Arhiva

Posts Tagged ‘URSS’

Pledoarie pentru unitatea noastră

Tragedia noastră, a basarabenilor care-și afirmă cu mândrie identitatea românească și revendică deschis, hotărât și legitim (!) readucerea la trupul României a teritoriilor românești ocupate de ruși, constă în faptul că am ajuns să fim prinși acum între construcțiile a cel puțin două mari șlehte de mafioți, înfiripate și consolidate în anii de după căderea imperiului sovietic, ambele antiromânești sau străine de idealul nostru de reîntregire românească și cu rădăcini adânci în nomenklatura și KGB-ul URSS:
Prima construcție de acest fel este axată pe SHORISM (de la Shor) și este reprezentată de gruparea Plahotniuc cu masca ei politică PD și cu celelalte unelte politice (PPEM-ul lui Leancă, PSRM-ul lui Dodon și alte structuri deochiate ieșite de sub poala PCRM-ului lui Voronin, plus un șir de transfugi cumpărați și șantajați de Plahotniuc), care se află la guvernare și ține sub control absolut toate instituțiile statului, inclusiv justiția și entitățile media publice. Unealta principală prin care această șleahtă mafiotă a jefuit statul, își ține în șah adversarii și corupe și prostește o bună parte de populație este afaceristul Ilan Shor, cu toată țâțâna nomenklaturistă de sub el pornită de la tatăl acestuia. Antiromânismul grupării în cauză este exprimat prin DODONISM (de la Dodon) – tot ce nu-și permite a reda pe față în raport cu România și idealul nostru de Unire PD-ul lui Diacov și Plahotniuc o spune deschis Igor Dodon, înscăunat în funcția supremă de Președinte al Republicii Moldova cu sprijinul camuflat al PD-iștilor.
Construcția celei de-a doua șlehte mafiote este axată pe PLATONISM (de la Platon) și este reprezentată de Platforma DA (PPDA) cu elementele ȚOP-iste din spatele ei, Partidul Nostru (Usatâi), rămășițele PLDM-ului lui Filat și PAS-ul Maiei Sandu care tot de la Filat se trage. În conjunctura politică actuală această grupare are rolul de opoziție. Elementul criminal central prin care aceasta a jefuit statul se numește Veaceslav Platon. Antiromânismul grupării respective este exprimat prin SLIUSARISM (de la Sliusari Alexandru, vicepreședinte al PPDA, ajuns în această poziție după fuzionarea PPDA-ului lui A. Năstase cu Partidul „Forța Poporului” al lui Nicolae Chirtoacă, angajat al GRU, serviciul militar de spionaj sovietic, apoi rusesc, în perioada 1977-1990, unul dintre cei 47 de spioni sovietici expulzați de la Ambasada URSS din Franța în 1983, una dintre persoanele-cheie care a negociat cu Rusia acordul de încetare a focului în 1992, acord rușinos prin care, practic, a fost recunoscută independența Transnistriei și prin care a fost trecută sub „jurisdicția” separatiștilor de la Tiraspol și Tighina românească!).
Ambele grupări, deci, una la putere, alta în opoziție, nu au nici în clin nici în mânecă cu tot zbuciumul nostru pentru reîntregirea teritoriilor românești furate de Rusia lui Stalin.
Ambele grupări au luat parte la jaful sistemului bancar al Republicii Moldova și la celelalte crime de acest fel comise de-a lungul anilor, dar mai ales de la 2009 încoace.
Ambele grupări au adânci conexiuni cu Rusia și cu structurile banditești și securistice din această țară.
Ambele structuri se află într-un permanent și degradant proces de reglare de conturi în urma căruia avem de suferit cu toții!
Ambele grupări antiromânești caută să ademenească, să manipuleze și să flirteze cu segmentul românesc din Basarabia, dar, din păcate, și cu puterea și instituțiile de peste Prut, în scopuri meschine, electorale, de conjunctură politică. Ultimele alegeri din Chișinău se constituie în cel mai elocvent exemplu în acest sens.
Iată de ce, iubiți basarabeni, cei care păstrați Idealurile Românești în inimile voastre, trebuie să punem punct oricărei implicări în activitățile acestor două grupări antiromânești și să ne apucăm a ne îngriji, la modul cel mai serios posibil, de FORTIFICAREA UNEI SINGURE ENTITĂȚI POLITICE DE ORIENTARE ROMÂNEASCĂ (eventual, în baza unei forțe politice cu actele în regulă deja, pentru a nu mai pierde timpul cu formalitățile de înregistrare la Ministerul Justiției), capabilă să participe și să facă față viitoarelor alegeri parlamentare.
Se impune cu necesitate inițierea neîntârziată a negocierilor în acest sens dintre partidele unioniste. Toate „cioburile” fostului Front Popular trebuie să se adune pentru a deveni o forță românească redutabilă.
Urmașii noștri nu ne vor putea ierta peste ani pentru faptul de a fi fost lași și incapabili să REÎNTREGIM ȚARA ASTA.
Doamne ajută!
Reclame

Traian Băsescu și Pactul Ribbentrop-Molotov

februarie 5, 2018 Lasă un comentariu

Suntem în anul Centenarului. Eu, ca preşedinte, am denunţat Pactul Ribbentrop – Molotov, dar voi depune săptămâna viitoare, cu semnătura mea şi a celorlalţi parlamentari PMP, un proiect de declaraţie în care să denunţăm pactul Ribbentrop – Molotov şi efectele lui. Avem obligaţia să facem acest lucru. Uitaţi-vă că de pactul Ribbentrop – Molotov au fost afectate cele trei ţări baltice, Polonia şi România. Cele trei ţări baltice au ieşit de sub efectele pactului Ribbentrop – Molotov, fuseseră înglobate în Uniunea Sovietică, sunt independente şi membre şi UE şi NATO, Polonia este stat integru şi membru UE şi NATO, România a pierdut Basarabia şi noi stăm…”, a declarat Traian Băsescu, potrivit Agerpres.

Salutară această preocupare a fostului președinte român Traian Băsescu pentru soarta Basarabiei, chiar dacă pare a fi una inopinată și vădit ostentatorie.

Părerea mea este că nu ar fi trebuit ca Bucureștiul să aștepte anul Centenarului pentru a se apuca „serios” de problema Basarabiei.

Ar trebui denunțat întâi și-ntâi pactul Ribbentrop-Molotov din capetele factorilor de decizie de la București care, în anii 1990-91 au respins unirea (demersul venind de la Chișinău) preferând să încheie tratatul „de prietenie” cu URSS… Atunci poate nici Snegur nu ar fi mers la Alma-Ata să ne bage în CSI.

Ar trebui denunțat pactul Ribbentrop-Molotov din capetele celor care au ținut cu tot dinadinsul să semneze tratatul „de vecinătate” cu Ucraina în loc să afirme și să apere identitatea românească a teritoriilor furate prin odiosul pact!

Ar trebui denunțat pactul Ribbentrop-Molotov din capetele președinților României, inclusiv Băsescu, care-au prins, în mandatele lor, cele mai înalte decorații ale statului român pe pieptul lui Lucinschi, unul dintre exponenții cei mai concludenți ai regimului sovietic de ocupație, și pe piepturile umflate ale unui șir întreg de reprezentanți ai SISTEMULUI antiromânesc, de sorginte kaghebistă din stânga Prutului, consolidat de Lucinschi după „declararea independenței Republicii Moldova”.

Ar trebui denunțat pactul Ribbentrop-Molotov din capetele politice de la București care continuă să flirteze și astăzi cu acest SISTEM ANTIROMÂNESC de la Chișinău, reprezentat de o grupare banditească cu adânci rădăcini în mediul iterlop din Rusia, grupare care a jefuit sistemul bancar din Republica Moldova și a pus stăpânire prin metode tenebre pe cele mai profitabile afaceri aducând populația din acest teritoriu sub pragul sărăciei.

Ar trebui denunțat pactul Ribbentrop-Molotov din capetele celor care caută să obțină din problema Basarabiei capital politic în scopuri strict electorale și în defavoarea unei preocupări sincere și constante pentru afirmarea și cultivarea identității românești a teritoriilor înstrăinate în urma diabolicului pact dintre Hitler și Stalin.

Ar trebui, deci, ca înainte de a-ți afișa grija pentru Basarabia, să ai puterea de a recunoaște că acest teritoriu a fost pierdut și continuă a fi pierdut prin lașitate și trădare.

Cum l-a manipulat Antonescu pe Hitler. România a ieşit plină de aur din război

august 14, 2016 Un comentariu

Hitler a avut 20 de întâlniri cu Antonescu. Mai multe decât cu orice alt șef de stat sau conducător militar. Iar Mareșalul a știut să profite din plin. 

Grație inteligenței sale, sprijinită de combinația de dârzenie și abilitate cu care Mareșalul a manevrat în relațiile cu Hitler, a reușit performanța uluitoare de a face din România o țară mai prosperă decât era la începutul războiului. O țară care și-a dublat rezervele de aur (lucru nereușit de nici un alt stat beligerant), care a reușit să stocheze armament pentru recucerirea Ardealului de Nord, o țară în care nu doar hrana a fost din abundență, dar în care a crescut și consumul obiectelor de lux. Sărăcia, foamea, cartelele au venit odată cu ocupația sovietică.

 Cum a fost posibilă o asemenea performanță, unică printre statele beligerante, explică amă nunțit Mircea Vulcănescu însuși în procesul celui de-al doilea lot al foștilor membri ai Guvernului Antonescu, în care a fost acuzat de „hitlerism” și de „declararea și continuarea războiului contra Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice”.

FOTO: Mircea Vulcănescu, frumos și elegant, în tinerețe

Pledoaria sa din 15 ianuarie 1948, în fața Curții de Apel București, Secția a IX-a Criminală, care a durat patru ore, este un document excepțional. Aici se găsesc explicațiile Miracolului Economic al României, pe timp de război și sub ocupația germană de facto. Pentru documentare, am folosit Mircea Vulcănescu – Ultimul cuvânt, Ed. Humanitas, 1992.

„Statul sunt eu!”

Primul detaliu lămuritor este organizarea Guvernului, condus cu mână forte de Mareșalul Antonescu. Acesta impune să fie singurul care face politică efectivă, restul membrilor Cabinetului trebuind să fie experți care să propună măsuri. Deciziile și răspunderile și le asuma exclusiv Antonescu.

Iată ce spune Mareșalul într-o ședință de Consiliu din 1941: „Când veți fi chemați să răspundeți de ceea ce ați făcut, eu sunt acela care va răspunde pentru dvs. toți. De aceea pretind să știu tot ce faceți în sectoarele dvs. de activitate. Pentru că numai eu guvernez în țara asta.” . Pentru ca în ședința din 12 septembrie 1941, să repete: „Politică face Mareșalul!”

Antonescu era un om orgolios, obsedat de disciplină, dar care știa să asculte:

„Îndrăznind să-l întrerup, într-un Consiliu de Miniștri în care expusese un lucru inexact, pentru a restabili adevărul, miam atras din partea lui replica aspră: «Când te-ai născut dumneata, ca să îndrăznești să tai cuvântul din gura mareșalului Antonescu?» Ceea ce remarc că, în speță, era just. Faptul nu m-a putut însă împiedica să revin, îndată ce furtuna s-a potolit, pentru a spune ceea ce aveam de spus.”

Rezultatele economice excepționale ale României se datorează și unei grile de principii de colaborare cu Germania aplicate cu strășnicie.

Iată care erau principiile colaborării industriale:

1.„Nu se colaborează decât în domeniile unde dezvoltarea întreprinderilor românești nu este asigurată în timp de pace, fie din lipsa materiilor prime, fie din aceea a debușeurilor.”

2. „Nu se colaborează decât dacă partenerul străin aduce industriei românești: materia primă, utilajul tehnic, priceperea tehnică (specialiști, licențe, brevete), finanțare sau comenzi – pe care industria românească nu și le poate procura din interior.”

3. „Și numai dacă colaboratorul străin se angajează să formeze personalul tehnic românesc la dânsul în întreprinderi.”

4. „Nu se alienează fondul bogățiilor românești, în sensul că nu se cedează majoritatea acțiunilor întreprinderii.”

5. „Nu se cedează conducerea generală a întreprinderilor din mâinile românești.”

Iată și principiile colaborării economice:

1. „Nu se exportă nimic în Germania decât după ce se rezervă cantitățile necesare consumului intern și după ce se rezervă și cantitățile de export necesare pentru acoperirea importurilor trebuitoare țării, pe care aceasta nu și le poate procura din Germania.”

2. „Schimburile se fac în mod echilibrat, la prețuri fixe; fiecare spor de preț dintr- o parte trebuie compensat de un spor corespunzător de cealaltă. Se admit depășiri momentane într-un sens sau altul, dar ele trebuie să fie compensate în cursul anului contractual.”

3. „În acoperirea exporturilor, se primesc mărfuri necesare pieței și investițiilor statului; unelte agricole, mașini, piese de schimb, dar și rente, averi mobiliare și răscumpărări de datorii externe.”

4. „Petrolul, materialul necesar războiului, se exportă pe armament.”

5. „Efortul net de finanțare, făcut din interior pentru aceste schimburi se acoperă cu aur și devize libere.”

Tot Germania a fost scoasă datoare

Drept urmare, România este secătuită. Dimpotrivă. Exporturile sunt mult mai mici decât înainte de război. Astfel, dacă în perioada interbelică exportam între 100 și 300.000 de vagoane de grâne anual, „în patru ani (1941 – 1944), România exportă în total 85.000 de vagoane (…) Pentru a ne da seama de situație, ajuge să spunem că după 23 august 1944, în nouă luni, până la capitularea Germaniei, România a furnizat aliaților, oficial 63.000 de vagoane cereale”, arată Vulcănescu. Începuse „frăția” cu URSS.

Exporturile de lemn în Germania sunt nici 10% din cele interbelice. La fel se întâmplă și pentru produsele alimenta-trebuia să alimenteze mașina de război germană, exporturile au scăzut, de la 7 milioane de tone în 1936, la o medie anuală de 3 milioane. De notat, consumul intern crește de la 1,7 la 2,5 milioane tone anual.

În schimb, cresc importurile, care permit economiei românești să funcționeze. Cu excepția produselor coloniale, interceptate de blocada aliată, unde importurile scad cu o zecime, la țesături și pielărie – reduse cu un sfert, respectiv o treime – celelalte importuri cresc. Se înregistrează importuri record la cocs, fier în bare, vehicule etc.

Pâinea albă, zahărul, săpunul se vând la liber, fără cartelă. Toate produsele se ieftinesc. Doar la bijuterii sau ceasuri elvețiene se înregistrează creșteri de prețuri. Ceea ce spune multe despre nivelul de trai din România.

Dar abilitatea formidabilă a României a fost ca, în condițiile acestui flagrant dezechilibru între importuri și exporturi, să iasă cu balanța financiară dreaptă. Cheia a reprezentat-o jocul prețurilor: prețurile medii ale produselor românești exportate au crescut de cca 5 ori la produsele de bază, în vreme ce, la import, prețurile produselor metalurgice și materiilor prime (baza importurilor) abia s-au dublat față de 1938. Acesteia i s-a adăugat și jocul decontărilor și al sistemului de cliring (troc) care opera în paralel între cele două țări. Astfel, la 23 august, tot Germania era datoare României, cu 56 miliarde de mărci germane.

„Să nu ne răzbunați!”

Mircea Vulcănescu fusese condamnat pe 9 octombrie 1946, în primă instanță, la opt ani temniță grea.

Excepționala sa pledoarie se dovedește inutilă, iar în ianuarie 1948, Curtea de Apel menține pedeapsa. Strălucitul spirit enciclopedist, sufletul grupării Criterion, în care fusese coleg cu Mircea Eliade, Cioran, Mihail Sebastian, Sandu Tudor, Eugen Ionescu, Dan Botta, Petru Comarnescu, Haig Acterian sau Constantin Noica, se vede aruncat din nou în temniță, ca urmare a trei legi ticăloase (312/1945, 455/1946 și 29/1947) semnate de Regele Mihai la presiunea comuniștilor, și cărora le-a căzut victimă toată floarea intelectualității românești.

Cu câțiva ani în urmă, același Rege îl decora pe Vulcănescu.

FOTO: Mircea Vulcănescu și soția sa Margarita: o dragoste care a supraviețuit morții filosofului

Devine deținutul K9320 de la Aiud, „Pușcăria Intelectualilor”. Acolo avea să moară la numai 48 de ani. După o trecere pe la Jivala care îi va fi fatală. Prietenul și colegul său de celulă John Halmaghi povestește în 1977, în revista „Discursul contemporan” de la Paris:

„A apărut un gardian şi l-a scos pe el şi grupul său afară, în curtea interioară a Fortului Jilava, unde au fost bătuți cu ciomege și bastoane de cauciuc până la leșin. Apoi, i-au dezbrăcat până la pielea goală, zvârlindu-i grămadă în bezna din Celula Neagră; căci, fără nici o lumină, întunericul din Celula Neagră era absolut. Parcă uitați, acolo au stat, între urină și fecale, trei zile și trei nopți. Nemâncaţi, în frig, în umezeală. N-aveau nici scaune, nici masă, nici vreun pat. Alergau toți prin murdărie, de la un colț la altul, spre a se încălzi și spre a nu lăsa trupurile să se prăbușească. Mircea Vulcănescu a fost cel care i-a încurajat cel mai mult şi le-a întreţinut treaz spiritul. Până când el însuşi şi-a dat seama de tragicul situaţiei în care se găseau.

«Nu există nici o scăpare pentru noi, decât dacă se întâmplă ceva, care să forțeze administrația la o măsură de salvare, dacă o salvare mai există. Eu nu mai pot rezista fizicește. Mă simt epuizat de toată energia. Mă voi așeza jos, pe pântece, în ultimele clipe ale vieții mele și în felul acesta voi veți avea un loc să vă odihniți, pe trupul meu. Rog pe Dumnezeu să primească sufletul meu și să vă ajute pe voi să supraviețuiți…»”.

Se îmbolnăvește de pleurezie, dar i se refuză transferul la Spitalul Penitenciar Văcărești și este trimis înapoi la Aiud. Pe 28 octombrie, moare la numai 48 de ani, lăsând ca testament zguduitoarele cuvinte: „Să nu ne răzbunați!”

Mircea Vulcanescu Sa nu ne razbunati

Cum a fost pregătit Momentul Ardeal

În perioada 1941 – 23 august 1944, România a reușit să-și răscumpere creanțe din străinătate și să-și procure, tot din străinătate, aur și devize convertibile în aur de cca. 11 vagoane (din care 8 ½ din Germania). Ca urmare, stocul de aur al BNR s-a dublat, de la 13 ½ la 24 ½ vagoane.

„Este o situație unică, nemaiîntâlnită în nici o altă țară, chiar victorioasă, cum e cazul Angliei, care nu a putut să-și acopere nevoile decât cedând din aurul și portofoliile străine pe care le poseda în alte țări, rămânând și îndatorată”, arată Vulcănescu în fața instanței.

Ca urmare a acestei realități, prin rezervele acumulate, prin cantitățile importate de armament german importate și netrimise pe front, România devine o bază importantă de aprovizionare a aliaților pentru războiul dus în Vest, după 23 august.

Într-un raport realizat Institutul Românesc de Conjunctură – condus de comuniști, printre care Lucrețiu Pătrășcanu -, se arată: „Convențiile economice, aparent defavorabile, au jucat, în realitate, în favoarea României.”

Însuși Hitler i-a reproșat asta lui Antonescu la ultima lor întrevedere (5-6 august 1944): „Contribuția economică a României către Axă a fost meschină.”

În raportul unei Legații neutre (neprecizată), interceptat de serviciile secrete românești și citat în instanță, se spune: „Ceea ce România a izbutit să obțină de la nemți în cursul negocierilor economice cu Germania ține de domeniul miracolului.”

Antonescu dorea ca, după înfrângerea Germaniei, România să fie pregătită de un nou război, cel al eliberării Ardealului. Iată ce declară generalul Sănătescu, premier din 23 august și șeful Statului Mahor în timpul războiului împotriva Germaniei din 1944- 1945:

„Campania împotriva nemților și ungurilor a putut să fie dusă de țara noastră cu materialul de război ce ne-a rămas de la predecesorii noștri (…) După 23 august, țara nu a fost în stare să creeze, nici să procure nici un fel de armament și chiar din cel existent am fost nevoiți să dăm o bună parte.”

În stenograma ședinței Consiliului din 25 iulie 1942, ministrul de Externe Mihai Antonescu arată ce răspuns a fost împuternicit să-i dea lui Martin Luther, reprezentantul diplomației germane, la oferta unor compensații teritoriale în Răsărit.

„Așezat de veacuri în Carpați, poporul român nu e un popor de stepă și leagănul neamului nostru nu poate fi un obiect de schimb. Nici Mihai Antonescu, nici în trecut și nici azi, și nici Mareșalul n-au renunțat la Ardealul de Nord. Aceasta constituie o poziție ireductibilă.”

Adrian Pătruşcă

Sursa: evz.ro 

EU NU-MI IUBESC PATRIA ÎN CHIP ELECTORAL

septembrie 24, 2014 Lasă un comentariu

secareanu tinerii moldovei 14 septembrie 2014

Noi, cei născuți în URSS, am sorbit românismul pe ascunselea! Să nu ne vadă REGIMUL DE OCUPAȚIE! În clasa întâi, la scoala internat, mi se băga pe gât kirilița, iar noaptea mă trezeam și-i scriam mamei scrisori cu alfabet latin, așa cum mă învățase ea, cu ”patru clase la români”. De asta, pentru mine, basarabeanul născut în URSS, căruia i-a fost dat să-și iubească PATRIA cu FRICĂ, sentimentul de ÎMPLINIRE ROMÂNEASCĂ nu este și nici nu poate fi doar o lozincă electorală, asa cum se înțelege uneori, din păcate, și peste Prut. Să se înțeleagă acolo, la București, că IDEEA ȘI IDEALUL ROMÂNESC nu au CULOARE POLITICĂ! MI SE FACE SCÂRBĂ CÂND SENTIMENTUL MEU SUPREM ÎMI ESTE TERFELIT ÎN HAL ELECTORAL!

Chișinău

24 septembrie 2014

Categorii:Fără categorie Etichete:, , , ,

Minciuna 22 iunie 1941

iunie 21, 2013 4 comentarii

Conform istoriei lor unice, în sensul că istoria predată de ei nu se regăseşte decât în propriile lor manuale, ruşii au să ne reproşeze nouă multe, enorm de multe, să ne împroaşte cu noroi şi să ne facă în toate felurile cu putinţă, dar cele mai multe reproşuri, chiar şi astăzi, se leagă de o dată specială: 22 iunie 1941. Pentru ruşi şi istoria lor, este ziua în care fasciştii români, alături de cei germani, fără motiv şi provocare, au atacat mişeleşte paşnica şi liniştita Uniune Sovietică. Pe acest motiv am fost ocupaţi, jefuiţi, înrobiţi, transformaţi în colonie rusească, obligaţi la plata a imense despăgubiri de război, jefuiţi de tot ce aveam, mult peste aceste despăgubiri, împuşcaţi, asasinaţi, deportaţi, închişi, elitele exterminate în temniţe şi lagăre, ni s-a distrus ţara, economia, cultura, patrimoniul, moravurile, toate acestea pentru că am atacat mişeleşte Uniunea Sovietică la 22 iunie 1941. Inclusiv astăzi, la 71 de ani de atunci, ruşii ne-o reproşează cu furie, strângând pumnii şi proferând injurii în toate mediile, inclusiv pe internet. Dar oare chiar aşa să fi fost?

28 iunie 1940, fapte și eroi necunoscuți

1940-cedarea-basarabiei-3-24939_200x175În seara zilei de 26 iunie 1940, la trei zile după capitularea Franței în fața Germaniei, este primit la București ultimatumul URSS care ne cerea Basarabia și nordul Bucovinei. Inițial, Stalin dorise întreaga Bucovină, dar Germania s-a opus, iar Stalin, pentru a nu-și irita aliatul, și-a redus pretențiile la jumătate, respectiv la nordul provinciei. S-a pus în Consiliul de Coroană problema rezistenței, dar ținând cont de faptul că aliații noștri din Înțelegerea Balcanică ne-au abandonat, mai puțin Turcia, am cedat. Conform tratatelor de alianță, dacă intram în război și eram atacați de un terț, aliații noștri ar fi trebuit să intre în război împotriva acelui terț. Spre exemplu, dacă intram în război cu URSS era o mare probabilitate să fim atacați din spate de Ungaria și Bulgaria, iar Iugoslavia și Turcia să le atace. Polonia și Cehoslovacia nu mai existau la ora aceea. În Consiliul de Coroană au fost 19 voturi pentru cedare și șase membri ai guvernului care au votat pentru rezistență pe Nistru, numele lor merită amintit aici: Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Ștefan Ciobanu, Ernest Urdăreanu).

zi-de-doliu-national-rapirea-basarabiei-de-hitler-stalin-28-iunie-1940-bucurestiGuvernul sovietic a cerut evacuarea Basarabiei și a nordului Bucovinei în termen de patru zile, începând cu ora 12, dată la care vor intra trupele sovietice care vor urma trupele noastre în retragere. Desigur că acest termen nu a fost respectat, cum nu a fost respectat nimic din ce au promis rușii. Armata Roșie la ora 12 pătrundea în Cernăuți, și forțase Nistrul cu mai bine de o oră de termenul fixat. Au avut loc scene cumplite în Chișinău, unde agenții NKVD și populația rusofonă, mulți evrei, s-au dedat la crime împotriva reprezentanților autorităților române, s-au scris sute de pagini despre asta. Dar eu aș vrea să aduc în discuție un document al Marelui Stat Major secția 2 tocmai despre această retragere:
Retragerea trupelor române, depășite de formațiuni motorizate sovietice și continuu hărțuite de populația comunistă, răzvrătită și instigată de agitatori sovietici, s-a executat în foarte grele condițiuni, o parte din materialul de război fiind părăsit în teritoriile ocupate. În plus, retragerea a fost îngreunată și de etapele lungi pe care trupele erau forțate să le execute, precum și din cauza intenției exprese a guvernului român de a nu provoca incidente cu trupele sovietice.

Un american acuză: Lovitura de stat din Decembrie 1989 a fost orchestrată de Moscova. Miza: ÎMPIEDICAREA unirii României cu Basarabia, COTROPIREA ARDEALULUI de către Ungaria și DISTRUGEREA unităților românești anti-KGB

mai 22, 2013 Un comentariu
harta romanieiÎn toiul revoluţiei române din 1989, autorităţile sovietice îşi anunţau dorinţa şi intenţia de a asigura o „asistenţă” masivă statului „vecin prieten” şi aliatului din Tratatul de la Varşovia. Moscova anunţa că Crucea Roşie sovietică trimisese la frontieră „aproximativ 60 de echipe mobile” de chirurgi şi personal medical, multe dintre acestea trecuseră deja graniţa în teritoriul românesc şi îşi coordonau eforturile cu cele ale altor membrii ai Pactului. De asemenea, liderii comunişti de la Budapesta anunţau că „un grup de lucru din cadrul pactului de la Varşovia care este în contact permanent” urma să se întâlnească la Moscova pentru a discuta situaţia din România. Aceste declaraţii de prietenie şi preocupare binevoitoare se situau în totală contradicţie cu unul dintre cele mai bine păzite secrete ale operaţiunilor de spionaj din Europa de est, ale Tratatului de la Varşovia şi erau contrare uneia dintre cele mai surprinzătoare descoperiri din arhivele blocului sovietic din timpul Războiului Rece. În perioada Revoluţiei, România a fost ţinta operaţiunilor de dezinformare şi timp de mai bine de două decenii, ţintă a „măsurilor active”. CITESTE MAI MULT: 

Din 1962, Kremlinul a început să trateze România ca pe un stat ostil, atunci când Hrusciov a ordonat statelor membre „aflate în strânsă cooperare” – RDG, Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria şi Polonia – să restricţioneze cooperarea în materie de spionaj cu aceasta. În 1963, această animozitate a motivat o tentativă de asasinat împotriva conducătorului român Gheorghe Gheorghiu Dej. Ministerul Securităţii de Stat al Germaniei de Est (STASI) avea motive independente pentru ostilitatea faţă de Bucureşti, deoarece acesta refuzase să recunoască divizarea permanentă a Germaniei şi încheiase un acord, negociat în secret, cu Germania de Vest, la sfârşitul anului 1963. Între 1962-1964, Departamentul Securităţii Statului din România (DSS sau Securitatea) a fost exclus din programul de transformări, asistate de sovietici, ale serviciilor de informaţii, prin care au fost introduce departamentele de dezinformare în RDG, Ungaria şi Cehoslovacia (precum şi în Bulgaria şi Polonia, la scurt timp după aceea) şi le-a modificat rolul din servicii satelit, în principal pasive, în operaţiuni active. În 1965, DSS a fost din nou pierdută din vedere atunci când Centrala KGB a introdus „relaţiile operaţionale regulate şi directe” dintre departamentele de dezinformare, excluzându-l din operaţiunile blocului de „măsuri active” (propagandă, dezinformare şi provocare). La mijlocul anului 1965, România a fost „brusc” eliminată cu totul din strategia de război a Pactului de la Varşovia. 

Citește mai mult…

Categorii:Fără categorie Etichete:, , , , , ,