MIHAI EMINESCU: TEORIA STATULUI ORGANIC (IV). Nestabilitatea de sub domniile elective.
În ordinea de idei espuse în n-rul trecut intră şi aceea a independenţei statului român. Nici aceasta n-a venit ex abrupto, în mod fragmentar, ca din senin, ci, ca toate tendenţele adevărate, a fost pururea prezentă şi întunecată numai uneori de nevoile momentului. Ar fi un act de adîncă ingratitudine către strămoşii noştri dacă ne-am închipui că cu noi se începe lumea în genere şi România îndeosebi, că numai noi am fost capabili a avea instinctul neatîrnării, cînd, la dreptul vorbind, n-am făcut decît a mănţinea cu mult mai mult ori mai puţin succes ceea ce ei au cîştigat fie prin sîngeroase lupte, fie prin dezvoltarea unei isteţii extraordinare, puse amîndouă adeseori în serviciul acestei unice preocupaţiuni, a păstrării neamului şi ţării.
E drept că prezentul, cu graiul lui viu, cu ambiţiile şi pretenţiile lui, e un advocat foarte elocvent pentru meritele sale, fie reale fie închipuite, faţă cu meritele unui trecut a cărui gură o astupă pămîntul. Şi cu toate acestea fost-ar-fi cu putinţă de-a vorbi chiar de neatîrnarea statului român fără a sufla praful aşezat pe tractatele noastre vechi şi de pe cronicele noastre? O ilustrare curioasă a manierei de-a-şi atribui un merit care e în mare parte a trecutului e că în acelaşi timp în care se-ncheia un tractat de comerţ cu Austria, ca manifestare a neatîrnării noastre, d. Mitilineu, înalt funcţionar al Ministerului de Esterne, publica un volum de tractate de alianţă şi de comerţ încheiate de dinastii române de înaintea epocei fanarioţilor. Şi ce străluciţi într-adevăr, ce neasemănat de mari sînt reprezentanţii din trecut ai neatîrnării statelor române faţă cu epoca noastră? Oare Mircea I, în cei 38 de ani, Ştefan cel Mare în cei 46 de ani ai domniilor lor au avut o altă preocupare decît neatîrnarea ţării?
Mircea I – acest prototip luminos şi al artei războinice şi al celei diplomatice la români – n-a gândit toată viaţa lui decît la mănţinerea neatîrnărei. La 1394 bate pe Baiazid Ilderim în memorabila luptă de la Rovine, păstrată în memoria întregei Peninsule Balcanice; la 1395 încheie tractat de alianţă cu Ungaria; la 1396 ia parte la bătălia de la Nicopole, la 1398 bate el singur pe Baiazid lîngă Dunăre; la 1406 îşi întinde mîna în Asia şi scoate pe Musa ca pretendent în contra lui Soliman I, îl susţine cu bani şi arme şi îl face împărat; la 1412 scoate un alt pretendent, pe Mustafa, în contra lui Mahomed I, ba chiar în anul morţii sale, 1418, a ajutat cu bani şi arme pe un sectator momentan, anume Mahmud Bedreddin, sperînd succese politice din sciziuni religioase între turci.
O politică analogă a contrapunerii iscusite a puterilor creştine, a luptei directe cu turcii, au susţinut Ştefan cel Mare. Din atitudinea acestor doi Domni se esplică cum de ţările noastre au putut să se închine puterei turceşti păstrîndu-şi cu toate acestea întreaga lor suveranitate înlăuntru şi-n afară, cum s-au putut să se introducă în tractate de supunere proibiţiunea pentru moametani de-a se aşeza în ţară, cum s-au răsfrînt pînă chiar asupra umbrelor de fanarioţi o rază din vechea neatîmare, căci şi aceştia îndrăzneau a se numi Domni din mila lui Dumnezeu, deşi erau numiţi şi scoşi prin firman, deşi se ştie că titlul Dei gratia nu se cuvine decît numai suveranilor. E o ciudată ironie a istoriei de a vedea pe un Gheorghe Hangiarlâu, de pildă, un cirac al lui Capudan başa din Ţarigrad, îmbrăcîndu-şi fiinţa paralitică cu titlurile unui Mircea Dei gratia Woevoda transalpinus, Fogaras et Omlas Dux, Severini Comes, Terrarum Dobrodicii Despotus et Tristri Dominus.
Făcut-au bine sau făcut-au rău cei mai mari doi Domni ai noştri preferînd o supremaţie nominală turcească, unei supremaţii reale creştine? Realitatea a dovedit că era tot ce puteau face mai bine. Toate, dar absolut toate statele dunărene au devenit paşalîcuri, marele regat al Ungariei au fost asemenea paşalîc o suta de ani. Polonia a fost împărţită, şi mai este azi, pe cînd vechile noastre tractate, iscălite cu litere mari şi băţoase pe piele de viţel, au fost pînă ieri izvorul neatîrnării reale, izvorul din care au decurs actele succesive de emancipare de sub domnia turcească. Tudor se bazează pe ele cînd cere de la Poartă reintroducerea domniei naţionale, şi Divanurile ad-hoc n-au găsit alte arme mai puternice înaintea Areopagului Europei decît tot pe acestea.
• • •
Aşadar „independenţa”, precum o numim astăzi, nu este un „copil găsit” fără căpătîi şi fără antecedente, ci un prinţ care dormea cu sceptrul şi coroana alături. Căzută în desuetudine prin necumpănitele acte ale lui Dimitrie Cantemir şi a generalului de cavalerie Toma Cantacuzino, neatîrnarea noastră a fost pururea reală, ca drept pururea în vigoare, ca fapt ştirbit din cînd în cînd, nu prin alt drept, ci prin escese şi abuzuri de putere ale turcilor şi, daca ea a fost întunecată curs de o sută de ani prin postomania fanariotă, tradiţia ei şi încercările de a o restitui n-au încetat nicicînd, iar mai cu seamă secolul nostru a fost bogat în succese pe terenul acesta. Deja Regulamentul organic, ca legiuire unitară pentru amîndouă ţările, răsărită chip din iniţiativa rusească, dar din libera discutare a parlamentelor de atunci, era un liniament al unirii ţărilor. Aceleaşi tendinţe se ivesc cu mai multă putere în mişcarea de la 1848 şi culminează în 1859 prin alegerea lui Vodă Cuza. Dorinţa Divanurilor ad-hoc de a alege un principe dintr-o dinastie europeană nu se putu împlini deocamdată, totuşi a doua zi de încheiarea Tractatului de la Paris, şi în contra prescripţiunilor lui formale, am ales un singur Domnitor pentru ambele ţări surori, cîţiva ani în urmă am realizat Unirea, prin conferinţa de la 1864; fostul Domn obţinu suveranitatea absolută în legislaţia internă, şi în fine la 1866 obţinurăm şi recunoaşterea unei dinastii ereditare, toate acestea fără nici un sacrificiu, graţie numai încrederii ce am putut inspira marilor puteri şi bunei-voinţe de care ne bucuram din partea lor. Purtat de o mişcare de-a dreptul entuziastă, Cuza Vodă a devenit el însuşi principalul purtător al politicei esterioare, al politicei neatîrnării, avînd cea mai credincioasă şi neobosită mînă de ajutor în Constantin Negri.Toate atributele unei neatîrnări reale s-au cîştigat de către Vodă Cuza esceptînd firma acestei realităţi. În faptă juridicţiunea consulară şi-a pierdut terenul sub domnia lui, secularizarea averilor închinate s-au operat, deşi călugării greci se gerau în supuşi ai puterei suzerane, ai Porţii, s-au înfiinţat o armată relativ numeroasă şi completă, s-au proclamat neatîrnarea bisericii naţionale pe baza vechilor drepturi ale Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, vechii consuli generali deveniră de fapt, deşi nu prin titulatură, miniştri diplomatici, relaţiunile internaţionale ale statului român erau încredinţate unui ministru al afacerilor esterioare în regulă, încît întregului aparat al unei depline suveranităţi interne şi esterne nu-i lipsea decît numele propriu, ce părea a lipsi din dicţionarul Apusului european.
Guvernele cari au venit în urma anului 1866, n-au prea avut altceva de cîştigat decît firma, decît recunoaşterea unei neatîrnări ce existase totdeuna şi care scădea numai cînd n-avea cine s-o mănţie, sporea însă sub mîna oricui care ar fi avut voinţa de-a o restabili. N-avem nevoie să adăogăm că, departe de a fi un copil găsit, neatîrnarea României era atît de reală încît, cu prea puţină politică bună şi fără cheltuiala unui ban roşu, ea se restabilise pe deplin înaintea Tractatului de la Berlin, care, în loc de-a uşura situaţiunea, recunoscînd pur şi simplu un fapt ce rezulta de sine din căderea împărăţiei turceşti, a îngreuiat-o punîndu-ne condiţiuni atît de costisitoare. Nu este nici o îndoială că cumpărătura firmei a costat mult mai mult decît realitatea neatîrnării noastre, care nu ne-a costat nimic pe noi, dar cu atît mai mult pe strămoşi. Căci, abstracţie făcînd de la milioanele de bani, de la miile de oameni căzuţi în bătălie, de la pierderea unei provincii, mai rămîne în paharul destul de amar băut pîn-acum drojdia asigurărilor formale din declararea de recunoaştere, asupra cărora nu ne-au luminat încă iluştrii oameni de la putere.
• • •
În rezumat, politica noastră trecută, în privirea neatîrnării, se caracterizează în modul următor: Deşi existau în amîndouă dinastii – în Moldova neamul Muşatin, suplantat Dragoşizilor, în Ţara Românească străvechii Basarabi – totuşi domnia era electivă. Electivitatea aceasta, lăudată pe cuvinte cu totul greşite de către o seamă din publiciştii noştri, a fost sămînţa nestabilităţii din ţară. Fiii de Domni aveau toţi dreptul de-a fi aleşi, renunţarea unora din ei trebuia răscumpărată, alţii trebuiau înlăturaţi cu arma. Mai periculoase însă decît certurile între fiii legitimi, cari totuşi se mîntuiau într-un chip oarecare, erau ambiţiile liniilor nelegitime şi colaterale.
După stingerea dinastiilor se începu aceeaşi vînătoare după tron între boierii cei mari. Acest inconvenient avea, ca toate inconvenientele, şi o compensaţie oarecare în bine. Daca principii ar fi fost siguri despre ţară, nesiguri numai despre străinătate, ar fi căutat prea cu uşurinţă un razim continuu într-un singur vecin în contra celorlalţi; interesul dinastic i-ar fi atras cu repejune şi pe de-a pururea în sfera unei singure puteri. Electivitatea însă [î]i despărţea pe candidaţii de domnie, întru cît s-atinge de reazimul de din afară, în partizanii unei influenţe sau a celeilalte, încît, precum nu se putea stabili esclusiv nici o linie domnească, tot astfel nu s-au putut stabili în mod esclusiv nici o influenţă străină. Nu doar că această duplicitate, aceste exerciţii de echilibristică ar fi de atribuit unei deosebite înţelepciuni politice. Înţelepciunea consista numai în a se folosi de împrejurări date precum erau. Cele două mari puteri vecine de pe atunci, Polonia şi Ungaria, voiau una întinderea de la Baltică pînă la Marea Neagră, alta întinderea de la Adriatică tot pînă la Marea Neagră. E evident că acest scop politic nu se putea împlini decît pe socoteala ţărilor române. Poporul român – boerimea oligarhică, îndeosebi – devenise regisorul următoarei drame. Cînd o influenţă reprezentată prin Domnul cutare ameninţa să prevaleze, boierii îl răsturnau, dînd greutate momentană altei influenţe şi viceversa. Domnii cei siguri despre ţară făceau tot astfel: Mircea contrapunea influenţa polonă celei ungare şi viceversa, Ştefan asemenea.
Dar acest folos, abstracţie făcînd de la nesiguranţa lui, era cu totul întrecut de pierderile ce căta să le sufere ţara prin vecinica nestabilitate dinlăuntru şi contra acestui din urmă inconvenient e îndreptată Constituţia noastră şi domnia ereditară în orice caz, însă în Constituţie nu stă scris ca vechea vînătoare după puterea supremă a statului să fie înlocuită prin vînătoarea de funcţii, arenzi ale statului şi hatîruri ale postomanilor de toate categoriile, în Constituţie nu stă scris ca ignoranţa şi ambiţiile nulităţilor, sub pretextul deosebirilor de principii, să vîneze cu înverşunare puterea, în Constituţie nu stă ca succesul acestor oameni să atîrne de la amăgirea alegătorilor prin negustorie de fraze şi izvoade de făgăduinţi mincinoase. O organizare care să asigureze prin legi atît cultura înaltă a depozitarilor puterii publice, precum şi stabilitatea lor, ar fi fost corelatul natural al domniei ereditare şi e evident pînă la virgule că o asemenea organizare nici este cu putinţă daca nu se ţine seamă de slăbiciunea corpului electoral, daca se permite falsificarea listelor electorale prin introducerea în ele de proprietari fictivi, dar în realitate postulanţi, daca majorităţile se formează din funcţionari şi rude de funcţionari, dacă abuzul partidului radical face necesare alte abuzuri, daca risipa averii publice de către acest partid impune ţării necesitatea de a crea noi biruri pentru a-şi împlini iscălitura dată cu atîta uşurinţă de o generaţie de demagogi feneanţi, cu neputinţă de săturat şi, înainte de toate, grozav de mulţi.
Astfel, nestabilitatea de sub domniile elective, în loc de a înceta, s-a generalizat, ba şi-au creat un mediu social în care să poată înflori cu de prisos. La crearea acestui mediu au contribuit toate: şcoalele, în care copiii, în loc de idei, învaţă papagaliceşte mii de mii de cuvinte, coteriile politice, ce primesc şi bun şi rău, numai de-ai lor să fie, uzurparea de reputaţiuni lesne de operat în mijlocul unui popor incult, cîştigul fără muncă, deci imoral, al nulităţilor cari au impertinenţă îndestulă de a se impune, sistematica lăudare a mediocrităţilor de către camaraderii, glorificarea răului şi absoluta paralizare a celor buni de a putea, prin acest zgomot de iarmaroc, să demaşte acest bal mascat de panglicari şi de negustori de vorbe. Merit? Există chiar o medalie „Bene-Merenti”, conferită de conservatori unui Alecsandri, celui mai însemnat autor în românime, ea se conferă a doua zi de către liberali unui pamfletar, şi nu e de mirare dacă, tot pe calea bătută de acest din urmă, un alt pamfletar va solicia-o asemenea.Toate acestea desigur că nu reies din spiritul Constituţiei noastre.
Fragment din articolul «Studii asupra situaţiei», apărut în TIMPUL, în februarie 1880
via certitudinea.ro
Articole recente
- Anul acesta, de Paști, nu mai cumpăr de la „Franzeluța” pască și cozonaci!
- Ciudățeniile recensământului
- De ce la referendumul din toamnă ar trebui să răspundem și la întrebarea privind legalitatea „autonomiei găgăuze”
- Actul terorist de la Moscova, ca pretext
- O partidă de șah cu Alexei Revencu sau cum să rupem lacătele de pe ușile și mai ales din inimile noastre
- De ce doar bașkanul de la Comrat Evghenia Guțul? De ce și Nicu Popescu nu este tras la răspundere pentru acțiuni criminale împotriva Republicii Moldova și în folosul Rusiei?
- Mariana Rață și Dorin Galben, cu „șlițul încheiat”, „de comun acord” și „din considerente de politică editorială”, la TV8
Blogroll
- AGERPRES
- Argentina Gribincea
- ASCOR Basarabia
- Astra Română
- Biblia ortodoxă
- Cântări ortodoxe
- Cernăuţi
- Certitudinea
- Contele de Saint Germain
- Cotidianul
- Cultul Eroilor
- Cuvânt ortodox
- FILME ROMÂNEŞTI
- Ghidul mănăstirilor din România
- http://www.rostonline.ro/2017/02/nationalismul-in-istoria-romanilor/
- Mitropolia Basarabiei
- Muzeul ţăranului român
- Nicolae Federiuc
- Ortodox Tube
- Patriarhia Română
- Personalităţi basarabene
- Românii din Cernăuţi
- Sfinţi români
- TIMOCPRESS
- Victor Roncea
- Victor Tanase
- Vlad Cubreacov
Cele mai multe clicuri
- Niciunul
Statistică
- 408.099 hits
Arhive
- mai 2024 (1)
- aprilie 2024 (2)
- martie 2024 (4)
- februarie 2024 (8)
- ianuarie 2024 (3)
- decembrie 2023 (4)
- noiembrie 2023 (8)
- septembrie 2023 (5)
- august 2023 (3)
- iulie 2023 (2)
- iunie 2023 (3)
- mai 2023 (8)
- aprilie 2023 (5)
- martie 2023 (7)
- februarie 2023 (13)
- ianuarie 2023 (9)
- decembrie 2022 (11)
- noiembrie 2022 (3)
- octombrie 2022 (10)
- septembrie 2022 (21)
- august 2022 (21)
- iulie 2022 (15)
- iunie 2022 (15)
- mai 2022 (17)
- aprilie 2022 (15)
- martie 2022 (34)
- februarie 2022 (2)
- iulie 2021 (7)
- martie 2021 (11)
- februarie 2021 (1)
- ianuarie 2021 (20)
- decembrie 2020 (16)
- noiembrie 2020 (20)
- octombrie 2020 (16)
- septembrie 2020 (12)
- august 2020 (19)
- iulie 2020 (21)
- iunie 2020 (10)
- mai 2020 (13)
- aprilie 2020 (19)
- martie 2020 (23)
- februarie 2020 (17)
- ianuarie 2020 (18)
- decembrie 2019 (12)
- noiembrie 2019 (30)
- octombrie 2019 (18)
- septembrie 2019 (25)
- august 2019 (28)
- iulie 2019 (32)
- iunie 2019 (32)
- mai 2019 (16)
- aprilie 2019 (11)
- martie 2019 (10)
- februarie 2019 (16)
- ianuarie 2019 (2)
- decembrie 2018 (18)
- noiembrie 2018 (18)
- octombrie 2018 (15)
- septembrie 2018 (11)
- august 2018 (8)
- iulie 2018 (7)
- iunie 2018 (28)
- mai 2018 (31)
- aprilie 2018 (32)
- martie 2018 (30)
- februarie 2018 (26)
- ianuarie 2018 (13)
- decembrie 2017 (9)
- noiembrie 2017 (1)
- octombrie 2017 (10)
- septembrie 2017 (4)
- august 2017 (2)
- iulie 2017 (4)
- iunie 2017 (1)
- mai 2017 (8)
- aprilie 2017 (7)
- martie 2017 (6)
- februarie 2017 (2)
- ianuarie 2017 (9)
- decembrie 2016 (9)
- noiembrie 2016 (6)
- octombrie 2016 (14)
- septembrie 2016 (2)
- august 2016 (2)
- iulie 2016 (1)
- iunie 2016 (14)
- mai 2016 (11)
- aprilie 2016 (1)
- martie 2016 (1)
- februarie 2016 (1)
- ianuarie 2016 (2)
- decembrie 2015 (2)
- noiembrie 2015 (1)
- septembrie 2015 (4)
- august 2015 (3)
- iulie 2015 (1)
- iunie 2015 (2)
- mai 2015 (3)
- aprilie 2015 (2)
- martie 2015 (2)
- februarie 2015 (7)
- ianuarie 2015 (14)
- decembrie 2014 (1)
- noiembrie 2014 (6)
- octombrie 2014 (7)
- septembrie 2014 (1)
- august 2014 (2)
- iunie 2014 (2)
- aprilie 2014 (2)
- martie 2014 (1)
- ianuarie 2014 (4)
- decembrie 2013 (2)
- noiembrie 2013 (2)
- octombrie 2013 (6)
- septembrie 2013 (3)
- august 2013 (1)
- iunie 2013 (8)
- mai 2013 (1)
- aprilie 2013 (2)
- martie 2013 (2)
- februarie 2013 (8)
- ianuarie 2013 (6)
- decembrie 2012 (3)
- octombrie 2012 (4)
- septembrie 2012 (3)
- august 2012 (2)
- iulie 2012 (1)
- iunie 2012 (3)
- mai 2012 (5)
- aprilie 2012 (3)
- martie 2012 (8)
- februarie 2012 (4)
- ianuarie 2012 (6)
- decembrie 2011 (11)
- noiembrie 2011 (12)
- octombrie 2011 (12)
- septembrie 2011 (22)
- august 2011 (8)
- iulie 2011 (9)
- iunie 2011 (9)
- mai 2011 (11)
- martie 2011 (4)
- februarie 2011 (12)
- ianuarie 2011 (12)
- decembrie 2010 (13)
- octombrie 2010 (4)
- septembrie 2010 (2)
- august 2010 (6)
- iulie 2010 (11)
- iunie 2010 (5)
- mai 2010 (5)
- aprilie 2010 (4)
- martie 2010 (20)
- februarie 2010 (1)
- noiembrie 2009 (1)
Comentarii recente