Arhiva

Posts Tagged ‘Zinaida Greceanâi’

Maia Sandu consolidează partida rusească

Blocarea accesului lui S. Sârbu la ședința Consiliului Suprem de Securitate și chiar bruscarea lui de către agenții de pază ai Președinției este doar în avantajul lui Shor și Dodon!
După asemenea gesturi la adresa lui Sârbu, acesta, în percepția unei bune părți a electoratului, devine victimă și erou!
Indiferent de faptul că insul în cauză a fost și a rămas să-l slujească pe Plahotniuc ori pe Shor, ori pe Dodon, indiferent de faptul că tot el a votat pentru legea mârșavă de acordare a statutului de limba oficială limbii ruse și pentru alte legi antinaționale ticluite de șleahta rusească din Parlament, indiferent de faptul că este un ipocrit și un laș, el deține totuși mandatul de deputat pe care nimeni nu i l-a anulat și este șeful Comisiei parlamentare pentru securitate și avea tot dreptul să asiste sau să ia parte la ședința Consiliului de securitate!
Unde mai pui că voi, cei de la PAS, v-ați pus osul în iunie 2019 la consolidarea socialiștilor prin alianța pe care ați făcut-o cu ei, prin votarea cu mânuța voastră pentru instalarea în fotoliul de Președinte al Parlamentului a Zinaidei Greceanâi!
Atunci, majoritatea pe care o dețineați cu Dodon vă era pe plac?
Nu vă puțea a nimic când vă aflați în concubinajul scârbos cu ei, nemernicilor?!
În loc să instaurați puterea legii în statul ăsta astfel încât unul ca Dodon, ca Shor, ca Plahotniuc și slugile lor să fie puse la respect, voi faceți eroi din ei!
Or, tocmai asta vă este misiunea, pe care ați ținut-o ascunsă sub preș atunci când ați chemat oamenii în chip fariseic să vă voteze Președinta!
Și am votat-o, iar ea este prima care neglijează legea!
Iar dacă tu, Președinta, calci în picioare Legea, ești exact ca ei, ca Dodon, ca Shor, ca Plahotniuc și ca toți cei care au furat, batjocorit și umilit oamenii care au avut încredere în voi!
26 februarie 2021

Maia SANDU și Securitatea

decembrie 5, 2020 Lasă un comentariu
Se anunță război!
Președinta aleasă Maia Sandu cheamă oamenii în stradă să își apere „votul popular din 15 noiembrie”, pentru că „regimul lui Dodon”, adică majoritatea parlamentară PSRM-Șor, are intenția de a scoate Serviciul de Informații și Securitate (SIS) din subordinea președintelui. Comisia juridică numiri și imunități a aprobat cu 5 voturi un raport pentru două lecturi în acest sens.
Maia Sandu califică inițiativa în cauză drept „o tentativă de uzurpare a puterii de stat”!
Acestea sunt datele problemei, cum s-ar spune.
Acum, ar fi bine să lămurim un pic lucrurile.
Până în iunie 2019, când s-a pus la cale, cu concursul direct al Moscovei, alianța de guvernare Dodon-ACUM (PAS+PPDA), Serviciul de Informații și Securitate se afla în subordinea Parlamentului!
Inițiativa ca acest Serviciu să fie scos din subordinea lui Voronin și trecut sub control parlamentar a aparținut, cu ani în urmă, grupului parlamentar al PPCD, din care făceam parte. Am fost și eu unul dintre autorii acestui proiect de lege.
Este absolut normal ca într-un stat cu regim parlamentar cum este Republica Moldova o asemenea instituție să se afle în subordinea Legislativului.
Întrebarea mea către Maia Sandu este asta:
De ce în iunie 2019, tu, Maia Sandu, împreună cu Andrei Năstase și cu toți deputații ACUM nu v-ați revoltat că SIS-ul este trecut din subordinea Parlamentului în subordinea directă a lui Dodon?
Mai mult decât atât, această „uzurpare a puterii”, cum spui tu, Maia Sandu, s-a făcut chiar cu votul vostru direct, votul deștepților de la Blocul ACUM!
Voi, cu votul vostru, în iunie 2019 și în decursul întregii voastre guvernări cu PSRM, i-ați dat lui Dodon toată puterea: ați ales-o pe Z. Gtreceanâi în fruntea Parlamentului, l-ați pus pe V. Țurcan în fruntea Curții Constituționale, i-ați dat SIS-ul, Ministerul Apărării etc, etc.!
Guvernul tău, Maia Sandu, le-a permis rușilor să-și înnoiească și să-și completeze comandamentul trupelor lor militare staționate ilegal la Tiraspol!
Cu permisiunea ta, Maia Sandu, și a ministrului de Interne, A. Năstase, a fost organizată, după mulți ani de zile, vizita ministrului rus al Apărării, S. Șoigu, la Tiraspol, vizită care a avut un rol determinant în consolidarea prezenței militare rusești în Republica Moldova.
De ce, oare, nu v-a apucat atunci revolta?
De ce ați sfidat atunci opinia publică care vă implora să nu faceți acest pas?
De ce, pentru a-i intra în voie lui Dodon și lui Putin, ați ajuns până acolo încât Guvernul de sub conducerea ta, prin gura ministrului vostru de Externe, a calificat războiul de la Nistru din 1992 declanșat de Moscova împotriva Republicii Moldova drept război civil, adică un banal conflict intern provocat de mesajul proromânesc al unora?
Atunci, când erai cu Kozak și Dodon, de ce nu ai scos oamenii în stradă să aperi „votul popular” de la parlamentare?

„Conducerea țării” nu-i „conducerea țării”

septembrie 22, 2020 Lasă un comentariu
Citesc titlul unei informații a Agenției de stat Moldpres:
 
Cine este „conducerea țării” în interpretarea jurnaliștilor de curte de la Moldpres?
 
Aflăm din textul informației:
 
 
Bineînțeles, informația despre „întrunirea conducerii țării” este însoțită și de imaginea celor trei demnitari în cabinetul lui Dodon.
 
Întrebările mele către autorii informației în cauză și titlul acesteia sunt următoarele:
 
Unde, în ce act al Republicii Moldova există, este explicată și legiferată noțiunea de „conducere a țării”?
 
Care este legea Republicii Moldova care indică asupra faptului că cele trei persoane care exercită cele trei funcții în stat – cea de Președinte al Republicii Moldova, cea de Președinte al Parlamentului și cea de prim-ministru – constituie, luați la un loc, „conducerea țării”?
 
În ce stat din lumea asta trei inși adunați în jurul unei mese într-un birou, fie el al unui șef de stat, reprezintă „conducerea țării”?
 
Ce articol din Constituția Republicii Moldova, legea supremă, stipulează acest lucru?
 
Nu există aemenea reglementări!
 
În Republica Moldova, care este stat parlamentar, șeful statului are atribuții clare potrivit Constituției!
 
Iar atribuțiile șefului de Parlament nici nu figurează în Legea supremă!
 
Acestea sunt reglementate în Regulamentul Parlamentului, potrivit căruia Președintele de Parlament are același mandat ca și ceilalți 100 de deputați, doar că mai are niște funcții în plus – dă cuvântul vorbitorilor, deschide, închide ședința plenară, conduce lucrările Biroului Permanent, numără voturile etc., etc. Mai pe scurt, este un fel de „starșii deputat”, cum se spune în limba lui Lenin, sau deputat superior, cum ar veni pre limba noastră cea de stat.
 
Asta pentru că Parlamentul, și nu Președintele Parlamentului, este, potrivit art. 60 din Constituție, „organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a statului”!
 
Iar „conducerea țării”, despre care scriu jurnaliștii de la Moldpres, este exercitată, într-un stat parlamentar cum este Republica Moldova, de Guvern!
 
 
Deci, „conducerea țării” e la Guvern, nicidecum în cabinetul lui Dodon!
 
Unde ați văzut ca trei impostori, adunați la o cafea, să-și atribuie, cu de la sine putere, „conducerea țării”?
 
Mai ales că doi dintre ei, Dodon și Greceanâi, trebuie judecați, trași la răspundere, puși la răcoare pentru înaltă trădare, abuz și furtul banilor din sistemul bancar!
 
Iată ce înseamnă ca o majoritate parlamentară, un șef de stat și un prim-ministru să fie unelte ale lui Putin, cu mentalitate bolșevikă.

Jurnalismul moral!

august 6, 2020 Un comentariu
Pe marginea postării mele de acum câteva zile referitoare la promovarea lui Șor de către Protv Chișinău prin difuzarea spoturilor publicitare ale acestuia, Mihaela Bîtcă observă, pe bună dreptate:
 
 
De regulă, nu urmăresc postul public de televiziune, pentru că acesta, în loc să fie al societății, slujește puterii, indiferent de culoarea politică a acesteia.
 
Nu încape îndoială că, în regimul de astăzi, postul public de televiziune se află sub controlul total al lui Dodon, deci slujește celor care au furat împreună cu Șor banii de la BEM (Numai milioanele luate drept credit, dar nereturnate, de către familia Zinaidei Greceanâi, Președintele Parlamentului, ajunsă în această funcție inclusiv cu votul deputaților blocului ACUM, în urma târgului dintre Maia Sandu, Andrei Năstase și trimisul Moscovei, Dmitri Kozak, cât prejudiciu au adus basarabenilor!).
 
Nu exclud că materialul publicitar al lui Șor a fost plasat și la alte instituții de presă, pe care nu am cum să le urmăresc.
 
La banii pe care îi deține Șor după jefuirea sistemului bancar, este posibil ca spoturile publicitare ale pușcăriabilului ascuns în Israel să fi fost și să fie difuzate încă, în condiții absolut legale, de majoritatea posturilor de radio și TV din Republica Moldova. Toate aceste instituții au nevoie de „surse de finanțare”, nu am nimic împotrivă!
 
Pe mine mă interesează însă „principiul moralității”, cum spune fidela mea prietenă de pe Facebook, Mihaela Bîtcă, principiu pe care ar trebui să-l pună în față instituțiile de presă atunci când acestea își caută „sursele de finanțare”!
 
Și întâi de toate mă interesează cum este respectat acest „principiu al moralității” de către posturile TV care pretind a fi independente și preocupate „profund” de scoaterea adevărului la suprafață, mai ales când vine vorba de furtul miliardului din sistemul bancar al moldovenilor!
 
Ca meseriaș în ale jurnalismului, nu pot să accept ca un jurnalist să fie remunerat pentru munca prestată din banii furați de la oameni!
 
Când stai și urmărești zilnic spotul publicitar al lui Șor difuzat de Protv, fără să vrei te întrebi: cum poți s-o faci pe profunda, să zicem, în emisiunea care se numește „În profunzime” și în același timp sa accepți să fii plătită, la salariu, din banii obținuți în urma publicității celui care a furat miliardul?!
 
Da, sunt adeptul moralității în jurnalism!
 
Pentru că jurnalismul fără acest principiu este unul imoral!
 
Îmi amintesc bine zilele din anul 1997, când la Chișinău apărea Protv Chișinău.
 
Împreună cu echipa mea de la ziarul ȚARA ne bucuram sincer că în spațiul basarabean apărea, în sfârșit, și un post de televiziune de respirație românească!
 
Am și publicat atunci pe paginile publicației noastre un material cu titlul: „Mai la deal de PFD a venit un Protv!”, PFD fiind Partidul Forțelor Democratice, sediul acestuia aflându-se în apropierea noii instituții de presă.
 
Mare mi-a fost însă surprinderea ca, după câteva luni de zile, în primăvara anului 1998, când dețineam și mandatul de deputat, obținut pe lista Convenției Democrate din Moldova (entitate electorală formată din Partidul Renașterii și Concilierii Naționale și PPCD), să fiu invitat de șeful proaspătului Protv Chișinău la o cafea pentru a mi se propune o ciudată „tranzacție”: eu, în calitate de redactor-șef al ziarului ȚARA, să public materiale critice la adresa Protv Chișinău astfel încât Protv Chișinău să aibă motive indubitabile pentru a critica ziarul ȚARA!
 
Evident, am respins propunerea „fratelui meu de peste Prut”, crezând sincer că omul este dezinformat asupra evoluțiilor mediatice și politice din stânga Prutului ori, și mai rău, ar fi având accese de instabilitate emoțională în urma impactului cu realitatea basarabeană.
 
Mai târziu însă mi-am dat seama că prietenul nostru din fruntea Protv Chișinău era foarte bine informat asupra felului în care decurg lucrurile dincoace de Prut și era foarte stabil emoțional în tot ceea ce făcea: în emisiunile informative ale postului său de televiziune predomina, cu regularitate, tonul persiflant, batjocoritor, la adresa Mitropoliei Basarabiei, instituție românească pe care ziarul ȚARA, alături de echipa frontistă, a susținut-o și promovat-o constant și plenar de la reactivare, în 1992, până la reintroducerea în legalitate, în 2002; în 2005, alături de consilierii Președintelui României, Traian Băsescu, ne îndemna suspect de insistent, căutând a ne convinge pe noi, deputații PPCD, să votăm în favoarea realegerii lui V. Voronin în funcția de Președinte al RM; în toamna lui 2008, difuza o profundă emisiune de lansare a Nataliei Morari, ca mare jurnalistă occidentală prigonită de FSB-ul lui Putin, și punea la cale, cu câteva luni înainte de tragicele evenimente din aprilie 2009, o amplă campanie de dezinformare și manipulare a opiniei publice în legătură cu o presupusă maltratare a unui cameraman Protv în incinta Comisariatului de poliție Buiucani, campanie menită să trezească și să cultive ura populației asupra reprezentanților organelor de ordine.
 
Mai mult decât atât: în luna octombrie a aceluiași an 2008, după ce, în calitatea mea de jurnalist, dar și de deputat și președinte al Comisiei parlamentare pentru Drepturile Omului, am luat atitudine de la tribuna Parlamentului în legătură cu abuzurile și imoralitatea actelor relatate mai sus, am fost taxat, stigmatizat și, culmea, eliminat, public și arbitrar, din Uniunea Jurnaliștilor din Moldova de către un autointitulat președinte al acestei organizații – V. Saharneanu!
 
În definitiv, „principiul moralității”, adus azi în discuție de Mihaela Bîtcă, este unul indispensabil și definitoriu în actul de jurnalism! Mai ales în actul de jurnalism legat de corupția și jaful bancar din Republica Moldova în care au fost implicate persoane publice precum Șor și toți cei ce i-au ținut hangul din sânul puterii!
 
Doar punând în față un asemenea principiu, vom fi capabili să construim o presă morală, presă a „caracterelor tari”, asemeni celui mai convingător reprezentant al jurnalismului moral românesc, Mihai Eminescu, care scria în ultimul său articol publicat la TIMPUL în ziua de 28 iunie 1883:
 

„Mintea scurtă” la moldoveni

aprilie 29, 2020 Lasă un comentariu
N-am cum să nu fiu de acord cu Sasha Ursu, din lista mea Fb, care pune punctul pe i într-un comentariu al său:
„Poporul are mintea scurta, Maia le sucește mințile și gata. Dacă le spune mâine ca soarele răsare cu acordul Maiei atunci moldovenii vor crede. Asta e o boala națională, lipsa de discernământ. Moldovenii uita ca Maia a fost părtășa la furtul miliardului, Maia a făcut alianță cu Kozak si Moscova. Maia a făcut târgul ca să iasă Filat. Maia l-a pus pe Țurcanu la CC. Maia a votat-o pe Greceanii. Maia a cedat ministerele de forță către Dodon. Maia l-a instalat pe Dodon și acum ea cică vrea sa unească dreapta spre ce? Ea face rahatul cu buna cunoștința și apoi plânge ca curva”.

Năstase, ca și Dodon, „muncește de dimineață până seara” pentru ruși

octombrie 23, 2019 Lasă un comentariu
Îl aud în aceste zile pe Andrei Năstase, unul dintre liderii blocului ACUM și candidat pentru funcția de primar al Chișinăului, strofolindu-se tare la Igor Dodon, partenerul său de la guvernare.
 
Se vede cu ochiul neînarmat că încrâncenarea subită a polițistului candidat la primărie este una manipulatorie, de fațadă.
 
În ultimele sale intervenții publice, Năstase a lăsat să se înțeleagă că Dodon „pune bețe în roate reformei justiției”.
 
El îl acuză pe Dodon că s-a opus „votării Legii Procuraturii în felul în care este acum”, că „ar fi pus stăpânire”, în cele peste patru luni de guvernare ACUM–PSRM, pe mai multe instituții importante, inclusiv Consiliul Coordonator al Audiovizualului, că se plimbă „fără folos” peste hotare cheltuind banii publici „și din când în când vine acasă ca să facă critici pe la televizor” în timp ce el, Năstase, și colegii lui de la ACUM „muncesc de dimineață până seara”.
 
Un lucru, unul esențial, Năstase nu „dezvăluie” despre Dodon: că el, Dodon, cel care se află în fotoliul de Președinte al Republicii Moldova și cu care, el, Năstase, are semnat un acord de guvernare, „muncește de dimineață până seara” exclusiv în interesul Rusiei, și nu în interesul Republicii Moldova!
 
Nu l-am auzit pe Năstase, care se dă drept „eliberator al moldovenilor de sub jugul oligarhului Plahotniuc”, să dezvăluie în fața „moldovenilor eliberați” de el, de la care așteaptă să-l voteze în turul II la Chișinău, planul lui Dodon de federalizare a Republicii Moldova!
 
Nu l-am auzit pe Năstase să exprime un dram de îngrijorare a lui în legătură cu acest act antinațional!
 
Nu l-am auzit pe Năstase să se îngrijoreze de „legile pentru Găgăuzia” pe care Dodon și Greceanâi caută să le treacă prin Parlament până la sfârșitul acestui an astfel încât acestea să fie „la nivelul statutului pentru Transnistria”, pe care același Dodon îl tot flutură, sub acompanimentul Moscovei și Berlinului, în ochii „moldovenilor eliberați” de polițistul „eliberator”.
 
Nu l-am auzit pe Năstase să-și exprime neliniștea și frământările față de extinderea de către Dodon, partenerul de guvernare al blocului ACUM, a rețelei de propagandă rusească pe teritoriul Republicii Moldova prin restransmiterea postului „Pervîi Kanal” de la Moscova de către postul TV „Accent”, afiliat PSRM-ului, post TV plătit din banii rusești cărați din capitala Rusiei de Dodon cu sacul.
 
Nu l-am auzit pe Năstase să-și toarne cenușă pe cap pentru înscăunarea, cu acordul său tacit și cu votul deputaților blocului ACUM, a celui mai sinistru personaj din brigada rusească de guvernare, Vladimir Țurcan, în fruntea celei mai importante instituții a statului – Curtea Constituțională!
 
Nu l-am auzit, în cele din urmă, pe Năstase să se împotrivească deschis amenințării lui Dodon, de zilele acestea, de a desființa Muzeul Ocupației Sovietice din cadrul Ministerului Apărării Naționale și de a înființa în locul acestuia un muzeu al „eliberării” noastre de către armata sovietică!
 
Săritul la beregata lui Dodon în timp ce te afli în acord de guvernare cu el se numește manipulare crasă a alegătorilor pentru a le câștiga voturile în cel de-al doilea tur de scrutin la Chișinău!
 
A-i manipula pe alegători în halul ăsta înseamnă a face jocul Rusiei la braț cu Dodon!
 
Cel care dorește sincer să-i „elibereze pe moldoveni” nu trebuie să se lege cu rușii!
 
Orice critică a lui Năstase la adresa lui Dodon poate fi credibilă doar într-o singură situație – ruperea imediată de către acesta și de către tot blocul ACUM a acordului de guvernare cu Dodon și, implicit, cu Rusia.
 
A fi în acord de guvernare cu Dodon înseamnă a „munci de dimineață până seara” pentru ruși.

Natașa Morari, „zaebită” de prestația lui Andrei Năstase

septembrie 20, 2019 Lasă un comentariu
Mă crucesc când aud ce-i șoptește Andrei Năstase Nataliei Morari la TV8:
 
„Eu merg în aceste alegeri pentru a câștiga Primăria Chișinău… Dacă Primăria Chișinău va ajunge pe mâinile socialiștilor, atunci în capitală va fi dezastru”!
 
Trebuie să înțelegeți că tipul o spune cu seninătate, adică pretinzând că se află în deplinătatea facultăților mintale!
 
Auzindu-l, m-am întrebat, consternat, dacă nu cumva FBI, eclipsat fiind de „facultățile lui mintale” afișate de ministrul moldovean de Interne în cadrul vizitei în SUA, i le-a devorat pe acestea în totalitate pentru a fi puse în serviciul americanilor!
 
Sau și mai rău:
 
Tot urmărind cele articulate de revoluționarul de pe platformă, mi-am imaginat pe loc cum ministrul nostru de Interne și-ar fi uitat „facultățile mintale” în biroul vicepreședintelui american, cu care s-a întreținut recent, sau prin baia de la hotelul din Washington, unde-a fost cazat, sau – Doamne, ferește! – acestea i-ar fi căzut, de la înălțimea avionului, în apele răzvrătite ale oceanului la întoarcere în patrie!
 
Multe s-ar fi putut întâmpla cu „facultățile mintale„ ale „eliberatorului moldovenilor” de sub jugul oligarhic!
 
În cele din urmă, mă mai crucesc o dată și mă mai întreb a nu știu câta oară:
 
Cum, p…a m…ii, vrei să te avânți în alegeri „pentru a câștiga Primăria Chișinău” ca asta să nu „ajungă pe mâinile socialiștilor” în timp ce tu, „răstignit” de durerile cu care se confruntă Ministerul de Interne, ai semnat, chiar acum câteva zile, un nou „acord temporar de guvernare”, sau cum se cheamă el, cu Dodon, Greceanâi și tot partidul socialiștilor?!
 
Spuneți-mi dacă un om întreg la minte poate face așa ceva și poate îndruga asemenea monstruozități în văzul întregii societăți?!
 
Eu cred, de-amu, că și Natașa Morari, cu tot FSB-ul ei, a rămas „zaebită” (vorba Natei Albot) de prestația agentului și este pe cale de a raporta, în consecință, penibila situație la centrala de la Moscova.

Dezoligarhizare fără dezoligarhizare!

Am auzit că Maia Sandu vrea să înființeze în cadrul Guvernului sau pe lângă Guvern un fel de Consiliu sau Agenție anticorupție!

În acest sens, a lansat și inițiativa depunerii mărturiilor publice și anonime pe marginea abuzurilor „vechiului regim”.

Iar proaspătul și revoluționarul ministru de Interne, A. Năstase, și-a anunțat intenția inițierii neîntârziate a unor dosare penale împotriva lui V. Plahotniuc.

Minunat!

Mă interesează însă un lucru:

Voi, când luptați cu corupția și abuzurile comise în cercurile înalte ale fostei Puteri, de ce vă referiți doar la o singură persoană, la Plahotniuc?

De ce nu inițiați tragerea la răspundere, alături de Plahotniuc și alții din anturajul său, și a celui care se află în cea mai înaltă funcție în stat, cea de Președinte al Republicii – Igor Dodon?

Igor Dodon (și Zinaida Greceanâi!) este sau nu implicat în furtul miliardului?!

Igor Dodon a fost sau nu plătit cu 3 milioane de dolari pentru votarea lui N. Timofti în funcția de șef de stat?

Igor Dodon, aflat în exercițiul celei mai mari funcții în stat, a comis sau nu fapte de contrabandă cu bani (bani din Rusia, introduși ilegal, folosindu-se de imunitatea diplomatică!) și finanțare ilicită a PSRM și a rețelei lui mediatice?!

Igor Dodon a săvârșit sau nu acțiuni contra statului Republica Moldova atunci când a executat comenzi din afară care atentează la integritatea teritorială și unitatea Republicii Moldova?

Cine să se ocupe de toate aceste abuzuri dacă nu actualul Guvern exponenții căruia au ajuns la Putere în urma vehiculării lozincilor de luptă cu corupția?

Care este sensul dezoligarhizării statului pe care o trâmbițați dacă nu dezoligarhizați Președinția Republicii Moldova?

Cine să vă creadă că vreți să faceți dreptate dacă voi ați dovedit deja din primele zile ale mandatului vostru guvernamental că procedați exact ca „vechiul regim”, că apărați interesele actualului șef de stat și ale celor de la Moscova care îl dirijează pe acesta?

Formula de guvernare fără Dodon și Greceanâi!

Toți cei care s-au arătat dispuși să accepte o formulă de guvernare cu PSRM (iar acest lucru l-au demonstrat atât ACUM, cât și PD) doar pentru a ajunge sau a se menține la putere vor purta răspundere pentru aducerea omuleților lui Putin la guvernarea Republicii Moldova!

Formula de guvernare așteptată de majoritatea basarabenilor a fost și a rămas cea fără PSRM!

Anume acest deziderat ar fi trebuit să-i determine pe cei de la ACUM și pe cei de la PD să facă tot posibilul și imposibilul pentru a-și călca pe inimă și a constitui, măcar în al doisprezecelea ceas, un guvern proeuropean, fără Dodon și Greceanâi!

Din păcate, interesele de grup și ura pe care o manifestați unii față de alții au fost și au rămas mai presus decât grija pentru soarta Basarabiei!

În condițiile politice actuale ale Republicii Moldova, indiferent cât de capturat ar fi acest stat al nimănui, factorul geopolitic rămâne a fi unul esențial!

Categorii:Fără categorie Etichete:, , , , , ,

„Pro-europeni” cu Dodon la braț

aprilie 17, 2019 Lasă un comentariu

Cum să-mi facă dreptate cei de la ACUM care se află în negocieri cu „deputații PSRM” îmbarcați în avionul de Moscova?

Un partid ajuns în Parlament cu lozinci europeniste dar mergând la braț cu Dodon nu are cum să fie „partid pro-european”!

Doar faptul că cei de la ACUM și-au anunțat intenția să constituie o majoritate parlamentară cu Dodon și Greceanâi îl pune în gardă pe orice om de bună credință.

Cotroceniul mai are șansa să strângă mâinile și să unească inimile basarabenilor

Portalul DESCHIDE.MD, finanțat din banii statului român, anunță cu emfază:
 
„Candidatul PUN, Constantin Codreanu, invitat de Klaus Ioahannis la Cotroceni”.
 
Textul știrii „bombă” este însoțit, bineînțeles, de o poză impunătoare în care Președintele României îi strange mâna celui PUS de basarabeni să le apere drepturile în Parlamentul de la București, dar ajuns în scurt timp să fie PUS de București să cucerească Chișinăul la alegerile din 20 mai.
 
Cei care au PUS la cale evenimentul în cauză au avut, fără îndoială, scopul transferului de imagine de la Președintele României către cel PUS în misiune cuceritoare în capitala Basarabiei, mahmură încă după guleaiul și canonadele putiniste de aici petrecute la 9 mai sub aplauzele și privirile „victorioase” ale guvernării Plahotniuc-Dodon.
 
Exact așa a făcut Putin cu Dodon înaintea alegerilor prezidențiale din toamna lui 2016: l-a invitat pe Dodon (însoțit de Greceanâi) la Kremlin pentru o poză!
 
Vă mai amintiți?
 
Iar poza (ștampila) de la Putin a topit atunci până și inima „blindată” a lui Plahotniuc, care nu a stat mult pe gânduri: l-a scos fulgerător pe Lupu din cursă și a montat toată mașinăria de partid a PD-ului pentru asigurarea victoriei lui Dodon!
 
Dar noi, românii, nu trebuie să procedăm ca Putin!
 
A urma exemplul Rusiei, mai ales când este vorba de teritoriile noastre aflate sub controlul ei, înseamnă a cădea în plasa ei!
 
Când vine vorba de alegerile pentru capitala Basarabiei, care trebuie readusă la sânul Patriei noastre România, Președintele României ar fi obligat să-i invite la Cotroceni pe toți candidații unioniști de la Chișinău pentru a le strânge mâna! (Rusia și agentura ei, care funcționează perfect pe cele două maluri ale Prutului, a reușit, din păcate, să ne fragmenteze și să ne ostilizeze pe noi, basarabenii, România având sarcina să ne unească în jurul ideii românești!).
 
Eventual, pentru a-i împăca!
 
Eventual, pentru a-i determina să cedeze unul în fața altuia!
 
Eventual, pentru a face o poză cu toți candidații basarabeni împreună, dar nu doar cu cel care reprezintă „unionismul” planificat, coordonat și controlat în totalitate de mafia de la guvernarea Basarabiei cu panglica lui Putin în piept și care este convins din start că nu va ajunge niciodată primar de Chișinău, pentru că nu-și dorește acest lucru, el realizând perfect că are de executat doar un rol de conjunctură în aceste alegeri.
 
Am mai vorbit de asta și foarte mulți au rămas bosumflați pe mine (inclusiv bravul candidat PUN care m-a șters imediat din lista lui Fb, argument în plus că este slab și absolut nepregătit pentru sarcina ingrată pe care i-a pus-o Băsescu în față).
 
Este convingerea mea personală că România nu trebuie să acționeze electoral în raport cu basarabenii, așa cum a procedat Băsescu și așa cum procedează, din păcate, Iohannis.
 
Înstrăinarea Basarabiei și a celorlalte teritorii românești în 1940, dacă vă amintiți bine, a avut loc cu acordul Bucureștiului, chiar dacă a fost ultimatumul lui Stalin!
 
Iar cei care au avut curajul să ne elibereze în 1941 de sub ciubota Kremlinului au fost executați!
 
De asta nu trebuie să-i împărțiți pe basarabeni după culorile politice ale Bucureștiului sau după preferințele egoiste ale „statului paralel” pe care l-ați inventat și care a trecut, odată cu Băsescu, și Prutul.
 
De asta nu trebuie să abordați unionismul basarabean în chip selectiv, așa cum vă sugerează consilieri ca Iulian Chifu.
 
De asta, pur și simplu, nu trebuie să faceți jocul guvernărilor de la Chișinău, care, de la 1991 încoace, toate, absolut toate, au acționat și acționează în detrimentul inereselor noastre românești și în favoarea Rusiei.
 
De asta este nevoie de o clasă politică basarabeană cu conștiință românească care să lucreze dezinteresat exclusiv pentru interesul general românesc.
 
PUN-ul pe care l-ați zămislit în laboratoarele „statului paralel” nu se constituie în fundamentul unei clase politice basarabene cu conștiință românească, pentru că a fost conceput din start ca să dezbine, nu ca să unească!
 
Acum, în această clipă, Cotroceniul mai are șansa să strângă mâinile și să unească inimile basarabenilor!
 
Hristos a Înviat!