Arhiva

Posts Tagged ‘Vlad Pohilă’

Vlad Pohilă nu a murit! El s-a născut în cer!

S-a dus la Domnul și Vlad Pohilă…
 
A plecat cu toți îngerii după el!
 
S-a născut în cer!
 
Inițial, în seara asta, nu-mi dădui seama de ce-s atâtea imagini cu Vlad pe Fb și prinsei a lăsa like-uri sub ele fără a citi textele care le însoțeau. Așa fac atunci când Facebook-ul este inundat de poze cu oameni dragi inimii mele. Credeam că-i vreo aniversare sau vreun eveniment important la care el ar fi fost prezent.
 
Pe urmă am înțeles că este vorba despre cu totul altceva!
 
Am înțeles că pe Vlad, cu care nu ne-am mai văzut de aproape doi ani, de-atunci de când eram scoși, unul după altul, și de la microfonul postului de radio Vocea Basarabiei, nu-l voi mai putea întâlni niciodată în viața asta trecătoare, din care plecăm pe neașteptate, fără ca să ne mai putem vedea la o cafea sau la o bere de rămas bun…
 
Nici eu, nici el nu aveam cum să ne închipuim care din întâlnirile noastre de după ce terminam emisiunile la Radio Vocea Basarabiei putea fi ultima!
 
Doar Bunul Dumnezeu știe care este programul Său pe azi cu fiecare dintre noi!
 
Exact așa cum zicea și Sfântul Antonie către ucenicii săi: „…sculându-ne în fiecare zi, să nu gândim că vom ajunge până seara; și iarăși, vrând a dormi, să socotim că nu ne vom scula; căci, după fire, viața noastră este nearătată (ascunsă, tainică; necunoscută, nesigură), măsurându-se în fiecare zi de Pronie”.
 
Ce trist îmi este, Vlad, că viața asta, pandemia asta, ne-a „distanțat social”, ne-a izolat unul de altul, ne-a pus botnițe la gură, ne-a acoperit mâinile și inimile cu mănuși ca să nu ne mai putem îmbrățișa, ca să nu ne mai putem destăinui, ca să nu mai dovedim a scoate de pe chipurile și din sufletele noastre vălul fricii, al suspiciunii și al neîncrederii unuia față de altul cu care ne-au acoperit răuvoitorii nației acestea!
 
Ce trist îmi este, Vlad, că nu am mai avut fericirea să mă mai aștepți măcar o singură dată după încheierea „Forumului” de la Vocea Basarabiei ca să mergem la o cafea sau la o bere, sau pur și simplu să intrăm în păcatul de a uita să murim în fiecare zi și-n fiecare clipă…
 
Dumnezeu să te ierte și să te aibă în ceata Drepților, frate Vlad!
 

Despre condiția de jurnalist în R. Moldova când afli că și Vlad Pohilă a fost înlăturat de la „Vocea Basarabiei”

aprilie 29, 2018 Lasă un comentariu

Azi la Biserică o enoriașă mă întreabă de ce două sâmbete la rând nu mai este difuzată la postul de radio „Vocea Basarabiei” emisiunea „Istoria în mișcare”.

Nu am știut ce să-i răspund doamnei, pentru că nu știam că această emisiune, realizată de Alecu Reniță, nu mai apare pe post.

Poate nu-i adevărat?

Poate realizatorul emisiunii este în imposibilitatea de a fi, momentan, la microfon?

Poate este o eroare la mijloc?

Nu cunosc!

Știu cu exactitate însă că de la „Vocea Basarabiei” a fost înlăturat, acum vreo două săptămâni, ziaristul, lingvistul și cărturarul Vlad Pohilă.

Deși emisiunile lui dedicate limbii române, realizate și înregistrate de Vlad pe parcursul anilor, continuă să fie reluate de „Vocea Basarabiei”…

L-am întrebat la telefon care-i cauza înlăturării lui (admitem că eu, care sunt mai clănțos de felul meu, am fost eliminat din considerente eminamente politice, dar din ce cauză a fost eliminat Vlad Pohilă, care nu a fost afiliat niciunui partid politic?).

Vlad mi-a spus că i s-ar fi incriminat că ar fi făcând parte din nu știu ce „partid al limbii”

Ei, da!

Stau acum și mă gândesc la un lucru:

Orice post de radio sau tv, controlat sau nu de mafie în general sau de mafia de la putere, poate fi funcțional doar datorită jurnaliștilor!

Dacă jurnaliștii din R. Moldova și-ar respecta, câtuși de puțin, meseria pe care au ales să o îmbrățișeze, azi nu ar mai fi funcțională nicio instituție media a mafiei, cu precădere a grupărilor criminale care au devalizat sistemul nostru bancar și guvernează bine merci ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Că tot vine nu știu ce zi a libertății de exprimare!

Iar noi continuăm să ne amăgim că suntem ziariști și iubim tare să fim liberi.

Hristos a Înviat!

Personalităţi despre Valentin Mândâcanu

 
                                                                      Revista „Nistru”, pe care o conduceam, (…) a publicat „Veşmântul fiinţei noastre”de Valentin Mândâcanu, cel mai solid articol scris în Basarabia după ‘40 încoace, articolul care a declanşat mişcarea noastră de eliberare…(Dumitru MATCOVSCHI, în LA, 26 ianuarie 2006)

* * *

Înre timp (1988–1991), în Basarabia (…) se petrecuseră evenimente nesperate: limba băştinaşilor (…) devine oficială, începe să se trezească demnitatea naţională a româ­nilor basarabeni, este ales un nou parlament, ce a revenit la însemnele naţionale tradiţionale (stemă, drapel, imn). Eugen Coşeriu urmăreşte cu înfrigurare aceste evenimente, este cuprins de o profundă mândrie pentru neamul său, pentru compatrioţii săi, pentru curajul consăteanului său Valentin Mândâcanu, ce a reuşit să publice (…) articolul de pomină despre limbă şi fiinţa naţională, citeşte tot ce poate răzbi până la Tübingen (…). Marele Coşeriu îşi ia în grabă bilet la avion şi soseşte la baştină pentru a trăi împreună cu conaţionalii săi momentele din acel sfârşit de august 1991…

(Acad. Silviu BEREJAN, prefaţă la cartea lui Eugen Coşeriu „Lingvistică din perspectivă spaţialăşi antropologică”, Chişinău, 1994)

* * *

Dacă suntem acum cei care suntem – vorbitori de limbă română într-un spaţiu vitregit de soartă, cu un spirit naţional hăituit de străini de-a lungul a cinci decenii – acest miracol se datorează şi operei lui Valentin Mândâcanu, Crezului său neclintit, sincerităţii totale, dezarmante, cu care e ataşat de românism.

Vlad POHILĂ
* * *

Eseul „Veşmântul fiinţei noastre” de Valentin Mândâcanu este de-a dreptul epocal. Numărul 4 al revistei „Nistru” (1988), în care a fost tipărit întâia dată, a devenit – chiar atunci – imposibil de găsit; eseul circula în copii făcute la xerox, era discutat cu aprindere şi … lucra la sporirea cunoştinţelor şi a patriotismului nostru. De aceea nu avem nici o îndoială că el e actual şi acum, de vreme ce problemele puse de autor, adevărurile dezvăluite de el, îndemnurile ce transpar din şi dintre rândurile eseului nu sunt pe deplin conştientizate de toţi concetăţenii noştri…

(„Limba română”, nr. 1, 1991. Editorial)
* * *

Basarabenii, români de la Chişinău, au pornit (…) o adevărată revoluţie socială, naţională, spirituală. A pornit aşa cum nu a pornit cea de la Bucureşti–Timişoara–Cluj–Sibiu – de la un text semnat de V. Mândâcanu, publicat în revista „Nistru”, nr. 4 din 1988. (…) Despre ce vorbea acel text cu adevărat revoluţionar? Despre limba română, despre alfabetul latin…

(Paul GOMA. Basarabia. Ed. „Flux”, 2003)

* * *

O etapă hotărâtoare în acest proces de conştientizare, de regăsire colectivă (…) o reprezintă studiul senzaţional al lui Valentin Mândâcanu „Veşmântul fiinţei noastre” din numărul din aprilie 1988 al revistei „Nistru”… Odată cu Mândâcanu, începe în Moldova Sovietică o revizuire a istoriei nu numai în ceea ce priveşte limba (…). Doctrina celor două limbi (diferite) s-a prăbuşit doar odată cu articolul amintit al lui Valentin Mândâcanu.

(Prof. Klaus HEITMANN, Heidelberg, RFG. În rev. „Curentul”, nr. 5998, iulie-august 1989, München)

* * *

Schimbul de focuri se înteţeşte în primăvara anului 1988 după apariţia, în revista „Nistru” (nr. 4), a studiului-program al lui Valentin Mândâcanu „Veşmântul fiinţei noastre”, în care se spune răspicat că „batjocorirea limbii materne era şi este însoţită de fetişizarea servilă a limbii ruse”. Articolul spulberă cu vehemenţă cele două mari neadevăruri: dogma limbii moldoveneşti de sine stătătoare şi spectrul limbii române ca duşmană a limbii moldoveneşti.

(Mihai CIMPOI. Basarabia sub steaua exilului, 1994)

* * *

Articolul „Veşmântul fiinţei noastre” din nr. 4 al revistei „Nistru” (…) a dinamitat tot eşafodajul ideologic comunist, care trata alfabetul latin ca pe duşmanul nr. 1 al regimului…

(Iurie ROŞCA, în „Flux”, 29 iulie 2005)
* * *

Trebuie să spun astăzi un cuvânt de sinceră preţuire pentru unul dintre mentorii Mişcării româneşti de eliberare naţională, domnul Valentin Mândâcanu, autorul celebrului eseu „Veşmântul fiinţei noastre”, publicat în revista „Nistru”, care a spart tăcerea şi a rupt zăgazurile ce menţineau problematica lingvistică de la noi în zona tabu.

(Vlad CUBREACOV, în „Flux”, 16 noiembrie 2007)

* * *

În aprilie (1998) s-au împlinit 10 ani de la apariţia poate celui mai important articol din istoria postbelică a eseisticii basarabene, articolul ce a descătuşat simţirea celor de bună-credinţă, declanşând, totodată, rea-voinţa celor care oricum nu aveau să reacţioneze în alt chip. Articolul purta titlul, devenit între timp o sintagmă la îndemâna oricui – „Veşmântul fiinţei noastre”. Autor – Valentin Mândâcanu. Şi-i firesc să fi fost tocmai Valentin Mândâ­canu (cel care ne-a arătat ani de-a rândul, în vremurile „agramaţiilor în floare”, ce bine-i şade cuvântului potrivit la locul potrivit), omul care să readucă în actualitate necesitatea revenirii la veşmântul firesc al limbii noastre – grafia latină. Cu acest articol a început, de fapt, adevărata renaştere a limbii române în spaţiul pruto-nistrean…

(Editorial „Zece ani de nelinişte”. „Basarabia”, nr. 3–5, 1998)
* * *

Tulburătorul eseu „Veşmântul fiinţei noastre” al lui Valentin Mândâcanu, apărut în cele mai importante momente ale luptei pentru dezrobirea noastră naţională, se înscrie de pe acum în letopiseţul dramaticei noastre istorii alături de cel mai frumos poem închinat Limbii Române, semnat de Mateevici. Merită să suporţi toate calamităţile timpului pentru o asemenea pagină.

(Grigore VIERU, în „Flux”, 28 iulie 2000)

* * *

Valentin Mândâcanu este un om spiritual şi tot atât de principial, cu un acut simţ al adevărului şi răspunderii de ceea ce face. La aceste haşuri se mai cer adăugate, obligatoriu, câteva: că-i deschis şi intransigent, corect şi elegant şi în viaţă, şi în scris…

(Vlad POHILĂ, „Glasul naţiunii”, nr. 32, 1995)
FLUX, 23 iulie 2010