Arhiva
S. Mocanu și Rezistența Anticomunistă din Basarabia
Este unul care se numește Sergiu Mocanu și care face în fiecare miercuri „exerciții de discernământ”.
După ce a atacat și batjocorit în repetate rânduri Biserica Ortodoxă Română, îndemnându-i, astă toamnă, pe basarabenii cu cetățenie română să boicoteze Referendumul pentru Familie, sprijinit de Biserica Noastră Națională, după ce i-a numit pe naționaliștii români din Basrabia „rasiști”, iată că insul care, deși zice că face exerciții de discernământ, tot fără discernământ a rămas, îi atacă și batjocorește, în chip kominternist, pe reprezentanții Rezistenței Anticomuniste din Basarabia din timpul ocupației sovietice numindu-i „criminali”!
Iată ce a îndrugat fostul consilier al lui Voronin, S. Mocanu, în cadrul apariției dânsului online de săptămâna trecută, despre luptătorii anticomuniști din Basarbia din anii 50 ai secolului trecut și despre istoricii basarabeni care s-au aplecat asupra faptelor lor de sacrificiu:
„Eu spun cu mare durere în suflet că România a fost solidară cu Plahotniuc în perioada asta. Iar unioniștii se duc la fund la ora actuală împreună cu Plahotniuc. Un criminal banal! Să crezi că Plahotniuc ar fi luptat cu Rusia și că trebuie să te unești cu Plahotniuc… Asta-i, cum să vă spun, după ultimul război mondial niște grupări criminale, care au fugit de autoritățile române și s-au aciuat prin păduri, au rămas prin păduri, și, după ce au venit sovieticii, i-au prins pe criminalii ceia sovieticii prin păduri. Istoricii de aici din R. Moldova s-au străduit ca din foarte mulți din criminalii ăștia să facă un fel de grupuri de rezistență împotriva regimului sovietic. Dacă sovieticii făcuseră grupările astea criminale de-a lui Kotovski și alții ca și cum haiduci care luptă împotriva burgheziei și moșierilor români, atunci istoriografia sovietică și chiar în perioada asta de după 1990, unii istorici au încercat să facă… Eu nu mai știu cum a fost gruparea asta a lui Bodiu, pe aici prin centrul republicii, dar la sudul Moldovei a fost unul Vlas, un bandit care umbla cu pistolul automat, până prin anii 50 a mai umblat. Păi, uite, să crezi că bandiții ceia de după război, care făcuse multe crime și în perioada interbelică, și în perioada războiului, să crezi și să-i faci eroi naționali, este ca și cum ai spune că Plahotniuc a luptat împotriva Rusiei aici. Niște criminali, iar criminalii nu pot servi niciunei țări, cu atât mai mult nu pot servi democrației, civilizației, statului de drept ș.a.m.d.”
Doar satrapii staliniști și cei care au urât și urăsc națiunea noastră românească pot declara asemenea monstruozități!
Mulți dintre cunoscuții mei mă întrebau și mă mai întreabă de ce a fost dat afară din PPCD numitul S. Mocanu.
Vă răspund acum:
În anul 1998, când eram deputați, la una din ședințele Parlamentului, am constatat că S. Mocanu, sfidând grupul parlamentar al PPCD, a votat (pe marginea unei chestiuni de pe ordinea de zi a deputaților foarte importantă, principială pentru organizația noastră!) împreună cu Vladimir Solonari, unul dintre cei mai reprezentativi exponenți ai Interfrontului, și cu tot grupul de moldoveniști.
În aceeași zi, la inițiativa mea, a fost convocat Comitetul Executiv al formațiunii, care a luat în dezbatere o singură chestiune: votul lui Mocanu și propunerea mea ca acesta să fie exclus din organizație!
Și a fost exclus.
Acum mă conving o dată în plus câtă dreptate am avut atunci!
Mâine ne putem trezi că S. Mocanu, care este și cavaler al Ordinului Ștefan cel Mare pentru că ar fi luptat la Nistru în 1992, să vorbească în asemenea hal și despre luptătorii noștri care au înfruntat eroic cu arma în mâini, cu prețul vieții lor, agresiunea Rusiei și bandiților separatiști de la Tiraspol.
După ce am văzut uluiți cum au fost tratați de Mocanu eroii basarabeni ai Rezistenței Anticomuniste, ar trebui să ne întrebăm cine l-a pus pe acesta în războiul de la Nistru din 1992 în fruntea unui pluton de voluntari și de partea cui „a luptat„ el atunci.
Guvernarea PSRM-ACUM și libertatea jurnalist(ei)ului din Republica Moldova
Răspuns domnului Dumitru Diacov
D. Diacov își caută de treabă: treaba KGB-ului!
D. Diacov zice după ce PD-ul, al cărui președinte de onoare este, s-a opus introducerii limbii române în Constituție:
„Nouă astăzi numai subiectul limbii ne lipsește, trebuie să ne căutăm de treabă”.
Ăsta este discursul demagogic al acestei unelte rusesti încă din 1994 când a intrat în Parlament cu armata agrariana!
Anume Diacov cu agrarienii, cu Lucinschi, cu Interfrontul au făcut „gagauzia”, au formulat art. 13 cu„ „limba moldovenească”-n Constituție, au anulat imnul Desteapta-te, române!, au consolidat separatismul transnistrean etc, etc până când acest KGB-ist cu misiuni clare-n Basarbia a ajuns, prin șantaj, presedinte de Parlament in 1998!
Spun aceste lucruri în cunostinîă de cauză, pentru că am fost atunci deputat: a venit și ne-a șantajat că, dacă nu-l votam președinte, va face alianță cu Voronin, care intrase cu 40 de deputati in Parlament.
Este unealta rusească care lucrează metodic pentru menținerea acestui teritoriu cât mai mult cu putință sub influența și controlul Moscovei.
Iar pentru asta, problema limbii este una de principiu.
O secătură ordinară care a lucrat toata viața lui împotriva identității noastre românesti!
Unul cu frica de pistol mai mare decât frica de Dumnezeu
Bunul nostru frontist de la Ștefan Vodă, Alexandru Filimonov, mă întreabă, chiar azi, pe Fb, dacă mă mai văd cu Iu. Roșca și ce mai face el…
Nu, frate Alexandru, nu am mai vorbit cu această persoană de vreo 8-9 ani!
El a trădat organizația noastră.
El lucrează deschis pentru interesele Rusiei în acest teritoriu mult încercat.
Nu mai are rost să-i cerem vreo explicație!
Această secătură a fost și a rămas omul serviciilor rusești!
Tot timpul!
De la începuturile Mișcării noastre românești!
În fiecare clipă a perioadei zbuciumate prin care a trecut organizația noastră:
atunci când ceream dreptul nostru la Limba Română, la Istoria Românilor, la Tricolor;
atunci când ne-am revendicat Independența de Moscova;
atunci când am protestat împotriva includerii noastre în CSI;
atunci când au provocat marșul spre sud pentru a determina și „justifica” crearea Găgăuziei pe pământul nostru românesc;
atunci când erau arestați frații noștri la Tiraspol;
atunci când KGB-ul împușca primul nostru polițist la Nistru;
atunci când KGB-ul îi ardea de vii pe luptătorii nostri la Nistru;
atunci când KGB-ul de la Chișinău și cel de la Moscova trăgeau, ciocnind pahare cu șampanie, harta „Transnistriei separatiste” pe mulți ani înainte astfel încât astăzi, după mai bine de un sfert de veac, tot sub Moscova să fim;
atunci când colegul nostru de la Botanica, Valentin Ciobanu, era lovit mortal cu ranga-n cap;
atunci când colegii nostri de la Chișinău și din teritoriu erau molestați și aruncați pe marginea șoselelor;
atunci când primarii nostri erau aruncați în fântână;
atunci când tinerele noastre erau manipulate, ademenite, intimidate și chiar agresate dacă nu se lăsau supuse pentru a-i satisfice poftele donjuane;
atunci când era adus Lucinschi, când erau aduși agrarienii, când era adus Voronin;
atunci când protestele noastre din 2002 și 2003 erau împânzite cu lumpeni de tot felul pentru a fi compromise;
atunci când colegii nostri erau răpiți sau se punea la cale asasinarea unora dintre noi;
atunci când am fost aduși în situația de a-l vota pe Voronin;
atunci când sediul nostru central din str. Nicolae Iorga a fost invadat de elemente străine fiind transformat în centru de coordonare al FSB-ului rusesc;
atunci când insul în cauză era una din uneltele Rusiei în organizarea crimelor din 7 aprilie 2009 ca mai apoi, drept răsplată, să accepte, trădând organizația, calitatea de membru al guvernului comunist în frunte cu Greceanâi etc., etc.
Toate crimele împotriva organizației noastre și împotriva colegilor nostri au fost puse la cale de el.
Le-a comis cu premeditare.
Pistolul lui a fost ațintit asupra fiecăruia dintre noi.
Cu zi ce trece mă întăresc în această convingere.
Aparențele ne-au indus în eroare.
Am fost una din victimele acestor aparențe care m-au făcut să-l cred și să greșesc.
Îmi asum această greșeală!
Nu mi-am dat seama și nu am avut voința să acționez astfel încât să-mi anunț echipa că unui om care poartă zi și noapte pistolul cu el îi este mai mare frica de pistol decât frica de Dumnezeu.
Numai unul fără frică de Dumnezeu poate trăda o organizație patriotică exemplară.
Iar cauza principală a dezmățului politic de azi este lipsa acestei organizații patriotice exemplare.
Petru Lucinschi, cetățean al României împotriva căreia a acționat!
Petru Lucinschi, simbolul antiromânismului promovat de regimul sovietic în Basarabia ocupată, a devenit cetățean al României!
Intuiesc că astfel este răsplătit personajul-cheie al KGB-ului sovietic pentru executatrea exemplară a misiunii pe care acesta a avut-o în declanșarea și desfășurarea pe teritoriul României a tragicelor evenimente din decembrie 1989.
În toamna lui 1989, sub umbrela „perestroicii” lui Gorbaciov și a dezghețului „democratic” pe care aceasta l-a provocat în stânga Prutului, Lucinschi, factor de încredere în cadrul conducerii URSS de atunci, este parașutat de Kremlin în fruntea filialei PCUS de la Chișinău, Partidul Comunist al Moldovei (în locul lui Semion Kuzmici Grossu), având ca sarcină „schimbărea la față” a lui și „democratizarea întregii societăți moldovenești”.
Aducerea lui Lucinschi la Chișinău a fost precedată de un șir de acțiuni provocatoare puse la cale de KGB-ul local prin intermediul uneltelor sale plasate în rândurile sau chiar în fruntea Frontului Popular, cea mai răsunătoare dintre acestea fiind incendierea, în timpul unei ample demonstrații, a clădirii Ministerului de Interne, unde pe post de ministru se afla un alt ștab comunist, Vladimir Voronin.
De fapt, provocările KGB-ului de la Chișinău din toamna lui 1989 se constituiau în pretexte pentru schimbarea lui Grossu cu Lucinschi la conducerea Partidului Comunist al Moldovei, schimbare revendicată mai ales de „intelectualitatea lui Lucinschi” în cadrul acțiunilor de protest organizate de Frontul Popular.
Anume în acea toamnă a lui 1989, odată cu aducerea lui Lucinschi la Chișinău cu câteva luni înainte de declanșarea „revoluției” române din 22 decembrie, lua amploare un alt fenomen: invadarea teritoriului României cu „turiști sovietici”, agentura KGB-ului care avea să provoace, împreună cu elementele lui din cadrul structurilor de forță românești, acțiunile diversioniste soldate cu numeroase victime în rândul populației, cu debarcarea și uciderea cuplului Ceaușescu și, în definitiv, cu instalarea la putere pe malul Dâmboviței a FSN-ului în frunte cu „gorbaciovistul” Ion Iliescu. „Turiștii sovietici” din RSS Moldovenească aveau un rol esențial atunci pentru că erau cunoscători ai limbii române.
Trecerea Prutului de către „turiștii sovietici” avea să se întețească în chiar timpul evenimentelor „revoluționare” de la București, evenimente care au determinat crearea de către Lucinschi la Chișinău a unui Comitet pentru susținerea Revoluției Române, conducerea căruia era exercitată de prim-vicepreședintele „Sovietului Miniștrilor al RSS Moldovenești”, Mihail Platon. Sub diriguirea acelui Comitet, au fost organizate și trimise peste Prut atunci coloane întregi de TIR-uri cu „ajutoare pentru frații români”. Nu-ți venea a crede ce se întâmpla: peste noapte, ca la un ordin anume, pe cei mai înveterați antiromâni îi pălise dragostea față de „frații români”! Coloanele de TIR-uri erau însoțite, bineînțeles, de echipe bine școlite în ale „frăției românești”.
Îmi revin în memorie acele evenimente și dintr-un alt motiv.
Pentru că printre cei cărora li s-a permis atunci să treacă nestingherit hotarul de la Prut se aflau mulți ziariști, dar și unii dintre colegii de la Frontul Popular, am încercat și eu, în chiar ziua de Crăciun, 25 decembrie 1989, să trec Prutul. Nutream o dorință de nedescris s-ajung, întâi și-ntâi, la Câmpulung Mușcel, acolo unde se aflau mătușă-mea, sora lui taică-meu, și cele patru fiice ale ei, refugiate din Basarabia în vara lui 1944. Din cei cinci câți ne-am pornit cu un „Jiguli” spre vama Ungheni (Iurie Roșca, Vasile Năstase, Sergiu Burcă, șoferul și proprietarul mașinii, numele căruia îmi scapă acum, și subsemnatul), au trecut Prutul doar primii trei, eu și șoferul făcând cale întoarsă spre Chișinău a doua zi, după ce personajul care ne-a întâmpinat (din câte am înțeles atunci, Roșca „aranjase” călătoria noastră) și care asigura trecerea hotarului (cu locomotiva trenului) , Vasile Pavlovici Calmoi, șeful filialei KGB Ungheni, nu a mai apărut să ne invite să urcăm în locomotiva trenului, așa cum o făcuse cu ceilalți trei condrumeți ai nostri. Pentru că înghețaserăm de-a binelea de atâta așteptare și eram și obosiți, hotărâsem să luăm o cameră la hotelul din Ungheni. Acolo am și urmărit la televizor (pe malul Prutului se prindea TVR-ul), în acea noapte de Crăciun, executarea lui Nicolae și Elena Ceaușescu, crimă care m-a marcat atât de mult încât nu am mai putut închide un ochi până dimineața când am plecat înapoi spre Chișinău.
Voi reveni la subiectul de la Ungheni din 25 decembrie 1989 poate cu altă ocazie. Tot așa cum va trebui să nu trecem cu vederea un alt subiect interesant: Podul de flori din 1990, admis și organizat din „bunăvoința” acelorași structuri ale KGB-ului nu din respect pentru sentimentul profund de frățietate al românilor de pe ambele maluri ale Prutului, ci cu scopul repatrierii miilor de agenți ai KGB-ului care nu apucaseră să revină din misiunea pe care au avut-o de îndeplinit pe teritoriul României începând cu toamna lui 1989 sau poate chiar mult mai de demult!
Acum însă continui să mă întreb, cum mă întrebam și atunci, în ziua de Crăciun 1989: de ce unii dintre basarabeni, printre care și colegi de-ai mei de la Frontul Popular, au fost admiși și ajutați de KGB-ul de la Chișinău să intre pe teritoriul României în timpul „revoluției române” din 1989, iar alții, printe care și eu, nu s-au bucurat de asemenea „privilegii”?
Tot așa continui să mă întreb acum, când citesc știrea despre acordarea cetățeniei române lui Petru Lucinschi:
De ce un exponent al regimului criminal de ocupație, regim care a exterminat milioane de români din teritoriile românești ocupate pentru „vina” de a fi români, regim pe ale cărui rădăcini se menține neclintit și azi în stânga Prutului același SISTEM ANTIROMÂNESC, ajunge să obțină calitatea de cetățean (aproape „de onoare”, aceasta este impresia creată după felul în care ne este prezentată știrea însoțită de poze ale Lucinschi cu foștii președinți ai României) al României?
Statul român dispune cumva de un criteriu, de o condiție, una fundamentală, care ar fi să fie pusă în fața celui care dorește să-și redobândească cetățenia română: condiția de a nu fi acționat, niciodată în viața lui și sub nicio formă, împotriva României și identității noastre românești?!
Cenzura ca un „atac nocturn” asupra Casei Radio
Comentarii recente