Arhiva

Posts Tagged ‘Vladimir Voronin’

Petru Lucinschi, cetățean al României împotriva căreia a acționat!

 

 

 

 

Petru Lucinschi, simbolul antiromânismului promovat de regimul sovietic în Basarabia ocupată, a devenit cetățean al României!

 

Intuiesc că astfel este răsplătit personajul-cheie al KGB-ului sovietic pentru executatrea exemplară a misiunii pe care acesta a avut-o în declanșarea și desfășurarea pe teritoriul României a tragicelor evenimente din decembrie 1989.

 

În toamna lui 1989, sub umbrela „perestroicii” lui Gorbaciov și a dezghețului „democratic” pe care aceasta l-a provocat în stânga Prutului, Lucinschi, factor de încredere în cadrul conducerii URSS de atunci, este parașutat de Kremlin în fruntea filialei PCUS de la Chișinău, Partidul Comunist al Moldovei (în locul lui Semion Kuzmici Grossu), având ca sarcină „schimbărea la față” a lui și „democratizarea întregii societăți moldovenești”.

 

Aducerea lui Lucinschi la Chișinău a fost precedată de un șir de acțiuni provocatoare puse la cale de KGB-ul local prin intermediul uneltelor sale plasate în rândurile sau chiar în fruntea Frontului Popular, cea mai răsunătoare dintre acestea fiind incendierea, în timpul unei ample demonstrații, a clădirii Ministerului de Interne, unde pe post de ministru se afla un alt ștab comunist, Vladimir Voronin.

 

De fapt, provocările KGB-ului de la Chișinău din toamna lui 1989 se constituiau în pretexte pentru schimbarea lui Grossu cu Lucinschi la conducerea Partidului Comunist al Moldovei, schimbare revendicată mai ales de „intelectualitatea lui Lucinschi” în cadrul acțiunilor de protest organizate de Frontul Popular.

 

Anume în acea toamnă a lui 1989, odată cu aducerea lui Lucinschi la Chișinău cu câteva luni înainte de declanșarea „revoluției” române din 22 decembrie, lua amploare un alt fenomen: invadarea teritoriului României cu „turiști sovietici”, agentura KGB-ului care avea să provoace, împreună cu elementele lui din cadrul structurilor de forță românești, acțiunile diversioniste soldate cu numeroase victime în rândul populației, cu debarcarea și uciderea cuplului Ceaușescu și, în definitiv, cu instalarea la putere pe malul Dâmboviței a FSN-ului în frunte cu „gorbaciovistul” Ion Iliescu. „Turiștii sovietici” din RSS Moldovenească aveau un rol esențial atunci pentru că erau cunoscători ai limbii române.

 

Trecerea Prutului de către „turiștii sovietici” avea să se întețească în chiar timpul evenimentelor „revoluționare” de la București, evenimente care au determinat crearea de către Lucinschi la Chișinău a unui Comitet pentru susținerea Revoluției Române, conducerea căruia era exercitată de prim-vicepreședintele „Sovietului Miniștrilor al RSS Moldovenești”, Mihail Platon. Sub diriguirea acelui Comitet, au fost organizate și trimise peste Prut atunci coloane întregi de TIR-uri cu „ajutoare pentru frații români”. Nu-ți venea a crede ce se întâmpla: peste noapte, ca la un ordin anume, pe cei mai înveterați antiromâni îi pălise dragostea față de „frații români”! Coloanele de TIR-uri erau însoțite, bineînțeles, de echipe bine școlite în ale „frăției românești”.

 

Îmi revin în memorie acele evenimente și dintr-un alt motiv.

 

Pentru că printre cei cărora li s-a permis atunci să treacă nestingherit hotarul de la Prut se aflau mulți ziariști, dar și unii dintre colegii de la Frontul Popular, am încercat și eu, în chiar ziua de Crăciun, 25 decembrie 1989, să trec Prutul. Nutream o dorință de nedescris s-ajung, întâi și-ntâi, la Câmpulung Mușcel, acolo unde se aflau mătușă-mea, sora lui taică-meu, și cele patru fiice ale ei, refugiate din Basarabia în vara lui 1944. Din cei cinci câți ne-am pornit cu un „Jiguli” spre vama Ungheni (Iurie Roșca, Vasile Năstase, Sergiu Burcă, șoferul și proprietarul mașinii, numele căruia îmi scapă acum, și subsemnatul), au trecut Prutul doar primii trei, eu și șoferul făcând cale întoarsă spre Chișinău a doua zi, după ce personajul care ne-a întâmpinat (din câte am înțeles atunci, Roșca „aranjase” călătoria noastră) și care asigura trecerea hotarului (cu locomotiva trenului) , Vasile Pavlovici Calmoi, șeful filialei KGB Ungheni, nu a mai apărut să ne invite să urcăm în locomotiva trenului, așa  cum o făcuse cu ceilalți trei condrumeți ai nostri. Pentru că înghețaserăm de-a binelea de atâta așteptare și eram și obosiți, hotărâsem să  luăm o cameră la hotelul din Ungheni. Acolo am și urmărit la televizor (pe malul Prutului se prindea TVR-ul), în acea noapte de Crăciun,  executarea lui Nicolae și Elena Ceaușescu, crimă care m-a marcat atât de mult încât nu am mai putut închide  un ochi până dimineața când am plecat înapoi spre Chișinău.

 

Voi reveni la subiectul de la Ungheni din 25 decembrie 1989 poate cu altă ocazie. Tot așa cum va trebui să nu trecem cu vederea un alt subiect interesant: Podul de flori din 1990, admis și organizat din „bunăvoința” acelorași structuri ale KGB-ului nu din respect pentru sentimentul profund de frățietate al românilor de pe ambele maluri ale Prutului, ci cu scopul repatrierii miilor de agenți ai KGB-ului care nu apucaseră să revină din misiunea pe care au avut-o de îndeplinit pe teritoriul României începând cu toamna lui 1989 sau poate chiar mult mai de demult!

 

Acum însă continui să mă întreb, cum mă întrebam și atunci, în ziua de Crăciun 1989: de ce unii dintre  basarabeni, printre care și colegi de-ai mei de la Frontul Popular, au fost admiși și ajutați de KGB-ul de la Chișinău să intre pe teritoriul României în timpul „revoluției române” din 1989, iar alții, printe care și eu, nu s-au bucurat de asemenea „privilegii”?

 

Tot așa continui să mă întreb acum, când citesc știrea despre acordarea cetățeniei române lui Petru Lucinschi:

 

De ce un exponent al regimului criminal de ocupație, regim care a exterminat  milioane de români din teritoriile românești ocupate pentru „vina” de a fi români, regim pe ale cărui rădăcini se menține neclintit și azi în stânga Prutului același SISTEM ANTIROMÂNESC, ajunge să obțină calitatea de cetățean (aproape „de onoare”, aceasta este impresia creată după felul în care ne este prezentată știrea însoțită de poze ale Lucinschi cu foștii președinți ai României) al României?

 

Statul român dispune cumva de un criteriu, de o condiție, una fundamentală, care ar fi să fie pusă în fața celui care dorește să-și redobândească cetățenia română: condiția de a nu fi acționat, niciodată în viața lui și sub nicio formă, împotriva României și identității noastre românești?!

 

 

Reclame

Cenzura ca un „atac nocturn” asupra Casei Radio

Un fost coleg de la Radioteleviziune îmi amintește în această seară de greva noastră din vara lui 2004, cerându-mi amănunte despre ziua în care s-a încheiat protestul…
 
În vara asta se împlinesc 14 ani de la greva din fata Radioteleviziunii.
 
S-a protestat atunci împotriva cenzurii de la această instituție instalată și reinstalată de regimul Voronin, cenzură prezentă și azi…
 
Mulți dintre colegii noștri de la Radioteleviziune, susținuți și de alți cetățeni: poetul Anatol Codru, luptători în războiul de la Nistru din 1992 etc, s-au aflat mai multe zile în greva foamei…
 
Cât privește încheierea memorabilei acțiuni de protest, îmi amintesc că aceasta nu s-a produs ziua, ci noaptea!
 
Mai bine zis, într-o noapte de august 2004…
 
Era după miezul nopții. Țin minte că plecasem cu mașina la tipografie s-aduc ziarul Flux, proaspăt tipărit. Când m-am întors, am găsit toate corturile și lozincile aruncate peste parapetul Șoselei Hâncești de la înălțimea pe care acesta îl are în dreptul Casei Radio, iar toți colegii mei protestatari încă nu-și puteau reveni după cele întâmplate…
 
Dar iată ce s-a întâmplat!
 
În lipsa mea (eram deputat și aveam un grafic de prezență a deputaților la aceste proteste pe timp de noapte astfel încât să nu fie admis atacul nocturn al poliției asupra protestatarilor) poliția a tăbărât peste „orășelul” protestatarilor „curățind” tot în calea ei și a… dat bir cu fugiții! S-a ascuns după clădirea Casei Radio.
 
Am mers într-acolo și i-am văzut! Am stat de vorbă cu ei. Erau câteva zeci de polițiști de la Comisariatul Râșcani al capitalei.
 
Au acționat exact în minutele cât am fost lipsă eu, cel care aveam atunci asupra mea mandatul de deputat. Exact ca hoții!
 
Nu aveam cum să știu atunci ori barem să-mi dau seama de un lucru:
 
Atacul mârșav asupra protestatarilor din fața Casei Radio a fost coordonat de „protestatarul” Iu. Roșca! Așa cum foarte multe „atacuri nocturne” asupra Orășelului Libertății de la protestele din 2002, inclusiv furtul Crucii, instalată de noi în locul statuilor lui Marx și Enghels din fața clădirii Parlamentului, erau coordonate tot de Iu. Roșca.
 
Mai târziu aflasem și detalii interesante: Voronin plecase în concediu și îi dăduse ordin minstrului de Interne ca, până la întoarcerea lui din concediu, corturile să nu mai fie în fața Casei Radio!
 
Poliția a executat întocmai ordinul lui Voronin!
 
După cinci ani, în vara lui 2009, „coordonatorul” Iu. Roșca avea să fie numit de Voronin viceprim-ministru pentru probleme de securitate.
 
Bineînțeles, fără acordul nostru, al colegilor de la PPCD…
 
Imaginea de mai jos (ziarista Angela Aramă alături de subsemnatul) este de la începutul protestelor din vara lui 2004 din fața Casei Radio…
 

Când PUN se pune cu stânga moldovenistă

Aud cum unii se laudă în gura mare că C. Codreanu, candidatul lui T. Băsescu la alegerile primarului general al municipiului Chișinău din 20 mai a.c., „mai are un susținător”: Uniunea Centristă din Moldova!
 
Am ajuns s-o vedem și pe asta: structurile create de SISTEMUL nomenklaturist să profaneze ideea de unitate românească!
 
Celor care nu cunosc, le vom aminti că, pe parcursul existenței sale, Uniunea Centristă din Moldova l-a avut drept lider și pe fostul premier din timpul regimului Voronin, V. Tarlev, iar la alegerile din 2009 aceasta „colabora cu Mişcarea social-politică „Ravnopravie”, partidul „Gagauzia unită” şi unele formaţiuni politice din regiunea separatistă din stânga Nistrului”.
 
Cred că o declarație de susținere a unei formațiuni de respirație românească, așa cum pretinde T. Băsescu că este PUN-ul său, venită din partea unei structuri politice de stânga, care a promovat de când o știu eu ideologia moldovenistă, se constituie de fapt într-o ofensă adusă ideii de unitate românească, apărată de basarabeni și înaintașii lor cu prețul vieții!
Faptul în sine ar confirma un alt lucru: și PUN este creatura aceluiași sistem!

Când PD-ul ne amenință cu victoria lui Dodon

aprilie 24, 2018 Lasă un comentariu
PD-ul ne amenință azi, prin purtătorul său de cuvânt, că „rezultatele alegerilor locale ar putea fi negative”, făcând aluzie că socialiștii lui Dodon ar putea câștiga alegerile locale din Chișinău.
Ca de obicei, amenințările de acest fel, menite să manipuleze, sunt lansate cu invocarea unui „sondaj intern” pe care PD-ul „nu îl va face public”.
Mai suntem anunțați, lacrimogen, că „PD rămâne dezamăgit în această campanie” și că el „conștientizează foarte bine că aceste alegeri sunt o repetiție pentru alegerile parlamentare din toamnă”, de aceea „nu e târziu ca unii candidați pro-UE să se retragă din cursă”.
În legătură cu asta, vom face următoarele precizări:
– Cei care au provocat actualele alegeri locale în capitală sunt PD-ul lui Plahotniuc și PSRM-ul lui Dodon, plus, bineînțeles, ceilalți, mai mărunței, care i-au susținut: PPEM-ul lui Leancă, comuniștii lui Voronin ș.a. Prin abuzurile și acțiunile lor provocatoare, inclusiv șantajul cu deschiderea dosarelor, și votul comun în consiliul local, a fost înlăturat fostul primar liberal, ales democratic în 2015, cu scopul preluării controlului asupra Primăriei Chișinău.
– Amenințarea prin invocarea „rezultatelor negative” vine să se constituie, de fapt, într-un pretext pentru justificarea victoriei lui I. Ceban după susținerea tacită, dar hotărâtă, a acestuia de către PD, asemeni susținerii lui Dodon în alegerile prezidențiale din toamna lui 2016, în cazul în care nu se va reuși acumularea sprijinului din partea locuitorilor capitalei pentru „candidatul independent” S. Radu, candidat fabricat de gruparea de la guvernare odată cu instalarea abuzivă a acestuia în fotoliul deținut legal de D. Chirtoacă.
– Atât victoria lui I. Ceban, cât și cea a S. Radu sunt variante luate în calcul de binomul Dodon-Plahotniuc pentru preluarea legală a controlului asupra capitalei, așa cum este luată în calcul de către PD și PSRM victoria lor în alegerile de la toamnă în baza votului mixt inițiat și promovat de aceștia.
– Singurul element constructiv din declarațiile de azi ale purtătorului de cuvânt al PD este apelul: „Nu e târziu ca unii candidați pro-UE să se retragă din cursă”.
Aceasta ar fi, de fapt, ultima și cea mai importantă precizare a mea:
„Candidații pro-UE să se retragă din cursă”, dar în favoarea unui alt candidat decât cel fabricat și propulsat de binomul Dodon-Plahotniuc!
Care ar fi acel candidat, urmează să decidă cei care s-au lansat în aceste alegeri, manifestă voință politică și respect pentru alegători și capitala lor și, bineînțeles, nu fac în niciun fel jocul actualei puteri din Republica Moldova.

Slugă a mafiei și detractor

aprilie 22, 2018 Lasă un comentariu
Petru Bogatu, prim-cronicar al mafiei aflată la guvernare, mai scrie un denunț.
Și de data asta el lovește în organizația de unde s-a hrănit timp de peste zece ani.
Este vorba de un denunț împotriva unui vechi frontist de la Bălți, Simion Guțu, pe care îl cunosc foarte bine – a fost șef al filialei fostului PPCD, cel românesc, mai mulți ani la rând.
Aflu acum, din întâmplare, că Simion este candidatul PAS pentru alegerile primarului de la Bălți.
Nu știam de asta, dar m-am bucurat că un fost coleg din organizația în care mi-am petrecut peste douăzeci de ani din viață ia parte la niște alegeri.
Mai puțin mă interesează acum dacă partidul care îl promovează în funcția de primar la Bălți este sau nu al Maiei Sandu, fapt pe care pune accent Bogatu în denunțul său:
„Candidatul Maiei Sandu la Bălți e un fost colaboraționiist al regimului președintelui Voronin”, scrie acesta incriminând.
„Simion Guțu, candidatul PAS pentru alegerile primarului din Bălți, ar avea serioase probleme de integritate. Este mult prea delicat spus. Acest personaj, un apropiat al dughinistului Iu. Roșca, are adevărate schelete în dulap. Până în toamna anului 2009, Simion Guțu, împreună cu șeful său de partid, a făcut parte de fapt din echipa comunistului Vladimir Voronin cu care PPCD a coabitat, împărțind puterea, încă din 2005. A colaborat cu administrația comunistă din Bălți, a sprijinit la unison cu partidul din care făcea parte reprimarea bestială a manifestațiilor anticomuniste de la 7 aprilie, s-a opus instalării unei guvernări pro-europene după înfrângerea PCRM în alegerile din iulie 2009. Nu e de mirare că vicepremierul guvernului comunist din 2009, Iu. Roșca, și administrația comunistă a primăriei din Bălți i-au făcut cadou un apartament. A fost un colaborator sârguincios. Bănuiesc că și astăzi nu-i mai puțin harnic”, mai scrie în denunțul său Bogatu ca un detractor ordinar.
Cel mai mare dezgust mi-l trezește nu neadevărul turnat de Bogatu, ci tonul slugarnic al denunțului său, ton cultivat de școala superioară de partid a regimului sovietic ocupant pe care acesta a absolvit-o!
El continuă în chip manipulator să identifice PPCD-ul cu numele „dughinistului Roșca”. După el, toți membrii PPCD-ului, mii și mii de basarabeni, inclusiv Simion Guțu, sunt „colaboraționiști ai regimului președintelui Voronin” și au luat parte la abuzurile acestuia.
În nenumăratele deplasări în teritoriu pe care le-am avut de-a lungul anilor am fost nu o singură dată oaspetele casei lui Simion Guțu. Acesta locuia împreună cu soția și copiii într-o cameră de cămin din Bălți. Știu că grupul nostru parlamentar a făcut mai multe demersuri în vederea îmbunătățirii condițiilor de trai ale colegului nostru. M-am bucurat nespus de mult atunci când am aflat că administrația locală din Bălți i-a repartizat un apartament, pentru reparația căruia, din câte îmi amintesc, Simion urma să investească foarte mulți bani, bani pe care, evident, nu-i avea.
Nu știu cum s-au desfășurat lucrurile în continuare pentru că de ani buni nu m-am mai văzut cu colegul meu de la Bălți. Aflu din presa locală, pe care o citează Bogatu, că unul din copiii săi ar fi având probleme cu justiția.
Nu cunosc. Cine nu are azi probleme?
Știu cu certitudine însă că fostul nostru coechipier de la Bălți nu este sperietoarea pe care caută să ne-o arate în chip enkavedist detractorul Bogatu.
Personal, îl știu pe Simion Guțu de om onest!
Om capabil să facă față funcției de primar al Bălțiului!
Este un bun român! Este apărătorul și promotorul inimos al idealurilor noastre românești! L-am văzut și l-am simțit alături de colegii noștri demonstrând și protestând împotriva regimului Voronin în acțiunile noastre exemplare din 2002: a stat nopți și zile la rând înghețând în corturile din Orășelul Libertății!
Acolo unde nu l-am văzut pe detractorul său de azi Petru Bogatu.
Simion Guțu este omul care a ținut la echipa sa politică!
El nu a hulit-o și nu a scuipat-o așa cum face Bogatu, cel pe care nu l-am auzit în ieșirile sale de cronicar al regimului de azi să dezvăluie fața adevăraților autori ai jafului bancar din Republica Moldova și cel care a promovat și promovează metodic votul mixt al binomului Dodon-Plahotniuc.

De ce Șalaru nu va „scăpa” niciodată de Plahotniuc

februarie 22, 2018 Lasă un comentariu

Aseară TVR Moldova ne-a fericit cu încă o prezență publică a unuia ce-și dă aere, prost mirositoare, de salvator al Basarabiei, A. Șalaru, care, PUNctându-și (de la emisiunea „Punctul pe Azi”) dezideratele revoluționare, a ținut să articuleze următoarele:

„Unica soluţie de a scăpa şi de Plahotniuc, şi de Dodon, şi de Voronin, şi de Diacov, şi de Lupu, şi de Ghimpu cu echipa lui, este unirea. Unirea îi va duce pe aceşti oameni în istorie. Îi va trece pe planul doi, ei vor deveni foarte neimportanţi.”

De ce să prefaci UNIREA, idealul sfânt al tuturor românilor, în pedeapsă? Fie și pentru Dodon, sau pentru Voronin, sau pentru Diacov și Lupu.

UNIREA înseamnă lumina care se va vărsa pe tot chipul României, dar și în sufletele și pe chipurile tuturor românilor, chiar și ale celor care nu se răspund ca români – Dodon, Voronin, Diacov și Lupu.

De ce să transformi UNIREA, năzuința noastră supremă, în măsură de condamnare pentru Plahotniuc, cel care te stăpânește fluturându-ți în față dosarele deschise pe numele tău de fost ministru al Transporturilor, cel pe care-l slujești pentru că ți-e frică să nu-nfunzi pușcăria, cel care te are în mână și te folosește îndemânatic ca pe o unealtă ordinară pentru învrăjbirea unioniștilor și pentru a face din UNIRE doar o perdea de fum (negru), exact cât să-i acopere FURTUL MILIARDULUI?

De ce să „scapi” de „Ghimpu și echipa lui” când tu însuți ai fost „în echipa lui”? Cum să revendici UNIREA de la postul central de televiziune al tuturor românilor semânând atâta ură?

UNIREA nu înseamnă „să scapi” de nimeni, chiar și de uneltele din mâinile lui Plahotniuc!

Cel care vrea „să scape” de aproapele său numai unionist nu este!

UNIREA înseamnă să-i unești pe toți basarabenii, fie ei și rătăciți!

Să-i iubești chiar și pe vrăjmași!

Căci iubirea vrăjmașilor este expresia supremă a iubirii.

Anume acest lucru nu sunt în stare să-l realizeze „unioniștii puri și duri”, care ar fi, după Iulian Chifu,  „apanajul noului partid al lui Anatol Șalaru, cu steagul identitar românesc reprezentat de fostul președinte Traian Băsescu”.

 

 

 

 

Încă o dată despre Băsescu și votul din 4 aprilie 2005

octombrie 23, 2017 Un comentariu

 

După ce am îndrăznit a exprima niște atitudini mai critice pe marginea incursiunilor politice în stânga Prutului ale fostului președinte român, Traian Băsescu, săgeți otrăvite din toate direcțiile s-au îndreptat asupra mea.

Unele vin de peste Prut, mai ales din partea unor frați de-ai noștri care au crezut și mai cred orbește în mitul politic Băsescu, altele, cele mai multe, vin de aici de la noi din Basarabia, mai ales din partea celor care m-au înfierat, pe mine și pe foștii mei colegi din PPCD, după ce, la 4 aprilie 2005, deputați fiind, am fost puși în situația de a-l vota pe Voronin președinte.

Săgețile îmi sunt aruncate pe Fb, la telefon, în stradă, dar și la postul de radio Vocea Basarabiei, acolo unde moderez, în fiecare seară, de luni până vineri, emisiunea Forum.

Am observat că cei mai înverșunați se dovedesc a fi indivizii cărora nu le vine a crede când le explic că anume Băsescu a fost cel care ne-a determinat, pe mine și pe colegii mei, să ridicăm mâna pentru Voronin la 4 aprilie 2005.

„Nu-i adevărat! Nu putea Băsescu să facă așa ceva!”, îmi răspund răutăcios aceștia.

„Ia să-mi spui cum te-a convins Băsescu? Te-a șantajat?”, mai adaugă ironic unii puși să adauge.

Ba este adevărat:

Președintele de atunci (2005) al României, Traian Băsescu, a fost cel care a insistat ca noi, deputații creștin-democrați, să-l votăm pe Voronin președinte, deși grupul nostru parlamentar luase decizia să nu voteze. Să-l votăm și să intrăm la guvernare alături de Voronin!

Băsescu și-a trimis atunci consilierii la Chișinău, consilieri care au stat aici zile întregi să ne explice și să ne convingă cât de importantă este pentru R. Moldova și România alegerea la acel moment a lui Voronin în fotoliul de președinte la Chișinău.

La una din acele întâlniri de „convingere”, consilierul domnului președinte Băsescu a fost însoțit de directorul postului de televiziune PRO tv Chișinău.

În dimineața zilei de 4 aprilie 2005, cu câteva ore înainte de vot, am fost martorul unei convorbiri telefonice între Roșca și Băsescu prin care eram rugați să votăm „de dragul României”.

Întâlniri de acest fel am avut atunci și cu Vladimir Socor, însoțit de un fost congresman american.

Precizez că unul dintre consilierii lui Băsescu cu care Roșca, liderul cu „doi plămâni diferiți” al PPCD care a trădat organizația, dovedindu-se a fi agent al serviciilor secrete ale Rusiei, ținea legătura permanentă era chiar Andrei Pleșu, responsabil, din câte bine îmi amintesc, pentru relațiile externe în cadrul Președinției de la Cotroceni.

Pe parcursul ultimilor ani, am scris cu lux de amănunte despre circumstanțele în care a avut loc votul din 4 aprilie 2005 și nu aș dori să revin asupra lor.

Indiferent de intențiile sfetnicilor și „binevoitorilor” PPCD-ului de atunci care au insistat să-l votăm pe liderul comunist la funcția de șef de stat, consider că scenariul cu votul nostru, al creștin-democraților, pentru Voronin a fost una din capcanele fatale întinse singurei, în acel moment, entități politice de respirație românească din Basarabia cu reprezentare parlamentară și cu grad de popularitate în continuă creștere după exemplarele acțiuni de protest anticomunist din 2002 și 2003.

Urmările au fost dezastruoase:

Ne-ați stigmatizat!
Ne-ați pus la zid pentru votul din 4 aprilie 2005!

După ce mi s-a terminat mandatul de deputat în 2009, ani buni la rând am fost pus în situația de a nu-mi putea găsi un loc de muncă: am rămas a fi considerați „oamenii lui Voronin”!

Pe o parte și pe alta a Prutului.

Întrebarea care se impune în această clipă este asta:

De ce mă înfierați acum, când vă spun cine m-a pus să votez la 4 aprilie 2005?

 

23 octombrie 2017