Arhiva

Posts Tagged ‘Vladimir Voronin’

Guvernarea PSRM-ACUM și libertatea jurnalist(ei)ului din Republica Moldova

aprilie 19, 2019 Lasă un comentariu
După întâlnirea „în profunzime” din această seară dintre deputatul Bătrâncea (PSRM) și deputatul Popșoi (ACUM), am înțeles o dată în plus cât de tare își dorește Kremlinul o guvernare PSRM-ACUM!
 
Anume o asemenea variantă de guvernare la Chișinău ar putea fi controlată sută la sută de Moscova.
 
Întrebarea care îmi apare după încheierea emisiunii este însă alta:
 
Ce interes urmărește PRO TV-ul prin încurajarea majorității PSRM-ACUM în Parlamentul de la Chișinău?
 
În această seară, insistența Lorenei în a-i determina pe cei doi participanți la emisiune să cadă la o înțelegere (chiar acolo, în direct la PRO TV) asupra inițierii cât mai grabnice (pentru a nu trece peste termenul limită când poate fi dizolvat Parlamentul) a negocierilor propriu-zise privind formarea noii guvernări dintre socialiștii lui Dodon și ACUM era atât de evidentă încât, fără să vreau, mi-am amintit de grija manifestată de PRO TV în asigurarea votului pentru Voronin la 4 aprilie 2005.
 
Sincer să fiu, ca ziarist, sunt profund încântat de gradul de libertate de care se bucură anumiți colegi jurnaliști în exercitarea meseriei lor, chiar dacă Republica Moldova a căzut câteva zeci de trepte la capitolul libertatea presei!

Răspuns domnului Dumitru Diacov

noiembrie 3, 2018 Lasă un comentariu
Dumitru Diacov îmi răspunde la intervenția mea de ieri pe Fb pe marginea declarației dânsului în legătură cu refuzul PD-ului, al cărui președinte de onoare este, de a vota introducerea glotonimului „limba română” în Constituție.
„Stefan Secareanu, si asta vorbeste asistentul lui Rosca, colaboratorul de la Sputnik, care ani la rand au muls serviciile romanesti, iar acum, impreuna cu fostul lui sef, ii slujesc pe cele rusesti. Bravo Secareanu, tu esti adevarat exemplu de slujire… a celora, care te platesc!”, scrie Diacov pe Fb.
Domnule Dumitru Diacov, eu nu am fost asistentul lui Roșca! Niciodată! Eu nu am fost asistentul nimănui de când sunt pe fața pământului ăsta.
Eu am fost și sunt membru al PPCD, succesor al Frontului Popular din Moldova, organizație politică de respirație creștină și românească, pe care am slujit-o din toată inima mea și pe care Roșca a trădat-o, confiscându-i numele și proprietățile. Amănuntele și argumentele în acest sens au fost expuse de mine în intervențiile mele publice.
Din contră, „asistentul” pe linie securistică al lui Roșca ai fost și ai rămas dumneata!
În anul 2011, an în care eu am călcat ultima dată pragul sediului PPCD din str. Nicolae Iorga 5, dumneata mergeai acolo, împreună cu Voronin, să-l feliciți pe Roșca cu ocazia celor 50 de ani ai lui și să-i duci buchetul de flori și coniacurile nomenklaturiste.
31 octombrie 2011, sediul PPCD din str. Nicolae Iorga. V. Voronin și D. Diacov felicitându-l pe I. Roșca cu prilejul împlinirii vârstei de 50 de ani.
Eu nu am „slujit serviciile rusești”, cum insinuezi dumneata.
„Serviciile rusești” sunt „slujite” de dumneata împreună cu Roșca!
El, Roșca, la Sputnik-ul lui Putin, fapt despre care am scris de atâtea ori, iar dumneata acolo în Parlament, în Comisia de cultură și mass-media, al cărei membru ești, și cu acordul căreia Sputnik-ul lui Putin acționează nestingherit pe teritoriul Republicii Moldova (inclusiv pe banii BEM furați de Shor, pe care dumneata îl protejezi să nu ajungă la pușcărie)!
Nu te-am auzit niciodată să iei atitudine în legătură cu activitatea diversionistă a rețelei Sputnik în țara noastră! Așa cum nu te-am auzit să iei în general vreo atitudine față de agresiunile și acțiunile Moscovei împotriva Republicii Moldova prin intermediul regimului separatist de la Tiraspol și armatei rusești staționate ilegal pe teritoriul nostru național!
Pentru că ați servit și serviți aceleași interese, ale Moscovei, fapt pentru care Kremlinul îți plătește azi pensie! Pensia de securist la ambasada URSS din București sub acoperirea de corespondent TASS.
Ești pensionarul lui Putin!
Insinuezi că eu aș fi profitat de banii statului român? Singurii bani românești de gestionarea cărora am fost responsabil, cu toate dările de seamă contabilicești de rigoare, au fost cei acordați oficial de statul român, prin intermediul Ministerului Culturii, pentru susținerea publicației ȚARA, al cărei redactor-șef și director am fost.
Roșca, colegul dumitale pe linia KGB-ului, a profitat de banii statului român, o știi doar dumneata și tot KGB-ul în interesul căruia aceștia au fost cheltuiți.

D. Diacov își caută de treabă: treaba KGB-ului!

noiembrie 3, 2018 Lasă un comentariu

D. Diacov zice după ce PD-ul, al cărui președinte de onoare este, s-a opus introducerii limbii române în Constituție:

„Nouă astăzi numai subiectul limbii ne lipsește, trebuie să ne căutăm de treabă”.

Ăsta este discursul demagogic al acestei unelte rusesti încă din 1994 când a intrat în Parlament cu armata agrariana!

Anume Diacov cu agrarienii, cu Lucinschi, cu Interfrontul au făcut „gagauzia”, au formulat art. 13 cu„ „limba moldovenească”-n Constituție, au anulat imnul Desteapta-te, române!, au consolidat separatismul transnistrean etc, etc până când acest KGB-ist cu misiuni clare-n Basarbia a ajuns, prin șantaj, presedinte de Parlament in 1998!

Spun aceste lucruri în cunostinîă de cauză, pentru că am fost atunci deputat: a venit și ne-a șantajat că, dacă nu-l votam președinte, va face alianță cu Voronin, care intrase cu 40 de deputati in Parlament.

Este unealta rusească care lucrează metodic pentru menținerea acestui teritoriu cât mai mult cu putință sub influența și controlul Moscovei.

Iar pentru asta, problema limbii este una de principiu.

O secătură ordinară care a lucrat toata viața lui împotriva identității noastre românesti!

Unul cu frica de pistol mai mare decât frica de Dumnezeu

octombrie 26, 2018 Lasă un comentariu

 

Bunul nostru frontist de la Ștefan Vodă, Alexandru Filimonov, mă întreabă, chiar azi, pe Fb, dacă mă mai văd cu Iu. Roșca și ce mai face el…

Nu, frate Alexandru, nu am mai vorbit cu această persoană de vreo 8-9 ani!

El a trădat organizația noastră.

El lucrează deschis pentru interesele Rusiei în acest teritoriu mult încercat.

Nu mai are rost să-i cerem vreo explicație!

Această secătură a fost și a rămas omul serviciilor rusești!

Tot timpul!

De la începuturile Mișcării noastre românești!

În fiecare clipă a perioadei zbuciumate prin care a trecut organizația noastră:
 atunci când ceream dreptul nostru la Limba Română, la Istoria Românilor, la Tricolor; 
 atunci când ne-am revendicat Independența de Moscova; 
 atunci când am protestat împotriva includerii noastre în CSI; 
 atunci când au provocat marșul spre sud pentru a determina și „justifica” crearea Găgăuziei pe pământul nostru românesc; 
 atunci când erau arestați frații noștri la Tiraspol; 
 atunci când KGB-ul împușca primul nostru polițist la Nistru; 
 atunci când KGB-ul îi ardea de vii pe luptătorii nostri la Nistru; 
 atunci când KGB-ul de la Chișinău și cel de la Moscova trăgeau, ciocnind pahare cu șampanie, harta „Transnistriei separatiste” pe mulți ani înainte astfel încât astăzi, după mai bine de un sfert  de veac, tot sub Moscova să fim; 
 atunci când colegul nostru de la Botanica, Valentin Ciobanu, era lovit mortal cu ranga-n cap; 
 atunci când colegii nostri de la Chișinău și din teritoriu erau molestați și aruncați pe marginea șoselelor; 
 atunci când primarii nostri erau aruncați în fântână; 
 atunci când tinerele noastre erau manipulate, ademenite, intimidate și chiar agresate dacă nu se lăsau supuse pentru a-i satisfice poftele donjuane;
 atunci când era adus Lucinschi, când erau aduși agrarienii, când era adus Voronin; 
 atunci când protestele noastre din 2002 și 2003 erau împânzite cu lumpeni de tot felul pentru a fi compromise; 
 atunci când colegii nostri erau răpiți sau se punea la cale asasinarea unora dintre noi; 
 atunci când am fost aduși în situația de a-l vota pe Voronin;
 atunci când sediul nostru central din str. Nicolae Iorga a fost invadat de elemente străine fiind transformat în centru de coordonare al FSB-ului rusesc; 
 atunci când insul în cauză era una din uneltele Rusiei în organizarea crimelor din 7 aprilie 2009 ca mai apoi, drept răsplată, să accepte, trădând organizația, calitatea de membru al guvernului comunist în frunte cu Greceanâi etc., etc.

Toate crimele împotriva organizației noastre și împotriva colegilor nostri au fost puse la cale de el.

Le-a comis cu premeditare.

Pistolul lui a fost ațintit asupra fiecăruia dintre noi.

Cu zi ce trece mă întăresc în această convingere.

Aparențele ne-au indus în eroare.

Am fost una din victimele acestor aparențe care m-au făcut să-l cred și să greșesc.

Îmi asum această greșeală!

Nu mi-am dat seama și nu am avut voința să acționez astfel încât să-mi anunț echipa că unui om care poartă zi și noapte pistolul cu el îi este mai mare frica de pistol decât frica de Dumnezeu.

Numai unul fără frică de Dumnezeu poate trăda o organizație patriotică exemplară.

Iar cauza principală a dezmățului politic de azi este lipsa acestei organizații patriotice exemplare.

Petru Lucinschi, cetățean al României împotriva căreia a acționat!

 

 

 

 

Petru Lucinschi, simbolul antiromânismului promovat de regimul sovietic în Basarabia ocupată, a devenit cetățean al României!

 

Intuiesc că astfel este răsplătit personajul-cheie al KGB-ului sovietic pentru executatrea exemplară a misiunii pe care acesta a avut-o în declanșarea și desfășurarea pe teritoriul României a tragicelor evenimente din decembrie 1989.

 

În toamna lui 1989, sub umbrela „perestroicii” lui Gorbaciov și a dezghețului „democratic” pe care aceasta l-a provocat în stânga Prutului, Lucinschi, factor de încredere în cadrul conducerii URSS de atunci, este parașutat de Kremlin în fruntea filialei PCUS de la Chișinău, Partidul Comunist al Moldovei (în locul lui Semion Kuzmici Grossu), având ca sarcină „schimbărea la față” a lui și „democratizarea întregii societăți moldovenești”.

 

Aducerea lui Lucinschi la Chișinău a fost precedată de un șir de acțiuni provocatoare puse la cale de KGB-ul local prin intermediul uneltelor sale plasate în rândurile sau chiar în fruntea Frontului Popular, cea mai răsunătoare dintre acestea fiind incendierea, în timpul unei ample demonstrații, a clădirii Ministerului de Interne, unde pe post de ministru se afla un alt ștab comunist, Vladimir Voronin.

 

De fapt, provocările KGB-ului de la Chișinău din toamna lui 1989 se constituiau în pretexte pentru schimbarea lui Grossu cu Lucinschi la conducerea Partidului Comunist al Moldovei, schimbare revendicată mai ales de „intelectualitatea lui Lucinschi” în cadrul acțiunilor de protest organizate de Frontul Popular.

 

Anume în acea toamnă a lui 1989, odată cu aducerea lui Lucinschi la Chișinău cu câteva luni înainte de declanșarea „revoluției” române din 22 decembrie, lua amploare un alt fenomen: invadarea teritoriului României cu „turiști sovietici”, agentura KGB-ului care avea să provoace, împreună cu elementele lui din cadrul structurilor de forță românești, acțiunile diversioniste soldate cu numeroase victime în rândul populației, cu debarcarea și uciderea cuplului Ceaușescu și, în definitiv, cu instalarea la putere pe malul Dâmboviței a FSN-ului în frunte cu „gorbaciovistul” Ion Iliescu. „Turiștii sovietici” din RSS Moldovenească aveau un rol esențial atunci pentru că erau cunoscători ai limbii române.

 

Trecerea Prutului de către „turiștii sovietici” avea să se întețească în chiar timpul evenimentelor „revoluționare” de la București, evenimente care au determinat crearea de către Lucinschi la Chișinău a unui Comitet pentru susținerea Revoluției Române, conducerea căruia era exercitată de prim-vicepreședintele „Sovietului Miniștrilor al RSS Moldovenești”, Mihail Platon. Sub diriguirea acelui Comitet, au fost organizate și trimise peste Prut atunci coloane întregi de TIR-uri cu „ajutoare pentru frații români”. Nu-ți venea a crede ce se întâmpla: peste noapte, ca la un ordin anume, pe cei mai înveterați antiromâni îi pălise dragostea față de „frații români”! Coloanele de TIR-uri erau însoțite, bineînțeles, de echipe bine școlite în ale „frăției românești”.

 

Îmi revin în memorie acele evenimente și dintr-un alt motiv.

 

Pentru că printre cei cărora li s-a permis atunci să treacă nestingherit hotarul de la Prut se aflau mulți ziariști, dar și unii dintre colegii de la Frontul Popular, am încercat și eu, în chiar ziua de Crăciun, 25 decembrie 1989, să trec Prutul. Nutream o dorință de nedescris s-ajung, întâi și-ntâi, la Câmpulung Mușcel, acolo unde se aflau mătușă-mea, sora lui taică-meu, și cele patru fiice ale ei, refugiate din Basarabia în vara lui 1944. Din cei cinci câți ne-am pornit cu un „Jiguli” spre vama Ungheni (Iurie Roșca, Vasile Năstase, Sergiu Burcă, șoferul și proprietarul mașinii, numele căruia îmi scapă acum, și subsemnatul), au trecut Prutul doar primii trei, eu și șoferul făcând cale întoarsă spre Chișinău a doua zi, după ce personajul care ne-a întâmpinat (din câte am înțeles atunci, Roșca „aranjase” călătoria noastră) și care asigura trecerea hotarului (cu locomotiva trenului) , Vasile Pavlovici Calmoi, șeful filialei KGB Ungheni, nu a mai apărut să ne invite să urcăm în locomotiva trenului, așa  cum o făcuse cu ceilalți trei condrumeți ai nostri. Pentru că înghețaserăm de-a binelea de atâta așteptare și eram și obosiți, hotărâsem să  luăm o cameră la hotelul din Ungheni. Acolo am și urmărit la televizor (pe malul Prutului se prindea TVR-ul), în acea noapte de Crăciun,  executarea lui Nicolae și Elena Ceaușescu, crimă care m-a marcat atât de mult încât nu am mai putut închide  un ochi până dimineața când am plecat înapoi spre Chișinău.

 

Voi reveni la subiectul de la Ungheni din 25 decembrie 1989 poate cu altă ocazie. Tot așa cum va trebui să nu trecem cu vederea un alt subiect interesant: Podul de flori din 1990, admis și organizat din „bunăvoința” acelorași structuri ale KGB-ului nu din respect pentru sentimentul profund de frățietate al românilor de pe ambele maluri ale Prutului, ci cu scopul repatrierii miilor de agenți ai KGB-ului care nu apucaseră să revină din misiunea pe care au avut-o de îndeplinit pe teritoriul României începând cu toamna lui 1989 sau poate chiar mult mai de demult!

 

Acum însă continui să mă întreb, cum mă întrebam și atunci, în ziua de Crăciun 1989: de ce unii dintre  basarabeni, printre care și colegi de-ai mei de la Frontul Popular, au fost admiși și ajutați de KGB-ul de la Chișinău să intre pe teritoriul României în timpul „revoluției române” din 1989, iar alții, printe care și eu, nu s-au bucurat de asemenea „privilegii”?

 

Tot așa continui să mă întreb acum, când citesc știrea despre acordarea cetățeniei române lui Petru Lucinschi:

 

De ce un exponent al regimului criminal de ocupație, regim care a exterminat  milioane de români din teritoriile românești ocupate pentru „vina” de a fi români, regim pe ale cărui rădăcini se menține neclintit și azi în stânga Prutului același SISTEM ANTIROMÂNESC, ajunge să obțină calitatea de cetățean (aproape „de onoare”, aceasta este impresia creată după felul în care ne este prezentată știrea însoțită de poze ale Lucinschi cu foștii președinți ai României) al României?

 

Statul român dispune cumva de un criteriu, de o condiție, una fundamentală, care ar fi să fie pusă în fața celui care dorește să-și redobândească cetățenia română: condiția de a nu fi acționat, niciodată în viața lui și sub nicio formă, împotriva României și identității noastre românești?!

 

 

Cenzura ca un „atac nocturn” asupra Casei Radio

Un fost coleg de la Radioteleviziune îmi amintește în această seară de greva noastră din vara lui 2004, cerându-mi amănunte despre ziua în care s-a încheiat protestul…
 
În vara asta se împlinesc 14 ani de la greva din fata Radioteleviziunii.
 
S-a protestat atunci împotriva cenzurii de la această instituție instalată și reinstalată de regimul Voronin, cenzură prezentă și azi…
 
Mulți dintre colegii noștri de la Radioteleviziune, susținuți și de alți cetățeni: poetul Anatol Codru, luptători în războiul de la Nistru din 1992 etc, s-au aflat mai multe zile în greva foamei…
 
Cât privește încheierea memorabilei acțiuni de protest, îmi amintesc că aceasta nu s-a produs ziua, ci noaptea!
 
Mai bine zis, într-o noapte de august 2004…
 
Era după miezul nopții. Țin minte că plecasem cu mașina la tipografie s-aduc ziarul Flux, proaspăt tipărit. Când m-am întors, am găsit toate corturile și lozincile aruncate peste parapetul Șoselei Hâncești de la înălțimea pe care acesta îl are în dreptul Casei Radio, iar toți colegii mei protestatari încă nu-și puteau reveni după cele întâmplate…
 
Dar iată ce s-a întâmplat!
 
În lipsa mea (eram deputat și aveam un grafic de prezență a deputaților la aceste proteste pe timp de noapte astfel încât să nu fie admis atacul nocturn al poliției asupra protestatarilor) poliția a tăbărât peste „orășelul” protestatarilor „curățind” tot în calea ei și a… dat bir cu fugiții! S-a ascuns după clădirea Casei Radio.
 
Am mers într-acolo și i-am văzut! Am stat de vorbă cu ei. Erau câteva zeci de polițiști de la Comisariatul Râșcani al capitalei.
 
Au acționat exact în minutele cât am fost lipsă eu, cel care aveam atunci asupra mea mandatul de deputat. Exact ca hoții!
 
Nu aveam cum să știu atunci ori barem să-mi dau seama de un lucru:
 
Atacul mârșav asupra protestatarilor din fața Casei Radio a fost coordonat de „protestatarul” Iu. Roșca! Așa cum foarte multe „atacuri nocturne” asupra Orășelului Libertății de la protestele din 2002, inclusiv furtul Crucii, instalată de noi în locul statuilor lui Marx și Enghels din fața clădirii Parlamentului, erau coordonate tot de Iu. Roșca.
 
Mai târziu aflasem și detalii interesante: Voronin plecase în concediu și îi dăduse ordin minstrului de Interne ca, până la întoarcerea lui din concediu, corturile să nu mai fie în fața Casei Radio!
 
Poliția a executat întocmai ordinul lui Voronin!
 
După cinci ani, în vara lui 2009, „coordonatorul” Iu. Roșca avea să fie numit de Voronin viceprim-ministru pentru probleme de securitate.
 
Bineînțeles, fără acordul nostru, al colegilor de la PPCD…
 
Imaginea de mai jos (ziarista Angela Aramă alături de subsemnatul) este de la începutul protestelor din vara lui 2004 din fața Casei Radio…
 

Când PUN se pune cu stânga moldovenistă

Aud cum unii se laudă în gura mare că C. Codreanu, candidatul lui T. Băsescu la alegerile primarului general al municipiului Chișinău din 20 mai a.c., „mai are un susținător”: Uniunea Centristă din Moldova!
 
Am ajuns s-o vedem și pe asta: structurile create de SISTEMUL nomenklaturist să profaneze ideea de unitate românească!
 
Celor care nu cunosc, le vom aminti că, pe parcursul existenței sale, Uniunea Centristă din Moldova l-a avut drept lider și pe fostul premier din timpul regimului Voronin, V. Tarlev, iar la alegerile din 2009 aceasta „colabora cu Mişcarea social-politică „Ravnopravie”, partidul „Gagauzia unită” şi unele formaţiuni politice din regiunea separatistă din stânga Nistrului”.
 
Cred că o declarație de susținere a unei formațiuni de respirație românească, așa cum pretinde T. Băsescu că este PUN-ul său, venită din partea unei structuri politice de stânga, care a promovat de când o știu eu ideologia moldovenistă, se constituie de fapt într-o ofensă adusă ideii de unitate românească, apărată de basarabeni și înaintașii lor cu prețul vieții!
Faptul în sine ar confirma un alt lucru: și PUN este creatura aceluiași sistem!