Arhiva

Posts Tagged ‘R. Cazacu’

Eu nu mai cred în capacitatea PD-ului de a-și mai reveni

ianuarie 28, 2020 Lasă un comentariu
Eu nu o cred pe fosta mea colegă de la PPCD, Monica Babuc, actuală membră a PD și vicepreședinte al Parlamentului din partea acestei formațiuni, atunci când afirmă că PD-ul nu se află în alianță cu PSRM-ul lui Dodon!
 
Și iată de ce:
 
Actualul șef al Agenției „Apele Moldovei”, A. Antonevici, este reprezentant al PD-ului și a fost pus în această funcție de guvernul Filip și menținut în aceeași funcție de guvernul Chicu.
 
Adjunctul de la aceeași Agenție „Apele Moldovei”, R. Cazacu, este tot reprezentant al PD-ului și unul dintre protejații unui alt exponent, de marcă, al PD-ului, Violeta Ivanov, actuală șefă a Comisiei parlamentare de Mediu.
 
De câteva luni bune, acești doi exponenți ai PD, nu au altă preocupare la „Apele Moldovei” decât să poarte un război total și absurd împotriva unei doamne, specialist principal în cadrul aceleiași Agenții, subalternă a dânșilor, care, din întâmplare, este soția mea, căutând fel de fel de pretexte (chiar în aceste zile se desfășoară evaluarea funcționarilor publici din Agenție, cei doi șefi dând indicații ca să se facă tot posibilul pentru ca activitatea subalternei lor să fie evaluată cu nota cea mai de jos) cu scopul eliminării ei cu orice preț din funcție!
 
Motivul adevărat însă al înverșunării celor doi bravi bărbați ai PD este cel politic și faptul că soția mea s-a opus acțiunilor ilegale la care se dedau cei doi în procesul de examinare și înregistrare a Regulamentelor privind exploatarea iazurilor/lacurilor de acumulare astfel încât să fie omise numele proprietarilor acestora evitându-se cu premeditare verificarea legalității dreptului de proprietate asupra acestor bunuri, care fac parte din terenul fondul apelor!
 
Iar această indicație abuzivă vine chiar din Parlament, de la Violeta Ivanov!
 
Știți de ce?
 
Pentru că numeroase iazuri de pe tot teritoriul Republicii Moldova se află în posesia ilegală a numeroșilor mafioți!
 
Dacă PD-ul, prin exponenții săi de la „Apele Moldovei”, structură a actualului guvern al PSRM, promovează asemenea ilegalități înseamnă că PD-ul lui Filip, Diacov, Ivanov, Babuc sau al cui ar mai fi el a fost și a rămas un partid al mafiei!
 
În calitatea mea de fost deputat și autor al unor sesizări la Curtea Constituțională în baza cărora CC a adoptat decizii menite să pună capăt unor asemenea ilegalități, mă voi opune, așa cum am făcut-o întotdeauna, abuzurilor din domeniul apelor care, iată, durează peste ani prin exponenții unui partid care se vrea și proeuropean chiar dacă îl menține la guvernare, nu doar prin vot, pe Dodon și brigada lui antiromânească și antioccidentală.
 
Am crezut că PD-ul, după plecarea lui Plahotniuc, își va reveni astfel încât, prin el, să fie posibilă crearea unei majorități parlamentare și a unui guvern capabil să ne îndrepte pe calea cea bună așteptată de basarabeni.
 
Astăzi nu mai cred în capacitatea PD-ului de a-și mai reveni!
 
PD-ul nu a sprijinit doar prin vot un guvern al lui Dodon prin care suntem ținuți în izolare totală de lumea occidentală!
 
PD-ul participă plenar la guvernare cu exponenții săi, inclusiv cu cei de la „Apele Moldovei”, și va purta răspundere pentru asta în fața alegătorilor.