Prima pagină > Fără categorie > Încă o dată despre „cetățenia moldovenească” a domnului Traian Băsescu

Încă o dată despre „cetățenia moldovenească” a domnului Traian Băsescu

Buna mea colegă de la fosta școală-internat din Cahul, ziarista Agapia Butuc, scrie un comentariu la postarea mea despre lipsirea de „cetățenie moldovenească” a fostului Președinte român, Traian Băsescu, de către justiția de la Chișinău.
„Dacă ar trebui să aleg la vot între tine și Băsescu, aș vota Băsescu. Cu tot respectul”, zice ea.
Dragă Agapia, orice opinie exprimată de mine nu este exprimată ca să fiu ales.
Nu voi candida la viitoarele alegeri pe nicio listă și în nicio circumscripție electorală!
Spun ceea ce gândesc, o fac din toată inima mai ales atunci când este vorba de idealul nostru de reîntregire națională.
Cât privește Traian Băsescu, la cele scrise de mine azi în legătură cu lipsirea lui de „cetățenia moldovenească” de către regimul actual de la Chișinău, aș mai adăuga următoarele:
Traian Băsescu niciodată nu va avea câștig de cauză în Basarabia dintr-un alt motiv, unul esențial!
Pe parcursul mandatului său de Președinte al României, dar și recent, în comentariile sale pe marginea referendumului românesc al familiei, Băsescu a atacat, deopotrivă cu toți detractorii poporului român, Biserica Ortodoxă Română!
Biserica Ortodoxă Română care a avut un rol fundamental în înfăptuirea Marii Uniri de la 1918!
Pentru mine, omul politic care batjocorește Biserica Neamului Nostru Românesc devine cadavru politic.
Mai scump decât Băsescu îmi este Eminescu, a cărui opinie în acest sens o reiau și aici:
„Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit şi a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil încât suntem singurul popor fără dialecte propriu- zise; ea ne-a ferit în mod egal de înghiţirea printre poloni, unguri, tătari şi turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o combate pe ea şi ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e.” (M. Eminescu, Liber-cugetător, liberă-cugetare, “Timpul”, 2.02.1879, în « Opere », 1989, vol.X, p. 187).
Te rog mult, dragă Agapia, să mă ierți dacă te-am indispus și cu această opinie a mea spusă din toată inima.
Doamne, ajută!
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: