Arhiva

Posts Tagged ‘Viorica Dăncilă’

Este mai periculos pentru România un președinte hulitor al României decât un președinte care ar proveni dintr-un partid al penalilor!

noiembrie 22, 2019 Lasă un comentariu

 

De acord cu Nicolae Negru când scrie: „România joacă un rol tot mai mare în menținerea Republicii Moldova în echilibru economic și social și e pe cale să-i asigure și „neatârnarea” energetică. Dar mai sunt multe lucruri de făcut până la reunificare. Pentru aceasta e nevoie de o Românie puternică, cu autoritate pe plan intern și extern. Și dacă privim din acest unghi de vedere, fără a pune la îndoială sinceritatea intențiilor doamnei Dăncilă, candidatura lui Iohannis e mai potrivită”.

Cu excepția recomandării sale că Iohannis e „candidatura mai potrivită” pentru România!

Părerea mea este că ambii candidați la funcția de Președinte al României, dintre care noi, basarabenii, ar trebui să alegem unul începând chiar cu ziua de azi, nu sunt cei pe care ni i-am dori, adică sunt nepotriviți pentru România!

Însă unul dintre aceștia, Klaus Johannis, nu că nu „este mai potrivit”, ci reprezintă dezastrul cel mai mare pentru România!

Dezastrul mai mare chiar decât Viorica Dăncilă!

Klaus Johannis este cel mai nepotrivit candidat pentru România pentru că a denigrat, a hulit România și poporul român în fața lumii întregi, și în primul rând în fața instituțiilor europene, afirmând că Țara Noastră nu este pregătită (adică nu ar fi capabilă!) să exercite mandatul de Președinte al Consiliului Uniunii Europene în perioada 1 ianuarie – 1 iulie 2019!

Nu vă amintiți?!

Iar România a demonstrat, cu Guvernul Vioricăi Dăncilă în acea perioadă (cu toate păcatele lui!), că este capabilă să exercite un asemenea mandat onorându-și în mod exemplar atribuțiile care i-au revenit!

Ne-am mândrit și noi, basarabenii, cu asta!

Unde ați mai întâlnit un Președinte de țară să-și defăimeze propria țară în fața instituțiilor internaționale așa cum a făcut-o Johannis?

Cum să avem „o Românie puternică, cu autoritate pe plan intern și extern”, așa cum scrie Nicolae Negru, cu un președinte al României ca Johannis care plefturește România în fața lumii întregi?!

Doar unul care urăște România și poporul român e în stare de așa ceva!

Nu mai zic de cele patru milioane de români insultate de Johannis (i-a numit „fanatici religioși”!) după ce au ieșit la Referendumul Familiei să apere familia tradițională!

Nu-l voi vota pe Johannis din considerentul că este neamț (cum caută să-mi insinueze unii rătăciți), ci din considerentul că-i disprețuiește pe români și disprețuiește Țara noastră România!

A demonstrat acest lucru cu vârf și îndesat!

De asta, înțeleg eu, este mai periculos pentru România un președinte hulitor al României decât un președinte care ar proveni dintr-un partid al penalilor, cum ne este prezentat azi PSD-ul!

După mine, neomarxismul unui Johannis și al partidului care-i stă în spate este tot atât de păgubos ca și ceaușismul pesedist!

În situația asta chiar îmi vine greu să aleg ce să fac, în cabina de vot (suntem datori să mergem la alegeri!), când știu exact că pe Johannis nu-l pot alege!

Amenințarea lui Ilașcu!

noiembrie 12, 2019 Lasă un comentariu
Iată că Ilie Ilașcu mă amenință, în chip securistic, după ce, aseară, am îndrăznit a-i răspunde la ofensa adusă.
 
„Odata ce nu teai cumintit, cum team rugat sa o faci, te voi face sa suferi, o meriti din plin…In primul rand iti voi inchide robinetul de a mai veni in Romania,- dumitale si apropiatilor tai…Nu se poate, ca unuia care are pasaport romanesc sa traga sforile FSB rusesc in campania electorala din Romania…”, scrie el într-un comentariu pe Fb.
 
Văd că ți-ai menținut ticurile de ofițer KGB, dacă ameninți, Ilie!
 
Când ai stat tu de vorbă cu mine ca să mă rogi „să mă cumintesc”?
 
Nici n-ai catadicsit barem a te întâlni, a sta de vorbă, după atâția ani de când ai ieșit din pușcărie, cu mine și cu ceilalți colegi de la Front, care am avut grijă ani la rând, cu prețul nopților nedormite, să-ți cerem eliberarea, a ta și a celorlați colegi ai noștri închiși de separatiștii de la Tiraspol, să-ți culegem și redactăm scrisorile, să-ți scoatem cărți, într-un cuvânt, să facem erou din tine!
 
Din contră, te-ai ascuns de noi!
 
Mai mult decât atât!
 
Fiind deputat din partea României în Adunarea Parlamentară la Strasbourg, ai evitat să votezi demersurile PPCD-ului, expuse acolo de Vlad Cubreacov, de apărare a drepturilor românilor noștri din Serbia și din alte zone ale lumii.
 
Ai refuzat demonstrativ să susții cauza noastră!
 
Deții cumva vreo funcție de demnitate publică în statul român încât să-ți permiți, în chip abuziv, a interzice unui basarabean să „vină în România”?
 
Ce funcții secrete ai tu încât îți permiți a amenința românii cu „închiderea robinetelor”?
 
Cine te-a pus la cale să-mi arăți din deget și din pumni pentru simplul motiv că am expus un punct de vedere critic la adresa unui candidat în alegerile prezidențiale, fie el și Iohannis?
 
Nu am dreptul să exprim un punct de vedere diferit de al celor care îl promovează pe actualul președinte al României?
 
Nu am dreptul să mă revolt că el a insultat Biserica Ortodoxă Română și pe cei patru milioane de români care au susținut Referendumul Familiei?
 
Nu am dreptul să nu-l votez?
 
Nu am dreptul să explic că în turul II sunt pus in situația de a alege între a vota cu Dăncilă și a nu ieși la vot?!
 
Din cauza asta te-ai găsit tu să-mi insinuezi că „trag sforile FSB-ului”?
 
Dar ce-ai fi făcut dacă chiar aș fi fost, din întâmplare, membru al PSD-ului sau al unui alt partid (care nu-l susține pe Iohannis), așa cum tu ai fost membru și deputat sau senator la România Mare?
 
M-ai fi linșat?
 
Ca basarabean, nu mă interesează partidele din care provin președinții României!
 
Mă interesează ca aceștia să apere suferințele profunde ale românilor, inclusiv ale noastre, ale basarabenilor!
 
Din păcate, Iohannis este străin de aceste suferințe!
 
Asta este părerea mea! Așa simt eu lucrurile!
 
Prin Iohannis, toată România este invadată fatal de stânga neomarxistă și antiromânească!
 
Asta am spus-o deschis, așa cum pot eu s-o spun!
 
Doar unul care „trage sforile FSB-ului” poate să-mi arate pumnii, mie și apropiaților mei, așa cum o faci tu mai sus, pentru simplul motiv că nu-l susțin pe unul ca Iohannis!
 
Acum, nu-mi rămâne decât să sesizez organele abilitate ale statului român pentru a ne proteja, pe mine și pe apropiații mei, în cazul în care îndrăznim a trece Prutul, după amenințările, în stil KGB-ist, proferate de tine!

Și în turul II: Numai nu Iohannis!

noiembrie 11, 2019 Un comentariu
Pentru mine, basarabeanul, și pentru turul II al alegerilor din România rămâne în vigoare îndemnul „Numai nu Iohannis!”!
 
Pentru că Klaus Iohannis a demonstrat, cu vârf și îndesat, în cei cinci ani cât a stat la Cotroceni, după ce, în 2014, am votat și eu cu el, că nu are nicio treabă cu problemele și suferințele basarabenilor și ale tuturor românilor din teritoriile românești înstrăinate!
 
Și pentru că Klaus Iohannis a ofensat, în modul cel mai brutal posibil, Biserica Ortodoxă Română, pentru inițierea, promovarea și susținerea exemplară a Referendumului Familiei de acum mai bine un an, și i-a insultat, cu aceeași ură în sufletul lui, pe cele aproape patru milioane de români care au ieșit la Referendum și care au sprijinit prin votul lor familia tradițională formată din soț și soție, numindu-i „fanatici religioși”!
 
Prin atacul mârșav asupra Bisericii Ortodoxe Române și enoriașilor ei, Președintele Iohannis și-a bătut joc și de noi, credincioșii Mitropoliei Basarabiei, singura instituție românească reactivată, prin grija, răbdarea și efortul exemplar și îndelungat al Prea Fericitului Patriarh Teoctist și al echipei noastre de la Frontul Popular din Moldova (aceasta fiind una din principalele revendicări ale Mișcării Românești din stânga Prutului de până și după dispariția imperiului sovietic), după ocuparea Basarabiei de la 1944 de către trupele bolșevice ale Moscovei!
 
Iată de ce, în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din România, eu, aici la Chișinău, sunt pus în situația să aleg între a vota cu cel de-al doilea candidat, Viorica Dăncilă (mai puțin mă interesează partidul pe care aceasta îl reprezintă) și a nu ieși la vot!
 
Dar ieșirea la vot, în asemenea circumstanțe, se constituie într-o acțiune românească de mobilizare și consolidare a segmentului unionist din stânga Prutului!

Mă tem de Cristian Tudor Popescu!

mai 28, 2019 Un comentariu
Dacă mă-ntrebați de ce sau, mai bine zis, de cine mă tem cel mai mult în această clipă, aș răspunde astfel:
În această clipă, după ce am urmărit știrile de la PRO TV București (care-ajung și aici la Chișinău pe malul Bâcului), mă tem cel mai mult de unul care-a fost arătat chiar acum la PRO TV să comenteze arestarea lui Dragnea.
Tipul, am înțeles, se numește Cristian Tudor Popescu, este ziarist, dar vorbea și arăta ca un handicapat!
Ura ieșită din gura acestui comentator m-a băgat în sperieți!
Neomarxismul face ravagii acum în țara mea România cu care aștept să mă reîntregesc!
Am văzut și eu de aici de dincoace de Prut că baronul principal al partidului de la putere, PSD, a fost trimis de justiție în pușcărie.
Foarte bine. Mai știu că și el, arestatul de Dragnea, a avut și își are slugile sale de presă.
Dar nu am văzut ca țucălarii lui Dragnea (cei pe care-i pot urmări la TVR, că alte posturi românești nu ajung până la mine) să împrăștie atâta ură în jur ca tipul de la PRO TV, Cristian Tudor Popescu!
Ura îți ia mințile!
Iată de ce, în această clipă, îmi doresc foarte mult un lucru:
PSD-ul, prin noul lui lider, Viorica Dăncilă, să demisioneze!
Să demisioneze pentru a stăvili valul de ură în stare să înece toată România!
Învingătorii de la europarlamentare să preia guvernarea (am înțeles că asta își doresc cel mai mult!)!
Poate îi găsesc și lui Cristian Tudor Popescu vreo funcție în Guvernul României, cea de purtător de ură.