De ce nu a fost inaugurat bustul poetului martir Dumitru Matcovschi?

Aflăm că bustul poetului Dumitru Matcovschi urma să fie inaugurat de Hramul Chișinăului, marcat pe 14 octombrie, pe Aleea Clasicilor din centrul capitalei, lucru care nu s-a întâmplat.

 

Nu mă interesează explicațiile sau justificările jalnice ale primăriei sau ale guvernului.

 

Au trecut deja mai bine de șase ani de la nașterea în ceruri a martirului Dumitru Matcovschi!

 

Până astăzi nu avem la Chișinău o stradă, o stradelă, un bulevard, o bibliotecă sau o altă instituție care să poarte numele lui Matcovschi.

 

Știți de ce?

 

Pentru că Dumitru Matcovschi nu a fost și nu a rămas om al SISTEMULUI!

 

Dumitru Matcovschi s-a opus toată viața lui din toată inima lui SISTEMULUI RUSO-BOLȘEVIK DE OCUPAȚIE!

 

De asta nu se inaugurează bustul poetului!

 

Nu există alte explicații!

 

Anume de asta, în 1989, scriitorul Dumitru Matcovschi a fost strivit de roțile autobuzului!

 

Era autobuzul KGB-ului!

 

Matcovschi era călcat de roțile SISTEMULUI pentru că a avut curajul să publice în Revista Nistru, al cărei redactor-șef fusese numit cu puțină vreme în urmă, istoricul eseu al altui scriitor și cărturar antisistem Valentin Mândâcanu despre limba română și alfabetul ei latin – „Veșmântul ființei noastre”!

 

Ambii scriitori antisistem s-au aflat și se află și azi în disgrația statului nedemocratic de orientare rusească Republica Moldova.

 

Ambii scriitori martiri au fost și au rămas neiubiți chiar de instituția lor mamă – Uniunea Scriitorilor din Moldova.

 

Dumitru Matcovschi, Valentin Mândâcanu și încă unul ca ei – poetul Gheorghe Vodă!

 

Ați auzit de vreo stradă sau de vreun bust al poetului Gheorghe Vodă? Autorul imnului capitalei?

 

Nu!

 

Toți trei au fost și au rămas indezirabilii statului apărut după 1991, Republica Moldova.

 

Știți de ce?

 

Pentru că toți trei, Dumitru Matcovschi, Valentin Mândâcanu și Gheorghe Vodă, au fost și au rămas până la ultima lor suflare drept oameni ai Frontului Popular!

 

Frontiștii din Basarabia ori sunt împușcați la Nistru, ori sunt dați uitării!

 

Până la urmă,

 

Val Butnaru, un laureat „oligarhic”

Și, uite-așa, după ce am pus oamenii noștri politici în toate posturile-cheie din justiție, ca s-o controlăm (că nu suntem mai proști ca alții!), hai să-mpărțim și Premiile Naționale tot la ai noștri (așa cum au făcut și alții, că nu suntem mai proști ca ei!)!

Zis și făcut!

Val Butnaru, care este director al holdingului media pro-guvernamental Jurnal Trust Media, dar și moderator al emisiunii pro-guvernamentale „Cabinetul din Umbră” de la postul pro-guvernamental JurnalTV, a fost desemnat, de către Guvernul Maia Sandu, drept unul dintre laureații Premiului Național, ediția 2019 (în domeniul culturii, cum s-ar spune), în valoare de 100.000 lei!

Normal?

Normal!

Se declară careva cumva împotrivă?

Nu!

Val Butnaru, după ce că este nașul de cununie al lui Iu. Roșca (dar asta nu ne interesează deloc acum), este și nașul de cununie al PAS-PPDA (blocul ACUM), precum și nașul de cununie al ACUM-PSRM (Alianța Kozak).

Ați văzut voi vreodată cumva la noi, la moldoveni, ca tinerii însurăței, după ce se iubesc tare de tot, să nu aducă cadoul de rigoare nașului?

Nu!

Păi, atunci de ce să ne mirăm și să ne tot întrebăm cu ce-s mai buni aiștia, Guvernul Sandu, decât Guvernul Filip, să zicem?

Sau cu ce este mai bun Val Butnaru decât unii dintre laureații fostului Guvern „oligarhic” Filip, desemnați, să zicem, în locul ilustrului nostru cărturar Ion Ciocanu, care „nu trecu concursul”?

Vă amintiți?

Eu, ca prostul, credeam că Guvernul Sandu, „democratic” și „antioligarhic”, va face dreptate sau, cel puțin, nu va proceda exact ca precedentul „guvern oligarhic” – să dea premii naționale celora care îi cântă în strună!

N-a fost să fie!

Guvernul Maia a procedat exact ca ceilalți!

Și Val Butnaru a rămas exact ca ceilalți – a primit Premiul Național pentru că este un banal troll guvernamental sau oligarhic!

Nu zic (Doamne, ferește!) că el nu ar merita să fie laureat.

Dar dacă te consideri un intelectual adevărat, cu smerenie, cu frică de Dumnezeu, ai fi arătat, pur și simplu, că nu ești ca ceilalți!

Sau le-ai fi sugerat celor de la guvernul pe care l-ai adus să guverneze ca anul acesta, când se împlinesc 30 de ani de la marile frământări pentru identitatea noastră românească, Premiile Naționale pentru scriitori și oameni de cultură să fie acordate post-mortem lui Petru Cărare, sau lui Veniamin Apostol, sau lui Dumitru Matcovschi, sau lui Valentin Mândâcanu, sau lui Gheorghe Vodă, sau lui Grigore Vieru, sau lui Ion Vatamanu, sau Leonidei Lari, sau lui Ion și Doina Aldea Teodorovici, sau lui Nicolae Sulac, sau lui Gheorghe Vrabie, sau… altor atâția mărturisitori ai românismului care nu au știut a cânta în strună „guvernelor oligarhice”.

Știi ce spunea basarabeanul nostru, Arhimandritul Sofian Boghiu (născut la Cuconestii-Vechi, judeţul Bălti), mare duhovnic ajuns a fi numit, pe drept cuvânt, „apostolul Bucurestiului”?

El zicea așa:

„Sunt două smerenii. Smerenia cea dintâi constă în a socoti pe aproapele său mai înţelept decât sine si întrecându-l pe el în toate; a se socoti pe sine mai prejos decât toţi. Ce greu este acest lucru: a renunţa la orgoliul nostru, la mândria noastră si a ne umili din toată inima! E foarte greu, dar foarte preţios înaintea lui Dumnezeu. Iar a doua smerenie constă în a pune pe seama lui Dumnezeu toate faptele noastre bune”.

Sfatul Țării 2, structură diversionistă menită să asigure perpetuarea antiromânismului camuflat în stânga Prutului

Mai citesc o noutate:

„Candidatul unionist la funcţia de primar general al Capitalei, Constantin Codreanu, este susţinut şi de Mişcarea Unionistă „Sfatul Ţării 2″”.

Mi se dă și un citat dintr-o declarație a „preşedintelui Mişcării, acad. Nicolae Dabija”, potrivit căruia Codreanu „e cel mai sigur dintre toţi cei care s-au lansat în bătălia pentru funcţia de primar al Chişinăului”.

Mai mult decât atât, Dabija îi îndeamnă amenințător „pe candidaţii de dreapta să se retragă în favoarea lui Codreanu cât nu e prea târziu”.

Eu cred că ceea ce face Dabija este o diversiune întreagă.

Întâi de toate, ca orice diversionist cu experiență în Partidul lui Lenin și în KGB, el ne ia cu minciuna spunând că Codreanu „e cel mai sigur dintre toți candidații”.

Codreanu nu este un candidat sigur și nici nu poate fi. El este o unealtă a SISTEMULUI folosită în campania electorală de la Chișinău pentru dispersarea unioniștilor și a votului lor cu scopul asigurării victoriei în aceste alegeri a unuia dintre cei doi candidați ai Binomului Dodon-Plahotniuc: I. Ceban și S. Radu.

Așa cum o unealtă a aceluiași SISTEM a fost și este „academicianul Dabija”, omul laș al regimului sovietic de ocupație care s-a opus, în 1988, publicării în „Literatura și Arta” a tulburătorului eseu manifest „Veșmântul ființei noastre” al ilustrului lingvist și patriot Valentin Mândâcanu, studiu program care a spulberat cu vehemență diabolicele neadevăruri ale bolșevicilor despre limba română a basarabenilor, declanșând Mișcarea de Eliberare Națională din Basarabia din anii optzeci ai secolului trecut, după ce Dumitru Matcovschi, noul redactor-șef al revistei „Nistru”, a admis spre publicare lucrarea interzisă de Dabija, fapt pentru care poetul martir Dumitru Matcovschi a plătit cu prețul vieții lui, devenind victimă a unei tentative de asasinat.

Este dureros pentru noi, basarabenii, să ne dăm seama acum că deputatul pe care l-am votat să ne apere interesele în Parlamentul de la București ne-a dezamăgit în așa măsură încât a devenit o măciucă ordinară în mâinile grupărilor criminale de sorginte sovieto-rusească care au ajuns să guverneze în chip huliganic cel de-al doilea stat românesc din stânga Prutului.

În al doilea rând, Sfatul Țării 2 nu este o „mișcare unionistă”, ci o structură moartă din start, menită ca, prin profanarea lozincilor și idealurilor noastre românești, să țină loc de perdea de fum pentru camuflarea celei mai mari crime comise în Republica Moldova de la independență încoace de către grupările banditești cu rădăcini adânci în nomenklatura sovietică care se mențin la putere până azi: FURTUL MILIARDULUI!

Din păcate, am devenit azi martori neputincioși ai unei realități crude: perpetuarea antiromânismului camuflat în stânga Prutului prin menținerea la Putere a elementelor de sorginte ruso-kaghebistă cu sprijinul și implicarea directă a factorilor politici și nu numai din dreapta Prutului.

Anume oameni ca Dumitru Matcovschi…

Aflu cu bucurie nespusă în suflet că astăzi, 29 iunie 2016, a fost dezvelit un bust al poetului și luptătorului pentru cauza românească în Basarabia, Dumitru Matcovschi, în satul său de baștină, Vadul Rașcov, Șoldănești.

Păcat că, după trei ani de la moartea lui Dumitru Matcovschi, nu avem un monument al lui la Chișinău!

Până acum ar fi trebuit să avem Bulevardul Dumitru Matcovschi în capitala Basarabiei, pe care a iubit-o și a cântat-o din toată inima lui!

Până acum ar fi trebuit să avem măcar un bust al poetului pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică Ștefan cel Mare și Sfânt!

Până acum ar fi trebuit ca Uniunea Scriitorilor din Moldova (dacă mai există!), Uniune ce nu l-a iubit pe Dumitru Matcovschi, să facă demersuri insistente către furătorii de miliarde pentru a obține reluarea editării revistei „Nistru” („Basarabia”), al cărui redactor- șef a fost Matcovschi!

Pentru că Dumitru Matcovschi, prin curajul său dovedit în calitatea de redactor-șef al acestei publicații, a fost adevăratul declanșator al Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia!

Anume Matcovschi este cel care a admis(!) și s-a îngrijit de apariția în numărul 4 al revistei ”Nistru” din 1988 a tulburătorului eseu manifest „Veșmântul ființei noastre” al ilustrului lingvist și patriot (neiubit și el de Uniunea Scriitorilor) Valentin Mândâcanu, studiu program care a spulberat cu vehemență diabolicele neadevăruri ale bolșevicilor despre limba română a basarabenilor, lucrare care se înscrie, după cum spunea Grigore Vieru, în letopiseţul dramaticei noastre istorii alături de cel mai frumos poem închinat Limbii Române, semnat de Mateevici, și care a reaprins flacăra românismului în stânga Prutului după zeci și zeci de ani de ocupație a regimului criminal sovietic!

Dumitru Matcovschi a sfidat acest regim! L-a dinamitat! Pentru asta a fost lovit bestial – i s-a înscenat, după aproape un an de zile, un accident cumplit, încercându-se asasinarea lui!

Dumitru Matcovschi a fost una dintre primele victime ale regimului de ocupație după declanșarea Mișcării Românești în Basarabia de la sfârșitul anilor optzeci ai secolului trecut.

Anume oameni ca Dumitru Matcovschi, cinstiți și neînfricați, ar trebui să se afle la cârma acestei țări!

Anume oameni ca Dumitru Matcovschi ar trebui să se afle în fruntea unui Sfat al Țării 2, nu lepădături ale regimului de ocupație, netrebnici care au slujit SISTEMUL bolșevic rămas încă neclintit!

Anume oameni ca Dumitru Matcovschi ar trebui să se afle în fruntea unui eventual Sfat al Țării 3, care să lucreze realmente pentru Unirea mult așteptată, nu s-o mimeze!

Anume oameni ca Dumitru Matcovschi…

S-a stins din viață autorul eseului ”Veșmântul ființei noastre”, Valentin Mândâcanu

 

În dimineața acestei zile s-a stins din viață, la vârsta de 82 de ani, cunoscutul lingvist și om de cultură, Valentin Mândâcanu. Valentin Mândâcanu este autorul eseului „Veşmântul fiinţei noastre”, publicat în nr. 4, din aprilie 1988, al revistei „Nistru”, care a declanșat Mișcarea de Eliberare Națională din Basarabia. Autorul acestui eseu este un simbol și un pilon al acestei Mișcări, de la început și până în prezent.

Valentin Mândâcanu s-a născut pe 27 iulie 1930, în comuna Mihăileni, judeţul Bălţi. Fiul lui Roman Mândâcanu, directorul şcolii unde a învăţat lingvistul de notorietate mondială Eugen Coşeriu, absolvă trei clase la Liceul „Ion Creangă” din Bălţi, după care, în 1944, se refugiază cu părinţii peste Prut, la Craiova. După absolvirea Institutului Pedagogic din Chişinău, devine profesor la Şcoala Pedagogică din Călăraşi. În 1966 este angajat redactor-stilizator la revista „Moldova”.

A debutat editorial cu volumul „Exprimarea corectă” (1967). Mai târziu a activat în calitate de traducător la Agenţia Telegrafică a Moldovei (ATEM), apoi, în cea de colaborator la „Enciclopedia sovietică moldovenească” (1979), de unde a fost concediat, fiind învinuit de „românizarea” limbii.

Volumul său „Cuvântul potrivit la locul potrivit” (1979, 1987) s-a dovedit extrem de oportun în munca de promovare şi cultivare a limbii române în Basarabia. A mai editat cărţile „Între acasă şi acasă” (2000) şi „Spărturi în gheaţa tăcerii” (2008).

În 2010, Valentin Mândâcanu a fost decorat cu „Ordinul Republicii”, pentru merite deosebite în afirmarea adevărului ştiinţific şi a valorilor spirituale naţionale şi pentru activitate literară şi publicistică prodigioasă.

A fost unul dintre fruntașii și decanii de vârstă ai Frontului Popular din Moldova, actualul Partid Popular Creștin Democrat.

În calitatea sa de deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, a votat Declarația de Independenţă a acestei ţări.

Marele cărturar și ostaș al limbii române va fi petrecut pe ultimul drum miercuri, 31 octombrie. El va fi înmormântat la Cimitirul Central din strada Armenească.

Personalităţi despre Valentin Mândâcanu

 

                                                                      Revista „Nistru”, pe care o conduceam, (…) a publicat „Veşmântul fiinţei noastre”de Valentin Mândâcanu, cel mai solid articol scris în Basarabia după ‘40 încoace, articolul care a declanşat mişcarea noastră de eliberare…(Dumitru MATCOVSCHI, în LA, 26 ianuarie 2006)

* * *

Înre timp (1988–1991), în Basarabia (…) se petrecuseră evenimente nesperate: limba băştinaşilor (…) devine oficială, începe să se trezească demnitatea naţională a româ­nilor basarabeni, este ales un nou parlament, ce a revenit la însemnele naţionale tradiţionale (stemă, drapel, imn). Eugen Coşeriu urmăreşte cu înfrigurare aceste evenimente, este cuprins de o profundă mândrie pentru neamul său, pentru compatrioţii săi, pentru curajul consăteanului său Valentin Mândâcanu, ce a reuşit să publice (…) articolul de pomină despre limbă şi fiinţa naţională, citeşte tot ce poate răzbi până la Tübingen (…). Marele Coşeriu îşi ia în grabă bilet la avion şi soseşte la baştină pentru a trăi împreună cu conaţionalii săi momentele din acel sfârşit de august 1991…

(Acad. Silviu BEREJAN, prefaţă la cartea lui Eugen Coşeriu „Lingvistică din perspectivă spaţialăşi antropologică”, Chişinău, 1994)

* * *

Dacă suntem acum cei care suntem – vorbitori de limbă română într-un spaţiu vitregit de soartă, cu un spirit naţional hăituit de străini de-a lungul a cinci decenii – acest miracol se datorează şi operei lui Valentin Mândâcanu, Crezului său neclintit, sincerităţii totale, dezarmante, cu care e ataşat de românism.

Vlad POHILĂ

* * *

Eseul „Veşmântul fiinţei noastre” de Valentin Mândâcanu este de-a dreptul epocal. Numărul 4 al revistei „Nistru” (1988), în care a fost tipărit întâia dată, a devenit – chiar atunci – imposibil de găsit; eseul circula în copii făcute la xerox, era discutat cu aprindere şi … lucra la sporirea cunoştinţelor şi a patriotismului nostru. De aceea nu avem nici o îndoială că el e actual şi acum, de vreme ce problemele puse de autor, adevărurile dezvăluite de el, îndemnurile ce transpar din şi dintre rândurile eseului nu sunt pe deplin conştientizate de toţi concetăţenii noştri…

(„Limba română”, nr. 1, 1991. Editorial)

* * *

Basarabenii, români de la Chişinău, au pornit (…) o adevărată revoluţie socială, naţională, spirituală. A pornit aşa cum nu a pornit cea de la Bucureşti–Timişoara–Cluj–Sibiu – de la un text semnat de V. Mândâcanu, publicat în revista „Nistru”, nr. 4 din 1988. (…) Despre ce vorbea acel text cu adevărat revoluţionar? Despre limba română, despre alfabetul latin…

(Paul GOMA. Basarabia. Ed. „Flux”, 2003)

* * *

O etapă hotărâtoare în acest proces de conştientizare, de regăsire colectivă (…) o reprezintă studiul senzaţional al lui Valentin Mândâcanu „Veşmântul fiinţei noastre” din numărul din aprilie 1988 al revistei „Nistru”… Odată cu Mândâcanu, începe în Moldova Sovietică o revizuire a istoriei nu numai în ceea ce priveşte limba (…). Doctrina celor două limbi (diferite) s-a prăbuşit doar odată cu articolul amintit al lui Valentin Mândâcanu.

(Prof. Klaus HEITMANN, Heidelberg, RFG. În rev. „Curentul”, nr. 5998, iulie-august 1989, München)

* * *

Schimbul de focuri se înteţeşte în primăvara anului 1988 după apariţia, în revista „Nistru” (nr. 4), a studiului-program al lui Valentin Mândâcanu „Veşmântul fiinţei noastre”, în care se spune răspicat că „batjocorirea limbii materne era şi este însoţită de fetişizarea servilă a limbii ruse”. Articolul spulberă cu vehemenţă cele două mari neadevăruri: dogma limbii moldoveneşti de sine stătătoare şi spectrul limbii române ca duşmană a limbii moldoveneşti.

(Mihai CIMPOI. Basarabia sub steaua exilului, 1994)

* * *

Articolul „Veşmântul fiinţei noastre” din nr. 4 al revistei „Nistru” (…) a dinamitat tot eşafodajul ideologic comunist, care trata alfabetul latin ca pe duşmanul nr. 1 al regimului…

(Iurie ROŞCA, în „Flux”, 29 iulie 2005)

* * *

Trebuie să spun astăzi un cuvânt de sinceră preţuire pentru unul dintre mentorii Mişcării româneşti de eliberare naţională, domnul Valentin Mândâcanu, autorul celebrului eseu „Veşmântul fiinţei noastre”, publicat în revista „Nistru”, care a spart tăcerea şi a rupt zăgazurile ce menţineau problematica lingvistică de la noi în zona tabu.

(Vlad CUBREACOV, în „Flux”, 16 noiembrie 2007)

* * *

În aprilie (1998) s-au împlinit 10 ani de la apariţia poate celui mai important articol din istoria postbelică a eseisticii basarabene, articolul ce a descătuşat simţirea celor de bună-credinţă, declanşând, totodată, rea-voinţa celor care oricum nu aveau să reacţioneze în alt chip. Articolul purta titlul, devenit între timp o sintagmă la îndemâna oricui – „Veşmântul fiinţei noastre”. Autor – Valentin Mândâcanu. Şi-i firesc să fi fost tocmai Valentin Mândâ­canu (cel care ne-a arătat ani de-a rândul, în vremurile „agramaţiilor în floare”, ce bine-i şade cuvântului potrivit la locul potrivit), omul care să readucă în actualitate necesitatea revenirii la veşmântul firesc al limbii noastre – grafia latină. Cu acest articol a început, de fapt, adevărata renaştere a limbii române în spaţiul pruto-nistrean…

(Editorial „Zece ani de nelinişte”. „Basarabia”, nr. 3–5, 1998)

* * *

Tulburătorul eseu „Veşmântul fiinţei noastre” al lui Valentin Mândâcanu, apărut în cele mai importante momente ale luptei pentru dezrobirea noastră naţională, se înscrie de pe acum în letopiseţul dramaticei noastre istorii alături de cel mai frumos poem închinat Limbii Române, semnat de Mateevici. Merită să suporţi toate calamităţile timpului pentru o asemenea pagină.

(Grigore VIERU, în „Flux”, 28 iulie 2000)

* * *

Valentin Mândâcanu este un om spiritual şi tot atât de principial, cu un acut simţ al adevărului şi răspunderii de ceea ce face. La aceste haşuri se mai cer adăugate, obligatoriu, câteva: că-i deschis şi intransigent, corect şi elegant şi în viaţă, şi în scris…

(Vlad POHILĂ, „Glasul naţiunii”, nr. 32, 1995)

FLUX, 23 iulie 2010

Incoruptibilul Valentin Mândâcanu

Generaţia lui Valentin Mândâcanu părea să fie una ratată din start, sortită pieirii prin anonimat, deşi o parte a intelectualilor din Basarabia îşi punea mari speranţe în ocupaţia sovietică, însă toate aşteptările au fost înşelate, întrucât paradisul sovietic nu s-a dovedit a fi altceva decât teroare, lagăre de detenţie, penitenciare, deportări în masă, muncă silnică, cenzură spirituală etc. În aceste condiţii a opune rezistenţă directă regimului torţionar sovietic însemna sinucidere. Din această cauză, cei mai mulţi intelectuali basarabeni s-au refugiat în rezistenţa culturală, continuând, pe cât era posibil, tradiţia culturală românească, în pofida tiparelor vulgare şi aberante ale pretinsului realism socialist.

Viaţa lui Valentin Mândâcanu este o viaţă rară la noi, dedicată totalmente luptei pentru triumful adevărului istoric şi al spiritului naţional românesc. Din întreaga-i activitate de redactor rezultă un lucru pe care el a voit să-l probeze cu orice preţ şi la afirmarea căruia voia să contribuie cu toate puterile: cultivarea limbii române din Basarabia în spiritul tradiţiei culturale româneşti, chiar dacă această activitate nu era lipsită de riscuri venite din partea politrucilor de la cultură şi academie. Denigratori ai neamului românesc au fost şi încă mai sunt. Astfel există cu certitudine un curent nenorocit care cere coborârea de pe piedestal a lui Valentin Mândâcanu. Există deci acea nerecunoştinţă a epigonilor exclusivişti, care cred în pornirea lor nedreaptă că recent convertitul la o nouă religie trebuie să sfarme mai întâi pe zeul trecutului imediat. El, însă, veşnic senin şi străin de orice compromisuri cu publicul, nu a manifestat nici o supărare în faţa insultelor ce se debitează în contra-i.

Scrierile lui au fost ca o suflare de vânt răcoritor într-o atmosferă viciată de miasme insuportabile; fără altă armă decât bunul-simţ şi curajul naţional, el a curăţat limba maternă de hiperinternaţionalismul sovietic, şovinism, ultrarusificare şi de elucubraţii maladive de tot felul. Pentru majoritatea oamenilor de cultură basarabeni, volumele “Exprimarea corectă” şi „Cuvântul potrivit la locul potrivit” au constituit cartea de căpătâi în activitatea lor de zi cu zi, îndrumarul cel mai valoros în labirintul limbii noastre. Activitatea lui Valentin Mândâcanu ca redactor subtil cuprinde viaţa strămoşilor şi viaţa urmaşilor, întrucât în lumea civilizată schimbările bruşte de direcţie creează abisuri între două generaţii vecine.

Totuşi, opera sa de căpătâi, rodul nopţilor nedormite, este eseul „Veşmântul fiinţei noastre”, unde a scris cu sângele inimii sale adevărul istoric despre unitatea limbii române, necesitatea revenirii la alfabetul latin şi cea a oficializării limbii române în Basarabia.

Dacă până atunci, din când în când, se făceau auzite ecouri care aminteau că suntem acelaşi neam, acestea încă nu aveau puterea să apropie cât de cât sufletele înstrăinate, să le ducă la înţelegerea unui ideal comun. Era necesar înainte de toate să se ivească personalităţi care, cu energia şi curajul lor, să redea celor mulţi încrederea în triumful adevărului. Unul din acei care au contribuit prin operă la redeşteptarea românilor basarabeni a fost şi este Valentin Mândâcanu.

În prezent, în pofida calomniilor şi insinuărilor inamicilor de idei şi idealuri, dl Valentin Mândâcanu urmează drumul cel sigur, luminat de credinţa în mai bine şi în Dumnezeu, care l-a însufleţit în permanenţă. Pe când tulburarea domnea aproape în mintea tuturor, pe când iniţiatorii eliberării naţionale din Basarabia credeau că totul este pierdut, dar, în realitate, totul abia începuse, el scrie, vorbeşte, îndeamnă, convinge în favoarea ideilor democratice şi a idealului naţional.

Om energic, bun român, cult, cinstit, Valentin Mândâcanu a moştenit tot ce a fost mai valoros la înaintaşi, aceste calităţi căpătând la el forme majore de manifestare.

În încheiere, cu prilejul atingerii vârstei de 70 de ani, ţin să-i urez maestrului Valentin Mândâcanu multă sănătate, noi realizări în lupta de eliberare naţională a basarabenilor şi tradiţionalul „La mai mult şi la mai mare!”.

Vasile BAHNARU, [“Ţara”, 27 iulie 2000. Nr. 60]