Arhiva

Posts Tagged ‘unionist’

Pe când vom fi și noi ca polonezii?!

decembrie 31, 2019 Un comentariu

Cei care se consideră lideri politici de orientare națională, românească, unionistă (spuneți-le cum vreți) dar sunt incapabili a se uni între ei de dragul idealului nostru de reîntregire a teritoriilor românești înstrăinate și consolidării segmentul unionist basarabean nu sunt lideri politici!

Sunt aventurieri sau profitori sau unelte politice care parazitează pe ideea națională.

De ce de atâția ani de zile acest fenomen regretabil persistă și chiar ia proporții?

Pentru că această generație de politicieni nu-L au în inima și gândul lor de afirmare națională pe Hristos!

Nu putem să atingem idealul nostru românesc suprem fără Credința nestrămutată în Dumnezeu și în Veșnicia Neamului Românesc!

A te considera român și unionist doar cu lozinca, fără Hristos în față, înseamnă a rămâne victimă a unor grupări pretins unioniste sau a rămâne un membru banal al unor partide neomarxiste (culmea, în Basarabia acestea își spun toate de dreapta!), sau, cum spunea Mihai Eminescu, înseamnă a fi „cosmopolit, socialist, republican universal” şi orice îți trece în minte, dar numai român nu!

Ați văzut ce fac polonezii?

Au imprimate pe frigiderele lor harta Poloniei pe care scrie doar „Blogoslaw Ojczyznie” (Patrie Binecuvântată)!

Iată ce înseamnă patriotismul lor curat și firesc!

Puterea lor constă în unitatea în jurul Credinței și Dragostei față de Patria lor, Polonia!

Pe când vom fi și noi ca polonezii?!

Să avem un An Nou Românesc!