Arhiva

Posts Tagged ‘Tricolor’

Unul cu frica de pistol mai mare decât frica de Dumnezeu

octombrie 26, 2018 Lasă un comentariu

 

Bunul nostru frontist de la Ștefan Vodă, Alexandru Filimonov, mă întreabă, chiar azi, pe Fb, dacă mă mai văd cu Iu. Roșca și ce mai face el…

Nu, frate Alexandru, nu am mai vorbit cu această persoană de vreo 8-9 ani!

El a trădat organizația noastră.

El lucrează deschis pentru interesele Rusiei în acest teritoriu mult încercat.

Nu mai are rost să-i cerem vreo explicație!

Această secătură a fost și a rămas omul serviciilor rusești!

Tot timpul!

De la începuturile Mișcării noastre românești!

În fiecare clipă a perioadei zbuciumate prin care a trecut organizația noastră:
 atunci când ceream dreptul nostru la Limba Română, la Istoria Românilor, la Tricolor; 
 atunci când ne-am revendicat Independența de Moscova; 
 atunci când am protestat împotriva includerii noastre în CSI; 
 atunci când au provocat marșul spre sud pentru a determina și „justifica” crearea Găgăuziei pe pământul nostru românesc; 
 atunci când erau arestați frații noștri la Tiraspol; 
 atunci când KGB-ul împușca primul nostru polițist la Nistru; 
 atunci când KGB-ul îi ardea de vii pe luptătorii nostri la Nistru; 
 atunci când KGB-ul de la Chișinău și cel de la Moscova trăgeau, ciocnind pahare cu șampanie, harta „Transnistriei separatiste” pe mulți ani înainte astfel încât astăzi, după mai bine de un sfert  de veac, tot sub Moscova să fim; 
 atunci când colegul nostru de la Botanica, Valentin Ciobanu, era lovit mortal cu ranga-n cap; 
 atunci când colegii nostri de la Chișinău și din teritoriu erau molestați și aruncați pe marginea șoselelor; 
 atunci când primarii nostri erau aruncați în fântână; 
 atunci când tinerele noastre erau manipulate, ademenite, intimidate și chiar agresate dacă nu se lăsau supuse pentru a-i satisfice poftele donjuane;
 atunci când era adus Lucinschi, când erau aduși agrarienii, când era adus Voronin; 
 atunci când protestele noastre din 2002 și 2003 erau împânzite cu lumpeni de tot felul pentru a fi compromise; 
 atunci când colegii nostri erau răpiți sau se punea la cale asasinarea unora dintre noi; 
 atunci când am fost aduși în situația de a-l vota pe Voronin;
 atunci când sediul nostru central din str. Nicolae Iorga a fost invadat de elemente străine fiind transformat în centru de coordonare al FSB-ului rusesc; 
 atunci când insul în cauză era una din uneltele Rusiei în organizarea crimelor din 7 aprilie 2009 ca mai apoi, drept răsplată, să accepte, trădând organizația, calitatea de membru al guvernului comunist în frunte cu Greceanâi etc., etc.

Toate crimele împotriva organizației noastre și împotriva colegilor nostri au fost puse la cale de el.

Le-a comis cu premeditare.

Pistolul lui a fost ațintit asupra fiecăruia dintre noi.

Cu zi ce trece mă întăresc în această convingere.

Aparențele ne-au indus în eroare.

Am fost una din victimele acestor aparențe care m-au făcut să-l cred și să greșesc.

Îmi asum această greșeală!

Nu mi-am dat seama și nu am avut voința să acționez astfel încât să-mi anunț echipa că unui om care poartă zi și noapte pistolul cu el îi este mai mare frica de pistol decât frica de Dumnezeu.

Numai unul fără frică de Dumnezeu poate trăda o organizație patriotică exemplară.

Iar cauza principală a dezmățului politic de azi este lipsa acestei organizații patriotice exemplare.

A mai căzut un ostaș al națiunii române, Gheorghe Palade din Basarabia…

gheorghe palade

Aflăm cu amărăciune în suflet că istoricul Gheorghe Palade a plecat subit de printre noi.

Inima lui tânără și luptătoare, în care au încăput toate durerile, dar și bucuriile basarabenilor, a cedat.

A fost unul dintre cei mai sinceri și mai consecvenți apărători și promotori ai idealurilor noastre românești.

L-am cunoscut pentru prima oară în 1976, când mi-a fost examinator de istorie la testul de admitere la Universitatea de Stat din Chișinău.

Apoi l-am avut alături la istoricele acțiuni de protest pentru Limba Română, Tricolor și Independență de la sfârșitul anilor optzeci – începutul anilor nouăzeci.

A fost unul dintre cititorii fideli, prietenii și oaspeții mult doriți ai publicației noastre de respirație românească „ȚARA”.

A fost unul dintre participanții exemplari ai protestelor anticomuniste din iarna-primăvara anului 2002 și din toamna anului 2003, când nu am permis regimului comunist de atunci să elimine din învățământ Limba Română și Istoria Românilor, să oficializeze limba rusă, să legalizeze prezența militară rusă în stânga Nistrului, când am obținut reintroducerea în legalitate a Mitropoliei Basarabiei și respingerea odiosului plan Kozak de federalizare a Republicii Moldova…

A mai căzut un ostaș al națiunii române, Gheorghe Palade din Basarabia…

Dumnezeu să-l ierte și să-l primească în Împărăția Sa!

5 mai 2016

Unirea ca scăpare de pedeapsă

septembrie 27, 2015 Un comentariu

Când eram elev la școala-internat din Cahul sciam scrisori verișoarelor mele din dreapta Prutului, de la Câmpulung Mușcel,.. Nu înțelegeam atunci de ce plicul cu răvașele mele pentru România îmi era întors de la poștă, iar eu eram arătat cu degetul și ”poreclit” ROMÂN…

La facultate, împreună cu o mână de prieteni, citeam, pe-ascunselea, Opera Politică a lui Eminescu după care eram purtați pe la ”vtoroi otdel” (secția nr 2, KGB-ul Universității) și apostrofați că facem acțiuni subversive, dar și arătați cu degetul și ”porecliți” ROMÂNI…

După facultate, la Radio Moldova, după o zi de muncă, eram ”poftit” la șeful de la etajul de sus să dau explicații de ce articulez sunetele la microfon ”ca la București” sau ”ca la Iași”, indicându-mi-se că ”noi sântem moldoveni, nu ROMÂNI”…

După un an-doi, când porni Perestroika, porniserăm și noi, o mână de enuziaști de la Radioteleviziune, să facem, în această instituție, celule ale Mișcării Democratice cerând Alfabet Latin, Limbă Română, Tricolor, etc… Evident, am fost apostrofați să nu ”politizăm” instituția și arătați din nou cu degetul că suntem ROMÂNI!

Mai târziu, când editam Publicația ”ȚARA”, am fost chemat în instanță să fiu tras la răspundere pentru faptul de a fi plasat pe frontispiciul publicației harta României Mari! Bineînțeles, eram judecați, împreună cu colegii mei de la ”ȚARA” și Frontul Popular, pentru AFIRMAREA clară și neîncetată a IDENTITĂȚII NOASTRE DE ROMÂNI!

Tot atunci, în 1994, am cerut LIMBA ROMÂNĂ în Constituție! Am fost stigmatizați drept ”extremiști”, ”unioniști” și, bineînțeles, ROMÂNI!

Dar… tot atunci, și încă mulți ani la rând, am continuat să revendicăm, hotărât și insistent, introducerea în legalitate a Mitropoliei Basarabiei, instituție canonică din cadrul Bisericii Ortodoxe Române! Am fost respinși, toate guvernele laolaltă dându-ne cu piciorul, pentru că… am fi… ”antistatali” și… ROMÂNI!

Pe urmă, în 2002, am stat patru luni în stradă… protestând împotriva intenției regimului Voronin de a elimina din învățământ Limba Română și Istoria Românilor. Am fost tratați ca ”extremiști”, ”unioniști” și… ROMÂNI.

În 2003, am protestat trei luni la rând împotriva Planului Kozak de federalizare a Republicii Moldova și legalizare a prezenței militare rusești în stânga Nistrului! Am reușit să respingem acest plan diabolic, dar am fost bătuți, dați cu capul de asfalt, huiduiți… pentru faptul de a ne IUBI și APĂRA ȚARA și de a ne declara drept ROMÂNI!

În 2005, am fost strânși la perete și puși să-l votăm pe… Voronin din nou președinte… Am fost explodați pentru că ne IUBIM ȚARA și ne declarăm ROMÂNI!

În 2009, prin foc și gloanțe, vin la treucă furătorii de miliarde…
Antiromâni până-n măduva oaselor, fură tot ce-a mai rămas de furat…

Profitori cum sunt, aceștia încep a se gudura în jurul… Unirii!

Sau Unirea în mintea lor ar fi o simplă scăpare de pedeapsă…

Ștefan Secăreanu

27 septembrie 2015

GRIGORE VÂRTOSU, FRONTISTUL ÎMPUȘCAT DIN SPATE ÎN 1992 DE KGB-UL DE LA CHIȘINĂU

noiembrie 30, 2014 12 comentarii

vartosu grigore foto tanar

Pe strada Grigore Vârtosu de pe dealul Petricanilor, Chișinău, a fost dezvelită, vineri, 28 noiembrie, din inițiativa organizației luptătorilor de la Nistru ”Credință Patriei”, o placă memorială dedicată lui Grigore Vârtosu, eroul nostru împușcat din lunetă de KGB-ul de la Chisinău, în marginea Tighinei, în vara anului 1992… Chipul vulcanic al lui Grigore Vârtosu din timpul marilor acțiuni de stradă pentru Limbă, Alfabet și Tricolor, organizate de Frontul Popular din Moldova începând cu anul 1988, este expresia sentimentului sincer de Libertate, Adevăr și Împlinire Românească pe care l-au trăit basarabenii de la actul de ocupație din 1944 până la Independența din 1991. Era un tânăr luminos la față și cu palmele-i bătătorite de coarnele plugului. Era nelipsit la toate protestele noastre împotriva regimului de ocupație. Cu Tricolorul în mâini, în fiecare duminică făcea drumul de la Cârnățeni, Căușeni, până la Chișinău pentru a susține Mișcarea de Eliberare Națională care-și lua avântul. Războiul din 1992 a fost o acțiune murdară împotriva Republicii Moldova declanșată de Moscova și realizată prin structurile KGB de la Tiraspol și Chișinău. Cei mai mulți dintre luptătorii noștri la Nistru, cu precădere cei din detașamentele de voluntari constituite și dirijate de Ministerul Securității Naționale în frunte cu Anatol Plugaru, au fost uciși din spate de către lunetiștii KGB care aveau același centru de comandă. Voluntarii adunați de ”Ministerul lui Plugaru” erau de fapt cei mai activi și mai intransigenți ”frontiști”, participanți la toate demonstrațiile anticomuniste din 1988 și 1989, care trebuiau pur si simplu lichidați. Unul dintre ei a fost Grigore Vârtosu. A fost ucis de călăii regimului de ocupație, ”omuleții verzi” de azi care-l așteaptă pe Putin să treacă Nistrul cu tancul… A lăsat în urma lui o soție îndurerată și patru copii… care au crescut între timp și au născut alți copii… nepoții lui Grigore Vârtosu…

vartosu IIvartosu sotia nepotica

                                Alina, nepoțica lui Grigore Vârtosu, alături de bunica ei, Lidia Vârtosu,

                                soția eroului nostru Grigore Vârtosu

Ștefan Secăreanu

30 noiembrie 2014

PPCD – 22 DE ANI DE LUPTĂ ŞI AFIRMARE

iunie 4, 2010 Un comentariu

Perestroika lui Mihail Gorbaciov, acea perioadă de relaxare a dictaturii comuniste care s-a produs după 1985 în URSS, a readus în mediile intelectuale din imperiu suflul libertăţii. Glasnosti, cuvântul cel mai îndrăgit şi mai repetat la acea vreme, a intrat în toate limbile internaţionale şi a însemnat, de fapt, afirmarea pas cu pas a trei libertăţi fundamentale, pe care generaţia noastră încă nu ştia să le formuleze, dar a învăţat foarte repede să le afirme: libertatea de exprimare, libertatea întrunirilor şi libertatea de asociere, încercarea doctrinarilor noii orientări a PCUS de a reînnoi ţara şi partidul, de a inventa comunismul „cu faţă umană”, de a-l condamna, după modelul lui Hruşciov, pe Stalin şi de a-l exalta prin contrast pe Lenin, s-a constituit într-o oportunitate pentru cei mai temerari. În viaţa publică au fost lansate concepte noi pe atunci despre aşa-numitele „pete albe în istorie”, despre mediul înconjurător, ecologia devenind, de pildă, o preocupare în vogă mai ales după tragedia de la Cernobâl.

Revenirea la rădăcini, raportarea la modelul occidental, criticarea exceselor birocraţiei şi a falsului în viaţa societăţii de atunci, a produs rapid o pleiadă de militanţi proveniţi în special din mediul de creaţie. Scriitorii, ziariştii, artiştii, în general, au exprimat setea de libertate şi au simţit nevoia afirmării demnităţii umane, stare de care au contaminat rapid şi masiv mulţimile. De la rostirea de cuvântări îndrăzneţe şi scrierea de articole de ziar mai curajoase, de la acordarea de interviuri la „Europa Liberă”, „BBC” şi „Vocea Americii” până la mitingurile la început mai restrânse, devenite foarte curând de masă şi căpătând forma instituţionalizată, inspirată din tradiţia istorică, de Mare Adunare Naţională, învăţam din mers să ne afirmăm vrerile şi demnitatea după o perioadă atât de lungă de teroare, umilinţă şi reducere la tăcere. Foile volante şi ediţiile Samizdat circulau din ce în ce mai mult şi trezeau lumea la viaţa publică. Pas cu pas am început să realizăm că pentru a înfrunta sistemul şi pentru a schimba radical lucrurile este nevoie să ne asociem în orga­nizaţii politice, numite la acea vreme organizaţii obşteşti sau „informale”, spre deosebire de formele de asociere impuse de regim ca PCUS, komsomol, sindicate etc.

Începusem să înţelegem că ceea ce facem noi de fapt este politică. Iar această ocupaţie necesită curaj, inteligenţă şi dedicaţie totală. Politica a fost luată de către noi ca o meserie, ca o datorie pe care trebuie să o îndeplinim fără a ne lăsa căi de retragere sau clipe de odihnă. Fiecare zi era trăită cu maximă intensitate, aşa de parcă putea fi ultima zi de viaţă sau cel puţin de aflare în libertate. Riscul ne-a plăcut atât de mult încât a devenit o stare dominantă de care nu am mai putut să ne despărţim. Consumam cu nesaţ cărţi de istorie şi literatură, interzise până atunci, învăţam să gândim politic de la înaintaşi şi de la occidentali. Totul avea farmecul noutăţii şi dădea sentimentul trăirii din plin pentru idealuri înălţătoare.

Am început să învăţăm a formula documente politice, gen de scriere absolut necunoscut până atunci. Cum să redai ororile suferite sub ocupaţie şi setea de a fi liberi altfel decât plângând sau literaturizând? Cum să dai expresie coerentă gândului atunci când limba încă era constrânsă de tiparele limbii naţiunii dominante, elasticitatea şi fluenţa intelectuală fiind direct legate de nivelul de cunoaştere a limbii materne? Cum să formulezi un program politic atunci când ţi se interzicea să creezi partide şi erai obligat să urmezi „linia”, fie ea şi „nouă”, a partidului-stat?

Lupta pentru revenirea la alfabetul latin, pentru oficializarea limbii de stat, pentru Tricolor, pentru dreptul de a ne cunoaşte trecutul, cu tot ce a însemnat Pactul Ribbentrop-Molotov, ocupaţia din 1940 şi 1944, foametea din 1946-47, colectivizarea din 1949, GULAG-ul şi „spălarea de creieri”, renunţarea la limitele impuse de linia oficială, în cele din urmă, sfidarea regimului şi adoptarea programului de obţinere a Independenţei şi de afirmare a noului stat ca subiect al dreptului internaţional au determinat apariţia Mişcării Democratice pentru Susţinerea Restructurării la 3 iunie 1988, apoi a Frontului Popular din Moldova, devenit, la 15-16 februarie 1992, Frontul Popular Creştin Democrat, iar la 11 decembrie 1999 – Partidul Popular Creştin Democrat. Afirmarea identităţii noastre româneşti şi a valorilor democratice, a pluripartitismului şi a celorlalte drepturi fundamentale ale omului, îmbrăţişarea doctrinei democrat-creştine şi iniţierea orientării prooccidentale a ţării în detrimentul liniei păguboase a puterii în favoarea acceptării statutului de ţară-satelit a Rusiei în formula neoimperială de CSI, combaterea separatismului ca expresie a imperialismului rus, apărarea independenţei şi a unităţii teritoriale a ţării, protestul împotriva prezenţei militare ruse şi lansarea strategiei de integrare în UE şi NATO, toate aceste poziţii fundamentale pentru devenirea Republicii Moldova, alături de atâtea altele, au fost formulate timp de două decenii în documentele programatice ale PPCD.

Am fost întotdeauna şi am rămas o mişcare politică novatoare, care a mers cu câţiva paşi înaintea tuturora. Principiile şi valorile pentru care am militat au părut mereu şocante şi irealizabile la început, ca mai apoi să fie acceptate încetul cu încetul de societate, deseori chiar de clasa guvernantă, care, fiind dominată de fosta nomenclatură sovietică, nu avea nici capacitatea intelectuală, nici voinţa de a înţelege şi a produce schimbări rapide, profunde şi ireversibile. Atunci când pledam, de pildă, pentru alfabet, pentru Tricolor, pentru denumirea desovietizată a ţării, pentru Mitropolia Basarabiei sau pentru aderarea la Uniunea Europeană eram priviţi iniţial cu ostilitate de către unii şi cu ironie de către alţii. Însă timpul ne-a dat întotdeauna dreptate. La 30 iunie-1 iulie 1990, Congresul al II-lea al FPM adopta o rezoluţie privind schimbarea denumirii Palatului „Octombrie” în Palat Naţional, o altă rezoluţie privind schimbarea denumirii Pieţei Victoriei în Piaţă a Marii Adunări Naţionale. La 16 decembrie 1990, la cea de-a doua Mare Adunare Naţională, eveniment istoric uitat pe nedrept, adoptam, de pildă, acolo, în Piaţă, unde era o mulţime deloc mai puţin numeroasă decât la 27 august 1989, într-un ger cumplit, cu zăpadă şi gheaţă, numele nou al ţării noastre – Republica Moldova. Întâmplarea avea loc atunci când încă URSS era în picioare, iar republica se mai numea RSSM. Evenimentul, ca şi propunerea, au fost ignorate de Parlamentul de atunci, din frică, din ignoranţă sau din simplă invidie, astăzi nu mai contează. Astăzi, ca şi atunci, unii dintre cei care au fost împotriva formării şi afirmării ţării noastre ca stat independent ne învaţă cum să ne-o iubim şi cine suntem. Astăzi, când am lansat un nou concept asupra identităţii Republicii Moldova, suntem înţeleşi încă de prea puţini. Dar vom vedea cu toţii că anume abordarea propusă de PPCD va fi cea care va avea câştig de cauză. Disocierea politonimului de etnonim devine un comandament care trebuie privit cu toată responsabilitatea. Da, toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt moldoveni: românii, ucrainenii, ruşii, găgăuzii, bulgarii, evreii, romii etc. Dar fiecare cetăţean îşi asumă propriul profil identitar, în funcţie de limba şi cultura căreia îi aparţine. Este adevărat că teroarea istorică a produs distorsiuni în conştiinţa naţională a majorităţii populaţiei, unii ştiind că sunt români, alţii crezându-se etnici moldoveni. În acest caz orice constrângeri, s-a văzut, sunt păguboase. „Moldo­venismul” ca ideologie de stat nu poate fi acceptat într-o societate democratică de azi. Problemele de mentalitate, de psihologie socială, de autoidentificare trebuie abordate cu tact şi răspundere politică, cu toleranţă şi respect pentru personalitatea fiecărui cetăţean. Anume aşa vom ajunge să punem capăt războiului identitar, să dăm mai multă stabilitate politică ţării şi să determinăm până la urmă guvernările să renunţe la imixtiuni în domeniul ştiinţei, culturii şi învăţământului. Iată nişte idei care încă sunt tratate cu neîncredere şi chiar cu ostilitate opacă. Dar afirmarea lor consecventă, vom vedea curând, ne va aduce câştig de cauză.

În cele două decenii de luptă politică PPCD a învăţat să exprime clar, coerent şi consecvent interesele naţionale ale Republicii Moldova. Agenda PPCD este aceeaşi cu agenda politică a ţării. PPCD este cea mai veche şi mai durabilă instituţie democratică din ţara noastră. Vigurozitatea familiei noastre politice, vitalitatea noastră, unitatea internă are ca motor şi liant angajamentul profund moral, asumat de bună voie şi până la capăt de a servi onest şi cu onoare cauza naţională.

Am fost loviţi cu cruzime şi perfidie fără oprire. Nu am cunoscut linişte şi perioade de confort ori relaxare timp de peste douăzeci de ani. Unii dintre noi au fost asasinaţi mişeleşte, alţii au fost răpuşi în Războiul de Independenţă. Însă nu am fost reduşi la tăcere şi nici înfricoşaţi. Suntem loviţi în obraz cu metodă, dezinformarea şi manipularea opiniei publice, încercările continui de asasinare morală a exponenţilor mişcării noastre se ţin lanţ în fiecare zi. Însă preocuparea obsesivă de a ne desfiinţa suferă eşec după eşec. Noi continuăm să ne menţinem verticalitatea, să arătăm o putere sufletească, o capacitate cu totul unică de regenerare şi dăinuire în timp. Izvorul puterii noastre este raportarea la modelele superioare de până la noi. Obligaţia morală faţă de înaintaşi, ca şi faţă de urmaşi, trăirea profundă a sentimentului datoriei şi asumarea destinelor colectivităţii au devenit elemente definitorii fundamentale pentru noi. Noi ne afirmăm nu datorită unor circumstanţe favorabile, ci în pofida unor circumstanţe nefavorabile. Ştim că pentru a învinge avem nevoie de caractere. Iar caracterele se formează prin muncă şi asumarea limitărilor, a suferinţei, a riscurilor.

Noi am adus în mediul politic din ţară gândirea creştină. Doctrina democrat-creştină este singura dintre doctrinele moderne care împărtăşeşte viziunea creaţionistă asupra lumii şi a omului şi respinge concepţia opacă a evoluţioniştilor. Antropocentrismul ateu, care a adus atâta nenorocire prin cele două curente totalitare ale secolului XX, comunismul şi fascismul, cu derivatele acestora ale stângii atee de azi, ne sunt străine. Am învăţat din cărţi şi din viaţă ce este hristocentrismul nu doar ca viziune asupra vieţii şi a lumii, ci şi ca trăire profundă de creştini. Mărturisirea lui Hristos, conştiinţa de creaturi responsabile în faţa Creatorului ne impune ţinuta morală şi ne alimentează forţa de a continua lupta pentru adevăr şi dreptate.

PPCD este partidul care a ştiut să formuleze priorităţile societăţii şi să aibă o viziune strategică. Astăzi suntem angajaţi profund în procesul de consolidare a institu­ţiilor democratice, a statului de drept şi a economiei funcţionale de piaţă. Familia politică din care facem parte, reunită în cadrul Internaţionalei Democrat-Creştine şi a Partidului Popular European, fortifică poziţia PPCD pe plan intern, dar şi la nivel internaţional. Sarcina istorică majoră pe care trebuie să o onoreze PPCD cu sprijinul societăţii şi al partenerilor externi este integrarea Republicii Moldova în Alianţa Nord-Atlantică şi în Uniunea Europeană. NATO şi UE, ca instituţii internaţionale complementare, vor asigura independenţa, unitatea teritorială, securitatea naţională, dezvoltarea durabilă, prosperitatea economică, funcţionarea instituţiilor democratice şi depăşirea statutului de popor captiv prin afirmarea libertăţii naţionale şi individuale. Funcţia civilizatoare a modelului occidental îşi va exercita în continuare influenţa benefică asupra ţării şi prin contribuţia PPCD. Depăşirea sindromului de victimă a istoriei şi asumarea calităţii de creatori de istorie şi de subiecţi responsabili şi liberi în cadrul competiţiilor geopolitice din lume, prin solidarizarea cu naţiunile democratice, reprezintă una din mizele majore ale PPCD.

[…]Lupta noastră continuă. Ea se va încununa de succes pentru că PPCD exprimă fidel şi organic interesele poporului nostru. Dumnezeu întotdeauna răsplăteşte sacrificiul şi dăruirea de sine pentru aproapele. Cine are ochi să vadă va vedea.

Iurie ROŞCA, preşedinte PPCD
(Din volumul I al culegerii „Partidul Popular Creştin Democrat. DOCUMENTE şi MATERIALE”)

FLUX, 4 iunie 2010