Arhiva
„Binecuvântarea” komisarului Vladimir Socor
Trădători laolaltă: Dodon și tot blocul ACUM!
Vreau un Președinte independent: Alexei Repede!
E trist că timpul se scurge iar alegerile din acest an ne prind tot așa cum am fost: dezbinați și nepregătiți.
Într-un teritoriu controlat din afară, cum este Republica Moldova, cel mai bine pregătiți de toate alegerile care au avut și au loc aici după destrămarea imperiului sovietic au fost și au rămas, ca de obicei, diriguitorii externi ai proceselor politice importante de la noi.
Așa se face că, mai întotdeauna, începând cu 1991, ne-am ales, după toate campaniile electorale, cu președinți și majorități parlamentare controlate de Moscova și care au făcut jocul Moscovei. Cea mai concludentă dovadă în acest sens este consolidarea, pe parcursul acestei perioade, a separatismului transnistrean și a prezenței militare a Federației Ruse pe teritoriul Republicii Moldova.
Cei instalați la putere de către fosta metropolă care au dat semne de ieșire de sub control sau de neexecutare a ordinelor ei au fost pedepsiți, trecuți pe linie moartă. Cel mai grăitor exemplu în acest sens este cazul președintelui V. Voronin, pus în această funcție în 2001 cu votul a 71 de deputați ai majorității parlamentare a Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, sprijinit masiv de Moscova în campania electorală din primăvara acelui an, dar intrat în disgrația lui Putin în toamna lui 2003, din clipa în care s-a opus planului Kozak de federalizare, și înlocuit, mai târziu, cu una dintre cele mai perfide cozi de topor pe care Kremlinul le-a avut vreodată aici, I. Dodon!
A mai fost unul aflat în disgrația Moscovei – V. Plahotniuc.
Acesta, ajuns în fruntea unui partid reprezentând spectrul mafiot din Republica Moldova și cu rădăcini în structurile secrete ale Rusiei (numai Diacov cât face!) – PDM – și supunându-și absolut toate instituțiile statului, în primul rând justiția și organele de anchetă, în urma sclipuirii unei majorități parlamentare eterogene prin metode – puțin spus abuzive și neordinare – tipic interlope, deși nu a deținut nici funcția de președinte, nici pe cea de prim-ministru, i-a dat mari bătăi de cap Kremlinului, după ce a interzis accesul în Republica Moldova al unor scule ale rețelei propagandistice rusești și accesul spre Tiraspol al cadrelor din comandamentul trupelor ruse, precum și după arestarea lui Platon, una dintre cele mai sigure unelte ale agenturii rusești, fiind trecut, până la urmă, ca și Voronin, pe linie moartă ca rezultat al acordului încheiat de Maia Sandu și Andrei Năstase cu trimisul Federației Ruse, Dmitri Kozak, acord soldat, în definitiv, cu trecerea sub control rusesc a instituțiilor strategice ale statului, fortificarea prezenței militare ruse la Tiraspol și consolidarea regimului Dodon.
Așadar, moldovenii din stânga Prutului, și la alegerile din acest an, riscă să fie puși în situația de a alege între două marionete ale stăpânitorilor din exterior – I. Dodon și M. Sandu.
Sunt cel puțin două cauze principale ale acestei stări de lucruri:
1) Moldovenii se dau în gât după mituri, mai ales după cele umflate de uriașele mașinării propagandistice rusești în colaborare cu cele neomarxiste din occident;
2) Candidaturile pentru funcțiile-cheie în stat, cu precădere cele ajunse în turul doi al alegerilor prezidențiale, nu sunt persoane independente, ci sunt exponenții anumitor grupări politice antinaționale, cu interese străine ori mafiote.
Cum putem depăși această situație?
Pentru asta, cred, ar trebui să ne întărim capacitatea noastră de a nu cădea pradă mașinăriilor propagandistice rusești și neomarxiste și să ne învățăm a-i promova în funcțiile cele mai responsabile pe reprezentanții adevărați ai intereselor noastre, pe cei independenți de grupările politice antinaționale, banditești, criminale, pe cei necorupți, integri, morali, cu frică de Dumnezeu, care nu depind de banul și hatârul nimănui!
Fiind preocupat de starea politică de moment și căutând soluții pentru a nu admite perpetuarea influenței rusești în actul de guvernare de la Chișinău, am încercat să propun variante de conlucrare a forțelor de orientare democratică, românească și europeană din Republica Moldova astfel încât să se ajungă la un consens în promovarea unui candidat comun al acestora.
Cu acest scop am dat curs invitației de a lua parte la adunările grupului de inițiativă care a lansat recent Consiliul Integrării Europene a Republicii Moldova prin reunirea cu România, inițiativă a domnului general Ion Costaș, anunțată a fi întâi de toate o platformă de discuții, menită să impulsioneze acest proces.
Am făcut, în intervențiile mele publice, urmărind același scop, propunerea de a promova candidatura maestrului Eugeniu Doga pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova, argumentând rolul pe care îl pot avea personalitățile marcante basarabene în reconstituirea și revigorarea Mișcării de Eliberare Națională începută în anii 1988-1989.
Bineînțeles, reacțiile au fost diferite, una dintre acestea fiind cea legată de vârsta înaintată a îndrăgitului nostru compozitor. Nici nu m-am așteptat ca propunerea mea să ia foc din prima, cum s-ar spune (maestrul a și declinat-o, dar nu a declinat și ideea consolidării mișcării naționale și democratice din Republica Moldova!).
Important este să ne apucăm de treabă, să nu așteptăm indiferenți, să avansăm idei, propuneri, soluții – avem atâția oameni de bună-credință care merită a fi promovați la conducerea statului și ar putea face față cu demnitate și dăruire misiunilor ce le-ar reveni în acest sens.
Pornind de aici, lansez astăzi o altă propunere privind candidatul pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova care ar putea fi susținută de forțele naționale și democratice.
Este vorba de Președintele Asociației Oamenilor de Afaceri Moldoveni de Pretutindeni, Alexei Repede, ziaristul basarabean care nu a fost implicat niciodată în politică, dar care a reușit să ajungă unul dintre cei mai de succes oameni de afaceri, lider la ora actuală în Europa la proiectarea, ingineria, fabricația și serviciile tehnice pentru industria petrolului, după ce a știut a pune pe roate, cu familia sa, una dintre cele mai performante uzine de utilaj petrolier, numită REPEDE Pressure Control (amplasată dincolo de Prut, la Mizil, lângă oraşul Ploieşti, având peste 200 de angajați, majoritatea moldoveni de dincoace de Prut) și să obțină, în urma unei munci titanice împreună cu echipa sa de ingineri și proiectanți, licențele American Petroleum Institute, cel mai înalt indicator de certificare şi performanţă internaţională!
Să nu credeți că fac această propunere din considerentul că Alexei Repede mi-a fost coleg de facultate acum câteva zeci de ani.
Nu îl propun nici din considerentul că el este un om mărinimos (În timpul războiului moldo-rus din 1992, și-a vândut apartamentul, rămânând să locuiască cu soția și copiii în biroul din sediul redacției unde muncea, pentru a procura medicamentele de care aveau nevoie urgent luptătorii noștri, iar astăzi, de când își are casa într-un cartier rezidențial din capitala României, aproape săptămânal trece Prutul pentru a aduce ajutoare bătrânilor din casele de azil și copiilor din grădinițe).
Nu m-am oprit asupra candidaturii lui Alexei Repede nici pentru că, în calitatea sa de Preşedinte al Asociației Oamenilor de Afaceri Moldoveni de Pretutindeni, a ajutat peste 50 de businessmeni să-şi dezvolte afaceri de succes și a realizat proiecte de amploare pentru fermierii noștri uitați de mai marii zilei.
Am ales să-l promovez la funcția de Președinte al Republicii Moldova pentru că este un om independent!
El și-a identificat și a parcurs singur drumul hopuros pe care a mers și înaintează. Pentru succesul său în afaceri nu-i datorează nimănui absolut nimic!
În spatele lui nu a stat și nu se află nicio figură politică de dincoace sau de dincolo de Prut. Din contră, a avut de suferit din cauza grangurilor politici care l-au amenințat că va avea probleme mari dacă nu li se va oferi un anumit procent din afacerea sa.
A știut să reziste acestor amenințări rămânând cu capul sus, pentru că este un om integru, iar banul pe care și l-a făcut l-a muncit din greu și cinstit!
Îl vreau Președinte pe colegul meu ziarist Alexei Repede pentru că este un luptător și pentru că nu-i plac hoții și bandiții de tot felul, inclusiv cei politici!
Sper să nu să se supere pe mine pentru că nu am vorbit cu el înainte de a scrie aceste rânduri și nu am de unde să-i cunosc reacția la propunerea pe care o fac.
Am auzit că propuneri de acest fel i-ar fi fost înaintate și din partea unor partide.
Nu cunosc! Eu prefer ca Alexei Repede să fie candidatul nostru independent! Inclusiv de orice partid!
Poate așa vom fi și noi, cu capul sus, în fața celor care ne-au ocupat și caută să ne mai ocupe!
Tranzacția Șor-Protv Chișinău
Un politician responsabil niciodată nu va face alianță cu ocupantul pentru a-și pedepsi oponentul politic, fie el și oligarh sau hoț de miliarde!
După ce-au fost scoși de la guvernare, deputații PPDA și-au amintit de 7 aprilie 2009!
Dumnezeu să-l ierte!
Aud cu tristețe în suflet de plecarea în ceruri a doctorului Vladimir Hotineanu!
Mă rog Domnului să-l ierte și să-l așeze în rând cu drepții!
Chiar dacă, acum mai bine de trei ani, în calitatea lui de președinte al Comisiei parlamentare pentru învâțâmânt, cultură și mass-media, a votat, împreună cu D. Diacov și alți deputați PD, PLDM, PPEM și, bineînțeles, PSRM, precum și comuniștii lui Voronin, împotriva candidaturii subsemnatului la funcția de membru al Consiliului de observatori Teleradio Moldova.
Asta după ce, cu câteva luni înainte, membrii Consiliului de observatori ai Teleradio Moldova, băgați sub sutana PD-ului în frunte cu Plahotniuc, blocaseră candidatura mea în încă alte două concursuri: cel pentru funcția de Director general al Companiei Teleradio și cel pentru funcția de Director al Postului Național de Radio.
Așa se întâmplă atunci când cauți să respecți condiția esențială în exercitarea meseriei de ziarist: să fii în opoziție cu cel care guvernează!
Chiar și cu doctorii care ajung să guverneze!
Dumnezeu să-l odihnească!
Vladimir Țurcan, „lumina” de-ACUM și dintotdeauna!
„ACUM aducem lumină”, îmi explică securistic și „sponsorizat” pe Fb invitatul de serviciu al Lorenei Bogza, Igor Munteanu, deputat ACUM!
Câtă „lumină” mi-a apărut azi în față după ce ACUM mi l-ați făcut Președinte al Curții Constituționale pe nimeni altul decât Vladimir Țurcan, chipul emblematic al moldovenismului stalinist dintotdeauna!
Nu vi-l amintiți din îndepărtatul 1988, când el, Țurcan, jurist pe-atunci la Prezidiul Sovietului Suprem al RSSM, își bătea joc de inițiativele noastre de repunere în drepturi a limbii române?
Cum scuipa el pe alfabetul latin al limbii noastre?
Ce explicații și justificări diabolice formula el pe marginea demersurilor argumentate științific ale intelectualității noastre de creație, ale oamenilor de știință privind introducerea în legalitate a identității, limbii și însemnelor noastre românești!
Nu vi-l amintiți pe provocatorul Vladimir Țurcan din 7 aprilie 2009 care arbora pe vârful Președinției drapelul României ca mai apoi Voronin să turuie la televiziune că România este autoarea crimelor din 7 aprilie?
Asta să fie „lumina” pe care ne-o „aduce ACUM”, la 30 de ani de la istorica Mare Adunare Națională a Basarabenilor din 1989, fostul și suspectul ambasador Igor Munteanu?
Maia Sandu, un nou prim-ministru fără conștiință românească!
După ședința și discursurile de ieri dedicate împlinirii a 25 de ani de la adoptarea Constituției RM, m-am convins o dată în plus că noul premier Maia Sandu se înscrie de minune în rândul nomenklaturiștilor sovietici de esență antiromânească care au elaborat și adoptat acest document având grijă să omită din textul lui orice referire la identitatea românească a basarabenilor!
Premiera cu diplomă de la Harvard (așa mi se spune!) nu se deosebește cu nimic de Voronin, Lucinschi, Snegur, Dodon sau Pușcaș.
Prin discursul ținut ieri, dar și prin acțiunile și atitudinile ei (de A. Năstase nu vorbesc, uitați-vă la el ce ținută de Brejnev are în același rând al nomenklaturiștilor regimului sovietic de ocupație!) legate de problemele fundamentale cu care se confruntă la ora actuală RM și cetățenii ei a demonstrat cu vârf și îndesat că este un nou prim-ministru fără conștiință românească, instalat în fruntea unui nou Guvern fără conștiință românească din stânga Prutului de cercurile ostile României și idealurilor noastre de unitate națională!
Păpușa asta, cu stea în frunte de la Harvard și FMI, care se strofolește ca o cățea la toate instituțiile statului pentru a face loc cadrelor lui Dodon în fruntea lor, este expresia clară a instrumentului perfect de spălare a creierelor la basarabeni, de ștergere din sufletele lor a „sentimentului apartenenței”, cum bine spune ilustrul sociolog român, Ilie Bădescu!
Drept pradă a acestor instrumente cade „generația fără identitate”!
Un psiholog umanist american, precizează Ilie Bădescu, a cercetat maladia acestui tipar uman prin ceea ce el a denumit „sand-box syndrom” – sindromul cutiei de nisip – , adică inducția la scara popoarelor a unor modele de viață care amestecă uitarea de sine cu stări ludice capabile să anuleze percepția realistă și gravă, matură a lucrurilor.
S. Mocanu și Rezistența Anticomunistă din Basarabia
Este unul care se numește Sergiu Mocanu și care face în fiecare miercuri „exerciții de discernământ”.
După ce a atacat și batjocorit în repetate rânduri Biserica Ortodoxă Română, îndemnându-i, astă toamnă, pe basarabenii cu cetățenie română să boicoteze Referendumul pentru Familie, sprijinit de Biserica Noastră Națională, după ce i-a numit pe naționaliștii români din Basrabia „rasiști”, iată că insul care, deși zice că face exerciții de discernământ, tot fără discernământ a rămas, îi atacă și batjocorește, în chip kominternist, pe reprezentanții Rezistenței Anticomuniste din Basarabia din timpul ocupației sovietice numindu-i „criminali”!
Iată ce a îndrugat fostul consilier al lui Voronin, S. Mocanu, în cadrul apariției dânsului online de săptămâna trecută, despre luptătorii anticomuniști din Basarbia din anii 50 ai secolului trecut și despre istoricii basarabeni care s-au aplecat asupra faptelor lor de sacrificiu:
„Eu spun cu mare durere în suflet că România a fost solidară cu Plahotniuc în perioada asta. Iar unioniștii se duc la fund la ora actuală împreună cu Plahotniuc. Un criminal banal! Să crezi că Plahotniuc ar fi luptat cu Rusia și că trebuie să te unești cu Plahotniuc… Asta-i, cum să vă spun, după ultimul război mondial niște grupări criminale, care au fugit de autoritățile române și s-au aciuat prin păduri, au rămas prin păduri, și, după ce au venit sovieticii, i-au prins pe criminalii ceia sovieticii prin păduri. Istoricii de aici din R. Moldova s-au străduit ca din foarte mulți din criminalii ăștia să facă un fel de grupuri de rezistență împotriva regimului sovietic. Dacă sovieticii făcuseră grupările astea criminale de-a lui Kotovski și alții ca și cum haiduci care luptă împotriva burgheziei și moșierilor români, atunci istoriografia sovietică și chiar în perioada asta de după 1990, unii istorici au încercat să facă… Eu nu mai știu cum a fost gruparea asta a lui Bodiu, pe aici prin centrul republicii, dar la sudul Moldovei a fost unul Vlas, un bandit care umbla cu pistolul automat, până prin anii 50 a mai umblat. Păi, uite, să crezi că bandiții ceia de după război, care făcuse multe crime și în perioada interbelică, și în perioada războiului, să crezi și să-i faci eroi naționali, este ca și cum ai spune că Plahotniuc a luptat împotriva Rusiei aici. Niște criminali, iar criminalii nu pot servi niciunei țări, cu atât mai mult nu pot servi democrației, civilizației, statului de drept ș.a.m.d.”
Doar satrapii staliniști și cei care au urât și urăsc națiunea noastră românească pot declara asemenea monstruozități!
Mulți dintre cunoscuții mei mă întrebau și mă mai întreabă de ce a fost dat afară din PPCD numitul S. Mocanu.
Vă răspund acum:
În anul 1998, când eram deputați, la una din ședințele Parlamentului, am constatat că S. Mocanu, sfidând grupul parlamentar al PPCD, a votat (pe marginea unei chestiuni de pe ordinea de zi a deputaților foarte importantă, principială pentru organizația noastră!) împreună cu Vladimir Solonari, unul dintre cei mai reprezentativi exponenți ai Interfrontului, și cu tot grupul de moldoveniști.
În aceeași zi, la inițiativa mea, a fost convocat Comitetul Executiv al formațiunii, care a luat în dezbatere o singură chestiune: votul lui Mocanu și propunerea mea ca acesta să fie exclus din organizație!
Și a fost exclus.
Acum mă conving o dată în plus câtă dreptate am avut atunci!
Mâine ne putem trezi că S. Mocanu, care este și cavaler al Ordinului Ștefan cel Mare pentru că ar fi luptat la Nistru în 1992, să vorbească în asemenea hal și despre luptătorii noștri care au înfruntat eroic cu arma în mâini, cu prețul vieții lor, agresiunea Rusiei și bandiților separatiști de la Tiraspol.
După ce am văzut uluiți cum au fost tratați de Mocanu eroii basarabeni ai Rezistenței Anticomuniste, ar trebui să ne întrebăm cine l-a pus pe acesta în războiul de la Nistru din 1992 în fruntea unui pluton de voluntari și de partea cui „a luptat„ el atunci.
Guvernarea PSRM-ACUM și libertatea jurnalist(ei)ului din Republica Moldova
Răspuns domnului Dumitru Diacov
D. Diacov își caută de treabă: treaba KGB-ului!
D. Diacov zice după ce PD-ul, al cărui președinte de onoare este, s-a opus introducerii limbii române în Constituție:
„Nouă astăzi numai subiectul limbii ne lipsește, trebuie să ne căutăm de treabă”.
Ăsta este discursul demagogic al acestei unelte rusesti încă din 1994 când a intrat în Parlament cu armata agrariana!
Anume Diacov cu agrarienii, cu Lucinschi, cu Interfrontul au făcut „gagauzia”, au formulat art. 13 cu„ „limba moldovenească”-n Constituție, au anulat imnul Desteapta-te, române!, au consolidat separatismul transnistrean etc, etc până când acest KGB-ist cu misiuni clare-n Basarbia a ajuns, prin șantaj, presedinte de Parlament in 1998!
Spun aceste lucruri în cunostinîă de cauză, pentru că am fost atunci deputat: a venit și ne-a șantajat că, dacă nu-l votam președinte, va face alianță cu Voronin, care intrase cu 40 de deputati in Parlament.
Este unealta rusească care lucrează metodic pentru menținerea acestui teritoriu cât mai mult cu putință sub influența și controlul Moscovei.
Iar pentru asta, problema limbii este una de principiu.
O secătură ordinară care a lucrat toata viața lui împotriva identității noastre românesti!
Unul cu frica de pistol mai mare decât frica de Dumnezeu
Bunul nostru frontist de la Ștefan Vodă, Alexandru Filimonov, mă întreabă, chiar azi, pe Fb, dacă mă mai văd cu Iu. Roșca și ce mai face el…
Nu, frate Alexandru, nu am mai vorbit cu această persoană de vreo 8-9 ani!
El a trădat organizația noastră.
El lucrează deschis pentru interesele Rusiei în acest teritoriu mult încercat.
Nu mai are rost să-i cerem vreo explicație!
Această secătură a fost și a rămas omul serviciilor rusești!
Tot timpul!
De la începuturile Mișcării noastre românești!
În fiecare clipă a perioadei zbuciumate prin care a trecut organizația noastră:
atunci când ceream dreptul nostru la Limba Română, la Istoria Românilor, la Tricolor;
atunci când ne-am revendicat Independența de Moscova;
atunci când am protestat împotriva includerii noastre în CSI;
atunci când au provocat marșul spre sud pentru a determina și „justifica” crearea Găgăuziei pe pământul nostru românesc;
atunci când erau arestați frații noștri la Tiraspol;
atunci când KGB-ul împușca primul nostru polițist la Nistru;
atunci când KGB-ul îi ardea de vii pe luptătorii nostri la Nistru;
atunci când KGB-ul de la Chișinău și cel de la Moscova trăgeau, ciocnind pahare cu șampanie, harta „Transnistriei separatiste” pe mulți ani înainte astfel încât astăzi, după mai bine de un sfert de veac, tot sub Moscova să fim;
atunci când colegul nostru de la Botanica, Valentin Ciobanu, era lovit mortal cu ranga-n cap;
atunci când colegii nostri de la Chișinău și din teritoriu erau molestați și aruncați pe marginea șoselelor;
atunci când primarii nostri erau aruncați în fântână;
atunci când tinerele noastre erau manipulate, ademenite, intimidate și chiar agresate dacă nu se lăsau supuse pentru a-i satisfice poftele donjuane;
atunci când era adus Lucinschi, când erau aduși agrarienii, când era adus Voronin;
atunci când protestele noastre din 2002 și 2003 erau împânzite cu lumpeni de tot felul pentru a fi compromise;
atunci când colegii nostri erau răpiți sau se punea la cale asasinarea unora dintre noi;
atunci când am fost aduși în situația de a-l vota pe Voronin;
atunci când sediul nostru central din str. Nicolae Iorga a fost invadat de elemente străine fiind transformat în centru de coordonare al FSB-ului rusesc;
atunci când insul în cauză era una din uneltele Rusiei în organizarea crimelor din 7 aprilie 2009 ca mai apoi, drept răsplată, să accepte, trădând organizația, calitatea de membru al guvernului comunist în frunte cu Greceanâi etc., etc.
Toate crimele împotriva organizației noastre și împotriva colegilor nostri au fost puse la cale de el.
Le-a comis cu premeditare.
Pistolul lui a fost ațintit asupra fiecăruia dintre noi.
Cu zi ce trece mă întăresc în această convingere.
Aparențele ne-au indus în eroare.
Am fost una din victimele acestor aparențe care m-au făcut să-l cred și să greșesc.
Îmi asum această greșeală!
Nu mi-am dat seama și nu am avut voința să acționez astfel încât să-mi anunț echipa că unui om care poartă zi și noapte pistolul cu el îi este mai mare frica de pistol decât frica de Dumnezeu.
Numai unul fără frică de Dumnezeu poate trăda o organizație patriotică exemplară.
Iar cauza principală a dezmățului politic de azi este lipsa acestei organizații patriotice exemplare.
Petru Lucinschi, cetățean al României împotriva căreia a acționat!
Petru Lucinschi, simbolul antiromânismului promovat de regimul sovietic în Basarabia ocupată, a devenit cetățean al României!
Intuiesc că astfel este răsplătit personajul-cheie al KGB-ului sovietic pentru executatrea exemplară a misiunii pe care acesta a avut-o în declanșarea și desfășurarea pe teritoriul României a tragicelor evenimente din decembrie 1989.
În toamna lui 1989, sub umbrela „perestroicii” lui Gorbaciov și a dezghețului „democratic” pe care aceasta l-a provocat în stânga Prutului, Lucinschi, factor de încredere în cadrul conducerii URSS de atunci, este parașutat de Kremlin în fruntea filialei PCUS de la Chișinău, Partidul Comunist al Moldovei (în locul lui Semion Kuzmici Grossu), având ca sarcină „schimbărea la față” a lui și „democratizarea întregii societăți moldovenești”.
Aducerea lui Lucinschi la Chișinău a fost precedată de un șir de acțiuni provocatoare puse la cale de KGB-ul local prin intermediul uneltelor sale plasate în rândurile sau chiar în fruntea Frontului Popular, cea mai răsunătoare dintre acestea fiind incendierea, în timpul unei ample demonstrații, a clădirii Ministerului de Interne, unde pe post de ministru se afla un alt ștab comunist, Vladimir Voronin.
De fapt, provocările KGB-ului de la Chișinău din toamna lui 1989 se constituiau în pretexte pentru schimbarea lui Grossu cu Lucinschi la conducerea Partidului Comunist al Moldovei, schimbare revendicată mai ales de „intelectualitatea lui Lucinschi” în cadrul acțiunilor de protest organizate de Frontul Popular.
Anume în acea toamnă a lui 1989, odată cu aducerea lui Lucinschi la Chișinău cu câteva luni înainte de declanșarea „revoluției” române din 22 decembrie, lua amploare un alt fenomen: invadarea teritoriului României cu „turiști sovietici”, agentura KGB-ului care avea să provoace, împreună cu elementele lui din cadrul structurilor de forță românești, acțiunile diversioniste soldate cu numeroase victime în rândul populației, cu debarcarea și uciderea cuplului Ceaușescu și, în definitiv, cu instalarea la putere pe malul Dâmboviței a FSN-ului în frunte cu „gorbaciovistul” Ion Iliescu. „Turiștii sovietici” din RSS Moldovenească aveau un rol esențial atunci pentru că erau cunoscători ai limbii române.
Trecerea Prutului de către „turiștii sovietici” avea să se întețească în chiar timpul evenimentelor „revoluționare” de la București, evenimente care au determinat crearea de către Lucinschi la Chișinău a unui Comitet pentru susținerea Revoluției Române, conducerea căruia era exercitată de prim-vicepreședintele „Sovietului Miniștrilor al RSS Moldovenești”, Mihail Platon. Sub diriguirea acelui Comitet, au fost organizate și trimise peste Prut atunci coloane întregi de TIR-uri cu „ajutoare pentru frații români”. Nu-ți venea a crede ce se întâmpla: peste noapte, ca la un ordin anume, pe cei mai înveterați antiromâni îi pălise dragostea față de „frații români”! Coloanele de TIR-uri erau însoțite, bineînțeles, de echipe bine școlite în ale „frăției românești”.
Îmi revin în memorie acele evenimente și dintr-un alt motiv.
Pentru că printre cei cărora li s-a permis atunci să treacă nestingherit hotarul de la Prut se aflau mulți ziariști, dar și unii dintre colegii de la Frontul Popular, am încercat și eu, în chiar ziua de Crăciun, 25 decembrie 1989, să trec Prutul. Nutream o dorință de nedescris s-ajung, întâi și-ntâi, la Câmpulung Mușcel, acolo unde se aflau mătușă-mea, sora lui taică-meu, și cele patru fiice ale ei, refugiate din Basarabia în vara lui 1944. Din cei cinci câți ne-am pornit cu un „Jiguli” spre vama Ungheni (Iurie Roșca, Vasile Năstase, Sergiu Burcă, șoferul și proprietarul mașinii, numele căruia îmi scapă acum, și subsemnatul), au trecut Prutul doar primii trei, eu și șoferul făcând cale întoarsă spre Chișinău a doua zi, după ce personajul care ne-a întâmpinat (din câte am înțeles atunci, Roșca „aranjase” călătoria noastră) și care asigura trecerea hotarului (cu locomotiva trenului) , Vasile Pavlovici Calmoi, șeful filialei KGB Ungheni, nu a mai apărut să ne invite să urcăm în locomotiva trenului, așa cum o făcuse cu ceilalți trei condrumeți ai nostri. Pentru că înghețaserăm de-a binelea de atâta așteptare și eram și obosiți, hotărâsem să luăm o cameră la hotelul din Ungheni. Acolo am și urmărit la televizor (pe malul Prutului se prindea TVR-ul), în acea noapte de Crăciun, executarea lui Nicolae și Elena Ceaușescu, crimă care m-a marcat atât de mult încât nu am mai putut închide un ochi până dimineața când am plecat înapoi spre Chișinău.
Voi reveni la subiectul de la Ungheni din 25 decembrie 1989 poate cu altă ocazie. Tot așa cum va trebui să nu trecem cu vederea un alt subiect interesant: Podul de flori din 1990, admis și organizat din „bunăvoința” acelorași structuri ale KGB-ului nu din respect pentru sentimentul profund de frățietate al românilor de pe ambele maluri ale Prutului, ci cu scopul repatrierii miilor de agenți ai KGB-ului care nu apucaseră să revină din misiunea pe care au avut-o de îndeplinit pe teritoriul României începând cu toamna lui 1989 sau poate chiar mult mai de demult!
Acum însă continui să mă întreb, cum mă întrebam și atunci, în ziua de Crăciun 1989: de ce unii dintre basarabeni, printre care și colegi de-ai mei de la Frontul Popular, au fost admiși și ajutați de KGB-ul de la Chișinău să intre pe teritoriul României în timpul „revoluției române” din 1989, iar alții, printe care și eu, nu s-au bucurat de asemenea „privilegii”?
Tot așa continui să mă întreb acum, când citesc știrea despre acordarea cetățeniei române lui Petru Lucinschi:
De ce un exponent al regimului criminal de ocupație, regim care a exterminat milioane de români din teritoriile românești ocupate pentru „vina” de a fi români, regim pe ale cărui rădăcini se menține neclintit și azi în stânga Prutului același SISTEM ANTIROMÂNESC, ajunge să obțină calitatea de cetățean (aproape „de onoare”, aceasta este impresia creată după felul în care ne este prezentată știrea însoțită de poze ale Lucinschi cu foștii președinți ai României) al României?
Statul român dispune cumva de un criteriu, de o condiție, una fundamentală, care ar fi să fie pusă în fața celui care dorește să-și redobândească cetățenia română: condiția de a nu fi acționat, niciodată în viața lui și sub nicio formă, împotriva României și identității noastre românești?!
Cenzura ca un „atac nocturn” asupra Casei Radio
Când PUN se pune cu stânga moldovenistă
Când PD-ul ne amenință cu victoria lui Dodon
Slugă a mafiei și detractor
De ce Șalaru nu va „scăpa” niciodată de Plahotniuc
Aseară TVR Moldova ne-a fericit cu încă o prezență publică a unuia ce-și dă aere, prost mirositoare, de salvator al Basarabiei, A. Șalaru, care, PUNctându-și (de la emisiunea „Punctul pe Azi”) dezideratele revoluționare, a ținut să articuleze următoarele:
„Unica soluţie de a scăpa şi de Plahotniuc, şi de Dodon, şi de Voronin, şi de Diacov, şi de Lupu, şi de Ghimpu cu echipa lui, este unirea. Unirea îi va duce pe aceşti oameni în istorie. Îi va trece pe planul doi, ei vor deveni foarte neimportanţi.”
De ce să prefaci UNIREA, idealul sfânt al tuturor românilor, în pedeapsă? Fie și pentru Dodon, sau pentru Voronin, sau pentru Diacov și Lupu.
UNIREA înseamnă lumina care se va vărsa pe tot chipul României, dar și în sufletele și pe chipurile tuturor românilor, chiar și ale celor care nu se răspund ca români – Dodon, Voronin, Diacov și Lupu.
De ce să transformi UNIREA, năzuința noastră supremă, în măsură de condamnare pentru Plahotniuc, cel care te stăpânește fluturându-ți în față dosarele deschise pe numele tău de fost ministru al Transporturilor, cel pe care-l slujești pentru că ți-e frică să nu-nfunzi pușcăria, cel care te are în mână și te folosește îndemânatic ca pe o unealtă ordinară pentru învrăjbirea unioniștilor și pentru a face din UNIRE doar o perdea de fum (negru), exact cât să-i acopere FURTUL MILIARDULUI?
De ce să „scapi” de „Ghimpu și echipa lui” când tu însuți ai fost „în echipa lui”? Cum să revendici UNIREA de la postul central de televiziune al tuturor românilor semânând atâta ură?
UNIREA nu înseamnă „să scapi” de nimeni, chiar și de uneltele din mâinile lui Plahotniuc!
Cel care vrea „să scape” de aproapele său numai unionist nu este!
UNIREA înseamnă să-i unești pe toți basarabenii, fie ei și rătăciți!
Să-i iubești chiar și pe vrăjmași!
Căci iubirea vrăjmașilor este expresia supremă a iubirii.
Anume acest lucru nu sunt în stare să-l realizeze „unioniștii puri și duri”, care ar fi, după Iulian Chifu, „apanajul noului partid al lui Anatol Șalaru, cu steagul identitar românesc reprezentat de fostul președinte Traian Băsescu”.
Comentarii recente