în şedinţa de la 26 februarie 1932, dar măsuri concrete nu s-au putut lua, din moment ce sovieticii tratau toate aceste acuze ca şi propagandă capitalistă. Ziaristul Geo London a publicat un amplu reportaj despre acest masacru în ziarul francez „Le Journal”, atrăgându-şi invectivele oficiosului partidului comunist francez „L’Humanite” şi protestele ambasadei sovietice care calificau cele scrise ca şi atacuri incalificabile la realităţile din Uniunea Sovietică. Societatea Naţiunilor, nici ea nu a făcut nimic.
Dar toate acestea vor fi făcute uitate de intensitatea masacrelor şi atrocităţilor comise faţă de români după cedarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord la 26 iunie 1940. Tragedia basarabenilor şi bucovinenilor, mult mai apropiată şi mai mediatizată, a făcut uitată tragedia românilor transnistreni.
Chiar şi în ziua de azi îi uităm cu desăvârşire, deşi astăzi, sub regimul de la Tiraspol, sunt cei mai viteji români ai zilelor noastre. Sub teroare continuă să fie români, să lupte pentru limba lor, nişte copii care s-au baricadat în liceele lor de limbă română ameninţate să fie închise de brutele smirnoviste ne-au oferit o lecţie de patriotism şi românism cum demult nu am mai văzut-o. La fel, românii transnistreni au fost în prima linie în războiul de pe Nistru din 1992, au luptat cu curaj şi eroism cu AK-47 contra tancurilor, tot ei formau majoritatea legendarilor luptători din grupările scorpionilor sau burunducilor. Au căzut la datorie şi nu au dat nici un pas înapoi pe platourile de la Coşniţa şi Cocieri, la Dubăsari şi Tighina. La 20 iunie 1992, 20 de tancuri ale armatei a XIV-a ruse intră în Tighina sprijinite de infanterie şi cazaci, arborând drapelul Rusiei fără nicio jenă. Tinerii luptători din Tighina, mare parte transnistreni, fără artilerie, doar cu câteva RPG-uri, distrug şase din aceste tancuri în lupte de stradă, unele cu sticle de benzină. Întrebaţi-vă de unde sunt cei care au făcut 12 sau 15 de ani de închisoare doar pentru că sunt români şi au refuzat să se numească altfel? Şi culmea, mare parte din românii din dreapta sau stânga Nistrului sunt de părere că republica Moldova ar trebui să renunţe la fâşia numită Transnistria, o mică fâşie din ceea ce a fost înainte cunoscut sub numele de Transnistria, realizând astfel o premieră mondială, prima dată când un stat renunţă de bunăvoie la o porţiune din teritoriul său recunoscut de ONU!
Da, aşa e, ne merităm soarta!
„Cui ne lăsaţi, fraţilor?” o întrebare sfâşietoare pusă de românul Toma Jalbă acum aproape o sută de ani, la care cu greu putem găsi chiar şi astăzi răspuns. Am putea să parafrazăm cuvintele lui Tudor Vladimirescu, ridicat din mijlocul taberei sale de panduri de către grecii eterişti pentru a fi ucis şi aruncat într-o fântână părăsită. Pandurii l-au întrebat „pe noi cui ne laşi?”, iar el le-a răspuns „corbilor şi câinilor!” Aşa i-am lăsat şi noi pe transnistreni, corbilor şi câinilor.
Şi asta o facem din nou, zi de zi, oră de oră, în care ne dezinteresăm total de soarta celor rămaşi la stânga Nistrului, sub cizma comunistoidă sponsorizată de Moscova. 

Cristian Negrea

 

Bibliografie:

N. P. Smochină, Moldova Nouă, Revistă de studii şi cercetări transnistrene, an VI, 1941.

Ştefan Ciobanu, Unirea Basarbiei, Editura Alfa, Iaşi, 2001.

Pantelimon Halipa, Anatolie Moraru – Testament pentru urmaşi, Editura Hyperion, Chişinău, 1991.

Vasile Harea, Basarabia pe drumul unirii, editura Eminescu, 1995.

Alexandru Boldur, Imperialismul sovietic şi România, Editura Militară, Bucureşti, 2000.

Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei, ediţia a doua, Editura Victor Frunză, Bucureşti, 1992.

Candu (Plahotniuc) și nota de plată pentru ocupația rusească

ianuarie 20, 2018 2 comentarii

Candu îl face pe viteazul: anunță mândru că vrea să-i prezinte Moscovei nota de plată pentru ocuparea Transnistriei…

Gest populist, strict electoral, menit să-i amăgească și să-i ademenească pe adevărații patrioți basarabeni, întâi și-ntâi pe cei care au luptat cu arma în mâini la Nistru, dar și pe cei care și-au pierdut tații și frații în războiul sângeros din 1992, declanșat de Moscova împotriva noastră.

După ce îl acoperă pe Shor, cu care au furat miliardul, Shor, cel care întreține, din banii furați de la BEM, rețeaua propagandistică a lui Putin din RM, inclusiv Sputnik-ul antiromânesc,

după ce îi oferă adăpost separatistului Șevciuk și celorlalți bandiți din administrația de la Tiraspol, în loc să-i tragă la răspundere potrivit legilor acestui stat,

după ce cedează elemente de statalitate către aceeași administrație, ilegală, banditească de la Tiraspol,

după ce fac afaceri cu bandiții de la Tiraspol jefuind popuilația de pe ambele maluri ale Nistrului,

după ce retransmit zi și noapte, prin televiziunile lor, inclusiv pe frecvențele furate de la TVR, adică Canal 2, toate filmele și programele rusești menite să prostească populația din Basarabia anihilându-i spiritul ei românesc,

după ce l-au adus pe capul basarabenilor, în fotoliul de președinte, pe omul lui Putin, Dodon,

după ce au jefuit, prin structurile interlope din Rusia, sistemul bancar și tot ce se mai putea jefui în spațiul românesc din stânga Prutului,

Plahotniuc și țucălarii lui încearcă a se rățoi la cel pe care și-l au drept model de comportament și de guvernare – Putin!

Că dă bine la imagine în an electoral!

Iar cel care bate din palme, știți cine este?

Consilierul lui Băsescu, Iulian Chifu…

Despre cum PD-ul lui Plahotniuc realizează Kozak-2

decembrie 1, 2017 Un comentariu

Aud că ambasadorul moldovean la Moscova, Andrei Neguța, socialist de-al lui Dodon, a fost convocat la Ministerul rus de Externe „pentru a i se înmâna o notă de protest în legătură cu numeroasele cazuri de refuz de acordare de viză din partea autorităţilor de la Chişinău pentru cetăţenii ruşi”…

Eu cred ca toate aceste „refuzuri” în raport cu „cetăţenii ruşi” la aeroportul Chișinău și toate aceste „proteste” ale Moscovei ascund jocul murdar care are loc, acum, între guvernarea Dodon-Plahotniuc de la Chișinău și regimul Putin de la Moscova pe marginea Transnistriei…

Nu este deloc întâmplător faptul că, în urma acțiunilor de „asigurare a încrederii” între Chișinău și Tiraspol din ultimele zile, trâmbițate de binom și de cățeii lui de presă, Chișinăul cedează elemente de statalitate în raport cu separatiștii de la Tiraspol (recunoașterea diplomelor de studii, a numerelor de înmatriculare a mijloacelor de transport…), recunoscând în realitate regimul instalat de aceștia pe teritoriul național al RM.

Nu am auzit ca guvernul lui Plahotniuc să ceară Moscovei principalul lucru care împiedică soluționatea conflictului transnistrean: retragerea trupelor rusești din stânga Nistrului în conformitate cu Constituția RM și cu Legea RM din 22 iulie 2005, care prevede clar că un statut special pentru localitățile din această zonă poate fi acordat doar după retragerea armatei ruse de la Tiraspol!

Cum să-l faci pe viteazul oprindu-i pe ruși la aeroport, dar să le recunoști statalitatea lor pe teritoriul nostru național?

29 noiembrie 2017

Categorii:Fără categorie Etichete:, , , , , ,

Votul uninominal ar consolida și ar crea condiții de OFICIALIZARE și de LEGALIZARE a separatismului teritorial în Republica Moldova!

Evident, pentru o societate normală, votul uninominal este o condiție de normalitate.

Pentru Republica Moldova, votul mixt sau uninominal, trâmbițat de Platforma DA și „oferit”, machiavelic, de PD, ar fi, în actualele condiții, un factor extrem de periculos și păgubos pentru interesul nostru național, ar fi o anormalitate.

Considerentul principal care mă face să nu accept în niciun mod, la această etapă, gestul aparent democratic al PD-ului este SEPARATISMUL TERITORIAL, provocat, încurajat, susținut și întreținut de Moscova prin regimul criminal de la Tiraspol și structura bolșevizată Gagauz Yeri.

Votul uninominal ar consolida și ar crea condiții de OFICIALIZARE și de LEGALIZARE a separatismului teritorial în Republica Moldova!

Atâta timp cât nu avem o soluție, acceptată în primul rând de Chișinău, cu privire la conflictul transnistrean, suntem sortiți să avem o singură circumscripție electorală pentru alegerile parlamentare, așa cum prevede actuala lege electorală.

Votul uninominal ar veni acum în contradicție cu Legea din 22 iulie 2005 cu privire la statutul localităților din stânga Nistrului, singurul act legal din RM care prevede fără echivoc că statutul special pentru orice localitate din zona transnistreană poate fi acordat doar după retragerea definitivă de pe teritoriul național al RM a trupelor Federației Ruse!

Cei care încearcă să introducă, în această clipă, votul uninominal urmăresc alte interese decât cele naționale!

Aceștia se joacă cu focul!