Arhiva

Posts Tagged ‘Vlad Cubreacov’

Unele explicații în legătură cu eliminarea mea de la microfonul postului de radio „Vocea Basarabiei”

ianuarie 11, 2018 Lasă un comentariu

Sunt întrebat dacă înlăturarea mea de la microfonul postului de radio „Vocea Basarabiei” nu are cumva vreo legătură cu situația din jurul bisericii „Sfântul Teodor Tiron şi Sfânta Teodora de la Sihla” și atitudinea subsemnatului față de parohul acestei biserici, preotul impostor Ioan Ciuntu, exprimată public în repetate rânduri…

Legat de asta, precizez următoarele:

– Înlăturarea subemnatului de la microfonul „Vocii Basarabiei” s-a făcut din considerente strict politice și are legătură directă inclusiv cu atitudinea mea în calitate de jurnalist și om politic față de problema Mitropoliei Basarabiei, exprimată în emisiunea FORUM pe care am moderat-o timp de câteva luni.

– Postul de radio „Vocea Basarabiei” își desfășoară activitatea
„cu chirie” în anexa din spatele bisericii „Sfântul Teodor Tiron şi Sfânta Teodora de la Sihla”, anexă, construită sau renovată, din câte am înțeles, prin mijlocirea directă a fostului prim-ministru Vlad Filat (atunci când postul de radio respectiv era controlat și întreținut de acesta prin oamenii săi de afaceri), dar ajunsă, ca printr-o minune, în proprietatea parohului de aici Ioan Ciuntu.

– În afară de plata lunară de 1000 de euro pentru chirie, „Vocea Basarabiei” este obligată să transmită în direct, în fiecare zi de duminică, liturghia oficiată la biserica lui Ciuntu, precizez, nerecunoscută, care nu este a Mitropoliei Basarabiei și care nu se află în comuniune dogmatică, canonică şi liturgică cu Biserica Ortodoxă Universală.

– Anunțul despre convocarea mea pentru a fi eliminat de la „Vocea Basarabiei” mi-a fost adus la cunoștință, telefonic, pe data de 20 decembrie anul trecut, imediat după ce, pe 19 decembrie, l-am avut invitat la emisiunea FORUM, pe Prea Sfinția Sa Antonie, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului din Mitropolia Basarabiei, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la reactivarea Mitropoliei Basarabiei și recunoașterea ei de către Patriarhia Română prin Actul Patriarhal din 19 decembrie 1992.

– Problema Mitropoliei Basarabiei a fost abordată în emisiunea FORUM, moderată de subsemnatul, în repetate rânduri avându-i ca invitați pe colegul și prietenul meu Vlad Cubreacov, cel care s-a îngrijit nemijlocit, ani la rând, ca jurnalist, om politic și simplu credincios al Bisericii noastre românești,de reactivarea, recunoașterea și înregistrarea Mitropoliei Basarabiei reprezentând-o, împreună cu numeroși avocați dinafară, la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, dar și cu un șir de clerici ai Mitropoliei Basarabiei.

– Am fost atenționat de mai multe ori să nu afișez în emisiunea FORUM atitudini critice față de preotul Ioan Ciuntu, proprietarul sediului-anexă al „Vocii Basarabiei”, care, după cum am înțeles, nu-i are la inimă pe nimeni dintre invitații mei preoți ai Mitropoliei Basarabiei.

– Bineînțeles, motivul principal al înlăturării subsemnatului de la microfonul „Vocii Basarabiei” este atitudinea mea vădit critică față de actuala guvernare oligarhică, de sorginte KGB-istă și implicată direct în jefuirea sistemului bancar al Republicii Moldova, atitudine exprmată de mine deschis.

– Unul din pretextele pentru eliminarea subsemnatului de la microfonul „Vocii Basarabiei” a fost denunțul Anei Guțu, unul din liderii Partidului Unității Naționale, adresat Consiliului Coordonator al Audiovizualului, prin care aceasta a insistat asupra „monitorizării„ emisiunii FORUM moderată de mine și s-a plâns că i-aș fi lezat „demnitatea și onoarea” în urma afirmațiilor difuzate de mine referitoare la faptul că apariția puzderiei de partide unioniste în stânga Prutului, inclusiv partidul Dreapta, al ei, este opera sistemului antiromânesc rămas neclintit din perioada regimului sovietic de ocupație.

În concluzie, repet ceea ce am mai spus de atâtea ori:

Atitudinea față de Mitropolia Basarabiei este testul de conștiință națională care ne face cu adevărat liberi.

Nu există altă cale de a-ți afirma identitatea românească decât Biserica noastră Națională, Biserica Ortodoxă Română!

Anume acest lucru îl cunosc la perfecție structurile rusești de ocupație care lucrează azi în regim non-stop prin ciunții și guții lor de tot felul.

 

 

8 ianuarie 2018

Reclame

Mihai Eminescu și Mitropolia Basarabiei

octombrie 25, 2016 Lasă un comentariu

mitropolia-basarabiei-o-noua-biserica

Reluăm aici un citat cutremurător din publicistica lui Mihai EMINESCU:

„[…] Biserica ortodoxă a Răsăritului a luat la români o formă deosebită de aceea a altor Biserici: ea nu e numai o comunitate religioasă, ci totodată naţională. Bizanţul a avut veleităţi de papism, Biserica rusească are veleităţi periculoase de cezaro-papism, de întindere a legii prin mijlocul săbiei pentru augmentarea puterii statului; la români ea a fost din capul locului o comunitate religioasă care îmblînzea prin iubire inegalităţile sociale şi care făcea pentru oameni o datorie din ceea ce, în lumea modernă, e un drept. Liniamintele organizării democratice a Bisericei Române se arată ab antiquo încă. Stînd cu alte Biserici în legături formale, nu de subordinaţie, ea a înlocuit la români, în timpii cei răi, organizaţia politică şi economică.”

(TIMPUL, 6 septembrie 1880)

Asta, pentru a înțelege cât de importante sunt pentru noi, basarabenii, reactivarea și reintroducerea în legalitate a Mitropoliei Basarabiei, parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române.

Asta, pentru a înțelege cât de netrebnic este a te identifica drept român și în același timp a merge să te închini Mitropolitului Vladimir, care îl slăvește pe Patriarhul Kirill al Rusiei.

Asta, pentru a înțelege de ce toate guvernele de la Chișinău de după 1991 au prigonit și s-au opus înregistrării Mitropoliei Basarabiei, o prigonesc și o țin și astăzi în izolare.

Asta, pentru a înțelege de ce echipa noastră, frontistă, creștin-democrată, care a luptat (a ajuns până la CEDO) și s-a îngrijit ani la rând de reactivarea și înregistrarea Mitropoliei Basarabiei la Ministerul Justiției de la Chișinău, a fost spulberată, cu ajutorul agenturii rusești din interiorul organizației, de pe scena politică basarabeană.

Asta, pentru a înțelege de ce camaradul meu Vlad Cubreacov, care s-a ocupat nemijlocit de problema Mitropoliei Basarabiei, a fost răpit în toiul protestelor noastre anticomuniste din 2002, cu două luni înainte de întregistrarea acestei instituții românești la Ministerul Justiției.

Asta, pentru a înțelege, aici la Chișinău, că este ipocrizie curată a te declara român și unionist și, în același timp, a nu ști barem unde se află sediul Mitropoliei Basarabiei.

Asta, pentru a înțelege, aici la Chișinău, cât de important este ca noi, românii basarabeni, să fim uniți prin credință și acțiune, zi de zi și în cele mai grele clipe pentru Patria și națiunea noastră.

Bucuria de a munci pentru Ideea românească

martie 25, 2016 Lasă un comentariu

cubreacov secareanu805

Felicitări pentru prietenul și colegul meu de luptă politică Vlad Cubreacov!

Aflu cu bucurie că zilele acestea, după ce mai multi ani la rand (de când viguroasa noastră organizație politică a fost explodată de rețeaua neokaghebismului dughinist reprezentată de Roșca) a fost pus în situația de a nu-și putea găsi un loc de muncă în Republica Moldova, Vlad a fost angajat în cadrul unei structuri a Ministerului de Externe de la București.

Acolo va continua să facă ceea ce am făcut din 1988 încoace împreună cu minunații și inimoșii noștri coechipieri de pe întreg cuprinsul Basarabiei: acțiuni dezinteresate pentru afirmarea neîncetată a românismului în teritoriile românești aflate sub ocupația Moscovei!

Sper că această noutate nu-l va scoate din sărite pe un ”poet național” umflat în pene care, acum câteva zile, s-a opus, făcând spume la gură, includerii lui Vlad în componența unui ”Sfat al Țării 2”… Sper de asemenea că același ”poet național” nu va zbura, și de această dată, spre București cu un nou denunț împotriva lui Vlad și a echipei noastre luptătoare, așa cum a făcut-o mulți ani la rând…

Sus Inima, frați români din întreg cuprinsul Patriei noastre România!

Sus Inima, Vlad!

Doamne ajută!

26 martie 2016

OMUL NEGRU DE LA JURNAL TV

ianuarie 22, 2016 4 comentarii

Jurnal md publică azi un denunț (editorial) scârbos al lui Val Butnaru împotriva lui Mihai Ghimpu. Delațiunea, ”cu papion”, a fost articulată de acesta, ortoepico-obsesiv și ”din umbră”, aseară și la jurnal tv.

Scuipăturile otravite ce țâșneau din gura ”omului negru” de la jurnal tv se asemănau atât de tare cu pumnii aruncați acum două zile peste capul lui Mihai Ghimpu de ”protestatarii” lui Dodon și Usatâi, dar și de oamenii manipulați de Platformă și de jalnicul delator ”țopăitor”.

Pentru că scuipătura murdară a fost îndreptată și asupra mea, dar și asupra prietenului meu Vlad Cubreacov (delatorul a turnat că noi doi am fi ”valeții lui Roșca” și că l-am fi ”trădat”, pe el și pe alții, în 2005 ”vânzându-ne” lui Voronin), îl îndemn pe ”omul negru din umbra jurnal tv” să răspundă la următoarele întrebări:

1. Cine este nașul de cununie al lui Roșca: eu, Vlad Cubreacov sau Val Butnaru?

2. Cât costă pitoreasca-ți casă din Valea Morilor și din ce fonduri ți-a fost construită/cumpărată de ”finu”: din banii tăi sau banii statului român, destinați nu ție, ci redacției Flux?

3. Cine a făcut filmul spălător de imagine a lui Roșca, din 2013!, postat mai jos: eu, Vlad Cubreacov sau jurnal tv?

4. Cine i-a ”găzduit”, acum câțiva ani, pe Roșca și sfetnicul lui Putin, Dughin: eu, Vlad Cubreacov sau jurnal tv?

5. Finul tău ți-a șoptit cumva la ureche de ce și pentru ce ”l-a răpit” în timpul protestelor din 2002 pe colegul și prietenul meu Vlad Cubreacov?

 22 ianuarie 2016
Acasă la Iurie Roşca

Prietenul meu Vlad Cubreacov la 50 de ani

septembrie 24, 2015 Un comentariu
În această zi de toamnă-ntârziată, prietenul meu Vlad Cubreacov face 50 de ani!
 
Deși suntem vecini, locuim în același bloc, la aceeași scară și același etaj, nu pot să-i strâng mâna pentru că nu-i acasă… E plecat cu treburi în satul său drag de pe malul Prutului, Crihana Veche.
 
Suntem amândoi cahuleni, am învățat, în promoții diferite, la aceeași Școală-internat din Cahul (actualul Liceu Ioan Vodă), am avut aceeași profesori minunați care au avut grijă, în anii regimului de ocupație sovietică, să ne șoptească românismul la ureche, și am absolvit aceeași facultate de Jurnalism a USM…
 
Destinele ne-au fost unite și de Mișcarea de Eliberare Națională de la sfârșitul anilor optzeci în care ne-am încadrat cu tot elanul tineresc, dar și cu credința-n Dumnezeu și setea nestăvilită de dreptate și împlinire românească.
 
În minunata și viguroasa noastră echipă politică, Frontul Popular din Moldova, iar apoi Partidul Popular Creștin Democrat, am învățat să iubim și să muncim dezinteresat, din toată INIMA, pentru Țara asta și Neamul românesc din ea.
 
Uniți am rămas cu Vlad și în suferința din sufletele noastre pricinuită de trădarea ORGANIZAȚIEI de către cel care, ani la rând, a jinduit, ticălos, să se afle în fruntea ei ca să-i confiște bunul nume și s-o transforme în unealtă a intereselor rusești. Anume această secătură securistică a pus la cale, de-a lungul anilor, toate acțiunile banditești împotriva camarazilor noștri.
 
Uniți am rămas cu Vlad în fața valului de atacuri murdare ațintit și astăzi asupra noastră și asupra ORGANIZAȚIEI noastre!
 
Vlad, eu sunt AICI!
 
Te salut și te îmbrățișez din TOATĂ INIMA!
 
LA MULȚI ANI!
Ștefan Secăreanu
24 septembrie 2015

 

APEL DIN INIMĂ ÎN LEGĂTURĂ CU VOTUL DIN 30 NOIEMBRIE

noiembrie 24, 2014 2 comentarii

          Stefan SecareanuMai mulți membri, foști membri, simpatizanți ai Partidului Popular Creștin Democrat, prieteni, cunoscuți, rude și apropiați mă abordează în aceste zile cu întrebarea sacramentală:  ”Cu cine votăm la 30 noiembrie ?”. Unii dintre ei mi s-au destăinuit că vor vota, ca de obicei, INIMA, adică PPCD-ul, fiind convinși că subsemnatul și alți coechipieri politici suntem candidați la funcția de deputat pe lista acestei formațiuni și urându-ne, ca altă dată, succese în bătălia electorală…

          În legătură cu cele menționate mai sus, mă văd obligat să fac următoarele precizări:

  • Subsemnatul, precum și colegul meu Vlad Cubreacov, numele căruia a fost pomenit în repetate rânduri în discuțiile noastre, nu candidăm la funcția de deputat pe nicio listă electorală.
  • Un grup de impostori în frunte cu fostul lider al PPCD, Iurie Roșca, s-au lansat în campania electorală din acest an folosind în mod samavolnic și fraudulos bunul nume al formațiunii noastre, Partidul Popular Creștin Democrat. Programul electoral al acestui grup de impostori promovează neokaghebismul dughinist și vine în contradicție flagrantă cu Programul PPCD, adoptat de Congresul formațiunii noastre și înregistrat la Ministerul Justiției al Republicii Moldova, Program care a promovat consecvent integrarea noastră în UE și NATO! În același mod, însemnul nostru electoral, INIMA, a fost înlocuit cu un PALOȘ, un element, important ca și PISTOLUL sau RANGA, din arsenalul propovăduitorului de la noi al teoriilor aberante ale sfetnicului din umbră al lui Putin.
  • Cu PALOȘUL a fost înjunghiat mortal, în 1990, susținătorul Frontului Popular din Moldova, DUMITRU MOLDOVANU. RANGA a fost arma criminală cu care a fost lovit mortal în moalele capului, în toamna anului 1998, la ușa apartamentului său, președintele Filialei Botanica, mun. Chișinău, a Partidului Popular Creștin Democrat, VALENTIN CIOBANU. Tot cu RANGA a fost lovit criminal, în luna iunie a anului 2000, în preajma casei sale, unul dintre fruntașii PPCD, viceministrul Educației, MIRCEA CIOBANU. Tot în vara anului 2000, a fost bătut bestial cu PISTOLUL în cap, până la pierderea conștiinței, deputatul PPCD, DUMITRU OSIPOV. Aceeași soartă a avut-o, cu trei ani mai târziu, președintele Filialei Strășeni a PPCD, NICOLAE STRATULAT… În circumstanțe stranii de tot și-au pierdut viața, în anii 1998-1999, autorii paginii creștine a publicației ”ȚARA”, în fruntea căreia mă aflam, STAN PETCU și CONSTANTIN OGLINZEANU, preoți ai Mitropoliei Basarabiei…

           Acestea fiind precizate, îndemn toată lumea de bună credință SĂ IASĂ LA ALEGERI LA 30 NOIEMBRIE 2014 și să voteze pentru unul dintre concurenții electorali de orientare europeană cu șanse reale de accedere în Parlament (Partidul Liberal, Partidul Democrat din Moldova, Partidul Liberal Democrat din Moldova), cu toate rezervele pe care e firesc să le avem față de prestația politică și morală a fiecăruia dintre aceștia! Numai în aceste condiții, vom putea asigura, după această dată istorică, ieșirea definitivă a Republicii Moldova de sub controlul Kremlinului și menținerea cursului de integrare europeană a ei.

Doamne ajută!

 

Ștefan SECĂREANU

24 noiembrie 2014

PPCD și actul respirației sale (III): 7 APRILIE DIN CABINETUL LUI VORONIN

ianuarie 12, 2014 2 comentarii

Stefan Secareanu Cahul

 În  timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009 v-am văzut printre mulțimea din spatele clădirii Parlamentului. Erați protestatar ca în 2002? Ce a însemnat pentru Ștefan Secăreanu și colegii lui din PPCD ziua de 7 aprilie 2009?

– Bineînțeles, e o diferență mare între acțiunile de protest ale PPCD-ului din iarna-primăvara anului 2002 și ce am văzut la 7 aprilie 2009. Un protest își atinge scopul prin mesajul clar și bine articulat, prin organizatori și lideri responsabili, fermi și disciplinați. Numai în asemenea condiții participanții la acțiune, indiferent de numărul lor, te urmează în mod exemplar și te susțin, iar provocatorii, din afara sau din interiorul echipei,  nu mai au șanse și posibilități de a se manifesta.

La 7 aprilie 2009 nu am văzut așa ceva. La 7 aprilie 2009 a avut loc o acțiune murdară împotriva Republicii Moldova, cu ”organizatori” și ”provocatori”. În acea zi ”organizatorii” au fost ”provocatori” și ”provocatorii” au fost ”organizatori”. Nu conta cine și de ce culoare politică era. În stradă toți aveau pe față aceeași mască – cele trei culori ale drapelului nostru național, și scandau aceleași lozinci: ale PPCD-ului de la protestele din 2002. Una părea cunoscută și apăsată: ”Moldova fără Voronin, Moldova fără comuniști!”.  Scopurile acestei acțiuni au fost două: pe de o parte, acapararea Puterii, iar pe de altă parte, înfierarea României și a românismului din stânga Prutului! Liantul intereselor acestora a fost unul singur și suprem: banul! În rest, zecile, sutele și miile de protestatari, sinceri și romantici, au fost transformați în ”masă de manevră” sau victime ale unei înscenări sinistre. Nu degeaba până astăzi nu s-a ales nimic din ”investigațiile” Procuraturii sau din cele ale comisiei parlamentare instituită în acest sens. Nimeni nu a fost și nu va fi tras la răspundere pentru crimele comise. ”Organizatorii” și ”provocatorii” nu vor admite așa ceva.

PPCD-ul a fost una dintre victimele acțiunilor murdare din 7 aprilie 2009. Dacă în 2005, sub paravanul pericolului rusesc, PPCD-ul a fost atras în jocul dezgustător de atunci cu scopul compromiterii noastre și a idealurilor îmbrățișate de noi, în 2009, aceiași autori, aceiași ”organizatori” și ”provocatori” puneau la cale scoaterea definitivă din scenă a PPCD-ului, trecerea lui la gunoi, extirparea și aruncarea lui ca pe o măsea stricată. Și acest lucru le-a reușit de minune. Cu toate mijloacele posibile pe care le-au avut în dotare (cele mai mârșave dintre toate acestea au fost unele surse media, democratice, flămânde, libere, docile și manipulatoare, luptătoare, naționale, atoateștiutoare, investigatoare și alergătoare cu capul printre nori, care, sub orice regim, pot deveni, cu cea mai mare ușurință, unelte periculoase în mâinile ”atotputernicilor” din umbră), inclusiv, cu ajutorul liderului PPCD. Trist, dar adevărat…

În 2009, Voronin, dar mai ales anturajul său, ardeau de dorința să scape de PPCD și să se aleagă, după scrutinul din 5 aprilie, cu o majoritate parlamentară confortabilă, fără ”partidul lui Roșca”. Tânjeau mult după situația de până la 2005, când dețineau 71 de mandate în Parlament și când ar fi putut întoarce și cursul apelor, nu-i încurca nimeni, dacă ar fi fost ceva mai sprinteni la minte și dacă nu le-ar fi pus bețe în roate protestele anticomuniste organizate de PPCD în 2002, dar și cele din fața Ambasadei de la Moscova împotriva prezenței militare ruse pe teritoriul național al Republicii Moldova, din toamna lui 2003, finalizate cu respingerea Memorandumului Kozak. Mai mult decât atât. Apropierea, voită sau nevoită, a lui Voronin de PPCD după votul din 4 aprilie 2005 al creștin-democraților i-a știrbit, într-o anume măsură, imaginea PCRM-ului în fața electoratului său, dar și în fața Moscovei. Să nu uităm că, imediat după 4 aprilie 2005, sub presiunea PPCD-ului, majoritatea parlamentară comunistă a fost ”obligată” de Voronin să voteze un șir de hotărâri ale Parlamentului privitor la integrarea europeană a Republicii Moldova și la retragerea trupelor ruse din țara noastră.  Ceva mai târziu, PPCD-ul i-a impus lui Voronin adoptarea legii din 22 iulie 2005,  prin care Chișinăul își determina poziția univocă în problema conflictului transnistrean: orice statut poate fi acordat localităților din stânga Nistrului doar după retragerea definitivă a trupelor ruse din Moldova. Iată de ce PCRM-ul se zbătea din răsputeri pentru a drege cumva busuiocul și a se pune bine din nou pe lângă Putin…

Dar, nu a fost să fie. Comuniștii au obținut doar 60 de mandate și asta le-a stricat toate planurile. Ei nu au fost în stare să își ”aleagă” de unii singuri șeful statului, în cele din urmă, fiind nevoiți să cedeze puterea ”revoluționarilor” de altă sau de alte culori. Un singur mandat nu le-a ajuns pentru a fi fericiți pe deplin.

Un singur mandat al comuniștilor l-ar fi salvat, poate, și pe liderul PPCD, Iurie Roșca, care, în acea perioadă critică era preocupat mai mult de soarta lui Voronin decât de soarta propriului partid. Deși obținuse cu câteva mandate mai mult decât la alegerile din 2005, chipul lui Voronin trăda în acele zile nesiguranță și îngrijorare. Nu-l putea liniști nici chiar textul discursului său legat de evenimentele din 7 aprilie, scris de Iurie Roșca,  înregistrat din timp de el și transmis de Televiziunea Națională. Avea emoții și i se împleticea limba în gură mai ales la pronunțarea neologismelor și sofismelor lui Roșca îndreptate împotriva României. Nu l-au salvat pe Voronin nici eforturile și combinațiile propuse de Roșca pentru găsirea sau ”cumpărarea” cu orice preț a celui de-al 61-lea mandat din sânul deputaților necomuniști.

”Camaradul” nostru avea motive și mai serioase pentru a cădea în depresie. Toate planurile lui cu Voronin și Tkaciuk sau cu Voronin împotriva lui Tkaciuk, sau cu Tkaciuk împotriva lui Voronin au prins, pare-se, a se nărui. Arăta nervos și neliniștit. Așa l-am găsit în dimineața zilei de luni, 6 aprilie.

Toată lumea cunoștea deja rezultatele preliminare ale alegerilor parlamentare din 5 aprilie. Eram obosit. Nu închisesei un ochi, pentru că toată noaptea am fost pe drum, la volan. Trecusem pe la colegii noștri de la Cahul. Acolo am aflat primele rezultate ale scrutinului. Era clar că formațiunea noastră, pentru prima dată după aproape douăzeci de ani de prezență parlamentară, pierde bătălia electorală rămânând în afara Parlamentului. Am căutat să-i susțin și să-i încurajez pe coechipierii mei din orașul și zona unde îmi petrecusem copilăria și adolescența. După asta am trecut pe la  echipele noastre de la Cantemir, Leova și Hâncești. Îmbrățișându-mi colegii, încercam să-mi stăpânesc lacrimile care mi-au dat năvală. Am avut acest sentiment apăsător tot drumul până la Chișinău. Mă luminasei la chip când îl întâlnii, în fața blocului nostru, pe Vlad Cubreacov. După ce ne-am salutat, am zis că nu ne mai este somn și am mers spre Parlament cu gândul să prindem a ne aduna lucrurile din birourile noastre în care nu mai călcasem de la începutul campaniei electorale. Deși mai aveam timp berechet până la confirmarea noii componențe a Parlamentului, eram hotărâți să începem ”evacuarea” anume atunci, în dimineața zilei de 6 aprilie.

După ce am intrat în clădirea Parlamentului, ne-am zis să-i facem o vizită lui Roșca. L-am găsit în biroul său de vicepreședinte al Parlamentului. Am băut câte o cafea și am mai vorbit câte ceva despre situația din teritoriu, despre rezultatele alegerilor. Era abătut și obosit. Nu am stat mult timp pe capul lui, pe care și-l netezea nervos cu degetele, spunându-i că vrem să mergem în birourile noastre pentru a ne strânge lucrurile, că vom avea nevoie de mai multe zile pentru asta, că arhiva adunată de atâția ani este voluminoasă și că vom avea nevoie de mai mult timp pentru selectarea ori trierea ei etc.  La auzul planurilor noastre, Roșca a tresărit puțin, după care ne-a sfătuit să mergem mai bine acasă pentru a ne odihni după o noapte nedormită și să lăsăm strânsul lucrurilor pentru a doua zi, marți, 7 aprilie.

L-am ascultat ca pe un președinte înțelept și i-am urmat sfatul, luându-ne rămas bun și îndreptându-ne spre casă. La ieșirea din biroul colegului nostru, am observat, însă, un lucru: tablourile de pe pereții biroului lui Roșca, lungi și înalți, cu care ne obișnuisem  ani la rând, lipseau cu desăvârșire. Ca un împătimit de pictură își împodobea pereții cu tablouri ale mai multor pictori. (Așa făcea și la sediul partidului din strada Nicolae Iorga. Pereții de aici îi îmbrăca în fotografii multe-multe, cu chipul său mai ales, imagini cu colegii din Parlament sau cu tinerii din ”Noua Generație” de la diferite întâlniri, acțiuni, manifestări și manifestații. El numea toată galeria asta de fotografii cu un cuvânt nefolosit în limbajul politic: iconostas. Până la un timp, cele mai multe erau imaginile de la protestele noastre din 2002. După 2005, însă,  acestea au prins a se împuțina, iar până în 2009 aproape că dispăruseră. Locul lor l-au ocupat, ca prin minune, alte imagini, cu chipuri ciudate ale unor inși nu mai puțin ciudați, care prinseră a da târcoale pe la sediul nostru. Unul dintre aceștia era chiar Boris Marian, în fața căruia eu, în calitate de redactor-șef al publicației ”Țara”,  câștigasei un proces în instanță încă în 1994 în urma  insultei aduse de acesta echipei mele într-un articol publicat de el în ziarul guvernamental ”Nezavisimaia Moldova”. Ce avea Boris Marian cu Partidul Popular Creștin Democrat încât imaginea cu chipul lui de ”disident politic” să fie pusă la loc de cinste în sediul nostru istoric, nu puteam înțelege nici în ruptul capului!) Ne-am uitat întrebător unul la altul, pe urmă ne-am împăcat cu gândul că președintele nostru este băiat de treabă, mult mai harnic decât noi, încât a reușit să ne-o ia înainte cu ”evacuarea” din sediul Parlamentului. Probabil că există și întâmplări întâmplătoare. Nici prin minte să ne treacă ce va urma a doua zi, 7 aprilie…

A doua zi, însă, nu am mai reușit să ne salvăm arhiva din Parlament! Nici eu, nici Vlad! Am venit la Parlament în jurul orei 09.00. Am prins a-mi răscoli arhiva… Dar, pe la 10.00 am auzit coloanele de demonstranți. Mai întâi nu le acordasem prea multă atenție. Mă obișnuisem cu acțiunile de protest din fața Parlamentului. Pe urmă am văzut că lucrurile iau o întorsătură urâtă. De la etajul 5 al clădirii Parlamentului, unde se afla biroul meu, ”mișcările de trupe” se vedeau ca în palmă. Mai întâi au prins a zbura pietrele în geamurile Președinției. Era un zgomot infernal. Am zis că-i doar un exces de zel al unor protestatari. Nici să-mi treacă prin minte să ies din clădire. Mi-am continuat liniștit de lucru. Peste puțin timp, însă, mi-am dat seama că sunt blocat, nu mai pot părăsi clădirea, pentru că, jos, parterul era în flăcări. Am prins a mă îngrijora…

Mai trecuseră câteva minute și o piatră ateriză în geamul de la biroul meu care se făcu țăndări… În câteva clipe în birou apăru, brusc și alarmat, viceministrul de Interne, Zubic. Aproape că îmi ordonă să părăsesc de urgență clădirea pe o ieșire de rezervă din subsol. L-am urmat. Era mai multă lume care mergea grăbită spre subsol. Nici nu dovedii să trec bine peste pragul ușii de rezervă că în față îmi apăru un tip zdravăn cu fața acoperită de culorile Tricolorului. ”Domnu Secăreanu! Asta dumneata iești de vină!”, – a țipat el la mine. Vorbea stâlcit, cu un puternic accent rusesc. Nu m-am speriat, protestele prin care am trecut de-a lungul anilor m-au învățat să fiu stăpân pe situație. În acea clipă am prins a mă gândi la copii și la soție. Tot atunci mi-am dat seama că Vlad Cubreacov, colegul meu, lipsește. Îl sun, nu răspunde. După câteva clipe apare și el, dar nu pe ușa de rezervă, ci sărind pe o fereastră de la parter care era în flăcări. Mai întâi le ajutase pe niște angajate ale Parlamentului să sară peste geam. După asta sări și el. Ne-am întâlnit și am schimbat câteva vorbe! Vlad era profund marcat de ce se întâmplă.

În acel moment trebuia să mai rezolv o problemă: să îmi salvez mașina, un Opel Astra Universal, anul 1994, care era parcată în capătul străzii Sfatul Țării, intersecția cu bulevardul Ștefan cel Mare, și era practic înconjurată de demonstranți. Îmi dădeam seama de pericolul care mă păștea în situația în care ași fi mers s-o scot de acolo. Ca prin minune apăru în fața mea Sergiu, șoferul lui Iurie Roșca. Îl rugai pe el să îmi aducă mașina până în fața garajului Parlamentului, unde mă aflam. În acea clipă, mă sună Roșca. Mă întreabă ce caut acolo, după care mă somă să plec. Îmi mai spuse, fără să îl întreb, că dezordinile sunt o acțiune murdară împotriva lui Voronin dirijată de Moscova.

Din câte înțelesei mai târziu, în acele clipe el se afla în biroul lui Voronin, birou care, spun martorii, avea multe draperii…

După ceva timp, fiind de acum acasă, mai primesc un apel de la Iurie Roșca. Îmi ordonă să nu reacționez la apelurile telefonice venite de peste hotarele Republicii Moldova și să nu răspund la întrebările ziariștilor. Mă străduiam să înțeleg ce se întâmplă și de ce nu trebuia să răspund apelurilor telefonice…

Mai trecu ceva timp și mă sună din nou Iurie Roșca. De data asta îmi ordonă să îmi iau familia și să plec pe noapte din oraș. M-am îngrijorat de-a binelea. Nu știam ce să cred… De ce eu trebuia să părăsesc urbea? Era un pericol real sau o înscenare?

Între timp, apelurile telefonice se țineau lanț. Printre ele era și unul de la un vechi cunoscut din anturajul președintelui Băsescu. Mai întâi am ezitat, după care, luându-mi inima-n dinți, i-am răspuns. Mă întrebă dacă știu ceva despre faptul că la noapte se va trage cu gloanțe…

Cu gândul la securitatea familiei, mi-am încărcat pistolul, pe care îl dețin legal, ne-am luat lucrurile de strictă necesitate, ne-am îmbarcat și am părăsit capitala în amurgul zilei. Am mers la nașii mei din Cojușna. Mare mi-a fost mirarea să constat că tot drumul, de acasă până la Cojușna, sunt urmărit de o altă mașină, un jeep…

Era aceeași mașină care mă ținea sub urmărire permanentă câteva luni până la 7 aprilie…

Cu aceeași situație se confrunta și Vlad Cubreacov. Mai mult decât atât. În preajma zilei de 7 aprilie, eram asaltați de nenumărate telefoane de la niște tipi anonimi care solicitau insistent să mergem la nu știu ce fel de întâlniri cu ei ca să intrăm în nu știu ce fel de afaceri.

După câteva zile, când lucrurile se mai liniștiseră, am mers la Parlament să vedem poate mai găsim ceva din ceea ce voiam să salvăm cu orice preț. Ajuns acolo, mi-am pus mâinile în cap. Biroul meu, ars! Și cu scabrozități scrise pe pereți. În teancul de hârtii arse, se întrezăreau și paginile din Biblia făcută cadou de o înaltă față bisericească…

Plus de asta, mai eram anunțați că ne-au fost mistuite și carnetele noastre de muncă. După ceva timp, însă, mi se aduce la cunoștință că documentul meu a scăpat ca prin minune. M-am bucurat că,  după atâția ani de  deputăție și după evenimentele din 7 aprilie 2009, mă alesesem barem cu carnetul de muncă neatins de flăcările democrației noastre. Mai rămânea să îmi găsesc un nou loc de muncă…

(Va urma)