Arhiva
De ce nu a fost inaugurat bustul poetului martir Dumitru Matcovschi?
Val Butnaru, un laureat „oligarhic”
Sfatul Țării 2, structură diversionistă menită să asigure perpetuarea antiromânismului camuflat în stânga Prutului
Anume oameni ca Dumitru Matcovschi…
Aflu cu bucurie nespusă în suflet că astăzi, 29 iunie 2016, a fost dezvelit un bust al poetului și luptătorului pentru cauza românească în Basarabia, Dumitru Matcovschi, în satul său de baștină, Vadul Rașcov, Șoldănești.
Păcat că, după trei ani de la moartea lui Dumitru Matcovschi, nu avem un monument al lui la Chișinău!
Până acum ar fi trebuit să avem Bulevardul Dumitru Matcovschi în capitala Basarabiei, pe care a iubit-o și a cântat-o din toată inima lui!
Până acum ar fi trebuit să avem măcar un bust al poetului pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică Ștefan cel Mare și Sfânt!
Până acum ar fi trebuit ca Uniunea Scriitorilor din Moldova (dacă mai există!), Uniune ce nu l-a iubit pe Dumitru Matcovschi, să facă demersuri insistente către furătorii de miliarde pentru a obține reluarea editării revistei „Nistru” („Basarabia”), al cărui redactor- șef a fost Matcovschi!
Pentru că Dumitru Matcovschi, prin curajul său dovedit în calitatea de redactor-șef al acestei publicații, a fost adevăratul declanșator al Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia!
Anume Matcovschi este cel care a admis(!) și s-a îngrijit de apariția în numărul 4 al revistei ”Nistru” din 1988 a tulburătorului eseu manifest „Veșmântul ființei noastre” al ilustrului lingvist și patriot (neiubit și el de Uniunea Scriitorilor) Valentin Mândâcanu, studiu program care a spulberat cu vehemență diabolicele neadevăruri ale bolșevicilor despre limba română a basarabenilor, lucrare care se înscrie, după cum spunea Grigore Vieru, în letopiseţul dramaticei noastre istorii alături de cel mai frumos poem închinat Limbii Române, semnat de Mateevici, și care a reaprins flacăra românismului în stânga Prutului după zeci și zeci de ani de ocupație a regimului criminal sovietic!
Dumitru Matcovschi a sfidat acest regim! L-a dinamitat! Pentru asta a fost lovit bestial – i s-a înscenat, după aproape un an de zile, un accident cumplit, încercându-se asasinarea lui!
Dumitru Matcovschi a fost una dintre primele victime ale regimului de ocupație după declanșarea Mișcării Românești în Basarabia de la sfârșitul anilor optzeci ai secolului trecut.
Anume oameni ca Dumitru Matcovschi, cinstiți și neînfricați, ar trebui să se afle la cârma acestei țări!
Anume oameni ca Dumitru Matcovschi ar trebui să se afle în fruntea unui Sfat al Țării 2, nu lepădături ale regimului de ocupație, netrebnici care au slujit SISTEMUL bolșevic rămas încă neclintit!
Anume oameni ca Dumitru Matcovschi ar trebui să se afle în fruntea unui eventual Sfat al Țării 3, care să lucreze realmente pentru Unirea mult așteptată, nu s-o mimeze!
Anume oameni ca Dumitru Matcovschi…
S-a stins din viață autorul eseului ”Veșmântul ființei noastre”, Valentin Mândâcanu
În dimineața acestei zile s-a stins din viață, la vârsta de 82 de ani, cunoscutul lingvist și om de cultură, Valentin Mândâcanu. Valentin Mândâcanu este autorul eseului „Veşmântul fiinţei noastre”, publicat în nr. 4, din aprilie 1988, al revistei „Nistru”, care a declanșat Mișcarea de Eliberare Națională din Basarabia. Autorul acestui eseu este un simbol și un pilon al acestei Mișcări, de la început și până în prezent.
Valentin Mândâcanu s-a născut pe 27 iulie 1930, în comuna Mihăileni, judeţul Bălţi. Fiul lui Roman Mândâcanu, directorul şcolii unde a învăţat lingvistul de notorietate mondială Eugen Coşeriu, absolvă trei clase la Liceul „Ion Creangă” din Bălţi, după care, în 1944, se refugiază cu părinţii peste Prut, la Craiova. După absolvirea Institutului Pedagogic din Chişinău, devine profesor la Şcoala Pedagogică din Călăraşi. În 1966 este angajat redactor-stilizator la revista „Moldova”.
A debutat editorial cu volumul „Exprimarea corectă” (1967). Mai târziu a activat în calitate de traducător la Agenţia Telegrafică a Moldovei (ATEM), apoi, în cea de colaborator la „Enciclopedia sovietică moldovenească” (1979), de unde a fost concediat, fiind învinuit de „românizarea” limbii.
Volumul său „Cuvântul potrivit la locul potrivit” (1979, 1987) s-a dovedit extrem de oportun în munca de promovare şi cultivare a limbii române în Basarabia. A mai editat cărţile „Între acasă şi acasă” (2000) şi „Spărturi în gheaţa tăcerii” (2008).
În 2010, Valentin Mândâcanu a fost decorat cu „Ordinul Republicii”, pentru merite deosebite în afirmarea adevărului ştiinţific şi a valorilor spirituale naţionale şi pentru activitate literară şi publicistică prodigioasă.
A fost unul dintre fruntașii și decanii de vârstă ai Frontului Popular din Moldova, actualul Partid Popular Creștin Democrat.
În calitatea sa de deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, a votat Declarația de Independenţă a acestei ţări.
Marele cărturar și ostaș al limbii române va fi petrecut pe ultimul drum miercuri, 31 octombrie. El va fi înmormântat la Cimitirul Central din strada Armenească.
Personalităţi despre Valentin Mândâcanu
evista „Nistru”, pe care o conduceam, (…) a publicat „Veşmântul fiinţei noastre”de Valentin Mândâcanu, cel mai solid articol scris în Basarabia după ‘40 încoace, articolul care a declanşat mişcarea noastră de eliberare…(Dumitru MATCOVSCHI, în LA, 26 ianuarie 2006)
Înre timp (1988–1991), în Basarabia (…) se petrecuseră evenimente nesperate: limba băştinaşilor (…) devine oficială, începe să se trezească demnitatea naţională a românilor basarabeni, este ales un nou parlament, ce a revenit la însemnele naţionale tradiţionale (stemă, drapel, imn). Eugen Coşeriu urmăreşte cu înfrigurare aceste evenimente, este cuprins de o profundă mândrie pentru neamul său, pentru compatrioţii săi, pentru curajul consăteanului său Valentin Mândâcanu, ce a reuşit să publice (…) articolul de pomină despre limbă şi fiinţa naţională, citeşte tot ce poate răzbi până la Tübingen (…). Marele Coşeriu îşi ia în grabă bilet la avion şi soseşte la baştină pentru a trăi împreună cu conaţionalii săi momentele din acel sfârşit de august 1991…
(Acad. Silviu BEREJAN, prefaţă la cartea lui Eugen Coşeriu „Lingvistică din perspectivă spaţialăşi antropologică”, Chişinău, 1994)
Dacă suntem acum cei care suntem – vorbitori de limbă română într-un spaţiu vitregit de soartă, cu un spirit naţional hăituit de străini de-a lungul a cinci decenii – acest miracol se datorează şi operei lui Valentin Mândâcanu, Crezului său neclintit, sincerităţii totale, dezarmante, cu care e ataşat de românism.
Eseul „Veşmântul fiinţei noastre” de Valentin Mândâcanu este de-a dreptul epocal. Numărul 4 al revistei „Nistru” (1988), în care a fost tipărit întâia dată, a devenit – chiar atunci – imposibil de găsit; eseul circula în copii făcute la xerox, era discutat cu aprindere şi … lucra la sporirea cunoştinţelor şi a patriotismului nostru. De aceea nu avem nici o îndoială că el e actual şi acum, de vreme ce problemele puse de autor, adevărurile dezvăluite de el, îndemnurile ce transpar din şi dintre rândurile eseului nu sunt pe deplin conştientizate de toţi concetăţenii noştri…
Basarabenii, români de la Chişinău, au pornit (…) o adevărată revoluţie socială, naţională, spirituală. A pornit aşa cum nu a pornit cea de la Bucureşti–Timişoara–Cluj–Sibiu – de la un text semnat de V. Mândâcanu, publicat în revista „Nistru”, nr. 4 din 1988. (…) Despre ce vorbea acel text cu adevărat revoluţionar? Despre limba română, despre alfabetul latin…
(Paul GOMA. Basarabia. Ed. „Flux”, 2003)
O etapă hotărâtoare în acest proces de conştientizare, de regăsire colectivă (…) o reprezintă studiul senzaţional al lui Valentin Mândâcanu „Veşmântul fiinţei noastre” din numărul din aprilie 1988 al revistei „Nistru”… Odată cu Mândâcanu, începe în Moldova Sovietică o revizuire a istoriei nu numai în ceea ce priveşte limba (…). Doctrina celor două limbi (diferite) s-a prăbuşit doar odată cu articolul amintit al lui Valentin Mândâcanu.
(Prof. Klaus HEITMANN, Heidelberg, RFG. În rev. „Curentul”, nr. 5998, iulie-august 1989, München)
Schimbul de focuri se înteţeşte în primăvara anului 1988 după apariţia, în revista „Nistru” (nr. 4), a studiului-program al lui Valentin Mândâcanu „Veşmântul fiinţei noastre”, în care se spune răspicat că „batjocorirea limbii materne era şi este însoţită de fetişizarea servilă a limbii ruse”. Articolul spulberă cu vehemenţă cele două mari neadevăruri: dogma limbii moldoveneşti de sine stătătoare şi spectrul limbii române ca duşmană a limbii moldoveneşti.
(Mihai CIMPOI. Basarabia sub steaua exilului, 1994)
Articolul „Veşmântul fiinţei noastre” din nr. 4 al revistei „Nistru” (…) a dinamitat tot eşafodajul ideologic comunist, care trata alfabetul latin ca pe duşmanul nr. 1 al regimului…
Trebuie să spun astăzi un cuvânt de sinceră preţuire pentru unul dintre mentorii Mişcării româneşti de eliberare naţională, domnul Valentin Mândâcanu, autorul celebrului eseu „Veşmântul fiinţei noastre”, publicat în revista „Nistru”, care a spart tăcerea şi a rupt zăgazurile ce menţineau problematica lingvistică de la noi în zona tabu.
(Vlad CUBREACOV, în „Flux”, 16 noiembrie 2007)
În aprilie (1998) s-au împlinit 10 ani de la apariţia poate celui mai important articol din istoria postbelică a eseisticii basarabene, articolul ce a descătuşat simţirea celor de bună-credinţă, declanşând, totodată, rea-voinţa celor care oricum nu aveau să reacţioneze în alt chip. Articolul purta titlul, devenit între timp o sintagmă la îndemâna oricui – „Veşmântul fiinţei noastre”. Autor – Valentin Mândâcanu. Şi-i firesc să fi fost tocmai Valentin Mândâcanu (cel care ne-a arătat ani de-a rândul, în vremurile „agramaţiilor în floare”, ce bine-i şade cuvântului potrivit la locul potrivit), omul care să readucă în actualitate necesitatea revenirii la veşmântul firesc al limbii noastre – grafia latină. Cu acest articol a început, de fapt, adevărata renaştere a limbii române în spaţiul pruto-nistrean…
Tulburătorul eseu „Veşmântul fiinţei noastre” al lui Valentin Mândâcanu, apărut în cele mai importante momente ale luptei pentru dezrobirea noastră naţională, se înscrie de pe acum în letopiseţul dramaticei noastre istorii alături de cel mai frumos poem închinat Limbii Române, semnat de Mateevici. Merită să suporţi toate calamităţile timpului pentru o asemenea pagină.
(Grigore VIERU, în „Flux”, 28 iulie 2000)
Valentin Mândâcanu este un om spiritual şi tot atât de principial, cu un acut simţ al adevărului şi răspunderii de ceea ce face. La aceste haşuri se mai cer adăugate, obligatoriu, câteva: că-i deschis şi intransigent, corect şi elegant şi în viaţă, şi în scris…
Incoruptibilul Valentin Mândâcanu
Generaţia lui Valentin Mândâcanu părea să fie una ratată din start, sortită pieirii prin anonimat, deşi o parte a intelectualilor din Basarabia îşi punea mari speranţe în ocupaţia sovietică, însă toate aşteptările au fost înşelate, întrucât paradisul sovietic nu s-a dovedit a fi altceva decât teroare, lagăre de detenţie, penitenciare, deportări în masă, muncă silnică, cenzură spirituală etc. În aceste condiţii a opune rezistenţă directă regimului torţionar sovietic însemna sinucidere. Din această cauză, cei mai mulţi intelectuali basarabeni s-au refugiat în rezistenţa culturală, continuând, pe cât era posibil, tradiţia culturală românească, în pofida tiparelor vulgare şi aberante ale pretinsului realism socialist.
Viaţa lui Valentin Mândâcanu este o viaţă rară la noi, dedicată totalmente luptei pentru triumful adevărului istoric şi al spiritului naţional românesc. Din întreaga-i activitate de redactor rezultă un lucru pe care el a voit să-l probeze cu orice preţ şi la afirmarea căruia voia să contribuie cu toate puterile: cultivarea limbii române din Basarabia în spiritul tradiţiei culturale româneşti, chiar dacă această activitate nu era lipsită de riscuri venite din partea politrucilor de la cultură şi academie. Denigratori ai neamului românesc au fost şi încă mai sunt. Astfel există cu certitudine un curent nenorocit care cere coborârea de pe piedestal a lui Valentin Mândâcanu. Există deci acea nerecunoştinţă a epigonilor exclusivişti, care cred în pornirea lor nedreaptă că recent convertitul la o nouă religie trebuie să sfarme mai întâi pe zeul trecutului imediat. El, însă, veşnic senin şi străin de orice compromisuri cu publicul, nu a manifestat nici o supărare în faţa insultelor ce se debitează în contra-i.
Scrierile lui au fost ca o suflare de vânt răcoritor într-o atmosferă viciată de miasme insuportabile; fără altă armă decât bunul-simţ şi curajul naţional, el a curăţat limba maternă de hiperinternaţionalismul sovietic, şovinism, ultrarusificare şi de elucubraţii maladive de tot felul. Pentru majoritatea oamenilor de cultură basarabeni, volumele “Exprimarea corectă” şi „Cuvântul potrivit la locul potrivit” au constituit cartea de căpătâi în activitatea lor de zi cu zi, îndrumarul cel mai valoros în labirintul limbii noastre. Activitatea lui Valentin Mândâcanu ca redactor subtil cuprinde viaţa strămoşilor şi viaţa urmaşilor, întrucât în lumea civilizată schimbările bruşte de direcţie creează abisuri între două generaţii vecine.
Totuşi, opera sa de căpătâi, rodul nopţilor nedormite, este eseul „Veşmântul fiinţei noastre”, unde a scris cu sângele inimii sale adevărul istoric despre unitatea limbii române, necesitatea revenirii la alfabetul latin şi cea a oficializării limbii române în Basarabia.
Dacă până atunci, din când în când, se făceau auzite ecouri care aminteau că suntem acelaşi neam, acestea încă nu aveau puterea să apropie cât de cât sufletele înstrăinate, să le ducă la înţelegerea unui ideal comun. Era necesar înainte de toate să se ivească personalităţi care, cu energia şi curajul lor, să redea celor mulţi încrederea în triumful adevărului. Unul din acei care au contribuit prin operă la redeşteptarea românilor basarabeni a fost şi este Valentin Mândâcanu.
În prezent, în pofida calomniilor şi insinuărilor inamicilor de idei şi idealuri, dl Valentin Mândâcanu urmează drumul cel sigur, luminat de credinţa în mai bine şi în Dumnezeu, care l-a însufleţit în permanenţă. Pe când tulburarea domnea aproape în mintea tuturor, pe când iniţiatorii eliberării naţionale din Basarabia credeau că totul este pierdut, dar, în realitate, totul abia începuse, el scrie, vorbeşte, îndeamnă, convinge în favoarea ideilor democratice şi a idealului naţional.
Om energic, bun român, cult, cinstit, Valentin Mândâcanu a moştenit tot ce a fost mai valoros la înaintaşi, aceste calităţi căpătând la el forme majore de manifestare.
În încheiere, cu prilejul atingerii vârstei de 70 de ani, ţin să-i urez maestrului Valentin Mândâcanu multă sănătate, noi realizări în lupta de eliberare naţională a basarabenilor şi tradiţionalul „La mai mult şi la mai mare!”.
Comentarii recente